Mi-e frig de frigul Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece si nu va mai veni-napoi, n veci, si haina din cuier

devine rece si mnecile la camasi mi-s reci. Mi-e frig de frigul omului pe care, ndata ce n glorie s-a frnt, Familia l-a dus la-nmormntare si l-a lasat acolo, n pamnt. Mi-e frig de frigul lui, acum, ca ploua si-n cimitir e apa cu prisos, n timp ce viata ne e data noua, El zace n sicriu acolo, jos. Mi-e frig de frigul noptilor de iarna, Cnd respirnd prin viscole, postum, Nametii vor ncepe sa se-astearna si el, sarmanul, se preface-n scrum. Mi-e frig de frigul turturilor care Vor atrna plngnd de crucea sa, Cnd lacrimile noastre funerare, n cinic scazamnt, se vor usca. Mi-e frig de frigul cerului pe unde si joaca rolul ultim si-i e greu, Ca l priveste nsusi Dumnezeu, si dintr-odata, prin schimbari profunde, Mi-e frig de frigul lui. Mi-e frig de frigul meu. Adrian Paunescu