Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
5.1.proteine Plasmatice
5.1.proteine Plasmatice
PLASMATICE
Sângele(100
Sângele(100%)
%)
Plasma(55%)
Plasma(55%) Elementele
Elementele
figurate(45%):
figurate(45%):
1. eritrocite,
1. eritrocite,
Apă(91-95%)
Apă(91-95%) Reziduul
Reziduul uscat
uscat (5-9%)
(5-9%) 2. leucocite
2. leucocite
3. trombocite
3. trombocite
Substante
Substante organice
Subst.
Subst. minerale
minerale organice
1.
1. Anionii
Anionii
2.
2. Cationii
Cationii
Azotate
Azotate Neazotate
Neazotate
1.
1. Enzime
Enzime 1.
1. Glucide
Glucide
2.
2. Proteine
Proteine 2.
2. Lipide
Lipide
3.
3. Neproteice
Neproteice 3.
3. Acizi
Acizi organici
organici
Proteinele plasmatice
• O proteină este considerată plasmatică dacă:
1) are concentratie mai mare in spaţiul plasmatic
decât extravascular;
2) işi desfăşoară principala funcţie in plasmă.
• Plasma sangvină conţine câteva sute de specii
proteice, in concentraţie totală de 65-85 g/1,
ceea ce corespunde unei cantităţi de 150-250 g
proteine circulante.
Proteinele plasmatice
• Pentru determinarea / fracţionarea
proteinelor din plasmă se utilizează mai
multe metode:
- precipitarea salină a albuminelor şi
globulinelor,
- ultra-centrifugarea,
- electroforeza liberă şi în zonă,
- metodele cromatografice,
- tehnicile imunologice etc.
Funcţiile biologice ale
proteinelor plasmatice
• importantă rezervă proteică / aminoacidică
pentru organism;
• proteinele asigură presiunea coloid-osmotică
plasmatică;
• proteinele plasmatice asigură o
vâscozitate minimă posibilă a sângelui;
• îndeplinesc funcţia de vehicul nespecific şi/sau
specific în sânge prin fixarea pe suprafața lor a
unor substanţe micromoleculare organice şi
anorganice.
Funcţiile biologice ale proteinelor
plasmatice
• Proteine / enzime cu importante roluri biologice
chiar în circulaţia sanguină (enzime proprii ale
plasmei sunt LPL, LCAT, factorii de coagulare, inclusiv
factorii sistemului properdinic şi de complement).
• O parte a enzimelor din celulele unor organe şi
ţesuturi ajung (în condiţii fiziologice) în plasmă
numai în cantităţi minime. Astfel, creşterea
activităţii lor plasmatice reprezintă un bun
indicator al afectării / lizei ţesuturilor şi organelor
de origine (LDH, ALT, AST, CFK etc).
Funcţiile biologice ale
proteinelor plasmatice
• Rol în apărarea umorală specifică a
organismului - imunoglobulinele, cu funcţii
importante de anticorpi.
• O formă deosebită a proteinelor plasmatice
biologic active o constituie antiproteazele cu
acţiune anticoagulantă, dar şi antiinflamatoare.
• Participă la menținerea echilibrului acido-bazic
(EAB) (proteinele constitind 5-10% din capacitatea totală de
tamponare sanguină).
Metabolismul proteinelor
plasmatice
• Concentraţia proteinelor plasmatice este un
parametru dinamic, determinat de trei factori
principali:
1. Rata de sinteză.
2. Rata de eliminare (prin catabolism sau
pierderi externe).
3. Volumul de distribuţie între spaţiul
intravascular şi extravascular (inclusiv
pierderile în lichidele de ascită şi exudate).
Sinteza
• Sinteza proteinelor plasmatice se realizeaza in:
ficat: albuminele, globulinele, factorii coagularii cu exceptia F VIII,
unele apoproteine (apo B100, apoE, apo A)
plasmocite: imunoglobulinele
rinichi: renina, eritropoietina
celulele intestinale: apoproteinele unor fractiuni lipoproteice (apo
B48, apoA)
glandele endocrine: hormonii polipeptidici (PTH, insulina,
glucagonul, ACTH, TSH, )
macrofage (citokine, factori de complement şi inhibitori de proteaze),
• adipocite (VEGF, factorul de necroză tumorală alfa (TNFa), interferonul,
(GMCSF), IL-6, IL-8, IGF-1, IL-1a, FGFb, rezistin, proteină inflamatorie
macrofagală (MIP- 1), adiponectina, leptină și RANTE).
• etc.
Gama-globulinele
Rolul - anticorpi
Structura imunoglobulinelor
Clasificarea imunoglobulinelor
• Lanţurile L au numai două izotipuri: sau
; în molecula unei Ig poate fi prezent numai un
singur izotip.
• Lanţurile H pot exista sub forma a 5 izotipuri:
şi .
• Markerii acestora sunt localizaţi în domeniile cu
secvenţa aminoacidică constantă şi determină
clasele de imunoglobuline
prezente la toţi indivizii speciei umane:
• IgG, IgA, IgM, IgD şi IgE.
Clasele de Ig
IgG
• A.Policlonale
• Stimularea mai multor linii limfocitare B duce la
amplificarea sintezei mai multor tipuri de Ig (pe
electroforegramă se constată creşterea globală a
fracţiunii y-globulinelor).
• Hipergamaglobulinemiile policlonale se produc în
infecţii acute şi cronice (mononucleoza infecţioasă,
tuberculoză, endocardită bacteriană), boli
autoimune (lupus eritematos diseminat, poliartrită
reumatoidă, sindromul Sjogren, sclerodermie),
afecţiunile hepatice acute şi cronice (ciroză, hepati
tă cronică activă, hepatită virală acută).
Hipergamaglobulinemii
• B. Oligoclonale
• Stimularea unui număr restrâns de clone limfocitare B duce
la amplificarea sintezei tipurilor de Ig produse de acestea
(pe electroforegramă apar zone mai restrânse ca dispunere,
benzi discrete, omogene în fracţiunea y-globulinelor). în
paraproteinemii pot apare de asemenea benzi oligoclonale.
• C. Monoclonale
• Proliferarea unei singure clone celulare B duce la sinteza
excesivă a unui singur tip de Ig patologică (paraproteină),
care formează "gradientul M" (monoclonal) în
electroforegramă.
• Cea mai frecventă cauză este de natură malignă - mielomul
multiplu (plasmocitom), macro-globulinemia Waldenstrom,
rar leucemia limfocitară cronică, limfoamele nonhodgkiniene
cu celule B şi cauze "benigne" (hepatita cronică, ciroza
hepatică).
Crioglobulinele
• Crioglobulinele sunt Ig care precipită la 4°C şi se
redizolvă prin încălzire la 37°C.
• 50% din crioglobuline sunt paraproteine, altele sunt
complexe Ig - anti Ig (cel mai adesea produse la
factorul reumatoid).
• Unele crioglobuline precipită chiar la temperaturi
peste 22°C, acestea cauzează simptome clinice.
• Sindromul Raynaud (caracterizat prin dureri
episodice de natură ischemică la nivelul
extremităţilor, determinate de scăderea
temperaturii) are printre cauze şi crioglobulinemia.
Deficitul de imunoglobuline
• Se consideră deficienţă semnificativă dacă
valoarea Ig este de 10 ori mai mică decât limita
normală inferioară (Ig G - 600 mg/dL, Ig A -50
mg/dL, Ig M - 40 mg/dL).
• La nou-născut există o deficienţă "fiziologică" de Ig,
deoarece cu excepţia Ig G, restul nu trec prin
placentă (IgG trece în ultimul trimestru al sarcinii).
Ig G matern conferă imunitate pasivă nou-
născutului fată de diferiţi agenţi patogeni. Aceste Ig
G sunt catabolizate la 1-3 luni de viaţă, când
sinteza Ig proprii este încă deficitară.
Deficienţele de Ig pot fi:
• secundare: în tumori limfoide (mielom multiplu, boala
Hodgkin, leucemie limfocitară cronică), tratament cu
medicamente citotoxice şi steroizi, sindrom nefrotic,
enteropatii cu pierderea proteinelor din tubul digestiv.
• primare (genetice):
Agamaglobulinemia primară Bruton, legată de cromozomul
X (apare la băieţi).
• Deficitul selectiv de Ig A (ambele subclase): incidenţa
acestei boli este 1:500 în populaţie. Unii indivizi par
sănătoşi, alţii au frecvent infecţii respiratorii şi gastro-
intestinale, diaree cronică, sunt predispuşi la boli cu
complexe imune circulante, cum ar fi lupusul eritematos
diseminat (LED), poliartrita reumatoidă (PR).
• Sindromul de hiper- Ig E (sindromul Job): se caracterizează
prin infecţii pulmonare şi cutanate. Deşi creşte nivelul Ig E,
există o deficienţă funcţională a leucocitelor
polimorfonucleare (PMN), creşte numărul eozinofilelor.
SUBSTANŢE AZOTATE NEPROTEICE
1. Ureea
2. Creatina şi creatinina
3. Acidul uric
4. Amoniacul
5. Aminoacizii
6. Hormonii azotaţi
7. Bilirubina
8. etc.