Sunteți pe pagina 1din 11

Evolutia tehnologiei

Tehnologia este ansamblul metodelor,


proceselor, operațiilor făcute sau aplicate
asupra materiilor prime, materialelor și
datelor pentru realizarea unui anumit
produs industrial sau comercial.
Impactul tehnologiei asupra vietii 

Kurzweil povesteşte despre modul surprinzător în care


tehnologia a evoluat în timp şi aduce în discuţie un proiect
controversat din 1990 – proiectul genomului. După 10 ani
de lucru, cercetările avansau extrem de lent, chiar dacă la
acest proiect participau cei mai buni specialişti, care aveau
în dotare cele mai avansate echipamente din lume. Cu toate
acestea, odată cu depăşirea punctului critic, proiectul a
înregistrat o rată de creştere semnificativă. Astfel, o
mare parte din muncă a fost desăvârşită în ultimii ani ai
proiectului, spune Kurzweill.
Telefoane mobile

Apoi, primele telefoane mobile (pe care mulţi le numesc azi


„cărămizi”) nu erau numai voluminoase, grele şi dificil de utilizat, dar
aveau şi o durată de viaţă a bateriei foarte scăzută. De exemplu,
telefonul pe care Martin Cooper (Motorola) l-a folosit în 1973 pentru a
efectua primul apel telefonic cu ajutorul unui dispozitiv fără fir avea
mai mult de un kilogram , măsura 25,4 centimetri, iar bateria
nu ţinea mai mult de 20 de minute, arată un infografic prezentat de 
Mobile Marketing Watch.
Dispozitiv de stocare

Să ne gândim numai la invenţiile tehnologice care au


schimbat lumea şi care nu au contenit în a se dezvolta
şi perfecţiona, conducând spre noi invenţii. La început,
un computer ocupa o suprafaţă foarte mare, chiar o
cameră întreagă. Cu toate acestea, puterea
dispozitivului era extrem de slabă, în comparaţie cu
Clic pentru a adăuga text
actualele şi minusculele device-uri, precum telefoanele
mobile
Dispozitive de stocare

• Să nu uităm de evoluţia dispozitivelor de stocare


a informaţiilor. Astăzi putem salva o cantitate
imensă de date folosind stick-uri USB de
mărimea unei boabe de fasole. De asemenea, putem
asculta muzică folosind dispozitive minuscule,
precum MP3 playerele. Evoluţia tehnologică
din medicină a contribuit la salvarea unui important
număr de vieţi omeneşti, reuşind să se găsească
leacuri pentru diverse boli, metode de
diagnosticare şi tratament atât
pentru afecţiunile uşoare, cât şi pentru cele mai
crunte maladii.
Cum ne-a schimbat evoluţia tehnologică viaţa in
toate domeniile de activitate

BuzzFeed prezintă o serie de schiţe realizate de Thomas Edison


şi modul în care au evoluat ele de la momentul în care au fost puse
prima dată pe hârtie. De exemplu, maşinăria electrică de
printare, realizta în 1872, a devenit actuala tastatură folosită de
calculatoare, iar fonograful schiţat de acesta a devenit actualul
sistem audio stereo la care ascultăm muzica preferată.
Suntem martorii unui spectaculos avans
tehnologic care a revoluţionat toate
domeniile în care acţionează omul, de la
medicină, mediu, educaţie, până la
industriile constructoare de maşini,
industria aero-spaţială, iar evoluţia nu se
opreşte aici. Ţinând cont de zonele variate
în care  şi-au adus
contribuţia revoluţionarele metode
tehnologice, nu putem să nu ne întrebăm
cum va arăta în viitor lumea, dată fiind
dezvoltarea exponenţială, masivă şi
continuă a tehnologiei.
Oare vom putea să ne teleportăm? O echipă de
cercetători de la Universităţile din Maryland şi
Michigan a vrut să vadă dacă acest lucru este posibil,
arată aceeaşi sursă. Ei au folosit o pereche de ioni,
susţinuţi cu ajutorul unor câmpuri electrice în
containere diferite. Cu ajutorul unui impuls laser, ei au
declanşat atomii pentru a emite simultan fotoni. Astfel,
fotonii interacţionează, iar atomii încep să preia
proprietăţile altui atom, chiar dacă se află în alt
container, arată Dvice. Un proces asemănător a fost
simulat în 2010, când un cercetător chinez a reuşit,
folosind acelaşi procedeu, să teleporteze fotoni la
peste 10 mile distanţă.
Pe lista unor invenţii futuriste, enumerate de Dvice, care
ar putea deveni realitate se numără şi maşina care se
conduce singură, display-urile flexibile, roboţii soldat,
implanturile de memorie sau motocicletele plutitoare.

S-ar putea să vă placă și