VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT

Cântecul Nibelungilor
(Das Nibelungen Lied)

"Cântecul Nibelungilor" prezintă istoria vieţii lui

Kriemhild, o prinţesă burgundă. Mama ei, Ute, trăieşte, dar
tatăl ei, Dankrat, a murit, astfel că ea este tutelată de fraţii
săi Gunther, Gernot şi Giselher. Un personaj important la
curte este Hagen von Tronje, un vasal al regilor burgunzi.
Siegfried, fiul regelui Siegmund şi al reginei Sieglinde,
care domneau în Xanten, aude de frumuseţea prinţesei
burgunde şi pleacă la Worms hotărât să o ia de soţie. Pentru
a-şi atinge scopul, el luptă împotriva danezilor şi saxonilor,
care au declarat război burgunzilor, şi se oferă să îl ajute pe
Gunther să o cucerească pe Brünhild, regina unui ţinut
îndepărtat. Brünhild doreşte să îl ia de soţ doar pe cel care o
poate învinge în trei probe. Singurul în măsură să facă acest
lucru este Siegfried, care se prezintă ca vasal al lui Gunther.
Eroul din Xanten luptă alături de regele burgund, îmbrăcat
într-o mantie care îi conferă invizibilitate şi îi sporeşte
puterile. După cucerirea reginei din Isenstein, în Worms are
loc o nuntă dublă: Gunther se căsătoreşte cu Brünhild, iar
Siegfried cu Kriemhild. Nunta este umbrită de lacrimile lui
Brünhild, care se simte jignită de mezalianţa dintre
cumnata sa şi cel pe care ea îl consideră un vasal al regilor
burgunzi. Ea refuză să îl accepte pe Gunther ca soţ, iar
Siegfried participă la a doua înşelare a lui Brünhild,
luptându-se cu ea deghizat în regele burgund. După ce
aceasta se recunoaşte învinsă, Siegfried se retrage, nu
înainte de a-i lua reginei un inel de pe deget şi centura, pe
care i le dăruieşte apoi lui Kriemhild. Siegfried şi
Kriemhild pleacă la Xanten. Ea ar fi dorit să îl ia cu sine şi
pe Hagen, dar acesta refuză vehement. După 10 ani, cei doi
sunt invitaţi să îşi viziteze rudeniile din Worms. Aici are loc
o ceartă între Brünhild şi Kriemhild, cauzată de
necunoaşterea adevărului de către nici una din regine.
Brünhild îl numeşte pe Siegfried vasal, în timp ce
Kriemhild susţine că soţul ei este un rege chiar mai mare
decât Gunther. Cearta culminează atunci când Kriemhild
doreşte să intre în dom înaintea reginei din Worms.
Brünhild spune că nu se cuvine ca o soţie de vasal să intre
în biserică înaintea reginei, la care Kriemhild o numeşte pe
cumnata sa amantă de vasal. Ea este convinsă că Siegfried
a fost primul bărbat din viaţa lui Brünhild şi drept dovadă
arată inelul şi centura pe care le-a adus cu sine de la
Xanten. Siegfried este silit să dea explicaţii pentru
comportamentul soţiei sale. El jură solemn că nu este
vinovat de vorbele ei şi promite să o educe mai bine. Hagen
consideră că jignirea reginei trebuie răzbunată şi pune la
cale uciderea lui Siegfried, primind acceptul lui Gunther.
Siegfried este ucis în timpul unei vânători de către Hagen,
care a aflat secretul vulnerabilităţii eroului chiar de la soţia
eroului. După 13 ani de doliu, Kriemhild acceptă să îl ia de
soţ pe Etzel, regele hunilor, sperând că va reuşi astfel să
răzbune moartea lui Siegfried. După alţi 13 ani, rugat de
soţia sa, Etzel îşi invită cumnaţii să vină în vizită. În urma
provocărilor lui Kriemhild şi Hagen, în Etzelburg se
declanşează o luptă între burgunzi şi războinicii regelui
hun. Mii de oameni sunt omorâţi de ambele părţi, printre
care şi Gernot şi Giselher. În cele din urmă, Gunther şi
Hagen sunt luaţi prizonieri. Kriemhild cere să i se restituie
comoara lui Siegfried. Hagen răspunde că va spune unde
este ascunsă comoara doar după ce Gunther va fi mort.
Kriemhild porunceşte ca fratele ei să fie ucis. Hagen refuză
şi în aceste condiţii să spună unde este comoara, iar
Kriemhild îi taie capul cu sabia lui Siegfried. Hildebrand,
armurierul lui Dietrich von Bern, o ucide pe Kriemhild ca
pedeapsă pentru faptul că ea, ca femeie, a ridicat sabia
asupra unui mare luptător.

Homer, Iliada
Mărul de aur
În palatul lui Jupiter-Zeus are loc o petrecere
la care participă toţi zeii, mai puţin Discordia, zeiţa vrajbei.
Aceasta se năpusteşte în timpul chefului în palat foarte
furioasă. Jupiter o calmează şi aceasta se hotăreşte să plece,
lăsând în urmă un măr de aur care trebuia dăruit celei mai
frumoase zeiţe. Jupiter nu se poate hotărî între zeiţa
dragostei, Venus; zeiţa înţelepciunii, Minerva, fiicele sale şi
soţia sa Junona,astfel decide ca cele trei pretendente să
aleagă un muritor care sa decidă cine va pastra mărul.
Venus îl alege pe fiul lui Priam şi al
Hecubei, Alexandru-Paris, un arcaş foarte chipeş, căruia în
schimbul deciziei sale îi promite inima Elenei, cea mai
frumoasă zână. Paris o alege pe Venus ca cea mai
frumioasă. Venus îl duce pe paris la Elena , unde Cupidon
le străpunge inimile cele doi cu săgeata dragostei. Junona
care urmărea să se răzbune pe Paris desface legătura dintre
Elena şi soţul ei Menelaos. Deoarece exista un vechi pact
între marii conducători ai timpului , cum că aceştia îl vor
ucide pe cel care va îndrăzni sa o fure pe Elena de la soţul
ei. Astfel viteji ca Achile, Ulise, Aiax, Idomeneu, Diomede,

1
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT
bătrânul Nestor, doctorul Mahaon şi Agamemnon , în frunte
cu fratele acestuia , Menelaos pornesc pe corăbii spre
distrugerea Troiei.

Mânia lui Achile

După nouă ani de luptă zidurile Troiei erau
încă în picioare. Agamemnon reuşeşte să o răpească pe fiica
lui Hriseu, Hriseida. Hriseu îi cere ajutorul lui Apolon ,
care trimite săgeţi orăvite răspândind ciuma printe
ahei.Agamemnon se lasă convins de A chile să o
înapoieze pe Hriseida, dar în schimb el îşi ia femeia lai
Achile , Briseida, şi nişte averi. Achile mânios, de faptul că
prietenii săi de luptă nu realizează că fără el sunt foarte
uşor de învins, îşi ia corăbiile şi pleacă de pe câmpul de
luptă. Iar mama sa , zeiţa Tetis, îl convinge pe Jupiter să
dea victoria troienilor, astfel Jupiter trece de partea
Ilionului.
Prevestitorii ahei spuneau că în anul care
tocmai începuse, al zecelea de război, vor fi dărmate
zidurile Troiei, astfel, lupta devine tot mai intensă Paris si
Menelaos se înfruntă pentru frumoasa Elena. Paris este
rănit. Lupta devine din ce în ce mai sângeroasă pe măsură
ce zeii se amestecă mai mult.

Andromaca şi Hector
Zeii părăsesc câmpul de luptă din ordinul lui
Jupiter. Lupta sporeşte în intensitate şi devine foarte
crâncenă. Hector află de mânia Minervei şi o roagă pe
mama sa, Hecuba, să meargă impreună cu toate doamnele
catăţii să îi dăruiască jertfe. Hector ajuns în palatul tatălui
său decide să-şi revadă soţia. Andromaca încearcă să îşi
convingă soţul său să rămână acum lângă familia lui, însă
Hector se reîntoarce pe câmpul de luptă împreună cu fratele
său Paris.
Pe câmpul de luptă învingătorul era decis de
conducătorii armatelor, care se înfruntau erau Hector şi
Aiax. Jupiter opreşte lupta celor doi şi după cum îi
făgăduise lui Achile dă victoria de partea troianului. Astfel,
Agamenon decide să încerce să se împace cu Achile prin
intermdeiul pritenilor lor, dar Achile nu este de acord.

Foc la corăbii
Lupta porneşte din nou. Ulise şi Diomede
sunt scoşi din bătălie.
Troienii se apropie de corăbii. Hector
dărâmă cu o piatră de moară poarta zidului ce le
imprejmuieşte. Neptun sare în ajutorul aheilor a căror
singură scăpare erau corăbiile, pe care îi îmbărbătează.
Junona îl adoarme pe Jupiter şi îl ajută pe Neptun să treacă
în fruntea aheilor. Hector este rănit în luptă . Jupiter se
trezeşte şi readuce lucrurile în favoarea troienilor,
vindecându-l pe Hector.
Achile revine în luptă împreună cu prietenul
său Patrocle, care este ucis, iar cu ajutorul Minervei şi al
Junonei îi recuperează corpul.
Troienii se împart în două tabere, una în
cetate iar cealaltă la porţile acesteia, în care era şi Hector.

Împăcarea lui Achile

Vulcan îi făureşte arme lui Achile, iar pe
scut îi reprezintă imagini din aur.Achile porneşte la luptă
hotărât să-şi răzbune prietenul. Bătălia devine un măcel
din clipa în care se amestecă zeii.
Achile urmăreşte doar să-l răzbune pe
Patrocle, adică să-l ucidă pe Hector, care era protejat de
Apolon. Şi Hector, la rândul lui, dorea să-şi răzbune fratele,
Polidor. Apolon îl îndepărtează pe Hector de pe câmpul de
luptă, din faţa lui Achile, învăluindu-l într-un nor de aur.
Achile îl urmăreşte pe troian, în lupta sa îl ucide pe Licaon,
fiu al lui Priam. Achile se îndreaptă fioros către Troia.
Apolon îl salvează pe viteazul Agenor de la moarte. Cu
ajutorul lui Apolon troienii se refugiază în cetate. Hector
rămâne în faţa porţilor pentru a da piept lui Achile de unul
singur.

Moartea lui Hector

Achile îl urmăreşte pe Hector în jurul cetăţii.
Troianul este înşelat de zeiţa Minerva şi , mai apoi, răpus
de Achile, care nu îi respectă rugămintea de a-i înapoia
trupul famaliei lui Priam. Achile leagă corpul lui Hector de
caleaşca sa şi îl târeşte în jurul cetăţii. Familia îndurerată a
troianului cere îndurare de la Achile, să le dea trupul
eroului lor. Amdromaca îşi plânge mâhnită soţul.
Achile îl înmormântează pe Patrocle. Apoi
târeşte corpul lui Hector legat de caleaşcă de doisprezece
ori în jurul mormântului.
Cu ajutorul lui Mercur, bătrânul Priam,
ajunge la Achile şi reuşeste să recupereze trupul lui Hector,
pe care însuşi Achile îl curăţă de sânge şi colbul pătruns în
piele. Achile îi făgăduieşte lui Priam linişte în zilele de
înmormântare.

Ultimele zile ale Troiei

În ajutorul Troiei vin amazoanele conduse
de Pentesilea, şi viteazul Memnon, dar ambii sunt ucişi de
ahei. Achile este ucis de Paris, care îi străpunge călcâiul cu
o săgeata otrăvită. După o luptă grea aheii recuperează
corpul lui Achile. Paris este rănit de o săgeată şi fuge la

2
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT
zâna Enone, în munţi, pentru a-şi alina durerea. Deifob , fiu
al lui Priam, o ia de soţie pe Elena.Dupa zece, ani războiul
continuă dând jertfe nenumărate zeului Marte

Homer,
Odiseea

Dupa arderea Troiei

Ulise se imbraca in haine de cersetor si intra

in Troia, unde Elena il recunoaste si ii spune totul despre
cum erau construite portile si cetatea. Aheii construiesc un
cal de lenm urias , pe care il lasa la poarta Troiei, si se
prefac ca se retrag la corabii.Troienii sarbatoresc acest
eveniment, iar noaptea cand portile erau deschise din cal ies
greci si ahei care se unesc cu cei care plecasera spre corabii
si sunt condusi de Menelaos si Ulise. Acestia ard Troia din
temelii. Ulise si oamenii sai pleaca spre Itaca, iar ceilalti
luptatori se indreapta si ei spre tarile lor. Primul popas al
itacanilor este pe insula ciconilor, pe care o jefuiesc , dar
ciconii se razbuna. Asa pier o parte dintre itacani , cei
ramasi ajung pe insula mancatorilor de lotus de unde Ulise
isi scapa cu greu oamenii din efectele plantei atat de
populare pe acea insula.

Ciclopul Polifem

Furtunile imping corabiile lui Ulise pe

insula ciclopilor. Ulise ia doisprezece oameni si pleaca pe
insula. Ajung in pestera ciclopului Polifem , care ii tine
inchisi si mananca o parte din itacani. Orfeu străunge
ochiul ciclopului cu un tarus incins. Oamenii se ascund sub
berbecii lui Polifem ies din pestera si scapa fugind pe
carabii. Ciclopul isi roaga tatal Neptun-Poseidon sa ii faca
drumul lui Ulise cat mai anevoios si lung posibil.

Circe vrajitoarea

Ulise poposeste pe insula Eolia, unde

domneste regele Eolus, care stapanea vanturile zburatoare,
pe care i le pune lui Orfeu intr-un burduf sa nu-l mai
incurce tot timpul drumului. Ajunge in Itaca, oamenii de
acolo deschid burduful si corabiile lui Orfeu sunt impinse
de vant inapoi pe insula Eolia, de unde , acum, este gonit.
Marea inpinge corabiile pana pe insula lestrigonilor, care
distrug toate corabiile mai putin pe cea a lui Ulise. Care isi
continua drumul pana pe insula vrajitoarei Circe, Eea, care
la inceput transforma zece din oamenii lui Ulise in porci.
Dar cu ajutorul lui Mercur Ulise scapa si Circe ii devine
foarte buna pritena, astfel, cei zece oameni ai lui revin la
normal. Vrajitoarea il gazduieste pe Ulise si pe echipajul
sau timp de un an. Si mai apoi il ajuta pe Ulise sa gaseasca
calea buna spre casa. Astfel, Ulise merge in Infern la
inteleptul Tiresias si afla de mania lui Neptun si modul in
care poate scapa de acest blestem. Apoi se intoarce la Circe
care il indruma cum sa scape pe drumul sau de sirene, de
monstrii Cribda si Scila , ca mai apoi sa ajunga pe insula lui
Apolon, de unde ar fi putut scapa cu viata daca fratele sau
Euriloh nu ar fi indrumat echipajul sa manance din boii lui
Apolon. Astfel, Jupiter razbuna pierderea fiului sau ,
corabiile ajung din nou in gura monstriilor din mare, de

3
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT
unde scapa numai Ulise, iar valurile il duc pe insula Ogigia
la fiica lui Atlas, frumoasa Calipso, unde sta timp de sapte
ani.

Zeii isi amintesc de Ulise

Minerva il convinge pe Jupiter sa-i dea

drumul lui Orfeu din gazda lui Calipso, aceasta se intampla
prin intermediul lui Mercur. Minerva, tranformata in
batranul Mentor, merge la fiul lui Ulise, Telemac, sa ii
spuna sa mearga la Menelaos dupa vesti despre tatal sau.
Tot in acest timp palatul lui Orfeu este impanzit de petitorii
Penelopei, sotia lui Ulise, care furau averea vechiului
stapan.

Calatoria lui Telemac

Telemac isi alege cei mai buni oameni si

pleaca, in secret, spre Menelaos. Poposeste mai intai la
insula batranului Nestor care i-l da ca ajutor pe fiul sau,
Pisistrate. Astfel, ajunge la Menelaos caruia ii povesteste ce
se intampla in Itaca cu averea tatalui sau, iar acesta ii spuse
unde ii zisesera zeii ca se afla Ulise, in insula Ogigia.

Intoarcerea lui Ulise pe mare

Ulise pleaca de la frumoasa Calipso, iar pe

mare il intalneste pe Poseidon-Neptun, care ii distruge
corabia, ce se izbeste de un talaz . Scapa numai Orfeu si cu
ajutorul zeilor ajunge pe insula feacilor, unde domnea
Alcinous, acestia il primesc calduros si ii asculta cu drag
povestirile despre tot ce a patit pe lungul sau drum. Tot
acum poporul feacilor afla ca eroul este protejat de zeita
Minerva care li infatiseaza. Astfel regele Alcinous decide sa
il ajute pe Ulise sa ajunga in Itaca cu una din corabiile sale.
Corabierii ajung in Itaca unde il lasa pe Orfeu, dar la
intoarcere sunt transformati intr-o imensa stana de piatra
care este aruncata peste insula lor de catre Neptun.

In Itaca

Orfeu este Transformat intr-un batran de

Minerva si gazduit de catre Eumeu. Astfel, Ulise vrea sa
vada cat de loiali ii sunt slujitorii. Orfeu i se arata numai
fiului sau intors de sfatul Minervei din calatoria sa. Ulise
ajunge ca un batran cersetor printre petitorii din palatul sau
care doareau sa il omoare dar batrinul il ucide pe uriasul
Irus si este primit , pentru un timp in ospatul petitorilor.

Ziua razbunarii

Minerva sfatuieste pe Penelopa sa dea arcul

lui Ulise petitorilor si cel care va reusi sa treaca o sageata
cu el prin doisprezece inele acela ii va fi sot. Numai
batranul cersetor reuseste si atunci isi arata adevarata fata
de luptator celor care doareau sa-i fure averea si sotia.
Alaturi de Minerva, Telemac, Filetes si Eumeu reuseste sa-i
ucida pe petitori, Eurimac, Antinous, Amfinomus, crutand
numai doi, crainicul Medon si cantaretul Femius. Mai apoi
le spanzura pe slujitoarele necredincioase. Asa ajung
Penelopa si Ulise din nou impreuna.

Pacea din Itaca

O parte din regii ai caror fii, petitorii

Penelopei, au fost ucisi de Ulise pornesc o rascoala in
frunte cu Eurit ,tatal lui Eumeu, Orfeu cere ajutor tatalui
sau, Laerte, caruia Minerva ii daruieste puterea din tinerete
si acesta il omoara pe Eurit. Armatele sunt separate de
fulgerul lui Jupiter, iar rasculatii ingroziti fug de la lupta.
Astfel este din nou pace in Itaca. Ulise ii povesteste sotiei
sale de blestemul lui Neptun si ca trebuie sa gaseasca un
om pe o alta insula care sa tina in mana o lopata de masurat
graul pe care Ulise trebuie sa o infiga in pamant si sa-i
aduca jertfa lui Neptun un vier si un berbec, ca numai asa
va fi iertat.

4
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT

Dante Alighieri, Divina Comedie

Formula care deschide călătoria imaginară a poetului prin

ţinuturile morţii este un laitmotiv al literaturii medievale. În
“amiaza vieţii”, Dante, cuprins de regretul de a se fi irosit
după moartea Beatricei în plăcerile iluzorii ale vieţii, are o
viziune care îi oferă un nou sens existenţial. Rătăcit într-o
pădure întunecată, sugerând labirintul interior din care cel
ce s-a abătut de la “calea către creste” nu se mai poate
salva, el este ameninţat de trei fiare – o panteră uşoară, o
lupoaică “numai os şi piele” şi un leu “cu bot flămând” - ,
ale căror înţelesuri alegorice sunt lesne de descifrat:
necumpătarea, violenţa şi viclenia. Apariţia lui Vergilius,
“poet divin, lumină fără moarte”, alungă pe moment
temerile celui rătăcit, poetul latin invitându-l pe urmaşul
său într-o călătorie, de care florentinul nu se simte demn,
prin Purgatoriu, Infern şi Paradis. Vergilius îi mărturiseşte
însă că este trimis de “o doamnă blândă-n fapte”, “domniţă
a virtuţii”, Beatrice, care simbolizează iubirea pură, şi
Dante se lasă cuprins de dorul ei şi porneşte la drum alături
de umbra ilustrului său înaintaş.
Călătoria este proiectată în trei mari cărţi
(Infernul, Purgatoriul şi Paradusul), fiecare dintre acestea
articulată pe câte treizeci şi trei de cânturi, la care se
adaugă prologul. Cele o sută de cânturi, organizarea lor în
treţine şi încheierea fiecăreia dintre cele trei cantice prin
cuvântul “stele” confirmă idealul renascentist al
perfecţiunii şi al simetriei spre care aspira Dante. În
sprijinul aceleiaşi idei, critica literară a interpretat şi
structura părţilor poemului, căci numerele simbolice trei,
nouă şi zece reprezintă osatura întregului text. Infernul
cuprinde zece părţi, o câmpie întunecată şi nouă ceruri,
Purgatoriul grupează alte zece spaţii simbolice, ţărâmul
mării, coasta muntelui, cele nouă ceruri mobile şi un cer
fix, Empireul.
Pătruzând în Infern, Dante este orbit de un
fulger şi este purtat în Limb, unde sunt adunate sufletele
copiilor morţi înainte de Cristos şi ale virtuoşilor din
antichitate, între care el îi recunoaşte pe Homer, Horatius şi
Ovidius; după întâlnirea cu Minos, judecătorul Infernului,
călătorii o zăresc printre cei ce au păcătuit din dragoste pe
Francesca da Rimini, care le istoriceşte nefericita ei
poveste. Poetul şi călăuza sa îşi continuă călătoria prin
cercurile unde îşi ispăşesc păcatele lacomii, zgârciţii, şi
risipitorii, mânioşii, semeţii şi invidioşii, ereticii, tâlharii,
linguşitorii şi trădătorii, violenţii, sinucigaşii, cămătarii,
hoţii, ipocriţii etc. Fiecare popas îi prilejuieşte poetului
întâlniri semnificative cu umbrele unor personaltăţi ale
antichităţii sau cu unii dintre contemporanii săi, iar
istorisirile acestora, precum şi pedepsele pe care le ispăşesc
au rolul de a trimite spre descifrarea sensurilor alegorice ale
lucrării.
Fascinaţia acestei prime călătorii vine şi din
impresia de viaţă adevărată ce se degajă din descrieri,
personajele surprinse de Dante ducând cu ele şi după
moarte păcatul pentru care au fost aruncate în Infern.
Francesca da Rimini şi Paolo Malatesta îşi trăiesc mai
departe iubirea interzisă, în ciuda chinurilor la care sunt
supuşi, hoţul Ciampolo di Navarra îi păcăleşte pe draci
printr-un şiretlic, iar contele Ugolino şi arhiepiscopul
Ruggieri îşi continuă ura şi dincolo de graniţele terestre,
rozând întru veşnicie unul din craniul celuilalt. Ieşind
“către lumini şi stele”, Dante părăseşte Infernul, cutremurat
de cele văzute, şi se îndreaptă spre Purgatoriu, după ce se
încinge cu stuful umilinţei şi-şi spală obrazul de negurile
Infernului, pentru a putea pătrunde pe tărâmul celor care au
conştiinţa justiţiei divine, se căiesc de păcatele săvărşite şi
aşteaptă iertarea. Aici el îi va întâlni pe rând pe cei ce s-au
căit prea târziu, pe delăsători, pe trufaşi şi invidioşi, pe
nepăsători, zgârciţi, lacomi, desfrânaţi, cu toţi căindu-se
pentru păcatele lor şi ascultând pilde de iubire,
generozitate, cumpătare ori castitate.
În Cântul XXX, poetul este surprins de
apariţia iubitei Beatrice care îi va lua locul lui Vergilius
pentru a-l călăuzi prin Paradis. Poetul însuşi se căieşte
acum pentru decăderea lui morală şi primeşte mustrările
Beatricei, apoi, purificat în unda sclipitoare, porneşte “curat
şi dornic de-a urca la stele”.
Spre deosebire de atmosfera dramatică a
Infernului, în care se aud gemetele şi ţipetele celor
pedepsiţi, iar poetul asistă neputincios la zvârcolirile lor,
Purgatoril este dominat de calm, linişte, împăcare şi
speranţă. Duhurile întâlnite aici au superioritatea morlă a
căinţei, aşa cum mărturiseşte Guido Guinizelli,
întemeietorul şcolii “dulcelui stil nou” : “… şi sunt aici,
căci m-am căit în moarte”. Cantina Purgatoriului se
defineşte prin lirism, poetul italian exprimându-şi aici toată
adâncimea credinţei sale în valorile umanităţii, ceea ce îl
determină pe Miguel de Unamuno să exclame: “Din
adâncul acestei nelinişti, din abisul sentimentului
moralităţii noastre, ieşim la lumina unui alt cer, cum din
adâncul Infernului a ieşit Dante să revadă stelele…”.
Intrarea în Paradis se face o dată cu
invocaţia lui Apollo, zeul artei, căruia poetul îi cere
sprijinul pentru a putea reda în versuri toată strălucirea
fascinantă a sferelor cereşti.

5
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT
Alături de Beatrice, poetul urcă în cerul
Lunii, în cerul lui Mercur, unde împăratul Iustinian îi
prezintă în termeni alegorici istoria Imperiului Roman,
călătoreşte apoi în cerul Venerei, spre sufletele care au trăit
iubirea profundă, spre cerul Soarelui, unde îl întâlneşte pe
Toma d’Aquino, şi spre cerul lui Marte, alături de luptătorii
pentru credinţa în Cristos. Întâlnirea cu strămoşul său,
Cacciaguida, îi prilejuieşte lui Dante o evocare a
trecutorului florentin, dar îi confirmă şi viitorul său
strălucit, semn al conştiinţei propriei valori. În cerul lui
Jupiter, el are prilejul să-i întâlnească pe marii suverani, în
cerul lui Saturn vede duhurile contemplative, apoi, în cerul
înstelat, are revelaţia triumfului lui Cristos şi primeşte
binecuvântarea Sfântului Petru. În discuţiile filosofice cu
Sfântul Iacob şi Sântul Ioan, Dante abordează problemele
dragostei şi speranţei.
Ultima treaptă a Paradisului este Empireul,
unde, la rugăciunea Sfântului Bernard, Fecioara îi
prilejuieşte lui Dante contemplarea Treimii. Un ultim fulger
de lumină străpunge însă mintea acestuia şi îl aduce în real,
pentru a rosti cuvintele prin care se încheie poemul,
respectând simetria cu finalurile canticelor anterioare:
“Mai mult să spun nu-s vrednic prin cuvinte/
căci vrerii Sale potrivind pe-a mele,/ asemeni roţii mă-
mpingea-nainte/ iubirea ce roteşte sori şi stele”.
Descrierea Paradisului este un adevărat
poem al lumii şi al frumuseţii, căci, aşa cum observa
istoricul literaturii italiene, Francesco de Sanctis, “din toate
formele aici nu rămâne decât lumina, din toate afectele,
nimic altceva decât iubirea, din toate sentimentele, nimic
altceva decât beatitudinea, din toate actele, nimic altceva
decât contemplaţia”.
Idealul perfecţiunii pe care l-a împrăştiat
întreaga Renaştere este influenţat în cea mai deplină măsură
de Divina Comedie a lui Dante. Structura poemului ţine de
o arhitectură grandioasă, poetul organizând în simetrie cele
trei cantice, precum şi cânturile ce le compun.
Complexitatea lucrării este generată şi de multitudinea de
sensuri pe care ea le propune şi pe care Dante însuşi le
anunţă încă de la apariţia operei sale. Un prim sens este cel
literal, potrivit căruia poetul călătoreşte în anul 1300,
vreme de şapte zile. Din el rezultă însă imediat sensul
alegoric, reperabil chiar din primul cânt, atunci cînd eroul
este atacat de trei fiare, simbolizând lăcomia, violenţa şi
viclenia. Călătoria este una simbolică, de purificare, mai
întâi prin raţiune, întruchipată de Vergilius, apoi prin iubire,
a cărei exponentă este Beatrice. De aici rezultă un profund
sens moral, căci exemplul lui Dante este oferit întregi
umanităţi. Epoca istorică evocată, sângerosul ev mediu, ar
putea permite şi receptarea unui suprasens, acela al ieşirii
din frământata contemporaneitate a lui Dante, pentru a
revigora vechiul Imperiu Roman, în toată gloria pe care o
evocă personajele Comediei.

Fr. Rabelais, Gargantuan şi Pantagruel

Gargantua, tatăl său, a fost purtat 11 luni în

burta mamei, care, însărcinată fiind, ia parte la ospeţe mon-
struoase, în plină indigestie, Gargamela îl naşte pe
Gargantua prin ureche; autorul citează din textele antice si
"dovedeşte" că lucrul acesta nu e imposibil. Pînă la cinci
ani, micul Gargantua trăieşte aproape ca o sălbăticiune;
inteligenţa sa devine apoi sclipitoare: tatăl său,
Grandgousier, i-o descoperă atunci cînd Gargantua
inventează o ştergătoare pentru fund genială. De aceea
Grandgousier decide să-l dea la învăţătură. Ani de-a rîndul,
teologi "sorbonari" îl îndoapă cu manualele lor. A ajuns un
netot din cauza metodelor folosite. Gargantua e trimis de
tatăl său la un preceptor umanist, Ponocrates. Călare pe o
iapă uriaşă care, pentru a se apăra de muşte, dărîmă cu
coada păduri întregi, pleacă împreună cu noul său învăţător
la Paris. Acolo ia clopotele de la Notre-Dame şi le atîrnă de
gîtul iepei. Ponocrates reuşeşte să facă din Gargantua un
om nou datorită educaţiei pe care i-o dă după noile metode
umaniste.
După un timp începe un război între ţara lui
Gargantua şi Lerna, iscat de o ceartă între ciobani şi
plăcintari. Grandgousier îi scrie lui Gargantua să se
întoarcă acasă în grabă şi să ia parte la luptă. Războiul e o
ocazie pentru Rabelais de a face să plouă cu enormităţi.
Gargantua cu ai săi îi
învinge pe răii lui Picrocol, dar este apoi generos cu ei:
eliberează prizonierii, nu le acaparează teritoriile, îl
desemnează doar pe Ponocrates rege pînă la majoratul
fiului lui Picrocol.
Fratele loan, care s-a remarcat în luptă,
refuză să primească vreo mănăstire, însă e de acord să
conducă una care să funcţioneze după principiile sale. La
Telem va construi această mănăstire, deasupra porţii căreia
stă scris: "Fă ce-ţi place"; nu sînt admişi aici bigoţii,
făţarnicii, călugării ipocriţi, judecătorii şi cămătarii, ci
numai cinstit? cavaleri, tinere şi sprinţare domniţe şi cei
care tălmăcesc cu dreptate cuvîntul Scripturii. Libertatea
constituie singura regulă de viaţă a călugărilor şi bunătatea
lor e cea care asigură o perfectă înţelegere între ei.
Cartea a II-a După ce reia genealogia lui
Pantagruel şi arată cum el a moştenit apetitul părinţilor, Ra-
belais îşi trimite eroul la studiu prin Franţa, la toate

6
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT
universităţile, prilej să sublinieze defectele fiecăreia. Ajuns
la Paris, Pantagruel primeşte o scrisoare de la Gargantua, o
altă ocazie pentru autor să exprime idealul culturii uma-
niste. Pantagruel îl cunoaşte aici pe Panurge, personaj
pitoresc, jumătate vagabond, jumătate student, cu care va fi
prieten toată viaţa.
Auzind că dipsozii au invadat Utopia, ţara
lui Pantagruel, Panurge îl însoţeşte pe acesta pentru a lua
parte la luptă. După ce săvîrşesc împreună isprăvi de toată
lauda, cei doi intră în cetatea amoroţilor, unde Panurge îi
face regelui Anarhie o nuntă de pomină. Pantagruel acoperă
apoi cu limba o armată întreagă, iar maestrul Alcofibras,
aflat şi el acolo, intră în gura lui şi descoperă o altă lume,
asemănătoare celei reale. Cînd iese, după şase luni,
cucerirea ţării dip-sozilor e terminată. Ultimul capitol
aduce scuzele maestrului Alcoribas Nasier şi promisiunea
că povestea va continua cu nunta lui Panurge şi aventurile
sale, şi cu invitaţie pentru cititori de a trăi ca nişte adevăraţi
pantagru-elişti.
Cartea a III-a Aflăm apoi că Pantagruel
ocupă ţinutul cucerit, unde aduce cu sine o mulţime de
locuitori ai ţării lui Gargantua. Panurge îl ajută şi îl
însoţeşte peste tot, însă are o mare dilemă: trebuie sau nu să
se însoare? Pentru a se lămuri, cei doi pornesc într-o foarte
lungă călătorie, cu scopul de a găsi sfaturi şi oracole şi
astfel vor trece prin locurile cele mai fascinante. Negăsind
nicăieri un răspuns satisfăcător, ajunşi la capătul puterilor,
se hotărăsc să consulte Sfînta Butelcă, singurul oracol cu
adevărat serios. Sfîrşitul volumului aduce laude îndelungi şi
erudite descoperitorului unei plante foarte utile,
pantagruelionul.
In Cartea a IV-a, Pantagruel şi Panurge
continuă călătoria spre oracol, întîlnind în cale insule cu
animale ciudate, înfruntînd furtuni îngrozitoare şi vizitînd
personaje dintre cele mai pitoreşti.
Despre prologul Cărţii a V-a se afirmă că
nu-i aparţine cu siguranţă lui Rabelais. Drumul personajelor
continuă spre Roma, unde vor găsi celebrul oracol, al cărui
răspuns le va fi dat de preoteasa Bacbuc: "Bea!".

Johan Wolfgang Goethe, Faust

Drama debuteaza cu o Inchinare- dedicatie lirica adresata

martorilor trecuti ai vietii poetului -, in care se Dumnezeu
face o prinsoare cu Mefistotel, pentru a dovedi, prin Faust
nobletea aspiratiei fundamentale a omului catre adevar, in
ciuda ispitelor care-l pot incerca.
In prima scena, Faust este surprins intr-un moment de
deziluzie cand, dezamagit de limitele capacitatii sale de
cunoastere, tocmai in clipa in care se aude bataia clopotelor
vestind Pastele, hotaraste sa se sinucidă. El iese din casa si
isi gaseste alinare in compania oamenilor simpli, iar la
intoarcere este urmarit de un caine negru in care se
metamorfozase chiar Mefistotel. Acesta din urma să
incheie un pact cu Faust, caruia ii promite sa-l slujeasca pe
pamant oferindu-i tot ce-si doreste, pentru a obtine in
schimb sufletul lui atunci cand va porunci clipei: Stai, esti
atât de frumoasă!.
Faust incepe calatoria prin plăcerile vietii cu o betie in
pivnita lui Auerbach care ii repugna, este apoi intinerit de
catre vrajitoare si isi satisface dorul de iubire alaturi de
Margareta, de care incepe sa-l lege o reală afectiune.
Intelegând primejdia, Mefistotel curmă această relaţie,
făcându-l pe Faust ucigasul lui Valentin, fratele Margaretei.
Eroul traieste apoi experiente unice in noaptea Valpurgiei,
in vreme ce Margareta, acuzata de pruncucidere, isi
asteapta pedeapsa in inchisoare, dar, refuzand ajutorul
diavolului se mantuieste.
Dupa un somn regenerator in care se elibereaza de sagetile
remuscarii, Faust traieste placerile vietii politice la curtea
imparatului, unde rezolva problemele finaciare ale acestuia
si unde o aduce, din tinutul mumelor, pe frumoasa Elena.
O explozie il arunca pe Faust in chilia lui, unde Wagner,
ajuns invatat cu faima, creeaza un om viu intr-o retorta, iar
mai apoi calatoria sa continua in Grecia, unde eroul,
regasind-o pe Elena, va avea cu ea un copil, pe Euphorion,
simbol al ingemanarii dintre geniul nordic si cel sudic. Dar
Euphorion se prabuseste reeditand mitul lui Icar, si Elena il
urmeaza in imparatia umbrelor, iar Faust revine in
Germania, unde smulge de sub ape noi fasii de uscat.
Cuprins de frenezia creatiei, de fascinatia efortului creator,
Faust rosteste cuvantul magic ce inseamna sfarsitul pactului
cu Mefistotel. El va fi insa mantuit prin puterea
miraculoasa a iubirii si va urca la ceruri in glorie supemam
caci diavolul pierde prinsoarea cu Dumnezeu.
Prologul in cer din prima parte se desavarseste in final,
dand lucrarii simetri, caci Faust e salvt de iad pentru ca a
facut sa trimfe, in lupta dintre insusirile omenesti
contradictorii, generozitatea si nobilele aspiratii si pentru ca
si-a pus viata in slujba omenirii, caci omul bun, chiar
adumbrit de patimi, /Isi de drumul drept prea bine seama.
Calatoria simbolica a eroului are un sens de evolutie ce
pune in evidenta semnificatia ei initiatica. Pe acest drum,
Faust ajunge sa inteleaga esenta existentei, caci fapta-i
totul.\, gloria nimic.
Faust este la inceput dezamagit de cunoasterea sterila si
limitata, si amaraciunea-i arde inima in piept, dar pactul cu
diavolul ii indreapta idealurile in directia vietii cu
multitudinea ei de bogatii. Desi ii cere lui Mefistotel vartej,

7
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT
placeri dureroase, erol este din nou dezgustat si dezamagit,
caci nici in betie, nici in dragoste nu-si gaseste deplina
fericire. Aventurat in lumea cea mare, el isi va gasi
implinirea, cucerind noi spatii in care se va dezvolta o
umanitate fericita.
Mefistotel se autodefineste: / O parte sunt dintru acea
putere/ Ce numai raul il voieste, / Insa mereu creeză numai
bine./ Sunt spiritul ce totul neaga....
Lucid si viclean, el nu-l intelege pe Faust, ramane strain de
elanurile creatoare ale acestuia si de aceea incercarile sale
de a-l converti prin iluzii efemere sunt din start sortite
esecului.
Gretchen sau Margareta reprezinta prin drama sa nucleul
primei parti a operei, fiind pentru Faust o etapa obligatorie
a cunoasterii, pe care o depaseste in elanurile sale de
descatusare. Inocenta, dominata de sentimentul apasator al
pacatului, capabila de iubire sincera, Margareta este salvata
in ordine morala si devine, la randul ei, cale de salvare si
pentru Faust:

B
balzac.
Eugenie
Grandet

Acţiunea se petrece la Saumur, în casa

familiei Grandet. Felix Grandet, graţie afacerilor pe care le
deţinea, a reuşit să strângă destul de mulţi bani, care nu
egalau nici pe departe avariţia lui. El este cel care-şi
conduce familia şi casa intr-un mod foarte strict, aproape
tiranic. Totul este închis şi ţinut sub cheie, iar toate
cheltuielile casei sunt atent calculate de bărbat.
Intr-o zi de noiembrie, in 1819, a fost organizată o
mica petrecere in cinstea Eugeniei, fiica lui Grandet, cu
ocazia implinirii varstei de 23 de ani. Aici au fost invitate
două familii rivale : Cruchot si des Grassins. Fiecare spera
să-şi poată căsători fiul cu Eugenie. In aceeasi seara îşi
face însă apariţia Charles, verişorul lui Eugenie din Paris.
Eleganţa şi farmecul nu o lasă indiferentă, fata simţindu-se
incă din prima clipă atrasă de el. Tânărul este surprins la
început de aspectul mizerabil al locuinţei unchiului sau.
Treptat, Eugenie se îndrăgosteşte de Charles, iar
acesta incepe sa-i împărtăşească sentimentele.
Carles a venit cu o scrisoare de la tatăl său care
putea fi deschisă numai de Felix Grandet. Când scrisoarea a
fost deschisă, Grandet a aflat cu stupoare că din cauza
banilor, din pricină că era ruinat, fratele său s-a sinucis.
Acesta îl ruga sa aibă grijă de Charles dupa moartea lui, sa-
l vegheze si să-l ajute la nevoie. Felix nu se sensibilizează
şi îl dispreţuieşte pe acest nepot insolvabil.Această
insensibiliate faţă de durerea aproapelui său şocheaza
intreaga sa familie.
Tânărul îşi plânge parintele zi si noapte,
Înduioşată de soarta sa Eugenie îi dăruieşte toate monedele
de aur pe care le are de la tatăl sau. Fata i-a oferit aceasta
mică avere pentru a-l ajuta să-şi implinească visul :să plece
în India pentru a-şi face un viitor.
Charles a plâns de bucurie cand a văzut
bunătatea fetei şi i-a oferit în schimb un lucru foarte drag
lui care a aparţinut părintilor săi.
După ce îşi schimbă multe jură minte si chiar un
sarut, cei doi se despart, Charles luând drumul Indiei în
speranţa că va câştiga bani pentru a putea acoperi datoriile
lasate de tatal sau.
Viaţ a isi reia cursul normal, dar plecarea băiatului
lasă o durere foarte mare in sufletul Eugeniei.
In prima zi a anului 1820, Felix Grandet cere să
vadă, ca în fiecare an, averea fetei. Atunci când află că
aceasta nu mai are banii, se supără încât îşi închide fiica în
cameră. Mama, care o adora pe Eugenie, se îmbolnăveşte
din cauza supărărilor din casă şi se stinge încet, încet.
Dupa lungi certuri, Felix se hotărăste să se împace
într-un final cu fata lui, aceasta fiind singura sa
moştenitoare.
In 1822, după doi ani de boală şi chin, doamna
Grandet moare. Grandet îşi convinge fiica să renunţe la
moştenirea lăsată de mama sa. Eugenie trăieste acum numai
pentru a avea grijă de tatal ei. In adancul sufletului încă mai
aşteaptă veşti de la Charles, dar acesta nu-i scria deloc.
Înainte de moarte, Felix Grandet îşi iniţiază fata in
afacerile sale. In 1827, când bătrânul a trecut în nefiinţă,
Eugenie era stăpână pe toate domeniile tatalui său, ea
trebuind să rămână singură să întreţină casa.
Într-o zi, fata a primit o scrisoare din partea vărului
ei, prin care o anunţa că şi-a găsit o fată cu care se va
căsători numai din considerente materiale. Aceasta era
foarte bogata, iar în urma căsătoriei Charles va deveni
nobil.
Eugenie se resemnează cu gândul că nu se va mărita
niciodată cu vărul său, aşa că se mărita cu bogatul Cruchot
de Bonfons. Aceasta pune insă o singură condiţie : barbatul
trebuie să plătească toate datoriile unchiului său.
Această căsătorie nu a durat mult din pricină că sotul
ei, Cruchot de Bonfons, a murit.
Cu o avere foarte mare, Eugenie se întoarce la casa
părinţilor săi, donând banii in scopuri caritabile.
Deceptionată de greutăţile vietii, fata îşi trăieşte restul

8
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT
zilelor liniştita, alături de doica sa, Nanon şi de soţul
acesteia.

Albert Camus, Ciuma

Orasul Oran este lovit de o teribila ciuma raspandita prin

intermediul sobolanilor. Dupa scurt timp orasul este inchis
si este instaurata carantina. Oamenii incep sa se obisnuiasca
cu gandul si incerca sa supravietuiasca atat pe plan mental
cat si emotional. Fiecare gaseste metodele lui de
supravietuire, de multe ori atarnand in placutele amintiri ale
trecutului care pentru unii sunt tot ce le-a mai ramas in fata
unui prezent atat de hidos si un viitor atat de nesigur.
Opera este divizata in cinci sectiuni distincte
insa fara a le numi capitole deoarece autorul doreste astfel
sa delimiteze cu o linie mai stearsa actiunea din fiecare
sectiune. Totul are loc intr-un orasel numit Oran, undeva in
Algeria intr-un an necunoscut insa in luna aprilie. Dupa
cum se stie orasul face parte din iubita regiune unde s-a
innascut Camus, locul caruia ii apartine, Africa de Nord.
Insusi autorul face insasi la inceput cateva aprecieri
posomorate asupra imaginii acestui oras. Este unul tristt cu
oamenii oarecum banali si plictisiti de viata pe care o duc,
un oras port cu deschidere la mare, de altel una dintre
distractiile oranienilor. Soarele, vantul, schimbarea
anotimpurilori, marea, caldura vor avea sa influenteze in
diferite moduri stagiile ciumei cat si raspandirea ei.
Actiunea este fixata inca de la incpeut asupra doctorului
Bernard Rieux care preocupat sa isi conduca sotia bolnava
la tren descopera pe coridor un sobolan mort. Doamna
Rieux, pleca pentru o buna bucata de vreme la un sanatoriu
pentru recuperare. Doctorul realizand cat de mult tine de
fapt la sotia sa ii promite acesteia ca imediat dupa
intoarcerea sa o vor lua de la inceput si vor fi mai fericiti.
Acest sobolan gasit mort in mod misterios cat si multi altii
il pun pe ganduri pe doctorul Rieux, insa numai noi aveam
sa stim ca acesti sobolani morti sunt inceputul unei boli fara
leac, ciuma.
Pe zi ce trece sunt gasiti din ce in ce mai
multi sobolani, care umflati si putreziti ieseau pe strazi
pentru a-si da ultima suflare. Desi rapoartele aratau un
numar ingrijorator de rozatoare moarte acesti oameni lipsiti
de imaginatie refuzau sa isi aduca la cunostiinta
consecintele devastatoate ale unei epidemii. Sute de
sobolani erau dusi zilnic la crematoriu insa asta nu a
impiedicat aparitia ciumei. La scurt timp au inceput sa
apara cazuri de oamnei cu febra, ganglioni inflamati,
varsaturi si pete pe corp. Astfel moarte paznicul din
cladirea undelucra doctorul Rieux, domnul Michel. Mai
intai pisicile apoi caini iar in cele din ruma oamenii incep
sa moara datorida unei boli suspicioase. Populatia nu
banuieste inca dezastrul ce avea sa se abata asupra lor.
De-a lungul celei de-a doua parti ne este
expus timpul de-a lungul carantinei. Portile orasului sunt
inchise iar nimeni nu are voie sa maiiasa din oras astfel
evitandu-se si infectia altor zone. Cetatenii incep sa
realizeze sa sunt separati de cei dragi, sunt privati de
libertatea pe care o aveau altadata, sunt pur si simplu prinsi
intre portile unui oras in compania unui flagel periiculos
care nu iarta si nu allege victimele, le ia la intamplare.
Doctorul Rieux si prietenul sau mai varstinic, doctoral
Castle au incercat inca dinainte sa faca autoritatile sa
inteleaga ca nu aveau de a fec cu o simpla boala si cu o
epidemie. Acum docotrul Rieux se ocupa de toti cei bolnavi
atat la spital cat si la domiciliu. Se plimba prin cartierele
marginase si incerca sa izoleze orice cetatean ce dadea
semne de boala. Cei afectati de ciuma erau trimisi la spital
si ingrijiti de urgenta. Familia era pusa sub carantina,
lucruirile bolnavului cat si incaperea in care acesta a stat
trebuiau dezinfectate cu atentie. Multe dintre rude nu
intelegeau gravitatea situatiei si asta ingreuna si munca
doctorilor care incercau pe cat posibil sa izoleze flagelul.
Numarul cazurilor era alarmant de mare si orasul era acum
sub stapanirea ciumei. Oameni atat bolnavi cat si sanatosi,
aflati in vizita sau simpli localnici erau obligati sa
convietuiasca intre portile aceluiasi oras. Jurnalistul
Raymond Rambert, aflat in vizita in orasul Oran este prins
aici pe timpul ciumei, departe de Paris si de iubita sa.
Acesta incearca disperat sa paraseasca orasul sustinand ca
el nu este un cetatean al orasului ci un simplu trecator, ca el
nu are legatura cu acest loc al dezastrului si ca vrea sa se
intoarca acasa. Vine pana la doctorul Rieux pentru a cere o
dovada in urma careia sa reiasa ca este perfect sanatos si ca
poate parasi fara probleme orasul. Doctorul refuza cerinte
din motive lesne de inteles iar jurnalistul apeleaza la toate
mijloacele legate ce ii stateau in putiinta insa fara rezultat.
Isi face un plan pentru a scapa illegal cu ajutorul ascociatiei
de criminali ai lui Cottard. Intre timp insa Tarrou ii spune
acestuia ca si docotrul Rieux este despartit de sotia sa,
facandu-l astfel sa se rusineze de planul sau si indiferenta
de care da dovada in momente atat de grele. Dar nu numai
Rambert avea astfel de ganduri, multi dintre cetateni ce
gandeau la dragoste, la prieteni mai presus decat la boala
care ii tinea atat de uniti. Preferau sa paraseasca orasul
pentru a vedea persoana iubita insa cu riscul de a contamina
atata lume. Inconstienta si indiferenta unora era cea care
facea acest flagel sa supravietuiasca. Cottard nu avea nimic
de pierdut de pe urma acestei epidemii ba din contra
datorita crimei pe care o comisese in trecut simtea acum ca

9
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT
ciuma este ca o eliberare pentru el. Traise pana acum cu
frica ca ar putea si arestat si pedepsit in orice moment fara
drept la replica.
Dupa luni de carantina multi dintre cetatenii Oranului
au renuntat la egoista obsesie asupra propriei suferinte. De-
a lungul epidemiei parintele Paneloux a tinut mai multe
slujbe de rugaciune in care a spus ca aceasta epidemie nu
este decat un semn al raului. Ca s-a abatut exact asupra
Oranului pentru ca Dumnezeu nu este multumit de oamneii
de aici si pentru ca acestia o merita. Dupa ce moare de
ciuma si un tanar baiat, fiul lui M. Othon, Rieux realizeaza
ca oameni nevinovati isi pierd viata si ii reproseaza asta
parintelui. Preotul tine o a doua slujba diferita de prima in
care sustine faptul ca moartea celor inocenti si nevinovati
schimba putnctul de vedere al crestinismului: trebuie sa
alegi intre a crede in tot sau in nimic legat de Dumnezeu.
Parintele se imbolnaveste insa refuza sa fie consultat de un
doctor. In cele din urma moare insa nu prezinta simptomele
clasice ale ciumei astfel incat docotul Rieux il clasifica ca
fiind un “caz sub semnul intrebarii”.Cea de-a patra parte
prezinta o intorsatura drastica. Incep sa apara cazuri de
recuperare iar sobolanii sunt din nou prin oras. Cottard
innebuneste si incepe sa alerge pe strada cu pistolul in
mana dar in cele din urma este prins de politie. Este dat un
act oficial unde este anulata starea de carantina si declarata
perioada de epidemie inchisa Portile orasului se deschid
atat pentru cei care doresc sa vina in Oran cat si pentru cei
care doresc sa il paraseasca. Intalnirea cu cei dragi este
acum posibila. In acest punct al povestirii doctorul Rieux
dezvaluie cititorilor faptul ca el este naratorul intregii
intamplari. Cartea totusi se termina intr-o maniera ciudata,
cu un final deschis: chiar daca bacilul ciumei dispare pentru
cativa ani, bucuria este mereu amenintata deoarece el nu
moare sau dispare vreodata. Flagelul adorme in mobila si
rufe sau asteoata cu grija in odai si pivnite, asteapta
momentul potrivit pentru a da din nou lovitura de gratie

Thomas Mann, Muntele vrăjit

Personajul principal al romanului este Hans Castorp, un

tânăr burghez, rămas orfan din copilărie. El a fost crescut
pentru o scurtă perioadă de bunicul său, senatorul Castorp,
iar după moartea acestuia a fost crescut de consulul
Tienappel, ce fusese împuternicit ca tutore, şi care era un
unchi din partea mamei lui Hans. La vârsta de douăzeci şi
trei de ani Hans este absolventul „Şcolii politehnice din
Danzig” şi al „Şcolii tehnice superioare de la Braunschweig
şi Karlsruhe”, pregătindu-se să intre ca inginer la „Tunder
& Wilms”. Datorită faptului că a învăţat mult pentru a-şi
lua examenele tânărul este foarte oboist şi slăbit, iar pentru
a se mai întrema hotărăşte să-i facă o vizită vărului său
Joachim Ziemssen care era internat la sanatoriul în munţii
Grizoni, la Davos-Platz, fiind bolnav de tuberculoză. Ajuns
la sanatoriu, Hans descoperă că este şi el bolnav şi astfel
vizita sa, programată iniţial pentru trei săptămâni, se
transformă într-o şedere de şapte ani, deoarece la fiecare
control medicii îi vor prelungi perioada de tratament.
În sanatoriu Hans descoperă o lume stranie, diferită de tot
ce văzuse şi trăise până atunci, o lume în care timpul curge
parcă altfel decât în exterior, o lume care îl fascinează şi
care îl va scimba radical. În acest cadru lipsit de complicaţii
două sunt aspectele care ne vor reţine atenţia : problemele
privind viaţa din sanatoriu şi discuţile dintre pacienţi care
sunt deosebit de variate şi uneori aprinse, tratând sub formă
de eseuri diferite probleme politice, ştiinţifice , estetice şi
filosofice. Sanatoriul era condus de către consilierul aulic
Behrens care era ajutat de către doctorul Krokowski. Cei
doi obişnuiau să prelungească şederea în sanatoriu a
pacienţilor de la câteva luni, la ani buni , astfel încât o bună
parte din viaţa pacienţilor se petrecea aici. Câteodată unii
pacienţi se revoltau împotriva dispoziţilor lui Behrens şi
decideau să părăsească sanatoriu fără aprobarea acestuia.
Acest lucru se întâmplă şi cu verişorul lui Hans, Joachim
care părăseşte sanatoriul pentru a se consacra carierei
militare. Acest lucru agravează boala lui Joachim care este
nevoit să se întoarcă la Davos, dar din păcate nu se mai
poate face nimic pentru el şi moare.

Ernst Hemingway, Bâtrânul şi marea

Dupa 84 de zile pe mare, “Fara sa-i cada vreun peste“,

batrinul Santiago traieste cu speranta ca a 85-a zi ii va
aduce noroc, incredere marturisita lui Manolin, un copil de
pescari, atasat de acesta “85 e numar cu noroc-facu
batrinul. Ce-ai zice sa ma vezi venind cu unul din ai
grozavi, de peste 500 kg? “ Ajutat de baiat , a 2 zi, cu mult
inaintea zorilor, batrinul se avinta in larg, lasind departe de
tot luminile Havanei. Norocul nu pare al ocoli, caci un
marlin de aproape 700 kg se prinsese in una din unditile
lansate in apa. De acum, va incepe o lupta indirjita intre
pestele captiv si Santiago. Pe de o parte, pestele este
viclean si puternic, dar batranul pescar duce cu sine o
experienta de-o viata:”Dar am sai arat ce pot face sic ate
andura un om. I-am spus baiatului ca sunt un batran cum nu
mai e altul - asi zise el. Acum a venit vremea s-o
dovedesc.” Orele zilei, ale noptii si iar ale zilei, treceau
chinuitor de ancet, caci ancordarea, greutatea funiei, trecuta

10
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT
“chinga peste spate” si tinuta cu mainile amortite si ranite,
foamea si setae ai creasera si momente si stari de ameteala,
somn si anfrangere. Gandurile lui Santiago andreptate voit
spre anii tineretii, compasiunea fata de pestele captiv, dar si
admiratia sensibila fata de mare (“Batranul se gandea ansa
totdeauna la ea ca la o femeie, ca la ceva ce dainuieste sau
tainuieste mari binefaceri, iar daca vreodata se arata
salbaticaori rea, asi zicea ca pe semen nu poate fi altfel…
Luna o anraureste ca sip e o femeie –asi spune an sinea
lui”), umplu de frumusete paginile povestirii. El e un Homo
Sapiens, constient de puterea adversarului si de faptul ca
poate deveni usor prada a oceanului (“E un peste mare si
trebuie sa-l anduplec –cugeta el. Nu trebuie sa-l las sa afle
cumva cata putere are si nici c ear fi an stare sa faca daca
si-ar pune mintea cu mine. Daca as fi an locul lui, as
ancerca orice si as duce-o asa pana ar plesni ceva. Dar slava
domnului, ei nu sant atat de destepti ca noi, cei care ai
ucidem; suntem totusi mai de soi si haraziti cu mai multe
daruri.” Veni ansa si momentul mult asteptat, cand batranul
“ridica harponul cat putu de sus si-l repezi cu toata puterea
pe care o mai gasi antr-ansul.” De acum pestele va pluti
linistit an voia valurilor, ancorat de barca. Norocul (“As
vrea sa-l vad –asi zise- sa pun man ape el sis a-l simt. El
mi-e norocul”) ansa ancepe sa alunece spre drama. Antai un
rechin, apoi altul, si an final o multime tabara asupra
pestelui”Nu voia sa se mai uite la peste, caci fusese
mutilate. Cand rechinul ai atacase pestele, batranul simtise
muscatura de parka fiara si-ar fi anfipt coltii chiar an trupul
lui.” Batranul Santiagomai gasi rezervele necesare luptei cu
primii rechini”Dar omul nu-I facut sa fie anfrant –grai
batranul. Un om poate fi nimicit darn u anfrant”, dar acestia
deveneau din ce an ce mai multi. Regretul ancepe sa-l
stapaneasca:”Si totusi ami pare rau c-am ucis pestele –
gandi el.” An final, rechinii atacara si scheletul pestelui,
“asa cum cineva ar aduna firimiturile de la masa.” Dup ace
barca ajunse an port, purtand “sira spinariipestelui, mare
lunga si alba, ce se termina cu ocoada uriasa.” Batranul se
duse la coliba lui si adormi. Trezindu-se, vazu langa el
chipul lui Manolin, senin si ancurajator.

Anton Pavlovici Cehov, Livada cu vişini

Madame Ranevskaia Luibov Andreevna

impreuna cu fiica sa Ania in varsta de saptesprezece ani se
intorc acasa de la Paris pentru a afla ca familia este intr-o
mare ruina. Toti membrii sunt oarecum tristi datorita
gandului inspaimatator ca vor trebuie sa renunte la
frumoasa livada de visini de are ii leaga atatatea amintiri.
Acest prim act infatiseaza activitatile ce au loc inainte si
dupa sosirea stapanei care fusese plecata alturi de fiica sa
Ania, guvernatoarea Charlotta Ivanovna si tanarul lacheu
Iasa. Datorita stilului de viata risipitor si luxos mosierita a
reusit sa cheltuiasca cea mai mare parte din avere si fusese
parasita si jefuita la Paris de propriul sau iubit.
Doamna Renevskaia Liubov desi este aflata in pragul ruinei
inca nu realizeaza valoarea banilor pe care oricum cu greu
ii mai poseda. Fratele sau, Gaev Leonid este de altfel la fel
de iresponsabil, singura din familie preocupata de rosirea
banilor este fiica vitrega a mosieritei, Varia, care ajusese
grija de mosie in absenta mamei sale vitrege. La incpeut ne
sunt prezentate cateva din personajele operei. In primul
rand Duniasa, o fata a casei care este curtata de catre
cotabilul familiei, Epihodov Semoin Panteleevici. Acesta o
iubea nebuneste pe Duniasa insa ii se spunea “nouazeci si
noua de nenorociri” deoarece il urmarea mereu ghinionul.
De asemena observam inca de la inceput prezenta lui
Lopahin Iermolai Alexeevici, fiu de taran dar care
descurcandu-se frumusel cu banii a ajuns negustor. Bunicii
si parintii acestuia fusesera robi in trecut pe mosia doamnei
Liubov. Acesta este legat de doamna Luibov si o sfatuieste
pe aceasta ca pentru a scapa de datorii si pentru a nu da
mosia in august trebuie sa vanda proprietatea si livada cu
visini pentru construirea de noi vile si terenuri. Cu bani
castigati, o asigura Lopahin, ca vor putea trai linistiti o
vreme insa va trebuie sa darame casa parinteasca si sa taie
visinii. Mosierita datorita orgoliului nemasurat se
impotriveste la inceput sperand intr-un miracol care ii va
salva casa. Insa pe parcursul operei realizeaza ca aceasta
este singura solutie. Termenul lichidarii se apropia si
familia inca nu luase nici o masura. De cand era intoarsa,
stapana, nu apucase sa il vada inca pe studentul Trofimov
Piotr care in trecut fusese invatacelul copilului sau innecat.
De fapt acesta fusese motivul pentru care doamna plecase
la Paris in urma cu cinci ani. Pentru ca nu suporta sa vada
in fiecare zi raul in care se innecase fiul sau si datorita
mortii sotului sau. Intalnirea cu studentul o afecteaza
amintindu-I de fiul sau si acele vremuri si nenorociri.
In actul al doilea aflam ca Duniasa nu ii
imparaseste sentimentele contabilului Epihodov ci il
iubeste pe Iasa, tanarul lacheu care fusese plecat impreuna
cu mosieritala Paris. Acesta insa este putin pasiv la aflarea
snetimentelor tinerei fete gandul sau ramanand tot la Paris.
Cateva romante ciudate se petrec intre Lopahin si Varia si
intre Ania si studentul Trofimov, in timp ce mosierul
datorat, Piscik Boris ii face ochi dulci Charlottei. Un
triunghi al iubiri ale loc intre Duniasa, Iasa si contabilul

11
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT
Epihodov. Intriga centrala insa se concentreaza asupra
eroinei principale si anume doamna Liubov, dar mai exact
asupra datoriei in care aceasta se afla. Nici ea ori fratele ei
nu aveau bani sa plateasca datoria livezii cu visini, si daca
nu gaseau o solutie rapida aveau sa piarda totul. Intre timp
doamna continua sa primeasca scrisori de la Paris, de la
iubitul ei care o tradase, acesta rugand-o sa se intoarca.
Gaev incepe sa ia in considerare slujba oferita la banca iar
vecinul mosier Simeonov reuseste sa imprumute bani de la
doamna Liubov. In noaptea licitatiei, Andreevna da un bal
cu orchestra evreiasca, insa balul este lipsit de fastul de
odinioara asa cum si Firs remarca cu tristete. Studentul
Piotr este singurul care indrazneste sa ii spuna adevarul gol
golut doamnei Liubov si singurul care ioi atrage atentia mai
sever asupra cheltuielilor la care se supuna si la modul
extravagant de viata pe care o duce, in ciuda conditiei sale.
In asteptarea fratelui sau si al lui Lopahin, mosierita inca
mais pera intr-un miracol insa Piotr o avertizeaza sa nu mai
vizeze si sa se trezeasca la realitate.
In cele din ruma cei doi se intorc de la
licitatie iar Lopahin cu o bucurie ce nu putea if ascunsa da
de veste ca el este cel care a cumparat livada cu visini si
mosia doamnei Andreevna. Varia este indignata, stapana
incepe sa planga iar Lopahin nu isi poate ascunde imensa
bucurie de a pune mana pe pamantul atat de mutl dorit. A
reusit sa obtina pamantul pe care odinioara parintii lui au
fost robi. In mod ironic orodona ca petrecerea sa continuie
evitand are durere suferita de Andreevna.
Actul IV, ii infatiseaza pe toti membrii
familiei cat si apropiatii acesteia, pregatiti de plecare.
Lopahin rateaza ultima sansa de a mai fi impreuna cu varia
care va pleca sa munceasca pe mosia familiei Rogulini.
Ranevskaia Liubov se va intoarce la Paris sa fie alaturi de
iubitul sau si il va lua laturi de ea si pe Iasa, Charlotte sa
plange ca nu mai are functie insa Lophain o linistete.
Epihodov ramane in slujba negustorului fiindu-I alaturi insa
pana si Lopahin paraseste mosia pentru moment plecand la
Harkov. Moserul Piscik apare vesel fiind capabuil sa-I
plateasca satpanei o parte din datorie in urma unor afaceri
reusite. Gaev ramane angajat al bancii ins anu se stie pentru
cat timp iar domnisoara Ania promitei mamei sale ca va
termina liceul. Toata lumea confirma faptul ca Firs este
deja trimis la spital si ca nu trebuie sa isi faca nimeni griji
pentru. Inainte de plecare domna Liubov si fratele sau mai
privesc oadat casa memorand detaliile si amintirile ce ii
lega de acest loc minunat. Lophain sigur ca nu mai este
nimeni in casa inchide usa insa Firs dupa o vreme apare
singur in ipostaza unui batran parasit sigur ca Gave se va
intoiarce dupa paltonul pe care mereu il uita. In zadar
nimeni nu vine, Firs se intinde pe podea iar din livada se
aude toporul care loveste in visini.

William Faulkner , Cătunul

Într-o după amiază, în timp ce se afla la prăvălie, la Jody

vine Ab Snopes care-i spune că doreşte să se mute în acel
ţinut împreună cu familia sa, din care făceau parte fiul
Flem, soţia, două fiice şi cumnata sa, şi auzind că Varnerii
au de închiriat o fermă el îşi exprimă dorinţa de a o lua în
arendă. Deşi la început ezită, până la urmă Jody îi
închiriază ferma lui Snopes, dar la scurt timp după ce a
încheiat afacerea regretă acest lucru, auzind de la câţiva
săteni că familia Snopes era suspectă de incendierea unor
şure ale altor proprietari care le închiriaseră ferme şi cu
care au avut diverse conflicte. Jody porneşte a doua zi spre
ferma închiriată familiei Snopes cu gândul de a rezilia
contractul, însă întâlnirea de pe drum cu Ratliff, vânzătorul
de maşini de cusut din zonă, cel care cunoştea pe toată
lumea şi care îi povesteşte în detaliu incidentul cu
incendierea şurei, dar şi atitudinea lui Ab Snopes, sunt fapte
ce îl determină pe Jody, ca de frică, să renunţe la planul său
şi chiar să se ofere să-i ajute să-şi pună gospodăria la punct.
Acesta merge până într-acolo încât îl angajează pe Flem
vânzător la prăvălie, deşi întotdeauna de aceasta se
ocupaseră doar Varnerii. Deşi la început sătenilor nu le-a
plăcut faptul că la ei în cătun se stabilise dubioasa familie
Snopes, treptat ei se obişnuiesc atât cu aceştia cât şi cu
faptul că Flem vinde la prăvălie şi s-a mutat de la fermă
chiar în sat, iar toate lucrurile par să reintre în normal. Flem
se implică tot mai mult în afacerile familiei Varner, ajută şi
la egrenat bumbacul, după care participă chiar şi la
socotelile anuale pe care Will Varner le făcea, până atunci,
singur cu arendaşii şi datornicii. În primăvara următoare în
cătun apar alţi membri ai clanului Snopes, iar atelierul de
fierărie al Varnerilor este închiriat lui I.O. Snopes şi ucenic
la atelier devine Eck Snopes, ambii verişori cu Flem, în
timp ce Trumbull, vechiul fierar, părăseşte satul împreună
cu familia sa. Treptat Flem Snopes devine tot mai implicat
în viaţa satului, construieşte o fierărie nouă pe care o
revinde lui Varner, dă bani cu camătă oamenilor, îşi aduce
alţi verişori în cătun : pe Mink şi Ike Snopes şi încearcă să-l
pună pe unul dintre verişori învăţător la şcoala pe care tot
Will Varner o înfinţase. Cel care sintetizează bine situaţia
creată în cătun este Ratliff care spune: „ Flem l-a curăţat de
prăvălie, l-a curăţat de fierărie, şi acum începe cu şcoala.
Aşa că lui Will îi mai rămâne numai casa, deocamdată.”
Implicarea lui Flem în viaţa familiei Varner nu se opreşte
aici, pentru că printr-o conjuctură favorabilă reuşeşte chiar
să intre în familie. Astfel fiica lui Will, Eula, o tânără care

12
 VICTOR CRAUS ***** RECENZII ***** LITERATURA UNIVERSALĂ PENTRU BACALAUREAT
face impresia unei fete destul de prostuţe şi interesate de
absolut nimic, o comodă favorizată de soartă datorită
faptului că provine dintr-o familie bogată, se încurcă cu
McCarron, un moştenitor bogat ce locuia la vreo
douăsprezece mile de familia Varner, care o lasă
însărcinată, după care dispare. Pentru ca ruşinea să nu se
abată asupra familiei sale Will îl plăteşte pe Flem,
donându-i, printre altele, „Moşia Franţuzului” pentru a se
căsători cu Eula. Şi iată că tânărul Snopes şi clanul său sunt
cum nu se poate mai bine instalaţi pe „Moşia Franţuzului”
după ce ani de zile pribegiseră pe diferite moşii sudiste.

13