Sunteți pe pagina 1din 49

Nicotina

provoacă dependenţă!

Comitetul Judiciar al Senatului 1990, NIDA Scientific American Manual, 1991


Magazinul de etnobotanice

vinde vise sau …

cosmaruri ?
În cursul anului 2008, Inspectoratul General al Poliţiei
Române a obţinut date conform cărora, o serie de
cetăţeni români distribuiau, produse ce conţineau
substanţe psihoactive, care nu erau plasate sub control
naţional.

În timp, s-a dezvoltat metoda distribuţiei prin magazine


de tip “Weed Shop”,“Spice Shop”, “Magazine de vise”,
unde se comercializau aceste categorii de produse
psihoactive, dar şi obiecte şi materiale care promovează
consumul de „droguri legale”.
 În 2009, s-au înregistrat peste 1.000 cazuri de
persoane care au solicitat asistenţă după ce au
consumat astfel de substanţe.

 La începutul anului 2009, funcţionau 18


magazine care comercializau astfel de produse,
la sfârşitul lunii august 2009 au fost identificate
121 magazine, ceea ce reprezintă o creştere de
672% în 6 luni, iar faţă de luna august 2009
numărul de magazine aproape că s-au triplat.
Etnobotanic – studiu al denumirii
populare a plantelor.
Etnobotanic – ramură a etnobiologiei
care studiează relațiile reciproce
dintre om și mediul vegetal.

Etnobiologie - știința care studiează


raporturile dintre om și mediul
natural.
Prin OUG nr.6/2010 au fost actualizate tabelele anexă ale legii
143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit
de droguri şi a Legii 339/2005 privind regimul juridic al plantelor
substanţelor si preparatelor stupefiante si psihotrope prin punerea sub
control a 27 de noi substanțe și 9 plante cu proprietăți psihoactive.

Pe lângă punerea sub control a substanţelor identificate cu potenţial


dăunător pentru sănătate ordonanţa prevede modificarea tabelelor
anexă prin Hotărâre de Guvern la propunerea minstrului sănătăţii.
Internetul a apărut ca o piaţă nouă pentru substanţele psihoactive, punând la
dispoziţia vânzătorilor cu amănuntul posibilitatea de a oferi spre vânzare alternative
la drogurile controlate adresate publicului larg. Piaţa online are implicaţii pentru
răspândirea potenţială a noilor substanţe psihoactive, iar monitorizarea ei este un
element din ce în ce mai important de identificare a noilor tendinţe ale drogurilor.
Produsele comercializate pe internet
şi în unele magazine specializate sub
denumirea de „SPICE” sunt disponibile
cel puţin din 2006. Deşi publicitatea
pentru produsele de tip „SPICE” se
poate face cu referire la

mirosul plăcut răspândit prin


aprindere, atunci când aceste produse
sunt fumate, efectele sunt descrise
de către unii consumatori ca fiind
similare cu cele ale canabisului.
Riscuri în plan fiziologic: Riscuri în plan psihologic:

respiratorii: tuse cronică şi bronşită consumul zilnic poate încetini


în cazul persoanelor ce consumă în mod funcţionarea mecanismelor psihice, ca de
regulat doze mari; exemplu capacitatea de învăţare,
cardiovasculare: amplificarea concentrarea atenţiei şi memoria;
simptomelor cardiace la persoanele ce trebuie menţionate efectele asupra
suferă de hipertensiune sau executării unor sarcini complexe care
insuficienţă cardiacă; necesită luciditate mentală şi coordonare
ale sistemului endocrin: alterarea psihomotorie cum ar fi, aceea de a conduce
hormonilor responsabili cu sistemul un automobil. Pot apărea reacţii acute de
reproducător şi cu maturizarea panică şi de nelinişte;
sexuală;
în cazul persoanelor cu predispoziţii
reducerea capacităţii de funcţionare
patologice pot apărea o serie de tulburări
a sistemului imunitar. psihiatrice de tip schizofrenic.
Potrivit informaţiilor furnizate de către Echipa de Acţiune în
domeniul Drogurilor şi Alcoolului, acest drog poate provoca
sângerări nazale, arsuri la nivelul nasului, probleme ale
circulaţiei sângelui, erupţii cutanate, halucinaţii, anxietate,
paranoia, convulsii.
Totodată, conform informaţiilor furnizate de Compania Crew
2000, consumul acestui drog poate genera şi alte probleme,
cum ar fi reducerea concentrării, reducerea memoriei de
scurta durată, tahicardie, palpitaţii, depresie.
Sunt substante etnobotanice care au un scurt istoric
al uzului uman şi toxicitatea acestora nu este bine
stabilită, dar a fost remarcate pentru efecte
adverse, cum ar fi hipertermie, convulsii, precum şi
alte complicaţii tipice în caz de supradozaj, dilatarea
pupilei, hipertermie şi transpiraţie crescută.
Trebuie remarcat faptul că unii analogi de
amfetamine provoacă hipertermie severă şi chiar
moarte.
Ca urmare a apariţiei noilor tendinţe privind
consumul de droguri a fost evidenţiat faptul că modul
de clasificare al drogurilor în funcţie de statusul
legal, droguri licite şi droguri ilicite, are un efect
negativ asupra individului, ducând la un consum de noi
substanţe cu proprietăţi psihoactive ce nu sunt aflate
încă sub control naţional.

DROGURI LEGALE DROGURI ILEGALE


Alcoolul Cannabis
Tutunul Heroina
Substanțe noi cu proprietăți Cocaina
psihoactive ce nu sunt supuse LSD
controlului Substanțe noi cu proprietăți
psihoactive ce sunt supuse
controlului
AVERTIZARE!

!!! Produsele oferite sunt comercializate


numai pentru colectionari privati sau
pentru studiu etnobotanic ( Disciplină
care se ocupă cu culegerea de denumiri
populare ale plantelor ) !

!!! Aceste produse NU au valoare medicală


atestată, deci NU pot fi folosite drept
medicamente, înlocuitori sau supliment
alimentar. Prin urmare, NU sunt
recomandate pentru consumul uman !
Tu
nu poţi
prezice
ce efect
va avea
un drog
asupra
ta!

S-ar putea să vă placă și