CURS DE PRODUCTIE RADIO

In sediul unui post de radio modern, se regasesc minim doua studiouri complet echipate din punct de vedere al aparaturii electronice si special amenajate in ceea ce priveste acustica (pentru ca sunetul sa se comporte cat mai bine intrun spatiu inchis) si ergonomia (pentru a inlesni munca celor care opereaza aparatura electronica specifica unui astfel de studio). Unul dintre aceste studiouri este intotdeauna cel din care se emite live, iar celelalte sunt folosite atat ca backup pentru cel mai devreme amintit, in cazul unei eventuale avarii tehnice, cat si in procesul de productie radio. Acest proces se caracterizeaza prin inregistrarea, mixarea si editarea materialelor audio specifice radioului, care ulterior vor fi difuzate. Cu alte cuvinte, productia intr-un post de radio, se ocupa de orice nu se emite live, iar aici putem include: editarea pieselor muzicale; conceperea si realizarea efectiva a spoturilor promotionale si jingle-urilor specifice grilei de programe a postului de radio si atunci cand este nevoie, realizarea de spoturi publicitare si anunturi de interes public; realizarea diverselor efecte audio; mixarea si montarea de emisiuni, rubrici, sau insert-uri inregistreate in prealabil si chiar productia de piese si fundaluri muzicale originale. Intr-un cuvant, putem spune ca productia, se ocupa de partea creativa a postului de radio. Spre deosebire de televiziune si cinematografie, unde imaginea ajuta foarte mult, radioul ofera publicului doar sunet. De aceea, pentru cei care se ocupa de productie in posturile de radio, conteaza enorm folosirea aproape impecabila a aparaturii de inregistrare si editare audio (mixer, microfon, computer, etc.), pentru ca ascultatorul, canalizandu-si intreaga atentie spre sunet, va fi deranjat la auzul celei mai mici distorsiuni, in cazul celei mai mici neclaritati din sunet, sau, atunci cand asculta un mixaj realizat nu foarte bine. Insa, in primul rand, conteaza cat de bune sunt ideile, cat de bine sunt puse in aplicare si cat de bine sunt slefuite la sfarsit, pentru obtinerea unui rezultat final care are ca scop o cat mai buna comunicare dinspre radio spre ascultator, a unei idei, sau a unei stari de spirit. STRUCTURA UNUI STUDIO DE RADIO Studiourile de emisie / productie radio pot avea intreg echipamentul instalat intr-o singura incapere, incluzand unul sau mai multe microfoane, permitandu-i astfel celui care efectueaza inregistrarea, sa si opereze in timp real la mixer.

Exista cazuri in care avem doua sau mai multe incaperi folosite impreuna, una dintre ele continand mixerul si intreaga aparatura destinata preluarii sunetului, dar si diverse surse externe de redare, iar in celelalte incaperi aflandu-se microfoanele (astfel de studiouri se folosesc in special pentru interviuri sau inregistrarea muzicienilor). Insa si in aceste cazuri se pot conecta microfoane la mixer in incaperea in care se afla acesta, pentru a permite o auto-operare in timpul inregistrarii. De mentionat este ca in acest caz, atunci cand microfonul este deschis, toate difuzoarele folosite in studio se vor inchide, sau li se va cobora volumul atat cat este nevoie pentru a evita neplacutul efect Larsen (microfonia), monitorizarea din acest moment realizandu-se prin intermediul castilor. CONSOLA DE MIXAJ AUDIO (fig. 1) Componenta esentiala a unui studio de emisie / productie radio este consola de mixaj audio. Astfel, mixerul, se regaseste in orice studio modern de radio, fie ca este vorba despre un mixer analog, digital, sau unul virtual, controlat in intregime prin intermediul computerului. Rolul acestuia este de a prelua semnal sonor din multiple surse auxiliare, controlandu-le atat nivelul / volumul, cat si modulatia dinamica, pentru a-l trimite ca produs finit spre o anumita destinatie (emisie live, inregistrare).

Fig.1

Intrarile audio ale unui mixer pot fi mono sau stereo, fiecare in parte avand atribuite comenzi de preamplificare, fader (modificarea volumului / nivelului semnalului sonor), comenzi de panoramare, egalizatoare si intrari auxiliare (fig. 2).

Fig. 2 1 Intrare mono (microfon) 2 Intrare stereo (pc, cd / dvd player, etc.)

3 Gain control (gain-ul este o functie care masoara potentialul unui circuit/amplificator de a mari sau a micsora amplitudinea unui semnal care intra in acel circuit) 4 egalizator (nivelul de amplitudine pe o anumita gama de frecvente in cazul de fata sunt trei frecvente distincte notate cu low, mid, high) 5 Panoramarea (impartirea unui semnal mono pe doua sau mai multe canale si controlul volumului pe fiecare din aceste canale in parte) 6 Controlul volumului pe o iesire auxiliara (poate fi folosita pentru a trimite semnalul catre o sursa externa, ca de exemplu un processor de sunet, din care poate fi intors catre mixer pe un alt canal) 7 Fader-ul (modifica volumul / nivelul semnalului sonor pe intreg canalul) 8 PFL Pre Fader Listening (permite preascultarea semnalului sonor care intra intr-un canal, fara ca acesta sa fie trimis catre iesirea finala) 9 VU metru / indicator de volum (indica nivelul semnalului in unitati de volum dB / decibeli)

MICROFONUL

Microfoanele sunt singurele aparate electroacustice capabile sa capteze oscilatiile sonore naturale, din care motiv sunt denumite si surse de semnal primare. Ele capteaza semnalele produse in spatiul inconjurator, transformand oscilatiile acustice (mecanice) in oscilatii electrice, obtinandu se semnale de audiofrecventa. Clasificarea microfoanelor Din punct de vedere al principiului constructiv intalnim doua tipuri de microfoane: microfoanele cu carbune, utilizate in telefonie, care functioneaza pe principiul comandarii unei surse de curent continuu si microfoanele utilizate in electrostatica, functionand pe principiul transformarii energiei . Dupa principiul de functionare intalnim: microfoane cu rezistenta variabila (microfoanele cu carbune), electrodinamice (microfoane cu bobina mobila; microfoane cu banda), electroacustice (microfoane condensator; microfoane cu electret) si piezoelectrice (microfoane cu cristal). Dupa caracteristica de directivitate intalnim microfoane cu caracteristica de directivitate simpla si microfoane cu caracteristica de directivitate compusa. Dupa impedanta de iesire se disting doua tipuri de microfoane: de impedanta mica (50, 150 , 200-500 ) si de impedanta mare (20K -50K ). Ne vom indrepta atentia spre microfonul condensator / capacitor, care este cel mai des intalnit in studiourile de radio, dintre toate microfoanele ce actioneaza pe principii electroacustice, acesta fiind cel mai bun transductor.

Fig.3 Principiul lui de functionare (fig.3) este deosebit de simplu. El se bazeaza pe variatia capacitatii in functie de oscilatiile sonore (1). Constructiv, el este format dintr-o incinta acustica ce formeaza armatura fixa (3) si o membrana de masa plastica metalizata ce formeaza armatura mobila (2) a condensatorului. Odata cu vibratiile membranei mobile sub influenta oscilatiilor sonore, se modifica corespunzator si capacitatea electrica. Intre cele doua armaturi se formeaza o perna de aer care readuce membrana mobila, dupa incetarea presiunii, in pozitia initiala. Pentru marirea elasticitatii pernei se practica in armatura fixa mici orificii. Acestea nu afecteaza esential capacitatea microfonului. Armaturile condensatorilor sunt polarizate printr-un rezistor de ordinul unui megaohm, de catre o sursa de curent continuu (4). Cand oscilatiile sonore determina miscarea membranei, capacitatea se modifica, deci prin sarcina electrica a celor doua armaturi, si prin rezistor va trece un curent proportional cu variatia capacitatii. De la bornele rezistorului se va culege tensiune de audiofrecventa (5). Amplitudinea vibratiilor membranei bine tensionate este deosebit de mica, astfel inertia ei este neglijabila. Din acest motiv distorsiunile armonice ale microfonului condensator sunt foarte mici. Rezistenta interna a microfonului condensator este foarte mare, iar nivelul semnalului de iesire foarte mic avand o valoare de 0,051mV. Acest nivel foarte mic nu permite conectarea unui cablu de o lungime acceptabila fara a nu afecta raportul semnal/zgomot. Deoarece utilizarea unui transformator de microfon nu este posibila, datorita rezistentei interne mari, s-a recurs la un preamplificator. Acesta are o impedanta de intrare de 100200 si se conecteaza chiar in carcasa microfonului. Lungimea cablului de legatura dintre capsula microfonului si

preamplificator este de 34cm. In present, datorita dezvoltarii circuitelor integrate, aceste preamplificatoare, au un gabarit mic, avand totodata si un raport semnal/zgomot foarte bun. Astfel, dupa cum rezulta din cele mentionate, caracteristica de frecventa si raportul semnal /zgomot ale microfonului condensator, sunt intr-o stransa dependenta de performantele preamplificatorului cu care este prevazut. Cu preamplificatoarele fabricate in prezent, microfoanele profesionale au o banda de 2020000Hz cu abaterea de 1dB si un raport semnal/zgomot de 6575dB. Rezistenta de iesire a acestui tip de microfon este nominalizata la 200. Nivelul semnalului de iesire este de 510mV, valoare ce permite conectarea microfonului cu un cablu ecranat mai lung, fara a influenta semnificativ raportul semnal/zgomot. Sensibilitatea microfoanelor condensator este intre 0,10,3mV/bar. Nivelul zgomotului este dependent de tipul preamplificatorului incorporat. Caracteristici electrice si acustice ale microfoanelor Cele mai importante caracteristici electrice care influenteaza esential calitatea transmisiunilor sonore sunt: Sensibilitatea (calitatea microfonului de a transforma cat mai eficient energia acustica in energie electrica - se exprima cantitativ prin raportul dintre valoarea tensiunii efective, obtinuta la bornele microfonului si valoare presiunii acustice ce se exercita asupra microfonului) Caracteristica de frecventa / raspunsul microfonului (nivelul tensiunii la bornele microfonului in functie de frecventa, la aplicarea unei oscilatii acustice de intensitate constanta). Ea se prezinta grafic, in abscisa avand frecventa (scara este de regula logaritmica), iar in ordonata nivelul tensiunii la bornele microfonului (in general exprimata in dB). Neuniformitatea caracteristicii de frecventa reprezinta valorile extreme (maxima si minima) a tensiunii date de microfon in raport cu tensiunea de referinta. Ca nivel de referinta, se considera nivelul debitat de microfon la frecventa de 1KHz si un nivel acustic de 30dB. Valorile admisibile ale abaterii caracteristicii de frecventa, sunt date in cartea tehnica a microfonului si ele depind de calitatea acestuia. Distorsiunile neliniare pot afecta in mod neplacut auditia. Ele apar datorita deformarii formei sinusoidale a semnalului, deformari ce duc la aparitia armonicilor. Urechea umana este sensibila la distorsiunile neliniare, pe care la 2% le sesizeaza. Distorsiunile mai mari de 10% fac auditia neplacuta. In tehnica moderna a microfoanelor s-au obtinut distorsiuni sub 0,5% in banda de 2020000Hz (cazul microfoanelor HI-FI pentru studiouri).

Zgomotul propriu (raportul semnal/zgomot este parametrul care pune in evidenta zgomotul propriu al microfonului. El reprezinta raportul dintre tensiunea utila si cea de zgomot pentru o presiune acustica stabilita - se exprima in dB). Impedanta de iesire - rezistenta interna a microfoanelor depinde de principiul de functionare si de tipul constructiv al acestora. In majoritatea cazurilor, rezistenta interna este chiar impedanta de iesire a microfonului. De valoarea rezistentei interne depinde si nivelul tensiunii de zgomot. Se stie ca la o rezistenta mica, zgomotul este scazut. De aceea, se prefera microfoane cu rezistenta interna mica. La acestea, se pot conecta si cabluri de legatura mai lungi, fara a afecta calitatea semnalului. Directivitatea Pentru a se putea analiza in mod unitar transformarea de catre diferite microfoane a oscilatiilor acustice in semnale electrice, este util a se stabili o caracteristica, prin care sa se exprime sensibilitatea in functie de frecventa si directia din spatiu a oscilatiilor acustice. Caracteristica se numeste directivitate si este trasata grafic prin diagrame de directivitate (fig.4), care sunt de trei feluri: de forma circulara, de forma cardioidei si de forma cifrei 8 / dublu sferica.

Fig.4 Omnidirectional (capteaza oscilatii acustice venite din orice directie, in mod egal). Microfoanele omnidirectionale, spre deosebire de cele cu directivitate de forma cardioidei, sunt considerate cele mai pure microfoane, pentru ca, datorita constructiei si principiului de functionare, sunt foarte sensibile, redand sunetul aproape nealterat si de asemenea, efectele neplacute de zgomot de fond datorate curentilor de aer apar foarte greu in acest caz. Microfoanele unidirectionale (directivitate de forma cardioidei), sunt microfoane sensibile la oscilatii acustice venite dintr-o singura directie. Microfoanele hiper-cardioide sunt asemanatoare cu cele cardioide, avand insa o sensibilitate mai mare in partea frontala, si una mai restransa in zona celor doi lobi. Microfoanele super-cardioide sunt similare cu cele hiper-cardioide, fiind mai sensibile in zona frontala si mai putin sensibile pe laterale. Aceste microfoane sunt cel mai des utilizate pentru captarea vocii, din cauza faptului ca resping sunete venite din alte directii decat cea a vorbitorului, evitanduse astfel suprapunerea intr-un mod neplacut a eventualelor zgomote ambientale peste discurs si de asemenea, evitandu-se aparitia efectului de delay / ecou in cazul mai multor microfoane deschise simultan. Microfoanele bidirectionale (directivitate de forma cifrei 8) sunt sensibile la oscilatii sonore venite atat din partea frontala, cat si din partea dorsala a microfonului. Majoritatea microfoanelor electrodinamice cu banda sunt bidirectionale. Ca si in cazul omnidirectionalelor microfoanele cu directivitate dublu sferica, pot oferi o reproducere cat mai clara si nealterata a oscilatiilor acustice captate. Din cauza formei acestor microfoane, care sunt de obicei lungi si subtiri, sunt mai sensibile in plan orizontal decat in plan vertical, de aceea pentu a obtine un rezultat cat mai satisfacator din punct de vedere calitativ, trebuie orientate de sus in jos, obtinand astfel o verticalitate aproape perfecta pe axul microfonului.

fig.5

Microfoanele Shotgun (fig.5), au cea mai stricta directivitate in ceea ce priveste sensibilitatea la oscilatii sonore. Datorita constructiei lor, capteaza foarte putin sunet pe laterale si in partea din spate, mult mai putin decat oricare alt tip de microfon. De aceea, din cauza orientarii destul de limitate a sensibilitatii sunt folosite la inregistrari pe teren, sau in transmisiuni sportive, pentru a prelua cat mai putin zgomot ambiental cu putinta. Unele microfoane performante, au un filtru numit high pass filter (low-cut filter / bass-cut filter), care atenueaza cu o anumita valoare (exprimata in dB), stabilita de producator, frecventele mai joase de o anumita limita, eliminand astfel zgomote ambientale deranjante, ca de exemplu cele de pasi. Cea mai joasa voce umana poate ajunge pana la maxim 80 Hz, de aceea limita nu poate fi stabilita la o valoare mai inalta.

Fig. 6

Pop Filter-ul (fig.6) este folosit in studiouri audio pentru a reduce nivelul de amplitudine al consoanelor explozive si al siflantelor, dispersand fluxul de aer ce se indreapta spre membrana microfonului odata cu oscilatiile sonore. EGALIZAREA AUDIO Desi in general exista intentia de a efectua inregistrarile cat mai clar si ca acestea sa aiba un impact cat mai puternic, raspunsul in frecventa al acestora, se poate intampla sa fie limitat in momentul in care se ajunge la mixaj. Acest lucru se poate intampla datorita sistemului de monitorizare al studioului in care s-au inregistrat, a cailor de semnal diferite, a persoanei care efectueaza inregistrarea operand mixerul, sau chiar a vorbitorului. Prin urmare, la mixaj poti fi nevoit sa imbunatatesti raspunsul in frecventa al elementelor inregistrate. Unealta folosita pentru acest lucru este egalizatorul audio. Acesta, putem spune ca este cel mai important si in acelasi timp cel mai dificil de folosit procesor de semnal, atat din punct de vedere conceptual, cat si ca si aplicabilitate directa. Scopul egalizarii este de a face o inregistrare sa sune cat mai clar, mai amplu, sa-i dea mai multa spatialitate, sa aiba un impact mai puternic si la final, sa ajute la imbinarea elementelor mixului, prin sculptarea in frecventa a unei nise pentru fiecare dintre ele. Gama de frecvente audio Spectrul de frecvente audio se imparte in 6 zone, fiecare cu un impact diferit: Sub-joase (sub-basi) - zona de frecvente, cuprinse intre 16 si 60Hz, cuprinzand sunete care nu se aud, la modul propriu, ci se simt ca si vibratii (tunetul, de exemplu are un continut de sub-joase considerabil). Chiar daca nu sunt constante, ele dau o impresie de putere unui mixaj, dar fac mixajul sa fie inchis si neinteligibil daca sunt folosite abuziv. Joase (basi) - se gasesc intre 60 si 250Hz si egalizarea acestei zone poate schimba balansul tonal al mixajului, facandu-l mai subtire sau mai plin. In exces, vor face un mixaj sa bubuie in mod constant. medii-joase - zona dintre 250 si 2000Hz, pot da impresia de sunet de telefon daca sunt prea pregnante in mixaj (deloc surprinzator, luand in considerare ca 250-2000Hz este aproape exact raspunsul in frecventa al telefoniei fixe). Un boost prea puternic intre 500-1000Hz va da o alura de trompeta eventualelor instrumente muzicale sau pieselor regasite in mixaj, pe cand in octava

imediat superioara, le va face sa sune metalic / subtire. Folosirea acestor frecvente in mod excesiv va duce la un sunet obositor. Medii-inalte - zona dintre 2 si 4kHz este importanta pentru inteligibilitatea vocii omenesti, care poate fi redusa puternic printr-un boost excesiv pe instrumentele care se suprapun cu vocea. Este, de asemenea, o zona de frecventa obositoare daca este prea puternica. Prin folosirea unui mic boost in jurul a 3000Hz pe voce, si un mic cut pe instrumentele peste care se suprapune, se poate obtine ca si rezultat o voce mult mai clara, fara a fi nevoit sa ii ridici nivelul.
Inalte intre 4 si 6kHz se gasesc frecventele in general responsabile pentru

claritatea si definitia vocilor. Un boost in aceasta zona poate da impresia apropierii muzicii de ascultator, implicit un cut in aceasta zona va face elementul din mix sa para mai distant. inalte intre 6 si 16kHz afecteaza, claritatea si senzatia de aer din voce. Cateva reguli ale egalizarii: daca un element al mixului nu suna suficient de distinct, se poate incearca taierea in frecventa, in jurul a 250Hz daca suna nazal, se poate incerca reducerea din zona de frecvente din jurul a 500Hz se aplica un cut in frecventa, daca se vrea ca ceva sa sune mai bine, sau sa se imbine mai bine cu restul elementelor se aplica un boost daca se doreste obtinerea unui sunet mai interesant sau diferit nu are rost un boost, sau un cut, daca respectiva frecventa nu exista din start (de exemplu 40Hz pe voce, cea mai baritonala voce masculina atingand maxim 75 80Hz). Tipuri de egalizatoare Egalizatorul grafic (fig.7) este cel mai des intalnit dintre toate genurile de egalizatoare, si consta in mai multe benzi de frecventa, cu valoare fixa, carora le este atribuita cate o functie Gain, ce permite aplicarea unui boost sau a unui cut pe oricare dintre ele.

Fig.7

Numarul benzilor de frecventa si valorile atibuite acestora, difera in functie de producatorul aparatului / soft-ului (fig.8).

Fig. 8

Egalizatorul parametric (fig.9) permite operatorului sa controleze oricare din cei trei parametrii principali ai unui egalizator, fiecare dintre acestia avand o valoare variabila: amplitudinea / gain-ul (1), frecventa (2), latimea de banda (3) de obiceiv notata Q / quality.

Fig.9 Majoritatea consolelor de mixaj audio moderne folosesc egalizatoare parametrice sau semiparametrice / paragrafice. Egalizatorul dinamic (fig.10) Majoritatea soft-urilor de editare si mixare audio folosesc si egalizatoare dinamice, care permit controlul operatorului asupra acelorasi variabile ca si in cazul egalizatoarelor parametrice (amplitudinea / gain-ul, frecventa, latimea de banda), de aceasta data insa, functie de unitatea de timp.

Fig. 10 COMPRESIA AUDIO / COMPRESORUL DE DINAMICA Compresia este aplicata pe orice inregistrare de voce care suna bine. Ea este necesara datorita diferentelor de amplitudine cu care se efectueaza o inregistrare, dar si pentru a aduce vocea in fata. Prin diferente de amplitudine vom intelege nivele diferite (volum diferit), pe diferite parti ale inregistrarii.Prin compresie se aduce totul la acelasi nivel ca si cand distanta fata de microfon (poate aparea efectul de proximitate cu cat distanta fata de microfon se micsoreaza, ca atat nivelul amplitudinii frecventelor joase / basilor din voce, creste) si intensitatea vorbitii ar fi fost constante. Orice compressor (fig.11) trebuie sa aiba cel putin 5 butoane de actiune si anume: Attac, Release, Treshold / Tresh, Ratio, Gain toate acestea au o stransa legatura intre ele, lucrand ca un intreg.

Fig.11
Attac-ul (4) - se refera la timpul (in milisecunde) in care compresia intra in actiune asupupra materialului inregistrat. Release-ul (5) - se refera la timpul (in milisecunde) in care compresia iese din actiune deoarece, compresia actioneaza diferit pe diversele parti ale inregistrarii, in functie de nivelul la care sunt inregistrate. Tresh-ul (1) - se refera la nivelul (in dB) la care incepe compresia sa actioneze. De exemplu, daca avem o inregistrare care are cel mai ridicat nivel la -15dB si noi punem Tresh-ul la oricat de la 0dB la -15dB atunci compresia nu va actiona, ca si cum ea nici nu exista pe acel material (insa daca in aceasta situatie se umbla la Gain, el se va comporta ca un simplu volum).

Ratio-ul (3) - se refera la "dozarea compresiei in functie de nivelul in dB cu care amplitudinea semnalului original al inregistrarii, depaseste nivelul Treshului. De exemplu, daca inregistrarea noastra are nivelul maxim de -15dB iar noi am setat Tresh-ul la -20dB si am pus Ratio-ul la 2:1, atunci momentele in care nivelul inregistrarii depaseste -20dB intra in compresie, astfel sunetele care inainte de compresie aveau nivelul de -15dB, dupa compresie vor avea -17,5dB, iar cele care aveau inainte de compresie -20dB dupa compresie vor avea tot -20dB. Cu cat marim Ratio-ul mai mult cu atat sunetele mai puternice si sunetele mai slabe dintre cele care depasesc 20dB, vor tinde sa aiba aceeasi amplitudine prin urmare si sunetele de -15dB si cele de -20dB, vor fi la acelasi nivel (-20dB), auzindu-se la fel de tare. Cu cat dam Tresh-ul mai jos cu atat compresia actioneaza de la un nivel mai mic si deci, daca dam Tresh-ul la -60dB, iar Ratio-ul la Inf (Infinit), atunci atat sunetele care in inregistrarea originala se auzeau foarte incet cat si cele care se auzeau tare se vor auzi la fel, la acelasi nivel (lucru de nedorit de fapt). Gain-ul (2) - are rolul de a compensa, de-a aduce totul inspre 0dB. In continuarea exemplului de mai sus, materialul audio va fi la -20dB. Din Gain, il aduci la ce nivel doresti, astfel, daca il vrei in 0dB, duci gainul la aproximativ 20dB. Cu cat este mai apropiat de 0dB, cu atat este mai puternic, acest 0dB reprezentand modulatia maxima a unui sunet (nedistorsionat). Ce depaseste 0dB, inseamna distorsiune si cu cat este mai mare cifra de dinaintea dB, cu atat distorsiunea este mai mare. Exemplu: Presupunand ca inregistram o voce care are nivelul intre -6 si -9, dB dar din cand in cand cate un sunet ajunge pana in 0dB, iar altul este foarte slab. In acest caz compresorul poate fi setat in felul urmator: -Attac......... 5ms -Release..... 50ms -Tresh........ -18dB -Ratio......... 5(la unele compresoare scrie rata urmata de :1, deci 5:1) -Gain.......... 15dB Astfel, daca pe o portiune de inregistrare, amplitudinea semnalului sonor depaseste Tresh-ul (de -18dB) cu 10 dB, ajungand astfel la valoarea de -8dB, dupa un timp de 5ms de la observarea acestui fenomen, compresia va intra in actiune si va reduce nivelul semnalului pana la un plus de 2dB (cu Ratio-ul de 5:1 surplusul de 10 dB / 5 = un surplus de 2dB), stabilind pe acest interval de timp o amplitudine

a semnalului de -16dB. In acelasi timp cu procesul de compresie, actioneaza si functia Gain (in cazul nostrum stabilita la 15dB), asadar nivelul final de iesire al semnalului sonor (pe intervalul de timp in care Tresh-ul a fost depasit cu 10dB), va fi in urma intregului process, de aproximativ -1dB. Pentru o aplicare corecta a compresiei pe o voce, se urmareste nivelul mediu la care este efectuata inregistrarea (intotdeauna Trash-ul se pune mai jos decat media) - daca media este undeva la -6dB, Trash-ul se pune intre -10-12dB. Ratio-ul se pune in functie de sunetele razlete care se aud mai tare decat restul inregistrarii - daca aceste sunete sunt mult mai puternice decat restul inregistrarii, atunci se stabileste o valoare a Ratio-uli mai mare, in anumite cazuri, se poate duce pana la Inf., dar in general pentru voci, Ratio-ul se pune intre 2,5:1 si 7:1. Gain-ul se dozeaza in functie de necesitate. Daca Trash-ul are valoarea de -18dB, Gain-ului nu i se aplica niciodata o valoare mai mare de 16dB. Attac-ul este bine sa fie intre 1 si 10ms, iar Release-ul 50ms. Compresia pe mai multe benzi Compresorul pe mai multe benzi / Multiband Compressor (fig.12) are ca o caracteristica principala, posibilitatea de a actiona diferit pe diverse benzi de frecventa. Astfel, avantajul acestui tip de compresie, este ca poate fi setata spre a reduce nivelul anumitor game de frecvente care distorsioneaza la inregistrare, pe celelalte lasandu-le nealterate.

Fig. 12 Compresoarele pe mai multe benzi se folosesc in primul rand in timpul procesului de masterizare audio. De asemenea, acestea sunt de nelipsit in cadrul

radioului modern, fiind folosite ca un ultim filtru la iesirea finala spre emitator, mentinand astfel semnalul venit din emisia live la un nivel constant si crescandu-i considerabil amplitudinea. LIMITAREA SUNETULUI Limitarea este un proces in principiu similar compresiei, diferenta fiind data de faptul ca ratia lipseste ca variabila, astfel, semnalul sonor se va opri in threshold (acesta nu ii mai permite sa urce la un nivel mai mare al amplitudinii). Un compresor poate fii transformat intr-un limitator, atunci cand i se atribuie o valoare a ratiei extrem de ridicata (10:120:1). NOISE GATE-UL Noise Gate-ul este un dispozitiv electronic sau un soft, foarte important in economia unui studio de inregistrari audio, sau a studioului de emisie radio. Acesta controleaza nivelul amplitudinii unui semnal sonor, actionand ca o inversa a limitarii audio permite semnalului sa treaca mai departe nealterat, doar in cazul in care nivelul acestuia depaseste Treshold-ul. Este un proces similar compresiei, insa ratio-ul dispare in cazul Gate-ului, fiind inlocuit de o alta valoare variabila numita Attenuation. Diferenta este ca Attenuation-ul nu actioneaza conform unei ratii matematice, ci este o valoare exacta (exprimata in dB), cu care amplitudinea semnalului sonor va fi redusa, in cazul in care aparatul / soft-ul observa ca aceasta a scazut sub threshold. Exemplu: -Attac......... 5ms -Release..... 50ms -Tresh.................. -60dB -Attenuation...........50dB Astfel, in cazul in care pe un anumit interval de timp, unui semnal sonor ii scade amplitudinea sub Thesh (de exemplu scade pana la -70dB), la 5ms dupa ce gate-ul observa fenomenul, semnalul va fi dezamplificat si mai mult (cu valoarea Attenuation-ului). Asadar pe intervalul de timp in care semnalul intra in gate cu un nivel de -70dB, acesta va iesi la valoarea de 120dB (-70dB/valoarea initiala + -50dB/valoarea Attenuation-ului). Principala intrebuintare a Gate-ului este eliminarea zgomotului de fond, care poate aparea in timpul inregistrarii sau a emisiei live.

EXPANDER-UL Expander-ul este un dispozitiv electronic sau un soft, ce controleaza nivelul amplitudinii unui semnal sonor, actionand ca o inversa a compresiei audio reduce, dupa un anumit Ratio dinainte stabilit, semnalul a carui amplitudine coboara sub Treshold / permite semnalului sa treaca mai departe nealterat, doar in cazul in care nivelul acestuia depaseste Treshold-ul. Este un proces similar Noise Gate-ului, insa Attenuation-ul dispare in cazul Expander-ului, fiind inlocuit de Ratio. Se poate spune ca o extrema a Expander-ului poate fi luata in considerare ca si un Noise Gate. Astfel, in caul in care i se stabileste o ratie foarte mare (mai mare de 10:1), se poate spune ca Expander-ul se comporta ca un Noise Gate. Ca si in cazul Noise Gate-ului, Expander-ul este folosit pentru eliminarea zgomotului de fond, care poate aparea in timpul inregistrarii sau a emisiei live. NORMALIZAREA AUDIO Procesul de normalizare audio (fig.13-1, 13-2), presupune o amplificare a unui intreg semnal sonor (fig.14), pentru ca maximele valorice (in amplitudine / dB) / peak urile (1) reprezentarii grafice a semnalului, sa atinga aproximativ aceeasi valoare.

Fig.13-1

Fig.13-2

Fig.14

MIXAREA AUDIO In studioul de productie al oricarui post de radio modern, exista cel putin un computer pe care se poate opera cu ajutorul unui soft ce permite mixajul pe mai multe track-uri (fig.15, fig.16) (de exemplu Adobe Audition). Acesta este chintesenta procesului de productie, el facand legatura intre toate elementele (dispozitivele / soft-urile) prezentate pana acum. Multe dintre ele, se regasesc in meniurile acestui soft, el ajutand si in cazul preluarii sunetului si a editarii semnalului sonor preluat (atat in multitrack, cat si pe fiecare fisier audio in parte).

Fig. 15 Soft-ul, permite atat monitorizarea pe fiecare track in parte, cat si modificarea volumului, panoramarea unui intreg track sau chiar preluarea de sunet (fig.15):
1- Fiecare track poate fi denumit dupa bunul plac al operatorului.

2- Mute taie volumul pe intreg Track-ul (pentru a inlesni preascultarea) 3- Taie volumul pe toate celelalte Track-uri, mai putin cel selectat (pentru a

inlesni preascultarea). 4- Record permite preluarea de sunet dintr-o sursa externa 5- Modificarea volumului pe un intreg Track 6- Panoramarea unui intreg Track.

Fig.16

De asemenea, printre multe altele, soft-ul permite modificarea volumului, panoramarea si aplicarea de efecte pe fiecare fisier audio in parte, fisiere ce compun mixajul, iar la sfarsit vor fi exportate ca un tot unitar (fig.16): 1 linia de volum avantajul fata de volumul pe intregul track, este ca acesta, poate fi amplificat si dezamplificat ori de cate ori este nevoie si ca poate fi setat in mod diferit, pentru fiecare fisier audio in parte. 2- linia de panoramare avantajul fata de panoramarea pe intregul track, este ca aceasta poate fi oscilata de cate ori operatorul crede de cuviinta, si ca poate fi setata diferit, pe diverse fisiere audio care se afla pe acelasi track. MASTERIZAREA AUDIO Masterizarea audio reprezinta, de fapt, post productia materialului audio deja mixat. Cu alte cuvinte, prin masterizare se intelege efectuarea ultimelor retusuri asupra unui mixaj inainte ca acesta sa fie trimis spre emisie sau multiplicare (in cazul pieselor muzicale). In principiu, in acest scop, se aplica aceleasi efecte si filtre de sunet care au fost aduse in discutie mai devreme (egalizari, compresii, noise reduction, etc.), insa, de aceasta data, ele vor fi atribuite export-ului final (si nu pentru fiecare element al mixului in parte). De obicei, procedeele caracteristice masterizarii audio, se folosesc in cazul productiilor audio complexe (piese muzicale), in studiouri concepute special pentru ace, studiouri destul de diferite fata de cele in care se efectueaza inregistrarile. De aceea, masterizarea se aplica destul de rar in cazul mixajelor audio specifice productiei radio. In incheiere, trebuie mentionat faptul ca, rezultatele finale ale productiei de materiale audio specifice posturilor de radio, depind in cea mai mare parte de creativitatea, inventivitatea si imaginatia celui care le realizeaza.