Potentiale bioelectrice. Generare si propagare.

Activitatea
electrica a inimii. Principiul EKG.
Muschiul inimii este striat, asemenea muschiului scheletic tipic, cu miofibrile ce contin
filamente de actina si miozina.
Arii intunecate intersecteaza fibrele musculare si se numesc discuri intercalate. La nivelul
fiecarui disc, membranele celulare fuzioneaza formand jonctiuni comunicante
permeabile(jonctiuni gap) care permit aproape in totalitate fuziunea libera a ionilor. In
concluzie, muschiul cardiac este un sincitiu cu cellule interconectate in mare masura,
potentialul de actiune transferandu-se astfel de la o celula la toate celelalte.
Cordul este, de fapt, format din doua sincitii, unul atrial si unul ventricular. In mod normal,
potentialele de actiune nu sunt conduse direct din sincitiul atrial in sincitiul ventricular prin
tesutul fibros care separa atriile de ventriculi. Aceste potentiale se transmit exclusiv printr-un
sistem specializat numit fascicul A-V, in care potentialele de actiune nu se pot propaga
retrograd din ventriculi catre atrii. Astfel se previne re-intrarea impulsurilor cardiac din
ventriculi in atrii si se permite doar conducerea unidirectionala atrii-ventriculi.
Valoarea medie a potentialului de actiune inregistrat in fibra musculara ventriculara este de
105 milivolti, deci o crestere semnificativa de la potentialul celular de -85 mv. Dupa aparitia
pantei ascendente a potentialului, membrana mentine depolarizarea 0,2 secunde urmata de o
faza de platou si o repolarizare rapida.
In cazul inimii, potetialul este produs prin deschiderea a doua tipuri de canale:
1.Canale de sodiu rapide identice cu cele ale muschiului scheletic.
2.Canale de calciu lente, numite si canale calciu-sodiu. Acestea se deschid mai lent si sunt
importante deoarece se mentin deschise mai multe zecimi de secunda, timp in care ioni de
sodiu si calciu se deplaseaza catre fibra cardiac, mentinand depolarizarea si cauzeaza platoul,
activand procesul contractile muscular. In muschiul scheletic, ionii de calciu ce produc
contractia provin din reticulul sarcoplasmic.
3.Canale de potasiu.
Cand canalele lente se inchid, permeabilitatea membranei pentru ionii de potasiu creste rapid.
Pierderea ionilor de potasiu va duce la revenirea potentialului de repaus.
O proprietate importanta a inimii este automatismul, asigurat de sistemul excitoconductor
format din fibre cardiace cu capacitatea de auto-excitatie: nodulul sinusal, caile internodale,
nodulul atrio-ventricular, fasciculul atrioventricular, fasciculul His si reteaua de fibre
Purkinje.
Nodulul sinusal este o banda mica, plata, elipsoida de 3 mm/15 mm/1 mm, localizat in
peretele posterolateral superior al atriului drept, langa orificiul de varsare a venei cave
superioare. Fibrele lui sunt lipsite de filamente musculare contractile, insa orice potential
generat in nodulul sino-atrial disemineaza rapid in peretele atrial. Emite stimuli cu frecventa,
in medie, de 80 de batai/minut. Nodulul sinusal are un potential de repaus de numai -55
milivolti, diferit de cel ventricular(-90 mv). Astfel, la doar -55 de milivolti, canalele de sodiu
sunt deja inactivate. Prin urmare, se vor deschide canalele de sodiu-calciu lente, ce produc
potentialul de actiune. Astfel, potentialul de actiune din nodulul sino-atrial se dezvolta mai
lent decat cel din fibrele miocardului ventricular.
Nodulul atrio-ventricular este localizat in peretele posterior al atriului drept, imediat langa
valva tricuspida. Conducerea prin nodulul AV este lenta datorita numarului redus de jonctiuni
gap intre cellule. Impulsul, dupa ce parcurge caile internodale, ajunge la nodulul AV dupa
0,03 secunde de la momentul generarii in nodulul sinusal. Urmeaza o intarziere de 0,09
secunde pana ca impulsul sa patrunda in portiunea penetranta a fasciculului AV la nivelul
venriculilor. Se mai produce o intarziere de 0,04 secunde la nivelul acestei portiuni
penetrante, alcatuita din fascicule mici cu traiect prin tesutul fibros atrio-ventricular. In
concluzie, exista o intarziere de 0,16 secunde de la generarea impulsului in nodulul sinusal
pana ca semnalul sa ajunga la fibrele ventriculare. Nodulul atrio-ventricular are, astfel, o mare
importanta in decalajul ce se formeaza intre sistola atriilor si cea a ventriculelor. Emite stimuli
cu frecventa de 40 batai/minut.
Fibrele specializate Purkinje au traiect de la nodulul AV, prin fasciculul AV pana in
ventriculi. Sunt fibre mai mari decat cele ventriculare normale si transmit potentiale cu o
viteza de 6 ori mai mare decat a acestora. Se crede ca transmiterea atat de rapida se datoreaza
numarului mare de jonctiuni gap la nivelul discurilor intercalare dintre celulele succesive ce
formeaza fibrele Purkinje. Celulele Purkinje au un numar foarte mic de miofibrile, deci au o
capacitate contractila aproape absenta in timpul transmiterii impulsului.
Fasciculul se imparte, la apexul cordului, in doua ramuri:stanga si dreapta ce se impart in
ramuri mai mici ce au traiectul de-a lungul camerei ventriculare si se intorc catre baza
cordului. Din momentul in care impulsul patrunde in septul ventricular si pana la terminatiile
fibrelor Purkinje, trec doar 0,03 secunde.
In concluzie, deoarece muschiul cardiac este dispus sub forma unei duble spirale, iar intre
straturile spiralate sunt intercalate septuri fibroase, impulsul nu se propaga in mod necesar
direct catre suprafata inimii, dar urmeaza directiile spiralelor. Astfel, transmisia de la
suprafata endocardica la cea epicardica necesita 0,03 secunde, la fel ca intervalul necesar
trecerii impulsului prin reteaua Purkinje. Astfel, timpul necesar trecerii de la ramurile initiale
fasciculare la fibrele ventriculare in cordul normal este de de 0,06 secunde.

La nivelul miocardului, potentialele membranare ale celulelor pot fi clasificate in 2 categorii:

- Potentiale cu raspuns rapid: membranele celulare sunt puternic polarizate (deci se
depolarizeaza rapid), potentialul de repaus este stabil si viteza de conducere a
impulsului electric este mare. Acestea sunt specifice pompei voltaj dependente de Na.
 Miocardul contractil atrial si ventricular, sistemul His-Purkinje

- Potentiale cu raspuns lent: membranele celulare sunt slab polarizate (deci se

depolarizeaza lent), potentialul de repaus este instabil, faza de platou a graficului este
abstenta si viteza de conducere este mica. Acestea sunt specifice canalelor lente de
calciu/sodiu.

Nodul sinusal si nodul atrio-ventricular.

Celula cardiaca prezinta 3 perioade electrofiziologice

1.Depolarizarea
- Este un raspuns la actiunea unui stimul ce depaseste valoarea prag
- Corespunde fazei 0 a potentialului cu raspuns rapid
- Activarea pomepelor de Na+ si cresterea concentratiei intracelulare de Na+
- In cazul fibreor cu pontential lent, depolarizarea este realizata de curentul de Peacemaker
produs de Na+ sau de valoarea electrica a membranei situata sub -40mV.

2. Repolarizarea
- Se deschid canalele voltaj dependente de K.
- Se reface potentialul transmembranar cu revenirea la potentialul de repaus
- La celulele miocardice cu raspuns rapid repolarizarea prezinta 3 faze:
-faza 1: repolarizarea initiala cu activarea
efluxului de K.
-faza 2: faza de platou.
-faza 3: repolarizarea finala.

3. Perioada de repaus.
- Se afla la -90mV.
- Este mentinuta de ATP-aza Na-K dependenta care expulzeaza din celula cantitati mici de
Na care patruns in timpul fazei de depolarizare si introduce K iesit pe parcursul repolarizarii.

La baza automatismului cardiac sta depolarizarea diastolica spontana, astfel ca el este

observat in special la nivelul fibrelor miocardice cu raspuns lent.
Functia ionilor de calciu si a tubulilor transversi.
Cuplarea excitatiei cu contractia se refera la mecanismul prin care potentialul de actiune
produce contractia miofibrilelor musculare.
La nivelul membranei miocitelor cardiace, potentialul de actiune care se propaga disemineaza
in interior de-a lungul tubulilor transversi T. De la acestia se propaga la membranee tubilor
sarcoplasmatici longitudinali care apoi elibereaza ioni de Ca in sarcoplasma. In scurt timp se
catalizeaza reactii reactii chimice care promoveaza alunecarea filamentelor de actina si
miozina unele de-a lungul celorlalte si de aici rezulta contractia musculara.
Pe langa ionii de Ca eliberati de reticulul sarcoplasmatic se mai adauga si cantitatea
suplimentara eliberata de tubulii T, in lipsa careia forta puternica de contractie a miocardului
ar fi considerabil redusa. Aceasta forta depinde totusi in mare masura si de concentratia
ionilor de calciu din fluidele extraceulare datorita pozitionarii tubulilor T (traiect direct prin
membrana celulei musculare cardiace, in spatiile extracelulare inconjuratoare celulelor)

Electrocardiograma normala
Atunci cand impulsul cardiac se propaga prin cord, diferenta de potential (curentul electric)
disemineaza de asemenea de la nivelul cordului in tesuturile adiacente. O mica parte a acestei
diferente de potential se propaga pana la suprafara corpului. Prin plasarea electrozilor pe
tegument de ambele parti ale cordului, pot fi inregistrate potentialele generate de curentul
electric; aceasta inregistrare poarta numele de eleclrocardiograma.
Elcctrocardiograma normala este formata din succesiunea undelor: unda P, complexul QRS si
unda T. Complexul QRS este alcatuit frecvent (dar nu intotdeauna) din trei unde distincte:
undele Q, R, si S.
Unda P este produsa de potentialele electrice generate prin depolarizarea atriala inainte de
inceperea contracției atriale. Complexul QRS este consecinta potentialelor generate prin
depolarizarea ventriculara inainte de contrația ventriculara, cu alte cuvinte pe masura ce unda
de depolarizare se propaga prin ventriculi, unda T este produsa de potențialele generate pe
masura ce ventriculii revin din starea de depolarizare. Acest proces survine in mod normal in
muschiul ventricular la 0,25-0,35 secunde dupa depolarizare si prin urmare unda T este
denumita si linda de repolarizare.

Fluxul curentului de-a lungul cordului in timpul ciclului cardiac

Anterior stimularii, toate suprafetele externe ale celulelor musculare au fost incarcate
electropozitiv iar suprafelele interne electronegativ. Din anumite motive in expunerea
potentialelor membranare, imediat ce aria sincitiului cardiac este depolarizata, sarciniile
negative se deplaseaza catre exteriorul fibrelor musculare depolarizate astfel incat aceasta
parte a suprafetci devine electronegativa. Suprafata cardiaca ramasa, si care este inca
polarizata, este reprezentata prin semne pozitive. Prin urmare un inregistrator conectat cu
terminalul sau negativ la aria de depolarizare si cu cel pozitiv la una dintre ariile inca
polarizate exprima o valoare pozitiva.

Triunghiul lui Einthoven

Este desenat in jurul ariei cardiace. Acesta ilustreaza faptul ca cele doua brate si piciorul stang
formeaza varfurile triunghiului care inconjoara cordul. Cele doua varfuri din partea superioara
a triunghiului reprezinta punctele in care cele doua brate se conecteaza electric cu fluidele din
jurul cordului, iar varful inferior al triunghiului este punctul in care piciorul stang se
conecteaza cu fluidele.
Legea lui Einthoven afirma ca daca potentialele electrice ale oricaror doua din cele trei
derivatii bipolare ale membrelor sunt cunoscute la orice moment dat, cel de-al treilea poate fi
determinat matematic prin sumarea primelor doua (semnele pozitive si negative ale
derivatiilor trebuie luate in considerare In efectuarea sumei).