Sunteți pe pagina 1din 5

Trezirea spirituala-conditia misiunii

Text : Ezechiel 37:1-14

Subiect : Oase sau oaste

Scop : Sa descoperim modul în care poporul Israel,asemanat cu o vale plina


de oase, urma sa ajunga o ostire antrenata în slujirea lui Dumnezeu si sa
întelegem calea prin care si bisericile din zilele noastre aflate în moarte
spirituala, pot ajunge o armata spirituala antrenata în misiune.

Verset de memorat : I Pet.2:9

Observatii generale

Profetul Ezechiel a trait într-o perioada întunecata a istoriei poporului Israel.


Natiunea lui Iuda a fost cucerita de armata lui Nebucadnetar, iar cetatea
Ierusalimului a fost arasa si zidurile i-au fost darîmate. Tara a ajuns pustiita
pentru ca o mare parte a populatiei a murit în timpul acestui conflict, sau a
fost deportata în Babilon. Prin mesajul sau, Ezechiel s-a adresat în mod
principal prinsilor de razboi aflati captvi în Babilon. Dar cu aceiasi autoritate
a vorbit si celor ramasi în Iuda , precum si natiunilor înconjuratoare.

Spre deosebire de alti profeti, Ezechiel a primit mesajul lui Dumnezeu prin
multe vedenii si deseori l-a transmis exemplificat. Scopul pe care profetul l-a
urmarit a fost sa spuna celor din Babilon ca au ajuns în acesta stare de
robie, deoarece au calcat legamîntul facut cu Dumnezeu, n-au luat aminte la
cuvântul pe care Dumnezeu l-a transmis prin robii sai prorocii, ajungând sa
traiasca în imoralitate si idolatrie ca celelalte neamuri. Desi pedeapsa
primita era meritata, Dumnezeu nu i-a uitat pe cei alesi nici chiar în tara
robiei, de aceea a pregatit pentru ei izbavirea si restaurarean fizica si
spirituala.

Desi Ezechiel a vorbit unei natiuni, descurajate si desradacinate , dupa


experienta pe care profetul a trait-o si revelatia pe care acesta a primit-o din
partea lui Dumnezeu , putem spune ca si pentru o natiune aflata în cea mai
josnica stare de robie fizica si moarte spirituala , mai exista nadejde.

Daca în prima parte a viziunii prezentata în acest capitol,Ezechiel a vazut


numai oase, în urma interventiei lui Dumnezeu,aceste oase au ajuns „o
mare ostire”. (Ez.37:10) Aceasta minune ne arataca Dumnezeu poate sa
dea viata, sa aduca izbavire fizica si revigorarea spirituala. Cînd poporul
Israel a ajuns sa fie cosiderat fara viitor si de doua ori mort , Dumnezeu face
o minune si oasele s-au transformat în ostire! Aceasta experienta traita de
poporul Israel, ne arata ca si pentru bisericile de astazi aflate în moarte
spirituala mai exista nadejde. Membrii acestora pot deveni o armata
spirituala care sa câstige biruinta pentru Împaratia lui Dumnezeu . Cum se
poate ajunge la acesta minune ?Urmarind experienta traita de Ezechiel
observam ca a fost o progresie care a început cu :

I. O priveliste înspaimîntatoare

Experienta traita de Exechiel n-a fost o fictiune sau o traire halucinanta, ci o


viziune reala. Profetul marturiseste : „Mîna Domnului a venit peste mine, si
m-a luat în Duhul Domnului, si m-a pus în mijlocul unei vai pline cu oase
„ (Ez.37:1) Initiativa a apartinut lui Dumnezeu, care a stapînit pe profet, l-a
condus la locul experientei ajutajutându-l sa vada realitatea din perspectiva
divina. Realitatea pecare a vazut-o Ezechiel era deosebit de
înspaimîntatoare :

a. deoarece întreaga scena se petrecea într-o vale.

În Sfînta Scriptura muntele reprezinta biruinta ; locul partasiei cu Dumnezeu


si a celor mai înaltatoare experiente: (Gen 13:1-17, Ex.3:1-10,Ex.19:10-25, I
Imp.19:9-13, Mat 5:1-12, Mat 17:1)etc. Valea reprezinta însa locul placerilor,
al esecului si-al înfrîngerii. (Gen.13:10-13, Ex. 17:8-16, Ps . 23:4) etc.
Ezechiel a fost condus într-o vale ce reprezenta adîncul spiritual, groapa în
care cei din neamul sau au ajuns din cauza pacatului (Ps 61:2 , Ps
40:2).Locul în care a fost purtat profetul , arata cît de departe a ajuns
Israelul fata de Dumnezeu si cît de mare a fost alunecarea lor spirituala.
Daca aceasta s-a întîmplat atunci,stiind ca lumea merge din rau în mai rau ,
oare cît de adînca este groapa în care a ajuns omenirea astazi ? Dar nu
numai atât; privelistea vazuta de Ezachiel era înspaimîntatoare :

b. deoarece profetul a vazut multe oase.

Într-un cimitir , sau într-un mausoleu nu se poate vedea altceva decît oase .
În vremea copilariei, dupa ce am facut turul Mausoleului de la Marasesti, am
iesit afara tremurînd, pentru ca tot ceea ce am vazut era numai cranii
umane si multe oase. În noptile care au urmat am avut de multe ori
cosmare.De fiecare data ma visam într-o groapa înconjurat de oase.Si
Ezechiel a facut un tur al vaii în care a fost dus de Dumnezeusi si a trecut pe
lînga multe oase, pe care le-a examinat cu atentie : „de jur împrejur”
(Ez.37:2)

Prima constatare pe care a facut-o Ezechiel cu privire la aceste oase a fost


ca „erau foarte multe”si întinse pe toata suprafata vaii !(Ez.37:2) Aceasta
trista realitate, arata ca poporul Israel fara de Dumnezeu a ajuns „un cimitir
ambulant”! Daaca asa erau cei de atunci, cum arata oare lumea astazi? Toti
cei ce traiesc în pacat sunt morti din punct de vedere spiritual : (Ef. 2:1).

De aceea din punct de vedere spirirual, din perspectiva lui Dumnezeu,


întreaga lume este un mare mormânt. Ce marediferenta este înre ceea ce-a
intentionat Dumnezeu sa fie pamîntul si ceea cea-a ajuns ! În revelatia pe
care Isaia a avut-o în templu , în cîntarea serafimilor se arata ca „ tot
pamîntul este plin de marirea si slavalui Dumnezeu „ (Isaia 6:3) Dumnezeu a
intentionat ca pamîntul sa fie un „Rai” ; diavolul si pacatul au facut însa ca
acesta sa ajunga un „cimitir!”. De aceea lumea în care traim este
identificata a fi : „valea plîngerii „ sau valea umbrei mortii” (Ps 23:4 ;84:6).

Daca prima constatare facuta de Ezechiel a fost cu privire la numarul


oaselor si zona în care acestea erau împrastiate, urmatoarea constatare a
fost cu privire la conditia acestora: Oasele erau : „uscate de tot „( Ez.37:3)
Aceasta constatare arata ca moartea survenise de multa vreme si ca n-a
fost nimeni care sa le înmormînteze. Cei ce murisera au ramas în bataia
soarelui. Ce priveliste înfioratoare ! Poporul Israel, mort de multa vreme fara
ca sa fi fost cineva sa -l ascunda de fata lui Dumnezeu ! Aceasta priveliste
este însa mult mai înspaimîntatoare:

c. deoarece nu era nici un semn de viata

În prima parte a vedeniei lui Ezechiel nu exista nici un semn deviata si nici o
garantie de speranta. Tot ce a vazut profetul ,erao imagine dezolanta de
adânca liniste si inactivitate, stare ce arata ca pentru acele oase nu mai
exista nici un viitor.(Ez .37:11) . Cînd am vizitat Arizona am oprit masina
undeva în desert. Facînd cîtiva pasi pe lînga sosea, am constatat ca era o
liniste de mormînt. Nu se auzea nici un ciripitnici sau vre-un fosnet; era o
liniste deplina. Era o asa de mare liniste încît au început sa ne tiuie urechile.
Tot ceea ce vedeam în jur,parea a fi fier încalzit. Nu se putea zari nici un
semn de viata.Cactusii pe care îi vedeam din loc în loc pareau a fi din fier. În
acel cadru al pustiei, am înteles ce înseamna un loc fara viata. Asa este si
lumea fara de Dumnezeu !( Ef.2:12) . Pe cînd se afla în mijlocul acelui mare
mormînt, Ezechiel a fost însa trezit de .

II. O întrebare provocatoare

Dumnezeu însusi se adreseaza lui Ezechiel întrebîndu-l :” Fiul omului ,vor


putea oasele acestea sa învieze”? (Ez.37:3) . Din nou initiativa apartine lui
Dumnezeu, care întrerupe linistea. Este interesant de observat ca
Dumnezeu nu-l cheama pe Ezechiel pe nume ,ci îl identifica numindu-l „Fiul
omului”! Acest fapt arata ca Ezechiel era reprezentantul umanitatii ; dar mai
mult decît atît putem lua în considerare si faptul ca Dumnezeu astepta
raspunsul la acesta întrebare nu de la Ezechiel ci de la cel ce s-a numit pe
sine „Fiul omului”!(Mat 18:11; Luca 9:56 ) Raspunsul dat de Ezechiel a fost
însa unul neasteptat: „ Domne Dumnezeule ,tu stii lucrul acesta „!
(Ez.37:3)Daca ar fi raspuns din perspectiva umana, Ezechiel ar fi trebuit sa
spuna : „niciodata”! Prin raspusul pe care l-a dat însa Ezeciel, se vede
maturitate si întelepciune. El a atribuit toata autoritatea lui Dumnezeu ,pe
care l-a numit a fi „Domnul” si „Stapînul !„Raspunsul lui Ezechiel ne ajuta
sa întelegem ca Dumnezeu are toate lucrurile sub control si are raspuns
pentru orice întrebare. De multe ori si noi am fost ispititi sa spunem
„niciodata” ; Domnul Isus ne ajuta însa sa întelegem ca ceea ce este cu
neputinta pentru oameni, este la îndemâna lui Dumnezeu. El nu numai ca
stie raspunsul pentru orice întrebare , dar poate sa si rezolve orice situatie ;
de aceea viziunea lui Ezechiel se închieie cu :
III. O experienta înaltatoare

Ceea ce-a urmat în vedenia lui Ezechiel dovedeste o schimbare radicala.


Oasele s-au adunat laolalta si au format trupuri umane care au fost
însufletite de Dumnezeu; oasele au ajuns o mare ostire! (Ez.37:10). Este
demn de ramarcat nu numai ca oasele au format trupuri vii ,ci mai mult
decât atât ,cei înviati erau pregatiti , echipati si încolonati, gata de lupta.
Acesta este ceea ce Dumnezeu asteapta dela poporul si Biserica Sa. Sa fie
o mare ostire spirituala, care sa confrunte puterea întunericului purtând
mesajul evangheliei pîna la marginile lumii ! Cum se poate ajunge însa la
aceasta experienta înaltatoare ? Privind experienta lui Ezechiel putem spune
ca acesta minune a fost :

a. realizata prin lucrarea lui Dumnezeu

Dumenzeul care a luat initiativa în experienta lui Ezechiel ,esteDumnezeul


care ce începe, duce la bun sfîrsit. Minunea transformari i„ oaselor în ostire”
este lucrarea lui Dumnezeu. El l-a chemat pe profet si i-a facut cunoscut
mesajul pe care acesta l-a popovaduit (Ez.37:4-6) si tot El a adus oasele la
viata (Ez.37:7 -10). Dumnezeu nu numai ca a facut aceasta minune în
viziunea lui Ezechiel ,ci a si demonstrat-o practic în viata Israelului (Ez .
37:12-14).Aceasta minune confirma faptul ca Dumnezeul nostru ceea ce
spune poate sa si împlineasca (Ez.37:14). Aceasta demonstratie din viata
Isrelului , Dumnezeu poate sa o reoete si astazi. “Oase care capata viata”,
reprezinta cea mai mare minune pe care o putem trai si astazi . Domnul Isus
a spus : „ Adevarat , adevarat va spun , ca vine ceasul , si acum a si venit
cînd cei morti vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, si cei ce-l vor asculta , vor
învia”. (Ioan 5:25) Daca Dumnezeul nostru este atotputernic ;atunci de ce
nu traim o înviere generala ? Pentru ca nu este înca vremea acestei învieri;
pîna atunci însa, învierea oaselor este:

b. conditionata de propovaduirea Cuvîntului

Desi aceasta minune a fost împlinita prin putere Divina, lucrarea lui
Dumnezeu a fost strîns legata de misiunea profetului. Minunea transformarii
oaselor în ostire ,a prins contur atunci cînd profetul a început sa predice
(Ez.37:7) Daca urmarim exemplul lui Ezechiel , putem spune ca el a predicat
cu credinta. Cîti am fi gata sa predicam unor oase ? Si cîti dintre noi am fi
gata sa spunem oaselor : „Iata ca voi face sa intre în voi un duh,si veti
învia !” Va voi da vine ,voiface sa creasca pe voi carne ,va voi acoperi cu
piele , voi pune un duh în voi si veti învia”.(Ez.37:5-6).Ezechiel a predicat
comunicând tot adevarul . Mesajul pe care l-a rostit n-a fost cuvîntul sau, ci
el a spus toate cuvintelepe care le-a primit din partea lui Dumnezeu
(Ez.37:4-7) .În acelasi timp el a predicat avînd si mari asteptari .Profetul n-a
vorbit numai ca sa legene oasele , ca acestea sa doarma mai bine. El a
predicat asteptînd ca sa se întîmple ceva. A asteptat ca oasele sa se adune,
sa formeze trupuri care apoi sa învie si sa cunoasca pe Dumnezeu
(Ez.37:6).De ce nu se mai întîmpla aceiasi minune si astazi cînd sunt rostite
asa de multe predici ? Pentru ca predicatorii nu mai primesc mesajul de la
Dumnezeu, nu-l transmit cu credinta si cu nadejdea ca ceea ce spun se va
împlini. Oriunde se propovaduieste Cuvîntul lui Dumnezeu curat si nestirbit
se întîmpla aceiasi minune: mortii spiritual dobîndesc viata! Aceasta înviere
este însa :

b. cauzata de lucrarea Duhului Sfînt

La predica lui Ezechiel a început o miscare . Oasele s-au adunat în trupuri


care au dobîndit o forma umana. Este demn de remarcat faptul ca desi
trupurile erau întregi, lucrarea înca nu era desavîrsita. Mai lipsea ceva :
lipsea viata ! Fara viata noile trupuri erau numai oase împodobite si frumos
organizate! Nu era o mare diferenta fata de starea lor de dinainte. Daca
starea lumii fara de Dumnezeu poate fi asemanata cu valea oaselor
împrastiate, multe biserici astazi se pot asemana cu trupurile fara viata. Tot
ceea ce se petrece în timpul slujirilor, este doar organizarea oaselor ! Pentru
ca sa fie viata, trebuie însa sa vina Duhul lui Dumnezeu . Ezechiel a strigat
asa cum l-a învatat Dumnezeu : „Duhule , vino din cele patru vînturi si sufla
peste mortii acestia , ca sa învieze „! (Ez.37:9) Pentru multe biserici si astazi
ar trebui sa se rosteasca aceiasi strigare. Pentru ca numai atunci când vine
Duhul lui Dumnezeu este viata,iar cei înviati sau înpicioare si sunt gata de
lupta. (Ez.37:10) Nu cumva mai vezi moartea în viata ta si a bisericii în care
slujesti ? Daca cei mai multi zac trîntiti la pamînt de pacat si faradelege ,
este vremea sa lasati Duhul lui Dumnezeu sa lucreze !

Întrebari pentru discutie:

- de ce credeti ca omenirea aluneca tot mai mult în prapastia

pacatului ?

- care sunt raspunsurile cele mai fregvente la situatia lumii de

astazi?

- de ce nu se mai întîmpla nimic la multe predici pe care le

auzim ?

- care este obstacolul cel mai greu de tecut ca biserica în care

slujestisa devina o armata spirituala ?

S-ar putea să vă placă și