Legendele transmise prin viu grai de la strămoşi vorbesc despre baciul care a

părăsit Valea Râmnicului, cu gândul să ajungă la Dunăre, dar care s-a oprit pe
malurile Dâmboviţei Într-o altă zonă a ţării, o altă legendă vorbeşte despre
acelaşi cioban, sau haiduc, în alte variante, dar despre perioada dinaintea
plecării sale spre malurile Dâmboviţei. Acest mit, care s-a transmis în variante
uşor diferite, îl prezintă pe Bucur ca fiind originar dintr-o zonă extrem de
frumoasă, mărginită de munţii Buzăului şi Vrancei, aflată în vecinătatea
localităţilor Bisoca, din Buzău, şi Jitia, Vrancea. Printre localnicii de aici
circulă o legendă îngemănată cu cea a lui Bucur, despre stânca imensă, de forma
unei mese care se află pe un platou muntos, la o altitudine de 1.142 metri şi care
se numeste "Masa lui Bucur". Despre ea se spune că a slujit drept masa ciobanului
Bucur, după unii, sau haiducului Bucur, după alţii. Este o bucată de stâncă, de
câteva sute de tone, aşezată pe trei bolovani mai mici, asemeni unei mese. Se zice
că Bucur statea pe acest platou din vârful muntelui şi supraveghea pajiştile unde
păşteau oile.

Până şi cei mici din Bisoca ştiu că Baciul Bucur le-a fost strămoş şi că undeva pe
culmile din împrejurimi se află ”masa” de piatră care i-a fost adăpost. ”A fost
copil orfan de la noi din sat. S-a săturat să îşi ducă mioarele pe aici şi a
coborât pe Valea Râmnicului până a ajuns în locul care s-a transformat în
Bucureşti”, este cea mai simplă variantă a legendei, pe care ne-a spus-o Constantin
Moise, localnic din Bisoca. Sătenii din Pleşi, cătunul cel mai apropiat de
stânca numită Masa lui Bucur, povestesc cum că legendarul cioban, care avea multe
oi şi mulţi oameni ce lucrau pentru el, a fost nevoit să plece după ce a intrat în
conflict cu un mocan bogat, pe nume Giurgiu, care stăpânea munţii dinspre Vrancea.
La un moment dat, Bucur i-a furat fata lui Giurgiu, pe Muşa, în timp ce aceasta
muncea în grădină, şi împreună au părăsit Valea Râmnicului, cu turmele sale,
ajungând pe Valea Dâmboviţei. Baciul Bucur avea forţe supraomeneşti Una dintre
legendele păstrate de bisoceni l-a surprins pe legendarul cioban având forţe
supranaturale. Gheorghe Bonţea le povestea ziariştilor de la Viaţa Buzăului, pentru
o ediţie din anii '70, că, odată, admonestat de ceilalţi ciobani că n-a putut aduna
lemne suficiente, s-a rugat înspre a primi o putere uriaşă. ”Şi-n drumul său,
întâlneşte trei zâne dormind, două la umbră şi una la soare. Bucur a luat crengi de
brad şi a adăpostit-o pe ultima. Când aceasta s-a trezit şi a vrut să-l
răsplătească, Bucur i-a cerut putere'', le povestea bătrânul Bonţea ziariştilor.
Legenda spune că prima zână i-a dat putere ”cât ai clătina un brad din rădăcină”, a
doua zână, ”cât a-l zmulge”, iar a treia, ”cât a-l ridica pe umeri''. Dobândind
această putere, nu s-a răzbunat pe ciobani dar aceştia s-au speriat de puterea sa
iar el i-a părăsit. Aşa ajungea Bucur haiduc de codru şi a plecat înspre Dâmboviţa,
întemeind un oraş ce-i poartă numele, Bucureşti. Despre baciul plecat dintre
munţii Buzăului şi cei ai Vrancei s-au iscat multe poveşti iar profesorul de
istorie Sorin Pantelimon, din Jitia, judeţul Vrancea, este unul dintre cei care le-
au auzit pe toate. Demult, aici, pe plaiurile noastre trăia un copil pe nume
Bucur, care de mic a rămas orfan de amândoi părinţii. Neamurile sale l-au dat să
înveţe meserie la unii ciobani cu suflet, ce păşteau oile prin părţile acestea.
Micuţului mânător de oi îi plăcea să-şi petreacă timpul în apropierea unei pietre
uriaşe, aşezată pe vârful muntelui. Ucenicul cu greu îşi putea îndeplini sarcinile
ce îi erau stabilite de mai marii săi. Cât de tare s-ar fi grăbit, el nu reuşea să
adune la timp lemnele de care aveau nevoie ciobanii de la stână. Într-o zi
plecând după lemne, în mijlocul unei poieni s-a întâlnit cu trei zâne. Una dintre
ele, întinsă pe iarba fragedă, dormea învăluită de arşiţa zilei toride de vară.
Ciobănelul, milos din fire, a tăiat iute câteva crengi de brad şi a făcut un umbrar
deasupra acesteia. Pentru gestul său plin de omenie, zânele l-au răsplătit cu
puterea de a clătina, a smulge din rădăcină şi a urca pe umeri orice brad, spre a
nu mai fi certat de ciobanii mai bătrâni. Căpătând puteri de uriaş, tânărul nu s-
a răzbunat pe cei care l-au umilit, dar cu timpul i-a părăsit plecând cu turma lui
de mioare spre şes, la câmpie. Aşa a ajuns Bucur pe malurile Dâmboviţei, unde şi-a
stabilit stână, iar cu timpul a devenit foarte bogat. Acolo a pus bazele unei
gospodării înfloritoare, obârşie a aşezării care a devenit astăzi oraşul Bucureşti,
adică ”oraşul lui Bucur”.
Baciul Bucur ar fi trăit în perioada constituirii statelor româneşti Profesorul
Sorin Pantelimon a îndrăznit chiar să emită ipoteze cu privire la perioada
întemeierii oraşului Bucureşti de către ciobanul Bucur. „Este cunoscută legenda
cum că tătarii au furat-o pe Anca, fata lui Bucur. Putem vorbi despre tătari pe
teritoriul românesc după anul 1241, după ce au năvălit în zona noastră. Plecarea
lui Bucur din zona Vintileasca-Bisoca o putem localiza între secolele XIII- XIV,
sfârşitul anilor 1290, începutul anului 1410-1420. Ca vechime în timp, Bucur este
un român care a trăit, practic, în perioada de început a constituirii statelor
româneşti. Este adevărat că în această perioadă, cei care deţineu turme de oi
obişnuiau să-şi pască turmele pe timp de vară, în munţi. Este foarte posibil ca şi
Bucur să fi plecat toamna din această zonă, către lunca Dunării. În acest fel a
ajuns în lunca Dâmboviţei, unde astăzi se afla Bucureştiul“, a declarat Sorin
Pantelimon pentru o publicaţie din Vrancea.