Sunteți pe pagina 1din 4

Instituția Publică Liceul Teoretic ,, Petru Rareș”

Dragoș-Vodă
Voievod Român din Maramureș
Era odată un voievod pe nume Dragoş, care trăia în
acea parte din România care se numeşte
Maramureş. Era bun gospodar şi cârmuitor dibaci,
dar şi meşter vânător. Îi plăcea tare mult să vâneze
zimbri, urşi, cerbi, căprioare, mistreţi şi lupi.
Legenda spune că, umblând el la vânătoare, a auzit
că fraţii lui, românii de la răsărit de munţii Carpaţi,
de pe valea râurilor Siret şi Prut, sufereau mult din
pricină ca-i jefuiau şi-i ucideau tătarii. Aceştia erau
pe atunci, un neam de oameni care trăiau numai
din razboaie şi din ceea ce luau de la alţii. Se ştia că
Cu vitejii lui din Maramureş, Dragoş a trecut
nu-i întrecea nimeni la călărie. Năvăleau pe cai iuţi
munţii la răsărit, ca să-i ajute în lupta cu
ca vântu. Loveau cu nişte săbii curbate numite
tătarii. Prin munţi, în calea lui Dragoş şi a
iatagane, iar săgeţile repezite din arcurile lor
vitejilor săi, a ieşit un bour sau zimbru, mai
ţâşneau ca gândul şi nimereau drept în ţintă. Pe
mare ca un taur, cu coarne ţepoase, cu
cap purtau căciuli mari, din blană de oaie, iar de
grumaz gros, cu copite tari, cu păr lung
apărat se apărau cu scuturi rotunde din fier.
negru, cu ochi holbaţi, fioroşi, cu nări largi.
Conducătorul tătarilor se numea han sau han-tătar.
Întâi l-a simţit căţelandra lui Dragoş,  numită
Molda. Şi, simţindu-l, a alergat după el, lătrând
ascuţit. Dar oricât de fioros era acel bour,
Dragoş tot l-a ochit cu săgeata şi l-a înţepat cu
suliţă. Rănită, plină de sânge, acea fiară a mai
fugit încă mult prin pădurea cu arbori înalţi.
Ba, a trecut şi un râu cu apă mare; Molda,
după dânsa, gonea, gonea din răsputeri s-o
prindă.
Dar râul fiind adânc şi valurile lui repezi, biata
căţelandră Molda s-a înecat.
 Călări, Dragoş cu vitejii lui au trecut râul, au Apoi, Dragoş a trecut încă mai departe  şi  a ajutat
lovit zimbrul drept între coarne şi, în sfârşit, l- pe românii din această parte a ţării să-i alunge pe
au doborât. Foarte mult s-a bucurat Dragoş de tătarii cel răufăcători. Când s-a întors din luptă,
această biruinţă, dar mult i-a părut rău de biruitor, românii l-au ales voievod şi l-au poftit să
pierderea căţelandrei. În amintirea ei a numit conducă această parte din ţară, pe care au numit-o
acel râu Moldova. tot Moldova, de la numele râului.
Mulțumesc

pentru atenție!

Elaborat: Ursu Victor

S-ar putea să vă placă și