Sunteți pe pagina 1din 14

Eutanasia Dilema tragica Sinuciderea asistata medical a fost legalizata in statul nord-american Oregon pe 27 octombrie 1997.

De-a lungul primului an de functionare a legii, decizia de a solicita si de a folosi medicamente cu efect letal a fost luata de bolnavi incurabil a caror problema era, in general, pierderea autonomiei, nu teama de o durere insuportabila sau costurile de ordin financiar, inevitabile intr-o atare situatie. Monitorizarea fenomenului a dus la concluzia ca nu exista nici o legatura intre optiunea de "a beneficia" de sinuciderea asistata medical si gradul de educatie al subiectului; nici situatia asigurarilor sale de sanatate nu s-a dovedit a avea vreun impact asupra deciziei. Iata cateva cifre care definesc acest prim an o 23 de persoane au primit prescriptii pentru medicamente cu efect letal o 15 au decedat in urma administrarii o 6 au murit ca urmare a complicatiilor determinate de boala de care sufereau o 2 au ramas in viata si dupa 1 ianuarie 1999, data la care s-a incheiat monitorizarea o varsta medie a celor 15 pacienti care au murit dupa ce li s-au administrat substantele ucigatoare era de 69 de ani o 8 dintre pacienti erau barbati o toti cei 15 erau albi o 13 dintre ei aveau cancer o monitorizarea nu a inclus intre parametri si pe cel religios. Incepand de anul trecut, olandezii pot cere sa fie ucisi cu acte-n regula sau se pot sinucide linistiti ca nu incalca legea. Eutanasia tinde sa devina una dintre temele majore ale acestui inceput de mileniu. Fiecare are dreptul la opinie, dar este esential ca ea sa fie exprimata in "cunostinta de cauza". Si, cu totii, ar trebui sa ne gandim ca urmarile unui asemenea gest - definitiv, singurul care nu mai poate fi corectat - sunt inca foarte departe de a fi cunoscute. Democratia occidentala a invins! Cei mai europeni vor sa se sinucida conform legii La 10 aprilie 2000, Senatul olandez a adoptat legea privind eutanasia. O decizie care a venit dupa trei saptamani de la adoptarea de catre comisia ad-hoc a Senatului belgian a unui proiect de lege care dezincrimineaza partial eutanasia, vot obtinut dupa 17 luni de dezbateri, si aprobare a nu mai putin de 684 de amendamente. Daca asupra esentialului, ceea ce inseamna deplina libertate a pacientului si a medicului, textele olandeze si cele belgiene sunt comparabile, ele difera insa in cateva puncte importante. Proiectul belgian face distinctie intre bolnavii in fazele terminale si ceilalti pacienti, pentru care procedura va fi mult mai lunga. In Belgia, cererea de eutanasie trebuie sa fie "repetata si voluntara", in timp ce textele

olandeze se multumesc cu certitudinea medicala a unei "cereri voluntare si bine gandite". De asemenea, textul belgian spune ca este obligatoriu sa se scurga o luna intre cererea oficiala si actul eutanasiei, in timp ce textul olandez nu face nici o precizare. Cel belgian nu prevede nimic pentru minori, in timp ce textul adoptat de Parlamentul olandez prevede ca acestia pot opta pentru eutanasie incepand de la varsta de 16 ani fara acordul parintilor; de la 12 la 16 ani, ei trebuie sa aiba consimtamantul tutorilor. Poate functiona Olanda ca un exemplu? Intr-un recent articol din cotidianul belgian Le Soir sunt citate opiniile mai multor oameni politici si personalitati publice implicate in acest demers. Georges Dallemagne (membru al Partidului social-crestinilor francofoni) insista asupra dificultatii de a legifera asupra unei situatii particulare, de fiecare data alta, asa cum este oricare sfarsit de viata. Starea de constienta, de exemplu, poate fi apreciata doar intr-o maniera foarte subiectiva. Intentia senatorului nu este de a-i refuza Olandei dreptul de legiferare, dar nu este de acord ca aceasta ar fi o cale de urmat: Nu se poate neglija ca acest tip de legislatie contine un mesaj implicit indreptat catre persoanele vulnerabile si cele dependente, conform caruia n-ar depinde decat de ele sa-si ia adio. De cealalta parte a baricadei, presedinta Asociatiei pentru Dreptul de a Muri cu Demnitate (ADMD), Jacqueline Herremans, spune ca un tabu a cazut: Olanda functioneaza ca un exemplu. Experienta ei clarifica dezbaterile noastre. Intelegem inclusiv diferentele ce decurg de aici: increderea, net exprimata, pe care olandezii o investesc si o manifesta fata de medicii lor de familie. 70% dintre decese au loc acasa si 30% la spital, ceea ce reprezinta un raport total invers fata de ceea ce se intampla in Belgia. Se constata, de asemenea, ca o prima liberalizare nu a antrenat un "val exponential de moarte", ci a pus, mai degraba, in evidenta ca acest gest exista si ar putea fi legitim. Ca situatie generala, se poate spune ca, de ambele parti ale frontierei, promotorii dezincriminarii se bucura de o larga sustinere populara. O ancheta recenta demonstreaza ca 85% dintre olandezi sunt favorabili acestei legi, iar in Belgia, un sondaj realizat la sfarsitul lunii martie de publicatia La Libre Belgique arata ca 72% dintre cetatenii intervievati au fost de acord cu textul adoptat de Senat. Pentru Germania, eutanasia este un subiect inca sensibil

Rainer Erlinger spune, intr-un articol publicat in cotidianul Sddeutsche Zeitung, ca "in Germania, eutanasia este un subiect sensibil din pricina celor facute de nazisti, a emotiilor care vin intotdeauna sa se interfereze in dezbateri". Dar trebuie sa recunoastem cu totii ca discutiile pe marginea subiectului trebuie sa tina seama si de frica de moarte, de regulile morale si religioase, precum si de istorie. Erlinger are o specializare complexa - este medic si avocat -, de pe platforma careia invita la "o dezbatere fara pasiune, la rece". El invoca faptul ca actuala lipsa a reglementarilor juridice aduce prejudicii atat pacientilor cat si familiilor lor. "Noua lege olandeza este un model de urmat sau o oroare?" Iata ca, intr-o forma sau alta, germanii isi pun aceeasi intrebare. "Textul adoptat de parlamentarii olandezi mentine interdictia de principiu, aceea de omucidere la cerere, dar o dezincrimineaza pentru anumite circumstante. Cum toate nuantele sunt importante, ea aduce un plus asupra fondului - adica asupra faptului ca o fiinta umana are de-acum inainte dreptul sa omoare fara vreo consecinta. Dar aceasta nu este o noutate decat in aparenta. Fiindca nu este in intregime adevarat ca in Germania eutanasia este interzisa. Totul depinde de definitia care i se da termenului. In mod obisnuit se face distinctie intre eutanasia activa - provocarea mortii in mod direct - si eutanasia pasiva - incetarea sutinerii artificiale a vietii. Iar daca se tine cont de aceasta distinctie, eutanasia activa este posibila in Germania - in caz de suferinta extrema. Curtea Federala de Casatie formuleaza astfel acest principiu: Un tratament medical destinat sa atenueze suferintele unui pacient muribund nu devine ilegal din pricina faptului ca are ca efect secundar involuntar, desi previzibil si inevitabil, grabirea decesului unui pacient. Nu este pedepsita decat eutanasia directa, un act care are ca tinta moartea. Eutanasia indirecta, aceea care vizeaza alte scopuri, cum ar fi alinarea suferintei, nu constituie un temei pentru consecinte judiciare. Determinant nu este deci caracterul deliberat, premeditat al actului, ci obiectivul sau principal". Care este realitatea? "Statul de drept are legi foarte clare in Germania. Conditia este sa cunosti reglementarea, dreptul medical, directivele Camerei Federale a Medicilor, cele peste zece interdictii pe care Curtea Federala Suprema le-a emis asupra chestiunii si, natural, pozitia tribunalului regional competent. De cele mai multe ori insa tribunalele refuza sa se pronunte <<asupra vietii si a mortii>> si transfera decizia persoanelor care il asista pe pacient. In acest moment, apar interdictiile care revin din jurisprudenta. In spatele fiecareia se afla un caz, un medic, un membru de familie care a transat cazul. Si care risca o punere sub acuzare sau chiar condamnarea." Asadar, cine isi asuma implicarea intr-o atare situatie trebuie sa stie ca poate fi acuzat nu de neglijenta sau de greseala, ci de omucidere voluntara. Ridicarea interdictiei de a omori poate duce la abuzuri

"In ceea ce priveste eutanasia, ingradirile nu risca sa dispara pentru ca ele nici nu exista", glumeste Rainer Erlinger serios. "Ele nu sunt decat niste constructii juridice usoare care ii pun atat pe pacienti cat si pe cei care ii asista in situatii dificile. Toata lumea cunoaste aceasta problema, dar nimeni nu vrea s-o rezolve. Sa renuntam la legiferarea eutanasiei pentru a ramane ireprosabili moral?" Dar ridicarea interdictiei de a ucide poate antrena abuzuri. "Problema eutanasiei nu poate fi abordata fara sa tinem seama de istoria noastra. Eutanasia este in Germania un subiect delicat in mod special. Acest termen apartine dictionarului barbariilor. Politicienii, bisericile, medicii aduc in discutie crimele care s-au facut in acest context. Ei responsabilizeaza astfel si societatea, si istoria, dar nu si individul. Poate trecutul Germaniei sa interzica unui pacient care sufera sa aleaga moartea?" Iata si concluzia - pozitivista, as spune - la care ajunge medicul-avocat in finalul articolului: "Este indispensabil sa ne dotam cu un principiu juridic de baza care sa fie aplicat tuturor, in toate cazurile si in toate circumstantele. Olanda a facut un pas inainte in acest sens, chiar daca putem contesta unul sau altul dintre aspectele legii ei". Eutanasia - care, la origine, semnifica moartea dulce si fara suferinta - a fost utilizata sub regimul nazist pentru a desemna, prin eufemism, "aneantizarea vietilor fara valoare" (Vernichtung lebensunwerten Lebens). Exterminarea handicapatilor fizic si mintal. Astazi, cei care sunt favorabili unei dezbateri fara patima asupra eutanasiei prefera sa utilizeze termenul de Sterbehilfe (ajutor pentru moarte). Adversarii acestui curent folosesc, in schimb, termenul de eutanasie pentru a insista asupra laturii inumane a acestei practici. Un calendar al evenimentelor majore o in jurul anului 400 i.Hr. - Juramantul hipocratic: "Nu voi administra niciodata nimanui medicamente ucigatoare, chiar daca mi se cer, si nici nu voi da un astfel de sfat" o sec. XIV-XX - Dreptul comun de traditie anglo-americana (opinie apartinand actualului presedinte al Curtii Supreme de Justitie a SUA, William Hubbs Rehnquist): "De peste 700 de ani, dreptul cutumiar anglo-american a pedepsit sau dezaprobat atat sinuciderea cat si sinuciderea asistata" o 1906: prima propunere pentru o lege privind eutanasia a fost redactata in statul Ohio o 1938: este fondata Societatea Americana pentru Eutanasie (The Euthanasia Society of America-ESA) o 1939 in Germania nazista: Hitler ordona "uciderea din mila", la scara larga, a bolnavilor si handicapatilor. Programul nazist de

eutanasiere a celor "nedemni de viata", avand numele de cod Aktion T 4, a vizat la inceput nou-nascutii si copiii mici. Mamele si medicii erau obligati sa inregistreze copiii de pana la trei ani care prezentau semne de retardare mintala, difomitati fizice sau alte simptome incluse in chestionarul Ministerului Sanatatii. Foarte repede, Hitler a extins programul, incluzand atat copii mai mari cat si adulti o 1967: avocatul Luis Kutner si societatea pentru eutanasie (ESA) scriu primul testament de viata o 1968: primul proiect de lege privind testamentul asupra vietii este introdus de Dr. Walter Sacket din Florida o 1969: Elizabeth Kubler-Ross publica volumul On Death and Dying (Despre moarte si a muri), deschizand astfel discutiile asupra unui subiect pana nu de mult tabu o 1970: pana la aceasta data ESA a distribuit nu mai putin de 60 000 de testamente de viata o 1973: Asociatia Medicilor Americani elaboreaza Declaratia Drepturilor Pacientului prin care pacientul este informat asupra tratamentului si i se da dreptul de a-l refuza o 1974: ESA isi schimba numele in Societatea pentru Dreptul de a Muri (The Society for the Right to Die) o 1975: familia Van Dusen se sinucide. Henry P. Van Dusen, 77 de ani, si sotia sa, Elizabeth, 80 de ani, lideri ai miscarii ecumenice, aleg sa moara in loc sa traiasca mai departe intr-o stare de dependenta. In scrisoarea de adio au scris: "Suntem convinsi ca acesta este cel mai bun si cel mai corect drum pe care sa-l urmam." o 1976: Curtea Suprema din New Jersey le permite parintilor lui Karen Ann Quinlan (aflata de un an in coma) sa o deconecteze de la aparatele care o mentin in viata, acceptandu-le argumentatia: Karen insasi a facut aceasta alegere o 1978: la Londra si pe Broadway este pusa in scena o piesa despre un tanar artist care devine paraplegic. Whose Life Is It Anyway? (De fapt, a cui e viata?) pune cateva intrebari tulburatoare despre dreptul de a muri. O versiune cinematografica a aparut in 1982 o1979: Jo Roman, bolnava de cancer, inregistreaza o caseta video prin care anunta ca se va sinucide. O va face cu o doza de somnifere o 1980: este fondata Societatea Hemlock (The Hemlock Society), cu scopul de a sustine schimbul liber de informatii despre cum sa mori (how-to-die). In scurta vreme va ajunge sa aiba 50 000 de membri o 1985: Betty Rollin publica Ultima dorinta (Last Wish), povestind cum a ajutat-o sa moara pe mama sa, bolnava de cancer la san, care pierduse lunga si dureroasa batalie. Volumul a devine bestseller o 1986: Americani impotriva Suferintei Umane - asa se numeste asociatia fondata in California - lanseaza campania pentru ceea ce in 1992 va deveni California Death with Dignity Act o 1990: Asociatia Medicilor Americani adopta pozitia oficiala privind dreptul pacientului de a fi informat asupra tratamentului, implicand si situatia in care medicul poate intrerupe tratamentul unui pacient aflat in pragul mortii sau poate deconecta de la aparatura de sustinere un pacient aflat in coma o in acelasi an, dr. Jack Kevorkian asista o bolnava de Alzheimer, Janet Adkins, o femeie de varsta mijlocie, sa se sinucida. Dupa aceea, Kevorkian sfideaza justitia din Michigan care incearca sa-l opreasca de a asista pacienti care isi exprima vointa de a muri o 1991: inca un best-seller - Derek Humphry publica Ultima scapare, un controversat discurs despre metode de sinucidere o in New England Journal of Medicine, dr. Timothy Quill relateaza cazul "Diane", in care el insusi i-a asigurat o provizie letala de medicamente unei bolnave de leucemie, care preferase sa se sinucida acasa, decat sa urmeze un tratament cu

25% sanse de supravietuire o Dintr-un sondaj Gallup rezulta ca 75% din americani sunt de acord cu testamentul de viata o 1993: Dupa moartea socrului sau, Hugh Rodham, presedintele Clinton si Hillary Rodham Clinton incep sa sustina public testamentul de viata o se infiinteaza Oregon Right to Die, asociatie care va sprijini intrarea in legalitate a mortii cu demnitate - Oregon Death with Dignity o 1994: sunt dezvaluite mai multe testamente prezidentiale de viata dupa moartea fostului presedinte Richard Nixon si a fostei First Lady Jacqueline Kennedy Onassis, a devenit public faptul ca amandoi semnasera instructiuni prealabile o cu numai 51 de procente pentru, in referendumul organizat in statul Oregon trece la vot "moartea cu demnitate". Un pachet de initiative Death with Dignity care le va permite de-acum inainte bolnavilor incurabil aflati in faza terminala ca, sub supravegherea unei persoane in care au deplina incredere, sa obtina asistenta medicala in vederea "incheierii vietii de o maniera umana si demna". Legea intra in vigoare in 1997 o 1995: Teritoriile de Nord ale Australiei aproba eutanasia. Rezolutia intra in vigoare in 1996, dar Parlamentul australian o abroga in 1997 o 1996: un juriu din Michigan il achita pe dr. Kevorkian, acuzat de violarea legilor acestui stat privind sinuciderea asistata o 1998: pe 24 martie, in statul Oregon este pentru prima data recunoscuta public o sinucidere asistata. Protagonista, o femeie din Portland suferind de cancer mamar in stadiu final o pe 3 noiembrie, pachetul de masuri care ar fi legalizat in Michigan sinuciderea asistata medical este respins cu 71% din voturi o pe 22 noiembrie, in faimoasa emisiune 60 Minutes a CBS este difuzata o secventa video care il prezinta pe dr. Jack Kevorkian injectand o doza letala de clorura de potasiu unui pacient in stadiu terminal al bolii, Thomas Youk o 1999: pe 26 martie, Kevorkian este acuzat de omor in cazul mortii lui Thomas Youk o 2000: pe 10 aprilie, Olanda devine prima tara din lume in care este legalizata eutanasia voluntara sau suicidul o 2001 - Oregon's Death with Dignity Act: sinuciderea asistata medical functioneaza de trei ani in deplina legalitate. Dr. Jeckyll sau Mr. Hyde? Timp de aproape un deceniu (1990-1998), in regiunea Oakland din statul american Michigan, dr. Jack Kevorkian a asistat moartea voluntara a peste 130 de persoane. In anul 1999, condamnat pentru omor, a fost trimis la inchisoare. Americanii despre dr. Jack Kevorkian (sondaj pe Internet, mai 2001) o Da, el ii ajuta pe oameni sa isi indeplineasca ultima dorinta - aceea de a muri. o Este un erou! o Dr. Kevorkian ar trebui pus imediat in libertate. Toti fanaticii religiosi ar trebui sa-si vada de treburile lor. Viata de dupa moarte este doar o proiectie a dorintelor noastre. o El se afla acolo unde merita sa se afle. Dupa gratii. o Cred ca a facut doar ceea ce pacientii lui i-au cerut sa faca. o Trebuie sa fie eliberat! o A facut ceea ce a crezut ca este bine sa faca. De ce l-am judeca? o Eu cred ca dr. Kevorkian a actionat pentru o cauza buna: aceea de a le oferi oamenilor posibilitatea de a se elibera prin moarte. o Este acolo unde ii este locul. Iar daca sufera acolo in inchisoare, de ce nu s-a gandit la asta atunci cand a facut ceea ce a facut? Oamenii nu ar trebui sa se ucida unii pe altii. o Ce naiba

face asta? Omoara oameni ca sa traiasca el? o Consider ca toti cei care se opun eliberarii dr. Kevorkian nu au trecut niciodata printr-o suferinta adevarata. o Dr. Kevorkian a curmat durerea si suferinta multor oameni. Nu este acelasi lucru cu a-i fi omorat; el doar a tinut locul naturii. o De ce n-ar avea voie omul sa-si aleaga momentul in care sa plece? o Este acolo unde se cuvine sa fie. In puscarie. Si acolo si trebuie sa ramana. Kevorkian este un criminal. o Ar trebui eliberat pentru ca el numai a respectat dorintele altor oameni. N-a facut-o nici ca sa-i omoare si nici fara consimtamantul lor. o Kevorkian este un criminal. N-are nici o importanta in ce fel o faci: a omori inseamna a omori, nu te poti pune in locul naturii. Ceea ce a facut el se cheama omucidere. o Toti sunt gata sa-l judece pentru ca nu ei sunt in cauza. Cred ca daca cineva are de gand s-o termine cu viata, aceasta este o decizie strict personala. o Lasati-l in pace! El n-a facut decat sa le acorde o favoare celor care i-au cerut-o. o El i-a eliberat dintr-o viata plina de durere. o Dr. Kevorkian este un inger cazut in dizgratie. o Ar trebui eliberat, iar practica sa legalizata. o Dumnezeu ii da omului o viata, iar omul ar trebui sa aiba dreptul de a face tot ceea ce doreste cu viata lui. o A primit ceea ce merita. o Este un criminal! o Eutanasia este cel mai rau lucru din lume. Sinucidere. Kevorkian a primit ceea ce merita si se afla in locul pe care il merita. Big Big Loser! o Cred ca nu este decat un nemernic. o Jack se afla acolo unde ii este locul, pentru ca a fost atat de idiot incat sa-i omoare pe toti acei oameni nevinovati. o Sa fie eliberat! o Cred ca este o adevarata nebunie, profund periculos si extrem de rau pentru oameni sa gandeasca ca este normal sa-i ajuti pe altii sa-si ia viata. o Fiecare are dreptul sa aleaga intre viata si moarte. o Hei, Kevorkian! Asista-te pe tine, omoara-te, criminalule! o A facut ceea ce i-au cerut oamenii. I-a ajutat sa sfarseasca cu suferinta si cu mizeria. Codul Penal romanesc (art. 174): eutanasia=omor Faptul ca infractiunile de omucidere au ca obiect viata omului le confera acestora un profil specific in cadrul fenomenului infractional, atrage asupra lor atentia intregului grup social, sensibilizeaza totdeauna constiinta colectiva, opinia publica. La infractiunea de omor, subiect pasiv (victima) poate fi orice persoana, fiindca legea nu poate conditiona apararea vietii unei persoane de vreo calitate a acesteia. Orice persoana, oricare ar fi starea sau statutul ei personal ori social, poate fi subiect pasiv al omorului, fiindca ocrotirea vietii persoanei are caracter universal. Este suficient ca persoana sa fi fost in viata. Nu intereseaza varsta, sexul, starea sanatatii fizice sau psihice a subiectului pasiv; nu intereseaza daca acesta era hotarat sa se sinucida sau ca, fiind bolnav de o boala incurabila, nu mai avea de trait decat putine clipe.

Pentru a exista infractiunea de omor nu intereseaza mobilul sau scopul urmarit de faptuitor. Legea noastra penala nu admite existenta vreunui mobil justificativ. Nu este admisa uciderea unei persoane expuse unei morti iminente pentru a-i curma suferintele si a-i produce o moarte usoara (eutanasie). Oricare ar fi starea sanatatii unei persoane, viata acesteia este intangibila. De aceea, uciderea unei persoane din mila pentru aceasta si pentru a-i produce o moarte fara dureri nu ridica faptei caracterul de omor. Spre deosebire de Codul Penal de la 1936, care prevedea in art. 468 doua variante atenuante ale omuciderii intentionate, una constand in uciderea unei persoane in urma rugamintii staruitoare si repetate a acesteia, iar cealalta in uciderea unei persoane sub impulsul unui sentiment de mila, pentru a curma chinurile fizice ale victimei suferind de o boala incurabila, legiuitorul Codului Penal de la 1968 nu mai prevede astfel de dispozitii, asa incat, indiferent de mobil, uciderea intentionata constituie omor. Rezervele in considerarea eutanasiei printre cauzele care inlatura caracterul penal al omuciderii se explica, pe de o parte, prin necesitatea pastrarii nestirbite a ideii de intangibilitate a vietii omului, iar pe de alta, prin grija de prevenire a oricarui abuz si de producere a unui omor la adapostul scuzei eutanasiei. Totusi, existenta unui astfel de mobil poate fi avuta in vedere la individualizarea pedepsei (individualizarea pedepsei - operatiune savarsita de instanta de judecata ce consta in stabilirea si aplicarea pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savarsita in functie de gradul de pericol social concret al faptei, de periculozitatea faptuitorului si de imprejurarile concrete in care s-a comis infractiunea). Prof. dr. Maricel Uluitu, directorul Institutului de Fiziologie Normala si Patologica "D. Danielopolu": Exista alte forme de umanitarism decat aceea de a distruge viata Lasand la o parte crimele dictatorilor si avand in vedere numai aspectul medical, problema eutanasiei pleaca de la un punct de vedere foarte mult discutat. Medicina are ca sarcina principala reducerea suferintei. Putem reduce suferinta umana printr-un diagnostic corect si o terapie adecvata, dar se intampla uneori ca bolnavul sa sufere foarte mult. S-a discutat, se discuta si se va mai discuta, unele tari au luat deja o hotarare in sensul acesta, sa se accepte dreptul medicului de a ridica viata semenului pentru care nu se mai poate face nimic. Implicatiile unui asemenea gest depasesc tema stricta a reducerii suferintei unui individ pe care l-a condamnat la moarte boala. Parerea mea este ca aprecierea exacta a momentului mortii este inca practic imposibila. Vorbind despre incurabili: medicul trebuie sa incerce pana in ultima clipa sa faca tot ce poate pentru bolnavul lui, pentru a-i prelungi viata si a-i calma durerea. Prelungirea vietii este uneori deosebit de importanta: un om, inainte de a muri, trebuie sa lase in urma o multime de lucruri aranjate. In cazul de fata se

pune intrebarea: ce prelungim? Viata sau suferinta? Sigur, largind aria problemei, ne-am putea intreba si in ce masura societatea reuseste sa le asigure acestor bolnavi o intretinere optima. Sa presupunem ca pentru un bolnav cu suferinte extrem de mari medicul pune problema. In acest caz medicul trebuie sa-i spuna pacientului sau, cu deplina sinceritate, ca nu mai poate fi salvat si, bineinteles, sa-i ceara aprobarea - ceea ce echivaleaza cu un indemn la sinucidere. Daca bolnavul este in situatia in care nu mai poate reactiona cu judecata intreaga, depinde de medic sa accepte, impreuna cu alti colegi, ca bolnavul nu mai este recuperabil. Am dat acest exemplu pentru ca intentia acestui gest nu pleaca neaparat din partea bolnavului. Dar de ce sa alegi solutia eutanasiei? Noi, in momentul de fata, putem stapani foarte bine durerea. Suferinta provocata de durere poate fi stavilita. Atunci, de ce trebuie sa-i iau viata? Dar daca pacientul a decis ca nu mai poate suporta viata si cere eutanasia, lucrurile se schimba. Suportabilitatea vietii nu tine numai de durere, ci si de posibilitatea de a te ajuta singur. Si in acest caz, medicul este obligat sa estimeze cu maxima responsabilitate starea biologica a bolnavului. Din punctul meu de vedere, tema eutanasiei nu poate fi abordata fara a adauga preceptul moral: credinta bolnavului si educatia lui religiosa ii permit sa-si ridice zilele? Aceeasi intrebare se pune si medicului. Biserica dezaproba suicidul si poate merge pana la a nu-l insoti pe sinucigas la mormant. Iar evolutia moralei nu are in vedere numai individul, ci si societatea. Societatea trebuie sa stie sa se fereasca de abuzuri. O tema atat de grava nu exclude si posibilitatea unor abuzuri. Nu vorbim despre erori - eroarea este umana. Analizata prin consecinte, ea poate fi explicata. L-am intrebat pe profesorul Uluitu daca ar accepta sa faca parte dintr-un conclav de medici chemat sa hotarasca eutanasierea unui pacient care a cerut-o. Sau dintr-o comisie care sa elaboreze un proiect de lege privind eutanasia. Pentru nimic in lume! Exista si alte forme de umanitarism decat aceea de a distruge viata. Istoria a consemnat morti colective, crime colective induse de psihopati... Nu uitati insa ca exista principii mai vechi si mai noi care vor sa elimite razboiul. Ma pot referi la Biserica - la toate cultele religioase - sau la principiile masonice care cauta insistent modalitati de a-i pune pe oameni sa fie intre ei frati, sa se ajute unii pe altii, nu sa se distruga unii pe altii. Umanitatea isi cauta drumul spre bine, nu spre rau. Este dreptul dumnezeirii sa-si stranga fiintele de pe pamant. Preot Iustin Marchis, staretul Manastirii Stavropoleos: Un gest impotriva firii

Discutia despre eutanasie este, din punctul de vedere al Bisericii, un lucru nu atat de nou cum ni se pare multora dintre noi. Daca analizam termenul, putem spune ca inseamna o moarte buna, dulce, - dorinta specifica omului din secolul nostru, din vremurile pe care le traim. Neocolind adevarul grav si dureros, eutanasia este o sinucidere voita cu concursul altcuiva, in principiu al unui medic. In ceea ce-l priveste pe omul credincios, se pune intrebarea: Cine face acest lucru si isi incarca constiinta? Cineva isi <<ajuta>> semenul sa treaca in lumea cealalta. Dar ce se intampla cu acela care ar face acest lucru? Indiscutabil, vinovatia celui care ajuta pe cineva sa moara - asistand asadar eutanasia - este alta decat a celui care cere acest lucru. Si chiar pana sa intram in domeniul religiosului, eutanasia este un gest impotriva firii, a naturii umane. Este o situatie pe care un crestin, un european, o respinge din capul locului. E un mare pacat: a renunta la viata inseamna a-ti pierde nadejdea. De aici vine gravitatea acestui pacat. De la a dispera, a nu mai crede ca Dumnezeu te intareste, a nu-L mai ruga sa te intareasca sa poti depasi suferinta, atunci cand o faci pentru ca nu mai poti suporta durerea. Daca in alte mentalitati, in alte sisteme filosofice sau chiar in alte religii - daca ar fi sa ne gandim doar la japonezi - se poate vorbi de sinucidere asistata, pentru Europa si mai ales pentru Europa crestina, asa ceva este cu totul strain. Strain, dintotdeauna, de spiritul crestin, de Biserica, un lucru care ne provoaca o mare suferinta. Mi-aduc aminte ca o singura data in viata mea am inmormantat un om care a renuntat la viata, s-a sinucis. Fara clopote, cu o slujba scurta, undeva in marginea cimitirului. Am slujit cu gandul ca nu dorim noi, oamenii Bisericii, sa sporim suferinta, ci avem misiunea sa diminuam suferinta fiecarui roman. Este problema noastra, a fiecaruia in parte, si nu se cantareste. Eu le doresc tuturor oamenilor care sunt cu adevarat credinciosi sa ceara de la Dumnezeu ajutor sa poata depasi chiar suferintele cele mai atroce. In asta consta marea problema pe care o avem de invins, chiar daca uneori cei din jur sunt obositi si nu mai pot rabda ei insisi suferinta. Si am fost adesea langa astfel de oameni care au suferit enorm, dar care nici o clipa nu s-au gandit sa renunte cu buna stiinta la viata. Eu le doresc oamenilor de stiinta adevarati sa mediteze foarte serios si sa nu-si asume un pacat care, in orice religie, mai ales la crestini, este dintre cele mai mari. Oamenii trebuie sa traiasca pregatiti cu gandul la moarte. Aceasta este invatatura profunda, adevarata, a Bisericii: anume, sa pregatim oamenii sa raspunda la Judecata, sa se prezinte in fata Judecatii lui Dumnezeu cu constiinta curata de pacat. Deci nu spaima de moarte si de suferinta este problema noastra, ci acel raspuns crestinesc la infricosatoarea Judecata a lui Hristos care este pentru toti, fie doctor, fie om aflat in suferinta. Fie crestin, fie necrestin. Mai sunt si alte teme, dincolo de cea a eutanasiei, asupra carora ar fi necesar sa ne aplecam cu totii: e vorba despre conceptia in vitro si despre clonare. Nici nu

10

punem in discutie clonarea umana, dar trebuie sa stim ca nici macar pentru animale nu este ingaduita. Nu sunt decat niste experiente care ii pun pe oamenii de stiinta care le fac sub un mare semn de intrebare moral. Dr. Linu Dragu Popian, preot paroh la Roma: Bogatia multa perverteste mintea si sufletul Eutanasia este o problema de ordin teologic si moral. Negativa. Extrem de negativa. Este impotriva poruncii lui Dumnezeu: Sa nu ucizi. Un pacat. In orice imprejurare, cu orice motivatie, eutanasia este inadmisibila. Este o crima. Biserica, fie ortodoxa, fie catolica sau orice fel de Biserica protestanta, se va impotrivi totdeauna. Si cred ca va trebui sa intervina la nivel legislativ, sustinand acele partide politice care au in program lupta impotriva legiferarii eutanasiei. Din nefericire, in multe tari care se pretind crestine, in numele democratiei se voteaza pentru eutanasie. Aceasta poate fi explicatia in cazul Olandei, unde catolici si protestanti au votat legalizarea sinuciderii si a crimei. Desi este o tara crestina si, mai mult, monarhie. Sa nu uitam insa ca tot aici, inaintea eutanasiei, s-au legalizat alte lucruri grave. Nu mai vorbim de divort, de avort, dar s-au liberalizat si drogurile asa-zis usoare. Totul este impotriva Bisericii si impotriva bunului-simt. Pentru ca poruncile lui Dumnezeu, cele zece, nu sunt numai ale Bisericii, ele sunt legi naturale. De buna functionare a trupului, a sufletului si a societatii omenesti. Deci toata lumea, chiar si necrestinii, ar trebui sa se puna de acord in respectarea lor. Culmea culmilor, eutanasia s-a legalizat intr-o tara atat de bogata ca Olanda, iar discutia este in plina actualitate si in alte tari occidentale, care au posibilitati materiale prin care sa se asigure o eternitate de ingrijire foarte buna. Oricui are nevoie, pana la o stingere naturala. Si mai ciudat este ca problema eutanasiei se pune tocmai in tarile in care persoanelor cu handicap le sunt oferite cele mai eficiente solutii de integrare sociala, perspectiva unei vieti normale si sunt numite "persoane cu nevoi speciale". Atunci de ce, exact in aceste tari, sustinatorii si legiuitorii eutanasiei spun ca este nedemn sa fii dependent, sa nu ai autonomie? Eu cred ca bogatia multa perverteste mintea si sufletul. Exista si alte explicatii. S-ar putea ca legea in favoarea eutanasiei sa fie o scuza pentru ca in viitor - sau poate chiar in prezent - sa fie folosita de oricine are chef sa se sinucida. Chiar din capriciu. Se trezeste intr-o zi ca zice: "Am decis sa ma omor asistat!" Prin lege sinuciderea va deveni o fapta onorabila. Va insemna implicarea si responsabilizarea societatii in actul meu. Medicii asistenti nu mai pot fi socotiti criminali. Desi nu sunt decat niste criminali: "Eu te ajut pe dumneata sa te omori pentru ca asa ti-a venit pe chelie, sa mori intr-o maniera sportiva". Maniera sportiva, asa se zice acum. O astfel de gandire nu exista in tarile mai sarace, unde oamenii au cu adevarat probleme. Absurdul este ca, prin lege, campionii democratiei transforma in acte de onoare tocmai acele fapte pentru

11

care ii acuza - pe buna dreptate - pe nazisti, fapte declarate crime impotriva umanitatii. Dr. Saunders - pasi pe drumul vietii Intr-o pagina de web vizitata saptamanal de peste 1 000 de ori, medicul Peter Saunders, autor a numeroase articole de etica medicala, merge, cu argumentele omului de stiinta, pe drumul sperantei. Pe drumul vietii. Cateva motive pentru care eutanasia nu trebuie legalizata Eutanasia voluntara nu este necesara, fiindca exista tratamente alternative Este, in mare masura, incetatenita opinia conform careia doua sunt optiunile la care bolnavii in faza terminala pot recurge: fie ca se sting incet, intr-o suferinta cu implicatii severe, fie aleg eutanasia. Dar, trebuie sa se stie, exista si o a treia cale, un drum de mijloc: acela al unei ingrijiri pline de compasiune in plan afectiv si cu efecte de ameliorare a starii fizice. Cererile pentru actul de eutanasiere sunt rareori voluntare si in deplina stare de discernamant Un pacient intr-un stadiu terminal este, se stie, vulnerabil. Discernamantul sau este alterat de teama pentru viitor. Nu rareori s-a intamplat ca pacienti care au strigat de nenumarate ori Lasati-ma sa mor!, dupa consumarea crizei sa le fie recunoscatori celor care nu le-au dus la indeplinire "dorinta". Eutanasia voluntara le anuleaza pacientilor ultima treapta de evolutie spirituala In ultima faza a unei boli incurabile, oamenii au ocazia unica de a reflecta asupra propriei vieti: ei pot acum corija greseli, se pot ingriji, eliberati de egoism, de bunastarea celor apropiati si, in primul rand, se pot pregati mental si spiritual pentru propria lor moarte. Nu toti insa stiu sa profite de aceasta ocazie; dar cei implicati in munca de asistenta - din spitale si din aziluri - observa ca in aceste ultime clipe, de gratie, se reinnoada relatiile de familie si este redescoperita dragostea reciproca intre membrii aceleiasi comunitati. Daca stii si ai puterea sa iti asumi moartea, ea poate deveni cea mai de sus treapta a evolutiei tale spirituale. A opta pentru eutanasie, a-ti scurta in mod artificial viata, inseamna sa ratezi aceasta suprema ocazie. Eutanasia voluntara submineaza cercetarea medicala Unul dintre vectorii cercetarii medicale il constituie, fara indoiala, dorinta de a gasi tratamente noi care sa le vina de hac bolilor incurabile. Cercetarea medicala trebuie sa avanseze. Scopul este de a curma suferinta, de a invinge boala. Dar in momentul in care, in loc sa caute leacul, doctorii insisi omoara pacientii, procesul se altereaza. Daca eutanasia se va legaliza, in urmatoarele decenii vom asista la expansiunea unui domeniu cu totul neasteptat: stiinta de a ucide. Cazurile grele fac legi proaste

12

De obicei, legalizarea eutanasiei este sustinuta de persoane care au fost martore la moartea unei persoane dragi, petrecuta in conditii cu totul dezagreabile, de cele mai multe ori in lipsa unei minime ingrijiri de specialitate. Este un motiv care poate conduce la invocarea "dreptului de a muri". In realitate, acest slogan este fals. Ceea ce se pune in aplicare nu este, in nici un caz, dreptul de a muri, ci dreptul de a fi ucis de catre un doctor. Si, pentru a fi mai specifici, trebuie sa spunem ca le-am da astfel doctorilor dreptul legal de a ucide. Acesta este un pericol pe care nu avem voie sa il neglijam. Autonomia este importanta, dar niciodata absoluta Noi, cu totii, evaluam ocaziile de a trai intr-o societate libera, dar este obligatoriu sa recunoastem ca autonomia fiecaruia in parte are propriile sale limite. Nu putem fi liberi daca facem lucruri care limiteaza sau violeaza libertatea rezonabila a celorlalti. Nici un om nu are dreptul sa se considere o insula. Nici o persoana nu are dreptul sa ia decizia de a-si sfarsi viata in izolare. Pentru ca vor fi afectati, in acest caz, o multime de oameni: rude, prieteni, chiar si personalul medical implicat in ingrijirea respectivului pacient si, astfel, implicat in decizia finala. Societatea occidentala a incetat sa mai recunoasca sinuciderea drept o crima. Dar si-a pastrat macar parerea ca decizia unei persoane de a-si lua viata poate avea repercusiuni profunde si pe termen lung asupra vietii celor din anturajul lor. Asadar, trebuie avute in vedere efectele asupra celor ramasi in urma. Autonomia personala nu este niciodata absoluta. Eutanasia voluntara conduce la turismul eutanasic O data ce eutanasia este legalizata, fie si doar intr-o singura tara, cei din apropiere nu vor rata ocazia unor avantaje ce decurg de aici. In acest sens, nici un teritoriu nu functioneaza ca o insula izolata. Orice decizie poate avea implicatii si pentru alte natiuni. Un stat care legalizeaza eutanasia trebuie sa aiba in vedere ca isi asuma o responsabilitate care nu se limiteaza la propriii cetateni, ci priveste, cu adevarat, comunitatea internationala. Eutanasia voluntara schimba constiinta publica

13

Legea este un foarte puternic factor de educare a constiintei publice. In momentul in care o practica devine legala, acceptata si folosita pe scara larga in societate, oamenii inceteaza sa se mai implice. Aceasta s-a demonstrat in mod dramatic in Germania nazista. Multi dintre cei care au derulat programele de eutanasiere erau medici motivati initial de compasiunea fata de victimele lor. Constiintele lor - si constiintele membrilor acelei societati care le-a ingaduit sa faca ceea ce au facut - au inceput sa devina indiferente. Au amortit. Depozitia pe care Karl Brandt, medicul responsabil pentru coordonarea programului de eutanasiere, a facut-o la Nrnberg este un memento cutremurator al modului in care o constiinta se poate modifica treptattreptat: "Motivul esential pentru care am facut-o l-a constituit dorinta de a-i ajuta pe aceia care nu se puteau ajuta singuri (...), iar aceste consideratii ale mele nu trebuie privite ca inumane. Eu nu ma simt in nici un fel vinovat de a fi intreprins ceva imoral sau in afara eticii. (...) Sunt convins ca Hipocrat, daca ar fi trait astazi, si-ar fi schimbat cu siguranta termenii de formulare a juramantului (...) in care doctorului ii este interzis sa administreze otrava unui suferind, chiar si in situatia in care acesta i-o cere. (...) Sunt pe deplin constient de rolul pe care l-am jucat in aceasta afacere. Sunt pe deplin constient ca, atunci cand am spus DA eutanasiei, am facut-o cu cea mai mare convingere, asa cum si astazi am convingerea ca eutanasia este indreptatita". El vorbea cu sinceritate si credea ca este cu adevarat nevinovat. Aceasta demonstreaza ca, o data ce medicul incepe sa ucida, este foarte posibil sa continue fara sa aiba vreun sentiment de vina. Eutanasia voluntara violeaza deontologia medicala Codurile traditionale de etica medicala nu au aprobat niciodata eutanasia, chiar daca aceasta ar fi fost ceruta din motive de compasiune. In Declaratia de la Marbella din 1992, Asociatia Mondiala a Medicilor a reconfirmat ca sinuciderea asistata, asa cum este eutanasia, nu este etica, iar profesia de medic trebuie sa o condamne: Cand un doctor ajuta, in mod deliberat, un individ sa-si incheie viata, acest act medical nu este etic. Pagini realizate de Marina Roman-Boiangiu

14