CENTRU DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ȘI FARMACIE ”RAISA

PACALO”

Detectoare de
radiaţii
ionizante
Dimova Alexandra 

Grupa 334
 Introducere

Metoda emulsiilor fotografice

OBIECTIVE Contorul cu scintilaţii

DE Contorul cu descărcare electrică în gaz

CERCETAT Camera cu ceaţă

Camera cu bule

Concluzie
Introducere

• Pe parcursul anilor au fost elaborate şi

implementate mai multe metode de cercetare a
radiaţiilor nucleare. La baza metodelor respective
se află proprietatea particulelor încărcate de a
ioniza şi a excita particulele din componenţa
substanţei. În această prezentare voi
demonstra ideile fizice ale principalelor metode.
Metoda emulsiilor fotografice
• Becquerel a descoperit  radioactivitatea naturală
(a. 1896).Metoda aceasta se bazează pe acţiunea
ionizantă a particulelor încărcate. Trecând prin
pelicula fotografică, ele ionizează, asemenea
luminii, cristalele microscopice de bromură de
argint (AgBr). La developare argintul metalic
formează mai multe linii punctate negre. Acestea
marchează atât traseul particulei incidente, cât şi
locurile unde s-au produs reacţii nucleare,
precum şi traseele particulelor rezultate.
Grosimile liniilor sunt determinate de sarcinile şi
masele particulelor, iar lungimile – de energiile
lor.
Contorul cu scintilaţii 
• Contorul cu scintilaţii (scânteieri) a fost inventat în anul 1903 de către
fizicianul englez William Crookes (1832–1919), după ce a fost
descoperită fluorescenţa sulfurii de zinc provocată de ciocnirile
particulelor α. Cu ajutorul lupei sau microscopului pot fi observate
locurile unde s-au produs scintilaţiile. E. Rutherford a utilizat această
metodă la cercetarea împrăştierii particulelor α şi a descoperit nucleul.
În prezent scintilaţiile sunt înregistrate prin intermediul elementelor
fotoelectrice care transformă semnalele luminoase în impulsuri
electrice. După valorile acestor impulsuri se fac concluzii suplimentare
privind energiile particulelor incidente.
Contorul cu descărcare electrică în gaz
• Contorul cu descărcare electrică în gaze a
fost inventat în anul 1908 de către fizicianul
german Hans Wilhelm Geiger (1882–1945)
în colaborare cu E. Rutherford. În anul
1928, H. Geiger și W. Müller au
perfecţionat contorul, care în prezent este
cunoscut sub numele de contorul Geiger–
Müller.Contorul
• Geiger–Müller se foloseşte
pentru numărarea automată a
particulelor încărcate şi a
fotonilor (cuantelor) γ. Acesta
poate înregistra până la 1 000
de particule pe secundă.
Camera cu ceaţă
• Camera cu ceaţă a fost inventată în anul 1912 de către fizicianul
englez Charles Thomas Rees Wilson (1869–1959) şi este
cunoscută mai mult sub numele de camera Wilson. 

• Fotografiile obţinute cu ajutorul camerei Wilson reprezintă

urme luminoase pe un fundal întunecat. După lăţimea urmelor,
se pot face concluzii referitor la natura particulei încărcate.
Urmele lăsate de particulele α sunt mai late decât cele lăsate de
electroni. Particulele cu energii mai mari lasă urme mai lungi. O
informaţie mai amplă se obţine prin introducerea camerei
Wilson într-un câmp magnetic omogen (v. Lucrarea de
laborator de mai jos)
Camera cu bule
• Camera cu bule. A fost inventată în anul 1952 de către fizicianul american Donald Arthur
Glaser (1926–2013). Ea reprezintă un alt dispozitiv care permite vizualizarea traseului
particulei încărcate.Într-un vas se află un gaz lichefiat – hidrogen, deuteriu, xenon,
propan etc. – la presiune înaltă. Substanţa se află în stare lichidă, chiar dacă temperatura
ei este mai mare decât temperatura de fierbere la presiune atmosferică normală. Prin
micşorarea bruscă a presiunii (în anumite limite) substanţa este adusă în stare de lichid
supraîncălzit. Această stare este nestabilă, deoarece în condiţiile date în vas ar trebui să se
afle lichid şi vapori saturanţi. Particula încărcată care pătrunde în vas formează un lanţ
de ioni. Aceştia servesc drept centre de vaporizare şi în jurul lor se formează bule mici de
vapori ai acestui lichid. Lanţul acestor bule marchează traseul particulei în lichid şi, fiind
luminat lateral, poate fi fotografiat. Pentru a obţine o informaţie mai bogată despre
particula studiată, camera cu bule se introduce, ca şi cea cu ceaţă, într-un câmp magnetic.
Despre rolul important ce l-au jucat camerele cu ceaţă şi cu bule în domeniul cercetărilor
nucleare denotă faptul că inventatorii lor au devenit laureaţi ai Premiului Nobel (Wilson
– în 1927 şi Glaser – în 1960).
 Concluzie
• În ciuda numeroaselor efecte negative, utilizarea radiațiilor ionizante a
reprezentat o inovație în special în medicină și industrie. Radiațiile
ionizante au aplicații largi în medicină - în radiologia de diagnostic,
proceduri intervenționale și în radioterapie – beneficiul major fiind
creșterea calității actului medical. De subliniat faptul că în tratamentul
oncologic al tumorilor maligne se utilizează efectelele radiațiilor ionizante în
scopul distrugerii țesuturilor maligne. În industrie, utilizarea radiaţiilor
ionizante este de asemenea benefică, un exemplu ar fi utilizarea la scară
largă a metodei mutației genetice prin iradiere pentru mărirea
randamentului producerii penicilinei și streptomicinei de către ciupercile
penicilinum și streptomices. Metoda constă în iradierea sporilor acestor
ciuperci cu radiații gama până la distrugerea aproape totală a lor. O altă
utilizare a radiațiilor gama este ca și agent sterilizator pentru distrugerea
microorganismelor dăunătoare din alimente și alte produse utilizate în viața
cotidiană. 
Bibliografia

• XII_Fizica - Astronomie (a. 2017, in limba romana).pdf