UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚELE VIEȚII „REGELE

MIHAI I AL ROMÂNIEI” TIMIȘOARA  

F.B.I.R.A ZOOTEHNIE
STUDENT: RAȚIU MIRCEA NICOLAE, AN II                                                       
COORDONATOR: CONF. DR. NICULA-NEAGU MARIAORA

FIZIOLOGIE

LOCOMOȚIA. TIPURI DE MERS LA ANIMALE

E-mail: cartisorean@gmail.com TIMIȘOARA 2023
LOCOMOȚIA ANIMALELOR. NOȚIUNI GENERALE
(lat.locus = loc, motus = mişcat).
• Locomoția este funcția unui organism viu compusă
dintr-un complex de mișcări realizate prin mecanisme
și organe speciale, datorită căreia organismul se
deplasează activ în spațiu
• Mișcarea este însuşirea fundamentală a întregii lumi
vii.
• Scopul primordial al mișcării organismelor vii este
hrănirea, reproducerea, apărarea.
• Mișcarea se desfășoară în mediul terestru, acvatic,
aerian, subteran și la limita dintre acestea
APARATUL NEURO-MIO-ARTROKINETIC

• Este format din totalitatea elementelor

care participă la locomoție: nervi,
mușchi, articulații, oase.
• Locomoția nu poate fi executată fără
toate aceste elemente care împreună
alcătuiesc aparatul NMAK
CLASIFICAREA ANIMALELOR: DIPLOBLASTE ȘI TRIPLOBLASTE

• DIPLOBLASTE:
• Porifera (Spongierii), forme acvatice de viață, fixate pe roci, nu
prezintă organe de locomoție.
• Cnidaria (Celenteratele), forme acvatice de viață cu celule
microepiteliale și mușchi - Hidra (locomoție prin ROSTOGOLIRE) ,
cu fibre musculare și cavitate subumbrelară - Meduza
( locomoție prin PROPULSIE)
• TRIPLOBLASTE:
• Plethelmithes (viermii lați), Nematodes (viermi cilindrici),
Mollusca, Anelida, Arthropoda, Urocordata, Cefalocordata și
Vertebrate
• Bacteria Caulobacter crescentus iși rotește capul
celular rotund într-o direcție, iar flagelul în direcția
LOCOMOȚIA ORGANISMELOR UNICELULARE
opusă. Așa se formează o curbă, care determină
mișcarea nelineară a acesteia în apă.
• Deplasarea bacteriei este influențată de asemenea și de
o mișcare în zigzag, mișcarea browniană generată în
mediul fluid. (arată prof. Jay Tang de la Universitatea
Brown, SUA)

Organismele unicelulare se deplasează fie cu ajutorul

mișcărilor amiboidale fie cu ajutorul cililor sau al

flagelilor.

( ex. amiba, parameciul și euglena)

LOCOMOȚIA ECHINODERMELOR

• Pe partea ventrală, au un sistem

hidraulic de sifoane cu apă și piciorușe
care ajută în locomoție.

• Tot la deplasare, prin contracție, le mai

ajută brațele, care aderă la substrat.

• Echinodermele sunt întâlnite numai în

apele marine, unele sunt fixate, iar altele
se deplasează pe fundul apei cu ajutorul
picioarelor și țepilor.
LOCOMOȚIA ANELIDELOR

 Viermii se deplasează prin TÂRÂRE, datorită

muşchilor aflați sub piele, poziționați longitudinal,
circular și transversal.
 Se sprijină în cheţi, iar corpul se subţiază, înaintând
cu partea anterioară, prin contracţia muşchilor
circulari.
 Partea posterioară se apropie de cea anterioară, prin
contracţia muşchilor longitudinali. Astfel, corpul lor
se scrutează şi se alungește.
LOCOMOȚIA MOLUȘTELOR
GASTEROPODE

Melcul -moluscă târâtoare , cu mediu dublu de viață

( terestru și acvatic), foloseste pentru deplasare un organ
musculos , picior talpă
BIVALVE

Scoica, aproape sedentară - se deplasează încet cu

ajutorul piciorului lamă, infingând piciorul în mal şi
trăgând corpul după ea
CEFALOPODE

Octopusul se deplasează rapid folosind propulsia cu jet, și

brațele pentru a se târî de-a lungul fundului oceanului.
Aceste animale au opt brațe ( tentacule), pe care le
folosesc pentru locomoție și pentru capturarea prăzii.
 LOCOMOȚIA ARTROPODELOR

• Racul merge înainte pe fundul apei, folosindu-se de picioare, iar

când este in primejdie isi lățește paletele înotătoare codele și
mișcă, brusc abdomenul spre partea anterioară împingând apa
înainte.
• Insectele se deplasează prin târâre, mers, salturi sau alergat, în
funcție de mediul de viață.
• Insectele acvatice fug pe suprafața apei, vâslesc cu partea
abdominală, care stă in apă, sau se scufundă și înoată, de exemplu
larvele de țânțari, de libelule și plosnițele de apă.
• Coropișnița are prima pereche de picioare adaptate pentru săpat,
musca de casă are pe picioare discuri adezive care îi permit să
meargă pe suprafețe plane şi lucioase.
• Coașul verde este o insectă ușor de recunoscut după a 3 a pereche
de picioare lungi, îndoite ca un compas deschis, când acesta nu se
mișcă.
• Albinele lucrătoare sunt considerate cele mai bune zburătoare.
• Numărul membrelor locomotoare ale artropodelor variază.
 LOCOMOȚIA UROCORDATELOR ȘI A CEFALOCODATELOR

• Tunicierii (Tunicata) sau urocordatele sunt o

subîncrengătură de animale cordate, marine planctonice
sau bentonice care au notocordul și cordonul nervos
dorsal tubular prezente doar în stadiul larvar. Sunt
considerate vertebrate primare , majoritatea fixe, prezintă
două deschideri numite sifoane – se deplasează prin
împingerea apei afară.
• Cefalocordatele sunt exclusiv marine, sunt segmentate,
au un corp lunguieț cu notocord permanent  care merge
de-a lungul lui și se deplasează prin înot.
 LOCOMOȚIA VERTEBRATELOR DIN MEDIUL ACVATIC (PEȘTII)
 Peștii se deplasează cu ajutorul înotătoarelor perechi (două pectorale – cârma și două ventrale) și
neperechi ( număr variabil 1-3, codală, dorsală, anală - mențin echilibrul corpului și schimbă direcția de
înot)
 Adaptări la locomoție în mediul acvatic: forma corpului Hidrodinamica, corp acoperit de solzi, prezența
glandelor ce secreta mucus și favorizează alunecarea printre straturile apei, vezica înotătoare –
reglează densitatea corpului în scopul locomoției, linia laterala informează organismul despre
salinitatea apei, temperatură și curenți și respirația branhială
Forme de locomoție la pești:
1. anghiliforme - un val trece uniform de-a lungul unui corp lung și subțire;
2. sub-carangiform, în care valul crește rapid în amplitudine spre coadă
3. carangiform, în care valul este concentrat lângă coadă, care oscilează rapid;
4. thunniform, înot rapid cu o coadă mare puternică în formă de semilună;
5. ostraciiform, cu aproape nicio oscilație, cu excepția aripioarelor cozii. Peștii mai specializați includ
mișcarea cu aripioare pectorale cu un corp în principal rigid, ca la peștii-soare;
6. mișcarea prin propagarea unei unde de-a lungul aripioarelor lungi cu un corp nemișcat în pești cu
organe electrice precum cuțit.
7. Peștele zburător  poate face salturi puternice, autopropulsate, din apă în aer, unde aripioarele lungi –
asemănătoare aripilor păsărilor – îi permit zborul planat pe distanțe considerabile
LOCOMOȚIA AMFIBIENILOR

• Locomoția- semiacvatică, dublă : pe uscat, merg sau sar, cu ajutorul celor

două perechi de membre ( una anterioară și una posterioară), iar prin apă,
înoată cu puternicele labe posterioare, palmate, cu câte degete unite între ele
printr-o membrană interdigitală.
Faza de decolare (Fig. 1A, b) extinderea tuturor celor trei articulații ale
membrelor la maxim pentru a crește forța verticală și a produce un impuls
accelerator de forță înainte-spate.
În timpul fazei de zbor (Fig. 1b-d), toate cele trei articulații ale membrelor se
flexează rapid, iar membrele posterioare devin aproape complet pliate în sus.
În faza de aterizare cu brațele extinse (Fig. 1d) acestea lovesc, se îndoaie și se
rotesc în timp ce absorb forțele de aterizare și cele de frânare. În timpul fazei de
aterizare articulațiile membrelor posterioare rămân pliate pe corp, iar trunchiul se
rotește(Fig. 1d,e). Faza de aterizare a corpului începe atunci când picioarele sunt
pliate.
Sferturile posterioare (bazinul, abdomenul și picioarele) lovesc solul mai mult
sau mai puțin simultan (Fig. 1f) și produc un al doilea vârf de forță verticală (f ).
 LOCOMOȚIA REPTILELOR

Aparatul locomotor al reptilelor diferă de la o specie la alta,

aceste diferențe fiind determinate de modul de locomoție si
mediul de viață (4 membre pentadactile scurte situate de o parte şi
de alta a corpului, schelet puternic și flexibil, când aleargă, tot
corpul se mișcă dintr-o parte în alta, mișcarea fiind este şerpuită
Broaștele țestoase terestre se deplasează greoi, târându-se cu
plastronul pe pământ, au degete scurte, terminate cu gheare
puternice
Broaștele țestoase dulcicole au picioarele terminate cu degete
lungi prevăzute cu membrana interdigitală, înoată foarte ușor, iar
pe uscat se deplasează mai rapid decât cele terestre
Broaștele țestoase marine au picioarele transformate in palete
înotătoare
Crocodilul se târăște greu pe uscat, este un bun înotător, organul
principal pentru înot fiind coada lungă, puternică si turtită lateral
 LOCOMOȚIA LA ȘERPI

Șerpii se mișcă într-o varietate de moduri, unii șerpi fac o mișcare laterală
pentru a evita ca trupurile lor să atingă nisipul fierbinte, în timp ce șerpii
cățărători folosesc o mișcare concertină
Pitonul de stâncă indian cu corp greu, înaintează printr-o mișcare lentă,
ondulată, similară cu mișcarea unei omide, atunci cândmușchii se
contractă
Șerpii grei și cei care se deplasează lent, înaintează uneori în linie
dreaptă agățându-se cu marginile solzilor ventrali de suprafețe
Când se deplaseaza prin tunelurile lor, șerpii de vizuină intind o parte a
corpului, lovind pereții tunelululi în timp ce-si împing corpul înainte
Înaintează mișcând ondulat corpul dintr-o parte în alta
Șarpele își aruncă capul înainte și restul corpului îl urmează, făcându-l să
se deplaseze în lateral
LOCOMOȚIA LA PĂSĂRI

Principalul mod de locomoție este ZBORUL, forma corpului aerodinamică

Membrele anterioare sunt aripi de diferite forme și dimensiuni, iar cele
posterioare (picioarele) au 3-5 degete care asigură stațiunea bipedă, mersul
terestru dar și înotul
• Pinguinii pășesc sol și sunt foarte bine adaptați la viața acvatică , faldurile
care unesc degetele transforma laba într-o pedală foarte eficientă
permițând păsărilor să-și sporească propulsia, împingându-le împotriva
apei
• Rațele nezburătoare si cormoranii din insulele Galapagos, folosesc pentru
propulsare în totalitate, picioarele. Scheletul lor diferă de cel al păsărilor
zburătoare prin faptul ca nu au carena proeminentă de la stern pentru
inserarea mușchilor de zbor
• Păsările emu au cele mai rudimentare aripi dintre toate ratitele, iar struții
au două degete la fiecare labă, aceștia fiind cele mai rapide pasări de pe
pământ, aleargă cu viteze de 50km/h.
TIPURI DE ARIPI ȘI CE FEL DE ZBOR PERMIT ACESTEA

Aripi active - Lungi și înguste, pentru zborul deasupra apei, cât curenții vântului sunt
favorabili

Aripi pasive - Lungi și late care se termină în pene primare lungi, cu goluri largi
între ele. Aceste fante ajută pasărea să profite de coloanele de aer cald în creștere,
permițându-i să se înalțe

Aripi eliptice - Optime pentru zbor rapid, strict controlat, decolarea rapidă,
manevrarea prin ramuri și evitarea prădătorilor. Zborul obișnuit este lent prin bătăi

Aripi de mare viteză - Mediu lungi și înguste, optime pentru viteză susținută

Aripi plutitoare – Scurte în raport cu dimensiunea corpului, excelente pentru zborul

bine controlat și planare
LOCOMOȚIA LA MAMIFERE

Mamiferele se deplasează în mai multe medii de viață:

• mediul acvatic – balena, delfinul, cașalotul, foca, morsa (respiră prin
plămâni, se deplasează prin înot prin onduirea corpului )
• mediul aerian – liliacul, veverița zburătoare, lemurul din Filipine, draco
volans - (locomoție prin zbor, prezintă un pliu între membrele anterioare,
posterioare și coadă)
• mediul subteran – cârtița, ornitorincul (membrele transformate în lopeți
cu ajutorul cărora sapă galerii
• mediul terestru -mamiferele se deplasează prin mers, fugă, salt, cățărare,
înot
• Mersul este de 2 feluri: biped (pe 2 picioare) și patruped/tetrapode (pe 4
picioare)
TIPURI DE MERS LA CABALINE, FELINE ȘI CARNASIERE

• Mers la pas
• Trap
• Buiestru
• Galop
• Ritmat
• Galop/Alergare

https://youtu.be/AZGNjKolAiQ
 CLASIFICARE MAMIFERELOR DIN PERSPECTIVA LOCOMOȚIEI

1. PLATINGRADE (calca pe toata talpa: ursul, ariciul și

omul)

2. DIGITIGRADE (calca pe degete: felinele și canidele)

3. UNGULIGRADE (calca pe copite: bovinele, cabalinele,

suinele, bubalinele, ovinele, cervidele)
 ADAPTĂRI FIZIOLOGICE LA MERSUL BIPED

• apare curbura în talpă, se lungesc oasele coapsei și gambei, se

lărgește centura pelviană, coloana vertebrala se curbează în forma
literei S
• forma oaselor corespunde solicitărilor mecanice la care sunt supuse
• musculatura reflectă adaptările la un anumit mod de locomoție
• structurile nervoase care comandă muşchii scheletici se adaptează
corespunzător.
• numărul de neuroni care controlează un grup de muşchi corespunde
atât volumului muşchilor respectivi, dar mai ales preciziei şi fineții
mișcărilor respective
• la om zonele din aria motoare a scoarței cerebrale care controlează
mâinile şi limba sunt mai mari decât cele corespunzătoare.
membrelor inferioare şi trunchiului.
FAZELE MERSULUI LA OM

*Lungimea pasului simplu-depinde de lungimea membrelor inferioare si de

actiunea de impulsie.In medie este 0,63m la barbat si 0,50 la femei.
•Frecvența sau ritmul mersului reprezintă numarul de pași făcuți într-un
minut. Lungimea pașilor este influențată de frecvență
•Viteza mersului reprezintă spațiul parcurs într-un minut , aceasta este
egală cu produsul dintre lungimea pasului și cadența lui.
Grossiord: pasul se desfăşoară în 4 timpi:
 începutul sprijinului dublu (pe ambele picioare);
 sprijinul dublu;
 sprijinul unilateral cu următoarea secvențialitate: semipasul posterior
 momentul verticalei  semipasul anterior;
 
 începutul dublului sprijin ulterior;
TIPURI DE MERS LA OM

 a) Marșul sportiv, dinamica activitatii musculare arată că efortul

principal este depus de grupele și lanțurile musculare ale
membrelor inferioare si trunchiului; restul corpului participă în
măsură mai mica la efortul global
 b) Mersul pe plan inclinat poate fi descompus în aceleași faze ca si
mersul pe plan orizontal.
 c) Mersul prin înfruntarea unui obstacol.
 d) Mersul cu genunchii îndoiți.
 e) Mersul înapoi.
 f) Mersul prin tatonare sau mersul pe întuneric.
 ALERGAREA- SĂRITURA- ARUNCAREA
 ALERGAREA -  fazele alergării sunt:
  debutul sprijinului  cursa membrului inferior pendulant spre momentul verticalei  momentul verticalei
 cursa membrului inferior pendulant după momentul verticalei  sfârșitul sprijinului - fuleul:
  mişcările membrelor inferioare sunt însoțite de o serie de mișcări ale membrelor superioare şi ale
trunchiului, identice cu cele din timpul mersului, dar mai energice şi mai ample.
 SARITURA - fazele săriturii sunt:
 Elanul –prebătaia –bătaia – zborul - aterizarea;

 ARUMCAREA - tipurile de aruncări sunt:

 aruncări prin destindere distalo-proximală (aruncarea greutăţii);
 aruncări prin arcuirea corpului (aruncarea suliţei);
 aruncări prin piruetă (aruncarea ciocanului);
 Fazele aruncării sunt: pregătirea – ghemuirea – explozia - echilibrarea.
MERSUL OFERĂ INDICII ALE STĂRII DE SĂNĂTATE

 Mersul unei persoane, ritmul și postura, pot dezvălui informații surprinzătoare legate de starea generală de sănătate a acesteia.

1. Mersul in ritm lent – speranță de viață scurtă

2. Mâinile fixe pe lângă corp - afecțiuni lombare
3. Unul dintre picioare lovește solul - ruptura a discurilor intervertebrale sau accident vascular
4. Mersul încrezător (in cazul femeilor) – satisfacție pe plan sexual
5. Mersul cu pași mici – boli degenerative ale genunchiului sau soldului
6. Inclinarea pelvisului sau a umărului într-o parte – probleme ale spatelui
7. Picioare curbate – osteoartrita
8. Pași mici in timpul întoarcerii sau ocolirii obstacolelor – condiție fizică precară
9. Mersul cu genunchii orientați către interior – artrită reumatoidă
10. Pășitul ușor fără ca piciorul sa fie ridicat prea mult de la sol -  platfus, monturi, neuroame
11. Mersul pe vârfuri cu ambele picioare – paralizie cerebrala sau traumatism al măduvei spinării
12. Mersul pe vârfuri cu un singur picior – accident vascular
13. Pași mai mari cu un unul dintre picioare si pelvisul ușor oblic – diferență de lungime intre picioare
14. Mersul cu o ușoare aplecare înspre înainte, iar picioarele nu pot fi ridicate prea mult de la pământ. Pași scurți si ezitanți - Boala
Parkinson
 VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!

SCAN ME
Locomotion in animals- Science animation
BIBLIOGRAFIE ȘI WEBOGRAFIE

1. Alexander, R. M. (1989). Optimization and gaits in the locomotion of vertebrates. Physiological reviews, 69(4), 1199-1227.
2. Alexander, R. M. (2003). Principles of animal locomotion. Princenton University Press.
3. POP, M., & SAS, I. FIZIOLOGIE ANIMALĂ ŞI UMANĂ.
4. Schaeffer, P. J., & Lindstedt, S. L. (2013). How animals move: comparative lessons on animal locomotion. Comprehensive Physiology, 3(1), 289-314.
5. TATAR, O., MÂNDRU, D., & LUNGU, I. LOCOMOTIA BIOSISTEMELOR-MODEL DE INSPIRATIE IN MINI/MICROROBOTICĂ.
6. Tobalske, B. W. (2000). Biomechanics and physiology of gait selection in flying birds. Physiological and Biochemical Zoology, 73(6), 736-750.
7. Wampler, K., & Popović, Z. (2009). Optimal gait and form for animal locomotion. ACM Transactions on Graphics (TOG).
8. https://academic.oup.com/book/26989
9. https://www.britannica.com/topic/locomotion
10. https://www.britannica.com/science/gait
11. https://collegedunia.com/exams/gait-of-animals-definition-types-gaits-in-different-animals-science-articleid-2381
12. https://mymodernmet.com/animal-gaits-animation-stephen-cunnane/
13. https://www.nature.com/articles/s41598-018-36565-z
14. https://study.com/learn/lesson/types-locomotion-animals-movement-examples-importance.html