Sunteți pe pagina 1din 28

UNIVERSITATEA ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

ULTRASUNETELE
REALIZAT - RAUL LAZAR, MIHAELA LEŞ, BIANCA ISTRATE, FLAVIU MUREŞANU
ANUL I, MEDICINĂ GENERALĂ
MOTTO:
“Universul este plin de muzica pe care
noi nu o putem percepe…”

Lohn Lubbok, 1879


Definiţie:

Ultrasunetele sunt vibraţii elastice care au frecvenţa mai mare decât frecvenţa maximă a oscilaţiilor care produc
senzaţia auditivă.
Domeniul de frecvenţă în care avem ultrasunetele este cuprins între 20 kHz şi 10 000 000 kHz.

Aceste unde sonore nu pot fi recepționate de urechea umană, dar pot fi percepute de unele animale, păsări sau
pești.

Importanţa ultrasunetelor şi a producerii lor a crescut în ultimul timp datorită unor largi aplicaţii ale acestora.

Ultrasunetele se produc prin frecarea unor cristale piezoelectrice din cuarț, care prezintă fenomenul de
electrostricțiune, adică de contracție sau dilatare sub acțiunea unei tensiuni electrice alternative.
Pentru producerea ultrasunetelor

Se folosesc metode: ▪ mecanice (fluier ultrasonor, sirenă ultrasonoră);


▪ termice (cu ajutorul vibraţiilor unui arc electric);
▪ electromecanice.

Uzual se utilizeazădouă tipuri de generatori:


piezoelectrici şi magnetostrictivi

Fig. 1. Generarea ultrasunetelor de către


transductor, propagarea în mediul ambient şi
returnarea de la nivelul unui element reflectant
sub formă de ecouri.
▪ Generatorul piezoelectric:

Funcţionarea acestui generator se bazează pe proprietatea


unui cristal de cuarţ de a se deforma în câmp electric.

Fig. 2. Montaj generator


piezoelectric în rezonanţă

Ultrasunetele se produc prin frecarea unor cristale piezoelectrice din cuarț, care prezintă fenomenul de
electrostricțiune, adică de contracție sau dilatare sub acțiunea unei tensiuni electrice alternative.
Unele cristale, (cuarţul de exemplu) au proprietatea de a se încărca electric sub acţiunea unei deformări mecanice
(efect piezoelectric direct) sau de a se deforma sub acţiunea unui câmp electric extern (efect piezoelectric invers).
Pentru producerea ultrasunetelor se foloseşte o lamelă piezoelectrică pe feţele căreia se aplică doi electrozi (straturi
metalice subţiri). Se leagă electrozii la bornele unei surse de tensiune alternativă, sub a cărei acţiuni, lama începe să
vibreze cu o frecvenţă egală cu cea a tensiunii aplicate. Aceste vibraţii generează în mediul înconjurător unde
ultrasonore. Cu un astfel de generator se pot obţine ultrasunete având frecvenţe până la aproximativ 150 MHz şi
intensităţi până la 10MW/m2.
▪ Generatorul magnetostrictiv:

Funcţionarea acestui generator se bazează pe faptul


că unele substanţe feromagnetice, la magnetizare, îşi
schimbă dimensiunile.
Dacă aceste substanţe sedispun într-un câmp
magnetic variabil, ele vor oscila astfel putând deveni
surse de ultrasunete.

Fig. 3. Montaj generator magnetostrictiv

Fenomenul de magnetostricţiune constă în deformarea unui corp feromagnetic sub acţiunea unui câmp magnetic
exterior.
Dacă se introduce o bară feromagnetică în interiorul unei bobine alimentată de la o sursă de tensiune alternativă bara
se deformează periodic cu o frecvenţă egală cu cea a tensiunii alternative, generând în mediul înconjurător unde
ultrasonore.
Efectele produse de ultrasunete: Proprietăţi şi aplicaţii:

▪ pot provoca încălziri locale; ▪ nu sunt percepute de organul auditiv al omului;


▪ duc la omogenizarea unor sisteme dispersate cum ar fi: soluţii
▪ se pot obţine şi sub forma unor fascicule înguste;
coloidale, emulsii, etc.;

▪ pot distruge starea de omogenitate a unor astfel de sisteme; ▪ transportă o cantitate mare de energie I˜ v2;

▪ pot accelera şi chiar provoca unele reacţii chimice; ▪ sunt puternic absorbite de substanţe în stare gazoasă;

▪ pot favoriza procesele de polimerizare şi invers; ▪ produc în lichide fenomenul de cavitaţie (goluri în
masa unui lichid în care se propagă ultrasunetul)
▪ produc fenomenul de cavitaţie, care constă în apariţia unor
goluri în fluide în mişcare;

▪ perturbaţii mecanice în interiorul celulelor vii, care pot duce


până la distrugerea microorganismelor.
Unele animale, cum ar fi câinii, pisicile, delfinii, liliecii și șoarecii - au o limită superioară a frecvenței mai mare decât cea a urechii
umane și astfel pot auzi ultrasunete, acesta fiind modul în care un fluier pentru câini funcţionează.
Propagarea ultrasunetelor este utilizată la măsurarea distanțelor, a debitelor.
Liliecii utilizează ultrasunetele pentru orientarea în spațiu, prin emiterea unor semnale și recepționarea ecoului generat de obstacole.
Aplicaţiile ultrasunetelor: ▪ aplicaţii active (ultrasunetul intervine
activ asupra mediului);

▪ aplicaţii pasive (ultrasunetul e folosit la


investigarea caracteristicilor de propagare.
(defectoscopie, microscopie, locaţie
ultrasonoră).

▪ Curăţarea pieselor metalice, a cazanelor, se pot perfora şi/sau tăia metale


(pe baza fenomenului de cavitaţie);
▪ Dispersia (răspândirea particulelor unei substanţe printre particulele altei
substanţe);
▪ Sedimentarea particulelor (principiul care stă la baza sedimentării particulelor
fine, solide sau lichide-aglomerarea acestora în zona nodurilor unui câmp
staţionar produs de propagarea ultrasunetelor);
▪Filtrarea (separarea solidelor dintr-un lichid, prin intermediul unui filtru);
▪Emulsionarea (dispersarea particulelor unui lichid în altul sau a unei substanţe
solide într-un lichid în care nu se dizolvă);
▪ Extracţia (separarea uneia sau mai multor substanţe dintr-un amestec);
▪ Uscarea (eliminarea apei dintr-un material);
▪ Cristalizarea (bazată pe diferenţa de solubilitate a componentelor unui amestec);
▪ Măsurarea adâncimii mărilor (aplicaţie - defectoscopia ultrasonoră); Fig.4.Ultrasunete
▪ Stabilirea existenţei unor defecte (fisuri, goluri) în interiorul unor piese metalice
masive;
▪ Se utilizează la prepararea serurilor şi vaccinurilor, la sterilizarea şi
conservarea alimentelor (ultrasunetele distrug microorganismele).
▪ Sistem de detecţie cu PIR cu ultrasunete (Fig. 5);

▪ Aparat antirozătoare cu ultrasuntete cu energie solară (Fig. 6);

▪ Aparat de aerosoli cu ultrasunete pentru probleme pulmonare (Fig.7);


Fig. 5 Fig. 6
▪ Osteodensitometrul cu ultrasunete (Fig. 8);

▪ Se pot folosi tratamentul unor nevralgii (datorită încălzirii locale pe care o produc când cad pe
ţesuturile organismului);

▪ Se pot trata boli precum:


- Reumatism Fig. 7
- Hernie de disc;
- Artroze;
- Fibrozită intramusculară;
- Herpes Zoster;
- Fracturi;
- Astm bronşic, bronşită acută. Fig. 8
Medicina, beneficiază de multe aplicaţii ale ultrasunetelor. Pe baza cunoaşterii modului de producere
şi dirijare a undelor ultrasonice au fost elaborate practici de diagnostic, care concurează cu rontgenografia.
Ecografia este o aplicaţie pasivă a ultrasunetelor, ea oferind imagini ale organelor umane interne,
folosind ultrasunete cu frecvenţe mai mari de 1 MHz.
Îndepărtarea tartrului dentar sau pulverizarea calculilor renali sunt aplicaţii active ale ultrasunetelor.
Fizioterapia cu ultrasunete este o tehnică utilizată în combatarea acţiunilor inflamatorii şi
degenerative ale articulaţiilor şi ameliorarea durerilor musculare, în grăbirea sudării oaselor fracturate, în
tratarea diverselor maladii cu aerosoli, etc.

Diagnosticul şi terapiile cu ultrasunete:

Ultrasunetele se folosesc nu doar diagnostic ci şi în scop terapeutic.


Ţesuturile pe care le traversează fasciculul ultrasonic au proprietăţi acustice deosebite, producând absorbţii şi
reflexii diferite ale ultrasunetului.
Ultrasunetele devin utile în detectarea unor corpuri străine în organism sau în determinarea dimensiunilor unor
organe.
• Ultrasonografia e folosită în ▪ oftalmologie
▪ neurologie
▪ medicina internă
▪ cardiologie
▪ obstretică şi ginecologie
Ultrasonografia în oftalmologie:

În scop diagnostic, ultrasunetele se utilizează curent la determinarea distanţelor în globul ocular, la


diagnosticarea tumorilor, a dezlipirilor de retină, la stabilirea hemoragiilor, la localizarea corpurilor străine.
• Ultrasunete în neurologie:

Investigaţia ecoencefalografică se bazează pe proprietatea fasciculului ultrasonor de a traversa masa cranio-encefalică şi de a fi


reflectată. Medicul specialist în timpul diagnosticării bolii cercetează poziţia ecourilor normale şi existenţa ecourilor suplimentare.

Electroencefalografie EEG
• Ultrasunete în medicina internă:

Prin dezvoltarea ecografiei, a devenit posibil ca pe ecranul osciloscopului să apară o imagine a secţiunii
transversale a ţesutului de studiat (ficat, vezica biliară, glanda tiroidă, etc).
• Ultrasunete în cardiologie:

Examinarea mişcărilor inimii se realizează prin impulsuri


scurte de ultrasunete care se reflectă pe peretele inimii.
Semnalele recepţionate sunt amplificate şi vizualizate pe
ecranul unui tub catodic.

Ecografia Doppler –măsoară


viteza circulaţiei sangvine
Screening vascular
Aplicaţii ale ultrasunetelor
în obstretică şi ginecologie - Ultrasonografie fetală
În scop diagnostic, ultrasunetele se utilizează pentru depistarea diferitelor tipuri de chisturi

Chist hemorargic
Chist mamar
ovarian
▪Terapia cu ultrasunete:

Fizioterapia cu ultrasunete se bazează pe acţiunea fiziologică a acestora, care constă în efecte mecanice, termice, chimice.
Datorită acestor efecte, ţesuturile sunt solicitate mecanic sub forma de ”micromasaj’’ intern şi se încălzesc, suferind reacţii
chimice favorabile organismului.
Alzheimerul tratat cu ultrasunete
Aplicarea ultrasunetului pe un corp:

Produce un transfer de energie, prin alternarea stărilor de presiune realizate.


Transferul de energie ultrasonică  aplicată şi  măsurată în W/cm2,  defineşte intensitatea ultrasunetului.
Aplicarea de ultrasunet se poate face în câmp continuu sau discontinuu, cu impulsuri.

▪ Efectele fizico-chimice ale undelor  ultrasonore :


-efectul mecanic
-efectul termic
-efectul de cavitatie
-efectul de difuziune

▪ Acţiunile  biologice ale ultrasunetelor  asupra ţesuturilor vii depind de intensitatea  aplicată, variind între efecte
minime şi reversibile şi ireversibile, la intensităţi mari. Efectele  sunt de activare a respiraţiei celulare, de creştere
a permeabilităţii celulelor tegumentului, cu posibilitatea difuzării prin piele a unor substanţe aplicate pe aceasta
(sonoforeza) cu efecte fibrolitice, vasodilatatoare.

▪ Efectele fiziologice ale ultrasunetelor sunt: analgezice (de scadere a durerii), miorelaxante şi de îmbunătăţire  a
circulaţiei  sanguine pe zona aplicată.
Efectele tratamentului cu ultrasunete:
 
Efect fiziologic-creşte permeabilitatea membranei adipocitelor, favorizând lipoliza;
 
Efect fibrolitic-micromasajul în profunzime sparge nodulii;
 
Efect circulator-efectul termic controlat produce o vasodilatare, ameliorând debitul sanguin şi limfatic şi făcând astfel ca
toxinele să fie mai bine eliminate;
 
Efect tonifiant-ultrasunetele fac ca substanţa activă de slăbire şi tonifiere să pătrundă în profunzimea ţesuturilor.

Fizioterapie cu ultrasunete Detartraj cu ultrasunete Ultrasunet facial, reducerea ridurilor, tratarea acneei
▪ Efectul analgezic
Se produce prin energia termică degajată o dată cu ultrasunetele, iar această energie termică va fi absorbită de
către ganglioni şi de către terminaţiile nervoase care nu vor mai transmite senzaţia de durere.

▪ Efectul metabolic
Prin ultrasunete se declanşează o eliberare amplă de mastocite, care vor produce histamine în exces.

Histaminele sunt folosite în reacţiile alergice pentru a estompa efectul agresiv asupra antigenului şi
eficientizarea acţiunii împotriva antigenului, vor declanşa o bronho-dilataţie şi odată produsă această
bronhodilatare va creşte respiraţia celulară care va eficientiza activitatea metabolică intracelulară, va reabilita
celula.

În metabolismul glucidic intracelular, ultrasunetele vor activa proteinele cu rol de fermenţi glicolitici şi
vor segmenta macromoleculele de glucide în molecule mai reduse.
Tot la metabolism intră şi activarea a o serie de procese oxidative care au efecte reducătoare.
Principala compoziţie de ţesut de colagen sau ţesut conjunctiv se regăseşte în vase unde se va produce o
vasodilataţie, datorată componentei termice şi astfel, prin această vasodilataţie se va produce o trofiere tisulară mai
bună (o hrănire a ţesutului) asigurând nutrienţii adecvaţi refacerea ţesutului la stadiul inţial este mult mai bun.
▪ Efectul miorelaxant este reducerea spasmelor musculare. În cazul unor dureri musculare acestea sunt cauzate
şi de o tensiune suplimentară constantă la nivelul musculaturii scheletale care este menţinută sub presiune şi la
care există o serie de contracture involuntare (spasmatice) constante şi care cauzează durere.
Există o posibilă corelare a unei terapii medicamentoase de tipul antispasticelor care înseamnă în fapt
acelaşi efect dar pe o componentă biochimică, iar ultrasunetele sunt componentă biofizică, corelarea celor două:
biochimic cu biofizic va asigura un efect mai eficient într-o durată mai mică de timp decât fiecare separat.

▪ Efectul de refacere osoasă :


În fracturi, fisuri osoase sau alte patologii osteo-articulare de tipul sinovitelor, osteo-tendinitelor. În
cazul ţesutului osos, acesta are o reacţie specifică la aceste ultrasunete deoarece la doze mici de ultrasunete,
acesta va forma o serie de celule osoase tinere cu rol modelator, denumire osteofite care este reacţia încălzirii
osoase accentuate.
Osul se poate încălzi datorită reflecţiei şi reflexiei din os a ultrasunetelor, acesta se va încălzi mult mai
mult decât alte ţesuturi (inclusiv cel muscular). Aceste osteofite vor grăbi refacerea osoasă şi vor asigura o
modelare osoasă adecvată.
În cazul refacerii osoase, aceasta poate fi suplimentată şi de adjuvante prin produse farmaceutice, de
tipul vitaminei D, K şi calciului la care trebuie adaugată şi prezenţa luminii solare care ajută la fixarea
vitaminelor şi a calciului, la care se adaugă acest efect biofizic prin terapia cu ultrasunete aceasta înseamnă un
cumul eficient de efecte care vor grăbi refacerea osoasă.
Metoda HIFU este cel mai nou tratament cu ultrasunete,
disponibil şi la noi în ţară, folosit în scopul vindecării
tumorilor maligne şi benigne.

„Prin această metodă se pot îndepărta tumori solide


localizate la nivelul ficatului, pancreasului, glandelor
suprarenale şi rinichilor, prostatei, uterului, oaselor lungi şi
late, muşchilor, peretelui abdominal şi peretelui toracic.
Utilizarea altor echipamente decât cele disponibile în ţara
noastră permite şi tratamentul tumorilor cerebrale, al
cancerului tiroidian şi paratiroidian", Nicolae Verga.
(Terapia prin metoda HIFU se face fără spitalizare,
durează cel mult patru ore şi costă în jur de 1.000 de euro).
Indicaţiile  tratamentului  cu  ultrasunete:

▪ patologia reumatismală degenerativă (artroze ale articulaţiilor periferice sau ale coloanei vertebrale);

▪ reumatismul abarticular (tendinite, tendinoze, dureri miofasciale);

▪ fracturi şi stări postfracturi (unele cercetări experimentale  au arătat că pentru fractura oaselor
superficiale, se poate accelera consolidarea)  sau  pot interveni în caluşarea întârziată;

▪ contuzii, entorse;

▪ afectiuni dermatologice, cum sunt cicatricile cheloide; aplicarea ultrasunetului depinde însă de zona  în care
se găseşte retracţia aponevrozei palmare Dupuytren;

▪ alte domenii de patologie, numai după un consult clinic complet şi eventual un bilant paraclinic.
Contraindicaţii în folosirea terapieilor cu ultrasunete:

▪ Patologiile dermatologice sau sistemice infecţioase când starea generala a pacientului este alterata, toleranţa la
durere este scăzută, terapia cu ultrasunete poate cauza senzaţii dureroase în loc să le amelioreze sau să le trateze dau
sensibilitate crescută la orice stimul, care va fi perceput ca un stimul dureros.

▪Tumorile benigne sau maligne au contraindicaţie, terapiile fiind absorbite şi răsfrante asupra ţesutului tumoral care
va creşte accentuat, efectul fiind invers de cel dorit.

▪ Patologiile cardiovasculare cauzate de tulburări de ritm, de depolarizare sau repolarizare vor fi accentuate de
terapia cu ultrasunete, existând posibilitatea agravării acestora.

▪ Afecţiuni vasculare de coagulare sau trombozele venoase profunde. Exisă riscul plecării unui embol din tromb
prin efectul de vasodilataţie produs şi prin marirea elasticităţii pereţii vaselor cauzate de ultrasunete, astfel, acest
embol poate ajunge în circulaţie provocând ischemizări sau infarct.

▪ În sarcină nu există o contraindicaţie a terapiei cu ultrasunete dar, înainte de începerea oricărei astfel de terapii
trebuie consultat medicul obstetrician care va preciza dacă există sau nu un risc real asupra sarcinii.

O menţiune specială  pentru aplicaţia ultrasunetelor este că: acestea  NU se vor aplica pe zonele de creştere ale
oaselor copiilor şi  adolescenţilor!
Bibliografie:

▪ https://ro.wikipedia.org/wiki;

▪ https://adevarul.ro/sanatate/medicina/ultrasunetele-trateaza-varietate-boli-
1_50ae6e4c7c42d5a6639ca6cb/index.html;

▪ http://www.sfatulmedicului.ro/Terapii-complementare/terapia-cu-ultrasunete-sau-ultrasonoterapia_15154;

▪ https://ro.wikipedia.org/wiki/Ultrasunet#Ultrasunete_la_animale;

▪ Mantea, Constantin, Garabet, Mihaela, Manual de Fizică F2, clasa a XI-a Editura Bic All, Bucureşti, 2014;

▪ Rădulescu, Andrei, Electroterapie, Editura  Medicală, Bucureşti,  1993.


Vă mulţumim pentru atenţia
acordată!

S-ar putea să vă placă și