ELENA CEAUȘESCU

Proiect realizat de Micu Ioana

 Elena Ceaușescu (numele la naștere Lenuța Petrescu; n. 7
ianuarie 1916,[1][2][3] Petrești, Dâmbovița, România –
d. 25 decembrie 1989,[1][2]
[3] Târgoviște, Dâmbovița, România) a fost
o politiciană comunistă română, soția
președintelui Republicii Socialiste România, Nicolae
Ceaușescu. A deținut funcțiile de membră a Biroului
Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului
Central al PCR și prim-viceprim-
ministru al Consiliului de Miniștri, având un rol politic tot
mai important în Epoca Nicolae Ceaușescu, odată cu
trecerea timpului, începând cu anul 1972, după Tezele din
iulie 1971.
 A fost fiica lui Nae şi a Alexandrei Petrescu, o familie
de ţărani mijlocaşi, posesori ai unui lot funciar de circa
8 pogoane. Elena Ceauşescu a abandonat şcoala
primară în urma rezultatelor nesatisfăcătoare obţinute
în primii 3 ani de studiu şi s-a mutat la Bucureşti.
Cariera profesională şi-a început-o ca ucenic la fabrica
de textile „Lantex” (1936). Un membru al Comisiei de
Verificare a cadrelor de partid a consemnat la dosarul
Elenei Ceauşescu în 1946 că, în perioada de până în
1945, a reuşit să se achite conştiincios de sarcini, dând
dovadă de spirit de iniţiativă şi orientare, este
stăpânită de orgoliu şi nu are simţ autocritic.
 A devenit membru al Partidului Comunist în 1939, cunoscându-l astfel şi pe viitorul
său soţ. Cei doi se vor căsători în 1945, după punerea în libertate a acestuia din urmă
din detenţia de la Târgu Jiu. Confiscarea puterii de către Partidul Comunist şi jocurile
de interese de culise au servit drept trambulină politică celor doi.
 Odată cu ascensiunea soţului, Elena Ceauşescu a început să deţină funcţii
semnificative în aparatul de partid şi de stat şi să-şi definitiveze în mod corespunzător
studiile.
 Astfel, prin absolvirea unui curs fără frecvenţă, organizat la Facultatea de Chimie
Industrială de pe lângă Institutul Politehnic din Bucureşti, a devenit „inginer chimist”
(1957). Diploma universitară a contribuit la modificarea profilului său profesional,
slujbe minore precum cea de secretară la Ministerul de Externe fiind înlocuite de
„cercetarea ştiinţifică” la Institutul de Cercetări Chimice Bucureşti (1957 - 1964) al
cărei director devine (1964 - 1972). Imediat după desemnarea sa la conducerea
Institutului şi-a început şi studiile doctorale, pe care le-a finalizat în 1967, obţinând
titlul de doctor în chimie macromoleculară cu teza Polimerizarea stereospecifică a
izoprenului, alcătuită, se pare, de chimiştii Osias Solomon, Radu Bordeianu, Silvia
Bittman şi Dan Cornilescu, având girul academicianului Cristofor Simionescu. 
 Elena Ceauşescu a monopolizat treptat funcţii de reprezentare de la nivelul
feluritelor comisii, consilii şi comitete naţionale (Consiliul Naţional pentru
Ştiinţă şi Tehnologie, Consiliul Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului,
Consiliul Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale). Funcţia adjudecată de
preşedinte al Comisiei pentru probleme de cadre de partid şi de stat a CC al
PCR (1976 - 1989) i-a permis „primei doamne” să monitorizeze politica de
cadre în interiorul partidului şi, deci, să fie asimilată nu de puţine ori drept a
doua persoană ca greutate în ierarhia politică. De asemenea, pe 29 martie 
1980 ve deveni prim-viceprim-ministru al Guvernului.
 La 2 martie 1974 a devenit membru al Academiei RSR, în timp ce susţinuta
politică financiară practicată de stat în plan internaţional i-a adus titluri de
membru corespondent şi asociat şi Doctor Honoris Causa al mai multor
universităţi din Europa, America de Nord sau America de Sud (Academia de
Ştiinţe din New York, Academia din Atena, Institutul Regal de Chimie al
Marii Britanii, Doctor Honoris Causa al Universităţii Buenos Aires, al
Universităţii Feminine din Manila, al Universităţii Yukatan sau al
Universităţii din Teheran).
 În plan publicistic, „ajutată” fiind, Elena Ceauşescu a
fost prolifică, deopotrivă în domeniul strict profesional,
prin Cercetări în domeniul sintezei şi caracterizării
compuşilor macromoleculari (1974), Polimerizarea
stereospecifică a izoprenului (1979), ca şi în cel
propagandistic, cum ar fi Cuvântare la Plenara
Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului (1989).
Completul de judecată al Tribunalului Militar
Excepţional a condamnat-o la moarte prin împuşcare la
25 decembrie 1989, fiind executată împreună cu soţul
său. Prestaţia politică a Elenei Ceauşescu a contribuit la
compromiterea regimului comunist din România.
 În calitate de soție, a devenit subiect al 
cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu.
 Elena Ceaușescu a fost prezentă la mitingul din
21 decembrie 1989, însoțindu-l pe Nicolae
Ceaușescu în fuga spre Târgoviște. Arestați și
predați noilor autorități, cei doi au fost judecați
sumar și executați prin împușcare.
MULȚUMESC PENTRU
ATENȚIE!