UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: VI.

ORTODOXIE ȘI CULTURĂ NAȚIONALĂ

CONTRIBUȚIA VOIEVOZILOR ROMÂNI

LA DEZVOLTAREA CULTURII NAȚIONALE

CLASA a XI-a

+
★ MIRCEA CEL BĂTRÂN (1386 - 1394, 1397- 1418)
VLAD ȚEPEȘ (1448, 1456 - 1462, 1476)
ȘTEFAN CEL MARE (1457 - 1504)
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU (1688 - 1714)
NEAGOE BASARAB (1512 - 1521)
 ROLUL BISERICII ÎN CADRUL ISTORIEI NAȚIONALE

➔ Biserica a avut un rol însemnat, căci a fost leagănul civilizației noastre;

➔ Voievozii români au purtat stindardul în lupta pentru apărarea valorilor românești, dar au
fost și buni creștini (ctitori de lăcașuri sfinte, politica lor de apărare a credinței și
identității naționale, danii făcute mănăstirilor din Muntele Athos);
➔ Singuri sau în alianță cu țările creștine vecine, domnitorii Țărilor Române au dus grele
bătălii de apărare împotriva turcilor otomani, împiedicând expansiunea acestora spre
centrul Europei.
➢ Voievod al Țării Românești între MIRCEA CEL BĂTRÂN
anii 1386-1418, a fost unul dintre cei
mai importanți conducători ai ei; (1386 - 1394, 1397- 1418)
➢ El este fiul lui Radu I şi fratele lui
Dan I pe care îl secondează la tron
după moartea acestuia;
➢ În actele oficiale apare ca „În Hristos
Dumnezeu, binecredinciosul şi de
Hristos iubitorul şi singur
stăpânitorul, Io Mircea mare voievod
şi domn...”;
➢ În istoriografia română apare şi sub
numele Mircea cel Mare.

https://www.youtube.com/watch?v=RIBzJPi
KNEY
➢ Mircea cel Bătrân nu a fost numai un mare conducător de oşti (cronicile îi preamăresc
vitejia și calităţile deosebite de strateg la Nicopole și Câmpia Mierlei- ci și un iscusit
diplomat;
➢ a fondat alianţe solide, unele chiar de familie, cu ajutorul cărora a sporit şansele de a
menţine independenţa ţării;
➢ a fost şi un mare ctitor de biserici: cea mai de seamă mănăstire ctitorită de el este
Mănăstirea Cozia;
➢ a făcut eforturi deosebite pentru a întări puterea ortodoxiei într-o perioadă când
catolicismul încă făcea eforturi deosebite să pătrundă în sud-estul Europei;
➢ a dotat mănăstirile și bisericile ortodoxe din ţară cu domenii aducătoare de venituri
(danii importante făcute mănăstirilor: Cozia, Tismana, Snagov, Glavacioc, Dealu,
Strugalea, Govora, Bolintinu și Visina, precum și Bisericii Domneşti de la Curtea-de-
Argeş);
➢ Mircea cel Bătrân a făcut danii mănăstirii Cutlumuș de la Muntele Athos, ctitorie a lui
Nicolae Alexandru Basarab și a lui Vlaicu Vodă, unde se află zugrăvit pe perete în
calitate de binefăcător al sfântului lăcaș.
➢ În timpul domniei sale, în anul 1392, au fost aduse în țară moaștele Sfintei Mucenițe
Filofteia, fiind așezate în Biserica Domnească Sfântul Nicolae din Curtea de Argeș.

https://www.youtube.com/watch?v=F
xgp2MudWwE

sau
https://www.facebook.com/watch/?v=
744580836028094

Mănăstirea Cozia
- ctitorie și necropolă a
domnitorului Mircea cel
Bătrân -
➔ Vlad Țepeș este recunoscut în lume ca fiind
Contele Dracula, în realitate acesta a fost un om cât
se poate de normal, însă cu o serie de calități care l- VLAD ȚEPEȘ
au clasat în rândul celor mai de temut domnitori din
țările române. (1448, 1456 - 1462, 1476)
➔ S-a născut în cetatea Sighișoara din Transilvania
într-o familie de rang înalt. Fiul lui Vlad Dracu a
fost căsătorit de trei ori, căsătorii în urma cărora au
rezultat cinci copii, o fată și patru băieți.
➔ Domnia lui Vlad Țepeș a guvernat sub simbolul
corectitudinii și al dreptății, de cele mai multe ori
cele două principii de domnie erau instalate prin
severitate și acte de o cruzime ce rar le-a fost dat
dușmanilor să vadă. Spre exemplu, Țepeș obișnuia
să-i pedepsească pe inamici trăgându-i în țeapă.
Astfel, în timpul domniei, Vlad Țepeș a reușit să
obțină temporar independența Țării Românești față
de Imperiul Otoman. A fost catalogat de negustorii
brașoveni, ca fiind dominat de o cruzime demonică.
➔ În 1453 Imperiul Otoman și-a infiltrat tentaculele printre resturile Imperiului Bizantin și
obțin controlul asupra Constantinopolului. Într-un cadru istoric în care otomanii stăpâneau
aproape în totalitate țările din regiunea balcanică, Vlad Țepeș este nevoit să recurgă la tot
arsenalul de pedepse neiertătoare, tocmai pentru a intimida și a slăbi atacurile inamicilor.
Tocmai din obiceiul său de a pedepsi dușmanii trăgându-i în țeapă, i-a rămas porecla de
Țepeș, turcii numindu-l Kazıklı Bey (Prințul Țepeș).
Anul 1436 este considerat ca fiind anul în care Vlad Dracul a devenit domnitorul Țării
Românești, ce avea Curtea domnească la Târgoviște. Șase ani mai târziu, cei doi fii ai
acestuia, Vlad Țepeș și Radu cel Frumos au fost ceruți ostatici de către otomani. Cei cinci
ani de captivitate au avut un rol covârșitor în formarea personalității viitorului domnitor. La
întoarcerea în țară, în anul 1447, Țepeș a aflat că tatăl său fusese ucis de Vladislav al II-lea
sub disputa tronului, iar fratele său mai mare, Mircea, fusese îngropat de viu de boierii din
Târgoviște. Susținut de cavaleria turcească, Țepeș reușește să preia domnia la doar 17 ani.
Această domnie a ținut doar două luni, fiind detronat de asasinul părintelui său.
➔ Perioada cea mai importantă în care a cârmuit Țara Românească a început pe 20 august
1456 și s-a întins pe o perioadă de șase ani. Dorind să răzbune moartea tatălui și fratelui
său, Țepeș a pus la cale un plan, care s-a concretizat la trei ani de la preluarea tronului,
în prima zi de Paște. După petrecerea princiară organizată, toți boierii vinovați au fost
arestați; cei bătrâni au fost pedepsiți prin tragerea în țeapă, iar cei în putere au trebuit să
parcurgă pe jos, distanța de 100 de km din Târgoviște până la Poenari, loc în care au
fost siliți să construiască o fortăreață.
Pe lângă uciderea prin tragerea în țeapă, Vlad Țepeș mai obișnuia să-i pedepsească pe
cei care comiteau fărădelegi ordonând să fie jupuiți de piele, fierți, decapitați, orbiți,
strangulați, spânzurați, arși, fripți, ciopârțiți, bătuți în cuie, îngropați de vii etc., acțiuni
ce se finalizau, evident cu moartea. Totodată, Țepeș mai obișnuia să pedepsească
moravurile prin tăierea anumitor părți ale corpului: nas, organe genitale, limbă, urechi,
degete, etc.
➔ Deși Imperiul Otoman era suveran Țării Românești, în 1459, Țepeș hotărăște să nu le mai
plătească tribut, răzvrătire ce a coincis cu formarea unei cruciade susținută de Papă și de
Matei Corvin împotriva otomanilor. Astfel, Vlad Țepeș încheie o alianță cu Matei Corvin,
alianță pe care otomanii vor încerca să o înfrângă.
În cărțile de istorie s-a reținut atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, ca fiind un adevărat
dezastru pentru oastea otomană. Deși ținta atacului a fost chiar sultanul, acesta a reușit să
scape cu viață, însă în timpul fugii, spaima sultanului a căpătat proporții la vederea pădurii
de țepi în care atârnau turcii uciși din ordinul lui Țepeș.
Printr-un complot cu turcii, Radu cel Frumos ajunge în Țara Românească și reușește să
atragă boierii de partea lui, promițându-le pace și o viață lipsită de spaima morții. În
această situație Vlad Țepeș cere ajutorul aliatului său, Matei Corvin, însă în locul
ajutorului acesta îl trădează și este încarcerat la Vișegrad pentru o perioadă de 12 ani.
Ulterior este obligat să trăiască la Buda timp de doi ani. Va fi eliberat în anul 1475 la
cererea lui Ștefan cel Mare.
➔ Pentru a treia oară, Vlad Țepeș se întoarce pe tronul Țării Românești în 1475, însă la
sfârșitul lui decembrie 1476 este asasinat. Trupul este trimis sultanului pentru a-l așeza într-
o țeapă ca dovadă a triumfului și a măreției sale.
O perioadă Mănăstirea Snagov a fost considerată locul în care a fost înmormântat capul
domnitorului, însă în urma investigațiilor arheologice osemintele voievodului nu au fost
găsite. Motiv care l-a determinat pe istoricul Constantin Rezachevici să afirme că
mormântul voievodului s-ar afla la Mănăstirea Comana.
Vlad Țepeș apare în ochii propriilor săi supuși ca un domn care cultiva spiritul de dreptate,
vitejia, îndrăzneala, vrednicia, moralitatea, chiar dacă în chip excesiv, dovedindu-se
inflexibil față de ,,micile” păcate omenești.
Vlad Țepeș a fost un om care a iubit mai presus decât orice dreptatea și care nu a ezitat să
se sacrifice pentru un ideal politic mereu prezent în istoria noastră, ,,Independența”.
Ctitor al vechii mănăstiri Comana din județul Giurgiu și Turnu din județul Prahova, a fost
un mare apărător al neamului și credinței.
➔ personalitate de excepție a timpului său, a
fost cel mai de seamă domnitor al ȘTEFAN CEL MARE
Moldovei, cu o domnie de 47 de ani; (1457 - 1504)
➔ a ridicat multe biserici și mănăstiri și a
fost unul dintre apărătorii creștinătății
împotriva invaziei otomane, fiind
canonizat ca sfânt, prăznuit la data de 2
iulie, ziua trecerii sale la Domnul;
➔ Ștefan a urmat o politică a echilibrului de
forțe între cele trei mari puteri vecine
Moldovei (Imperiul Otoman, Polonia și
Ungaria), încercând în același timp să
consolideze statutul și rolul politic și
economic al Moldovei pe plan regional. https://www.youtube.com/watch?v=4l2UR6zJw6Y&f
eature=emb_rel_pause

https://www.youtube.com/watch?v=k8MCXEiL5PA
➔ În decursul glorioasei domnii a marelui domnitor creștin, viața bisericească a luat un avânt
deosebit;
Foarte bun creștin, Ștefan cel Mare a manifestat o deosebită grijă față de Biserică. Astfel,
în timpul domniei sale s-au dezvoltat mult arta (a luat naștere stilul moldovenesc) și
cultura bisericească. Este cunoscut numărul foarte mare de locașuri de închinare ctitorite
de acest domnitor. Ștefan ridica după fiecare luptă câte o biserică sau o mănăstire, ca
mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în biruirea dușmanilor țării. Cele
mai renumite mănăstiri ctitorite de marele voievod sunt: Putna, Voroneț, Dobrovăț, Tazlău
și Căpriana.
Ctitoriile înaintașilor săi (Bistrița, Neamț, Probota) s-au bucurat de numeroase danii și
privilegii acordate de domnitor. Numărul bisericilor de mir construite în timpul domniei
voievodului întrece cu mult pe cel al mănăstirilor. Acestea se găsesc și în afara granițelor
Moldovei.
➔ Ștefan cel Mare a ajutat mult mănăstirile de la Muntele Athos, pe unele dintre ele
refăcându-le din temelii. Astfel, după ce a restaurat mănăstirea Zografu, a înzestrat-o și cu
o bolniță, un turn pentru corăbii (far) și o trapeză, dăruindu-i cărți de cult, o icoană a
Sfântului Gheorghe și bani.
Daniile au fost atât de însemnate, încât călugării de acolo l-au considerat și pomenit ca pe
un mare ctitor și binefăcător. A acordat ajutor și altor mănăstiri athonite: Vatoped, Sfântul
Pavel, Constamonitu și Grigoriu. În mănăstiri se păstrează hrisoavele de danie și unele
obiecte de cult de la binecinstitorul și de Hristos iubitorul domn moldovean.
Activitatea culturală din timpul domniei lui Ștefan a fost îndrumată îndeaproape de
mitropoliții țării, Teoctist I și Gheorghe. În mănăstirile ctitorite de el sau de înaintașii lui s-
a desfășurat o apreciabilă activitate de copiere a unor manuscrise, în limba slavonă: fie
cărți de slujbă, fie traduceri din literatura patristică. Tetraevanghelul slavon de la Humor,
aflat astăzi în Muzeul Nalional de Istorie din București, este cea mai reușită operă de
caligrafie și miniaturistică din epoca marelui domnitor.
➔ Evlaviosul voievod cerea călugărilor din mănăstiri să se roage pentru poporul
dreptcredincios al Moldovei, pentru oștenii săi, atât pentru cei vii, cât și pentru morți. El
însuși se ruga, postea și făcea nenumărate fapte de milostenie, mai ales în vremuri de
primejdie.
Personalitatea lui Ștefan cel Mare i-a fascinat atât pe contemporani, cât și pe urmașii săi
direcți. Politician și tactician abil, a încercat, cu rezultate notabile, să impună Moldova ca
entitate statală relativ autonomă într-unul din punctele cheie ale drumurilor comerciale
euro-asiatice și la granița între cele trei mari puteri regionale — Regatul Ungariei, Regatul
Poloniei și Imperiul Otoman, aflat la acea dată în ascensiune. Angajat într-un sistem de
alianțe complicat, schimbat în funcție de evoluția situației locale, el a reușit să-și păstreze
tronul vreme de 47 de ani, punând capăt unei perioade de instabilitate politică de un sfert
de secol.
Reușitele sale militare i-au câștigat respectul și chiar admirația contemporanilor, și au
captat imaginația posterității. A fost numit Ștefan „cel Mare” de la scurt timp după moartea
sa, într-o scrisoare adresată de regele Sigismund al Poloniei domnitorului Petru Rareș, iar
cronicarii l-au numit „cel Viteaz”.
➔ Domnia lui a rămas un reper pentru urmașii săi și legitimarea dinastică de la el a avut o
importanță fundamentală pentru mai bine de un secol după moartea lui.
Personalitatea lui a făcut obiectul multor speculații, atât din partea contemporanilor cât și a
posterității. Cărturarul Grigore Ureche, scriind cu două secole mai târziu, îl vedea ca pe un
om mic de statură, impulsiv și irascibil, dar curajos și altminteri practic, perseverent și
mereu gata de acțiune. Într-o descriere frecvent citată a domnitorului, el îl descrie astfel:
„Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de
multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul
său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde
era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru
războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios
se ridica deasupra biruitorilor.”
➔ Binecredinciosul Ștefan a dat dovadă, de-a lungul întregii sale domnii, de o profundă
credință în Dumnezeu, de smerenie și evlavie. Preocupat din ce în ce mai mult, mai ales în a
doua parte a vieții, de viața veșnică și de mântuirea sufletului său, domnul își dăruiește mare
parte a averilor înzestrării de biserici și mănăstiri și cere mereu rugăciunile Bisericii pentru
sufletul său, pentru familia sa, dar și pentru oștenii săi căzuți în luptă și pentru întreaga țară.
Se pare că avea o deosebită evlavie în primul rând față de Maica Domnului și față de sfinții
mucenici militari – Sf. Gheorghe (23 aprilie), Sf. Dimitrie (26 octombrie și, în plan secundar,
Sf. Procopie (8 iulie). Potrivit unor surse izolate, fiecare din acești trei sfinți i s-ar fi arătat
înaintea unor bătălii, vestindu-i biruința.
Ștefan cel Mare și Sfânt a făcut obiectul evlaviei populare de la scurt timp după moartea sa,
acest cult s-a amplificat și extins la nivelul întregii țări după crearea statului românesc
modern, și a supraviețuit inclusiv perioadei comuniste.
Viața și personalitatea lui Ștefan cel Mare au făcut și obiectul a numeroase opere literare —
poeme, balade, nuvele, romane, istorisiri, legende culte etc.
Ştefan cel Mare a avut permanent alături Biserica şi s-a considerat fiu al ei, care trebuie
să o apere. Atunci când a greşit, a ştiut să ceară iertare lui Dumnezeu, prin Sfânta Taină a
Spovedaniei, înaintea Duhovnicului său, Daniil Sihastrul.

● +
_
Marele Domnitor a fost un adevărat protector al Muntelui Athos, fapt confirmat de
prezenţa sa în pomelnicele multor mănăstiri de aici, între care: Zografu, Grigoriu,
Protaton, Vatoped, Constanmonitu sau Sfântul Pavel.

După ce a restaurat Mănăstirea Zografu, a înzestrat-o şi cu o bolniţă, un far

pentru corăbii şi o trapeză, dăruindu-i cărţi de cult, o icoană cu Sfântul Gheorghe şi
bani.
Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca
Marele Domnitor al Moldovei să fie trecut în rândul Sfinţilor Bisericii, pomenirea
făcându-se în ziua de 2 iulie a fiecărui an. În calendarul religios, este trecut cu
numele de Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.
 CONSTANTIN BRÂNCOVEANU
➔ Constantin Brâncoveanu a fost un
(1688 - 1714)
iscusit diplomat, dar a fost un mai mare
cărturar.
➔ S-a înconjurat de învăţaţi români şi
străini ca: fraţii Cantacuzino, autori şi
traducători de cărţi, învăţatul mitropolit
Antim Ivireanul, episcopii Mitrofan şi
Damaschin, fraţii Radu şi Şerban
Greceanu, cronicarul Radu Popescu, ca
şi Ieremia Cacavela, Ioan Cariofil,
Anton Maria Del Chiaro Fiorentio,
Ioan Romanul, etc.
➔ Înţelegând tot mai intens necesitatea unei pregătiri intelectuale superioare, în 1694
Constantin Brâncoveanu înfiinţează pe lângă Mânăstirea Sfântul Sava o Academie, după
modelul celei din Constantinopol care corespundea unei facultăţi de litere – filozofice din
cadrul universităţilor europene. Limba folosită era cea grecească, deoarece voievodul era
interesat să aibă o şcoală grecească cu rol de instrument pentru apărarea Ortodoxiei.
Pe cheltuiala mânăstirilor sau ale ţării se întreţineau elevii săraci silitori la învăţătură, ca şi
cei peste 200 de tineri veniţi din ţările învecinate: Grecia, Bulgaria, Serbia, Macedonia. Cei
care se distingeau erau trimişi la universităţile europene pentru completarea studiilor.
Sub conducerea acestui mare domnitor, sprijinitor al culturii şi Ortodoxiei, tipăriturile de
cărţi au luat un strălucit avânt. De altfel, Şerban Vodă, pe timpul său, îl numeşte pe
Constantin Brâncoveanu ispravnic al traducerii şi tipăririi Bibliei, care s-a terminat abia
sub domnia lui Brâncoveanu. Tot acum se traduc în limba românească predicile lui Ioan
Gură de Aur sub titlul Mărgăritarele.
➔ În Ţara Românească au funcţionat, între anii 1688 şi 1714, cinci tipografii. Astfel s-au tipărit
cărţi pentru slujba religioasă, trebuitoare şcolilor ce funcţionau în vremea sa, pentru
susţinerea ortodoxismului transilvănean, pentru popularizarea teologiei, vieţi ale sfinţilor şi
chiar romane cavalereşti. Acum a fost tipărită pentru prima dată Alexandria, romanul după
războaiele împăratului Alexandru Macedon.
Constantin Brâncoveanu a fost ctitorul multor biserici şi mânăstiri. Astfel, după ce s-a întors
victorios de la Zărneşti, se hotărăşte să zidească o mănăstire care să-i fie un loc de
reculegere, iar, în caz de nevoie, şi de apărare. Locul este ales pe moşia Hurezi, iar zidirea
bisericii a fost terminată în 1693. Timp de 2 ani s-a lucrat la împodobirea bisericii cu icoane
biblice, sfinţi, chipurile ctitorilor, ale Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, ale fiilor
domnitorului şi ale strămoşilor Basarabi şi Cantacuzini.
➔ Către sfârşitul vieţii, datorită intrigilor duşmanilor săi, turcii au hotărât să îl înlăture de la
Domnie.
Săptămâna Patimilor – martie 1714 – după ce i-a fost confiscată mare parte din avere,
Constantin Brâncoveanu a fost dus la Constantinopol, împreună cu fiii săi: Constantin,
Radu, Ştefan, Matei şi sfetnicul Ianache. Au fost închişi în celebra închisoare a celor şapte
turnuri, Edicule.
Turcii le-au promis eliberarea în schimbul renunţării la credinţa creştină şi trecerii la
islam. Constantin Brâncoveanu a respins propunerea.
Consecinţa: el, împreună cu fiii săi şi sfetnicul Ianache au fost decapitaţi, de faţă fiind
soţia sa, Doamna Maria, fiicele şi ginerii săi, aduşi cu forţa să asiste la sângerosul
spectacol. Era chiar în ziua de 15 august 1714, de Sărbătoarea Adormirii Maicii
Domnului.
➔ După decapitare, capetele au fost purtate de turci în vârful suliţelor, prin tot
Constantinopolul, trupurile fiind aruncate în strâmtoarea Bosfor. Capetele au fost
găsite şi îngropate de nişte pescari într-o mănăstire grecească din Insula Halki.
De-abia în 1720, Doamna Maria a reuşit să le aducă în ţară şi să le îngroape în
ctitoria soţului său, Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală.
La 20 iunie 1992, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe domnitor
ca sfânt, având data de prăznuire pe 16 august.
„Brâncoveanu este cea mai shakespeareană dramă din câte a fost
vreodată în toată lumea. Este un caz unic pe plan mondial, de nu aş
zice pe plan cosmic. E de necrezut. Trecerea aceasta a unui mundan
(în toată puterea termenului) la sublimul şi eroismul cel mai
fantastic uluieşte şi ameţeşte. Vă desfid să îi găsiţi perechea, nici în
rândurile martirilor din primele veacuri. Nici nu ne dăm seama cine
este, ce înseamnă el pentru noi, la ce nivel ne ridică ... Brâncoveanu
a murit ca un gentleman, un martir, un erou, un sfânt”.
(Nicolae Steinhardt)
_

Cel dintâi lucru pe care l-a făcut după instalarea lui ca domnitor a fost să
continue tipărirea Bibliei de la Bucureşti, lucrare începută de predecesorul său,
Şerban Cantacuzino.
În 1688, a apărut prima Biblie completă în cea mai frumoasă limbă românească
de atunci, pe înţelesul tuturor românilor din Ţara Românească, din Dobrogea, din
Moldova, din Oltenia, din Banat şi din Ardeal, Crişana şi Maramureş.
➔ Adevărat prinț al Renașterii, Neagoe NEAGOE BASARAB

Basarab a marcat prin domnia sa în (1512 - 1521)

Țara Românească o epocă de înflorire
culturală și artistică, al cărei ecou s-a
făcut simțit în tot secolul al XVI-lea.
➔ Domnia lui Neagoe Basarab a
însemnat pentru Țara Românească un
moment de echilibru social-politic.
Domnul și-a îndreptat atenția spre
organizarea internă a țării, continuând
în această privință cele mai bune
tradiții ale predecesorilor.

https://www.youtube.com/watch?v=nu1FM
0-67wc
➔ În domeniul economic, administrativ, cultural și politic, a reușit în parte să redea Țării
Românești strălucirea ei de odinioară, s-o readucă cu tact diplomatic în rândul statelor
europene care puteau să-și spună cuvântul.
Om de mare cultură, el însuși scriitor, Neagoe Basarab s-a dovedit un mare protector
al acesteia. El a știut, ca și alți suverani europeni contemporani lui, să facă din artă și
cultură mijloace suplimentare de acțiune și de putere.
În vremea lui Neagoe Basarab, Țara Românească a devenit, într-adevăr, un centru al
lumii ortodoxe și un important focar cultural de tradiție bizantină. Pe fresca de la
Snagov, Neagoe este înfățișat cu vulturul bizantin de aur cu două capete, cusut pe
hainele lui de brocard roșu. După modelul împăraților bizantini, Neagoe a scris
învățăturile destinate fiului său Teodosie, nume care amintește pe cel al împăratului
bizantin Teodosie cel Mare.
➔ Învățăturile lui Neagoe constituie o operă de compilație, dar cuprinde și părți originale,
care reflectă o mare profunzime de gândire și un strălucit talent literar. Elemente ale
politicii bizantine, insuflate de Neagoe prin lectura sa largă, sunt completate în
învățături cu concluziile experienței sale morale și politice de-o viață, ținând seama,
desigur, de principiile politice contemporane vremii sale.
În partea originală, învățăturile constituie prima afirmare scrisă mai largă, de gândire
politică românească, prima consemnare cu oarecare detalii a principiilor diplomației
românești. Această lucrare a fost destinată fiului său pentru a-l obișnui cu greutățile și
răspunderile domniei.
➔ Problemele culturii și artelor au deținut un loc important în activitatea lui Neagoe
Basarab. În timpul domniei sale s-a scris lucrarea ,,Viața patriarhului Nifon”, în care
găsim amănunte despre viața și activitatea patriarhului Nifon și istoria a patru domni:
Radu cel Mare, Mihnea cel Rău, Vlad cel Tânăr și Neagoe Basarab.
Voievodul a sprijinit activitatea tipografului Macarie, patronând tipărirea
,,Evangheliarului” său.
La porunca domnitorului, s-a ridicat frumoasa biserică episcopală de la Curtea de
Argeș, mărgăritar de preț al arhitecturii românești. Tot la porunca lui s-au făcut și alte
construcții: biserica mitropoliei din Târgoviște, mănăstirea Ostrov, Călimănești, ori au
fost reînnoite altele mai vechi: Cotmeana, Nucet, Snagov.
➔ Domnitorul Neagoe Basarab a decedat la 15 septembrie 1521, mormântul lui și al
întregii sale familii aflându-se la ctitoria sa de la Curtea de Argeș.
Pentru meritele sale deosebite, Biserica Ortodoxă l-a canonizat în luna octombrie a
anului 2008, având ca dată de prăznuire ziua de 26 septembrie.
https://www.youtube.com/watch?v=hFkES_gMNJM
https://www.youtube.com/watch?v=1HT8Z5MK8fk
https://www.youtube.com/watch?v=z8mQ9A3kJZc
https://www.youtube.com/watch?v=a6sA3RFuo_4
https://doxologia.ro/viata-bisericii/sfantul-munte-athos/sfantul-voievod-neagoe-basar
ab-ctitorul-al-intregului-athos

https://www.youtube.com/watch?v=quf3ZZaTGf8
„Judecă pe fiecare cu dreptate după faptele
lui , că de aceea eşti domn care trebuie să
fie ca un izvor nesecat ce dă tuturor
aceeaşi apă , iar nu unora dulce , iar altora
amară “ sau ” Iubeşte adevărul , căci
mincinoşii sunt urâţi de Dumnezeu !” - îl
povăţuia domnitorul – cărturar pe fiul său.
Toți acești voievozi, prin activitățile lor, au fost
adevărate pilde de conducători creștini, atât pentru
contemporani, cât mai ales pentru posteritate.