SITUATII DE URGENTA SI

SITUATII DE PROTECTIE
CIVILA
- dezastre, conflicte militare;
- situatii care pot genera
pierderi umane si materiale.
Posibile efecte negative asupra siguranţei
naţionale:
– * slăbirea potenţialului economic, demografic,
biologic, cultural, turistic, forestier, agricol şi de
transport;
– * deteriorarea stării de sănătate a populaţiei şi
apariţia post-dezastru a unor noi riscuri de
înbolnăviri;
– * scăderea calităţii factorilor de mediu şi a siguranţei
ecologice;
– * dispariţia sau degradarea unor resurse naturale;
– * scăderea încrederii în siguranţa investiţiilor şi
apariţia unor dezechilibre sociale;
– * pierderea locurilor de muncă şi accentuarea
nesiguranţei tehno­logice;
– * distrugerea proprietăţilor individuale şi sărăcirea
populaţiei;
– * fragilizarea suportului material, moral şi a climatului
social;
– * aparitia de blocaje în activitatea administrativă şi în
dezvoltarea locală sau regională, în funcţionarea
autorităţilor publice locale;
– *privarea populaţiei de unele servicii sociale sau de
gospodărire comunală;
– * posibile reacţii ineficiente ale forţelor de intervenţie;
– * scăderea gradului de siguranţă a cetăţenilor, a
climatului de securitate civică; explozie infractională
(furturi şi sustrageri de bunuri);
– * sporirea neîncrederii în instituţiile statului şi în
capacitatea de guvernare;
– * abaterea atenţiei factorilor de putere de la
gestionarea normală a treburilor curente în
detrimentul soluţionarii situaţiilor de criză.
 • Situaţia de urgenţă şi starea de
urgenţă
• Instituirea regimului stării de urgenţă poate surveni
doar în timp de pace, pe timpul unei stări de criză, şi
vizează adoptarea unor măsuri, conforme legislaţiei
naţionale şi internaţionale în domeniu, pentru apărarea
instituţiilor statului de drept, menţinerea sau
restabilirea stării de legalitate sau pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre, în
vederea desfăşurării normale a vieţii politice,
economice şi sociale.
• Prin urmare, când vorbim de situaţie de urgenţă ne
raportăm la riscuri nonmilitare de mai mică intensitate,
dar care pot crea premisele unei situaţii extraordinare,
neplanificate, în care populaţia este incapabilă să-şi
asigure necesităţile de supravieţuire sau când există o
ameninţare severă şi imediată faţă de aceasta.
• În literatura de specialitate din România nu este
făcută o distincţie clară între situaţia de urgenţă
şi starea de urgenţă, cu toate că acestea sunt
reglementate prin lege. Astfel, conform
articolului 2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 21 din
15 aprilie 2004, o situaţie de urgenţă reprezintă
un eveniment excepţional, cu caracter
nonmilitar, care prin amploare şi
intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea
populaţiei, mediul înconjurător, valorile
materiale şi culturale importante, iar
pentru restabilirea stării de normalitate
sunt necesare adoptarea de măsuri şi
acţiuni urgente, alocarea de resurse
suplimentare şi managementul unitar al
forţelor şi mijloacelor implicate.
• Legea nr. 453 pentru aprobarea Ordonanţei de
Urgenţă nr. 1/1999 privind regimul stării de
asediu şi regimul stării de urgenţă, din 1
noiembrie 2004, stipulează la articolul 3 că
starea de urgenţă reprezintă ansamblul de
măsuri excepţionale de natură politică,
economică şi de ordine publică, aplicabile
pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi
administrativ-teritoriale, care se instituie
în următoarele situaţii:
– existenţa unor pericole grave actuale sau
iminente privind securitatea naţională ori
funcţionarea democraţiei constituţionale;
– iminenţa producerii ori producerea unor
calamităţi.
 Management de criză
• Managementul crizelor este definit în diferite
moduri în literatura de specialitate. La modul cel
mai general şi cuprinzător, managementul
crizelor poate fi definit ca procesul de aducere a
crizelor sub controlul managerilor pentru a le
preveni sau rezolva în mod acceptabil prin
evitarea stărilor de urgenţă.
• Ca orice alt proces de management,
managementul crizelor cuprinde un număr de
faze ce includ activităţi specifice. Succesiunea şi
conţinutul acestor faze sunt abordate diferit de
specialiştii în domeniu.
 Etapele procesului de management al crizelor
specifice domeniului situatiilor de urgenta
• Pornind de la logica desfăşurării în timp a
acţiunilor specifice şi de la noile resurse-suport
ce pot fi atrase şi utilizate în parcurgerea
procesului, fazele managementului de criză
specifică domeniului situatiilor de urgenta pot fi
sistematizate astfel:
– Prevenirea: constă într-un ansamblu de măsuri şi
activităţi pe termen lung, menite să reducă
probabilitatea manifestării unei situaţii de criză
şi/sau a unor calamităţi sau catastrofe;
– Prevederea şi pregătirea: ansamblu de
activităţi pe termen scurt care estimează
probabilitatea manifestării unei crize într-o
arie dată şi consecinţele ce sunt de aşteptat;
se elaborează planul de intervenţie în caz de
criză;
– Detectarea şi alarmarea: sunt activităţi
desfăşurate în timp real pentru determinarea
a când şi unde este probabilă manifestarea
crizei, natura şi intensitatea ei, precum şi
posibilele consecinţe, evoluţia şi momentul
estimat al declanşării;
– Intervenţia şi refacerea: activităţi în timp real
care au scopul de a reduce efectele crizei în ceea ce
priveşte salvarea de vieţi omeneşti, evitarea sau
minimalizarea pagubelor materiale, precum şi
revenirea la starea anterioară crizei;
– Estimarea/evaluarea efectelor şi pagubelor:
activităţi ce se desfăşoară concomitent sau imediat
subsecvent cu intervenţia, în vederea estimării
pagubelor produse de criză, precum şi un ansamblu
de activităţi ulterioare de adaptare a planurilor de
intervenţie la necesităţi şi valorificare a
învăţămintelor dobândite în vederea optimizării unor
viitoare posibile intervenţii în caz de criză.
Toate dezastrele presupun o intervenţie
specializată pentru:
– * controlul riscurilor şi vulnerabilităţilor;
– * prognozare, alarmare, semnalizare;
– * salvare, evacuare şi prim-ajutor;
– * reabilitarea zonelor afectate;
– * ajutorarea sinistratilor.
Din analiza conţinutului fazelor procesului
de management al crizelor se pot
desprinde câteva concluzii preliminare:
-managementul crizei este un proces
complex, care vizează exercitarea
controlului cu accent puternic pe funcţiile
sale preventivă şi corectiv-constructivă;
-presupune şi include managementul
riscurilor în toate fazele sale, îi valorifică
avantajele şi face posibilă prevenirea
manifestării efective a crizei;
– pentru unele tipuri de criză nu este nevoie să
fie parcurse toate fazele, fiind suficiente cele
iniţiale (activităţi de prevenire, de prevedere şi
pregătire); pentru alte crize, care sunt
consecinţa unor factori ce presupun riscul de
situaţie (cum este cazul conflictului în care
interesele părţilor nu pot fi considerate
antagonice – relaţia cu natura), fazele
enumerate mai sus se parcurg în totalitate,
aducerea crizei sub control şi soluţionarea
problemelor pe care le ridică fiind şi mai mult
îngreunată de schimbările aleatoare ale
situaţiei;