Sunteți pe pagina 1din 7

GESTIONRE

DESEURILOR
PETRUT STEFANIA-ELENA
CIOLTEA MARIA
CLASA A 11 A
GESTIONAREA DESEURILOR
• Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la educația privind colectarea, transportul,
tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul se referă la materialele rezultate din activități umane
și la reducerea efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat.Gestionarea deșeurilor
are ca scop și economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea părților recuperabile. Deșeurile gestionate pot fi
atât solide, cât și lichide sau gazoase, precum și cu diverse proprietăți (de exemplu radioactive), necesitând metode de
tratare specifice fiecărora.
ISTORIEA DESEURILOR
• Încă din 1970 s-a conștientizat opinia că deșeurile constituie o problemă și că metodele de tratare prin
depozitare sau incinerare nu sunt satisfăcătoare. De asemenea, s-a pus problema reciclării materialelor
care intră în componența acestora. La Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (UNCED)
de la Rio de Janeiro din 1992 s-au adoptat politici care au fost introduse pe plan mondial. În Uniunea
Europeană preocupările erau mult mai vechi, primele directive ale Comisiei Europene în problema
deșeurilor datând din anul 1975.Oamenii sunt obisnuiți să recicleze din cele mai vechi timpuri. Studii
arheologice au arătat că, în perioadele când resursele de materii prime se diminuau, gropile de gunoi ale
orașelor antice conțineau mai puține deșeuri cu potențial pentru reciclare (unelte, ceramica etc).
• În erele preindustriale, deșeurile din prelucrarea bronzului și a altor metale prețioase erau colectate
în Europa, și topite pentru refolosire continuă, iar în unele zone praful și cenușa de la focurile de cărbuni
sau lemne erau refolosite pentru obținerea materialului de bază în fabricarea cărămizilor. Principalul
motiv pentru practicarea reciclării materialelor era avantajul economic, nevoia de materii prime naturale
devenind astfel mai mică.
• Un întreprinzător englez, Benjamin Law, a fost primul care a transformat reciclarea hainelor care nu mai
puteau fi purtate în materii prime pentru noi materiale textile. Astfel, el a inventat 2 noi materiale:
shoddy și mungo, bazate pe lână recuperată din haine vechi, combinată cu lână nouă. În 1860, în orașul
Batley, Anglia, se produceau peste 7000 de tone din acest material.
Perioadele cele mai “propice” reciclării în masă erau cele de război. Germania Nazistă este una dintre
țările în care raționalizarea și reciclarea au fost adoptate atât în timpul cât și în perioada pre-război. În
special se recicla fierul dar și alte metale rare, fibrele textile sau oasele din care se făcea apoi săpun.
TIPURI DE DEȘEURI
• După proveniență, pot fi deosebite următoarele tipuri de deșeuri:
• A. Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deșeuri generate în mediul urban și rural. Ele sunt grupate în
• A1 - Deșeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante, instituții publice.
• A2 - Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).
• A3 - Deșeuri din construcții și demolări, provenite din activitatea de construcții și modernizarea și întreținerea străzilor.
• A4 - Nămol orășenesc, rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate și menajere.
• B. Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și cabinete medicale
• C. Deșeuri de producție, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.
• C1 Deșeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:
• Clasa 1 Deșeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.
• Clasa 2 Deșeuri industriale nepericuloase și netoxice.
• Clasa 3 Deșeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcții.
• Clasa 4 Deșeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.
• Clasa 5 Deșeuri industriale produse în cantități foarte mari, de exemplu cenușile produse de termocentralele care funcționează pe cărbune.
• C2 Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură și, în special, din zootehnie.
COLECTAREA ȘI TRANSPORTUL DEȘEURILOR
• Precolectarea deșeurilor se referă la adunarea lor
în diferite recipiente: coșuri de
gunoi, pubele (pentru deșeurile menajere)
și containere (pentru deșeurile stradale și cele
produse de agenții economici). Pentru a permite
reciclarea, colectarea deșeurilor care conțin
materiale refolosibile se face separat în recipiente
de culori diferite. Culorile recipientelor disponibile
sunt: galbenă, roșie, verde, albastră, maro și negru
antracit. Culorile recomandate pentru recipientele
destinate diferitelor tipuri de deșeuri sunt: roșu
(portocaliu) - materiale plastice, galben - metale,
verde - biodegradabile, albastru
- hârtie, carton și sticlă, maro - electrice și
electronice, negru - nereciclabile, însă acestea nu
sunt respectate întotdeauna. Pe recipente există
etichete care precizează exact ce fel de deșeuri se
pot pune în recipientul respectiv
RECUPERAREA MATERIALELOR

• Pentru o reciclare reușită este nevoie de o sortare în funcție de calitatea materialului, sortare care
începe prin colectarea selectivă a acestora. Ele mai pot fi separate și în instalații de sortare a deșeurilor.
• Materialele obișnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele
de bere, oțelul din ambalaje alimentare și sprayuri, polietilena de înaltă densitate (engleză High-density
polyethylene - HDPE) și ambalajele de polietilentereftalat (engleză Polyethylene terephthalate -
PET), sticlele și borcanele, hârtia din ziare și reviste, cartonul din ambalaje.Pot fi recuperate mase
plastice ca policlorura de vinil (engleză Polyvinyl chloride - PVC), polietilena de joasă densitate (engleză
Low-density polyethylene - LDPE), polipropilena (PP) și polistirenul (PS), deși acestea nu sunt colectate în
mod curent. Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de obicei omogene, conținând câte o
singură componentă, ceea ce ușurează reciclarea. Prin comparație, reciclarea echipamentelor electrice
și electronice este mai dificilă, ea necesitând tehnologii de separare a diferitelor materiale care le
compun.

S-ar putea să vă placă și