Descrierea Moldovei

Dimitrie Cantemir
- partea I -

Proiect realizat de Baba Teodor si Pauna Teodora

I.PARTEA GEOGRAFICĂ

În urma campaniilor întreprinse de împăratul Traian, o parte dintre

daci au fost omorâţi în război, iar ceilalţi s-au risipit care încotro,
Dacia devenind provincie romană. Goniţi de invaziile barbare,
latinii se retrag în munţi, lăsând regiunea pustie.
După câteva sute de ani, populaţia se înmulţeşte, iar Dragoş, fiul
voievodului Bogdan, merge la vânătoare spre răsărit şi găseşte un
bou sălbatic, pe care îl urmăreşte până la poalele munţilor. Aici,
fiara se aruncă într-un râu. Căţeaua domnului, pe apelativul său
Molda, sare şi ea în apă, însă nu poate ţine piept curenţilor şi se
îneacă. În amintirea ei, Dragoş denumeşte râul Moldova şi tot de
aici îşi trage numele şi ţinutul de peste munţi redescoperit de
urmaşii romanilor cu prilejul acestei vânători.
Cu toate acestea, alte popoare precum turcii, polonezii şi ruşii
utilizează termeni diferiţi petru a face referire la pământurile
Moldovei.
Clima Moldovei variază în funcţie de formele de relief şi de
desfăşurarea geografică a ţării, intervenind din când în când
fenomene naturale precum vânturile şi cutremurele.
Speranţa de viaţă în Moldova este mică, poporul fiind zguduit
deseori de friguri şi de ciumă. Graniţele acestei ţări se întind spre
sud până la Dunăre şi spre est până la Prut, după ce Basarabia a
fost cucerită de către turci. În partea de vest, hotarele Moldovei se
întind până peste munţi, datorită victoriei pe care a dobândit-o
Ştefan cel Mare în luptele cu transilvănenii. Vitejia moldovenilor
este recunoscută în scris chiar şi de popoarele vecine.
Spre finalul domniei acestui voievod, ţara cade sub stăpânirea
Imperiului Otoman şi situaţia sa politică se menţine până la
momentul scrierii acestei cărţi.
Moldova este străbătută de multe ape curgătoare, dintre care se
evidenţiază patru mari râuri navigabile: Dunărea, Prutul,
Nistrul şi Siretul.
Dunărea este cel mai important dintre acestea, permiţând
accesul navelor din întreaga lume pe ţărmurile Moldovei.
Prutul are cele mai curate ape, chiar dacă unduirea sa este
tulbure. Siretul este înconjurat din toate părţile de păduri şi
munţi, aşa că nicio corabie nu i-a străpuns momentan valurile.
Nistrul constituie calea pe care turcii îşi transportă proviziile
de război până în Marea Neagră.
În afară de cele amintite anterior, plaiurile moldoveneşti mai
găzduiesc o mulţime de râuri mici ce au un rol mai puţin
însemnat. De asemenea, acest ţinut se bucură de stăpânirea a
numeroase lacuri ce au felurite denumiri, precum Brateş,
Orhei, Dorohoi, Colaşin şi Ovidiu.
Moldova este divizată în trei părţi, în funcţie de amplasamentul
geografic: Ţara de Jos, Ţara de Sus şi Basarabia.
Moldova de Jos cuprinde douăsprezece ţinuturi mai mici. Primul
dintre acestea este Ţinutul Iaşilor. Ştefan cel Mare a stabilit aici
cetatea de scaun a ţării, folosindu-se de poziţia strategică a târgului
pentru a se apăra mai eficient de atacurile otomane. Fiecare voievod
ce i-a urmat la tron a înfrumuseţat această aşezare după putinţa sa,
chiar dacă târgul a avut de suferit de pe urma invaziilor tătare şi
poloneze. Apoi sunt menţionate Târgul Frumos al Cârligăturii şi
Târgul Romanului, care se crede că este locul în care a descălecat
Dragoş pentru întâia oară. Urmează Ţinutul Vasluiului şi Ţinutul
Tutova, unde se găsesc ruinele unei cetăţi vechi, de pământ. Sunt
amintite apoi Ţinuturile Tecuciului şi Putnei. În Ţinutul Covurluiului
se află Târgul Galaţilor, un important punct de comerţ naval. Ţinutul
Fălciului se ridică pe ruinele vechii cetăţi a războinicilor taifali. Mai
sunt Ţinutul Lăpuşnei, cel foarte greu de cucerit, Ţinutul Orheiului şi
Ţinutul Soroca.
Moldova de Jos este constituită din şapte ţinuturi restrânse.
Ţinutul Hotinului adăposteşte o cetate omonimă şi asemenea
se întâmplă şi în cazul Ţinutului Dorohoiului. Ţinutul
Hârlăului se mândreşte cu viile sale ce produc vinul de
Cotnari. Pe lângă Ţinuturile Cernăuţilor şi Sucevei, mai este şi
Ţinutul Neamţului, ce cuprinde cetatea imposibil de distrus
pentru polonezi. Cel din urmă, Ţinutul Bacăului se remarcă
drept bogat în sare şi în pomi fructiferi.
Basarabia este o regiune de şes, scindată la rândul ei în patru
părţi. Bugeacul reprezintă cadrul în care s-a dezvoltat
populaţia tătară. Apoi, Akermanul este renumit pentru că aici a
avut loc martiriul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Chilia
se constituie din împrejurimile punctului în care Dunărea se
varsă în Mare, iar ultimul amintit este Ţinutul Ismailului.
Pe lângă acestea, Moldova mai dispune şi de construcţii ce se
păstrează din timpul ocupaţiei romane.
Atât munţii, cât şi câmpiile ţării moldoveneşti se remarcă prin
solul roditor şi prin solurile fertile.
Cel mai înalt dintre munţi este Ceahlăul, etalând pe creasta sa
statuia în piatră a unei bătrâne cu mioarele ei. Mai este şi
Ineul, despre care oamenii din popor au creat diverse legende
şi povestiri. Versanţii moldoveneşti sunt bogaţi în minerale
precum sare, fier, aur şi argint, pe care locuitorii şi domnii ţării
le forează în ascuns, pentru a le feri de lăcomia străinilor.
Pe aceste plaiuri se află, totodată, un izor din care ţâşneşte apă
amestecată cu păcură, care este de mare ajutor locuitorilor din
Tazlăul Sărat.
Câmpiile din Moldova rodesc mai mult chiar decât munţii,
aducând prisos ţării.
Aici, meiul este cel mai răspândit, ceea ce nu se poate spune, însă,
despre ovăz. Livezile sunt atât de îmbelşugate, încât li s-a dus
vestea până în Polonia. Podoaba cea mai de seamă a câmpiilor
moldoveneşti rămâne, însă, zona viticolă a Cotnarilor. Vinul de aici
este comparabil, după părerea autorului, cu băuturile alese din
Europa. Nici pădurile nu se lasă mai prejos, stejarul moldovenesc
fiind căutat de marinarii din întreaga lume pentru corăbiile lor.
Odată, Ştefan cel Mare i-a înhămat la plug pe prizonierii polonezi
prinşi în urma unei bătălii şi i-a pus să are câmpul în care s-a dat
confruntarea, pentru a sădi în acel loc o pădure de stejari.
De-a lungul timpului, codrii au servit moldovenilor în repetate
rânduri drept scut împotriva năvălitorilor străini.
În Moldova cresc o varietate de vieţuitoare ce se găsesc şi în alte
părţi ale lumii.
Dintre acestea se disting trei tipuri de oi: oile de munte, oile de
Soroca şi oile sălbatice. Cele dintâi sunt preferate de turci pentru
carnea lor. Oile de la câmpie sunt mai mari şi despre ele se spune
că ar avea o coastă în plus. Cele sălbatice sunt adaptate mediului
lor şi se dovedesc vigilente în a se apăra împotriva vânătorilor. Şi
în ceea ce priveşte boii, cei de la şes sunt mai robuşti ca cei de la
munte. Nişte animale reprezentative pentru aceste plaiuri sunt
zimbrii, sau boii sălbatici, care se deosebesc de cei crescuţi de om.
Porcii care cresc în Moldova au copita despcată, iar caii sunt mai
mici la munte şi mai vânjoşi la şes. Mulţi dintre moldoveni se
dedică apiculturii, trăgând multe foloase de pe urma acestei
îndeletniciri.
Şi o specie de păsări este caracteristică Moldovei, ierunca, care se
lasă uşor prinsă, întrecând alte cărnuri în ceea ce priveşte
savoarea.