“MIZERABILII”

Dacă Victor Hugo ar fi trăit astăzi, s-ar putea imagina că el ar fi

mulţumit cu adaptarea cinematografică a lui Tom Hooper a
romanului de renume mondial "Mizerabilii".

Conform notelor de presă, ideea iniţială de a face un film după unul

din musicalurile cele mai populare din lume a venit cu aproximativ 25
de ani în urmă. Rezultatul final este spectaculos, în mare parte
datorită implicării profunde a creatorilor din spatele muzicalului.

Rămânând fidel poveştii originale, filmul începe în anul 1815 cu

eliberarea lui Jean Valjean (Hugh Jackman) după 19 ani de
închisoare, pentru că a furat o bucată de pâine pentru a-şi hrăni
familia. După ce a primit milă şi bunătate de la un episcop, Valjean
promite să se reinventeze. După ce fuge din eliberare condiţionată,
el dispare din mâna lui Javert (Russell Crowe) şi îşi construieşte o
viaţă nouă, ca primar şi administrator bogat al unei fabrici.
 Filmul este creat dupa romanul ''Mizerabilii'' (Les Miserables) care este una dintre cele mai cunoscute şi
apreciate opere literare ale secolului al XIX-lea, scrisă de autorul francez Victor Hugo (1802-1885).
Publicat în 1862, romanul urmăreşte viaţa şi interacţiunile dintre numeroase personaje, în Franţa anilor
1815-1832.Se pare că Victor Hugo s-a inspirat, pentru crearea personajului Jean Valjean, din viaţa reală a
lui Eugene-Francois Vidocq, fost deţinut care avea să devină părintele criminologiei moderne şi primul
detectiv particular din istorie

În mintea lui Victor Hugo, Mizerabilii trebuiau să fie în primul rînd un roman social şi un roman de idei, ,,o
carte scrisă pentru toate popoarele", un răspuns ta problema majoră a timpului său, în care „mizerabilul
se numeşte omul".

Romanul si filmul reprezinta realitatea istorica din timpul revolutiei Franceze, Romanul lui Hugo
abordeaza marile problemeale secolului sau, cauzele degradarii umane sub apasarea societatii. Eroii
exprima, prin portretelelor, binele sau raul social, si Valjean, Fantine, Cosette, Gavroche, Marius, domnul
Myriel,Thénardier sau Javert se plaseaza in limitele moralei sau in afara ei, caci, asa cum observa J.H.
Hunt, „asemenea tip de personaj nu este decat o idee invesmantata in carne, un gand sau unsentiment".
 Conform notelor de presă, ideea iniţială de a face un film după unul din musicalurile cele mai populare din lume a venit cu aproximativ 25 de ani în urmă. Rezultatul final este spectaculos, în
mare parte datorită implicării profunde a creatorilor din spatele muzicalului.

Rămânând fidel poveştii originale, filmul începe în anul 1815 cu eliberarea lui Jean Valjean (Hugh Jackman) după 19 ani de închisoare, pentru că a furat o bucată de pâine pentru a-şi hrăni
familia. După ce a primit milă şi bunătate de la un episcop, Valjean promite să se reinventeze. După ce fuge din eliberare condiţionată, el dispare din mâna lui Javert (Russell Crowe) şi îşi
construieşte o viaţă nouă, ca primar şi administrator bogat al unei fabrici.

Câţiva ani mai târziu, frumoasa nefericită şi săracă Fantine (Anne Hathaway), care lucrează la fabrica lui Valjean pentru a-l plăti pe hangiul Thénardier (Sacha Baron Cohen) şi pe soţia lui
crudă (Helena Bonham Carter) ca să aibă grijă de fiica ei Cosette, este dată afară. Suntem martorii uneia dintre cele mai tragice transformări, când Fantine vinde tot ce deţine, inclusiv trupul
ei, în cele din urmă. Între timp, servind ca fundal, poporul francez este din ce în ce mai disperat pentru că majoritatea oamenilor trăiesc într-o sărăcie lucie şi se înregistrează o neîncredere în
creştere în guvernul francez.

Valjean îi promite lui Fantine, când aceasta era pe patul de moarte, că o va creşte pe Cosette ca pe fiica lui, iar întâlnirea lui cu familia Thénardier oferă singurul răgaz din povestea tragică şi
sumbră.

Sacha Baron Cohen şi Helena Bonham Carter sunt în elementul lor, oferind frivolitatea şi elementele comice necesare rolurilor lor ca hangii seducători şi înşelători, cu o înclinaţie pentru furt.

Triunghiul amoros dintre o Cosette adultă (Amanda Seyfried), Marius (Eddie Redmayne), care este un revoluţionar idealist aparţinând unei familii înstărite, şi fiica lui Thénardier, Éponine
(Samantha Barks), este portretizat frumos.
În timp ce chimia dintre Seyfried şi Redmayne este credibilă, este performanţa Samanthei Barks
(chiar în debutul său cinematografic!) ceea ce face spectacolul demn de urmărit. Interpretarea
"On my own" vă va impresiona profund.

Având în vedere popularitatea piesei, peste 60 de milioane de oameni din întreaga lume au
văzut spectacolul, un rezumat complet fiind probabil inutil. Este suficient să spunem că filmul
"Mizerabilii" nu numai că urmăreşte cu fidelitate povestea lui Hugo, dar abordarea sa inovatoare
reprezintă un nou nivel în materie de producţie de film.

Sperând să rămână fidel puternicei coloanei emoţionale a unui muzical, regizorul Tom Hooper
(care a câştigat un Oscar pentru regia "Discursul Regelui"), a luat decizia îndrăzneaţă de a-i pune
pe actori să cânte live în timp filmărilor, în loc să facă playback.

Această decizie nu numai că creşte provocările cu care se confruntă actorii, dar ea accentuează
şi adânceşte afectivitatea filmului şi iminenţa personajelor până într-un moment în care simţiţi
fiori de-a lungul şirei spinării. Versiunea piesei "I Dreamed a Dream", interpretată de Anne
Hathaway, vă va face pielea de găină şi vă va emoţiona până la lacrimi.
Romanul lui Hugo isi confirma grandoarea si prin aceea ca abordeaza marile problemeale secolului sau, cauzele
degradarii umane sub apasarea societatii. Eroii exprima, prin portretelelor, binele sau raul social, si Valjean, Fantine,
Cosette, Gavroche, Marius, domnul Myriel,Thénardier sau Javert se plaseaza in limitele moralei sau in afara ei, caci,
asa cum observa J.H.
Hunt, „asemenea tip de personaj nu este decat o idee invesmantata in carne, un gand sa
u unsentiment".

Deşi l-a publicat abia în 1862, Victor Hugo l-a conceput încă din 1830, sub titlul de Les Miseres („lipsurile", „suferinţele"
; în Franţa, o dată cu dezvoltarea capitalismului, cuvintul misere trece de la sensul de „nenorocire" la cel de „sărăcie",
iar mai tîrziu miserable — „nefericit", „necăjit", „sărac" —
ajunge să însemne, sub dispreţul claselor posedante, „ticălos", evoluţie suferită de altfel şi la noi, din aceleaşi motive,
de cuvîntul „ticălos", care a însemnat pînă spre mijlocul secolului al XlX-lea „sărman", „nevoiaş"). Intre 1845 şi 1848 a
fost elaborată o primă redactare a romanului. In exil scriitorul n-a făcut decît să-l reia, să-l amplifice, să-l completeze
şi, poate, să-l apropie mai mult de spiritul revoluţionar ipe care acum, în cursul luptei sale îm-potriva regimului
reacţionar al împăratului Napoleon al IlI-lea, îl înţelegea mai bine.
Hugo îşi pune, în primul rînd, speranţa în morală şi în ştiinţă. Căldura inimii şi lumina cunoaşterii
i se par că pot risipi orice întuneric şi orice disemtimente. Exemplul sufletelor bune, difuzarea culturii în
popor — iată ce i se pare că ar putea îndrepta lucrurile, împreună cu obligaţia de a munci şi cu
„universalizarea" proprietăţii. Iată de ce Jean Valjean devine bunătatea personificată, se cultivă şi cîştigă oavere
considerabilă, creînd — constată el — prosperitatea unui ţinut întreg printr-o invenţie ingenioasă,fără a bănui că munca
depusă în fabrica lui este o muncă de exploataţi. Nădejdea şi-o pune într-un popor mai autentic: „Cercetaţi poporul şi veţi
zări adevărul!" Dar ce este poporul ? Care este partea lui cea mai sănătoasă ?
Hugo ştie că „mizeria e un noroi care ia foc". El trăieşte în ani de revoluţii şi de insurecţii.
Revoluţia din 1789—1794, care a desfiinţat feudalitatea, îi apare cu totul justificată. Ea „a însănătoşit
veacul. Nu e întîmplător, aşadar, că lupta pe baricadă (5—6 iunie 1832) pe care o descrie în Mizerabilii — de altfel atît de
zguduitor — nu e propriu-zis o acţiune muncitorească, ci, cum spune el, o „insurecţie"
condusă de republicani, în cea mai mare parte mici-burghezi. lui Marius. Scriitorul ne sugerează că
Marius ar fi lip¬sit de pe baricadă dacă ar fi fost aşteptat de Cosette. Personajul reacţionează sub impulsul prejudecăţilor
burgheze cînd încearcă să-l îndepărteze pe fostul ocnaş Jean Valjean de Cosette, pe care acesta a salvat-o din mîinile
Thenardierilor. Despre Marius, Herzen scria că e un reprezentant tipic al generaţiei cu care se opreşte şi începe să dea
înapoi epoca revoluţionară burgheză. Şi totuşi, înainte de a se avînta pe baricadă, Marius reflectează asupra războiului civil
şi-i găseşte justificarea. „Franţa sîngerează — zice el dar libertatea zîmbeşte!"
Cartea intruneste deopotriva particularitatile unei epopei, in care destinele emblematice
seproiecteaza pe largi fresce sociale. Paginile care evoca lupta de la Waterloo sau cele
zugravindinsurectia pariziana din 1832 confirma si puterea de evocare, si forta creatoare a
romancierului.Hugo imbina observatia cu meditatia, analizeaza reactiile personajelor,
comportamentul,moravurile lor si ale societatii, apoi interpreteaza si conchide, structurand
mesajul moral al cartii.Din evocarea trecutului selecteaza indemnurile prezentului, intelegand
istoria, in spirit romantic,ca o continua inlantuire de cauze si efecte. Naratiunea construita pe
planuri alternative, intr-odinamica a faptelor si a actiunilor, se imbina cu paginile de descriere,
Hugo dovedindu-se nudoar un pictor al societatii in ansamblul ei, ci si un portretist de marca, iar
substanta epica sitensiunea dramatica lasa loc unor secvente profund lirice, poetul romantic
nefiind cu totuleclipsat de romancier. Intreaga formula romanesca sta astfel sub semnul unei
incontestabilemodernitati, pe care nu o poate ignora, in evolutia lui, marele roman al secolului al
XX-lea