Sunteți pe pagina 1din 68

BOLILE GENETICE

Aproape toate bolile umane au o componentă genetică mai ↑ / ↓ .


- cuprind - b. determinate de mutaţii genice,
- b. determinate de anomalii cromozomiale
- b. multifactoriale.

1. Clasificarea bolilor genetice


- funcţie de tipul de modificări genetice, de localizarea şi acţiunea lor:
1) b. cromozomiale
2) b. monogenice (= mendeliene / moleculare)
3) b. mitocondriale
4) b. multifactoriale
5) b. ale genomului celulelor somatice
a) B. cromozomiale ← modificări nr. / structură cromozomi, vizibile la
microscop (excepţie: deleţii şi duplicaţii genice - tehnici de analiză
moleculară);
- sindroamele ← microdeleţii / microduplicaţii de circa 4 Mb;
- incidenţa: ~ 10‰ nou-născuţi vii;
- sunt principalele cauze ale anomaliilor congenitale multiple,
retardului mental, tulburărilor pubertare, tulburărilor de
reproducere (sterilitate, avorturi sponate, nou-născuţi morţi).
b) B. monogenice ← mutaţia unei singure gene cu efect major (din
genomul nuclear), care codifică o proteină structurală / o enzimă.
- transmise după tipul mendelian (AD, AR, XD, XR);
- incidenţa: ~ 20‰ nou-născuţi;
- denumite şi b. moleculare;
- la ~ 40% - identificată gena implicată şi proteina anormală.
c) B. mitocondriale - tip particular de b. monogenice ← mutaţii ADNmt
- caracterizate prin deficit de energie la nivel muscular şi nervos +
rol important în îmbătrânirea celulară;
- rare (descrise 60).
d) B. multifactoriale ← factori ereditari (de obicei mai multe gene –
poligenie) care interacţionează în permanenţă cu factorii de mediu.
- factorii genetici → o predispoziţie genetică la îmbolnăvire
- cuprind: - malformaţii congenitale
- b. psihice ale copilului
- b. comune ale adultului;
- pot avea distribuţie familială, dar nu se transmit mendelian.
- incidenţa: > 50‰ (frecvente).
e) B. prin mutaţii somatice ← mutaţii somatice succesive cumulative,
în gene diferite;
- se produc după fecundare şi nu se transmit la descendenţi
- cuprind: - marea majoritate a cancerelor,
- un nr. mare de boli autoimune,
- procesul de îmbătrânire;
- incidenţa: 250‰ nou-născuţi vii.

2. Caractere generale ale bolilor genetice


1) în determinismul lor intervin, în proporţii variabile, factori genetici
(mutaţii în celulele somatice sau germinale).
2) determinate în momentul fecundării / în primele etape ale
dezvoltării ontogenetice.
- exprimarea lor poate fi:
- foarte timpurie - incompatibilă cu dezvoltarea embrionului /
fătului,
- tardivă – la intervale lungi după naştere (inclusiv la adult).
→ b. gentice = congenitale (lat. congenitus = născut cu).
- important !!:
- nu toate b. genetice = congenitale (prezente la naştere)
(ex. bolile produs prin mutaţii somatice);
- nu toate defectele congenitale = genetice;
- unele dintre aceste defecte ← agresiuni embrio-fetale
exercitate de unii agenţi externi (ex. v. rubeolei, unele
medicamente, alcoolismul matern etc);
- atunci când simulează un defect genetic cunoscut = fenocopii
ex. microcefalia poate fi ←
- mutaţie recesivă,
- iradiere cu radiaţii ionizante în timpul gestaţiei,
- infecţie cu v. rubeolei în primele etape ale gestaţiei.

3) o parte din b. genetice = ereditare (transmise în succesiunea


generaţiilor) - frecvent mendelian;
- faptul că se moştenesc nu reprezintă o trăsătură definitorie:
- unele mutaţii de novo foarte grave - incompatibile cu
supravieţuirea sau cu reproducerea (reduc fitness-ul),
- ~ 2/3 din cancere nu se transmit la descendenţi.
4) Agregarea familială (prezenţa bolii şi la alţi membri ai familiei
bonavului) – de obicei caracteristică;
- pot apare însă şi sub formă de cazuri izolate – b. sporadice: bolnavul
a suferit o neomutaţie şi este singurul membru afectat al familiei;
- prezenţa unei boli la mai mulţi membri ai unei familii nu îi conferă
caracterul de b.genetică: familia poate fi expusă la acţiunea aceluiaşi
agent extern (ex. infecţii cronice ca TBC, alcoolism, etc).

5) Bolile genetice - caracterizate prin concordanţă mult mai mare la


gemenii monozigoţi faţă de cei dizigoţi.

- contribuţie majoră la creşterea morbidităţii şi mortalităţii → problemă


majoră de sănătate publică.
CONSULTUL ŞI SFATUL GENETIC

A. CONSULTUL GENETIC
= act medical specializat prin care:
- se pune diagnosticul unei boli,
- se stabileşte caracterul genetic al acesteia,
- se acordă un sfat genetic;
- realizat de către un medic genetician în centre de genetică medicală.
- solicitat (în general) de un pacient/un cuplu, în următoarele situaţii:
► pacientul este bolnav - posibilă afecţiune genetică/anomalie congenitală;
- solicită dg., tratament şi aprecierea riscului de recurenţă (reapariţie) la
descendenţi;
► pacientul este sănătos - risc genetic crescut (rudă apropiată afectată);
- doreşte să ştie dacă va face boala / va transmite o genă mutantă la descendenţi;
► membrii unui cuplu sunt sănătoşi:
 rude afectate;
 infertilitate;
 vârsta mamei > 35 de ani;
 consanguinitate;
 AHC de boală;
 expunere la agenţi teratogeni [gr. ”terratos” = monstru];
 identificare „semne de alarmă“ la examenul ecografic;
 naşterea unui copil afectat - tulburări de creştere, dezvoltare psihomotorie,
tulburări pubertare.

Etape consult genetic:


1. Evaluarea iniţială a bolnavului
- primul contact cu bolnavul → identificarea motivului consultaţiei.
2. Anamneza personală şi familială [gr.“anamnesis” = reamintire]
a) Anamneza medicală personală urmăreşte toate etapele vieţii
individului şi istoricul bolii:
• Anamneza gestaţională - concepţie, evoluţia sarcinii, naştere;
• Anamneza neonatală - adaptarea copilului la viaţa extrauterină;
• Anamneza postnatală – creşterea, dezvoltarea psihomotorie şi
socială; bolile copilăriei;
• Istoricul bolii pacientului.
b) Anamneza medicală familială - informaţii despre starea fizică şi
mentală a indivizilor familiei → înregistrate + reprezentate grafic =
arbore genealogic (pedigree)
- pe baza datelor înregistrate în arbore → stabilirea modului de
transmitere ereditară a bolii (!! factorii care pot modifica regulile de
trasmitere - expresivitate variabilă, penetranţă redusă, heterogenitate
genetică etc).

3. Examenul clinic
- bazat pe evaluarea fizică generală + recunoaşterea dismorfiilor.
a) Examinarea generală: semne vitale, parametri de creştere, starea
nutriţională, examinarea structurilor anatomice etc.
b) Examenul dismorfologic: depistarea dismorfiilor;
- datele - înregistrate şi interpretate;
- important: diagnosticul nu este o urgenţă şi necesită timp.
4. Alte examinări clinice şi paraclinice
- datele obţinute – adesea confirmate de alţi medici specialişti +
explorări paraclinice:
• teste funcţionale (renale, hepatice, metabolice, hematologice etc.),
• explorări radiografice,
• explorări imagistice speciale (ecografie, ecocardiografie Doppler,
RMN, CT).

5. Analiza şi interpretarea datelor


a) începe cu stabilirea existenţei unei anomalii congenitale izolate /
multiple;
(1) Anomalii congenitale izolate (unice):
● Malformaţiile congenitale
= defecte morfologice ale unui organ, ale unei părţi a acestuia sau ale
unei regiuni mai mari ale corpului;
← proces intrinsec de dezvoltare anormală, se produc în cursul
embriogenezei şi sunt tulburări primare ale morfogenezei unei regiuni.
- ex.:
♦ anomalii cardiace: DSV / DSA;

DSV
♦ despicături labiale şi/sau palatine;

Despicătură labială Despicătură palatină


(cheiloschizis) (palatoschizis)
♦ defecte de tub neural (DTN): anencefalie, mielomeningocel
lombosacrat

Anencefalie Mielomeningocel lombosacrat


● Disrupţiile
= anomalii structurale ale unui organ sau ţesut cauzate de factori intrinseci
(ischemia), dar mai ales extrinseci (agenţi mecanici, toxici, infecţioşi) care
distrug structuri normal conformate → anomalii secundare; ex.:
♦ amputarea degetelor / a membrelor de către bride amniotice [=
formaţiuni anat-patol. ale membranei amniotice, care unesc pereţii cavităţii
amniotice] (complexul ADAM – amniotic deformity adhesion -
mutilation);
← mutaţii ale genei colagenului → ↓ rezistenţei sacului amniotic + ruperea
lui spontană = boala amniotică – rar;
← factori negenetici;
Amputarea degetelor
Boala amniotică
♦ atreziile ← blocarea furnizării de sânge → infarctizarea,
necroza şi resorbţia teritoriilor situate distal (atrezia intestinală).
D.p.d.v. patogenic, cardiopatia congenitală din:
- trisomia 21 = malformaţie,
- rubeola congenitală = disrupţie;
→ termenul malformaţie congenitală - numai în b. cromozomiale.

● Deformaţiile
= anomalii ale formei / poziţiei unei părţi a corpului iniţial normal
diferenţiate, cauzate de forţe mecanice (nondisruptive);
- majoritatea → limitarea capacităţii de mişcare a fătului + afectare
sistemul musculo-scheletal;
- cauze:
- intrinseci - tulburări neuromusculare ale fătului: distrofia miotonică;
- extrinseci - secundare unor compresiuni:
- ↓ vol. lich. amniotic (pierderi cronice / ↓ eliminare urină fetală)
- prezentaţia pelviană,
- malformaţii / tumori uterine,
- sarcină multiplă, etc.
- se produc, de regulă, în a 2-a 1/2 a perioadei de gestaţie (dimensiunile
fetusului tind să fie > ca ale uterului).
- ex.: ♦ dislocaţia congenitală de şold;
♦ micrognaţia moderată unilaterală ← presiune umăr asupra
obrazului.
♦ piciorul strâmb congenital (equinovarus)

[“equinus” = cal; “var” =


deviaţie a piciorului înăuntru
faţă de axul gambei];
● Displaziile
= defecte morfologice: organizarea, diferenţierea anormală a
celulelor dintr-un ţesut;
- creşterea asincronă a celulelor → defecte vizibile în toate regiunile
în care este prezent ţesutul displazic;
- pot fi prezente la naştere;
- apar cel mai frecvent în primele luni / ani de viaţă;
- sunt, în general, afecţiuni monogenice → risc recurenţă ↑ (25-50%).
- ex.:
♦ displazia tanatoforică [gr. „tahanatos” = moarte] ← mutaţii genă
(4p16) - codifică R. factorului de creştere a fibroblaştilor (FGFR3);
aaa
aaa
a

Displazie tanatoforică: nanism (majoritatea scheletului) + moarte precoce


♦ displazia ectodermală: anomalii morfologice organe f. dispersate
(păr, unghii, dinţi, glande piele), dar cu aceeaşi origine - ectodermul.

Defecte dentiţie

Hipotricoză, hipo- / aplazia glandelor pielii


♦ displazia campomelică [gr. “kamptos” = încovoiere]

Displazie campomelică – defecte scheletice


♦ acondroplazia şi alte displazii osoase (sindr. Marfan etc.)

Acondroplazie Sindrom Marfan


(2) Anomalii multiple:
● Secvenţe = combinaţii de anomalii multiple, instalate secvenţial,
în cascadă, ca rezultat al unei singure anomalii iniţiale, apărută în
etape precoce ale morfogenezei; ex.:

♦ secvenţa Pierre-Robin: hipoplazie mandibulară →


despicătură palatină, palat ogival, glosoptoză, micrognaţie.
- malformaţia primară = hipoplazia mandibulară → orofaringele devine
prea mic pentru a conţine limba → limba rămâne în nazofaringe şi
împiedică fuzionarea oaselor palatine.

♦ secvenţa Potter (oligohidramnios):


- hipoplazie pulmonară (adesea letală),
- deformări poziţionale ale mâinilor şi
picioarelor,
- facies turtit, aplatizat;
- cauza: ↓ cantităţii de lichid amniotic:
- pierderi cronice
- ↓ producerii ← perfuzare insuficientă
placentară / anurie fetală.
● Sindroame [gr. = „merg împreună”]
= defecte structurale şi funcţionale în care toate anomaliile sunt în
relaţie patogenică şi nu reprezintă o secvenţă;
- sindr. genetice au tendinţa de:
- recurenţă
- a se transmite în succesiunea generaţiilor ca o unitate.
- cuprind toate bolile cromozomiale + toate afecţiunile monogenice
→ termenul „sindrom” - utilizat numai în situaţia în care cauza care a
produs setul de defecte congenitale este cunoscută.
● Asocieri
= grupuri de defecte congenitale ≠ secvenţe / sindroame şi a căror
coexistenţă neîntâmplătoare nu este urmarea intervenţiei unor
mecanisme etiopatogenice comune.
- anomaliile apar împreună mult mai frecvent decât ar fi posibil
„întâmplător”;
- diferă de sindrom prin faptul că anomaliile pot fi prezente în nr.
variabil (ex. 3 din 7) şi în combinaţii variabile;
- riscul de recurenţă ↓↓;
- în producerea lor nu s-a dovedit participarea factorilor genetici.
- denumirile asocierilor - acronime; ex.:
♦ asociaţia CHARGE =
Colobom ocular,
Heart disease,
Atrezia choanelor,
Retard al creşterii,
Genital hypoplasy,
Ear anomalies.
♦ asociaţia VATER = anomalii vertebrale, anale, traheale, esofagiene,
radiale şi, posibil, renale;

← Atrezie anală

Anomalie vertebrală

Aplazie radială →
b) Anomaliile congenitale izolate - diferenţiate în anomalii majore şi
minore:
● Anomalii majore
- mai evidente şi mai grave decât cele minore, dar nu sunt mai
importante pentru diagnostic decât acestea;
- când nu sunt letale, crează probleme grave chirurgicale, medicale
şi cosmetice, dificil sau chiar imposibil de rezolvat;
- ex.:- anencefalia
- spina bifida lombo-sacrată
- transpoziţia vaselor mari
- despicăturile bilaterale labio-palatine
- anomalii digestive (atrezii, boala Hirschprung), etc.
● Anomalii minore = defecte fizice exclusiv cosmetice; nu reduc
capacitatea de adaptare (inclusiv socială) a purtătorului;
- ex.: - pliu palmar unic
- unghii hipoplazice
- police bifid
- epicantus
- urechi jos inserate
- sindactilia degetelor 2-3 de la picoare
- clinodactilia degetului 5
- areole mamare supranumerare.
Pliu simian

Epicantus, hipotelorism
Sindactilie degete 2-3 picior
- anomaliile minore prezente la > 4% din populaţie = variante
fenotipice familiale.
- prezenţa la un nou-născut a >3 anomalii minore → efectuarea unor
investigaţii complete (pot semnala existenţa unei anomalii majore
neidentificate).
c) Anomaliile majore izolate – primare sau secundare.
● Anomaliile primare (malformaţii şi displazii)
- sunt produse precoce – embriopatii – printr-un proces primar şi
intrinsec de dezvoltare anormală:
▫ a unor elemente anatomice în cazul malformaţiilor
(ex.: anencefalia, agenezia renală, polidactilia),
▫ a ţesuturilor din care sunt formate (ex.: osteocondrodisplazii)
● Anomaliile secundare (deformaţii şi disrupţii)
- se produc tardiv – fetopatii – pe structuri normal formate,
care vor fi:
- deformate (ex. piciorul strâmb) sau
- distruse (ex. atrezia intestinală, amputaţiile
congenitale).

6. Explorări genetice
Testele genetice - importanţă deosebită pentru diagnosticul final:
- analize cromozomiale (bandare / FISH),
- probe biochimice
- teste de analiză ADN.
a) Diagnosticul cromozomial
- examenele citogenetice - absolut necesare pentru diagnosticul b.
cromozomiale.

(1) Testul cromatinei sexuale


Cromatina sexuală:
- oferă informaţii cu privire la numărul cromozomilor sexuali
→ permite stabilirea :
- sexului genetic (XX / XY) şi
- aneuploidiilor cromozomilor sexuali;
- testul cromatinei sexuale - simplu şi ieftin → în practică - mai ales
determinarea cromatinei X (testul Barr):
- pozitiv la ♀ normală
- negativ la ♂ normal.

(2) Analiza cromozomilor umani


- se efectuează:
- prenatal - pe celule fetale recoltate din placentă / lichid amniotic
- postnatal - în cazul anomaliilor constituţionale sau dobândite;
- necesită un laborator special utilat, scumpă, dar dg. foarte precis.
- nu permite, însă, evidenţierea mutaţiilor genice / poligenice.
b) Diagnosticul molecular
= tehnici de studiu ale ADN-ului şi ARN-ului celular;
- urmăreşte:
- identificarea mutaţiilor şi polimorfismelor genice implicate în
producerea bolilor
- identificarea precisă a persoanelor (amprenta ADN).

7. Finalizarea consultului genetic


- stabilirea diagnosticului şi prognosticului - alcătuirea unui plan de
îngrijire a pacientului,
- stabilirea riscului genetic de recurenţă;
- concluziile - comunicate pacientului / consultandului.
B. SFATUL GENETIC
= acţiunea finală a consultului genetic; procesul prin care se comunică
pacienţilor sau rudelor cu risc:
- ce consecinţe are o boală ce poate fi ereditară,
- care este probabilitatea apariţiei / transmiterii ei în familie
- care sunt căile prin care aceasta poate fi prevenită / ameliorată.
- poate fi solicitat:
- premarital (mai rar):
- unul dintre membrii cuplului:
- este afectat de o boală genetică
- are o rudă apropiată afectată
- în cazul căsătoriilor consanguine;
- preconcepţional – în situaţiile menţionate anterior +
- vârsta maternă > 35 de ani,
- existenţa unor tulburări de reproducere (ex. avorturi spontane
repetate);
- prenatal: - expunere accidentală la agenţi teratogeni
- descoperirea unor semne ecografice de alarmă;
- postnatal – după naşterea unui copil afectat de o b. genetică /
anomalii congenitale.
DIAGNOSTICUL PRENATAL ÎN BOLILE
GENETICE
Dg. prenatal (DPN) = act medical complex; reprezintă cel mai important mijloc de
profilaxie a bolilor genetice şi a dismorfiilor.
Indicaţii majore:
1) Vârsta reproductivă avansată a părinţilor:
• femei >35 ani = indicaţia majoră de DPN (risc naştere copii cu aneuploidii - !
trisomie 21);
• bărbaţii >55 ani (după 50 de ani – acumulare nr.↑ mutaţii dominante în
celulele germinative seminale);
2) Screening-ul serului matern pozitiv + semne ecografice de alarmă.
3) Prezenţa unei anomalii cromozomiale structurale la unul dintre părinţi.
4) Existenţa unui copil cu o anomalie cromozomială de novo.
5) Istoricul familial de b. monogenică (AD, AR, XR sau XD), inclusiv părinţii
depistaţi ca fiind purtători sănătoşi;
- în cazul b. XR se stabileşte dacă fetusul este de sex ♂ → DPN / diagnostic
preimplantoriu.
6) Istoric familial de b. legată de X, pentru care nu există un test specific de DPN
→ determinarea sexului fetal ajută părinţii cu risc să decidă continuarea /
terminarea sarcinii.
7) Riscul de defect de tub neural: rudele de gradul I ale pacienţilor cu DTN au un
risc ↑ de a avea un copil cu astfel de anomalie.
8) Rude de gradul I cu o malformaţie unică (! malformaţie de cord) sau cu un sindr.
plurimalformativ.
9) Agresiuni teratogene în cursul sarcinii:
- expunerea gravidelor la teratogeni cunoscuţi,
- afecţiuni materne: diabet zaharat, epilepsie tratată cu
anticonvulsivante, distrofie miotonică.
10) Istoricul obstetrical pozitiv: avorturi spontane recurente, nou-născuţi morţi.

Condiţii aplicare proceduri de DPN:


- securitatea: rata producerii de avorturi imediate / tardive consecutive procedurii;
- depinde în mare măsură de experienţa celui care o aplică;
- acurateţea: proporţia rezultatelor fals negative / fals pozitive;
- identificarea indivizilor cu risc crescut
- controlul calităţii actului medical: proceduri standardizate.
- testele - efectuate cât mai precoce, iar rezultatele obţinute rapid: gravida purtătoare
a unui fetus anormal → avortul terapeutic (selectiv) - în termen legal.
Tehnici utilizate în diagnosticul prenatal
 tehnici standard - practicate în mod curent:
- ecografia (singura neinvazivă) ;
- celelalte proceduri - prelevarea de celule fetale → analizate în laboarator
 tehnici speciale.

1. Tehnici neinvazive
a) Screening-ul prenatal al serului matern
= determinarea C% unor markeri biochimici fetali (proteine produse de fetus pe
perioada gestaţiei / hormoni fetoplacentari) în serul matern;
- modificaţi semnificativ – dacă fetusul prezintă anumite anomalii;
- markeri:
• Alfa-fetoproteina (AFP)
AFP = principala proteină produsă de ficat în primele stadii ale dezvoltării fetale;
- înlocuită, în mod gradat, cu albumina;
- C% AFP în serul matern creşte din săpt. 10-a ÷ 32-a de gestaţie.
- dozarea AFP:
- efectuată de obicei în a 16-a săptămână de gestaţie,
- permite depistarea unor anomalii fetale;
- în cazul sarcinilor cu făt patologic, valorile anormale în serul matern pot fi
sesizate începând din luna a 4-a.
↑ valorii AFP ←
- scurgerea serului fetal în lichidul amniotic ← defecte deschise de tub neural :
anencefalie, spina bifida;
- 80-90% din cazuri .
- supraestimarea vârstei gestaţionale,
- sarcini gemelare,
- moartea spontană intrauterină a fătului,
- defecte ale peretelui abdominal (omfalocel, gastroschizis),
- atrofii esofagiene şi intestinale,
- sindrom nefrotic congenital, etc.

↓ valorii AFP :
- fetuşi cu trisomie 21 / monosomie X;
- fetuşi cu sindrom Down - capacitatea discriminativă a testului este ↑↑ dacă
în serul matern se depistează:
- ↑ gonadotrofinei corionice umane (HCG)
- ↓ estriolului neconjugat (uE3)
= testul triplu
Test cvadruplu: + dozarea inhibinei A (↑ in sindr. Down)
b) Ecografia fetală
- cea mai folosită metodă de vizualizare a fetusului - nu prezintă riscuri pentru
mamă şi făt.
- se efectuează de rutină la toate femeile gravide pentru evaluarea morfologiei şi
creşterii fetusului;
- 2 niveluri:
- nivelul I:
- screening-ul viabilităţii fetale şi a ratei creşterii,
- screening-ul anomaliilor fetale:
- sunt vizibile numai modificările grosiere
- se pot evidenţia semne ecografice de alarmă;
- nivelul II (ecografia detaliată):
= examinare de fineţe - specialişti în medicina fetală
- practicată când există riscul apariţiei unor anomalii specifice
- examen eco - optim între săpt. 16-18 de sarcină;
- din săptămâna a 16-a - vizualizarea organelor genitale, însă metoda nu este adecvată
pentru specificarea sexului.
- în săpt.18-a - experţii pot decela 90% dintre malformaţiile grave:
► SNC: anencefalie, spina bifida, microcefalie, hidrocefalie, holoprozencefalie
Osteogenesis imperfecta tip II

► membre: polidactilie, osteogeneză imperfectă severă;


► cord: boli congenitale severe;
► rinichi: agenezie renală, obstrucţie vezicală, rinichi polichistic;
► tract gastro-intestinal: atrezie duodenală, hernie diafragmatică, defecte
perete abdominal.
- recomandată în următoarele cazuri:
- gravide cu risc genetic înalt,
- bolnavele de diabet zaharat,
- valori ↑ ale AFP serice materne,
- anomalii fetale în antecedente,
- expuneri la agenţi teratogeni;
- vizualizare anomalii fetale → efectuarea amniocentezei + analiza citogenetică;
- 15-30% fetuşi cu anomalii morfologice - aberaţii cromozomiale.
- semne ecografice de alarmă (= trăsături fetale asociate cu risc ↑ de anomalii):
♦ placenta mare - triploidie,
- hidrops fetal [b. hemolitică a nou-născututlui],
- talasemie;
♦ întârzierea precoce a creşterii - trisomii, triploidii;
♦ îngroşarea pliului nucal (în primul trimestru de sarcină) - sindrom Down;
♦ anomaliile structurale ale capului şi corpului – DTN / afecţiuni neurologice;
♦ despicăturile labiopalatine - trisomii sau triplodie;

DTN - encefalocel DTN – meningocel lombosacrat


♦ excesul de piele pe ceafă - sindroame Turner (hygroma cysticum)
şi Down.

Toate metodele invazive de diagnostic prenatal se efectuează sub


control ecografic.
2. Tehnici invazive
● Tehnici standard
a) Amniocenteza
= aspirarea transabdominală
(după localizarea prealabilă a
placentei), cu ac fin, a 20 ml
lichid amniotic în care se află
celule fetale ← descuamări ale
pielii sau ale mucoaselor tubul
digestiv / urinar.
- efectuată după săpt. 14-a de
sarcină (S15÷17): sfârşitul S17:

lichid ~ 250 ml; fătul ~ 10 cm;


- şansele de reuşită - aproape 100%.
- lichidul recoltat - folosit pentru analize biochimice,
- celulele - teste AND / cultivare in vitro → preparate cromozomiale - obţinute după
2-4 săptămâni = dezavantaj.
- afecţiuni diagnosticate :
- DTN (prin determinarea AFP)
- anomalii cromozomiale,
- unele b. metabolice (prin determinări enzimatice)
- unele b. moleculare (prin analiza ADN).
- complicaţii – rare:
- complicaţia majoră = avort (0,5-1%),
- mai rar - scurgeri de lichid amniotic, infecţii, lezarea fătului
- amniocenteza precoce (la 12-14 săptămâni) - risc:
- mai ↑ avort (~ 2,5%),
- detresă respiratorie a nou-născutului
- deformări ortopedice benigne (picior strâmb)
b) Biopsia de vilozităţi coriale (trofoblast) (BVC)
= obţinerea unor fragmente de vilozităţi coriale - structuri de origine embrionară
derivate din trofoblast (partea externă a blastocistului).
- proba obţinută conţine celule fetale + celule deciduale materne (trebuie îndepărtate
înainte de analiză);
- avantaj metodă: efectuată mai precoce (între săpt. 10 - 12);
- poate fi efectuată pe întreg parcursul sarcinii
- poate constitui o alternativă a amniocentezei;
- recoltarea - cu ajutorul unui cateter flexibil introdus în cervixul
uterin (biopsie transcervicală) sau
- transabdominal cu un ac fin;
Biopsie
transcervicală

- reuşită - > 99%.


- afecţiuni diagnosticate: anomalii cromozomiale
- complicaţii: - sângerări (40%)
- avort (1-2%);
- mozaicism corionic (dichotomia între constituţia
crz. a celulelor placentare şi cea a celulelor fetale);
- malformaţii membre şi faţă (dacă este efectuată < S 9)
c) Cordocenteza
= recoltarea de sânge fetal (0,5-1 ml) prin puncţia transabdominală a cordonului
ombilical, la locul de intrare în placentă;
- optim - după săptămâna 18-a,
- reuşite < 95%;
- obţinerea preparatelor cromozomiale din sângele fetal - numai câteva zile de
cultură;
- afecţiuni diagnosticate: - anomalii cromozomiale
- b. hematologice sau imunologice
- b. moleculare;
- complicaţii: - avort ( 2-3%);
- hemoragie maternă / fetală;
- bradicardie secundară spasmului vascular.
● Tehnici speciale
a) Amniocenteza precoce
- între S12÷14 → lichid aspirat mai ↓ (0,5-1 ml);
- Utilitate diagnostică: - anomalii cromozomiale
- DTN

b) Analiza celulelor fetale din sângele matern


- în sângele matern circulă 3 tipuri de celule fetale:
- limfocite,
- eritroblaşti,
- celule ale sinciţiotrofoblastului;
- nr. celulelor fetale din sângele matern (! eritroblaşti) - ↑ în sarcini cu aneuploidii
(! trisomie 21); şi pt boli moleculare (analiza ADN)
- până în momentul de faţă - tehnică practicată numai experimental.
c) Diagosticul preimplantoriu
= biopsia embrionului aflat în stadiul de 8-10 celule (la trei zile după fecundare,
înainte de implantare) + analiza genetică a celulelor prelevate (1-2 blastomere)
- efectuat exclusiv în centrele de fertilizare in vitro;
- Indicaţii:
- selectarea sexului în cazul embrionilor cu mutaţii ale
cromozomului X;
- purtătorii de anomalii cromozomiale echilibrate;
- femei > 35 de ani, avorturi repetate.
- Afecţiuni diagnosticate:
- trisomii frecvente
- boli moleculare (prin analiza PCR)
d) Fetoscopia
= vizualizarea directă a fetusului prin introducerea transabdominală în uter a unui
fetoscop;
+ efectuarea de biopsii cutanate, musculare sau hepatice fetale.
- depistează defecte care nu pot fi observate prin celelalte tehnici invazive:
- distrofii musculare,
- b. hepatice;
- optim - > săptămâna 20-a,
- metoda - practicată numai experimental, în centre specializate;
- riscul avort - 3%.
Hemangioame
Nevi

Neurofibroame
Agenezie renală Obstrucţie uretrală
(ex. valvă uretrală)

Anurie fetală

Pierdere cronică de lichid


amniotic

Oligohidramnios

Facies
turtit Dislocare de şold şi picior
strâmb congenital
Displazie pulmonară

Moarte