Sunteți pe pagina 1din 13

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG

Campanie națională media de prevenire a consumului de


NOI SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

„ FII LIBER“

campanie care își propune, la nivel naţional, crearea unei


reţele de suport comunitar, formate din cadre didactice,
voluntari ANA, părinţi şi specialişti din cadrul instituţiilor
publice sau organizațiilor neguvernamentale partenere.
OBIECTIV GENERAL
  
• „Creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi
conştientizare cu privire la efectele medico-psiho-sociale
ale consumului de substanţe noi psihoactive, precum şi
dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă
la nivelul populaţiei generale 15-64 de ani, cu accent pe
populaţia şcolară şi la risc de consum de droguri 15-34
de ani, prin implementarea la nivel naţional a unei
campanii de prevenire cu componentă media“.
JUSTIFICARE
La nivel naţional, în rândul elevilor de 16 ani, consumul oricărui
tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, conform metodologiei
internaţionale a studiului ESPAD 2019, este de 9,5%. Dacă
ne referim doar la drogurile ilicite incluse în studiul
desfăşurat în România, atunci consumul oricărui tip de drog
ilicit de-a lungul vieţii este de 11,8%. Dacă luăm în
considerare și medicamentele fără prescripție medicală,
atunci consumul înregistrează un nivel de 12,4%. Dintre
drogurile ilicite studiate, cel mai mare nivel al consumului
este înregistrat de canabis – 8,7%. Urmează: NSP cu 3,2%,
solvenţi/ substanţe inhalante cu 2,8%, cocaină cu 1,8%, LSD
sau alte halucinogene – 1,7%, ecstasy – 1,2%, heroină –
0,7%, ketamină – 1,8%, crack – 0,6%, metamfetamine –
0,6%, amfetamine -0,5% şi GHB – 0,4%.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG

CE SUNT N.S.P.
Noile substanțe psihoactive denumite popular „etnobotanice
sau LEGALE“ sunt de fapt droguri sintetice, create în
laboratoare, folosind substanțe toxice, care au efecte foarte
grave asupra sănătății.
Un drog sintetic este o versiune chimică a unui drog ilegal, a
cărui compoziție a fost modificată pentru a fi clasificat ca fiind
legal.
După ce au fost însă testate în laboratoarele speciale de
analiză, substanțele cu efecte psihoactive pe care le conțin au
fost introduse au fost introduse în legislația aferentă
domeniului, devenind ILEGALE.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG

Cum arată N.S.P.


Noile substanțe psihoactive sunt vândute sub diverse forme:
prafuri, pastile, amestecuri pentru fumat, lichide, capsile sau
tablete; sunt colorate și par atractive.
Nu stnt naturale și, cel mai adesea, nu se știe cu exactitate ce
substanțe și ce cantități conțin, iar riscurile la care
consumatorii se expun sunt foarte mari.

N.S.P. creează dependență?


Noile substanțe psihoactive, la fel ca și în cazul celorlalte
droguri al căror efect îl imită, creează dependență psihică și
fizică, dar și o toxicitate mai mare în organism.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG

Efecte N.S.P.
Efectele acestora diferă de la un drog sintetic la altul, chiar și în
cazul aceluiași drog pot să apară efecte difertie deoarece
compoziția și concentrația acestuia pot fi schimbate.

Efecte imediate ale consumului:


- euforie, creșterea energiei, agitație, iritabilitate,
- vorbire rapidă, dar bâlbâită și irațională,
- episoade psihotice manifestate printr-un comportament
imprevizibil agresiv și anxios.

Riscuri ale consumului:


- creșterea bruscă a temperaturii corpului cu risc tahicardic,
halucinații, confuzie, violență, depresie puternică, paranoia.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG

Sfaturi pentru adolescenți și tineri:

Comunică!
Orice problemă are o rezolvare. Dacă întâmpini dificultăți, nu
ezita să apelezi la un specialist sau la un adult de încredere.

Ai grijă cu cine te împrietenești!


Nu este nevoie să-ți pui sănătatea în pericol doar pentru a face
parte dintr-un grup. Prietenii adevărați îți vor doar binele.

Informează-te corect!
Dacă vrei să afli informații despre droguri, accesează website-ul
www.ana.gov.ro sau www.infodrog.ro
Serviciile sunt gratuite și confidențiale
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG
Sfaturi pentru adolescenți și tineri:

Învață să spui NU!


Ești respectat atunci când îți spui punctul de vedere hotărât, mai
ales când este vorba de sănătatea și viața ta.

Ocupă-ți timpul!
Găsește-ți hobby-uri pozitive, să practici un sport,să te plimbi, să
asculți muzică, să citești, să pictezi etc. ... Sau orice activitate
care te face să te abții de la tentații nesănătoase și periculoase
prin efectele lor.

Exprimă-te autentic, real, sincer!


Părerea ta contează mai mult decât îți dai seama!
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG

CE SPUNE LEGEA?

În România, deținerea de droguri în vederea consumului este


incriminată prin Legea nr. 143/2000 pentru prevenirea și
combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu
modificările și completările ulterioare.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG

CE SPUNE LEGEA?
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor
de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi
interzicerea unor drepturi (art.2 din legea 143/2000*);
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul
de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la
10 ani şi interzicerea unor drepturi. (art.3 din Legea143/2000).
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG

CE SPUNE LEGEA?
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de
risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de
la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (art.4 din Legea 143/2000*).
Este bine de știut că:
În cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 4, procurorul dispune,
în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea
consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere
antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a
persoanelor consumatoare de droguri. (art.19 ind.1 din Legea
143/2000*).
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG

CE SPUNE LEGEA?
Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui
local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru
consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(art.4 din Legea 143/2000*).

Este bine de știut că:


Folosirea minorilor în comiterea infracțiunilor prevăzute mai sus constituie
„circumstanță agravantă“ și se sancționează în conformitate cu prevederile
Codului Penal în vigoare.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG

Citat:
„RISCURILE REALE ÎȘI AU ORIGINEA ÎN
IGNORANȚĂ“

INFORMEAZĂ-TE

ARATĂ CĂ … POȚI FI LIBER!

S-ar putea să vă placă și