Legenda Moldovei

Se spune, că  prin secolul XIII,

Dragoș, principele
Maramureșului, era un voievod
priceput, dar și meșter
vânător. Îi plăcea tare mult să
vâneze zimbri, căprioare,
mistreți și lupi.
Legenda spune, că umblând el cu
ceata lui după vânat, trecuse munții
Carpați de la răsărit. Aici, în calea
vitejilor, apăruse pe neprins de veste
un bour, zis și zimbru, cu coarne
țepoase, cu grumazul gros, cu copite
tari, cu păr lung și negru, cu ochi
holbați, fioroși.
Întâi l-a simțit cățeaua lui Dragoș,
numită Molda. Și-a alergat după el,
lătrând ascuțit. Oricât de fioros era
bourul, vânătorul tot l-a ochit cu
săgeata și l-a înțepat cu sulița. Rănită,
plină de sânge, acea fiară a mai fugit
încă mult prin pădurea cu arbori înalți.
În cale, le apăruse un râu cu apele
mari. Molda, gonind după zimbru, se
repezi să-l urmărească și în râu. Dar
apele fiind adânci, și valurile râului
prea repezi, biata cățelandră Molda se
înecă în toiul luptei.
Călări, Dragoș și vitejii lui au trecut
râul, au lovit zimbrul drept între
coarne și, în sfârșit, l-au doborât.

Foarte mult s-a bucurat principele de

izbândă la vânat, însă, pierderea
cațelei îi întristă fruntea. În
amintirea ei, a numit acel râu
Moldova.
Apoi, Dragoș a trecut râul
spre răsărit și a ajutat pe
sălășluitorii din această
parte a țării să-i alunge
pe tătarii cei răufăcători.
 Când a ieșit biruitor din
luptă, oamenii l-au poftit
să le fie voievod în
această parte de țară, pe
care au numit-o tot
Moldova, de la numele
râului.