Pilda despre mama O tnr domnioar s-a ntors acas ntr-o dup-amiaz.

Avusese o zi grea, cu multe probleme i acum era obosit i suprat. Mama ei, femeie n vrst, s-a grbit s-i ias n ntmpinare. S-au aezat mpreun la mas, dar, ca orice mam, a vzut de ndat tristeea din sufletul fetei i a cutat s o liniteasc. - Mai las-m n pace, mam! Crezi c toate se pot rezolva aa, cu una, cu dou? Nici nu tii despre ce-i vorba. - Dar mi poi povesti, i-a rspuns, cu rbdare, mama. Poate te-a putea ajuta... - Cu ce s m ajui, cu sfaturi? M-am sturat de attea ntrebri i sfaturi. Las-m n pace! a mai strigat tnra fat i a plecat n grab, trntind ua. Spre sear, cnd s-a mai linitit, cnd i-a dat seama de greeala ei, de suprarea pe care io pricinuise, cu siguran, mamei, s-a ntors. Acas, ns, i-a gsit mama ateptnd n fotoliul din faa ferestrei, cu capul n piept, parc ar fi adormit. Dar ea murise, murise de inim chiar n dup-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnic a fost toat durerea fetei. Mama murise i ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseser: Las-m n pace!. Acest lucru o durea cel mai tare pe tnra fat: mama murise fr ca ea s-i fi spus, de fapt, ct de mult o iubete, ct nevoie are de prezena ei, de sfaturile ei, de dragostea ei - dragoste de mam. "Dup Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni att de mult ca pe mama." (Fericitul Ieronim)