Concentrarea intregii forte armate a Moldovei, in afara de garnizoanele cetatilor,

s-a facut in apropierea orasului Vaslui. Dupa o cercetare atenta Stefan a socotit ca aici
este locul cel mai bun pentru a opri inaintarea oastei otomane pe pamantul tarii sale.
Vasluiul, asezat pe un deal, era inconjurat de codri seculari si de vai pe care se scurgeau
ape incite, ce din loc in loc se transformau in mlastini. Oastea Moldovei era formata din
oameni voinici, obisnuiti cu muncile si lipsurile, bine disciplinati, inarmati si instuiti. Toti
isi iubeau tara si domnul din toata fiinta lor.
Mehmed al II-lea, furios pentru ca Stefan ii respinse ultimatumul, fara a tine
seama ca se apropia anotimpul friguros, a poruncit oastei, care lupta in Albania, sa plece
impotriva Moldovei. Cronicarul Kemal Pasa Zade a observat ca timpul nu era potrivit
pentru o asemenea campanie, fiindca nu numai ca se apropia iarna, dar si pentru ca
“ierburile se uscasera, legumele se vestejisera, iar frunzele arborilor cazusera”, prin
urmare aprovizionarea avea de intampinat greutati foarte mari, unele din ele, ca furajarea
animalelor, chiar de nerezolvat. Sultanul a cerut si domnului Tarii Romanesti sa se
alature oastei trimisa impotriva Moldovei. Potrivit informatiilor avute de Jan Dlugosz,
Suleyman Pasa a primit ordinul ca dupa ce l-ar fi infrant si capturat pe domnul Moldovei
sa inainteze in Polonia, sa ierneze in Camenita, iar in primavara sa treaca in Ungaria,
unde urma sa se uneasca cu “urdia” turca, care ar fi fost condamnata de sultan. Oastea lui
Suleyman Pasa numara 30 000 cavaleristi, iar restul pana la 120 000 erau infanteristi.
Regruparea oastei otomane in vederea trecerii Dunarii s-a facut in luna
septembrie, la Sofia. De aici s-a indreptat spre Dunare, pe care a trecut-o pe gheta pe la
Nicopole sau Vidin, dar si prin alte puncte. Dupa un popas de doua saptamani facut pe
pamantul Tarii Romanesti, oastea turca a inceput marsul spre Moldova. S-a afimat ca
Stefan s-a gandit sa-i impiedice trecerea peste Dunare sau s-o atace in muntenia, dar
avand o oaste mult inferioara ca numar a renuntat la un asemenea pla. Potrivit obiceiului
oamenilor pamantului, romanii au distrus totul in calea oastei invadatoare, in special
asezarile, rezervele alimentare si furajele, iar animalele au fost duse in tara de Sus, sau la
munte.
Urmand drumul obisnuit, Hadim Suleiman Pasa a patuns in Moldova de- abia in
luna decembrie . Despre Laiota Basarab s-a afirmat ca, deoarece cunostea forta armata a
lui Stefan si vitejia ostasilor sai, a refuzat sa mearga in Moldova, de aceea s-a inchis intr-
o cetate, din care nu a iesit decit dupa retragerea turcilor infrinti.
Urmind drumul de pe valea Siretului, oastea otomana se indrepta spre
Suceava.Kemal Pasa Zade informeaza ca vremea “ a dat cel dintii semnal al infringerii”,
fiindca din cauza ploilor ostasii turci, pe care el ii compara cu soimii, acum semanau “ cu
niste gaini plouate”. Un alt cronicar turc , Kodja Hussein, a afirmat ca la intrarea in
Moldova starea oastei turcesti “era nenorocita”, si recuoscind calitatile de general ale lui
Stefan a scris ca era “mester in lupte, avuse multe razboaie”, si devenise “vestit printer
regii ghiauri prin siretenia sa”
Un participant la lupta de la Vaslui a relatat ca Stefan cel Mare a luat masuri ca din
aproprierea drumului pe care se deplasa oastea otomana sa fie evacuati oamenii, caii si
celelalte animale si bunuri, iar ce era netransportabil sa fie distrus “prin foc”, chiar si
locuintele. Din cauza deplasarii intregii populatii si a incendierii locuintelor, hranei,
furajelor etc., ostasii turci si caii lor sufereau cumplit de foame si frig. Desi era iarna, toti
barbatii valizi ai Moldovei se aflau sub arme, iar batrinii, femeile si copii fusesera trimisi
la adapost, in Tara de Sus. Grinele care n-au putut fi transportate au fost ascunse in gropi
pregatite in mod special, iar fintinile si apele statoare otravite.Greutatile de aprovizionare
si vremea de iarna au incetenit marsul oastei dusmane, mai mult decit prvazuse sultanul.
Contingentul oastei Tarii Romanesti alaturat celei otomane ar fi numarat 17 000
de oameni. O incalzire a vremii, urmata de un dezghet, a muiat drumul si desi era luna
decembrie, oastea comandata de Suleyman Pasa marsluia greu din cauza convoaielor de
aprovizionare care se deplasau mult mai incet decit trupa nevoita sa faca dese si lungi
popasuri sub cerul liber. Detasamentele turcesti desprinse de grosul coloanei erau atacate
si lichidate. Calea pe care inainta oastea otomana era plina de capcane si de oameni
ascunsi, care o asteptau cu armele pregatite. Din cauza deplasarilor incete ale coloanelor
de aprovizionare, comandamentul oastei turcesti era nevoit sa trimita mereu alte
detasamente in cautare de provizii, care obisnuit nu se mai intorceau , fiind capturate sau
macelarite de romani. Din Vaslui, unde Stefan cel Mare organizase o puternica pozitie
defensiva, intre dealul Cetatea Chitoc, botul de deal de la nord de gura Muntenii de Jos,
gura paraului valea Dumbravei, dealul Micelina, Dealul Birladului , si Dealul Brodoc. In
scrisoarea din 28 noiembrie 1474 adresata papei Sixt al IV- lea , Stefan cel Mare a mai
adaugat urmatoarele:” … sintem gata, cu tot sufletul si cu toata puterea pe care ne-a dat-o
Dumnezeu sa luptam pentru crestinatate , cu toate puterile noastre… Rugam pe Sfintia
voastra ca impreuna cu ceilalti regi si principi … sa oranduiasca in asa fel ca sa nu
luptam singuri”.
Principalele izvoarereferitoare la lupta de la Vaslui informaeza ca oastea otomana
numara circa 100 000 de oameni la care s-au adaugat 17 000 munteni, iar cea
moldoveneasca intre 32 000- 60 000 oameni, mai sigura pare cifra 40 000 data de
Dlugosz. Stefan cel Mare a indicat, in scrisoarea adresata sefilor statelor europene, ca
oastea turca intrata in Moldova se ridica la 120000 de oameni. Suleyman Pasa a ajuns la
Barlad fara prea mari dificultati. Pana aici a avut calauze bune, alese dintre turcii care
atacasera Moldova impreuna cu Radu cel Frumos, dar deacuma intra intr-o regiune
necunoscuta, deci primejdioasa pentru armata invadatoare, obosita si hartuita de ostasii
romani. Poate ca, dupa cum era si normal, Stefan cel Mare a incercat sa-i opreasca pe
turci la hotarul cu Tara Romaneasca, dar din cauza numarului mare al oastei invadatoare
a trebuit sa se retraga pe locul unde se hotarase intial ca sa-i opreasca inaintarea.
Drumul de la Vaslui spre Barlad trecea printre doua dealuri, drum, care, din loc in
loc, fusese blocat cu arbori taiati si supravegheat de ostasi inarmati cu arme de foc.
Fiecare piesa de artilerie fusese pregatita sa traga cate sapte lovituri.
Unele izvoare pretind ca numarul ostasilor Transilvaneni trimisi in ajutorul lui
Stefan cel Mare s-ar fi ridicat la 26 000. Cronicarul turc Kemal Pasa Zade sustine ca
Stefan concentrase destul de multa oaste, ca fiecarui ostas i-a dat arme si astfel si-a
preschimbat oastea intr-un munte de otel. Lipsa de alimente si furaje a obligat oastea
turca sa se deplaseze tot mai greu, sa astepte la popasuri transporturile de alimente, care
veneau de la sudul Dunarii si din Tara Romaneasca. Ostasii turci, obositi, flamanzi si
mereu atacati de romani, framantau pamantul dezghetat si imbibat de apa zapezilor topite.
De la Barlad, pe care l-au gasit pustiu, Suleyman Pasa si-a dirijat oastea spre
Vaslui. Pe atunci acest drum care era intrerupt din loc in loc de lunci baltite de apa
provenita din topirea zapezilor, se strecura serpuind printre dealurile acoperite de paduri
seculare. Drumul pe care marsaluia oastea turca mai trecea prin apropierea conluientei
raurilor Vaslui, Barlad si Racova, unde, prin revasarea lor inundasera terenul dintre
dealuri, care devenise foarte nepotrivit pentru desfasurarea unei armate numeroasa ca
acea comandata de Suleyman Pasa, obligand-o sa inainteze icet si in coloana stransa.
Cu putin inainte de 7 ianuarie 1475 avangarda oastei turcesti se apropiase de
locul, pregatit de Moldoveni ca sa-i opreasca inaintarea si chiar s-o oblige sa faca cale
intoarsa. Terenul spre care se indrepta oastea otomana era greu de trecut si totodata
primejdios.
Numai increderea lui Suleyman Pasa in forta amatei sale l-a facut san u cerceteze
terenul de inaintare sis a nu ia alte precautii. De oparte si de alta a drumului pe care se
deplasa oastea turca usesera plasate puternice detasamente romanesti, bine inarmate, care
asteptau sa plateasca cum se cuvine invadatorilor pentru distrugerea unei parti din tara,
pentru oboseala lunilor de zile umede si friguroase traite in tabara, a marsurilor
indelungate si obositoare. Din desisurile luncii prin care se strecura drumul spre Vaslui,
oastea turca era pandita de gurile amelor de foc si de neintrecutii arcasi Moldoveni.
Noaptea de 9/10 ianuarie, de la caderea serii si pana la revarsatul zorilor, a fost
pentru ostasii Moldoveni, de veghe naintrerupta si nerabdatoare. Ei steptau in padure,
dezghetandusi mainile la focuri potolite de vreascuri. In asteptarea infruntarii si-au uscat
obiectele si hainele umede si-au schimbat camasile ca in asteptarea unui mare eveniment
din viata lor, avand langa ei rezemate de arbori, armele cu care aveau sa faca fata
paganilor, care le cotropisera tara.
Langa Vaslui, in apropierea confluientei raurilor Racovat si Barlad, la intrarea
drumului in padure, au fost plasati cei cinci mii de secui, instruiti sa faca fata avangarzii
oastei turcesti. Acestia fusesera avertizati ca dusmanul se afla la ultimul popas, inainte de
locul unde se aflau ei. O negura deasa se lasase pe vaile si padurile din jurul Vasluiului,
favorizand, ca si terenul, planul lui Stefan cel Mare, care, prin cercetasii sai , stia cu
precizie distanta la care se aflau dusmanii ce inaintau cu greu pe drumul imbibat cu apa.
Un izvor extern a consemnat ca ceata era atat de densa incat nici Stefan si ostasii sai n-au
vazut puterea cea mare a turcilor, caci daca o vedeau ar fi fugit cu totii. Cea mai mare
parte a cavaleristilor turci, daca nu toti descalecati, isi duceau caii de funie, fiindca
alunecau. Kemal Pasa Zade fusese informat ca de ambele parti ale drumului de inaintare
a oastei turcesti se aflau paduri, din care cauza oastea Moldovei nu putea fi atacata nici
din fata, nici din spate, nici de pe flancuri, adica din nici o parte.
Cei 5 000 de secui s-au opus hotarat inaintarii avangarzii otomane, care numara 7
000 de oamni. Neputand opri avangarda dusmana sustinutasi de alte detasamente trimise
grabnic de Suleyman Pasa, secuii au inceput sa se retraga spre locul unde Stefan cel Mare
hotarase sa opreasca inaintarea turcilor. Pentru ca din cauza cetii nu-si puteau vedea
dusmanii , ostasii romani si-au indreptat tirul armelor spre zgomotul facut de marsul
turcilor. De la prima ciocnire oastea invadatoare n-a putut face fata tirului armelor de foc
si al valurilor de sageti ale ostasilor Moldoveni. Siruri intregi de ostasi turci , strapunsi de
sageti sau zdrobiti de proiectilele tunurilor, se prabuseau in mocirla drumului marind
dezordinea din randurile lor. Turcii, atatati, potrivit obiceiului lor, au slobozit strigatul de
razboi, care semana cu un urlet de fiara flamanda, amplificat si trimis de ecou peste vai si
dealuri. Acest “strigat” repetat de zeci de mii de glasuri , a facut sa se cutremure sufletul
multor Moldoveni, care numai din basme auzisera de osti atat de numeroase, dar cu totii
erau hotarati sa nu-i lase pe dusmani sa treaca mai departe.
Cand turcii au slobozit strigatul de razboi, de care s-au cutremurat vaile si au
inceputsa fremate codrii, s-ar pareaca chiar Stefan si-a pierdut stapinirea de sine. Atunci
unul din sfetnicii mai in varsta aflati langa el i-ar fi spus :” Doamne! Nu te tulburacaci
astazi iti vom sta vitejeste alaturi si Dumnezeu ne va ajuta!”.
Unitatile turcest de infanterie, cavalerie si artilerie se inghesuiau unele si altele, se
amestecau incercand zadarnic sa desfasoareca sa- i invaluie pe romanii care-i infruntaucu
atita curaj.Sultanul nu era de fata casa poata impune ordinea si sa hotarasca un plan de
lupta, iar Sulezman Pasa s-ar parea ca-si piredusecapul si in loc sa incerce restabilirea
ordinei in rindurile oamenilor saiatacati din toate partile, a facut eforturi disperate ca sa se
smlga din invalmasealaoastei sale. In acest timp, Stefan cel Mare, calm, hotarit,
dadeaordine clare, care i se aduceau imediatla indeplinire.
Despre felul cum Stefan a condus atacul oastei sale avem o stire externa, demna
de toata increderea. Potrivit acesteia, domnul, cu oamenii cei mai credinciosi, adica statul
major, „ a stat la o parte” ca sa poat observa desfasurarea luptei si ca fiecare din
detasamentele armatei sale sa- si indeplineasca misiunea incredinatata si sa nu se retraga,
„” caci de ce ar fi inceput el mai intii lupta. Daca era infrint , atunci toata taraii era pieruta
... Astfel ostasii sai au mers la lupa su ochii lui... Mai intii au descarcat tunurile in turcii ,
care erau la strimtoare si nu puteau sa fuga, apoi el insusi a atacat cu ostasii sai in asa
chip ..incat i-a silit sa se intoarca si sa fuga.
La inceput, ostasii romani s-au aparat ,dar apoi la porunca si sub ochii domnului
au inceput sa atace vuguros”” Multimea inglodata a turcilor , incapabilasa se orienteze,
nestiind incotro si pe cine sa atace, depunea eforturi sa inainteze, neintelegand de ce
avangarda se oprise. Din lunca, pe unul din flacuri, buciumasii romani sunau atacul, ceea
ce a facut ca oastea dusmana , dupa auz , fiindca din cauza cetii nu-i vedea pe romani, sa-
si schimbe brusc directia de atac. In furia ei a dobrit cu sabiile lunca in care se invirtea,
apropiindu-se cu greu de locul de unde sunau buciumasii. Aici turcii au dat doar peste un
mic numar de ostasi romani, care s-au urcat in graba pe munchea dealului. Incercind o
repliere pe vale , ostasii turci au marit inghesuiala si confuzia in rindurile celor care erau
aici. Incercind sa strapunga linia tinuta de oastea Moldovei, care la bara drumului spre
Vaslui si de aici spre inma tarii, au intilnit rezistenta hotarita a taranilor moldoveni, care
desi se aflau in luna ianuarie , cuminecile suflecate bateu cu nadejde in oastea invalmasita
a lui Sulezman Pasa.Ca in mijlocul verii, cind isi imblateu snopii de griu grabiti de
apropierea unei furtuni neasteptate, astfel si cei din lunca Vasluiului , in dimineata zilei
de 10 ianuarie 1475 loveu cu nadejde. Din trupuri le ieseau aburi si de pe fete le curgeau
siroaie de sudoare, stropii ei umezeau si mai mult pamintul pe care-l aparau. Cum scra
Nicolae Iorga „” Taranii moldoveni stiau ce-i asteaptape dinsii si pe toti ai lor, din neam
n neam , daca sevorclinti dintre copaciiacestia ai codrului, daca o spartura se va face in
zidul lor de pepturi goale. Topoarele, securile, ciomegele si ghioagele batura turbat
asupra haitei lupilor , coasele incepura sa taie holda crunta a picioarelor cailor turcesti.
Cu cit tinea mai mult framintarea , cu atit amestecul se facea mai strasnic in desisul
zapacit al dusmanilor””. Rinduri dupa rinduri , turcii doboriti sau grav raniti muscau cu
gurile insangerate pamintul Moldovei, aparat cu atita darzenie si vigoare. In felul aceste
hoarda trimisa de Mehmed al II – lea in Moldova, oprita , ranita si clatinata in elanul ei, a
inceput sa dea inapoi , dupa care s-a imprastiat si a inceput sa fuga.
Dupa informatiile cronicarului turc Kemal Pasa Zade, ostasii romani, folosind
arme de foc , nu le-au permis turcilor sa se apropie pentru a angaja lupta crp la corp.
Totusi o unitate turca a putut da un atac mai puternic asupra oastei moldovene ,dar cum s-
a exprimat acelasi cronicar „oaste aghiaurlr , rai din fire, care era ca un vint
puternicaducator denenorociri, i-a respins.
Vazind acest momental luptei , in care turcii atacind vigurosau ineput sa-si
revinadin socul avut si temindu-se ca ostasii sai mult mai putini sa fie respinsi, Stefan cel
Mare a intervenit personal in lupta cu rezervele. Atacind hotarit a putut inainta pina in
mijlocul oastei turcesti, producind deruta si panica in rindurile ei. O parte din ofiterii turci
strinsi in jurul luiSuleyman Pasa a propus o retragere generala, dupa care sa reia lupta de
pe o alta pozitie Intrvenind atacul condu de Stefan el Mare oastea turca nu s–a mai putut
regrupa , ci s-a imprastiat , ceea ce i-a adus o infringere dezastruoasa. Eforturile lui
Suleyman Pasa de a reface frontul si de a – si intoarce oastea in atac , n-au avut succes.
Nu sint indicatii ca trupele Tarii Romanesti au participat la lupta de la Vaslui.Fiind
probabil in urma colanei oastei otomane au avut posibilitatea de a se retrage fara a fi
angajate in lupta.
 Despre campania din 1475

Armata turcească intrată în Moldova, estimată la 120.000 de oameni, era condusă

de Soliman Hadîmbul. Ştefan a aplicat tactica pămîntului pîrjolit: tot ce nu s-a putut
ascunde de invadatori a fost ars. Oastea lui Ştefan a atacat inamicul în apropiere de
Vaslui, la vărsarea Racovei în Bîrlad, un loc mlăştinos prins între păduri, unde ordia nu
putea să se desfăşoare şi să-şi valorifice puternica superioritate numerică (3:1!). Turcii au
fost complet învinşi, urmărirea acestora durînd aproape patru zile. Sultanul Mehmed al II-
lea, cuceritorul Constantinopolului, umilit de înfrîngerea suferită de oastea beglerbegului
Soliman, va conduce personal expediţia de pedepsire din 1476.

Letopiseţul anonim al Moldovei despre victoria de la Vaslui

În „Letopiseţul de cînd s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Ţara Moldovei”

(Letopiseţul anonim al Moldovei), scris în slavonă în timpul domniilor lui Ştefan cel
Mare şi a fiului acestuia Bogdan al III-lea, citim despre marea victorie de la Vaslui: „În
anul 6893 [1475] ianuarie 10, marţi, a fost război la Vaslui cu puterile turceşti şi a biruit
atunci Ştefan voievod cu mila lui Dumnezeu şi cu ajutorul lui Isus Cristos [...]. Şi le-a dat
Dumnezeu pe acele limbi necredincioase în ascuţişul săbiei şi au căzut atunci mulţime
mare fără număr şi au fost prinşi vii mulţi fără număr, care de asemenea au fost tăiaţi, ci
numai pe unul l-au lăsat viu, pe fiul lui Sac paşa. Şi steagurile lor şi cu schiptrele cele
mari au fost luate, mai mult de 40 de schiptre. Iar Ştefan voievod s-a întors cu toţi oştenii
ca un purtător de biruinţă în cetatea sa de scaun, Suceava, şi i-au ieşit în întîmpinare
mitropoliţii şi preoţii, purtînd în mîini sfînta evanghelie şi slujind şi lăudînd pe Dumnezeu
pentru darul cel de sus şi binecuvîntînd pe domn: Să trăiască domnul!”. În textul slavon
scrie Da jive(t) ţari, ceea ce s-ar traduce mai degrabă Să trăiască împăratul!, cum şi este
de altfel redat originalul în unele traduceri.
 Despre steagul de luptă al lui Ştefan cel Mare

Două steaguri militare ale lui Ştefan cel Mare s-au păstrat
pînă în zilele noastre. Acestea au fost dăruite de domnitorul
moldovean mănăstirii Zografu de la Muntele Athos. Steagul
reprezentat pe monedă are cam 1 metru pe 1 metru şi este din atlaz,
fiind brodat cu fire de mătase colorată, cu argint şi cu aur. Pe o faţă -
cea reprezentată pe monedă - este imaginea Sfîntului Gheorghe
omorînd balaurul, încadrată de inscripţia în slavonă ca un izbavitor al
celor saraci si robiti folositor, neputinciosilor doctor, imparatilor
ajutor, purtatoarele de biruinta, mare mucenice Gheorghe, roaga pe
Cristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre. Pe cealaltă faţă
este reprezentată scena botezului Domnului, încadrată de o altă
inscripţie în slavonă.

Despre grupul de soldaţi moldoveni de pe monedă

Soldaţii moldoveni sînt reprezentaţi cu cămaşă de zale, cu coif

pe cap şi cu cizme în picioare. Doi sînt înarmaţi cu lănci, unul cu o
halebardă, altul are sabie şi scut. Săgeţi zboară în toate părţile. Ştefan,
călare, cu stindardul ridicat şi cu sabia scoasă, îi atacă pe turci. Scena
este o bună ilustrare a textului notat de cronicarul polonez Ian
Dlugosz, contemporan cu evenimentele: „Căci toate şirurile dinainte în
care în frunte erau şi secui au fost zdrobite de turci, şi ameninţa un
mare pericol pînă cînd [Ştefan] personal se aruncă în mijlocul turcilor
exaltaţi de bucuria victoriei, şi cu puterea minunată a lui Dumnezeu a
nimicit toate grupările turceşti avînd abia 40.000 de luptători, între
care cea mai mare parte erau ţărani.
 "Domn adevărat, viteaz, cuminte şi iubitor de ţară şi neam. Într'însul găsise
poporul românesc cea mai curată şi mai deplină icoană a sufletului său" - Nicolae Iorga
(Inscripţie pe statuia lui Ştefan cel Mare din piaţa civică a oraşului Vaslui)

Monumentul de la Podul Înalt

Vasluienii au poate un cult al marelui

Ştefan, mai pronunţat decât alţi români.
Amplasat la cca. 12 km sud de Vaslui, în
localitatea Băcăuani, pe locul desfăşurării
celebrei bătălii a fost ridicat un măreţ
monument, reprezentându-l pe Ştefan cel
Mare călare. De unii văzut ca loc de
pelerinaj pentru încărcătura emoţională
deosebită pe care o produce, înainte de anul
1989, la statuia lui Ştefan cel Mare de la
Podul Înalt se organizau numeroase excursii
şi tot aici, ani de zile, şcolarii cei mai buni la învăţătură din judeţul Vaslui erau trecuţi în
rândul pionierilor. La baza monumentului se găseau şi magazine cu obiecte de artizanat,
cărţi de istorie şi broşuri, reproduceri după tablouri sau statui reprezentându-l pe Ştefan
cel Mare, care însă după retrocedarea terenurilor, localnicilor, au dispărut. Statuia
ecvestră de la Podul Înalt este locul în care, an de an, este evocat spiritul Marelui Ştefan,
spirit la picioarele căruia se închină şi astăzi contemporanii noştri.
Numele Podul Înalt devenit un simbol pentru Vaslui, este folosit în mod obişnuit
pentru reprezentările locale: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Podul Înalt al
judeţului Vaslui, Cupa Podul Înalt la şah, strada Podul Înalt din Vaslui, etc.

Comemorări
În anul 1975, a fost dezvelită Statuia ecvestră Ştefan cel Mare din ansamblul
monumental Podul Înalt, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la victoria moldovenilor
conduşi de Ştefan cel Mare. Statuia este amplasată pe un soclu înalt de 8 metri, îmbrăcat
în marmură, la capătul unui lung şir de trepte, de asemenea învelite în marmură. Realizată
din bronz, operă a sculptorului Mircea Ştefănescu, statuia are înălţimea de 6,90 metri, şi o
greutate de 19 tone. La baza ansamblului monumental se află o frescă, realizată de
asemenea din bronz, prezentând o scenă în care voievodul primeşte solia turcilor şi o
scenă în care Ştefan se află în mijlocul oamenilor de rând.
 La 525 de ani, în Republica Moldova a fost emisă o monedă comemorativă de
colecţie, cu valoarea nominală de 100 lei, realizată la monetăria Cehiei, într-un tiraj de
1000 de exemplare, având gravată pe o faţă pe Ştefan cel Mare călare, cu sabia în mîna
dreaptă şi hăţurile în stânga, un grup de cinci soldaţi moldoveni încleştaţi în luptă - sus,
central se află steagul de luptă al domnitorului, pe care se află imaginea Sfântului
Gheorghe omorând balaurul (pe steagul original imaginea este încadrată de inscripţia în
slavonă "Ca un izbăvitor al celor săraci şi robiţi folositor, neputincioşilor doctor,
împăraţilor ajutor, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe, roagă pe Cristos
Dumnezeu să mîntuiască sufletele noastre").
La celebrarea a 529 de ani de la desfăşurarea bătăliei de la Podul Înalt, la 10
Ianuarie 2004, la Vaslui s-a deschis oficial de către o delegaţie prezidenţială codusă de
preşedintele de atunci, Ion Iliescu, "Anul Ştefan cel Mare şi Sfânt" cu prilejul împlinirii la
2 iulie a 500 de ani de la moartea voievodului.”
 Moneda moldovenească comemorativa de 100 lei, Romanians Coins
 Nicolae Iorga, Istoria Românilor
 Wikipedia
 Batalia de la Vaslui-10 ianuarie 1475
 Aniversare-534 ani da la victoria lui Stefan cel Mare
 Podul Inalt-actualul simbol al Vasluiului
 Bibliografie