Sunteți pe pagina 1din 154

Listă de opere după perioada în care au fost scrise

Perioada: secolul al XVI-lea ÷ secolul al XX-lea

Conținut

Articole

Secolul al XVI-lea

Index librorum prohibitorum

Secolul al XVIII-lea

Così fan tutte Don Giovanni Idomeneo Nunta lui Figaro Răpirea din serai

Secolul al XIX-lea

Amurgul zeilor Bărbierul din Sevilla Carmen (operă) Cavaleria rusticană Cidul (operă) Coțofana hoață Crispino e la Comare Dama de pică (operă) Don Pasquale Elixirul dragostei Faust (operă) Favorita Fiica regimentului Frumoasa Elena Boris Godunov (operă) Hänsel și Gretel (opera) Inelul Nibelungilor La bohème La Cenerentola Lakmé Lohengrin Lucia di Lammermoor

1

1

3

3

6

9

11

20

22

22

24

26

27

29

30

31

31

32

34

36

40

41

42

46

47

48

50

52

53

54

56

Maeștrii cântăreți din Nürnberg Martha (operă) Mefistofele Mignon (operă) Nevestele vesele din Windsor (operă) Norma (operă) Olandezul zburător Orfeu în infern (operetă) Paiațe Parsifal Pescuitorii de perle Puritanii Aurul Rinului Samson și Dalila Scara de mătase Semiramida (operă) Siegfried (operă) Somnambula Tancred Tannhäuser (operă) Traviata Tristan și Isolda (operă) Walkiria Wilhelm Tell (operă)

Opere de Giuseppe Verdi

Aida

Alzira (operă)

Aroldo

Attila (operă)

Bal mascat

Don Carlos (operă) Ernani Falstaff (Verdi) Giovanna d'Arco

I due Foscari

I Lombardi alla prima crociata

58

60

60

62

62

63

64

66

71

73

75

76

77

79

80

81

82

83

84

85

86

89

91

93

95

95

98

99

100

101

104

105

107

109

110

111

I vespri siciliani

113

Il

corsaro

114

Jérusalem

114

La battaglia di Legnano

115

La forza del destino

116

Luisa Miller

117

Macbeth (operă)

117

Nabucco

118

Oberto (operă)

120

Otello (Verdi)

121

Rigoletto

123

Simon Boccanegra

125

Stiffelio

126

Trubadurul

127

Un giorno di regno

129

Secolul al XX-lea

130

Cavalerul rozelor

130

Einstein pe plajă

131

Madama Butterfly

131

O

noapte furtunoasă (operă)

134

Oedip (operă)

134

Pelléas et Mélisande

136

Salomeea

137

Tosca

138

Opera Turandot

142

 

Turandot

142

Calaf (Turandot)

145

Turandot (prințesă)

145

 

Referințe

Sursele și contribuitorii articolelor

146

Sursele, licențele și contribuitorii imaginilor

149

Licențele articolelor

1

Secolul al XVI-lea

Index librorum prohibitorum

Pentru alte sensuri, vedeți Index.

Index este denumirea scurtă sub care este cunoscută o listă de cărți și autori, denumită, în latină Index librorum prohibitorum (Index de cărți interzise). Aceasta s-a publicat în 1559, la inițiativa Inchiziției, sub pontificatul lui Paul al IV-lea și a fost confirmată de Conciliul de la Trento din 1564. [1] Indexul era registrul Bisericii Catolice, în care erau înscrise toate cărțile considerate dăunătoare sau eretice, pentru că vin în contradicție cu dogmele bisericești. Cărțile aflate în Index nu puteau fi citite de către supușii Sfântului Scaun.

nu puteau fi citite de către supușii Sfântului Scaun . Index Librorum Prohibitorum, ediţia 1564 Oricine

Index Librorum Prohibitorum, ediţia 1564

Oricine citea, poseda sau participa la producerea ori răspândirea unei cărți interzise, trecute la index, era pedepsit prin excomunicare. Orice bun creștin avea obligația de a denunța autorităților orice caz de încălcare a acestui ordin papal. [2]

Indexul (lista neagră) a fost înnoit periodic și a fost publicat cu regularitate până în anul 1948, dar abia în anul 1966 s-a emis o decizie care a suspendat apariția Indexului. [3] În cei aproape cinci sute de ani, catalogul a suportat 32 de ediții. [4] Ediția a 32-a, publicată în 1948, cuprindea 4000 de titluri cenzurate din varii motive: erezie, imoralitate, sexualitate explicită, incorectitudine politică etc. [5]

Filosofi ca Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche nici nu apar pe listă, întrucât fiind atei se înțelegea de la sine că lucrările lor erau prohibite.

Ultimul titlu pus în Index librorum a fost Viața lui Iisus a abatelui Jean Steinmann. [6]

De la acest termen derivă expresia A pune la index, care, pe lângă sensul de a trece o carte în lista cărților interzise, are și o conotație familiară, însemnând a socoti sau a trata pe cineva ca fiind nedemn, nevrednic sau primejdios. [7]

Index librorum prohibitorum

2

Index Expurgatorius

A existat și un Index Expurgatorius, care era o listă de cărți ce puteau fi citite numai după expurgarea acestora

(eliminarea anumitor pasaje considerate inacceptabile). [8] Lucrările scrise de Voltaire, Rousseau, Diderot, Helvétius, d'Holbach, La Mettrie și alți liber cugetători, înscrise în Index Expurgatorius, puteau fi citite numai cu aprobare de la Papa de la Roma. [9]

Inițial, Index Expurgatorius s-a editat separat, ulterior a fost inclus în Index Librorum Prohibitorum [10] , care a devenit Index librorum prohibitorum et expurgatorum.

Vezi și

Note

[3]

Cenzura în secțiune transversală. Repere cronologice (http://www.sud-est.md/numere/20001101/article_8/)

[4]

Cenzura în secțiune transversală (http://www.sud-est.md/numere/20001101/article_8/)

Legături externe

3

Secolul al XVIII-lea

Così fan tutte

Così fan tutte (titlul original este identic:Così fan tutte) este o operă în două acte a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte.

Premiera absolută a operei a avut loc la Viena, la "Burgtheater", la data de 26 ianuarie 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului.

Così fan tutte

4

Acțiunea

Actul I

Tinerii ofițeri Guglielmo si Ferrando se întrec în a lăuda grația și virtuțile logodnicelor lor - surorile Dorabella si Fiordiligi. Prietenul lor mai vârstnic, Don Alfonso, ascultă toată această tiradă cu un aer amuzat și îngaduitor, dar nu pare deloc convins de constanța si fidelitatea în dragoste a celor două logodnice, a femeilor în general. Discuția celor trei este gata sa se transforme într-o cearta serioasa, când Don Alfonso, pus pe glume si farse, ca de obicei, propune o solutie rezonabila. Vor face un pariu: daca într-un timp stabilit cele doua logodnice se vor dovedi credincioase si incoruptibile, Don Alfonso va plati prietenilor mai tineri o pungă cu țechini de aur. Daca nu, va primi el aceasta sumă frumoasa, pe lânga satisfactia de a fi învingator. În acest timp, Dorabella si Fiordiligi îsi amăgesc nerabdarea cu care asteaptă sosirea logodnicilor iubiți, privind portretele acestora. Suspinele lor drăgostoase sunt întrerupte de sosirea lui Don Alfonso care, cu o vădită strângere de inima, le comunică trista veste: Guglielmo si Ferrando vor trebui să plece la razboi. Știrea cade ca un trăznet asupra bietelor fete, care se pierd în lacrimi. Conform întelegerii secrete, cei doi logodnici sosesc și ei dupa scurta vreme, pentru a-și lua adio de la iubitele lor. Promisiunile si juramintele prin care se leagă să-si ramână credincioși dau o dovadă în plus a dragostei celor patru tineri, care acum urma sa fie pusă la încercare. Tristetea si suferinta celor doua surori nu este înteleasa și nici acceptată de camerista lor - vesela si isteata Despinetta, care le sfătuieste sa renunțe la lacrimi, fiindca nu aduc nici un folos, și nu sunt nici meritate de cele mai multe ori. Preocupat sa-si duca planul cu bine pâna la capat, Don Alfonso a câstigat de partea sa pe Despinetta, care, în schimbul unei pungi cu bani, consimte sa-i dea tot ajutorul. Astfel, în casa celor doua surori sunt introdusi doi tineri îmbrăcati excentric. Prezentati de catre Don Alfonso drept prietenii lui, tinerii par încântati de cunostinta si nu pregeta sa faca declaratii de dragoste stapânelor casei. Mai întâi surprinse, apoi intrigate de îndrazneala oaspetilor, Dorabella si Fiordiligi îi resping, demne si cu răceală. În aparență dezamăgiți, cei doi tineri, care nu sunt altii decât Guglielmo si Ferrando deghizati, par încântați de fidelitatea logodnicelor si se vad cu pariul aproape câstigat. Însa Don Alfonso pune la cale o alta încercare. În grădină, în fața celor doua surori, tinerii simuleaza o adevărată disperare din cauza iubirii neîmpărtășite, care îi determina să se otravească. Cu toții intră în panica, iar Despinetta, expeditivă, alearga sa cheme un doctor. Acesta sosește si, uimindu-i pe toti cu știința lui cam bizară, pretinde celor doua surori să-i sărute pe tineri, fiindca numai așa îsi vor reveni. De această rețetă originala numai Don Alfonso nu se miră, pentru ca numai el stia ca medicul era Despinetta travestita.

Actul II

Despinetta dorește sa-si convinga stapânele ca tinerii straini îndragostiti de ele merita mai multa atentie, iar o femeie trebuie întotdeauna sa stie sa se faca ascultata si iubita. Drăgălașele fete ajung pâna la urma la concluzia ca admiratorii lor nu sunt lipsiti de farmec si alege fiecare pe cel preferat, care în realitate era logodnicul celeilalte. În amurgul blând care învaluie gradina, Dorabella, ascultând cuvintele de dragoste ale lui Guglielmo, este aproape convinsa de sinceritatea sentimentelor lui. Medalionul pe care i-l daruieste, si care simbolizeaza inima îndragostita a tânarului, o cucereste definitiv. În semn de afectiune, ea îi ofera portretul logodnicului plecat. Compatimindu-l pe Ferrando înselat de logodnica, Guglielmo ia lucrurile mai usor, încercând sa nu faca o tragedie din aceasta întâmplare. Fiordiligi, logodnica lui Guglielmo, care fusese mai ferma si mai greu de convins, se lasa pâna la urma si ea cucerita de insistențele tandre ale lui Ferrando. Si pentru ca farsa sa aiba un punct culminant, Don Alfonso pregateste numaidecât celebrarea căsătoriei dintre cele doua surori si noii lor pretendenti. Este adus notarul, care întocmeste actele asa de bine, încât nimeni nu-si da seama ca este tot Despinetta travestita. Dar, tocmai când urma sa fie semnate contractele de casatorie, de afara răzbat glasuri care anunță reîntoarcerea din război a celor doi logodnici trădați. Teama si panica îi cuprind pe toti, iar în învălmășeala produsă Guglielmo si Ferrando reusesc sa se strecoare afara, unde îsi schimbă costumele, ca peste câteva momente să apară, spre uimirea si încurcătura mireselor. Ca întotdeauna, la momentul potrivit intervine însa Don Alfonso. El reuseste să-i împace pe tineri, dupa ce le dăduse o lecție, sfătuindu-i că-i bine să știi să iei lucrurile așa cum sunt. În definitiv, cosi fan tute(așa fac toate).

Così fan tutte

5

Referințe

• Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971

• Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999

• Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, București, 2002

Legături externe

• Così fan tutte (acțiunea operei) [1]

• Così fan tutte [2]

Referințe

Don Giovanni

Don Giovanni

6

Don Giovanni este o operă a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte.

Premiera absolută a operei a avut loc la Praga, la "Ständetheater", la data de 29 octombrie 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului.

Acțiunea

Actul I

Plimbându-se prin fața casei comandorului, Leporello mormăie înciudat. S-a săturat de înjosirile și mai ales de emoțiile pe care i le oferea cu dărnicie stapânul său. Cu fața ascunsă sub o mască, Don Giovanni coboară grăbit scările casei, urmat de Donna Anna, fiica comandorului. Revolta împotriva necunoscutului, care a sedus-o, se amestecă în sufletul ei cu admirația pentru farmecul lui irezistibil. Scena aceasta ciudată este întreruptă de apariția comandorului, care zărindu-l pe necunoscut, trage spada. Brațul său se va pleca însă în fața tineretii. Lovit de moarte, comandorul se prăbușește. Don Giovanni se mistuie în întunericul nopții. În fața corpului neînsuflețit al batrânului, Donna Anna jură să se răzbune. Don Ottavio, logodnicul ei, o va ajuta. Abia scăpat din această primejdioasă

Don Giovanni

7

aventură, Don Giovanni e gata să se lase antrenat într-o alta, tentat de silueta atrăgatoare a unei femei pe care o zărește în stradă. Dezamăgit, când îsi dă seama că a reîntâlnit-o pe Donna Elvira, fosta lui iubită care-l urmărește cu reproșurile și dragostea ei, Don Giovanni se face nevăzut, lăsându-l pe Leporello să rezolve situația. Șiretul valet va ști într-adevăr să se descurce. El o consolează pe Donna Elvira, arătându-i catalogul impresionant, neîncheiat încă, al victimelor stăpânului său. Între timp, Don Giovanni își alege o nouă victimă: mireasa lui Masetto - frumoasa Zerlina. Nuntașii sunt poftiți să petreacă la palatul său, dar Masetto care a priceput intențiile cavalerului, nutrește gânduri de răzbunare. Leporello face tot posibilul ca să-l liniștească, în timp ce stăpânul său încearcă cu abilitate s-o convingă pe Zerlina de sinceritatea sentimentelor sale. Apariția inoportună a Donnei Elvira îi strică planurile și nefericita femeie îi dezvăluie Zerlinei crudul adevăr, pe care ea însăși îl aflase de la Leporello. Donna Anna, împreună cu Don Ottavio vin să-i ceară lui Don Giovanni sprijinul pentru descoperirea ucigașului comandorului. Șovăind o clipă, cavalerul le promite cu seninătate tot concursul său. Donna Anna a recunoscut însă glasul necunoscutului care i-a adus nefericirea. În acest timp elegiacul ei logodnic o asigură încă o dată de dragostea și credința lui. În grădina palatului său, Don Giovanni e mai vesel ca oricând. Serbarea pe care o dă în cinstea Zerlinei e grandioasă. Cei doi logodnici, Masetto și Zerlina s-au împăcat, dar apariția lui Don Giovanni stârnește din nou gelozia lui Masetto. În grădină au apărut trei oaspeți mascați: Dona Elvira, Donna Anna și Don Ottavio. Invitați de Leporello, ei pătrund în palat. Nepasător, surâzator și ceremonios, Don Giovanni nu dă multă atenție oaspeților, preocupat de izbânda să care, de această dată însă, va întârzia să vină. Sărind în ajutorul Zerlinei, dezvăluindu-și identitatea, Donna Elvira, Donna Anna și Don Ottavio îl acuză pe cavaler de crimele săvârșite. Descoperit, Don Giovanni își face loc cu spada în mână și dispare în adâncurile palatului.

Actul II

Îmbrăcat cu hainele stăpânului său, Leporello pătrunde în apartamentul Donnei Elvira. Înșelată de cuvintele pătimașe pe care i le șoptește cel pe care îl crede iubitul ei, Donna Elvira dispare împreună cu Leporello. Nestingherit, Don Giovanni își poate adresa cuvintele de dragoste cameristei Donnei Elvira. În locul celei așteptate își face apariția Masetto cu o ceată de oameni înarmați după el. Luându-l drept Leporello, din cauza hainelor, Masetto ascultă sfaturile lui Don Giovanni, trimitându-și oamenii care încotro, în căutarea presupusului stăpân. Dându-și seama prea târziu de eroare, Masetto încasează o bătaie strașnică de la Don Giovanni, care dispare în noapte, dar mângâierile Zerlinei îl vor consola. În acest timp Leporello a ajuns cu Donna Elvira în grădina casei comandorului. Încercând să fugă, se vede înconjurat de dușmanii stăpânului său care hotărăsc fără șovăire moartea vinovatului. Dezvăluindu-și identitatea, Leporello reușește să scape. Copleșită de durere în fața acestei noi mârșăvii pusă la cale de Don Giovanni, Donna Elvira se simte totuși cuprinsă de milă și compasiune, presimțind ca pedeapsă nu va mai întârzia. În cimitirul unde s-a ascuns împreună cu Leporello, Don Giovanni zărește statuia comandorului ucis. Bătându-și joc de el, îl invită la serbarea pe care o dă în acea seara la palatul său. Spre groaza lui Leporello, statuia pare a înclina capul în semn de încuviintare. O voce de tunet îi anunță lui Don Giovanni apropiatul sfârșit. Fără a lua în seamă cumplitul avertisment, cavalerul pleacă nepăsător. Donna Anna încearcă să explice sentimentele ce o leagă, în ciuda dorinței ei, de Don Giovanni. Jucând dubla comedie a răzbunării filiale și a fidelității față de logodnicul ei, ea nu urmărește de fapt decât să se răzbune pe seducătorul care a abandonat-o și pe care l-ar prefera oricând molatecului Don Ottavio. În palatul său, Don Giovanni ia masa. E vesel și fredonează câteva din melodiile la modă, între care și o celebră arie din opera "Nunta lui Figaro". Donna Elvira face o ultimă încercare de a redobândi dragostea cavalerului. Speranțele sale se lovesc însă de un dispreț jignitor. Retrăgându-se, Donna Elvira rămâne împietrită în prag. La fel și Leporello:

statuia comandorului urcă amenințătoare scările. A venit să-și împlinească răzbunarea. Flăcările se ridică din toate părțile, zidurile se prăbușesc, ultima clipă a lui Don Giovanni a sosit. Atingându-l, mâna statuii îi transmite fiorul înghețat al morții. Viața își reia cursul ei normal. Amintirea cavalerului va dăinui însă pentru toate cele care l-au cunoscut, chiar și pentru o clipă doar, dăruirea; și în sufletul îndurerat al Donnei Elvira, și chiar în acela al Donnei Anna, care îi cere logodnicului ei răgazul unui an de gândire până la căsătorie.

Don Giovanni

8

Referințe

• Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971

• Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999

• Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol.IV, București, 2002

Legături externe

ro Don Giovanni (acțiunea operei) [1]

ro Don Giovanni [2]

ro Don Giovanni [3]

Referințe

Idomeneo

Idomeneo

9

Idomeneo

10

Idomeneo, re di Creta ossia Ilia e Idamante (Idomeneo, regele Cretei sau Ilia și Idamante) este o operă în trei acte compusă de Mozart pe libretul în limba italiană al lui Gianbattista Varesco.

Libretul original în limba franceză, care i-a aparținut lui Antoine Danchet, a fost pus pe note de André Campra sub numele de Idoménée în 1712.

Mozart și Varesco au fost însărcinați în 1780 de către Karl Theodor, principe elector al Bavariei, să scrie opera pentru un carnaval la curte. Nu este clar dacă el sau Mozart a ales subiectul operei. [1]

Premiera a avut loc la München la data de 29 ianuarie 1781. [2]

Durata operei: cca 3 ore și jumătate. [3]

Note

[1] David Cairns, Mozart and his Operas, 2006, p. 36. University of California Press. ISBN 978-0520228986

[[22]] Musikens Värld, Musik i ord och bild, AB Kulturhistoriska Förlag, Oslo, 1977, p.

1067

och bild, AB Kulturhistoriska Förlag, Oslo, 1977, p. 1067 Anton Raaf, primul interpret al lui Idomeneo.

Anton Raaf, primul interpret al lui Idomeneo.

Bibliografie

• Sverre Hagerup Bull și Kjell Bloch Sandved (red.), Musikens Värld, Musik i ord och bild, AB Kulturhistoriska Förlag, Oslo, 1977

Lectură suplimentară

• Attila Csampai, Dietmar Holland (red.): W. A. Mozart. Idomeneo. Texte, Materialien, Kommentare. Rowohlt, Reinbek 1988, ISBN 3-499-18405-2

• Daniel Heartz: Mozarts Idomeneo. Entstehung und erste Aufführungen. În: Neue Musikzeitung II/5/11, Kassel

1971

• Wolfgang Hildesheimer: Mozart. Suhrkamp, Frankfurt am Main 1977, ISBN 3-518-03204-6

• Kurt Honolka (Traducere și postfață): W. A. Mozart: Idomeneo. Zweisprachiges Textbuch. (= Universal-Bibliothek; Nr. 9921). Reclam, Stuttgart 1978, ISBN 3-15-009921-8

• Stefan Kunze: Mozarts Opern. Reclam, Stuttgart 1984, ISBN 3-15-010416-5

• Robert Münster (Hrsg.): Wolfgang Amadeus Mozart. Idomeneo. 17811981. Essays, Forschungsberichte, Katalog. (= Ausstellungskatalog der Bayerischen Staatsbibliothek; 24). Piper, München und Zürich 1981, ISBN 3-492-02648-6 (darin u. a.: Kurt Kramer: Das Libretto zu Mozarts Idomeneo. Quellen und Umgestaltung der Fabel, S. 743.)

• Adi Holzer: Bilder zu Idomeneo, Rè di Creta von Wolfgang Amadeus Mozart. Galerie Lochte, Hamburg 1990.

• Wolfgang Willaschek: Idomeneo. Von der traditionellen Oper zum musikalischen Drama. In: Wolfgang Willaschek: Mozart-Theater. Vom Idomeneobis zur Zauberflöte. Metzler, Stuttgart und Weimar 1995, ISBN 3-476-00852-5, S. 168

• Iris Winkler: Idomeneos Sprache. Zum Umfeld einer umstrittenen Oper. Dissertation, KU Eichstätt 1995 ( Libretul complet (http://www.opus-bayern.de/ku-eichstaett/volltexte/2007/44/))

Nunta lui Figaro

Nunta lui Figaro

11

Nunta lui Figaro (conform titlului original Le nozze di Figaro sau Le nozze di Figaro o sia la folle giornata - Nunta lui Figaro sau o zi nebună), înregistrată K 492 în catalogul operelor lui Mozart) este o operă a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat și bazat pe comedia lui Pierre Caron de Beaumarchais - La folle journée ou Le mariage de Figaro.

Nunta Lui Figaro este împărțită în două părți și patru acte. Partea nr. 1: Actul I, Actul II; Partea nr. 2: Actul III, Actul IV.

[1] - Partea nr.1, actele I și II [2] - Partea nr.2, actele III și IV

Nunta lui Figaro

12

Premiera absolută a operei a avut loc la 1 mai 1786, la "Burgtheater" din Viena.

Personajele operei

••

Figaro

••

Susanna, logodnica lui Figaro

••

Contele de Almaviva

••

Rosina, Contesa de Almaviva

••

Cherubino

••

Doctorul Bartolo

••

Marcellina, menajera doctorului Bartolo

••

Don Bazilio și Don Curzio

••

Barbarina

••

Antonio

și Don Curzio •• Barbarina •• Antonio Scenă din „ Nunta lui Figaro ” , actul

Scenă din Nunta lui Figaro, actul I, scena 19 Le nozze di Figaro

Barbarina •• Antonio Scenă din „ Nunta lui Figaro ” , actul I, scena 19 Le

Afișul operei

Nunta lui Figaro

13

Rol

tip de voce

Premiera pe 1 Mai

1786

Dirijor: W.A. Mozart

Contele Almaviva

bas

Stefano Mandini

Contesa Rosina Almaviva

Luisa Laschi

Susanna, servitoarea contesei

soprană

Nancy Storace

Figaro, valetul personal al contelui

bas

Francesco Benucci

Cherubino, pajul contelui

soprană (în travesti)

Dorotea Bussani

Marcellina, servitoarea doctorului Bartolo

soprană

Maria Mandini

Bartolo, medicul Seviliei

bas

Francesco Bussani

Basilio, profesorul de muzică al Susannei

Michael Kelly

Don Curzio, judecătorul

tenor

Michael Kelly

Barbarina, fiica lui Antonio

soprană

Anna Gottlieb

Antonio, grădinarul contelui, unchiul Susannei

bas

Francesco Bussani

cor format din țărani, săteni și servitori

Acțiunea operei

Nunta lui Figaro este o operă plină de contraste, cu arii melodioase, care la rândul lor evoluează dintr-un cântec linistit, într-o explozie sonoră fulminantă.

Nunta lui Figaro

14

Contele Almaviva, căsătorit cu Rosina, dar plictisit de ea, încearcă să o cucerească pe subreta Susanna, logodnica lui Figaro. Contele încearcă să împiedice nunta celor doi, ajutat de Marcellina, menajera doctorului Bartolo. Marcellina încearcă să-l forțeze pe Figaro să o ia de nevastă, în contul unei datorii pe care acesta nu a putut să i-o restituie. Figaro, la rândul său, încearcă să împiedice acest plan și să o ia de soție pe Susanna. Planul Marcellinei se destramă când Figaro află întâmplător că Marcellina este de fapt mama sa, de mult pierdută. După multe trucuri și aventuri, Figaro și Susanna redobândesc încrederea și dragostea, iar Contele Almaviva este nevoit să o roage pe Rosina să-l ierte.

Almaviva este nevoit să o roage pe Rosina să-l ierte. Afișul operei, 1786 Actul I Într-o

Afișul operei, 1786

Actul I

Într-o cameră din palatul contelui Almaviva din Sevilla, Figaro măsoară odaia pentru a așeza mobila. Logodnica lui, Susanna, își pregătește ținuta de nuntă. Curând, Susanna află de la Figaro că acea cameră îi este destinată ei după căsătorie. Susanna îi spune că domnul conte îi face avansuri și în fiecare dimineață îi trimite scrisori de amor. Apoi, Figaro se înfurie și dorea să îi dejoace planurile contelui. După aria Se vuol ballare, signor

Contino, intră doctorul Bartolo în scenă, părintele contesei Rosina. Împreună cu Bartolo intră și o bătrână menajeră - Marcellina. Aceasta a inventat un act în care îi cerea lui Figaro o sumă de bani pe care Figaro nu i-a putut o da. Iar dacă Figaro nu plătea la timp suma de bani, el trebuia să se căsătorească cu Marcellina. Susanna, auzind așa ceva își bate joc de pretențiile menajerei. Dar, Bartolo vrând să se răzbune pe Figaro, deoarece l-a ajutat pe conte să o ia de soție pe Rosina, și nu l-a lăsat să se căsătorească cu ea, o ajută pe Marcellina. Intră apoi pajul Cherubino care, din cauza dragostei sale față de femei în special de contesa Rosina, îl enervează pe conte. Cherubino spune că a venit ca să și ceară scuze Barbarinei, deoarece a intrat în camera ei și o roagă pe Susanna să îl ajute. Apoi, îi face cameristei Susanna o declarație de dragoste. Auzindu-l pe conte, Susanna îl ascunde pe Cherubino pe un fotoliu acoperit de cearșaf (scena 19). Contele îi face declarații de dragoste. Sosirea profesorului de muzică al Susannei, Don Basilio, o face pe aceasta să-l ascundă pe conte după fotoliu. Basilio intenționează să-i spună că Cherubino ar fi îndrăgostit de Rosina. Auzind acest lucru, contele iese din ascunzătoare și îl descoperă pe Cherubino, luănd cearceaful după fotoliu. Almaviva hotărăște să îl pedepsească pe pajul necredincios, trimițăndu-l într-unul din regimentele sale. Glumeț, Figaro îi povesteștește lui Cherubino în aria Non piu andrai cum e să fi militar. Contele amână, apoi, nunta lui Figaro și a Susannei.

Actul II

În camera ei, Rosina este sigură că contele nu o mai iubește. Susanna, Figaro și Rosina, plănuiesc să-i facă contelui o farsă: Susanna îi va scrie contelui o scrisoare în care îl invită pe acesta la o întâlnire în grădină, însă va merge doar Cherubino, abia venit din armată, îmbrăcat în hainele cameristei Susanna. Pajul vine și îi cântă contesei o serenadă, acompaniat de Susanna cântând la chitara contelui. Dar, se auzi vocea lui Almaviva! Susanna și Rosina erau cuprinse de panică, neștiind ce să facă. Susanna plecă, iar contesa îl ascunse pe Cherubino într-o altă cameră. Contesa, refuzând să deschidă dulapul, îl pune pe gânduri pe conte. Împreună cu soția lui, contele se duce să își ia uneltele pentru a sparge ușa. În acest timp, Susanna îi deschide ușa lui Cherubino și îi spune să sară pe geam. Susanna se

Nunta lui Figaro

15

duce în camera în care a fost ascuns pajul. Contele venind cu un topor, rămăsese surprins să vadă că în cameră era Susanna. Lucrurile i-au din nou o întorsătură rea, deoarece a venit grădinarul Antonio, plângându-se contelui că un adolescent (Cherubino) i-a distrus florile. Figaro spune că el este vinovatul, dar contele nu credea. Marcellina, Bartolo și Basilio, amână iar nunta celor doi.

Actul III

Susanna îi scrie contelui un bilet în care îl invită la o întâlnire în grădina palatului, seara. Contesa este nevoită să se ducă ea, dar îmbrăcată în hainele Susannei. Mai târziu, Marcellina și Bartolo află că Figaro era de fapt fiul lor, iar contele este obligat să îl lase pe valetul său să se căsătorească cu Susanna. În timpul căsătoriei, Susanna îi dă biletul.

Actul IV

În grădina palatului, Barbarina caută acul cu care a fost sigilat biletul cameristei. Contele i-a cerut Barbarinei acul pentru a i-l da Susannei în semn că ar fi primit biletul. Figaro o vede pe Barbarina și curând află povestea cu acul. Apoi, valetul Figaro se crede înșelat. În întuneric se văd două femei: Rosina și Susanna. Dar una are rochia celeilalte. Susanna îi spune lui Figaro cât de mult îl iubește. Apoi, începe aventura - Cherubino crede că Susanna e contesa și contele crede că contesa este Susanna și amândoi fac declarații de dragoste pretinselor iubite. Dar Figaro, știe care este soția lui, datorită glasului ei. Susanna și Figaro se amuză văzând că domnul conte a fost păcălit. Almaviva își cere scuze contesei pentru infidelitatea sa, iar Figaro și Susanna își redobândesc dragostea și fericirea de altă dată.

Arii celebre din Nunta lui Figaro

[3] - Wolfgang Amadeus Mozart's Werke

Primul act

• N. 1 Duet - Cinque

• N. 2 Duet - Se a caso madama la notte ti chiama (Susanna, Figaro)

• N. 3 Cavatina - Se vuol ballare, signor Contino (Figaro)

• N. 4 Arie - La vendetta, oh la vendetta! (Bartolo)

• N. 5 Duet - Via resti servita, madama brillante (Susanna, Marcellina)

• N. 6 Arie - Non so più, cosa son, cosa faccio (Cherubino)

• N. 7 Terțet - Cosa sento! tosto andate (Susanna, Basilio, contele)

• N. 8 Cor - Giovani liete, fiori spargete (Soprană, Alto, Tenor, Bas) - sătenii

• N. 9 Arie - Non più andrai, farfallone amoroso (Figaro)

dieci

venti

(Susanna, Figaro)

Actul al doilea

• N. 10 Cavatina - Porgi amor qualche ristoro (contesa)

• N. 11 Arie - Voi che sapete che cosa è amor (Cherubino)

• N. 12 Arie - Venite inginocchiatevi (Susanna)

• N. 13 Terțet - Susanna or via sortite (Contesa, Susanna, contele)

• N. 14 Duet - Aprite presto aprite (Susanna, Cherubino)

• N. 15 Final - Esci omai garzon malnato (Susanna, contesa, Marcellina, Basilio, contele, Antonio, Bartolo, Figaro)

Nunta lui Figaro

16

Actul al treilea

• N. 16 Duet - Crudel! perché finora (Susanna, contele)

• N. 17 Arie recitativă - Hai già vinta la causa - Vedrò mentr'io sospiro (contele)

• N. 18 Sextet - Riconosci in questo amplesso (Susanna, Marcellina, Don Curzio, contele, Bartolo, Figaro)

• N. 19 Arie recitativă - E Susanna non vien - Dove sono i bei momenti (contesa)

• N. 20 Duet - Canzonetta sull'aria (Susanna, contesa)

• N. 21 Cor - Ricevete, o padroncina (Sopranele I, II)

• N. 22 Finalul - Ecco la marcia, andiamo (Susanna, contesa, contele, Figaro; Cor)

Actul al patrulea

• N. 23 Cavatina - L'ho perduta

• N. 24 Aria - Il capro e la capretta (Marcellina)

• N. 25 Aria - In quegl'anni in cui val poco (Basilio)

• N. 26 Arie recitativă - Tutto è disposto - Aprite un po' quegl'occhi (Figaro)

• N. 27 Arie recitativă - Giunse alfin il momento - Deh vieni, non tardar (Susanna)

• N. 28 Finalul - Pian pianin le andrò più presso (Susanna, contesa, Barbarina, Cherubino, Marcellina, Basilio, contele, Antonio, Figaro)

me meschina (Barbarina)

Referințe

• Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971

• Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999

• Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, București, 2002

Partituri

Manuscrisele lui Mozart - 1786

[[4]] [[5]] [[6]] [[7]]

Partituri în format PDF

Legături externe

ro Nunta lui Figaro (acțiunea operei) [18]

ro Nunta lui Figaro [19]

ro Nunta lui Figaro [20]

Nunta lui Figaro [ 1 9 ] • ro Nunta lui Figaro [ 2 0 ]

Portretul lui Nancy Storace - 1788 de Pietro Bettelini

Nunta lui Figaro

17

Referințe

• Complete libretto [21]

• Full orchestral score (German/Italian) [22]

• English Translation [23]

• Italian/English side by side translation

• Complete recording [25] at Mozart Archiv

• Teaching material & analysis [27] from the Metropolitan Opera

• Mozart's house in Vienna [28] where he composed The Marriage of Figaro (+ video)

• Synopsis [29] of The Marriage of Figaro from the English Touring Opera

• Photos of 21st century productions of The Marriage of Figaro [30] in Germany and Switzerland de

of Figaro [ 3 0 ] in Germany and Switzerland de Portretul lui Francesco Benucci -

Portretul lui Francesco Benucci - 1800

Note

• Chanan, Michael (1999). From Handel to Hendrix: the composer in the public sphere [31] . Verso. ISBN 1-85984-706-4

Deutsch, Otto Erich (1965). Mozart: A Documentary Biography. Stanford University Press

Geiringer, Karl; Irene Geiringer (1982). Haydn: A Creative Life in Music (ed. 3rd ed.). University of California Press. xii, 403. ISBN 0-520-04316-2

• Gutman, Robert W. (2001). Mozart: A Cultural Biography [32] . Houghton Mifflin Harcourt. ISBN 0-15-601171-9

• Jackson, Roland John (2005). Performance practice: a dictionary-guide for musicians [33] . Routledge. ISBN

0-415-94139-3

• Jander, Owen; Steane, J.B.; Forbes, Elizabeth; Harris, Ellen T.; and Waldman, Gerald (2001). "Baritone" and "Mezzo-soprano [mezzo]", in Stanley

Nunta lui Figaro

18

Sadie and John Tyrrell (eds.), The New Grove Dictionary of Music and Musicians, 2nd edition. Macmillan. ISBN 0-333-60800-3.

Landon, H. C. Robbins; David Wyn Jones (1988). Haydn: His Life and Music. Indiana University Press. ISBN

• Melitz, Leo (1921). The Opera Goer's Complete Guide (translated by Richard Sanger. Dodd, Mead and Co.

Guide (translated by Richard Sanger. Dodd, Mead and Co. Anna Gottlieb • Rice, John A. (1999)

Anna Gottlieb

• Rice, John A. (1999) Antonio Salieri and Viennese Opera. Chicago: University of Chicago Press.

• Robinson, Paul A. (1986). Opera & ideas: from Mozart to Strauss [34] . Cornell University Press. ISBN

0-8014-9428-1

Rosen, Charles (1997). The Classical Style: Haydn, Mozart, Beethoven (ed. 2nd ed.). New York: W. W. Norton & Company. ISBN 0-393-31712-9

• Singher, Martial and Singher, Eta (2003). An Interpretive Guide to Operatic Arias: A Handbook for Singers, Coaches, Teachers, and Students [35] . Penn State Press. ISBN 0-271-02354-6

Referințe

Nunta lui Figaro

19

Răpirea din serai

Răpirea din serai

20

Răpirea din serai (conform titlului original Die Entführung aus dem Serail) este o operă a cărei muzică a fost scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret de Stephanie Gottlieb, care a revizuit libretul cu același titlu scris de Christoph Friedrich Bretzner.

Premiera absolută a operei a avut loc la 16 iulie 1782, la "Teatrul Național" din Viena.

Acțiunea

Acțiunea se petrece în Turcia.

Actul I

În palatul lui Selim Pașa se găsesc închise Constanța și camerista ei Blonda. Curând apare Belmonte, un tânăr nobil spaniol, iubitul Constanței, sosit pentru a o elibera. Pedrillo, valetul său, prizonier și el, îi promite ajutorul. Dar intrarea în palat îi este închisă de Osmin, căpetenia ienicerilor. Profitând de faptul că Pașa Selim este mare amator de arhitectură, Pedrillo ajuns grădinar îl recomandă pe Belmonte drept unul dintre cei mai renumiți arhitecți italieni ai timpului, reușind astfel să-i asigure accesul în serai. Inima lui Belmonte este plină de speranță. Constanța, dimpotrivă, singură și prizonieră în palat, își cântă dragostea pe care o crede pierdută.

Răpirea din serai

21

Actul II

În interiorul seraiului, Blonda își bate joc de caraghiosul Osmin. Deprimată și înspăimântată de amenințările lui Selim, Constanța își exprimă gândurile triste. Dar iată că apare Pedrillo care anunță celor două femei sosirea lui Belmonte și planul lor de a fugi în aceeași noapte. Osmin va fi adormit cu un praf pe care Pedrillo i-l va turna în vin. Pentru moment cei patru îndrăgostiți se regăsesc fericiți.

Actul III

La miezul nopții, Belmonte și Pedrillo pătrund în grădina palatului. Cu ajutorul unei scări, Constanța și Blonda coboară și cele două perechi se îndreaptă către o barcă acostată la țărm. Osmin însă se trezește și îi surprinde. Selim Pașa sosește. Pe rând, Belmonte și Constanța iau vina asupra lor, fiecare dorind să-l salveze pe celălalt. Impresionat de puterea dragostei lor, Selim Pașa îi iartă și le redă tuturor libertatea.

Referințe

• Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971

• Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999

• Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, București, 2002

Legături externe

ro Răpirea din serai [1]

Referințe

22

Secolul al XIX-lea

Amurgul zeilor

Opere de Richard Wagner

Opere de Richard Wagner • Zânele ( 1833 ) • Dra g oste interzisă (1836) •

Zânele (1833)

Rienzi (1840)

Olandezul zburător (1843)

Tannhäuser (1845)

Lohengrin (1848)

Tristan și Isolda (1865)

Maeștrii cântăreți din Nürnberg (1867)

Inelul Nibelungilor (1869-1876):

Aurul Rinului (1869)

Walkiria (1870)

Siegfried (1876)

Amurgul zeilor (1876)

Parsifal (1882)

Opere incomplete:

Amurgul zeilor (în germană Götterdämmerung) este o operă de Richard Wagner din 1876.

Prezentare

Spre sfârșitul lunii septembrie 1872 familia Wagner s-a mutat din hotelul Fantaisie din Eckersdorf (5 km vest de Bayreuth) într-o casă cu chirie pe strada Dammallee nr.7, Bayreuth. Aici a început penultima sa operă, Götterdämmerung(Amurgul Zeilor), terminată în casa Haus Wahnfried, casă in care s-a mutat în toamna anului 1874. Cu Amurgul Zeilora încheiat - după 26 ani - tetralogia Inelul Nibelungilor.

Personajele principale

••

Siegfried (tenor)

••

Gunther (bariton)

••

Alberich (bariton)

••

Hagen (bas)

Amurgul zeilor

23

••

Brünnhilde (soprană)

••

Gutrune (soprană)

••

Waltraute (mezzosoprană)

Ursitoare

••

Prima ursitoare (mezzosoprană)

••

A doua ursitoare (mezzosoprană)

••

A doua ursitoare (soprană)

Fiicele Rinului

••

Woglinde (soprană)

••

Wellgunde (mezzosoprană)

••

Floßhilde (mezzosoprană)

Acțiunea

"Amurgul zeilor" se referă la moartea tuturor zeilor din mitologia nordică. Odin, zeul morții, va muri de mâna giganților si celorlalți zei, care vor aduce victoria în Walhala, murind odată cu pământul. Se spune ca pamantul in care au trait odata zei a fost inlocuit cu lut sau pamant fertil. Asgard, taramul zeilor, va fi pamantul care va da cele mai putine roade. Loki a blestemat pamantul si in loc de pamant fertil s-a transformat in cel mai rau pamant. Se spune ca astazi pamantul este acoperit in intregime cu pietre.

Pentru acțiunea operei vezi Inelul Nibelungilor#Acțiunea tetralogiei.

Legături externe

Inelul Nibelungilor (acțiunea celor 4 opere) [1]

Referințe

Bărbierul din Sevilla

Bărbierul din Sevilla

24

 

Bărbierul din Sevilla

Muzica

Libretul

Cesare Sterbini (după comedia omonimă a lui Pierre Beaumarchais)

Data premierei

Locul premierei

Teatro Argentinadin Roma

Limba

Genul

Bărbierul din Sevilla [1] (în italiană Il Barbiere di Siviglia ossia L'inutile precauzione) este o operă bufă în trei acte, compusă de Gioachino Rossini în 1816 avându-l ca figură centrală pe Figaro. În unele situații, actul întâi și al doilea se interpretează fără pauză, și sunt luate drept primul act, iar al treilea drept al doilea act.

Alte personaje la fel de importante sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo și Contele Almaviva. Personajele secundare sunt Bertha, Fiorello. Acțiunea se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aceasta operă a fost inspirată din nuvela lui Pierre Beaumarchais cu același nume.

Acțiunea

Actul I și II (în casa doctorului Bartolo)

În conversația lui cu Bartolo, Don Basilio își învață interlocutorul cum să scape de Almaviva, utilizând calomnia. În casă intră Almaviva, deghizat în ofițer și cere găzduire. Bartolo surprinde un schimb de biletele și face scandal. Jandarmii sosesc, dar, la legitimarea contelui, se retrag, lăsându-i pe toți uimiți.

Actul III (în casa doctorului Bartolo)

Almaviva se reîntoarce, travestit în maestru de muzică, pentru a-l înlocui pe Basilio, bolnav. Ca să câștige încrederea Rosinei, îi da acesteia un bilet (din partea lui Almaviva). În timpul lecției, cei doi îndragostiți, sub ochii lui Bartolo, își marturisesc iubirea. Intrarea neașteptată a lui Don Basilio riscă să răstoarne toate planurile, înfuriindu-l pe Bartolo, care își dă seama că a fost păcălit. Bătrânelul a trimis după notar, ca să urgenteze căsătoria cu pupila sa, convingând-o pe Rosina ca Lindoro nu este decât un mijloc al lui Almaviva. Începe furtuna și, găsind un moment prielnic, Figaro și contele vin să o ia pe Rosina. El refuză să-i urmeze, dar Almaviva își dezvăluie adevărata identitate. Basilio este de acord, contra unui cadou,să le slujească drept martor, iar Bartolo, odată ce i-a trecut supărarea, acceptă situația, cu atât mai mult, cu cât îl va consola zestrea fetei.

Bărbierul din Sevilla

25

Piese muzicale celebre ale operei

Arii

Largo al factotum - Figaro (bariton)

Una voce poco fa - Rosina (mezzosoprană)

Ecco ridente in ciello - Contele Almaviva (tenor)

La calunnia - Don Basilio (bas)

A un dottor de la mia sorte - Doctor Bartolo (bariton)

Duete

Dunque io son, tu non m'inganni - Rosina, Figaro

All'idea di quel metallo - Almaviva, Figaro

Piese orchestrale

Uvertura- de tip francez, dar totodată plină de vitalitate și foarte cunoscută.

Interludiul ploii- interludiu instrumental scurt, sugerând imaginea unei furtuni torențiale cu trăsnete si fulgere, plasat la mijlocul celui de-al doilea act.

Referințe

• Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971

• Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999

• Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol.IV, București, 2002

Note

[1] Acțiunea altor 4 opere se desfășoară de asemenea în orașul spaniol Sevilla: Don Giovannide Wolfgang Amadeus Mozart, Nunta lui Figarode Wolfgang Amadeus Mozart, Carmende Georges Bizet și Fideliode Ludwig van Beethoven (într-o închisoare, la câțiva km de Sevilla).

Legături externe

• Istorii mai puțin știute: 'Il gatto!' (http://www.amosnews.ro/arhiva/ istorii-mai-putin-stiute-il-gatto-21-06-2008), 21 iunie 2008, Costin Tuchilă, Amos News

Carmen (operă)

Carmen (operă)

26

Carmen este o operă cu muzica compusă de