Sunteți pe pagina 1din 7

Preambul

Anaximene i-a scris lui Pitagora: „În ce scop”, a spus el, „să mă obosesc să cercetez
tainele stelelor, având în permanență moartea sau sclavia în fața ochilor mei?” căci regii
Persiei se pregăteau în acea vreme să-i invadeze ţara.
Pitagora i-a spus „Fiind atacat, așa cum sunt eu, de ambiție, avariție, frica,
superstiție și având în interior atât de mulți alți dușmani ai vieții, eu să nu mă gândesc la
schimbările lumii, la tainele stelelor?”
Grecul ipotenuzei vedea in razboiul interior lucuri mai importante pentru el decat
razboaiele din jurul sau.
Mi-am facut o datorie din a urma (macar si la fara frecventa , dar niciodata la distanta) cursurile
acestei virtuti supreme numita cunoastere, frumoasă, triumfătoare și amabilă, delicioasă și
curajoasă in acelasi timp, acest dușman atât de mărturisit și de implacabil al anxietății, tristeții,
fricii, deznadejdii, melancoliei maladive si tulburarii.
În sanscrită vedica, mitra, neutru, înseamnă „prietenie”, „alianță” . Mitra este și numele unei mari
zeități a panteonului vedic, el este zeul prieteniei, a prietenie personificate. În iraniană, „miyra”
insemna un conract pentru schimb de favorului cu zeitatea. Sfantul Mir ca taina crestina implica un
contract de prietenie intre Dumnezeu si cel crestinat. Cel putin formal. Aceste speculații asupra
etimologiei supreme a lui mitra nu sunt străine de analize mai mult sau mai puțin explicite, mai mult
sau mai puţin rafinate, pe care le fac autorii ruşi.

Termenii mir „pace” și mir „lume”. afirmă clar că cele două mir sunt inseparabile, în sensul că„ideea
de mir, de lume, se bazează pe noțiunea de concordanța părților, a armoniei, a unității. Lumea este
un tot coerent, este oglinda ființelor, lucrurilor și a fenomenelor pe care le conţine. Cu alte cuvinte,
pacea și acordul fiind condiția lumii, lumea fiind spațiul constituit de ordine, armonie, coerență).

De comunitățile de prietenie ca asezari istorice romanesti , in care iubirea e legea, scrie


documentat si Nicolae Iorga.

In Razboi si Pace, Tolstoi vorbește de prietenie. Nicăieri nu te simti mai singur ca in transee. Iată
un cadrul propice contemplației pe cat de inedit pe atat de adevarat. Sunt sigur ca in transeele
inghetate ale acestei aspre ierni se pot isca discutii despre iubire, prietenie, pace cu mult mai
tensionata implicare decat a mea in incercarea de a va mentine interesul in asta seara.

Sunt doua mari feluri de a iubi

A. A iubi cu dragoste
B. A iubi cu prietenie

A iubi cu dragoste e o relatie asimetrica in care iubitul e ridicat pe un piedestal si despre care Platon ne
vorbește asa de frumos in filosofia sa erotica.

A iubi cu prietenie e o relatie de egalitate sau de comensurabilitate si asemănare si caracterizează


legăturile etice si politice.
Daca a iubi cu dragoste (iubire din instinct, care poate scăpa masurii sau unei reglementari raționale)
implica dorința de posedare a celuilalt si nu implica neapărat discernământ , iubirea cu prietenie e o
iubire pentru sinele celuilalt dar care implica măsură si un discernământ al valorii celuilalt.

Cand iubesti cu dragoste scrii poezii ca reprezentări gustoase a obiectului dorit. Prietenia nu simte
nevoia de versificare in rime mai mult sau mai puțin banale.

Toma de Aquino

Prietenia este nu numai necesară, ci și nobilă

Prieteniea se întemeiază pe virtute ca efect al acesteia

Prietenia este un fel de virtute în măsura în care este un obicei al alegerii libere –

De asemenea, se reduce la genul dreptății ca oferind ceva proporțional și/sau cel puțin însoțește
virtutea în măsura în care virtutea este cauza prieteniei adevărate,

Prietenia este deosebit de necesară, în așa măsură încât nimeni în starea sa de minte normala nu ar
alege să trăiască în posesia unor mari bunuri exterioare fără prieteni. Într-adevăr, prietenii par cei mai
necesari pentru cei bogați, conducători și puternici, care au bunuri exterioare abundente

Bogatul are nevoie de prieteni care sa il ajute sa isi pastreze averea.

Săracul are nevoie de prieteni ca ultimul refugiu.

Tânărul are nevoie de un prieten. In procesul formarii ai nevoie de celălalt pentru ați arata ceea ce nu
vezi tu.

Este evident că trebuie să investigăm prietenia ca o stare necesară tuturor.

Exista o prietenie naturala aceea dintre părinte si copil. Ea e nu numai la nivelul omenirii . Păsările isi
petrec mult timp pentru a învață puii sa zboare.

Există și o prietenie firească între oameni de aceeași rasă care au obiceiuri și viață socială comune.

Există mai presus de toate acea prietenie naturală a tuturor oamenilor unii pentru alții, datorită
asemănării lor în natura specifică.

Oricine, la o răspântie, pe munte, oprește chiar și un străin necunoscut să ia drumul greșit, de parcă
fiecare om ar fi în mod firesc un familiar și un prieten al oricărui alt om.

Dacă oamenii sunt prieteni, nu ar trebui să fie nevoie de dreptate în sens strict pentru că ar trebui să
aibă toate lucrurile în comun; un prieten este un alt sine și nu există dreptate pentru sine. Dar dacă
bărbații sunt drepți, totuși au nevoie de prietenie unul pentru celălalt.

Prietenia este ceva necesar omenirii dar si ceva bun.

Nu puține lucruri legate de prietenie sunt incerte. Acest lucru este evident, în primul rând din
diversitatea opiniilor.
Unii susțin că prietenia este un fel de asemănare și că oamenii asemenea sunt prieteni unul cu altul. În
favoarea acestui lucru, ei citează proverbe: „Asemănătorul il caută pe asemănător”, „Păsările cu pene
se îngrămădesc împreună”. Anumite păsări precum graurii se aduna in stoluri mari.

Alții, dimpotrivă, susțin că toate afacerile sunt dușmane unele altora, deoarece una împiedică câștigul
celeilalte.

Se pune intrebarea toți oamenii sunt capabili de prietenie?

Oamenii răi sunt incapabili de aceasta ?

Există un fel sau mai multe feluri de prietenie?

Poate că aceste întrebări vor fi lămurite de unele cunoștințe despre ceea ce este iubibil, căci se pare că
omul nu iubește totul, ci doar ceea ce este iubitor; iar acesta este fie un bun în sine, fie un bun care este
plăcut sau util. Dar binele util pare a fi un mijloc de a atinge binele în sine sau binele plăcut. Prin urmare,
binele în sine și plăcutul vor fi lucruri iubitoare ca scop.

Cu toate acestea, toată lumea iubește nu ceea ce este bun pentru el, ci ceea ce pare bine.

Dar asta nu are nicio diferență, pentru că ceea ce este iubitor va fi ceea ce pare bine.

Deși există trei motive care determină dragostea, cu siguranță dragostea pentru obiectele
neînsuflețite nu se numește prietenie. În ea nu există nici întoarcere reciprocă, nici voință pentru binele
obiectelor. Într-adevăr, ar fi absurd să-i dorești bine vinului, deși un bărbat dorește ca acesta să rămână
nealterat pentru a-l putea avea. Pe de altă parte, spunem că binele unui prieten trebuie dorit de dragul
lui.Dar cei care doresc bine cuiva în acest fel se spune că au bunăvoință atunci când dorința nu este
reciprocă, pentru că prietenia este bunăvoință cu reciprocitate.

De asemenea, trebuie să adăugăm că bunăvoința nu poate fi ascunsă.

Mulți bărbați sunt, de fapt, cu bunăvoință față de cei pe care nu i-au văzut niciodată, în măsura în care
consideră că acești oameni sunt virtuosi sau folositori. De asemenea, este posibil ca una dintre aceste
persoane să simtă la fel. În consecință, bărbații de acest fel par să fie binevoitori unul față de celălalt, dar
nu pot fi numiți prieteni atunci când nu sunt conștienți de sentimentele celuilalt.

Prin urmare, pentru prietenie este necesar ca oamenii să-și dorească bine unul altuia, ca acest fapt să fie
recunoscut de fiecare și să fie de dragul unuia dintre motivele menționate anterior.

Nu toate lucrurile sunt iubibile. Iubim ceea ce este bun tocmai în măsura în care este intrinsec perfect și
dezirabil;

Iubim in al doilea rând lucrurile plăcute in măsura in care dorința ni se odihnește in ele.

Intrebarea legitima aici

Care este totuși binele autentic al omului derivand din rațiune caci pentru plăcut trebuie sa facem apel
la simțuri ?

Toată lumea pare să iubească ceea ce este bun pentru el, deoarece fiecare facultate – iubire ca potenta -
tinde spre obiectul proporțional cu el însuși. Astfel, viziunea fiecăruia vede ceea ce este vizibil pentru ea.
Așa cum totalul iubibil este total bun, tot așa iubitor pentru fiecare om este ceea ce este bun pentru el.

Fiecare om iubește nu ceea ce este cu adevărat bun pentru el, ci ceea ce i se pare lui bun; căci
dorința tinde către un obiect numai așa cum este perceput, reținut. În consecință, pare fals că ceea ce
este iubitor este ceea ce este bun pentru el.

Însă, atunci când un bine chiar si aparent este iubit, este iubit ca un bun pentru sine. Prin
urmare, se poate spune și că ceea ce este iubitor este ceea ce pare bun. Adica putem asimila iubitorul cu
ceea ce pare bun.

Intre om si lucrurile neinsufletite poate exista preietenie. ? Intre om si vin ? Ne place vinul si
daca ii dorim binele, adica sa nu se acreasca,asta nu inseamna la rigoare prietenie.

Ar fi absurd să spunem că am vrut bine vinului; dar binele care este vinul îl dorește omul pentru
sine. Prin urmare, în iubirea vinului, omul evident nu are bunăvoință față de vin, ci față de sine însuși.

Dacă cineva spune că un om dorește bine vinului pentru că dorește ca acesta să fie păstrat, ar
trebui să considerăm că un om vrea ca vinul să rămână nealterat pentru a-l putea avea. În felul acesta el
nu dorește păstrarea vinului pentru binele vinului, ci pentru binele său. Și aceasta este contrară noțiunii
de prietenie, căci spunem că binele unui prieten trebuie să fie voit de dragul lui și nu de dragul celui care
iubește.

Atunci când oamenii îi doresc binele cuiva, de dragul aceluia, îi numim binevoitori, dar nu
prieteni, dacă dorința nu este reciprocă.

Prietenia este bunăvoință cu răsplata corespunzătoare pentru că prietenia are un fel de schimb
de iubire după maniera dreptății comutative.

Prietenia este o bunăvoință reciprocă care este recunoscută. Suntem binevoitori față de cei pe
care nu i-au văzut niciodată, pentru că inerțial consideram ca acești oameni sunt drepți. La fel este
posibil ca unul dintre ei să aibă același sentiment față de cel care este binevoitor în acest fel. În
consecință, bărbații de acest fel par să fie binevoitori unul față de celălalt, dar nu pot fi prieteni în timp
ce nu sunt conștienți de sentimentele celuilalt.

Sistematizând pana aici noțiunea de prietenie avem o prima concluzie Prietenia e atunci când
oamenii își doresc bine unii altora, ca acest fapt să fie recunoscut de ei și să fie de dragul unuia dintre
lucrurile menționate anterior, și anume, binele, plăcutul, sau utilul.

Una este prietenia pentru binele onorabil sau pentru binele ca atare, alta pentru cele plăcute și a
treia pentru cele folositoare, utile.

In fiecare dintre cele trei cazuri este posibilă o întoarcere recunoscută a iubirii de către cineva.

Prieteniile care au la baza plăcutul sau utilul sunt incidentale. Ele se pot dizolva ușor.

Este de natura evidentei că cei care iubesc de dragul utilității iubesc pentru binele pe care îl
primesc, iar cei care iubesc de dragul plăcerii, iubesc plăcerea de care se bucură. Astfel, ei nu-și iubesc
prietenul pentru ceea ce este el în sine, ci pentru ceea ce este binele ocazional pentru el, utilitatea sau
plăcerea lui. Prin urmare, prieteniile de acest fel în mod evident nu sunt prietenii în esență, ci
întâmplător, pentru că o persoană nu este iubită pentru ceea ce este, ci pentru utilitate sau plăcere.

Atunci bărbații iubesc binele pur și simplu sau ce este bun pentru ei? Aceste două lucruri diferă uneori.
De asemenea, aceeași îndoială există și cu privire la bunul plăcut în sine.

Același om, de exemplu, nu este întotdeauna plăcut sau util. Prin urmare, atunci când cei care
sunt iubiți încetează să fie plăcuți sau folositori, prietenii lor încetează să-i iubească. Acest lucru este
foarte evident în prietenia bazată pe utilitate, pentru că același lucru nu este întotdeauna util unui
bărbat. este un lucru acum, și apoi altul în vremuri și locuri diferite. Deci un medic este util pentru boală,
un marinar pentru navigație și așa mai departe. De atunci, prietenia a fost cultivată nu pentru omul
însuși, ci pentru utilitatea pe care i-a oferit-o, atunci când cauza prieteniei dispare, prietenia se dizolvă și
ea în consecință

Prietenia bazată pe plăcere aparține mai ales tinerilor. Aceasta pentru că ei trăiesc după
impulsurile pasiunii, deoarece nu sunt încă întăriți în judecata rațională prin care sunt reglementate
patimile.

Toate pasiunile se termină cu plăcere și durere iar tinerii caută în principal ceea ce este plăcut
în momentul prezent. Pasiunile aparțin părții sensibile a omului care se preocupă în principal de prezent.

A iubi un lucru prezent pentru că este productiv de o plăcere viitoare coincide cu noțiunea de
util.

Tinerii sunt volatili, adică rapizi și vehemenți în dragostea lor, pentru că iubesc nu din alegere
rațională, ci din pasiune și în măsura în care sunt foarte dornici de plăcere. Prin urmare, ei iubesc cu
pasiune și intensitate.

Pasiunea dispare la fel de repede cum apare, de multe ori chiar se îndrăgostesc și se iubesc în
aceeași zi. Doar atunci când prietenia durează, acești oameni vor să rămână împreună toată ziua și să
trăiască în prezența celuilalt bucurându-se de-a fi împreuna.

Prietenia dintre oamenii buni și cei deopotrivă în virtute, este o prietenie perfectă.
Prietenia tine de esență și nu e întâmplătoare, nu-i lipsește nimic si e rara.

Prietenia intre oamenii de spirit e posibila, deoarece fiecare vrea sa-l scape pe celălalt de bătăile
de cap cu care se confrunta unul sau celălalt

Oamenii care nu returnează un obiect plăcut pentru altul, ci un obiect util pentru unul plăcut,
sunt mai puțin prieteni din cauza unei asemănări mai mici unii cu alții. Prin urmare, prietenia lor
este mai puțin durabilă.

Cei care sunt prieteni din cauza utilității își despart prietenia atunci când utilitatea încetează,
pentru că erau prieteni, nu unul cu altul, ci cu utilitatea pe care o caută. Dar plăcerea vine mai
mult de la iubit în sine, decât de utilitatea care se află uneori într-un obiect exterior.

Conviețuirea este necesară pentru prietenie ca act propriu-zis.

Prietenia este un obicei si nu o pasiune.

Tinerii, care găsesc multă plăcere în conversație și sunt de acord cu ceilalți, își fac repede
prieteni. Acest lucru nu se întâmplă cu bătrânii sau morocănoșii, căci ei nu pot deveni prieteni cu
cei a căror companie și conversație nu le place.

Prietenia perfectă si prin extensie celor virtuoși nu se poate extinde asupra multor persoane.

Nu poti avea multi prieteni si pentru ca, daca ai fi consecvent, nu ai mai avea timp pentru tine
insusi.

Oamenii bogați caută mai repede un duhovnic decât un prieten. Oamenii bogati cauta oamenii
inteligenți care sa le duca la îndeplinire ordinele.

La mare pret sunt si cei care ii pot distra.

Fiul nu ar trebui să ceară tatălui său respectul pe care o arată tatălui. Dar când copiii le arată
părinților ce se cuvine celor care i-au generat și când părinții le arătă copiilor ce se datorează
urmașilor lor, între ei va exista o prietenie durabilă și dreaptă.

Mulți oameni doresc să fie iubiți mai degrabă decât să iubească. Sunt pasionați de
lingușire. Le face plăcere ca cineva să-i ajute. Smeriții se complac în lingușire si lingușind cred ca
se smeresc . Lingușitul se simte onorat. Oricata smerenie ar avea omul in fata lui Dumnezeu
acesta nu poate compensa nici macar cerul.

In ce consta excelenţa prieteniei: în a iubi sau a fi iubit ?.

Eu zic mai degrabă în a iubi decat in a fi iubit. A iubi este cu siguranță o activitate, în
timp ce a fi iubit este mai degrabă pasivitate. Prin urmare, a iubi este mai potrivit prieteniei
decât a fi iubit.

Un exemplu

Mamele care au o afecțiune puternică pentru copiii lor le face mai multă plăcere să-i
iubească decât să fie iubite de ei.
Suntem inclinati sa privim cu ochi mai buni pe cei care iubesc decât pe cei care sunt
iubiți.

Astfel aducem laude lui Eminescu nu Veronicăi.

Atunci când oamenii se iubesc unii pe alții în funcție de valoarea lor, chiar și cei care sunt
de condiție inegală pot fi prieteni pentru că sunt egalați în acest fel – cu condiția ca cel care este
mai lipsit de bunătate sau de vreo altă excelență să iubească mult mai mult.

S-ar putea să vă placă și