CENTRU DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ȘI FARMACIE ”RAISA
PACALO”
Detectoare de radiaţii ionizante Dimova Alexandra
Grupa 334 Introducere
Metoda emulsiilor fotografice
OBIECTIVE Contorul cu scintilaţii
DE Contorul cu descărcare electrică în gaz
CERCETAT Camera cu ceaţă
Camera cu bule
Concluzie Introducere
• Pe parcursul anilor au fost elaborate şi
implementate mai multe metode de cercetare a radiaţiilor nucleare. La baza metodelor respective se află proprietatea particulelor încărcate de a ioniza şi a excita particulele din componenţa substanţei. În această prezentare voi demonstra ideile fizice ale principalelor metode. Metoda emulsiilor fotografice • Becquerel a descoperit radioactivitatea naturală (a. 1896).Metoda aceasta se bazează pe acţiunea ionizantă a particulelor încărcate. Trecând prin pelicula fotografică, ele ionizează, asemenea luminii, cristalele microscopice de bromură de argint (AgBr). La developare argintul metalic formează mai multe linii punctate negre. Acestea marchează atât traseul particulei incidente, cât şi locurile unde s-au produs reacţii nucleare, precum şi traseele particulelor rezultate. Grosimile liniilor sunt determinate de sarcinile şi masele particulelor, iar lungimile – de energiile lor. Contorul cu scintilaţii • Contorul cu scintilaţii (scânteieri) a fost inventat în anul 1903 de către fizicianul englez William Crookes (1832–1919), după ce a fost descoperită fluorescenţa sulfurii de zinc provocată de ciocnirile particulelor α. Cu ajutorul lupei sau microscopului pot fi observate locurile unde s-au produs scintilaţiile. E. Rutherford a utilizat această metodă la cercetarea împrăştierii particulelor α şi a descoperit nucleul. În prezent scintilaţiile sunt înregistrate prin intermediul elementelor fotoelectrice care transformă semnalele luminoase în impulsuri electrice. După valorile acestor impulsuri se fac concluzii suplimentare privind energiile particulelor incidente. Contorul cu descărcare electrică în gaz • Contorul cu descărcare electrică în gaze a fost inventat în anul 1908 de către fizicianul german Hans Wilhelm Geiger (1882–1945) în colaborare cu E. Rutherford. În anul 1928, H. Geiger și W. Müller au perfecţionat contorul, care în prezent este cunoscut sub numele de contorul Geiger– Müller.Contorul • Geiger–Müller se foloseşte pentru numărarea automată a particulelor încărcate şi a fotonilor (cuantelor) γ. Acesta poate înregistra până la 1 000 de particule pe secundă. Camera cu ceaţă • Camera cu ceaţă a fost inventată în anul 1912 de către fizicianul englez Charles Thomas Rees Wilson (1869–1959) şi este cunoscută mai mult sub numele de camera Wilson.
• Fotografiile obţinute cu ajutorul camerei Wilson reprezintă
urme luminoase pe un fundal întunecat. După lăţimea urmelor, se pot face concluzii referitor la natura particulei încărcate. Urmele lăsate de particulele α sunt mai late decât cele lăsate de electroni. Particulele cu energii mai mari lasă urme mai lungi. O informaţie mai amplă se obţine prin introducerea camerei Wilson într-un câmp magnetic omogen (v. Lucrarea de laborator de mai jos) Camera cu bule • Camera cu bule. A fost inventată în anul 1952 de către fizicianul american Donald Arthur Glaser (1926–2013). Ea reprezintă un alt dispozitiv care permite vizualizarea traseului particulei încărcate.Într-un vas se află un gaz lichefiat – hidrogen, deuteriu, xenon, propan etc. – la presiune înaltă. Substanţa se află în stare lichidă, chiar dacă temperatura ei este mai mare decât temperatura de fierbere la presiune atmosferică normală. Prin micşorarea bruscă a presiunii (în anumite limite) substanţa este adusă în stare de lichid supraîncălzit. Această stare este nestabilă, deoarece în condiţiile date în vas ar trebui să se afle lichid şi vapori saturanţi. Particula încărcată care pătrunde în vas formează un lanţ de ioni. Aceştia servesc drept centre de vaporizare şi în jurul lor se formează bule mici de vapori ai acestui lichid. Lanţul acestor bule marchează traseul particulei în lichid şi, fiind luminat lateral, poate fi fotografiat. Pentru a obţine o informaţie mai bogată despre particula studiată, camera cu bule se introduce, ca şi cea cu ceaţă, într-un câmp magnetic. Despre rolul important ce l-au jucat camerele cu ceaţă şi cu bule în domeniul cercetărilor nucleare denotă faptul că inventatorii lor au devenit laureaţi ai Premiului Nobel (Wilson – în 1927 şi Glaser – în 1960). Concluzie • În ciuda numeroaselor efecte negative, utilizarea radiațiilor ionizante a reprezentat o inovație în special în medicină și industrie. Radiațiile ionizante au aplicații largi în medicină - în radiologia de diagnostic, proceduri intervenționale și în radioterapie – beneficiul major fiind creșterea calității actului medical. De subliniat faptul că în tratamentul oncologic al tumorilor maligne se utilizează efectelele radiațiilor ionizante în scopul distrugerii țesuturilor maligne. În industrie, utilizarea radiaţiilor ionizante este de asemenea benefică, un exemplu ar fi utilizarea la scară largă a metodei mutației genetice prin iradiere pentru mărirea randamentului producerii penicilinei și streptomicinei de către ciupercile penicilinum și streptomices. Metoda constă în iradierea sporilor acestor ciuperci cu radiații gama până la distrugerea aproape totală a lor. O altă utilizare a radiațiilor gama este ca și agent sterilizator pentru distrugerea microorganismelor dăunătoare din alimente și alte produse utilizate în viața cotidiană. Bibliografia
• XII_Fizica - Astronomie (a. 2017, in limba romana).pdf