Sunteți pe pagina 1din 9

Tema 3.

Reprezentarea
suprafeței
Pământului.Globul
Geografic și Harta
Geografică.
Obectivele lecției
O1 Să explice deosebirile dintre globul
geografic și harta geografică.
O2 să interpreteze harta fizică în baza
semnelor convenționale.
O3.să argumenteze importanța hărții
geografice.
• Încă din Antichitate,
oamenii s-au întrebat cum
poate fi redată înfățișarea
Pământului ca întreg sau a
unei regiuni oarecare de
pe suprafața acestuia,
astfel încât să se poată
stabili cu precizie poziția
unor locuri sau să se poată
măsura distanțele dintre
acestea. Numeroasele
încercări de reprezentare a
suprafeței Pământului au
condus la apariția globului
geografic și a hărții.
Noțiune

Globul este acea


reprezentare care
redă imaginea
exactă,
tridimensională, dar
micșorată, a
planetei noastre,
Terra.
Harta este o reprezentare în plan a suprafeței
sferice a Terrei. La realizarea hărților se folosesc
proiecțiile cartografice. în funcție de proiecția
utilizată, forma elementelor sau distanțele
dintre acestea pot prezenta mici deformări, fapt
pentru care harta este considerată o
reprezentare aproximativă a suprafeței terestre.
Față de glob, harta prezintă întreaga suprafață a
Terrei (sub formă de planiglob sau planisferă)
sau porțiuni de întinderi mai reduse și un
număr mult mai mare de elemente geografice.
Legenda hărții, care cuprinde semnele convenționale (figuri
geometrice, culori, simboluri speciale etc.) folosite la
întocmirea acesteia.
• Scara hărții, arată de câte ori au fost micșorate dimensiunile din
realitate ale suprafețelor sau ale elementelor, pentru ca acestea să
poată fi reprezentate pe hartă. Scara este un raport (o fracție) și poate
fi prezentată sub formă grafică sau sub formă numerică:

• Scară grafică: 0 10 20 30 km

• Scară numerică – 1 : 1 000 000


• Scara nominală -Se omit 5 zerouri si se aflam distanța în km.
În acest
exemplu de scară, 1 cm pe hartă = 1 000 000 cm = 10 km în realitate.

• Cu cât numitorul este mai mare, cu atât scara este mai mică, pentru că
dimensiunile reale au fost micșorate de mai multe ori, iar suprafețele
reprezentate pe hartă au întinderi mari.
Lucrare de cartografie care conține hărți geografice, cu explicații și date
în legătură cu regiunile.zonele geografice ,teritorii –state, respective.
• Înţeleg şi reţin
• Harta este o reprezentare micșorată și
convențională a suprafeței terestre. Orice
hartă conține un titlu, este realizată la o
anumită scară, folosește anumite semne
convenționale notate într-o legendă și
respectă orientarea după punctele cardinale.
• De însusit notiunile si scara hartii.

S-ar putea să vă placă și