sângelui prin vene este presiunea de perfuzie dintre capilare şi baza venelor mari, presiune realizată de către activitatea cordului. • La extremitatea periferică a venelor sistemice, presiunea venoasă este de 12 mmHg, iar la baza atriului drept, de -1,5 ÷ +2 mmHg. • Activitatea ventriculului stâng contribuie la realizarea diferenţei de perfuzie în sistemul venos prin mecanismul împingerii din urmă a sângelui (vis à tergo). • Activitatea ventriculului drept favorizează întoarcerea venoasă prin scăderea postsistolică a presiunii atriale, realizând aspirarea din faţă a coloanei de sânge spre atrii (vis à fronte). • Din categoria factorilor auxiliari ai circulaţiei venoase fac parte: • sistemul valvular venos, • contracţiile musculaturii scheletice, • aspiraţia toracică, • presa abdominală şi • forţa gravitaţională. • Sistemul valvular este reprezentat de valvule în formă de „cuib de rândunică“ dispuse la distanţe de 5–7 cm una de alta în vederea segmentării coloanei de sânge şi a anihilării tendinţei sale de stagnare în venele situate sub nivelul cordului. • Insuficienţa sistemului valvular duce la îngreunarea întoarcerii venoase şi la formarea de „varice venoase“, venectazii ale venelor superficiale. Contracţiile musculaturii scheletice • Aspiraţia toracică • Creşterea volumului cavităţii toracice în inspiraţie determină accentuarea presiunii negative intratoracale de la –4 mmHg la sfârşitul expiraţiei la –8 ÷ –10 mmHg la sfârşitul unei inspiraţii lejere, favorizând curgerii sângelui venos de la periferie spre cord . • Presa abdominală: aplatizarea diafragmei în timpul inspiraţiei presează asupra viscerelor abdominale şi, prin intermediul acestora, asupra venelor din teritoriul splanchnic, forţând deplasarea sângelui spre atriul drept. • Forţa gravitaţională favorizează curgerea venoasă numai în venele situate deasupra cordului. • În venele situate sub nivelul cordului, presiunea hidrostatică urcă cu câte 1 mmHg pentru fiecare 13,6 cm adâncime.