Sunteți pe pagina 1din 9

MUNTII POIANA

RUSCA
Elev:Sarbu David
Clasa:a VIII-a E
Grupa:Carpatii Banatului
RUSCA MONTANĂ
     -Rusca Montană este o comună formată din
satele Rusca Montană (reședința) și Rușchița.
Comuna Rusca Montana este situată la
poalele Munților Poiana Ruscă. Denumirea comunei
vine de la munții Poiana Ruscă, prin rusca
înțelegându-se “satul de sub munte”.
     -Înainte de începerea exploatării miniere și a
pădurilor, această zonă era nelocuită. În secolul al
XVIII-lea au fost aduși aici coloniști care au început
exploatarea pădurii sau a minelor de fier, argint,
plumb și zinc, dar și a marmurei. Satul Rușchița a
luat naștere ca o colonie de mineri, care ia naștere
odată cu așezarea Rusca Montană. 
MONUMENTUL
TURISMULUI 
    monument unic în lume, monument care
îndeamnă omul să-și iubească patria, să-și
iubească semenii, să ocrotească tot ceea
ce natura, dar și omul au creat.
    a fost ridicat în anul 1937, când Munții
Poiana Ruscă au fost incluși în circuitul
turistic național. 
CARIERA DE MARMURĂ RUSCHITA
    La o altitudine de 800 de metri, în munţii Poiana Ruscă
    Cuprinde cea mai mare rezervă de piatră naturală aflată în exploatare din ţara
noastră
    Din marmura de Ruşchiţa s-au realizat numeroase construcţii cum ar fi: Palatul
Băncilor din Viena, Parlamentul de la Budapesta, Palatul Parlamentului din
Bucureşti, Aripa Nouă a Aeroportului Otopeni – Bucureşti, Muzeul de Artă
Contemporană, Palatul Telefoanelor, Casa Capşa, Casino Hotel Marriott, Biblioteca
Judeţeană Constanţa etc. 
    Cascada Cleanțul Șoimului, Căldările Mici,
Căldările Mari, Valea Loznișoara, 

VALEA PLESULUI
CASA LUI PETER PAN
     Peter Pan s-a născut la 21 august 1897
în localitatea Ruskabánya actual Rusca
Montană
    Copilăria și-a petrecut-o în satul natal
până la vârsta de 20 de ani, când a fost
înrolat în armată luând parte la luptele de
pe frontul italian
    A căzut în luptă la o lună după ce
împlinise 21 de ani, iar corpul său a fost
îngropat pe vârful Grappa, în apropierea
Veneției
MUNTII POIANA RUSCA RELIEF

    Munții Poiana Ruscă sunt o grupă


montană extinsă aparținând Carpatii
Ocidentali făcând tranziția între grupa
majoră nordică a acestora, Muntii
Apuseni și grupa majoră sudică,Muntii
Banatuli sau la vest de Muntii Tarcu
(care aparțin de Carpații Meridionali). Se
întind pe o suprafață de cca 2.640 km2,
având altitudini medii în jur de 700 –
1000 m.
PEISAJE POIANA RUSCA
     Văile prezintă versanţi abrupţi, împăduriţi, care au aspectul,
pe alocuri, de chei sălbatice, cum sunt cele ale râului Cerna, în
amonte de Hăşdău, râu care s-a adâncit în gnaise cenuşii.
Lungimea acestora este de 6.2 km iar înălţimea versanţilor,
puternic abrupţi şi împăduriţi, ajunge până la 200 m.
Parcurgerea acestor chei este dificilă fiind necesară chiar
pătrunderea în apă în unele locuri fiind indicat astfel
străbaterea cheilor în timpul debitelor mari ale Cernei. Cu
toate că nu este specific, relieful carstic are o răspândire mai
mare în partea de E şi NV a masivului, cele mai cunoscute
peşteri fiind cele din bazinul văii Bega. Dintre acestea, peştera
de la Româneşti este cea mai cunoscută datorită concertelor de
muzică care se organizează de peste 10 ani la începutul
toamnei.
FINAL
 https://ruscamontana.kolping.ro/obiective-turisti
ce/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C8%9Bii_P
oiana_Rusc%C4%83

http://www.montaniarzi.ro/muntii-poiana-rusca-
muntii-de-marmura/

S-ar putea să vă placă și