Legenda ciobanului Bucur - Ciobanul care a întemeiat Bucureştiul

Bucur a coborât cu oile spre Dunăre, dar a rămas pe malul Dâmboviţei. O

legendă spune că Bucureştiul a fost întemeiat cu multe secole în urmă de un cioban pe
nume Bucur, care plecase cu gândul să îşi ducă turma la Dunăre, dar a rămas lângă
apele Dâmboviţei. Acelaşi Bucur se regăseşte şi în legenda care circulă printre localnicii
din Bisoca în care se spune că baciul întemeietor de cetate ar fi coborât de pe muntele
Cordun, unde şi acum rezistă stânca sub care acesta se adăpostea.

Demult, pe vremea aceea tulbure când năvăleau feluriţi oameni răi şi prădalnici,
cum au fost tătarii, prin luncile Dâmboviţei, prin pădurile şi poienile din acea parte a ţării,
pe acolo pe unde acum se întinde Bucureştiul, în vremea aceea umbla un cioban cu
turma lui. Îl chema Bucur. Avea oi multe: şi albe şi negre şi brumării. Cu acest fragment
din celebra serie de volume din anii '80, ”Povestiri istorice”, scriitorul Dumitru Almaş
introducea cititorul într-una dintre legendele întemeierii Bucureştiului, mit care îl are pe
baciul Bucur ca personaj principal. Bucur ar fi avut mult de furcă mai ales cu tătarii care
furau oi, berbeci şi măgari. I-au omorât baciului chiar şi doi câini, dintre cei mai
credincioşi, iar pe unul dintre ciobani care ajutau la turmă l-au luat rob şi l-au dus în ţara
lor.

Legenda spune că răufăcătorii au revenit într-o iarnă şi au răpit fiica baciului, pe

Anca, o fată frumoasă. ”Cu păr ca borangicul, cu ochi ca floarea de cicoare si cu trup
mlădios de căprioară. Tot cu laţul au prins-o când, singură în stână, torcea lână pentru
sumanele ciobanilor. S-a zbătut ea, cât a putut; dar răii s-au dovedit mai puternici”, scrie
Dumitru Almaş în ”Povestiri istorice”. Devastat de pierderea copilei, Ciobanul Bucur a
plecat în căutarea fiicei sale, împreună cu alţi doi ciobani. După zile şi nopţi călare, cei
trei i-au ajuns pe tătari din urmă, aproape de apele îngheţate ale Nistrului. Răpitorii s-au
înecat, în încercarea disperată de a traversa albia, dar din fericire Anca s-a salvat,
pentru că ştia să înoate.

”Aşa s-au întors, toţi patru la stâna de pe malul Dâmboviţei. Aici, pe un dâmb, şi-
au clădit o casă mare şi au împrejmuit-o cu gard înalt din butuci groşi, ca un adevărat
zid de cetate. Apoi, când Anca s-a măritat şi a avut copii, deci familia baciului Bucur a
sporit, au construit şi o bisericuţă, care se vede şi azi, şi se cheamă chiar Biserica lui
Bucur. Cu anii, s-au adunat aici tot mai mulţi români. Iacă aşa, în jurul casei lui Bucur,
după sute şi sute de ani, s-a format un oraş, căruia oamenii i-au zis Bucureşti, iar azi
este frumoasa capitală a României”, scrie Dumitru Almaş în povestea întemeierii
Bucureştiului.
Biserica Bucur