Sunteți pe pagina 1din 6

Acomodarea vizuală la

distanță a
receptorului vizual
• Acomodarea
vizuală 
este  proprietatea de
adaptare a ochiului,
datorită căreia vedem
clar obiectele situate la
diferite distanțe.
• Într-un ochi normal,
imaginea obiectelor
foarte îndepărtate se
formează pe retină
întocmai ca şi la
aparatul de fotografiat.
• Dacă obiectele sunt situate la o convergenţa. În acest fel se realizează
distanţă mai mică de 6 m de ochi, acomodarea.
imaginea lor s-ar forma în spatele • Un ochi normal, aflat in stare de
retinei dacă cristalinul nu s-ar bomba repaus, are focarul situat pe retina.
mărindu-şi convergenţa . Din acesta cauza, pentru obiectele
• Pentru ca imaginea să fie clară, ea situate la infinit (practic la distante
trebuie să se formeze pe retină. mai mari de circa 15 m)
• Aceasta se realizează astfel: cristalinul ochiul formeaza imaginile pe retina
este înconjurat de un ligament fara nici un efort de modificare a
circular, zonula lui Zinn, pe care se află convergentei cristalinului.
înseraţi muşchii ciliari circulari şi
radiali. La contracţia fibrelor circulare,
zonula se relaxează şi cristalinul iese
de sub tensiune, bombându-se sub
efectul propriei elasticităţi.
Convergenţa sa va creşte şi imaginea
se formează mai aproape de centrul
optic (mai în faţă, deci pe retină).
• Invers, la contracţia fibrelor radiale,
zonula este din nou pusă sub tensiune,
cristalinul se subţiază şi îşi micşorează
• Odată cu înaintarea în vârstă, de contact speciale.
elasticitatea cristalinului scade și, • Vederea clară se realizează între
astfel, acesta își pierde capacitatea două puncte : punctum proximum
de a se acomoda pentru vederea la – pp şi punctum remotum – pr. Pp
aproape. – cel mai apropiat, văzut clar cu
Din acest motiv, în jurul vârstei de acomodare maximă. Pr – cel mai
40 de ani apare presbiopia. depărtat, văzut clar fără
Pacienții cu presbiopie necesită acomodare. La ochiul normal
corecție optică cu ochelari pentru (emetrop) pp = 25 cm, pr → ∞
citit, ochelari progresivi sau lentile
Dintre dereglările patologice ale acomodării ochiului fac parte paralizia și spasmul.

• Paralizia acomodării ochiului se


caracterizează prin distingerea dificilă sau chiar • Spasmul acomodării ochiului se manifestă
prin imposibilitatea de a distinge obiectele prin simptome de miopie (imposibilitatea de a
situate aproape de ochi. Paralizia acomodativă vedea clar obiectele situate la distanta). Spasmul
apare datorită paraliziei muşchiului ciliar acomodativ este produs de o contracţie a
(muşchiul prin intermediul căruia se produce muşchiului ciliar, determinând o acomodare
acomodaţia). permanentă atât pentru aproape cât şi la
• Cauze: congenitală (din naştere), traumatisme, distanţă.
medicamente (antispastice, atropină, • Simptome: vederea la distanţă este fluctuantă,
scopolamină, antiparkinsoniene), toxică neclară, iar la citit se produce o senzaţie de jenă
(difterie, botulism, tetanos, ciuperci), oculară, oboseală şi dureri de cap. Apare mai
infecţioase (meningită, TBC, sifilis), tumorală, ales la adolescenţi care au avut perioade
diabet. prelungite de lucru la distanţă mică sau la
microscop. Este însoţit de mioză(micsorarea
pupilei) şi exces de convergenţă.
• Cauze: viciile de refracţie necorectate, stres,
nevroză, oboseală, citit la lumină slabă,
medicamente (pilocarpină, acetilcolină),
intoxicaţii medicamentoase (morfină, digitala).
• Tratament: corectarea tulburărilor de refracţie,
condiţii de iluminare bune, odihnă, evitarea
stresului.
Mulțumesc pentru atenție
:)

S-ar putea să vă placă și