Probabil c marile prietenii, cum a fost cea dintre Caius Laelius si Scipio Aemili anus, al crei elogiu l face

Cicero n De amicitia, erau si atunci destul de rare, po ate tot att de rare ca n zilele noastre si ca ntotdeauna. Vestitele si exemplarele cupluri de prieteni ca Damon si Pithias sau Harmodius si Aristogiton, care au ex istat istoriceste, pentru a nu mai pomeni pe cele legendare ca Ahile si Patrocle sau Oreste si Pilade, erau, ca si cel care i-a inspirat lui Cicero cunoscutul d ialog, cazuri cu totul exceptionale: au si fost retinute ca atare n amintirea ome nirii. Fireste c asemenea prietenii s-au legat si se pot lega si ntre oamenii obsc uri, dar experienta si judecata ne spun c numrul lor nu poate fi dect o minoritate. Marea prietenie e fr ndoial tot asa de putin obisnuit ca marea dragoste. Ca si aceast a, ea nu e un fenomen natural, ci unul de cultur, adic un produs al spiritului, ca re, potentnd o pornire spontan si sporadic (gr. sporadikos: mprstiat: n cazul dragoste i, instinctul perpeturii, n cazul prieteniei, sociabilitatea), o transform ntr-un se ntiment concentrat, constient si continuu. Asa cum toti oamenii au, mai mult sau mai putin, o viat sentimental, dar cei mai multi ignor marea iubire chiar dac-si nch ipuie c au parte de ea, toti avem relatii mai mult sau mai putin preferate cu uni i din semeni.

Dintre acestia unii ne devin apropiati si intimi, pe temeiul plcerii si folosului material sau, ca s ne exprimm mai frumos, al afinittilor elective . Dar cte din aceste prietenii nu rezist dect fiindc nu au avut prilejul verificrii printr-o prob sever si eliminatorie? Cte nu se desfac pur si simplu prin schimbarea domiciliului sau loc ului de munc? Si cte rezist unei lungi absente, cte nu sunt foarte usor nlocuite?n ce m priveste, am avut, e drept, bucuria s m ntlnesc n strintate, dup decenii de despr fr s ne mai fi scris, cu doi buni prieteni din prima tinerete, cu care am regsit im ediat aceeasi ntelegere perfect si cordial de odinioar, chiar mai profund multumit mat urittii. Dar am vzut n jurul meu cum schimbrile pe care timpul le aduce n cadrul exis tentelor noastre fac s treac n uitare persoane cu care am avut, probabil chiar ani de zile, obiceiul s ne petrecem rgazurile mpreun: ne erau si le eram de fapt destul de indiferenti.

Desi, cum spuneam, nu cred c proportional prietenia era mai putin rar n vechime dect azi, e totusi foarte probabil c n societatea modern alegerea prietenilor, ct si rel atiile cu ei sunt mult mai ntmpltoare dect n epocile trecute, din cauza asa-numitului ritm al vietii , adic a organizrii ocupatiilor si a timpului liber . nssi expresia ace a, pe care lumea veche nu o cunostea si care a aprut cam o dat cu taylorismul si c a un efect al acestuia, implic faptul c o parte nsemnat a timpului, deci a vietii oa menilor, nu e liber, iar pe cealalt se grbesc s-o omoare , scop n care se invent si pro ifereaz pe scar din ce n ce mai mare divertismente standardizate. Parazitii sociali al cror timp e n ntregime liber l omoar n ntregime, ceea ce nseamn n defini talmente existenta (or, ntre insi cu existente nule nu se pot ntemeia prietenii re ale). n ziua de azi, timpul zis liber e folosit ndeobste pentru asa-numita deconectar e , care nu nseamn propriu-zis altceva dect suspendarea sau obliterarea oricror preocu pri reale, deci iluzie si inconstient mai mult sau mai putin organizate. n consecin t, prieteniile au si ele acest caracter si se revine la relatii superficiale, dac nu si efemere, respectivii prieteni fiind de fapt simpli parteneri de week-end, bridge si celelalte. Pe de alt parte, ocupatiile devenind din ce n ce mai specializate, prieteniile sun t de obicei ocazionate de specialitti : medicii ntre ei, inginerii ntre ei, economisti i, scriitorii, avocatii, militarii, pictorii etc., ntre ei (cu totii, la rndul lor , diferentiati pe specialittile tot mai distincte din sfera profesional: chirurgi, electronisti, dramaturgi si asa mai departe). Si cstoriile sunt prilejuite mai mu lt de coincidente profesionale dect de alte afinitti.Durata acestor relatii, fie a micale, fie conjugale, e si ea determinat de relativul status quo al mprejurrilor. Nu e mai putin adevrat, totusi, c si prieteniile ilustre ce se pot arta ca exemple au fost si ele, de cele mai multe ori, ntre oameni oarecum de aceeasi specialitate , Laelius si Scipio, de pild. E firesc ca ntre oamenii ce se consacr unor mari ideal

uri si actiuni, n art, n stiint, n politic, s se aleag prieteni cu afinitti personal funde si durabile. n asemenea cazuri, eventualele disensiuni si rupturi ce pot su rveni nu au niciodat dect motive de ordinul credintelor si principiilor si deci pr ietenia, chiar dac nceteaz definitiv, rmne undeva, n plan ideal, ntreag, iar stima si ate chiar iubirea mutual, trecnd ntr-un domeniu al tcerii, nu pot s dispar cu totul. N u cred deloc c asemenea prietenii erau mai frecvente n lumea antic dect n cea medieva l, n cea modern sau n cea contemporan. Dar e adevrat c n antichitate se punea un pret lt mai mare pe prietenie dect pe dragoste. Fr ndoial c aceasta se datoreaz relativului dispret al anticilor fat de femeie, adic exact desconsiderrii ei n plan social. n Evul Mediu conditia juridic a femeii nu sa ameliorat aproape deloc, dar cea social a cstigat enorm prin cultul Madonei si i nstitutia cavalerismului: de aici aparitia amorului courtois, idealizat n poezia trubadurilor, n legende ca a lui Tristan sau a lui Lancelot. Mai trziu au aprut fil ozofii libertini si senzualismul, att filozofic, ct si galant , apoi romantismul, pe ur m scoala naturalist si n cele din urm Freud. n toate aceste perioade a dominat intere sul fat de femeie, vzut alternativ, cnd ca Madon, cnd ca Vener. ntre timp, n vremea Renasterii, att datorit recrudescentei interesului pentru antich itate, ct si altor cauze pe care nu e loc s le enumerm acum, prietenia viril redevin e o tem cultural , si Montaigne, de pild, vorbind de prietenia dintre el si Etienne de la Botie, o trateaz n spirit si cu referinte antice. Trebuie s remarcm c la Grecii an tici prietenia viril fcea loc si asa numitului amor grec , despre care Montaigne spun e: Et cet`autre licence Grecque est justement abhore par nos moeurs, laquelle pour tant pour avoir, selon leur usage, une si necessaire disparit d aages et diffrence d o ffices entre les amans, ne respondoit non plus assez a la parfaite union et conv enence qu icy nous demandons. (Ess., I, cap. XXVIII).

Caracterul ambiguu al prieteniei la Greci apare ca de la sine nteles n dialogul lu i Platon, Lysis sau despre prietenie. Dialogul acesta e plin de argutii sofistic e aduse pe de departe pentru a stabili teze practic contestabile, dar filozofic fecunde, n mod obisnuit atribuite lui Socrate de ctre Platon, cum este cea c priete nia (philia, aproape identic la el cu eros) ar fi nzuinta unilateral a nemplinitului ctre mplinire si c deci numai fiinta imperfect iubeste, cea perfect rmnnd impasibil de altminteri amendat foarte subtil chiar de Platon la finele dialogului). Cu toate argutiile acestea, nu rareori iritante, dar si stimulatoare pentru inte ligent, Platon deduce n Lysis, ntr-o extrem de frumoas si subtil viziune artistic (si dramatic n planul miscrii spiritului) esenta ultim a prieteniei, principiul ei gener ator, care e ideea de Bine. Dar despre prietenie propriu-zis, adic despre ceea ce ntelegem n mod obisnuit si efectiv prin acest cuvnt, despre formele si modalittile ei ca fenomen concret, social si individual, aflm din Lysis prea putin. Tuturor acestor forme si modalitti le face inventarul complet Aristotel n crtile op ta si a noua din Etica Nicomahic. Nimic nu e de adugat, nici de amendat la ceea ce spune Aristotel n aceast materie (ca si n aproape toate materiile). De la nceput face o afirmatie extraordinar, care dac nu e nteleas n spiritul civic, et ic si rational al filozofiei grecesti si clasice, risc s duc la cele mai funeste co nsecinte. Anume: legiuitorul ntelept pune mai mare pret pe prietenie dect pe drept ate. Dac ne gndim la importanta pe care o d filozofia greac legiuirii, adic ordinei s i cettii, ntelegem c prietenia e prin excelent tema primordial a filozofiei (ceea ce rezult n mod evident si din Lysis). n nici un caz afirmatia lui Aristotel nu nseamn c dreptatea ar putea fi eventual sacrificat de dragul prieteniei, ci, dimpotriv, c ea decurge n mod necesar din prietenie. Omul fiind prin definitie sociabil (zoon po litikon), fireste c afinittile prin care se asociaz cu semenii si sunt determinante pentru constituirea oricrei comunitti. Aristotel spune c toate comunittile sunt prti ale comunittii politice (recte ale cettii) si c deci aceasta se ntemeiaz pe prietenie .Dar numai cetatea, adic societatea civil, poate asigura dreptatea si numai n cadru l cettii, n care se cristalizeaz morala ca fenomen individual de constiint, e posibi

l prietenia.

Binenteles c afinittile care determin comunitatea uman sunt n primul rnd interesele vi ale, adic folosul si plcerea. Aristotel, desi declar c folosul si plcerea nu confirm n mod perfect prietenia, fiind supuse fluctuatiilor si nefiind intrinseci si imuab ile si pure ca virtutea (adic, dup Lysis, binele), care singur consacr adevrata priet enie, le retine totusi ca esential necesare, chiar dac nu suficiente. Mnat mai mul t de umoare si lipsit de spiritul metodic al Stagiritului, Montaigne, comentndu-i acest pasagiu, se pripeste cam imprudent s tgduiasc plcerii si folosului caracterul de factori determinanti ai prieteniei: Car, en gnral toutes celles (les amitis n.n.) que la volupt ou le profit, le besoin publique ou priv forge et nourrit, en sont d a utant moins belles et genereuses, et d autant moins amitiez, qu elles meslent autre cause et but et fruit en l amiti, qu elle mesure (loc. cit.).

Prerea c prietenia ar fi dezinteresat e un cliseu moralizator lipsit de acoperire: nu exist prietenie fr plcere si folos. Diferenta dintre prietenie si formele inferioar e, superficiale, de crdsie, nu e alta dect cea dintre nivelurile de interes (fr a le exclude pe cele elementare, care sunt de la sine ntelese). Butada cinic a lui Bloy : Je reconnais un ami ceci qu il me donne de l argent nu e nici meschin, nici nedreapt. sistenta bneasc e, orice s-ar spune, o prob crucial a prieteniei. Tot Bloy spunea al tdat c ntre prieteni nu se stie niciodat cine d si cine primeste. Folosul mutual e de toate felurile cu putint, valorile de ordin moral si cele de ordin material intrnd ntr-un joc de compensatii si de amestecuri care n cele din urm mentin un echilibru egal si constant. Saint-Exupry spune undeva c prietenul este acela la care nu te sfiesti s bati n toiul noptii la us strigndu-i: Deschide, sunt eu! . Unui prieten adevr t i se poate cere orice, dar nu i se poate pretinde nimic. De aceea, nimic nu e mai absurd si mai injust n prietenie dect reprosurile si ntoarcerea serviciilor si sacrificiilor fcute: acesta e, de altfel, si sensul afirmatiei lui Aristotel c ntre prieteni nici nu e nevoie de dreptate. Prietenia e dreapt prin ea nssi, ea e prin excelent ntruchiparea drepttii.

Nu mai putin si a liberttii. Prietenia e una din manifestrile esentiale ale libertt ii, n primul rnd fiindc nseamn alegere, dincolo de legturile rudeniei (dar, liber fiin alegerea, ea poate fi fcut si nuntrul acestora). Prietenie nseamn optiune manifest si constant, deci o angajare deliberat si ncrcat de rspundere. E deci cu totul strin de ce capriciu si de regul nu se declanseaz prea spontan (ceea ce nu nseamn deloc c ntmpl rea nu joac si n prietenie ca si n toate lucrurile omenesti un rol pe care numai ci ne nu are simtul realittilor se ncumet a-l nega). Aristotel subliniaz de la nceput c, neputnd exista prietenie dect mutual, ea trebuie s fie manifest, stiut nu numai de cei n cauz, ci de toat lumea. mi pare evident c nu pot exista prietenii secrete. O conju ratie nu e prietenie propriu-zis, dar se poate ntemeia pe prieteniile existente sa u poate da nastere altora care s subziste ulterior. Dar prietenia nu poate fi cla ndestin: ca act de libertate, ea trebuie s fie pe fat, uneori chiar sfidtoare: cland estinitatea e contrariul liberttii. (E adevrat ns c ocultarea , conjuratia , ilegalis , n anumite perioade si mprejurri, singura subzistent a liberttii, dar scopul nu poat e fi altul dect iesirea la lumin). Aristotel arat c regimul politic cel mai favorabil prieteniei e democratia, n vreme ce sub tiranie prietenia devine extrem de rar. Tiranii au numai adulatori si sic ofanti; ei nu pot avea prieteni si nici tolera prieteniile dintre supusi; fac to tul pentru a le ruina, prin insinuarea suspiciunii mutuale, ndemnarea la delatiun e, dezbinarea prin tentatie si fric. Prietenia e singura fort care, prin simpla ei existent, se opune implicit tiraniei si mentine spiritul relatiilor civile n plin oprimare si degradare a virtutilor civice. Fireste c la atari presiuni nu rezist d ect foarte rare prietenii adevrate. Acestea sunt de asemenea singurele promotoare ale relatiilor civile si n cazul anarhiei. Prietenia fiind o optiune, cum spuneam, deliberat si constant, fiind un mod de a a suma destinul altuia, e limpede c ea nu se poate da cu usurint. Genul de om prieten os , asa-zis cald si comunicativ, spontan, ndatoritor, nu e deloc cel din care se a

leg prieteniile durabile. Soiul acesta prea simpatic de oameni cu bunvointa mprstia t e prin natur inapt pentru virtutea eliminatorie, rspunztoare si perseverent care e prietenia. Cred, dimpotriv, mult mai capabil de prietenie genul mai distant, mai rezervat, mai putin doritor de a plcea, poate chiar n aparent mai egoist, poate une ori cu un caracter mai dificil. Nu e de pus mult ndejde n prietenia altruistilor fr a stmpr, maniaci ai negrii de sine si idealisti nerbdtori; as crede chiar c o oarecare n uant de mizantropie e mai curnd proprie unor prietenii adevrate. Generozitatea, fr de care nu e de conceput o mare prietenie, nu e deloc tot una cu altruismul; ea pr esupune o constiint de sine mult mai sigur si mai cuprinztoare dect la firile comune si e, de fapt, inseparabil de curaj; aceste dou nsusiri, pe care Descartes le pret uia att de sus, nu pot exista fr o foarte precis putere de reprezentare a realittilor nevzute si fr o foarte ferm putere de decizie, adic fr imaginatie si simt practic. Nu exist prietenie si nu exist nici o virtute fr imaginatie si fr simt practic.

Fiind o manifestare a liberttii, prietenia, diferit de afinittile de rudenie, poat e fi revocat. Usurinta cu care, din motive accidentale si fr nici o disensiune sau conflict, se desfac legturi de foarte familiar si quasicotidian comunicare, dovedes te ct de superficial si lipsit de continut sufletesc este pretinsa prietenie dintre oamenii comuni si mai dovedeste si mizeria si subumanitatea lor moral: a nu avea o real nevoie de prietenie presupune a nu avea afecte umane reale nici n csnicie: soti, printi, copii nu sunt altceva dect niste insi legati numai prin interese pri mare; cnd aceste interese nu mai coincid, e uluitor ct funciar indiferent sau chiar o stilitate iese la iveal ntre fiinte care au trit laolalt, mprtindu-si treburile dar nu si mprtsindu-si viata. ncetarea prieteniei fiindc folosul imediat sau plcerea monoton a divertismentelor n comun au expirat arat c de fapt nu fusese ntre acei insi niciod at propriu-zis prietenie. O prietenie adevrat nu se poate epuiza prin uzur si nici n u poate nceta fiindc prtile si-au descoperit la un moment dat alte gusturi sau alte interese. ncetarea unei prietenii este faptul cel mai grav ce poate surveni n exi stenta cuiva a crui constiint e de rang cu adevrat uman: e un fel de moarte, o moar te partial pe care o decide liberul arbitru.

Uneori aceast decizie e inevitabil, indiscutabil si absolut; atunci e luat poate nu fr efort, dar fr ezitare, ca imediat si existential obligatorie: acesta e cazul cnd n p ersoana prietenului se reveleaz brusc un monstru, cnd, cu alte cuvinte, ntregul su s patiu moral e invadat de inumanitate. S despuiem asemenea cazuri de orice eventua l si iluzoriu prestigiu demonic : adevratele urme ale monstruosului si inumanului su nt: nulitate, impostur, minciun sau, pentru a da niste exemple din literatur, Hlest akov ori Coriolan Drgnescu. ntre derizoriu si odios deosebirea e doar de optic, nu s i de esent; de la Tartuffe la Iago, de la Hlestakov la Macbeth nu exist esential n ici denivelare, nici distant. Deriziunea sau ferocitatea sunt termenii unei alter native doar aparente. Nu exist abominatie de care nulitatea s nu fie perfect apt. O roarea pe care, odat demascat, un asemenea ins o inspir vine din aceast nelimitat a lui aptitudine de a invalida existenta. Nu ncape nici o ndoial si nici o sperant: ra porturile cu el nu numai c trebuie s nceteze nentrziat, dar si trecutul comun se case az n ntregime, cu att mai vrtos cu ct a fost mai intim si mai pretuit. n atare caz, pr cesul nu i-l facem n fond aceluia, ci nou nsine, fiindc e greu de admis (dar nu impo sibil) c cineva poate deveni radical altul dect era de la nceput si deci eroarea n a legere a fost fr de scuz.

Dar, dincoace de asemenea cazuri extreme, nu e deloc exclus ca cineva s-si schimb e firea pn ntr-att nct relatiile cu el s nu poat continua potrivit cu afinittile pe se ntemeiaser nainte si deci prietenia s nceteze oarecum de la sine. n asemenea caz, n etarea aceasta nu e efectul unei revocri decisive, ci e de fapt doar o suspendare , chiar dac nu sunt sanse s se revin asupra ei.

Revocarea prieteniei devine o problem supus deliberrii si pronuntrii exprese n cazuri le n care prietenul svrseste fapte de natur s-i atrag oprobriul. n asemenea cazuri, in ransigenta poate fi pur si simplu o dovad de nchistare sufleteasc, de infatuare si de fariseism. Prietenia, dac e adevrat, e un sentiment profund, care presupune si u n credit nu nelimitat, dar foarte larg fcut partenerului. Mai ales dac greselile a

cestuia sunt grave si de natur s-l izoleze socialmente, este nu numai o datorie de caritate, dar ar trebui s fie un impuls al inimii s-i dm ntreaga noastr asistent, mer gnd pn la a ne compromite public pentru el. Fireste, ntre obligatiile ce ne incumb n a tari mprejurri este si cea de a-i atrage atentia si de a nu-i ascunde blamul nostr u, dar trebuie s existe si aici o msur, o cuviint, un respect al liberttii celuilalt, care s ne cenzureze excesul moralizator, cu att mai mult cu ct fiecare stim foarte bine c nici onorabilitatea noastr nu e perfect. Exist fireste o limit a rbdrii fat d baterile prietenului, dar aceast limit trebuie s fie ct se poate de larg: acesta e si ntelesul preceptului s ierti fratelui tu de saptezeci de ori cte sapte .

Rbdarea si toleranta aceasta sunt cu putint atta timp ct, n ciuda abaterilor sale, pr ietenul continu s accepte n principiu legislatia moral si criteriile comune pe care s-a ntemeiat prietenia. Dac si-a schimbat principiile, dac a repudiat acea legislat ie si acele criterii, e limpede c a rupt comunitatea esential a prieteniei si c ace asta nu mai poate dinui. ncetarea ei, explicit sau implicit declarat, are un caract er expres si inflexibil. Nu ns si ireversibil n mod absolut. Trebuie s fim intratabi li n asemenea situatie, dar nu absolut si neconditionat intratabili. La Rochefouc auld spunea c orict de mare ar fi rusinea pe care am putea-o merita, st n puterea no astr s-o rscumprm. Binenteles, cu un pret tot att de mare, care, desigur, trebuie s fi , omeneste vorbind, nenchipuit de greu de pltit si, fr ndoial, n nici un caz pe msura puterile sufletesti ale unei firi comune. Cine e n stare de asemenea efort (care desigur e si de durat), merit nu numai reabilitarea total si fr rezerve, dar o admir atie si un respect mai mari dect ar fi putut obtine anterior.

Exist ns cazuri teribile, cnd, fr ca unul din prieteni s comit vreo actiune moralment lamabil, respectnd n continuare codul moral comun si pstrndu-si ntreaga bun credint, etenia intr ntr-un conflict fr iesire, adic propriu-zis tragic: n cazul disensiunilor politice. Binenteles, nu e vorba de simple divergente de opinie si de optiuni div erse sau opuse n cadrul unui regim stabil: acestea pot provoca uneori ntre prieten i nervozitti trectoare, ridicri de ton si ofense mai mult sau mai putin suportabile si de regul mici zgndriri de nuant epigramatic si ironic, aproape niciodat de natur nece prietenia. Dar marile crize politice, lovituri de stat, revolutii, rzboi civ il pot arunca buni prieteni n tabere opuse. n asemenea cazuri, adversittile sunt ir eductibile nu numai pentru c pasiunile se exacerbeaz extrem, cu consecinte sumare si implacabile, ci si pentru c problema binelui public, salus populi, capt un carac ter radical, adic tragic. Atunci se pune proba de foc. Cazuri de acestea au fost mai putin rare dect s-ar p utea crede, n vremuri de rzboi civil si teroare: prietenii se pot afla n tabere vrjm ase iar unul s cad n teritoriul stpnit de ceilalti si la cheremul aparent fostului su prieten. Acesta nu va ezita s-si trdeze mai curnd cauza dect prietenul, clcnd peste pr opria convingere, cu orice risc, inclusiv cel suprem. Iat ntelesul ultim al tezei lui Aristotel: prietenia este mai presus de dreptate. n ultim resort, aceasta e dreptatea. Dreptatea neputnd fi dect divin, prietenia, ca si dragostea, e de fapt cale mpreun sp re Dumnezeu.