Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
C1
Date generale
Numele
Denumirea s-a referit iniţial la spaţiul depresionar rezultat prin tectonica din Carpaţi
(sf. pliocenului şi începutul cuaternarului) în nordul Depr. Getice
V. Tufescu (1966) “sub” are sensul “la marginea imediată a Carpaţilor”, “pre” indică
o unitate la exterior, dar la o depărtare imprecisă, “peri” se referă la unităţi
dimprejurul Carpaţilor dar la distanţe neprecizate
Lingvistic urmărind doar sensul poziţional primul termen este cel mai apropiat de
realitate.
Incepând cu anii 40 si pana chiar în prezent s-a suţinut ideea conform căreia şi
unitatea de contact de la nord de V. Moldovei ar aparţine Subcarpaţilor. Dar
depresiunile Rădăuţi, Solca, Cacica, Păltinoasa sunt de eroziune diferenţială la
contactul dintre două unităţi distincte (Obcinele Bucovinei – fliş paleogen cutat şi P.
Sucevei – structură monoclinală sm). Alt argument – cutele diapire apărute însă
independent de evoluţia ulterioară.
M. David (1945), C. Martiniuc (1950), V. Gârbacea (1957), I. Mac (1972), Gr. Posea
(1968), vorbesc despre relieful subcarpatic de pe latura de vest a Transilvaniei
(forme de relief similare subcarpaţilor exteriori ramei montane, conformitatea
reliefului pe structura cutată, versanţi afectaţi de torenţi şi alunecări, sâmburi de
sare in vatra unor depresiuni).
Favorabilitatea pentru locuire: resurse (apă, sol, petrol, gaze, cărbuni, sare), climat
blând
Munţii se termină prin versanţi povârniţi care sunt încă bine împăduriţi, văile se
lărgesc la ieşirea în S., prezintă în depresiuni terase largi, cu aşezări mari
Sunt prezente şei şi glacisuri de contact (S. Moldovei), modificări bruşte în peisaj cu
pinteni montani, cu o linie foarte sinuoasă (S. Curburii), depresiuni de contact
majoritatea de mici dimensiuni şi şei de contact la nivelul interfluviilor exprimate
prin rupturi de pantă în profilul lor longitudinal (S. Getici)
Între Trotuş şi Buzău destul de greu de precizat întrucât panta versantului exterior
al dealurilor se prelungeşte până în câmpie. Se poate trasa pe o ruptură de pantă
prezentă la nivelul interfluviilor la altitudini de 260 – 330 m, pe fâşia de trecere de
la Pietrişurile de Cândeşti acoperite de depozit loessoid mai subţire la formaţiunile
noi (pietrişuri şi nisipuri) pe care se află un depozit loessoid mai gros
Între Buzău şi Dâmboviţa limita are un traseu sinuos (marcat petrografic şi genetic),
dar clar, cu pătrunderi în spaţiul subcarpatic pe văi şi retrageri în dreptul dealurilor
Limita faţă de P. Getic se desfăşoară între văile Dâmboviţa şi Motru şi are un traseu
foarte neregulat. Contactul e în general petrografic (între formaţiunile mio-pliocene
argilo-grezoase în structură monoclinală ale Subcarpaţilor şi cele romanian-
pleistocene dominant nisipoase, argiloase slab monoclinale ale podişului). Contact
mai clar printr-un aliniament cuestic, prin bazinete depresionare pe văile principale.
Geologia Subcarpaţilor
Mişcările tectonice din miocen, pliocen şi cuaternar din orogenul carpatic s-au
manifestat în avantfosă deosebit ca intensitate de la un sector la altul şi au creat în
formaţiunile sedimentare structuri care se deosebesc regional (cutate, monoclinale,
cute diapire)
A. Depresiunea Getică
Fundamentul are provenienţă dublă (V. Mutihac, 1990, 2003) carpatică şi nordul
Platformei Valahe
Cele trei cicluri sunt: paleogen - miocen inferior (conglomerate, gresii şi intercalaţii
de argile); miocen (depozite burdigaliene – conglomerate, badeniene – marne,
argile, sare şi sarmaţian inferior cu gresii şi marne); sarmato-pliocen cu caracter
transgresiv
B. Depresiunea pericarpatică
Ciclul miocen care a dat molasa inferioară este reprezentat de depozite acvitaniene
(sub munte, cu argile, marne şi diverse sărururi), burdigaliene (conglomerate,
gresii), badeniene (marno-argile cu sâmburi diapiri şi tufuri) sarmaţian inferioare
(marne)
Depresiuni cu vetre aluviale extinse în sectoare în care există sau au existat zone
de subsidenţă (D. Târgu Jiu – Câmpu Mare)
Înălţimile cele mai mari sunt în locurile unde la sfârşitul pleistocenului ridicările au
fost mai importante (S. Vrancei) sau unde rocile (gresii compacte sau conglomerate)
au opus o rezistenţă foarte mare la eroziune (Muscelele Argeşului – conglomerate
burdigaliene – Mg. Măţău, Dl. Chiciora; Culmea Pleşu în S. Moldovei)
Cele mai importante văi sunt cele care au caracter transversal şi care izvorăsc din
Carpaţi (Jiu, Olt, Argeş, Prahova, Teleajen, Buzău, Trotuş, Bistriţa) care şi-au
prelungit cursurile pe măsura ridicării unităţii subcarpatice. Ele s-au impus
antecendent şi epigenetic pe aliniamente de ridicare rapidă (anticlinale). Sunt văi
largi, cu numeroase terase şi lunci extinse care prezintă o masă importantă de
prundişuri.
Există încă 3-4 generaţii de văi mai scurte care urmăresc culoarele depresionare
structurale (la nord de Trotuş sau în S. Olteniei)
În sistemul de interfluvii există tot 3-4 generaţii, dar fizionomia lor diferă funcţie
de vechime, structură şi alcătuire petrografică
Există
Cele mai recente interfluvii (între văile torenţiale) sunt scurte şi au lungimi de 0,5
km, sunt relativ simetrice, paralele şi au versanţi cu o dinamică a cărei intensitate e
variată funcţie de pantă, alcătuire petrografică şi utilizarea terenurilor.
Altimetric valorile cele mai mari sunt legate de câteva vârfuri aflate pe gresii
masive, compacte, sau pe conglomerate: Ceardac 911 m în C. Pleşu, Măgura
Odobeşti 997 m, Măţău 1018 m, Chicioara 1216m
Cele mai mari înălţimi sunt concentrate între văile Trotuş şi Argeş datorită efortului
tectonic mai mare şi rezistenţei rocilor la eroziune
Altitudinile cele mai scăzute sunt în culoarele de vale şi pot ajunge la 200m
Energia de relief variază între 600m pentru culmile principale faţă de văi, 350-400m
pentru culmile secundare faţă de văi şi 50 m pe văi
Urmele acestei evoluţii sunt consemnate în trepte care apar la nivelul interfluviilor
sau în culoarele de vale ca nivele de eroziune şi terase.
Dinu Mihaela (2001) susţine prezenţa unei suprafeţe lângă munte la 850 m şi două
nivele de eroziune pe culoarele de vale principale; Gh. Vişan (1998) identifică în
Muscelele Argeşului o suprafaţă de bordură carpatică la aproximativ 1100 m şi două
suprafeţe la nivelul interfluviilor; O. Mândruţ (1994) vorbeşte de o singură
suprafaţă, policiclică între Argeş şi Argeşel.
În S. sunt trepte de nivelare care s-au păstrat pe suprafeţe reduse (interfluvii, umeri
de vale, creste de intersecţie); fizionomia lor a fost modificată prin morfodinamica
de versant, care le-a înlăturat punând în evidenţă formele structurale
Treptele sunt rezultatul unor faze de modelare scurte, întrerupte neotectonic, multe
cu caracter de glacisuri, dezvoltate pe contacte hipsometrice, structurale, sau
petrografice.
C. Terasele
În S. s-au dezvoltat mai multe generaţii de văi, importanţă pentru terase având-o
cele cu obârşia în Carpaţi sau la contactul cu aceştia. De ele sunt legate culoare de
vale extinse (1-5 km) cu energie de relief de peste 150m. În cadrul lor, teraselor le
revin 40-80% din suprafaţa acestora.
Numărul teraselor e variabil pe generaţii de văi. În lungul celor mai mari există 6-
8 terase la altitudini relative ce variază de la 5-10 m la 180 m. pe văile de generaţii
mai noi sunt 1-5 terase cu altitudini de până la 100m.
Structural, la marea majoritate a teraselor se remarcă peste soclul format din rocă
dură existenţa unui depozit aluvial cu grosime ce variază de la 0,5m la 10 m. peste
el s-a depus un depozit luto-nisipos care frecvent are grosimi de 1-5m, ce a provenit
din spălarea versanţilor, din alunecări sau conuri de dejecţie.
Geneza teraselor este complexă, întrucât evoluţia reliefului s-a realizat pe fondul
ridicării cu intensitate diferită şi sacadată a regiunii deluroase a modificărilor
alternante ale climatului şi a variaţiei poziţiei lacului cuaternar din C. Română.
Desfăşurare. În lungul văilor principale există lunci largi (1-2 km), mai ales în
depresiunile cu caracter structural: Pietroşiţa pe Ialomiţa, Comarnic pe Prahova,
Măneciu-Ungureni pe Teleajen, Nehoiu-Pătârlagele pe Buzău, Nereju pe Zăbala,
Oneşti pe Trotuş, Târgu Neamţ pe Neamţ.
Panta medie este de 2-3 m/km dar scade în depresiuni la sub 1m/km şi creşte în
sectoarele înguste ale albiei la 3,5m/km influenţând dinamica albiei.
Morfologia luncilor diferă în cele două categorii de sectoare (înguste şi largi ale
văilor). În sectoarele largi, în profil transversal între versant şi albie se succed: o
fâşie de glacis aluvio-proluvial, două-trei trepte de luncă cu o bogată acumulare de
aluviuni, albii părăsite, grinduri, ostroave, maluri abrupte.
C2
E. Relieful structural
Subcarpaţii constituie unitatea deluroasă cu cea mai mare complexitate structurală.
Complexitatea se datorează:
Evoluţiei tectonice a avantfosei situată la contactul dintre orogenul carpatic şi unităţile rigide ale
platformelor
Sedimentarul avantfosei carpatice alcătuit din molasa mio-pliocenă, a suferit cutări sau ridicări
cu intensitate diferită, procese determinate de strivirea ei in apropierea marilor unităţi structurale
vecine (Carpaţi şi platformele)
Petrografia – formele structurale bine dezvoltate sunt în sectoarele în care abundă pachetele
groase de gresii şi conglomerate, pe când în ariile în care domină marnele şi argilele ele lipsesc
sau au o dezvoltare limitată
Evoluţia a condus la
Acumulări bogate în sarmaţian (în nord) şi sarmaţian-pliocene (în sud), în regim de mare
epicontinentală (se formau delte sau conuri aluviale) ce au acoperit structura cutată;
Exondarea treptată de la nord la sud a fost însoţită de erodarea parţială a formaţiunilor noi
Ridicările locale din cuaternar au impus în peisaj culmile mai înalte (cu structură cutată) Pleşu şi
Pietricica, ce au închis spre vest depresiunile de tip sinclinoriu. Acestasta caracteristica
reprezintă structura de bază a unităţii subcarpatice.
Subcarpaţii dintre Trotuş şi Dâmboviţa constituie sectorul cel mai complicat din punct de
vedere structural datorită unei evoluţii neozoice agitate. Aici avantfosa a avut lăţimea cea mai
mare. În cadrul ei mişcările de cutare din paleogen şi miocen au creat câteva culmi cu direcţie
NE-SV (Ivăneţu) dinspre Carpaţi.
În miocen acest spaţiu a funcţionat ca un arhipelag cu arii locale de subsidenţă activă în care se
acumulau sedimente de molasă.
Între Trotuş şi Slănicul de Buzău o structură monoclinală (uneori stratele sunt ridicate la
verticală- Mg. Odobeşti)
Între Slănicul de Buzău şi Dâmboviţa există o structură în cute largi, determinată în mare parte
de ridicarea sâmburilor de sare.
Sub munte – cute vechi, strânse, faliate (cute solzi) similare cu cele din paleogenul montan. Ele
încadrează depresiuni sinclinale faliate (Slănic, Drajna-Chiojd)
Neotectonica din cuaternar a ridicat în ansamblu acest sector subcarpatic, dar diferit ca
intensitate. Râurile care s-au format în cuaternarul superior, prin adâncire, au accentuat
contactele petrografice şi structurale (abrupturi) şi a creat un relief structural derivat (butoniere,
cueste secundare) la Pâclele – Beciu, Sudiţi – Rotari.
În unitatea exterioară (monoclinală) eroziunea a creat şiruri de cueste (frecvent în două trepte pe
Slănicul de Buzău), suprafeţe şi platouri structurale, hogbacks-uri (Vrancea), văi structurale cu
versanţi pe care se produc alunecări, şiroire, torenţi.
În Subcarpaţii Getici structura este ceva mai simplă. Se individualizează însă trei sectoare:
Între Argeş şi Topolog (Muscelele Argeşului) o structură monoclinală, cu strate groase de gresii,
pe microconglomerate paleogene şi miocene
Între Argeş şi Dâmboviţa, dar şi de la Topolog la Gilort – structură cutată larg şi parţial faliată
Adesea structura cutată e acoperită de formaţiuni mio-pliocene monoclinale. Între Gilort şi Olteţ
(L. Badea, 1964), iar eroziunea (pleistocen şi holocen) a îndepărtat stratele monoclinale şi a scos
la zi stratele cutate pe care au rezultat butoniere pe anticlinale şi interfluvii pe sinclinale.
În Muscele văile sunt simetrice şi consecvente, interfluviile paralele cu numeroase cueste etajate,
suprafeţe structurale, şei înalte, vârfuri asimetrice. Se adaugă văile (sectoare de văi) obsecvente
şi subsecvente, depresiunile subsecvente (Jiblea)
F. Relieful petrografic
Subcarpaţii sunt alcătuiţi din roci sedimentare foarte variate ca alcătuire mineralogică, grad de
cimentare, proprietăţi fizice şi mecanice. Rocile se găsesc în strate cu grosime deosebită şi în
alternanţe multiple. Cele mai multe forme (rezultate ca urmare a eroziunii agenţilor externi) au
dus la crearea formelor specifice, dar cu caracter local.
F.1. Relief dezvoltat pe gresii şi conglomerate – are o mare desfăşurare pe pachete groase de
roci. Interfluvii de tip cuestă, cu vârfuri ascuţite şi chiar cu început de turnuri, versanţi abrupţi.
Culmea Pleşu, Pietricica, Cetăţeni- Argeş, între Vâlsan şi Argeş, pe Bâsca Chiojdului.
F.4. Relieful dezvoltat pe calcare. Ocupă suprafeţe reduse – Culmea Istriţa – lapiezuri.
F.5. Relieful carstic şi pseudocarstic dezvoltat pe sare şi brecia sării. Cele două formaţiuni
aparţin miocenului şi apar la zi pe mai multe aliniamente în Subcarpaţii de Curbură:
F.6. Relieful dezvoltat pe ghips apare frecvent în depozite miocene pe care se individualizează
forme de dizolvare şi şiroire (vestul culmii Pietricica Bacăului, Dealul Bisoca, la Ceraşu în estul
bazinului Drajna, pe interfluviul dintre Slănic şi Crasna, la Pucioasa, Nucşoara). Se dezvoltă
lapiezuri, doline – Nucşoara.
G. Sistemele de modelare actuală şi impactul lor asupra peisajului
Alcătuire foarte diferită, dominată de roci sedimentare, cu grad diferit de reacţie la agenţii
externi.
Suprafeţe diferite
Structura foarte diferită a Subcarpaţilor: un sistem de cute (simple, faliate, solzi, pânze, domuri,
cel mai adesea paralele cu Carpaţii) şi structura monoclinală.
Frecvenţa ridicată a seismelor – seisme mici – alunecări, prăbuşiri; seisme mari ( peste 5,5
Richter)- deplasări de teren cu volume mari in Vrancea şi Buzău (1940, 1977, 1986, 1990).
inversiuni de temperatură;
Ploile torenţiale (cu rol morfodinamic foarte important) de natură convectivă – vara
Aşezările umane – cele mai multe aşezări datează din sec. XV – XVI şi sunt concentrate mai ales
în bazinele de recepţie ale unor văi mici, pe terasele sau versanţii văilor principale. Utilizarea
spaţiului este foarte diversificată (exploatări, aşezări, drumuri, utilizare agricolă etc.).
Reţeaua de căi de comunicaţie – densă (drumuri naţionale, judeţene, comunale, căi ferate). Cel
mai mare potenţial morfodinamic e reprezentat de poteci.
Adâncirea puternică a râurilor, care, in condiţiile unei structuri faliate şi a alternanţei litologice
pe verticală a determinat existenţa unei variaţii mari de pante cu vulnerabilitate diversă;
O regiune ceva mai bine împădurită, cu aşezări mici (păşunat – excesiv şi pomicultură)
Există deluvii groase (5-10m) mai ales în jumătatea inferioară a versanţilor ce aparţin unor
alunecări relativ vechi, cu valuri, şi o reţea de ravene
Cuprinde cea mai mare parte a Subcarpaţilor în alcătuirea cărora intră formaţiuni miocene şi
pliocene cu strate de argile, nisipuri în grad diferit de cimentare
Este regiunea cu cea mai mare densitate a reţelei de drumuri, cu densitate mare a aşezărilor de
mici dimensiuni.
Alunecări pe suprafeţe cuestice, aflaţi pe văi subsecvente (Muscele, pe contacte văi aflate la
contact petrografic în S. Curburii)
Alunecări de tip glimee – mai puţine – dar relevă depalsarea unor volume mari de masă (Proviţa.
Câlnău)
Alunecări masive de vale – sunt pornituri complexe, rezultate prin îmbinarea maselor a
numeroase alunecări cu dimensiuni şi forme diferite (afluenţi secundari ai Proviţei, Slănicului de
Buzău, Râmnei şi Vâlsanului)
Sisteme morfogenetice dominate de dizolvare sau de ieşirea gazelor din adânc, asociate cu
spălarea în suprafaţă şi şiroire. Au o răspândire locală, determinată de condiţiile petrografice şi
de zăcămintele de gaze.
Dizolvarea e legată de sare (Valea Sării, Meledic, Bădila, Cricovul Sărat, Slănic Prahova, Sărata,
Ocniţa), gips (Dealul Mare, versantul vestic al culmii Pietricica Bacăului, Bisoca, Ceraşu,
Nucşoara) şi calcare (Istriţa). Sistemul dinamic e foarte complex, în el se asociază şiroirea,
spălarea în suprafaţă, alunecări superficiale, sufoziune şi prăbuşiri.
“Focurile vii” sunt emanaţii de gaze ce ies spre suprafaţă, se freacă de grăunţi de nisip şi se
autoaprind la Andreiaşu de Sus, pe valea Slănicului amonte de Lopătari.
A. Sisteme morfogenetice din albia râurilor principale include râurile ce vin din Carpaţi, cu
debite mari, un regim de scurgere cu fluctuaţii sezoniere (Jiu. Olt, Argeş, Prahova, Ialomiţa,
Teleajen, Buzău, Putna, Trotuş şi Bistriţa). Debitul mare le asigură putere mare de eroziune şi
capacitate de transport ridicată. Aluvionarea este bogată la ieşirea în depresiuni, şi foarte bogată
în arii de subsidenţă (Târgu Jiu). Se pot produce revărsări, inundarea luncilor.
la traversarea ariilor deluroase, multe marcate de uşoare ridicări, care sunt alcătuite din roci mai
dure albiile sunt mai înguste, eroziunea lineară e însoţită de transport prin rostogolire,
acumulările secundare fiind prezente mai ales în malurile convexe şi la confluenţe.
În sectoarele amenajate (baraje – pe Olt, Argeş, Jiu, Bistriţa) procesele fluviale au fost înlocuite
de sedimentarea cuvetelor lacustre a materialelor de pe versanţi. La coada lacurilor se dezvoltă
chiar acumulări deltaice, iar pe versanţi, oscilaţiile de nivel determină crearea unor microfaleze
lacustre.
B. Sistemul morfogenetic al albiilor râurilor autohtone cuprinde râurile cu lungimi mici (până la
30 km) cu obârşia în Subcarpaţi, cu debite variabile şi temporare. Se păstrează caracteristicile
morfogenetice ale râurilor mari pentru sectoarele depresionare şi deluroase, dar curgerea e
adesea dominată de aluviuni solide (curgere noroioasa).
C3
Clima in Subcarpati
Factorii genetici ai climei
Vestic- au cea mai mare frecvenţă, sunt răcoroase şi umede, au cantităţi mai
reduse de precipitaţii, dar contribuie la realizarea efectelor foehnale
Estice – uscate iarna şi cu temperaturi foarte scăzute, vara fierbinţi (S. Moldovei, de
Curbură)
B. Potenţialul termic
Temperatura medie anuală are valori de 10 – 10,5 la vest de Olt, 8-10 între Olt şi
Prahova, 9-11,5 între Prahova şi Trotuş şi între 8 şi 9 între Trotuş şi valea Moldovei
C. Nebulozitatea
Are valori medii de 5-6 zecimi. Cea maximă este de 7 şi se produce mai ales în
decembrie, iar cea minimă (4 zecimi) la finalul verii. Numărul de zile senine: 50 la
vest de Olt, 40-60 in S. Curburii, sub 40 in nordul S. Moldovei
D. Regimul precipitaţiilor
Cantităţile medii anuale cele mai mici (sub 600 mm) se înregistrează în nordul S. de
Curbură şi în S. Moldovei. La contactul cu muntele şi la vest de Prahova, cantităţile
anuale cresc fiind de 650-700 mm şi de 750-850 mm la marginea muntelui sau in
dealurile inalte.
Vara se înregistrează cele mai multe ploi torenţiale în Subcarpaţi. Târgu Jiu în sept.
1941- 33,6l/mp in 6 minute, Costeşti august 1955 – 102,4 mm/mp intr-o oră, Govora
in mai 1939 au căzut 11,3 l/mp in 3 minute ..
Stratul de zăpadă are grosimi maxime în ianuarie şi februarie. Se menţine mai mult
în S. Moldovei şi pe vesanţii cu expoziţie nordică (peste 100 de zile), iar pe latura
externă a S. de Curbură doar 40-60 de zile
Intervalul fără îngheţ creşte în acelaşi sens de la 160 – 170 de zile/an la peste 190
zile/an
- la vest de Olt
Apele in Subcarpaţi
Apele subterane
Se găsesc:
In structura luncilor (mai ales la cele supraaluvionate) acolo unde debitul râului
influenţează debitul freatic.
Apar modificări imoprtante acolo unde râurile au suferit amenajări (Bistriţa, Olt)
A.2. Apele de adâncime, provin din apele vadoase, au un conţinut chimic influenţat
de litologie.
C. Reţeaua hidrografică
Primele au un regim de scurgere bine conturat, iar aportul de ape din Subcarpaţi nu
le modifică esenţial. Amintim: Jiul cu Gilortul şi Motrul, Oltul cu Topologul şi Olteţul,
Argeşul cu Vâlsan, Râul Doamnei, R. Târgului, Dâmboviţa; Ialomiţa cu Prahova şi
Doftana, Teleajenul, Buzăul, Putna, Trotuşul şi Bistriţa
Direcţia celor mai multe râuri e nord-sud, dar există în S. De Curbură şi ai Moldovei
direcţie nord-vest sud-est
În S. Getici la vest de Olt sunt râuri care primesc un aport important de apă din
subteran (aria carstică de la nord – Runcu şi Izverna, Tismana şi Jaleşul). Tot aici
iarna survine topirea zăpezii ca urmare a pătrunderii maselor sudice, iar vara şi
toamna alimentarea e predominant subterană.
În S. Getici, mai ales la vest de Olt: ape mari de iarnă – primăvară, viituri scurte de
vară, ape mici august-octombrie
S. De Curbură, ape mari de primăvară (50% din scurgere în martie - iunie) şi viituri
de vară, ape mici iarna, pentru râurile de la contactul cu muntele. În centru şi la
exterior apele mari sunt primăvara şi la începutul verii, iar în rest domină apele
mici, chiar secarea râurilor
Debitele medii multianuale: Jiu 54,5 mc/s, Olt 145 mc/s, Argeş 12,3 mc/s, Prahova
7,4 mc/s, Tazlău 4,8 mc/s, Bistriţa 37,8 mc/s.
Debite maxime: Miu 1580 mc/s, Olt 2570 mc/s, Argeş 1080 mc/s, Buzău 1270 mc/s,
Bistriţa 1170 mc/s.
Debite minime: Jiu 4.05 mc/s, Olt 11 mc/s, Argeş 3,5 mc/s, Ialomiţa 2,45 mc/s,
Trotuş 1,55 mc/s.
Lacuri rezultate prin procese de tasare şi dizolvare sunt localizate acolo unde există
masive de sare, pe strate cu conţinut mare de gips. Cuvetele lacustre au dimensiuni
variabile (dizolvare) şi adâncimi mici. Acumularea argilei pe fundul cuvetei lacustre
determină impermeabilizarea dar şi scăderea conţinutului de sare (apa salmastră
sau dulce). Vintileasca şi Meledic în S. De Curbură. Lacurile rezultate din prăbuşiri la
Telega şi Ocnele Mari, Ocniţa. Lacuri pe gips la Nucşoara şi la Brebu.
Învelişul vegetal
Poziţia geografică şi condiţiile locale de relief, rocă, sol, regim hidrologic sunt la fel
de importante.
Extensia unor grupări vegetale cu valoare economică redusă (plante halofile, pajisti
secundare stepizate la Slănic, Telega, Ocnele Mari)
In afara gorunetelor pure (tot mai rare) apar şi asociaţii de tip şleau de deal.
Acestea au şi fag, carpen (Carpinus betulus), ulm (Ulmus procera), paltin (Acer
platanoides), jugastru (Acer campestre), tei (Tilia cordata), frasin (Fraxinus
excelsior).
A.2.3. Păduri de stejar pedunculat, cer şi gârniţă sunt prezente mai ales la vest de
valea Topologului, fiind legate de altitudini mai reduse şi de un topoclimat de
adăpost, dar şi de pătrunderile maselor de aer calde, sud-vestice şi sudice. Dintre
specii amintim: cerul (Q. cerris) şi garniţa (Q. frainetto), izolat (Q.robur) şi gorun (Q.
petraea). Pe versanţii semiînsoriţi sutn frecvenţi teiul şi carpenul, paltinul de câmp,
jugastrul, arţarul, ulmul, plopul tremurător, iar dintre arbuşti gherghinarul, lemnul
cânesc şi lemnul râios.
Vegetaţia de luncă cu plop, salcie, arin, dar şi de mur, păiuşcă, firuţă, trifoi, laptele
câinelui
Pajişti naturale secundare prezente mai ales în depresiunile mari şi utilizate agricol
(creşterea animalelor) care suporta o xerofitizare mai puternică, cu păiuş roşu şi
iarba vantului (Festuca), barboasa, pir, la care se adaugă tufărişuri de cătină,
păducel, măceş, porumbar.
B. Fauna
C. Solurile
Poziţia geografică şi condiţiile locale de relief, rocă, sol, regim hidrologic sunt la fel
de importante.
Schimbări în compoziţia floristică a unor asociaţii vegetale similare cu cele din alte
regiuni ale ţării (impunerea cătinei pe versanţii afectaţi de procese actuale în S.
Prahovei şi ai Buzăului)
Extensia unor grupări vegetale cu valoare economică redusă (plante halofile, pajisti
secundare stepizate la Slănic, Telega, Ocnele Mari)
In afara gorunetelor pure (tot mai rare) apar şi asociaţii de tip şleau de deal.
Acestea au şi fag, carpen (Carpinus betulus), ulm (Ulmus procera), paltin (Acer
platanoides), jugastru (Acer campestre), tei (Tilia cordata), frasin (Fraxinus
excelsior).
A.2.3. Păduri de stejar pedunculat, cer şi gârniţă sunt prezente mai ales la vest de
valea Topologului, fiind legate de altitudini mai reduse şi de un topoclimat de
adăpost, dar şi de pătrunderile maselor de aer calde, sud-vestice şi sudice. Dintre
specii amintim: cerul (Q. cerris) şi garniţa (Q. frainetto), izolat (Q.robur) şi gorun (Q.
petraea). Pe versanţii semiînsoriţi sutn frecvenţi teiul şi carpenul, paltinul de câmp,
jugastrul, arţarul, ulmul, plopul tremurător, iar dintre arbuşti gherghinarul, lemnul
cânesc şi lemnul râios.
Vegetaţia de luncă cu plop, salcie, arin, dar şi de mur, păiuşcă, firuţă, trifoi, laptele
câinelui
Pajişti naturale secundare prezente mai ales în depresiunile mari şi utilizate agricol
(creşterea animalelor) care suporta o xerofitizare mai puternică, cu păiuş roşu şi
iarba vantului (Festuca), barboasa, pir, la care se adaugă tufărişuri de cătină,
păducel, măceş, porumbar.
B. Fauna
E reprezentată de mamifere: veveriţa, iepure, căprioară, şoarece gulerat, lup, vulpe,
mistreţ, cerb şi chiar urs (S. Vrancei şi Neamţului); dar şi zâmbru, cerb lopătar (C.
Pietricica), fazan (S. Moldovei).
Fauna acvatică e prezentă mai ales în râurile alohtone: scobarul pe Bistriţa şi Olt,
Motru, Jiu, Tismana, Gilort, Olteţ, Topolog, ARgeş, Râul Doamnei, Damboviţa. La
acesta se adaugă morunaşul (Bistriţa şi Buzău), cleanul (Bistriţa şi Trotuş).
C. Solurile
Rezervatiile
Subcarpaţii Moldovei:
Rezervaţia de zimbri
Parcul Natural Vânători-Neamţ
Subcarpaţii de Curbură
Sarea lui Buzău (izvoare sărate, evaporare, pojghiţă de sare, plante indicatoare),
Blocurile de calcar de la Bădila (calcare de Stramberg cu iviri in brecia sării) –
comuna Vipereşti
Muntele de sare de la Slănic Prahova – pe locul celei mai mari mine de sare care se
afla chiar în axul sinclinalului de Slănic în depozite badeniene. Lacul Baia Baciului s-
a format chiar într-o exploatare de tip clopot. La fel lacul Miresei.
Focul viu de la Andreiaşu (com. Andreiaşu de Jos) pe valea Milcovului. Iviri de gaz
metan pe fracturile din zona Caşin-Bisoca.
Subcarpaţii Getici
C. Peisaje foarte puternic antropizate ocupă areale relativ reduse: Bistriţa, Trotuş,
subcarpaţii externi ai Prahovei, Valea Oltului, Depresiunea Târgu Jiu – Câmpu Mare.
Ele cuprind aşezări mari, cu numeroase obiective industriale, bazine miniere. În
imediata lor apropiere agricultura are caracter intensiv.
C4
Populaţia şi aşezările în Subcarpaţi
Date de geografie istorică
Aşezări din epoca bronzului şi din perioada geto-dacică (Cândeşti, Călimăneşti, Pietroasele, Gura
Vitioarei, Ocniţa)
Aşezări din epoca daco-romană dar şi castre romane (Bumbeşti, Cozia, Jiblea, Drajna de Sus), o reţea de
drumuri care le legau mai ales in lungul râurilor Olt şi Jiu
Se remarcă o concentrare a populaţiei pe văi, la contactul cu muntele şi în locurile unde existau resurse
minerale (sare)
Din sec. XIV sunt consemnate primele oraşe Câmpulung – prima capitală a voievodatului lui Basarab I şi
Curtea de Argeş – capitala Ţării Româneşti
Până în secolul XIX numărul de aşezări a crescut continuu. Erau aşezări mici, concentrate pe văi, în
depresiuni, pe terasele râurilor, sau la contactul cu regiunile vecine (munte, podiş, câmpie)
Începând cu secolul al XIX-lea creşte numărul aşezărilor, numărul de locuitori, se diversifică activităţile
economice (extracţia petrolului, gazelor naturale, cărbuni). Începe modificarea mai agresivă a mediului
natural.
Aşezări aflate în culoarele văilor mari în care se impun oraşe ca centre polarizatoare: Târgu Jiu, Rm.
Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpina, Vălenii de Munte, Oneşti, Piatra Neamţ, Buhuşi, Târgu Neamţ
Aşezări de la contactul S. Cu Câmpia Română şi vestul culoarului Siret dominat cu funcţii agricole
Axe secundare de aşezări individualizate în culoarele văilor secundare sau de-a lungul unor depresiuni
longitudinale (Cracău-Bistriţa) sunt în majoritate sate cu funcţii agricole, dar şi industriale (exploatări de
cărbuni, petrol) sau turistice (Govora, Ocnele Mari, Olăneşti, Bălţăteşti, Oglinzi)
B. Caracteristici demografice
Numărul de locuitori din S. A crescut constant din 1912 (1,3mil) la peste 2,2 mil. În prezent. Ritmul
mediu de creştere a populaţiei e de aproximativ 5%o, dar e diferenţiat pe regiuni
La începutul secolului XX populaţia rurală din Subcarpaţi depăşea 80%, în prezent este de aproximativ
60%.
Cele mai mari oraşe din Subcarpaţi sunt Rm. Vâlcea (107.000 loc. în 2002); Târgu Jiu (96 500 loc)
Uşoară ascendenţă (bazată pe creşterea naturală în S. Moldovei şi ai Vrancei unde sporul natural este de
peste 10-15%o)
Regres cu dezechilibre importante determinat de o natalitate redusă dar şi de plecări definitive din zonă
(S. Buzăului)
Staţionar sau în creştere uşoară în oraşe unde sporul migratoriu şi natalitatea au reglat pierderile.
Structura pe grupe de vârstă se încadrează în mediile generale pe ţară cu excepţia părţii de est a
Subcarpaţilor unde grupa tânără are o pondere mai însemnată (cel putin scriptic)
Densitatea populatiei în Subcarpaţi e mai mare decât media pe ţară în aproape toate regiunile. În 1912 era
de 79,5 loc./kmp faţă de 53,8 loc./kmp, iar în 1990 era de 136 loc./kmp faţă de 96 loc./kmp. Valorile cele
mai mari sunt în S. Getici (148) şi ai Moldovei (138) în timp ce la Curbură sunt ... doar 125 loc./kmp.
C. Aşezările
Sate apărute în primul mileniu dezvoltate în locuri adăpostite, lângă munte, pe versanţi sau pe văi
secundare
Sate apărute în mileniul al doilea când a început un proces de roire spre culoarele văilor şi depresiunilor
principale şi treptat la contactul cu câmpia
La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX au apărut sau s-au dezvoltat aşezările în lungul căilor
de comunicaţie, în vecinătatea oraşelor, în ariile de exploatare a resurselor
Oraşele au apărut începând cu secolele XIV-XVI cu funcţie de reşedinţă (Curtea de Argeş, Câmpulung),
altele ca târguri (Tg. Jiu, Rm. Vâlcea, Piatra Neamţ, Tg. Neamţ). Cele mai numeroase au apărut în ultimii
150 ani.
Extracţia petrolului a stat la baza dezvoltării unor localităţi care au devenit oraşe: Câmpina (1866), Băicoi
(1848), Moineşti (1912).
Exploatarea sării a determinat apariţia oraşelor Târgu Ocna (1846), Slănic (1892), Ocnele Mari (atestat în
1402)
Valorificarea terapeutică a izvoarelor minerale a dezvoltat localităţile Călimăneşti (1927), Băile Govora
(1927), Băile Olăneşti, Pucioasa (1911)
Peste 100 000 loc. Piatra Neamţ (principalele cartiere rezidenţiale se află în munte) şi Rm. Vâlcea
Târgu Jiu (96 500) şi Oneşti (51 600)
Câmpulung (38 000), Câmpina (38 000), Curtea de Argeş (32 600)
Majoritatea se află în culoarele mari de vale, iar cartierele lor se desfăşoară pe terase sau pe glacisurile de
la baza versanţilor. Morfologia lor e rezultatul unei evoluţii duble: concentrare pe vale şi evoluţie pe
versanţi
Oraşele mai mici sunt concentrate pe văi secundare, şi păstrează încă aspectele structurale şi texturale ale
aşezărilor rurale
- complexe (P. Neamţ, Tg. Jiu, Rm. Vâlcea, Câmpulung, Oneşti, Curtea de Argeş, Câmpina)
- industrială şi de servicii (Bumbeşti Jiu, Tg. Neamţ, Tg. Ocna, Pucioasa, Slănic)
Aşezările rurale
Cele mai mari densităţi sunt în depresiunile mari pe văile Bistriţei, Tazlăului, Caşinului
Structura: risipite şi răsfirate, linear (se pot înşirui pe zeci de km) şi răsfirat (pe vesanţi), poligonale
regulate (în depresiuni)
Funcţional: agroindustriale, exploatări de petrol (Balcani, Pârjol, Bereşti, Berca); cărbuni (Aninoasa,
Goleşti, Schitu-Goleşti), materiale de construcţie, etc.
Economia
Caracteristici generale
Până în secolul al XVIII-lea cea mai mare parte a teritoriului Subcarpaţilor era acoperită de păduri de
foioase şi doar în apropierea localităţilor erau culturi agricole. Ocupaţiile dominante erau creşterea
animalelor, agricultura (pe suprafeţe restrânse), dar şi extracţia sării, olăritul, etc.
În următoarele două secole au fost extinse suprafeţele de păşunat, cele cu vii şi livezi, arabile. Începe
exploatarea resurselor de subsol în S.
Apar primele modificări puternice ale peisajului ca urmare a restrângerii suprafeţelor forestiere, dar şi
primele probleme legate de terenuri degradate şi poluate.
În perioada interbelică se extind exploatările de petrol, sare, lemn şi se diversifică industria prelucrătoare
(textilă, alimentară, prelucrarea lemnului). Se conturează o grupare industrială importantă între Ialomiţa şi
Buzău în care accentul e pus pe exploatarea şi prelucrarea petrolului. Cu mici excepţii (oraşele mici)
restul spaţiului subcarpatic are o puternică amprentă agricolă.
în industrie sunt extinse arealele cu exploatări petroliere, sunt valorificate gazele de sondă, sunt deschise
noi cariere de cărbuni (bazinul Gorjului), se amplifică extracţia sării (Slănic, Tg. Ocna, Ocnele Mari – aici
funcţiona sistemul prin saleducte), apar hidrocentralele (pe Bistriţa, Ag, Teleajen, Olt), termocentrale,
rafinării
- în agricultură s-a schimbat iniţial forma de proprietate (din privat în etatizat), s-a trecut la o
agricultură centralizată şi planificată, zootehnia a rămas ramura de bază dar s-au extins şi suprafeţele
cerealiere, de plante tehnice, de livezi şi s-au impus puternic podgoriile (S. De Curbură şi Getici)
- căile de comunicaţie s-au extins nu doar pe culoarele importante de vale cât şi pe cele secundare
Astfel, în S. S-au conturat areale cu specific economic distinct. Acestea beneficiază de un cadru natural
favorabil (culoare largi de vale, depresiuni largi), de centre polarizatoare (oraşe mari), de căi de
comunicaţie. Se individualizează astfel sectoarele: Prahova-Teleajen, Ialomiţa, Râul Târgului, Argeş,
Buzău, Trotuş-Tazlău, Bistriţa-Neamţ, Olt-Govora, Gilort-Jiu-Motru.
Restructurarea industriei, reducerea capacităţii de producţie a unor unităţi poluante (ind. Chimică la
Oneşti şi Piatra Neamţ), limitarea funcţionării unor secţii energofage şi a unor fabrici nerentabile,
închiderea unor exploatări miniere (S. Olteniei), a unor puncte de exploatare a petrolui, conservarea
termocentralelor de la Rogojelu şi Oneşti, privatizarea unor întreprinderi (ciment, alimentară, textilă,
cherestea, mobilă etc.)
În agricultură s-a revenit la proprietatea privată care a dus la fragmentarea terenurilor agricole şi
modificări în stuctura culturilor (reducerea livezilor în favoarea păşunilor şi a fâneţelor).
Reţeaua de căi de comunicaţie intră în proces de degradare sau este supusă reabilitării pe axe importante:
Prahova, Olt, Jiu, Trotuş, Bistriţa
Reabilitarea bazelor de tratament prin privatizările masive din turism sau dezvoltarea formelor de turism
ecologic.
B. Industria
La început a avut un puternic accent tradiţionalist: artizanat, meşteşugărească, pielărie, textilă, extractivă.
Specializarea industrială şi apariţia unor ramuri au stat: resursele de subsol, lemnul exploatat mai ales din
pădurile montane; valorificarea potenţialului hidroenergetic al munţilor, forţa de muncă abundentă şi în
bună măsură calificată pentru ramurile tradiţionale.
Ramurile industriale reprezentate în Subcarpaţi sunt industria energetică, a materialelor de construcţie,
chimică, a construcţiilor de maşini, de exploatare şi prelucrare a lemnului, uşoară, alimentată.
Aşezările rurale de sub munte – prelucrarea produselor din creşterea animalelor, prelucrarea lemnului şi a
pietrei
C. Agricultura
Este principala ramură economică şi include cea mai mare parte a populaţiei.
O diferenţiere pe mai multe aliniamente a principalelor forme de activităţi agricole ce se succend dinspre
munte spre exterior
Culoarele de vale ale marilor râuri asigură interferarea celor două fâşii, dar şi legătura cu unităţile externe.
Până acum aproximativ 150 de ani dominau pădurile în Subcarpaţi. Alături de ele păşunile şi fâneţele.
În prezent suprafaţa agricolă ocupă 55% din spaţiul subcarpatic. Din aceasta 50% revine arabilului cu
desfăşurare mai mare (chiar peste 60%) în depresiunile mari. Păşunile şi fâneţele ocupă 35% cu extensie
mare pe versanţi sau pe văile secundare, iar livezile 10% din agricol.
C.2. Culturile agricole: porumb, grâu, secară, orz şi orzoaică. La acestea se adaugă plantele industriale
(mai ales în S. Moldovei).
Pomicultura se practică în tot arealul subcarpatic. Există dominant livezi de meri şi pruni. Prunul domină
în S. Getici între Olt şi Gilort, iar între Olt şi Topolog – mărul. În bazinul Teleajenului domină prunul, iar
între Buzău şi Rm. Sărat mărul are o pondere mai mare.
Viticultura ocupă chiar 35% din suprafeţele arabile ale comunelor de la exteriorul Subcarpaţilor de
Curbură între Teleajen şi Slănicul de Buzău (Dealul Mare-Istriţa cu centre la Pietroasele; Năeni, Breaza,
Valea Călugărească). La est de Slănicul de Buzău sunt podgoriile dezvoltate pe câmpia înaltă de glacis
dezvoltate la Coteşti, Odobeşti, Jariştea, Panciu. În S. Moldovei şi Getici domină culturile pe suprafeţe
mici sau hibride (cum e la vest de Olt).
Legumicultura are o importanţă mai redusă fiind practicată pentru consumul gospodăresc. Există areale
legumicole mai importante pe culoarele de vale, în apropierea centrelor urbane mai importante.
C.3. Creşterea animalelor este subramura agricolă cea mai importantă pentru Subcarpaţi. Aşezările de sub
Carpaţi sunt specializate pe creşterea oilor: Novaci, Polovragi, Baia de Fier, Vaideeni, Padeş, Runcu,
Bumbeşti etc.
În depresiunile mai mari (Neamţ, Cracău, Tazlău, Tg. Jiu), acolo unde baza furajeră e mai diversificată se
cresc bovine.
Aşezările din depresiunile de sub munte având drept bază creşterea animalelor (dominant oi)
Aşezările din depresiunile mari, din cele intracolinare şi de pe culoare largi de vale, cu o economie
agricolă mixtă (creşterea bovinelor, ovinelor pomicultură şi chiar culturi agricole)
Aşezările din lungul văilor secundare şi de pe versanţii dealurilor cu suprafeţe arabile restrânse ce au ca
specific creşterea oilor, caprelor şi o pomicultură limitată
D. Căile de comunicaţie
s-a realizat treptat pe drumurile antice (mai ales cele romane) peste pasurile carpatice (Vâlcan, Ursu,
Loviştea, Giuvala, Boncuţa, Bratocea, Buzău, Uz)
Există o anumită “tramă” a reţelei rutiere pe direcţie transversală şi longitudinală ce urmăreşte fie văile
mari fie depresiunile de sub munte sau intracolinare. La aceasta se adaugă reţeaua de drumuri ce porneşte
radial din localităţile mari (reşedinţe de judeţ) pe văile secundare.
Drumurile secundare, cel mai adesea nemodernizate sunt legate de zonele de exploatare (de resurse de
subsol, forestiere, etc.) şi ele sunt factori favorizaţi pentru declanşarea proceselor de şiroire şi
torenţialitate pe versanţi.
D.2. Reţeaua feroviară este alcătuită din mai multe tronsoane ce aparţin marilor magistrale ale ţării.
Acestea urmăresc culoarele văilor mari trecând din sudul şi estul ţării peste Carpaţi spre Transilvania. La
acestea se adaugă şi căi ferate longitudinale, pe văi mai mici, şi transversale. Construcţia acestora este
legată de asigurarea legăturii cu oraşele mai mari din sudul sau estul ţării dar şi de deservirea zonelor de
extracţie.
D.3. Transporturile speciale cuprind: conducte de gaz metan pe valea Trotuşului şi a Prahovei; conducte
de apă pentru alimentarea oraşelor Tg. Jiu, Rm. Vâlcea, Craiova, Câmpina, Oneşti; saleducte – Ocnele
Mari – Govora; reţeaua electrică
E. Potenţialul turistic
Defilee şi mici chei tăiate în gresii, conglomerate şi calcare la ieşirea râurilor din Carpaţi (Jiu, Jaleş, Olteţ,
Olt, Argeş, Ialomiţa, Prahova, Teleajen, Bistriţa), sau la secţionarea unor culmi în interiorul Subcarpaţilor
(Doftana, Dâmboviţa la Cetăţeni, Prahova la Nistoreşti)
Martori de eroziune realizaţi prin eroziune diferenţiată (Grunjul de pe Slănic, stâncile de la Mera pe
Milcov, trovanţii de la Costeşti)
Relieful complex dezvoltat prin dizolvarea sării şi sufoziune la Meledic, Ocnele Mari, Bisoca, JItia,
Slănic; vulcanii noroioşi, lacurile sărate, izvoarele minerale (Govora, Călimăneşti, Olăneşti, Bălţăteşti)
Rezervaţiile naturale
E. 2. Obiective antropice