Sunteți pe pagina 1din 17

Diversitate culturală

și
lingvistică

„Dacă-i vorbeşti cuiva într-o limbă pe care o înţelege,


ceea ce-i spui îi ajunge la minte. Dacă îi vorbeşti, însă,
în limba maternă, ceea ce-i spui îi ajunge la suflet.”
(Nelson Mandela)
Coexistența unei
DIVERSITATE multitudini de limbi
LINGVISTICĂ într - o anumită zonă
geografică.

Diversitatea culturală
se referă la diferențele
culturale care există între
DIVERSITATE oameni și colectivități, ca
entități multiple: tradiții,
CULTURALĂ obiceiuri, modul de abordare a
educației, modul de abordare a
societății din perspectivă
interculturală.
Limbile definesc identitatea fiecăruia
dintre noi, dar fac parte în egală măsură dintr-un
patrimoniu comun. Ele pot fi punți de legătură
între popoare și culturi, promovând înțelegerea
reciprocă și sentimentul apartenenței la
identitatea europeană.
În prezent, există peste 6.000 de limbi în
lume, însă peste 50% dintre ele sunt în pericol
să dispară în următoarele decenii.
În prezent, în UE există trei alfabete și 24
de limbi oficiale. Alte 60 de limbi sunt vorbite în
mod curent în anumite regiuni sau de către
grupuri specifice.
Numărul limbilor vorbite în UE a sporit
odată cu imigrația. Se estimează că, în momentul
de față, pe teritoriul UE conviețuiesc cel puțin
175 de naționalități.
În fiecare an, la data de 26
septembrie, cu ocazia Zilei europene a
limbilor, Comisia, Consiliul
Europei, Centrul european pentru limbi
moderne, instituții lingvistice și cetățeni
din toată Europa își unesc forțele pentru a
promova diversitatea lingvistică și
învățarea limbilor străine.
18
21 MAI decembrie
Ziua Mondială Ziua
Minorităților
pentru Diversitate
Naționale
Culturală, pentru
Dialog şi Dezvoltare

26 SEPTEMBRIE
21 februarie Ziua ZIUA EUROPEANĂ
Internaţională a A LIMBILOR
Limbilor
Materne
Fiecare cultură națională cuprinde o serie
de elemente proprii (artefacte, norme, valori,
ritualuri, ceremonii, eroi, povești etc.), folosite
pentru a interacționa în interior și în exterior. În
România trăiesc alături de comunitatea
românească diferite comunități etnice, cu
tradiții culturale, lingvistice și religioase
specifice. Regiunile cu cea mai mare diversitate
etnică din România
sunt Transilvania, Banatul, Bucovina și Dobro-
gea.
MAGHIARI

RUTENI

GERMANI
TRANSILVANIA

EVREI SÂRBI
MAGHIARI
ROMI

GERMANI
BANATUL ROMI

EVREI
EVREI SÂRBI
LIPOVENI
TURCI

TĂTARI
BULGARI
DOBROGEA

ARMENI ITALIENI

GRECI
LIPOVENI
UCRAINIENI

RUȘI
GERMANI
BUCOVINA

POLONEZI EVREI

SECUI
COSTUM MAGHIAR

PORT TRADIȚIONAL
ROMI
COSTUM
TĂTĂRESC COSTUM
POLONEZ

COSTUM
EVREIESC
COSTUM POPULAR
GERMAN

COSTUM POPULAR
SÂRBESC
PROIECT DE
GRUP

Alcătuiți grupe. Fiecare grupă va


alege o minoritate etnică din România
pe care să o prezinte în fața clasei.
Căutați informații cu privire la regiune,
religie, sărbători, obiceiuri, port
popular, mâncăruri tradiționale,
personalități etc.

Realizat de:
Prof. Semenescu Iuliana
Colegiul Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu”,
Baia de Aramă, Mehedinți

S-ar putea să vă placă și