• Soarele 

este steaua din centrul Sistemului Solar. Este o

sferă aproape perfectă din plasmă fierbinte,[15][16] ținută
de gravitație și modelată de un câmp magnetic.[17] Este
de departe cea mai importantă sursă de energie pentru
viața de pe Pământ. Diametrul său este de aproximativ
1,39 milioane de kilometri (sau este de 109 ori mai mare
Soarele decât al Terrei), iar masa sa este de aproximativ 330.000
de ori mai mare decât a Terrei. Reprezintă aproximativ
99,86 % din masa totală a Sistemului Solar.[18]
 Aproximativ trei sferturi din masa Soarelui este formată
din hidrogen (~ 73 %); restul este în mare parte heliu (~
25 %), cu cantități mult mai mici de elemente mai grele,
inclusiv oxigen, carbon, neon și fier.
 Caracteristici generale:

• Soarele este o stea cu secvență

principală de tip G care cuprinde
aproximativ 99,86 % din masa
Sistemului Solar. Are o 
magnitudine absolută de +4,83, și
se estimează că este o stea mai
strălucitoare decât aproximativ
85 % din stelele din Calea Lactee,
majoritatea fiind pitice roșii. Soarele
este o stea de populație I sau o
stea bogată în elemente grele.
• Se crede că nucleul Soarelui se extinde de la centru până la aproximativ 20-25 % din raza
solară. Are o densitate de până la 150 g/cm3[(de aproximativ 150 de orimai mare decât
densitatea apei) și o temperatură de aproximativ 15 milioane de grade Kelvin. În schimb,
temperatura suprafeței Soarelui este de aproximativ 5.800 K. Analiza recentă a datelor
misiunii SOHO favorizează o viteză de rotație mai rapidă în nucleu decât în zona de
radiație de deasupra. De-a lungul vieții Soarelui, energia a fost produsă prin fuziunea
nucleară în regiunea de bază printr-o serie de reacții nucleare numite lanțul p-p (proton-
proton); acest proces transformă hidrogenul în heliu. Doar 0,8 % din energia generată de
Soare provine dintr-o altă secvență de reacții de fuziune numită ciclul CNO, deși se
preconizează că această proporție va crește pe măsură ce Soarele va îmbătrâni
• Nucleul este singura regiune din Soare care produce o cantitate apreciabilă de energie
termică prin fuziune; 99 % din putere este generată în 24 % din raza Soarelui, iar la o
distanță de 30 % față de centru, fuziunea s-a oprit aproape în întregime. Restul stelei este
încălzit prin căldură transferată din nucleu către exterior.
 Atmosfera
•Părțile Soarelui situate în afara fotosferei sunt
denumite colectiv atmosfera solară.[48] Există cinci zone
principale în afara fotosferei: stratul de temperatură
minimă, cromosfera, regiunea de tranziție, coroană și 
heliosferă. Aceste straturi pot fi observate cu telescoape
care operează în întreagul spectru electromagnetic de la
unde radio, lumina vizibilă până la razele gamele.
•Zona cea mai rece a Soarelui este stratul de
temperatură minimă care se extinde până la cca 500 km
deasupra fotosferei, unde temperatura scade la
aproximativ 4.100 K.Această parte a Soarelui este
suficient de rece pentru a permite existența unor
molecule simple, cum ar fi monoxidul de carbon și apa,
care pot fi detectate prin spectrele lor de absorbție.
•Cromosfera, regiunea de tranziție și coroana sunt mult
mai fierbinți decât suprafața Soarelui.Motivul nu este
bine înțeles, dar dovezile sugerează că undele Alfvén
 pot avea suficientă energie pentru încălzirea coroanei.
• Soarele s-a format în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani ca urmare a prăbușirii unei părți dintr-un 
nor molecular uriaș format în mare parte din hidrogen și heliu și care a dat naștere probabil la multe alte
stele.[75] Această vârstă este estimată folosind modele computerizate de evoluție stelară și prin
nucleocosmoincronologie.Rezultatul este în concordanță cu datarea radiometrică a celui mai vechi
material din Sistemul Solar, cu o vechime de 4,567 miliarde de ani.
• Cercetările asupra meteoriților au scos la iveală urme de izotop fiică stabil, derivați din descompunerea
izotopilor cu viață scurtă, cum ar fi fier-60 care poate fi format natural numai prin explozia stelelor de
scurtă durată. Aceasta indică faptul că una sau mai multe supernove trebuie să fi explodat în apropierea
locului unde s-a născut Soarele. O undă de șoc provenită dintr-o supernovă din apropiere ar fi declanșat
formarea Soarelui prin comprimarea materiei în cadrul norului molecular și determinând anumite
regiuni să se prăbușească sub propria lor gravitație.Principiul conservării momentului_cinetic a
determinat rotirea mai rapidă a fragmentului de nor care s-a prăbușit. Cea mai mare parte a masei s-a
concentrat în centru, formând o protostea, în timp ce restul s-a aplatizat, formând un disc protoplanetar,
din care s-au format ulterior planetele și alți sateliți ai Soarelui. Compresia materiei din nucleul
protostelei a generat cantități mari de căldură, care s-a mărit pe măsură ce gazul s-a accelerat pe discul
înconjurător, până la reacțiile de fuziune din centru. La 10 milioane de ani după ce norul a început să se
prăbușească, s-a născut Soarele, o stea cu un diametru de aproximativ 1,33 ori mai mare decât azi și o
temperatură de suprafață de 4500 K. Vântul solar intens a îndepărtat resturile nebuloasei solare. După
aproximativ 17 milioane de ani, Soarele a atins echilibrul hidrostatic și s-a alăturat stelelor din 
secvența principală, începând cea mai lungă etapă din evoluția sa.