Educarea capacității de percepere a orientării

spațio-temporale și în mediul înconjurător

Orientarea spațio-temporală
SPAȚIUL

Spațiul implică structurarea mediului înconjurător, realizată prin raportarea la propria

persoană și la unele obiecte.
Organizarea spațiului este strâns legată de cunoașterea schemei corporale și a noțiunii
de stânga-dreapta.
Potrivit opiniei lui C.Albu structura spațială se formează până la 8 ani, în patru etape:
 etapa cunoașterii noțiunilor spațiale (sus/jos, în față/în spate, mare/mic -2/4 ani)

 etapa orientării în spațiu (în această etapă se dezvoltă noțiunile de stânga-dreapta ) (4-5
ani și 1-2 ani)
 etapa organizării spațiale- copilul își organizează spațiul de joc în funcție de dorințele
proprii (5-6 ani)
 etapa înțelegerii complexe a relațiilor spațiale- se dezvoltă noțiunile de simetrie,
opoziție și inversare (6-8 ani)
 orientarea în spațiu este complet dezvoltată la vârsta de 12-14 ani.
RELAȚIILE SPAȚIALE
În dezvoltarea relațiilor spațiale, copilul parcurge trei etape:
 Se plasează în funcție de un obiect (se așează pe scaun);
 Aranjează obiectele în spațiu (scaunul lângă masa);
 Organizează spațiul ce îl are la dispoziție (într-un desen
plasează corect elementele componente)
ORGANIZAREA SPAȚIULUI
Pentru a reuși să se adaptateze la spații largi copilul
trebuie să-și însușească o serie de noțiuni de bază:

 Distanță
 Interval
 Suprafață
 Înălțime
 Noțiunea de distanță este reprezentată de spațiul cuprins
între 2 puncte bine stabilite.

Exercițiul: Se cere copilului să se deplaseze cu pași de

aceeași lungime de la ușă până la fereastră și să spună câți pași
a făcut, apoi să meargă de la tablă până în capătul sălii și să
spună câți pași a făcut.
 Noțiunea de interval reprezintă spațiul cuprins între doi
copii, care sunt plasați unul lângă altul, atunci când sunt
adunați pe unul sau pe două rânduri.
 Noțiunea de suprafață este concretizată prin întinderea
(mărimea) pe care o are un spațiu, luând în considerare
lungimea și lățimea acestuia.
 Prima suprafață pe care o percepe copilul este cea a
măsuței pe care își așează jucăriile, apoi a sălii în care se
află, că apoi să perceapă suprafața casei sale.
 Noțiunea de înălțime reprezintă distanța dintre două puncta
situate pe verticală.
Exercițiu: să deseneze o casa mai înaltă și una mai scundă.
STRUCTURA SPAȚIALĂ
Se formează până la vârsta de 8 ani.
Acest proces se realizează prin 4 etape:
 Etapa 1: cunoașterea noțiunilor spațiale (2-4ani)

 Etapa 2: orientarea spațială (4-5ani)

 Etapa 3: organizarea spațială (după 5 ani)

 Etapa 4: înțelegerea complex a relațiilor spațiale (până la

8 ani)
 Etapa 1: Cunoașterea noțiunilor spațiale

În această etapă este important să lăsăm copilul să se

deplaseze liber în spațiul familiar.
Astfel, el devine capabil să se situeze correct în spațiu, să
ordoneze obiectele după marime și să folosească diverse
noțiuni (în față/ în spate, sus/jos, mare/mic)
 Noțiunile spațiale pe care trebuie să le cunoască :

 Noțiunea de mișcare: mers, alergare, înainte, înapoi, urcare-coborâre,

aproape-departe, a impinge- a trage, a închide- a deschide.
 Noțiunea de situație: în față- în spate, în sus- în jos, înăuntru –afară,
dreapta-stânga.
 Noțiunea de mărime: gros-subține, îngust-larg
 Noțiunea de formă: lat-lung-scurt, forme rotunde, pătrate,
dreptunghiulare.
 Noțiunea de cantitate: plin-gol, mult-puțin,
 Noțiunea de greutate: greu-ușor
 Noțiunea de contrast: liniște-zgomot, lumină-întuneric
 Noțiuni de direcție: de la –către, de la –până la
 Noțiuni de relație: vesel-trist, calm-agitat
 Noțiunea de număr: este strâns legată de modul în care copilul percepe
grupurile de obiecte de același fel, cât și posibilitatea de a le diferenția
după formă, mărime și culoare.
ETAPA 2: ORIENTAREA SPAȚIALĂ (4 – 5
ANI)
 Copilul cunoaște deja termenii spațiali.
 Reușește să orienteze obiectele în funcție de un anumit
criteriu (în față, în jos).
 Se dezvoltă noțiunea de stânga/ dreapta, ce ajută la
cunoașterea relațiilor spațiale.
 Se dezvoltă memoria spațială, care facilitează orientarea
copilului în spațiu (poate urma un traseu, chiar dacă anumite
repere se schimbă).
ETAPA 3: ORGANIZAREA SPAȚIALĂ ( DUPĂ
5 ANI )
 În acest moment orientările sunt combinate.
 Copilul își poate organiza spațiul de viață și cel de joc în
funcție de dorințele proprii.
 Respectă cu rigurozitate un traseu impus.
 În timpul jocului ocupă spațiul care îi este destinat.
 Reușește să traseze linii oblice.
 ETAPA 4: ÎNȚELEGEREA COMPLEXĂ A
RELAȚIILOR SPAȚIALE (PÂNĂ LA 8 ANI)

Se dezvoltă noțiunile de simetrie, opoziție, inversație,

transpoziție, toate necesare pentru învățarea scrisului.
 Pe structura spațială se bazează:
 Cunoașterea relației dintre corp și mediul înconjurător.
 Perceperea situației ce există între diverse obiecte.
 Organizarea obiectelor în spațiu.
 Organizarea propriei persoane în funcție de obiectele din
spațiu.
 Orientarea temporală

Reprezintă posibilitatea unei persoane de a acționa în

funcție de succesiunea unor evenimente, de durata acestora, de
reluarea ciclică a unor perioade și de ireversibilitatea lor.
Orientarea temporală:
 ajută la familiriazarea copilului cu noțiunile de înainte, în
timpul și după.
 duce la deosebirea perioadelor lungi de cele scurte.

 presupune cunoașterea noțiunilor de zi, săptămână, lună, an.

ORIENTAREA TEMPORALĂ
Are 4 etape și începe de la vârsta de 4 ani:
 Percepția duratei intervalelor

 Înțelegerea fenomenului revenirii ciclice

 Dezvoltarea ritmului

 Dezvoltarea tempoului
1) Percepția duratei intervalelor
 Reușește să deosebească activitățile de durată scurtă, de cele
de durată mai lungă de timp.
 Reușește să facă diferența între intervale ce durează 5
minute, 1 ora sau 1 zi.
 Această abilitate se perfecționează după vârsta de 4 ani.
2) Înțelegerea fenomenului revenirii ciclice
 Înțelege noțiunile de dimineață și seară și poate asocia
anumite activități și gesturi cu aceste momente.
 Înțelege ordinea anotimpurilor și asociază activități
specifice lor
 Prezintă în ordine zilele săptămânii, asociindu-le de
asemenea cu anumite activități specifice.
3) Dezvoltarea ritmului
 Cuprinde noțiuni de ordine, succesiune, durată și alternanță.

 Ritmul este o formă specifică de organizare a tmpului, ce se

caracterizează prin periodicitate și structură.
 Perceperea ritmului presupune sesizarea alternării în timp a
unor stimuli.
 De la 4-5 ani, copilul percepe ritmul impus de o anumită
activitate.
4) Dezvoltarea tempoului
 Este cantitatea de cicluri ce se repetă în unitatea de timp.

 Într-un joc putem vorbi de un tempo lent atunci când

acțiunile au o densitate redusă pe unitatea de timp.
STRUCTURA TEMPORALĂ
Acțiuni ale percepției motrice (aspecte legate de
secvențialitatea acțiunilor):
 Noțiunea de timp: diferențierea între acțiuni care durează
mult sau puțin. Durata drumului până la școală diferă în
funcție de locația din care pleacă copilul.
 Noțiunea de durată a intervalelor: diferența între timpul scurt
sau timpul lung în care are loc o acțiune.
 Noțiunea de interval (ca spațiu): diferența dintre perceperea
distanței la care se află obiectele cu și fără informațiile
analizatorului vizual.
 Noțiunea de viteză: ordonarea după criteriul viteză a unor
imagini cu mijloace de transport. Utilizarea noțiunior de
”devreme” și ”târziu” în relatarea acțiunilor.
 Revenirea ciclică a unor perioade: anotimpuri, utilizarea
întrebărilor care încep cu “când..?”.
 Acțiuni perceptiv motorii: asocierea de activități, fenomene,
acțiuni specifice fiecărui anotimp. Asocierea de evenimente
caracteristice cu zilele săptămânii.
 Ritmul: legat de modul în care copilul desfășoară anumite
activități, mai repede sau mai încet și de înțelegerea fiecărei
etape ca unitate ce are o cadență mai rapidă sau nu, mai
regulată sau nu. Are rol de reglare.
EDUCAREA COORDONĂRII,
ECHILIBRULUI ȘI RITMULUI
MIȘCĂRII
 CUPRINS:
PARTEA I:
1. Definirea conceptelor.
2. Exemple de exerciții pentru educarea conduitelor
motrice de bază.
PARTEA A II-A:
3. Descrierea jocului ce poate fi realizat pe terenul de
sport
În educaţia fizică, capacităţile coordinative reprezintă o
premisă importantă pentru însuşirea/efectuarea corectă a
deprinderilor motrice la un nivel superior, raţional şi în
mod creator şi adaptarea rapidă la diferite condiţii de lucru,
specifice diverselor ramuri ale sportului. Ca şi viteza,
capacităţile coordinative sunt determinate genetic, deci
posibilitatea de perfecţionare în acest sens este mai redusă
în cazul subiecţilor care nu au aceste capacităţi înnăscute.
Capacităţile coordinative vizează:

 Capacitatea de combinare a mişcărilor permite stabilirea

legăturilor între deprinderile motrice automatizate, între
elementele şi procedeele tehnice specifice unor ramuri
ale sportului, precum şi coordonarea segmentară (braţe –
picioare – trunchi – ambidextrie).
 Capacitatea de orientare spaţio-temporală permite
modificarea poziţiei şi mişcarea corpului în spaţiu şi
timp, în raport cu un anumit câmp de acţiune.
 Capacitatea de diferenţiere chinestezică permite un
control fin, diferenţiat al parametrilor dinamici,
temporali şi spaţiali ai mişcării.
 Capacitatea de echilibru presupune menţinerea corpului într-o
anumită poziţie stabilă şi reechilibrarea acestuia după deplasări
şi solicitări cu amplitudine mare.
 Capacitatea de reacţie presupune răspunsuri motrice rapide la
diferiţi stimuli.
 Simţul ritmului reprezintă aptitudinea individului de a-şi
organiza în timp şi spaţiu execuţiile motrice.
 Capacitatea de transformare a mişcărilor permite ca programul
motor al unei acţiuni în curs să poată fi adaptat sau modificat în
funcţie de transformările neprevăzute şi complet neaşteptate ale
situaţiei, putând chiar să necesite o întrerupere a mişcării.
 În lecţiile de educaţie fizică, educarea/dezvoltarea
capacităţilor coordinative se poate realiza pe tot parcursul ei,
folosindu-se în acest scop exerciţiile libere sau cu obiecte,
individuale, în perechi sau în grup; de asemenea exerciţiile se
pot desfăşura sub formă de ştafete sau forme cât mai variate şi în
condiţii mereu schimbate şi cu grade de dificultate diferite.
 În formarea, educarea şi dezvoltarea capacităţilor coordinative apar
mai multe etape:
 asigurarea preciziei în coordonarea în spaţiu a mişcărilor fără a se
ţine seama de timp; se apreciază gradul de corectitudine a mişcărilor
executate simultan cu diferite segmente ale corpului, pentru realizarea
unei acţiuni date;

 efectuarea corectă şi precisă a tuturor mişcărilor pentru realizarea

acţiunii date într-un timp cât mai scurt;

 executarea mişcărilor în condiţii variate şi neobişnuite, fără greşeală şi

în maximum de viteză.
 Întregul proces de formarea, dezvoltarea şi educarea
capacităţilor coordinative presupune perfecţionarea
acţiunilor motrice complexe din punct de vedere al
coordonării.
 Echilibrul este aptitudinea omului de a menţine, într-o poziţie
controlată, cu ajutorul mişcărilor compensatorii, corpul propriu sau
un alt corp sau obiect, într-o poziţie stabilă. Pentru menţinerea
echilibrului, corpul nu rămâne niciodată fixat într-o poziţie, ci în
permanenţă sunt efectuate mişcări compensatorii de mică
amplitudine. În situaţii simple, obişnuite, echilibrul corpului şi
orientarea lui în spaţiu se asigură prin colaborarea mai multor
simţuri: simţului echilibrului şi al orientării mişcărilor corpului în
spaţiu, cu simţul kinestezic, vizual şi tactil. În actele motrice
complexe și cu grad sporit de dificultate, când corpul se află în
poziţii neobişnuite, echilibrarea şi orientarea sunt lipsite în cea mai
mare măsură de informaţiile celorlalte simţuri și de repere
Se disting două forme de echilibru, cărora le
corespund două forme de aptitudini:

echilibrul static, aptitudinea de a menţine o

poziţie determinată;
 echilibrul dinamic, aptitudinea de a păstra
echilibrul în timpul unei mişcări;
 A. ECHILIBRUL STATIC ŞI
CONTROLUL POSTURAL
 Echilibrul static şi controlul postural se obţin în
urma contracţiei grupelor musculare ale trunchiului,
în raport cu poziţia capului.
 Postura corporală poartă amprenta fiecărui individ în
parte şi este influenţată de gradul de maturizarea a
sistemului nervos, de nivelul de coordonare al
sistemului vestibular, al sensibilităţii proprioceptive şi
de analizatorul vizual.
 B. ECHILIBRUL DINAMIC

 Mersul reprezintă o modalitate de deplasare în care

se păstrează permanent contactul cu solul, pe când în
alergare şi în salt corpul rămâne pentru un moment
suspendat.
 În timpul mersului, segmentele corporale se află într-
o poziţie aproape de echilibru şi acestea vor putea fi
mobilizate fără inerţie, în orice direcţie.
 Un echilibru dinamic corect este extrem de important
pentru dezvoltarea coordonărilor dinamice generale.
 COORDONAREA OCULO-MOTORIE
 Coordonarea oculo-motorie sau mai corect coordonarea senzorio-
motrică este o coordonare complexă determinată de legătura dintre
câmpurile senzoriale şi cele motorii.
 Coordonarea ochi-mână (oculo-manuală) este cea mai importantă, pentru
că permite controlul şi perfecţionarea gesturilor. Datorită legăturii dintre
ochi şi mână se realizează structurarea mediului înconjurător şi se
perfecţionează orientarea spaţială.
 COORDONAREA DINAMICĂ GENERALĂ
 Mişcările coordonate necesită asocierea factorilor motorii şi
senzoriali şi presupun control, echilibru, eficienţă şi armonie
(în timp şi spaţiu).
 Coordonarea mişcărilor se dezvoltă treptat, prin multiple şi
permanente repetări, ceea ce conduce progresiv la execuţia
unor mişcări precise şi automate.
 Perfecţionarea se realizează pe principiul încercării şi erorii,
prin învăţarea din greşeli şi corectarea acestora.
 EXERCIŢII LIBERE SAU CU OBIECTE
PENTRU EDUCAREA/DEZVOLTAREA
CAPACITĂŢILOR COORDINATIVE

CAPACITATEA DE COMBINARE A
MIŞCĂRILOR:
din stând: deplasare înainte – înapoi cu diferite
mişcări de braţe la fiecare pas.
 din stând: ridicare pe vârfuri, coborâre pe călcâie, cu
diferite poziţii şi mişcări de braţe; îndoirea
trunchiului înainte cu ducerea braţelor lateral.
 CAPACITATEA DE ECHILIBRU:
 din stând, palmele prinse la spate, mers pe vârfuri cu
ochii închişi.
 mers/alergare în echilibru pe banca de gimnastică cu
opriri/porniri la diferite semnale.
 stând cu un baston lângă picior: cumpănă cu ducerea
şi menţinerea lui la orizontală, apucat de capăt.
 SIMŢUL RITMULUI MIȘCĂRII:
 alegare alternată cu piruete succesive sau
izolate.
 exerciţii de mers sau alegare, alternate cu pas
săltat, pas sărit efectuate într-un anumit ritm.
 alergări peste diverse obstacole de diferite
înălţimi, cu menţinerea ritmului dintre două
obstacole.
 EXERCIŢII GRUPATE PE TIPURI DE
CAPACITĂŢI COORDINATIVE
 Capacitatea de combinare a mişcărilor
 din stând: deplasare înainte – înapoi cu diferite mişcări de braţe
la fiecare pas.
 din stând: ridicare pe vârfuri, coborâre pe călcâie, cu diferite
poziţii şi mişcări de braţe; îndoirea trunchiului înainte cu
ducerea braţelor lateral.
 din stând: fandare spre stânga/dreapta cu ducerea mâinii
stângi/drepte la umărul drept/stâng pe după cap, braţul
drept/stâng lateral.
 din stând, cu braţele sus: patru paşi înainte cu rotarea braţelor
dinainte înapoi la fiecare pas, patru paşi înapoi cu rotarea
inversă a braţelor.
 Capacitatea de orientare spaţio-temporală
 stând depărtat cu trunchiul la orizontală menţinerea în
echilibru pe ceafă, a unui baston, executând diferite
mişcări cu braţele.
 câte doi, unul înapoia celuilalt, susţinând un baston în
echilibru pe umeri: din această poziţie se execută diferite
deplasări.
 din şezând echer cu mingea deasupra gleznelor:
aruncarea ei în sus cu picioarele şi prinderea cu mâinile.
 Capacitatea de diferenţiere kinestezică
 din stând: fandare spre stânga/dreapta cu ducerea mâinii
stângi/drepte la umărul drept/stâng pe după cap, braţul
drept/stâng lateral.
 din stând, cu braţele sus: patru paşi înainte cu rotarea
braţelor dinainte înapoi la fiecare pas, patru paşi înapoi
cu rotarea inversă a braţelor.
 folosirea a două mingii: aruncarea şi prinderea lor
alternativ în sus sau în perete; pe măsură ce execuţia se
îmbunătăţeşte, mingile se pot arunca concomitent.
 stând cu spatele la perete, ţinând o minge în mâini:
aruncarea mingii în perete de la şold (sau alte variant
 Capacitatea de echilibru:
 din stând, palmele prinse la spate, mers pe vârfuri cu
ochii închişi.
 mers/alergare în echilibru pe banca de gimnastică cu
opriri/porniri la diferite semnale.
 mers pe vârfuri pe banca de gimnastică cu întoarceri
180º; mers cu pas încrucişat, în patru labe.
 stând cu un baston lângă picior: cumpănă cu ducerea şi
menţinerea lui la orizontală, apucat de capăt.
 stând în echilibru cu braţele lateral, pe un baston aşezat
longitudinal: deplasare înainte fără a atinge solul cu
tălpile.
Capacitatea de reacţie:
 start din diferite poziţii de plecare, pe distanţa de 15 m –
ghemuit mâinile la linia de plecare; ghemuit cu spatele la
direcţia de alergare; şezând cu picioarele încrucişate,
mâinile sprijinite pe genunchi; sprijin pe palme şi vârful
picioarelor, spatele perfect întins, capul pe direcţia de
alergare etc.
 din dribling cu mâna dreaptă/stângă, la semnal se aruncă
mingea în sus şi se execută o săritură cu întoarcere de
180º, se prinde mingea înainte de a atinge solul
 Simţul ritmului:
 alegare alternată cu piruete succesive sau izolate.
 exerciţii de mers sau alegare, alternate cu pas săltat, pas
sărit efectuate într-un anumit ritm.
 alergări peste diverse obstacole de diferite înălţimi, cu
menţinerea ritmului dintre două obstacole.
 alergare pe elan cu trei paşi, urmată de desprindere de
pe trambulina elastică, aterizare pe ambele picioare;
acelaşi exerciţiu mărind numărul paşilor pe elan – 5, 7
paşi sau executând ghemuirii, întinderi, ducerea
picioarelor în echer şi ducerea braţelor în diferite poziţii.
 alergare peste băncile de gimnastică aşezate transversal
pe direcţia de alergare, cu trecerea băncii printr-un pas
sărit simplu.
 alergare peste băncile de gimnastică aşezate transversal
pe direcţia de alergare, în ritm de trei paşi între bănci, cu
trecerea peste bănci printr-un pas sărit accentuat prin
intensificarea bătăii.
 Capacitatea de transformare a mişcărilor:
 sărituri prin procedeul liber în timpul zborului, urmate
de rostogolirea pe saltea.
 rostogolirea a două mingii, sărituri din cerc în cerc,
alergare printre jaloane, aşezate în diferite poziţii,
distanţe şi combinaţii.
 sărituri pe loc şi cu deplasare înainte, înapoi sau lateral.
 sărituri pe loc, cu picioarele încrucişate.
 sărituri cu balansarea alternativă a unui picior înainte
sau pendulând gamba înapoi.
 VALORIFICAREA EDUCARII
CAPACITĂŢILOR COORDINATIVE ÎN
JOCUL DE HANDBAL
1. Controlul posturii corporale
• Sportivul handbalist trebuie să păstreze în timpul jocului o
încordare permanentă, un control al tonusului muscular deosebit
în orice activitate motrică statică: este vorba de poziția de bază de
apărare, de zidul efectuat la aruncările de la 7m., poziția corpului
pe piciorul de bază trebuie să fie cât mai fixă.
2. Echilibrul static și controlul postural
• Oferă jucătorului de handbal posibilitatea execuțiilor eficiente,
învingerea agresivității, atenuarea împingerilor, tragerilor, a
intențiilor de dezechilibrare, a faulturilor intenționate sau
neintenționate.
• Fără un bun echilibru și un bun control postural acțiunile de atac,
fentele, evitările, aruncările la poartă nu ar fi posibile.
3. Coordonarea membrelor superioare:
• se regăsește în jocul de handbal în execuțiile în condiții
de manevrare a mingii, în dribling, la prindere – pasare:
jucăorul prinde cu ambele mâini-pasează cu mâna
preferată, prinde cu o mână și pasează/aruncă cu cealaltă
mână.
4. Coordonarea membrelor inferioare:
• se realizează atunci când studentul sare de pe loc de pe
ambele picioare, iar în coordonare cu brațul poate
executa săritură cu aruncare la poartă.
5. Coordonarea ochi-mână, ochi-picior, mână-picior
sunt din cele mai importante și asigură în joc: viteza
actului motric, corectitudinea lui, eficacitatea. Se
apreciază traiectoria mingii, direcția, distanța, viteza
acesteia, astfel încât procedeele tehnice din pase,
dribling, aruncări să fie executate cu maximă precizie.
 PARTEA A II-A: DESCRIEREA JOCULUI CE POATE FI REALIZAT PE TERENUL DE SPORT

Titlul jocului: COCOȘII

Obiectivul urmărit: dezvoltarea vitezei de reacție, a atenției și a echilibrului
Locul de desfășurare: terenul de sport
Număr de participanți: 10 – 30 (număr par)
Descrierea jocului: Copiii se organizează în perechi, stând față în față, într-un picior.
Sărind într-un picior, trebuie să-și dezechilibreze partenerul pentru a câștiga lupta,
împingându-l cu palmele.
Echilibrul se menține prin sărituri într-un picior. Pierde cel care atinge primul solul cu
ambele picioare. O variantă a acestui joc presupune plasarea perechilor de ,,cocoși” în
interiorul unui cerc cu diametrul de 1 m.
Scopul jocului constă în scoaterea adversarului, prin împingere, în afara liniei
cercului. În cadrul orelor de educație fizică și sport, jocurile de mișcare constituie
mijloace specifice pentru învățarea deprinderilor și priceperilor motrice de bază și
utilitar aplicative, pentru dezvoltarea calităților motrice, dezvoltarea capacității de
orientare în spațiu, a ritmului și a atenției.
LINIA DE SCĂPARE CREVEȚI LINIA DE SCĂPARE CRABI LINIA DE MIJLOC
În concluzie, se poate afirma că jocul de mișcare contribuie la dezvoltarea fizică
armonioasă a elevilor.
Bibliografie:
 Stan, L., Oancea, I., Oancea, M., Cojocaru, Ș. (2001). Educație fizică –
Ghid metodologic privind proiectarea activităților de predare – învățare –
evaluare la clasele I-IV ( pg. 33- 48), București: Editura Aramis Print.
 Raţă, Gloria; Raţă, Bogdan. (2006). Aptitudinile în activitatea motrică.
Bacău, Editura EduSoft
 Albu C., Albu A.,Vlad L.T., Iacob I. (2006) Psihomotricitatea, 
Ed. Academica, Iasi