Hemodinamica vasculară

Hemodinamica vasculară studiază factorii

care determină/influenţează circulaţia
sângelui în sistemul vascular.
Unii factori determină curgerea sângelui,
iar alţii se opun curgerii.
Factori care determină circulaţia sângelui

• Circulaţia sângelui în sistemul cardiovascular

este determinată de un singur factor: presiunea
de perfuzie.
• Presiunea de perfuzie este diferenţa de presiune
între două puncte pe axa vaselor sanguine (P).
• Ea trebuie deosebită de presiunea transmurală
(sau de destindere), care este diferenţa de
presiune hidrostatică dintre sângele din vasele
sanguine şi fluidul interstiţial.
• Pentru circulaţia sistemică, P se calculează ca
diferenţă între presiunea medie la baza aortei
(~98 mmHg) şi presiunea medie la baza venei
cave (~3 mmHg): 98 – 3 = 95 mmHg.
• Pentru circulaţia pulmonară, P se calculează
ca diferenţă între presiunea medie a arterei
pulmonare (~13 mmHg) şi presiunea medie a
venei pulmonare (~5 mmHg): 13 – 5 = 8 mmHg
 P sistemică mai ridicată decât cea
pulmonară se datorează rezistenţei la
curgere mai ridicate în vasele sistemice
decât în vasele pulmonare.
• De aceea circulaţia sistemică este
circulaţie de înaltă presiune sau de înaltă
rezistenţă, iar circulaţia pulmonară este
circulaţie de joasă presiune sau de mică
rezistenţă.
 Factori care se opun circulaţiei
sângelui
• Un singur factor se opune circulaţiei sângelui :
rezistenţa vasculară.
• Rezistenţa vasculară este forţa de frecare
dintre moleculele de fluid sanguin precum şi
dintre acesta şi pereţii vaselor sanguine.
• Rezistenţa vasculară, R, este direct
proporţională cu lungimea (L) şi vâscozitatea
sângelui (V), şi invers proporţională cu puterea
a 4-a a razei vaselor (r4):
LV
R 4
r
• Având în vedere că lungimea vaselor şi
vâscozitatea sângelui în sistemul cardio-
vascular sunt relativ constante, rezistenţa
vasculară depinde în principal de raza
vaselor.
• Rezistenţa vasculară este un determinant al
debitului sanguin (Q), conform ecuaţiei lui
Poisseuille:

Q = P/R

Din relaţia de mai sus poate fi extrasă

rezistenţa vasculară: R = P /Q.
• Rezistenţa vasculară fiind invers proporţională
cu puterea a patra a rezei vaselor, rezultă că
mici variaţii ale razei au ca efect mari variaţii ale
rezistenţei vasculare: creşterea cu o unitate a
razei vaselor determină scaderea de 16 ori a
rezistenţei vasculare.
• Acest fapt permite controlul diferenţiat al
debitului sanguin către diferite organe prin mici
variaţii de tonus vascular la nivelul arteriolelor.
 Factori care modifică rezistenţa
vasculară
• - Suprafaţa totală de secţiune a sistemului
vascular: rezistenţa vasculară este minimă
în arterele mari, crescând la maxim la
nivelul arteriolelor şi scăzând din nou la
minim la nivel de capilare datorită creşterii
suprafeţei totale de curgere.
• - curgerea în paralel oferă o rezistenţă mai
redusă decât curgerea în serie (desen);
• - creşterea vâscozităţii sângelui (în
hemoconcentraţie, de exemplu) are ca efect
creşterea rezistenţei vasculare, îngreunând
curgerea sângelui;
• - geometria vaselor sanguine: rezistenţa
vasculară creşte cu lungimea tubului vascular;
• - complianţa vasculară: scăderea complianţei
vasculare creşte rezistenţa.
• Datorită rezistenţei scăzute, în coloana de
sânge arterial, straturile periferice au o
viteză de curgere minimă, iar cele centrale
au o viteză maximă, ceea ce
eficientizează curgerea.
 Rezistenţa periferică totală
• Rezistenţa periferică totală este rezistenţa
netă a circulaţiei sistemice. Ca oricare
rezistenţă, rezistenţa periferică totală
(RPT) se calculează ca raport presiune de
perfuzie şi debit:
P/Q
• In CAZUL CIRCULATIEI SISTEMICE, la
un câine de talie mijlocie în repaus, P =
95 mmHg, iar Q = 2,5 L/min.
În aceste condiţii,
RPT = 95/2,5 = 38 mmHg/L/min.
Aceasta înseamnă că este necesară o
presiune de 38 mmHg pentru a forţa 1 L
de sânge să treacă într-un minut prin
circuitul sistemic.
În cazul circulaţiei pulmonare, la acelasi
debit sanguin,
RPT = 15/2,5 = 6 mmHg/L/min.
Aceasta explică de ce peretele ventriculului
drept este mai subţire decât cel al
ventriculului stâng.