Sunteți pe pagina 1din 64

Achizitiile baronului Florin Popescu, omul Elenei

Udrea. Un soi de Duicu al PMP-PDL


Florin Popescu, baronul de Dambovita al Partidului Miscarea Populara si
al Partidului Democrat Liberal, a cheltuit intre 2008 si 2012, in mandatul de
sef al Consiliului Judetean, peste 120 milioane de euro fara TVA. Cat o
transa FMI in anii '90.
Monitorizarea independenta realizata de Freedomhouse si Hotnews.ro
arata ca majoritatea contractelor ridica semne de intrebare in legatura cu
modul de atribuire si existenta unor posibile conflicte de interese.
Un contract de 60 milioane de euro pentru salubritate a fost dat unui lider
UNPR in urma unei licitatii la care, in mod inexplicabil, s-a inscris doar
compania castigatoare.
Florin Popescu a dat mai multe contracte din bani publici chiar firmei pe
care a infiintat-o. 10 milioane de euro au ajuns in conturile unei firme de
casa a baronului PSD de Prahova, Mircea Cosma. 7 milioane de euro
catre firma unui rege al asfaltului sustinut politic. Programul Cornul si
Laptele adjudecat de un sponsor al PDL.
Pentru aceste contracte, Florin Popescu a primit bani europeni prin
Ministerul Dezvoltarii condus de Elena Udrea. Popescu a si indatorat
judetul pentru urmatorii ani.

Cui a dat Popescu peste 120 de milioane de euro cat a fost sef peste
Dambovita (2008-2012):
60 de milioane de euro pentru seful templierilor din Romania, fost
senator PSD
Peste 40 de milioane de euro - credite contractate
13 milioane de euro - reabilitarea Spitalului judetean Dambovita-
licitatie cu un singur participant.
10 milioane de euro - drumul Babelor, construit de o firma de casa
a baronului rosu Cosma de la Prahova
7,4 milioane de euro - parc industrial modernizat de o firma
spaniola asociata cu Nelu Iordache
7 milioane de euro un contract pentru un rege al asfaltului
disputat de gruparile din PDL
Peste 6 milioane de euro pentru o companie de stat capusata de
firme de partid
Peste 5 milioane de euro pentru restaurarea Palatului
Brancovenesc de la Potlogi contract semnat cu fast, reziliat din
cauza fraudelor. Subcontractorul, urmarit penal
Aproape 5 milioane de euro pentru cornuri si lapte de la un
sponsor PDL
Peste 2,5 milioane de euro pentru un fost director de la Cadastru,
actual deputat PSD
Peste 2 milioane de euro - hangar pentru avioanele militare
construit de firma lui Nusica, intrata acum in insolventa
Aproape 2 milioane de euro - banii de la Udrea pentru cabane in
Bucegi ajung la firme pedeliste
Aproape 1,5 milioane de euro catre o firma de partid pentru
reabilitarea podului de la Potlogi
Peste 800 de mii de euro pentru cornuri si lapte de la firma
liderului PNL Prahova, ajuns prefect in Guvernul Ungureanu
Peste 750 de mii de euro pentru informatizarea judetului - si pe
mana lui Verestoy Attila
Aproape 600 de mii de euro pentru firma unui deputat PDL, actual
PC, pentru reabilitarea Bibliotecii Judetene Ion Heliade Radulescu
Jumatate de milion de euro pentru firma consilierului Robertei
Anastase, presedintele Camerei Deputatilor la acea vreme
Peste 300 de mii de euro pentru consultanta de la un fost ofiter,
consultant pentru rusi si acuzat de legaturi cu tripleta Petrache-
Bittner-Cocos
Peste 300 de de mii de euro - bani dati prin incredintare directa
unei firme acuzate de Curtea de conturi ca umfla pretul lucrarilor
Peste 200 de mii de euro pentru firma unui fost baron PSD trecut
la PDL
Peste 200 de mii de euro unei firme a unui pedelist, acum penelist
Peste 100 de mii de euro unei firme asociate cu un inculpat din
dosarul baronului rosu Nicolescu de la Arges
Peste 100 de mii de euro unei firme cu legaturi de afaceri cu lideri
PDL
Bani dati unei firme a lui Vintu in timp ce presedintele Basescu se
lupta cu mogulul
Contractul pentru care Florin Popescu a ajuns la parchet bani
pentru firma familiei lui.
Observatii:
Total achiziitii publice: peste 120 de milioane de euro - cat o
transa FMI in anii 90
Sumele sunt fara TVA
Credite de peste 40 de milioane de euro
Fonduri mari venite de la Ministerul dezvoltarii regionale si
turismului condus de Elena Udrea
Multe licitatii cu un singur participant
Multe incredintari directe
Aproape toate contractele atribuite clientelei de partid
Diferente mari intre valorile estimate ale contractelor si cele
finale considerat indicator de frauda de specialistii in achizitii
Multe dintre firme castigatoare au intrat apoi in insolventa
Cine e Florin Popescu
Florin Popescu este deputat si un sustinator declarat al Elenei Udrea.
Popescu se afla pe lista candidatilor Partidului Miscarea Populara la
alegerile europarlamentare, insa s-a retras chiar inaintea inceperii
campaniei electorale din cauza anchetei DNA care il vizeaza. Pe 6 mai,
cand trebuia sa se discute in Parlament solicitarea DNA privind
incuviintarea arestarii lui, deputatul Popescu a anuntat ca a demisionat
din PMP. El a fost lider al PDL Dambovita pana in vara anului trecut cand
a fost schimbat cu fostul primar al sectorului 3, Liviu Negoita, dupa ce
Vasile Blaga a castigat presedintia partidului in fata Elenei Udrea. In
decembrie, Popescu a fost exclus din PDL si a trecut la PMP. Florin
Popescu a fost presedinte al Consiliului judetean Dambovita din partea
PDL intre 2008 si 2012.
Donator la PDL
Potrivit listei donatorilor PDL publicate pe site-ul Autoritatii electorale
permanente, Florin Popescu a donat 22 de mii de lei la PDL in anul
alegerilor parlamentare 2012.
Averea lui Popescu
Potrivit declaratiei de avere din 2013, Popescu are 5 terenuri intravilane in
Targoviste, Tulcea si Valea Lunga, un apartament si 3 case, actiuni la 2
firme si un credit de 9000 de euro. El a declarat venituri lunare de peste
4000 de lei din salariile de la Consiliul judetean Dambovita, Camera
Deputatilor si Universitatea Valahia din Targoviste.
Dosarele lui Popescu
Florin Popescu este anchetat de DNA pentru mita electorala. Potrivit
procurorilor, in campania pentru alegerile locale din 2012, Popescu a primit
70 de tone de carne de pui de la patronul Avicola Crevedia. El ar fi impartit
puii alegatorilor din judet ca sa il voteze. In aprilie, DNA a cerut ridicarea
imunitatii lui Popescu ca sa il aresteze, insa Parlamentul nu a dat nici
pana acum un raspuns.
Florin Popescu mai are un dosar penal. El este anchetat si de Parchetul
general pentru conflict de interese si fals in declaratii dupa ce, anul
trecut, Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul pentru ca, pe
vremea cand era sef la Dambovita, Popescu ar fi dat contracte firmei
tatalui sau, unde a fost si el actionar. Asa ar fi castigat peste 200 de
mii de euro.
----
60 de milioane de euro pentru seful templierilor din Romania, fost
deputat PSD
31 martie 2010: Consiliul Judetean Dambovita condus de Florin Popescu a
acordat prin licitatie un contract de 60 milioane de euro pentru servicii de
colectare si transport al deseurilor menajere n judet. Potrivit anuntului de
atribuire, serviciile de salubritate trebuiau sa deserveasca municipiile
Targoviste si Moreni, orasele Titu, Gaesti, Pucioasa, Fieni, Racari si 82 de
comune din zona rurala.
Licitatie cu un singur participant
Desi suma este foarte mare, la licitatie s-a prezentat o singur companie.
Este vorba de Supercom, o companie din careul de asi al fimelor de
salubrizare, alaturi de Rosal si Romprest.
Cine e Ciuclea, patronul Supercom
Firma este detinut de ctre Ilie Ionel Ciuclea, un afacerist cu profil
transpartinic, care a primit contracte atat de la PSD, cat si de la PDL sau
UNPR. El a fost senator PSD in 2008 cand l-a inlocuit pe Sorin Oprescu in
Senat dupa ce acesta a devenit primarul Capitalei. Ciuclea este prim-
vicepresedinte al UNPR Bucuresti si seful Departamentului pentru
administraie publica al partidului.
In 2007, Supercom a castigat contractul pentru serviciul de ridicari auto de
la Primaria sectorului 2 condusa de Neculai Ontanu (UNPR). Supercom
se ocupa de salubrizarea sectorului 2 inca din 1999.
Contract si de la Boc
In martie acest an, compania a castigat de la primaria condusa de Emil
Boc un contract de 30 de milioane de euro pentru salubrizare in Cluj
Napoca.
Presa: firma, apropiata de Udrea-Cocos
Firma este mentionata in relatarile jurnalistice drept o companie apropiata
de PMP si Elena Udrea.
"Dei s-a scris de mai multe ori c firma a fost nfiinat de Dorin Coco,
soul Elenei Udrea i Alexandru Bittner, un apropiat al lui Adrian Nstase i
cedat ulterior familiei Ciuclea, nu exist dovezi n acest sens", nota Topul
Forbes Romania.
Potrivit datelor oficiale de la Registrul Comertului, de la infiintare si pana in
prezent in actionariatul fimei nu apar numele lui Cocos, Udrea sau Bittner.

Milionar in euro
In 2011, averea lui Ilie Ciuclea a fost evaluata la peste 11 milioane de
euro. Ciuclea este si proprietarul Juventus Bucureti, o echipa de fotbal
din liga a II-a. Recent, Ciuclea a fost ales seful Ordinului Templierilor din
Romania. Detalii aici:
http://observator.tv/social/templierii-din-romania-prezinta-onorul-98489.html

2.
Credite prin negociere accelerata
1 noiembrie 2008: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract de
peste 23 de milioane de euro pentru contractarea unui credit in valoare
de peste 12,5 milioane de euro, pe o durata de 25 de ani, din care 5 ani
de la semnarea contractului perioada de gratie si cu perioada de
rambursare de 20 de ani de la sfarsitul perioadei de gratie.
Initial, Consiliul judetean Dambovita condus de Florin Popescu voia sa ia
un credit de aproape 25 de milioane de euro. Atribuirea contractului s-a
facut prin negociere accelerata.CJ Dambovita sustine ca fost cea mai
buna oferta din cele doua primite.
Contractul a fost atribuit catre banca Dexia Kommunalkredit din Viena.
17 decembrie 2009: Un an mai tarziu, Consiliul judetean Dambovita a
atribuit tot prin negociere accelerata un contract de peste 1 milion de
euro pentru contractarea unei finantari rambursabile n valoare de aproape
900 de mii de euro pe o perioada de 3 ani cu perioada de gratie de 12 luni
pentru finantarea unor obiective de investitii de interes judetean n judetul
Dmbovita. Contractul a fost atribuit catre Banca Transilvania.
27 septembrie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a luat prin negociere
accelerata un imprumt de 11 milioane euro de la BCR. Creditul a fost luat
pentru lucrarile de modernizare a infrastructurii la Moreni Parc Industrial. In
procedura de achizitii au fost depuse doua oferte, fiind declarata
castigatoare oferta BCR.
14 februarie 2012: Consiliul Judetean Dambovita a mai contractat de la
BCR un credit de 7,2 milioane euro.
3.
Licitatie cu un singur participant. Bani de la Udrea
22 aprilie 2011: Consiliul judetean Dambovita a investit 13 milioane de
euro in reabilitarea Spitalului Judetean Dmbovita.
Contractul a fost scos la licitatie si - potrivit fisei de achizitii - prevedea
cumpararea de echipamente medicale si lucrari de revonare la spital. La
licitatie s-a inscris o singura firma, care a si castigat.
Este vorba de Vamed Standortentwicklung und Engineering Gmbh, o
companie din Austria.
Proiectul de reabilitare si modernizare a spitalului a fost finantat prin
Programul Operational Regional, gestionat de Ministerul Dezvoltarii,
condus la acea vreme de Elena Udrea. Compania austriaca a castigat
mai multe contracte pentru reabilitarea unor spitale. In 2011, Vamed a
anuntat o investitie de 200 milioane de euro pentru un spital in Craiova.

4.
Drumul Babelor, construit de o firma de casa a baronului rosu Cosma
de la Prahova

16 septembrie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a cheltuit peste 9
milioane euro pentru reabilitarea drumului judetean Sinaia - Cabana Cuibu
Dorului - Saua Dichiului - Cabana Babele, asa zisul drum al Babelor.
Contractul a fost scos la licitatie si s-au prezentat doua companii. In final ,
banii au ajuns in conturile firmei Cast din Banesti, Prahova.

18 februarie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit firmei Cast din
Banesti alte 5 contracte in valoare totala de peste 520 de mii de euro
pentru lucrari de constructii drumuri judetene:

tratament bituminos intre Tatarani si Gheboieni - 2,1 km; modernizare
drumuri locale in comuna Branesti - 0,7 km; modernizare drum in cartierul
Costesti, oras Fieni - 0,8 km prin betonare; reabilitarea drumului de acces
catre Taberele Cerbul si Vanatorul 4,7 km; asfaltare Petresti- Puntea de
Greci - 2,4 km

Diferenta mare intre valoarea estimata si cea finala

Valoarea initiala estimata a contractelor era de aproape 640 de mii de
euro. Diferenta dintre valoarea estimata si cea finala este de aproape 120
mii de euro. Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa.CJ
Dambovita a justificat alegerea castigatorului din cele 3 oferte primite prin
faptul ca acesta a prezentat oferta cea mai avantajoasa economic si a
indeplinit criteriile enuntate in caietul de sarcini.
4 februarie 2011: firma Cast a mai castigat un contract de 50 de mii de
euro. Este vorba de un act aditional pentru lucrari edilitare in orasul Fieni.
Contractul a fost dat prin incredintarea directa.
Firma Cast din Banesti, urmarita penal

Firma apartine familiei Palada. Societatea este urmarita penal in dosarul
de evaziune fiscala de peste 35 de milioane de euro al Parchetului Curtii
de apel Ploiesti privindu-I pe Marcel Pavaleanu, fost consilier la
Secretariatul general al Guvernului si pe Razvan Alexe, considerat
mana dreapta a deputatului PSD, Vlad Cosma, fiul presedintelui PSD
al CJ Prahova, Mircea Cosma. Pavaleanu si Alexe au fost arestati
preventiv pentru cateva luni si acum sunt anchetati in libertate.

I-ar fi dat spaga lui Cosma

Potrivit DNA, firma Cast este una dintre cele 3 societati de la care
presedintele CJ Prahova, Mircea Cosma si fiul lui, deputatul, Vlad
Cosma, ar fi primit mita un million de euro ca sa le dea contracte de
asfaltare si deszapezire.


Vezi aici descrierea firmei Cast facuta de procurorul DNA:
Societatea a fost nfiinat n anul 1994 are ca obiect principal de
activitate ,,lucrri de construcii a drumurilor i autostrzilor.
Iniial, coordonarea n fapt a societii a fost exercitat de Palada
Nicolae, care a decedat n iulie 2011.
Capitalul social este deinut n prezent de Palada Olga mama
directorului coordonator Palada Costin Gimi (fiul lui Palada Nicolae), iar
administratorul societii, ncepnd cu anul 1998, este Iordache Mihail.
i aceast societate este urmrit penal pentru infraciunile de
evaziune fiscal i splare de bani.
Palada senior de la firma Cast, amic bun cu Mircea Cosma
Potrivit propriilor susineri (ale presedintelui CJ Prahova Mircea
Cosma n.n), din anul 1997 inculpatul l-a cunoscut pe PALADA NICOLAE
(n prezent decedat), reprezentantul SC CAST SRL Bneti, judeul
Prahova, cu care n decursul timpului a dezvoltat relaii personale
apropiate, se arata in rechizitoriul DNA de trimitere in judecata a lui Mircea
Cosma pentru trafic de influenta.
Palada junior de la firma Cast a denuntat familia Cosma la DNA. Banii
mergeau si la PSD.
Am avut o nelegere cu Vlad Cosma n sensul de a-i acorda
acestuia un procent de 10% din valoarea lucrrii pentru ca acesta s
intervin la Preedintele Consiliului Judeean Prahova, care era tatl
su pentru a le ncasa cu prioritate, din lucrrile care fuseser
efectuate. n acest context am fost pus n legtur cu Alexe Rzvan,
prieten cu Vlad Cosma.[] Ca i schem de calcul la unele lucrri Alexe
Rzvan proceda astfel:
- 10% din ntreaga valoare a contractului mergea la partid'
a declarat Costin Gimi Palada, reprezentantul firmei Cast la DNA.
Legaturi vechi cu PD
In 2010, firma Cast din Banesti era reprezentata de Helmut Lucian
Necula. Acesta a fost vicepresedinte al Consiliului judetean Prahova
intre 1996 si 2000 din partea PD.
Detalii si foto din 2010 cu Florin Popescu, presedintele CJ Dambovita,
vicepresedintele CJ Prahova, Adrian Semcu si Helmut Necula,
reprezentantul firmei Cast aici:
http://incomod-media.ro/ziar/incep-lucrarile-la-drumul-sinaia-dichiu-babele/
Necula si fostul deputat PD Corneliu Ruse au demisionat din PD in 2001 o
data cu venirea la sefia partidului a lui Traian Basescu.
5.
Parc industrial modernizat de o firma spaniola asociata cu Nelu
Iordache
5 ianuarie 2011: Consiliul Judetean Dambovita a contractat lucrari de
modernizare a parcului industrial Moreni in valoare de 7 milioane de euro.
Din nou licitatie cu un singur ofertant
Achizitia lucrarilor s-a realizat prin licitatie deschisa. Potrivit inregistrarilor
oficiale a fost depusa o singura oferta, cea a companiei Ezentis
Infraestructuras S.A. Unipersonal, o companie din Spania care a castigat
mai multe contracte de lucrari publice.
20 septembrie 2011: Ezentis Infraestructuras a mai primit printr-un act
aditional aproape 400 de mii de euro pentru parcul industrial Moreni. Banii
au fost dati pentru "lucrari de stabilizare a solului", sustine CJ Dambovita in
fisa de achizitie a proiectului.
Asociata cu Romstrade
Presa a notat ca societatea din Spania a castigat aceste contracte in
asociere cu Romstrade, compania lui Nelu Iordache, anchetat, arestat
si trimis in judecata pentru frauda cu fonduri europene.

Verificarile Corpului de Control al Guvernului la una din lucrarile castigate
de companie au aratat ca exista intarzieri nejustificate.
"Reabilitarea drumului national Alexandria - Craiova in valoare de peste 3
milioane de euro fara TVA, incheiat cu asocierea dintre Romstrade -
Ezentis Infraestructuras S.A. Unipersonal si Euroconstruct Trading 98. Desi
lucrarile trebuiau finalizate la 4 mai 2013, la sfarsitul lunii iunie 2012 erau
executate doar 13,29% din lucrarile contractate", se arata in raportul
guvernamental.
Compania spaniola a castigat contracte in mai multe tari din Europa de Est.
In Republica Moldova, presa a notat ca s-au inregistrat intarzieri la un
contract castigat de compania spaniola.
6.
7 milioane de euro un contract pentru un rege al asfaltului disputat
de gruparile din PDL
29 octombrie 2009: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract in
valoare de peste 7 milioane de euro pentru ranforsarea si modernizarea
drumurilor judetene pe traseul Dobra - Cornatelu - Branistea Titu -
Salcuta - Odobesti - Potlogi - Corbii Mari.

Diferenta mare intre valoarea estimata si cea finala

Valoarea estimata a contractului a fost de aproape 12 milioane de euro.
Diferenta intre valoarea estimata si cea finala este de aproape 5 milioane
de euro.

Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa.CJ Dambovita a
justificat alegerea castigatorului din cele 10 oferte primite prin faptul ca
acesta a prezentat oferta cea mai avantajoasa economic si a indeplinit
criteriile enuntate in caietul de sarcini.

Contractul a fost atribuit catre compania Tehnologica Radion din
Bucuresti. Potrivit ZF, Tehnologica Radion si-a adjudecat in 2009 si 2010
contracte de achizitii publice de 386 de milioane de euro la nivel national.

Omul lui Basescu sau al lui Blaga?

Compania apartine lui Theodor Berna.

Presa a scris ca Berna a fost consilier a lui Traian Basescu in perioada in
care acesta era primar al Capitalei.

Pe de alta parte, potrivit sursazilei.ro,

http://www.sursazilei.ro/amicul-lui-traian-basescu-regele-asfaltului-theodor-
berna-ia-9-milioane-de-euro-pentru-deszapezire/

fostul deputat PDL (actual membru PMP n.n.), Gelu Vian, declara,
anul trecut, la Romnia TV, dup demisia sa din partid, c Vasile Blaga i
Radu Berceanu, cei doi lideri ai democrat-liberalilor, patroneaz mafia
banilor publici. Exist o firm care nregistreaz cel mai mare profit din
ar, la ora asta. Este vorba de Tehnologica Radion. Aceast firm este
controlat, dirijat de Vasile Blaga, a declarat Vian.

Basescu i-a dat peste manute lui Berna

Potrivit ZF,

http://www.zf.ro/business-construct/cine-este-theodor-berna-patronul-
constructorului-tehnologica-radion-care-era-urmarit-de-basescu-10247924

compania Tehnologica Radion a contestat in 2011 licitaia de peste 100 de
milioane de euro pentru lotul al doilea al autostrzii Timioara-Lugoj, fapt
ce a condus la reluarea licitaiei. Preedintele Traian Bsescu declara in
2011, n contextul contestaiilor depuse pentru construcia de autostrzi pe
Coridorul IV paneuropean, c cel puin pe unul dintre contestatari l tie de
meserie descurcre i c autoritile ar trebui s i dea peste mnue.
Gndul scria la acel moment c preedintele ar fi fcut referire la firma
Tehnologica Radion, care depusese contestaii att pentru Timioara-
Lugoj, lot 2, ct i pentru Sibiu-Ortie, lot 1.
Tehnologica Radion, in discutiile dintre Basescu si Blejnar
Numele firmei Tehnologica Radion a aparut intr-o stenograma a unei
conversatii telefonice din septembrie 2010 dintre presedintele Traian
Basescu si fostul sef al Fiscului, Sorin Blejnar. Stenograma este din
dosarul DIICOT in care Blejnar a fost trimis in judecata pentru favorizarea
unei grupari de evazionisti:

Sorin Blejnar: S trii, domnu preedinte.
Traian Bsescu: Salut Sorine.
SB: V-am trimis o dat pe mail situaia aia cu constructorii.
TB: Da. M, eu am i fcut o confuzie c era primul n lista datornicilor
Tehnologica i am zis c e o list cu constructori. Da nu erau numai
constructori acolo.
SB: Este, este datornic. Dar a nceput procedura de executare pe el.
TB: Da
SB: Nu de acuma, e de vreo 2-3 luni
TB: Aha.
SB: El pltete, deci ei n general sunt pltitori buni tia. Dar tot timpul
sunt cu restane datorit faptului c ncaseaz de la CANDNR destul de
greu.
TB: Da, da.
SB: i atunci noi am nceputs facem o alt procedur. Ne-am dus
la CANDNRi i-am fcut ter poprit.
TB: h.

Detine si compania Teloxim

Theodor Berna detine si compania Teloxim care de asemenea castiga
contracte pentru drumuri. In aceasta firma, Berna este asociat cu fiica lui,
Loredana Georgia Caldray, fosta Berna. Ea detine 5 la suta.

Fiica lui Berna a fost cantareata

Potrivit atitudeneaonline.ro,

http://www.atitudineaonline.ro/Ea_este_Printesa_asfaltului_artista_care_va
_mosteni_un_imperiu_de_sute_de_milioane_de_euro_23599.html

Loredana Georgia Berna, cstorit Caldray si stabilit n Frana, la
Vendome este fosta cntrea de succes Gia, care s-a remarcat la
nceputul anilor 2000 cu piese precum Ninge peste inima mea, Nu m
opri sau Pe cine-a iubi, foarte apreciate la acea vreme. Fiica
milionarului Berna a lansat dou albume, Eu i Te fac s vibrezi, dar a
disprut brusc din peisajul muzical. Conform biografiei sale, Gia a studiat
baletul, pianul, chitara i canto nc de la vrsta de 3 ani, fiind, n acelai
timp, atras de pictur. De altfel, pe blogul su personal pot fi admirate zeci
de tablouri i lucrri realizate de fosta Gia, printre care i un autoportret
alb-negru.

Vezi blogul fiicei lui Berna aici: http://georgiacaldray.blogspot.ro/

Video - Vezi un videoclip ai cantaretei Gia, fiica milionarului Theodor
Berna

http://www.youtube.com/watch?v=_HMy9dNEINA

Milionar in topul Forbes

Potrivit revistei Forbes,

http://www.forbes.ro/theodor-berna-500-miliardari-editia-2011_0_3992-
13685.html

in 2011, averea lui Theodor Berna se ridica la 100-110 milioane de euro.

7.

Peste 6 milioane de euro pentru o companie de stat capusata de firme
de partid
26 martie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a semnat un contract de 5,8
milioane euro pentru refacerea cailor de acces n comunele Malu cu Flori
si Pucheni. Contractul a fost dat prin negociere directa, serviciile fiind
achizitionate de la compania 'Lucrari Drumuri si Poduri', aflata in
subordinea Consiliului Judetean Dambovita.
Presa: compania de stat, capusata de firmele portocalii
Presa locala a notat ca societatea de stat a fost in permanenta capusata de
companiile apropiate PDL. Vezi aici cateva exemple:
http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_articol--despaducherea-sc-ldp-de-
clientela-pdl,14973.html
13 octombrie 2010: 'Lucrari Drumuri si Poduri Dambovita' a mai primit un
contract de 100 de mii de euro de la Consiliul Judetean Dambovita. Banii
au fost dati pentru lucrari de reabilitare a unor tronsoane de drum judetean.
Contractul a fost atribuit prin negociere directa.
14 octombrie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a incheiat trei contracte
in valoare de 200 de mii de euro pentru lucrari de reparatii in urma
inundatiilor. Contractele au fost date prin negociere directa catre Lucrari
Drumuri si Poduri Dambovita.
25 octombrie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a contractat de la
Lucrari Drumuri si Poduri Dambovita pentru 23 de mii de euro constructia
unui pod din beton armat peste raul Ialomita. Contractul a fost dat prin
negociere fara anunt de participare.
8.
Restaurarea Palatului Brancovenesc de la Potlogi contract semnat
cu fast, reziliat din cauza fraudelor. Subcontractorul, urmarit penal.

16 decembrie 2011: Consiliul judetean Dambovita condus de Florin
Popescu a atribuit un contract de 5 milioane de euro pentru renovarea
Palatului Brncovenesc de la Potlogi. Contractul a fost scos la licitatie si -
dintre cele patru oferte depuse - a fost desemnata castigatoare compania
italiana Intini Angelo SRL.
Ghici cine e subcontractorul
Potrivit unei note publicate de Consiliul judetean Dambovita, lucrarile au
fost subcontractate catre companiile romanesti Cuantum Activ Construct
Bucuresti, Concept Construct Invest si Constructii Unu Iasi.
Consiliul a platit un avans de 15% din valoarea totala a contractului. Din
avansul primit de firma italiana, peste 90% a ajuns prin subcontractare la
firma Concept Construct Invest. Detalii aici:
http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_print_articol--palatul-brancovenesc-
sub-tentaculele-caracatitei-dinu,14195.html
Firma unui pedelist
Potrivit actualului presedinte al Consiliul judetean Dambovita, Adrian
Tutuianu (PSD), firma Concept Construct Invest apartinea lui Bogdan
Dinu, fiul fostului sef al Politiei locale din Targoviste si fost candidat
PDL la Camera Deputatilor la alegerile din 2008.
'Firma Concept e, prin interpusi, firma lui Dinu Bogdan. Firma Concept a
dat faliment, este n procedur la Tribunalul Ilfov, am verificat lucrul acesta.
Firma Concept este si cea care a subcontractat lucrrile de la ap la Titu si
la Gesti, unde s-au luat avansuri de vreo 140 de miliarde lei vechi', a
declarat presedintele Consiliului judetean Dambovita, Adrian Tutuianu, intr-
o conferinta de presa din 5 februarie 2013.

Muncitorii neplatiti. Lucrarile sistate. Firmele in lichidare. Contractul a
fost reziliat.
Atat firma romaneasca Concept Construct Invest, cat si firma italiana Intini
Angelo au intrat in lichidare, muncitorii nu si-au mai primit banii, iar
lucrarile au fost sistate. In februarie 2013, contractul pentru
restaurarea Palatului Brncovenesc de la Potlogi a fost reziliat de
actuala conducere a CJ Dmbovia.
Firma lui Dinu, anchetata penal
Presa locala a relatat ca firma lui Dinu a castigat si alte contracte de la
primariile din judetul Dambovita. Concept Construct Invest SRL apare si pe
lista celor peste 140 de firme cercetate in dosarul retelei de evaziune
fiscala si spalare de bani Pavaleanu din Prahova. Detalii aici:
http://incomod.ph/recomandari/iata-aici-lista-completa-cu-cele-142-de-
firme-cercetate-in-dosarul-pavaleanu-alexe-37926

9.
Cornuri si lapte de aproape 5 milioane de euro de la un sponsor PDL.
Licitatie cu un singur participant.
11 septembrie 2008: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract
(acord-cadru) in valoare de aproape 2,2 milioane de euro pentru
furnizarea de cornuri si lapte pentru anul scolar 2008 2009.
A alergat singur si a castigat
Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa. Criteriul de selectie
ar fi fost - potrivit Consiliului judetean Dambovita - pretul cel mai scazut,
desi la licitatie s-a prezentat un singur ofertant.
Contractul a fost atribuit catre compania Lido Grbea din Ploieti, care
detine complexul de morarit si panificatie de la Movila Vulpii, Paulesti,
Prahova.
10 septembrie 2010: Alt contract de aproape 1,1 milioane euro pentru
programul Cornul si Laptele atribuit companiei Lido Girbea prin incredintare
directa. La negociere au fost invitate dou firme: Lido Girbea si Senax
Prod.
31 decembrie 2010: In ultima zi din 2010, Consiliul Judetean Dambovita a
mai atribuit doua contracte in valoare de 1,6 milioane de euro, prin
negociere directa, companiei Lido Girbea pentru Cornul si Laptele.
Firma apartine omului de afaceri Gheorghe Girbea, considerat de ziarul
Ph-online.ro din 28 noiembrie 2011 'un apropiat al PDL',
http://ph-online.ro/actualitate/item/10145-culisele-afacerilor-cu-fonduri-
europene-din-prahova-episodul-5
Sponsor PDL
Potrivit www.actualitateaprahoveana.ro din 19 aprilie 2010, compania
Garbea Puleti, Complex Movila Vulpii, a sponsorizat PDL cu o mie de lei
pe 5 mai 2009. Detalii aici:
http://www.actualitateaprahoveana.ro/editia-tiparita/dezvaluiri5/finantatorii-
de-partid-iipdl-lipici-la-sponsorizari-01546

Partener cu primaria pedelistului Volosevici
Potrivit unui comunicat de presa al Primariei Ploiesti din 20 iulie 2009 pe
care il puteti vedea aici:
http://www.ploiesti.ro/20c.07.2009.php
primria Ploieti condusa la acea vreme de pedelistul Andrei Volosevici a
ncheiat un protocol de colaborare pentru sase luni cu Lido Grbea SRL si
alte doua firme pentru sustinerea programului social pentru ajutorarea
persoanelor n vrst. Lunar, urmau sa fie distribuite cte 5 mii de pachete
cu alimente de baz unor familii aflate n dificultate.
10.

Peste 2,5 milioane de euro si pentru un fost director de la Cadastru,
actual deputat PSD

18 februarie 2010: Asocierea de firme Deloitte Consultanta (in calitate
de lider) - Reff& Asociatii - Blom Romania isi adjudeca un contract de la
Consiliul Judetean Dambovita in valoare de 2,5 milioane de euro
pentru servicii de consultanta in vederea concesionarii zonei turistice
Pestera-Padina. Este vorba de un proiect finantat cu fonduri europene.

Valoarea estimata a contractului a fost de 2,6 milioane de euro. Diferenta
intre valoarea estimata si cea finala este de 100 de mii de euro.

Licitatie cu un singur ofertant

Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa cu justificarea
standard: a prezentat oferta cea mai avantajoasa economic si a indeplinit
criteriile enuntate in caietul de sarcini, desi a fost un singur ofertant.

22 octombrie 2008: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit prin
incredintare directa un contract in valoare de peste 22 de mii de euro
pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru investitia "Reabilitare si
modernizare drumuri judetene - proiect Subcarpatica"

Contractul a fost atribuit catre firma BlomInfo-Geonet S.R.L. din
Targoviste.In 2009, compania si-a schimbat numele in Blom Romania.
14 aprilie 2009: Blom Romania primeste de la Consiliul Judetean
Dambovita un alt contract de aproape 87 de mii de euro pentru servicii de
proiectare tehnica pentru Reabilitarea si modernizarea drumurilor judetene
Proiect Subcarpatica.
Diferente foarte mari intre valoarea estimata si cea finala
Valoarea estimata a contractului a fost de peste 330 de mii de euro.
Diferenta intre valoarea estimata si cea finala este de peste 240 de mii de
euro.
Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa. Au fost 3 oferte
primite si - potrivit CJD - oferta castigatoare a fost cea mai avantajoasa din
punct de vedere economic.
Firma, condusa de un actual deputat PSD, fost director la Cadastru

Pana in decembrie 2012, compania Blom Romania a fost condusa din
pozitia de manager general de Ionut Savoiu, actual deputat PSD de
Dambovita, colegiul Titu.

Pe 14 februarie 2012, Jurnalul national il acuza pe managerul Blom
Romania, Ionut Savoiu, pentru ca, alaturi de alti fosti directori de la
Cadastru, ar fi profitat de informatii din interiorul institutiei pentru a castiga
contracte publice.
'Profitand de decizia MDRT de realizare a Cadastrului General, un grup
alcatuit din fosti si actuali directori ai ANCPI s-au hotarat sa monopolizeze
piata de profil. Unul dintre artizanii acestei initative, cu profund caracter
anticoncurential, este Savoiu Ionut Cristian fost director adjunct al
ANCPI (in anii 90), ramas in istoria institutiei drept 'seful care a plecat
cu hartiile cadastrale acasa si dus a fost'.
Detalii aici:
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/cine-va-pune-mana-pe-tortul-de-doua-
miliarde-de-euro-de-la-cadastrului-general-604263.html
---
11.

Hangar pentru avioanele militare construit de firma lui Nusica
27 octombrie 2009: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract in
valoare de peste 2 milioane de euro pentru constructia unui hangar de
mentenanta aeronave Hercules in Cazarma 546 Otopeni.

Diferenta mare intre valoarea estimata si finala a contractului

Valoarea estimata a contractului a fost de aproape 2,6 milioane de euro.
Diferenta intre valoarea estimata si cea finala este de peste 500 de mii de
euro.

Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa.CJ Dambovita a
justificat alegerea castigatorului din cele 4 oferte primite prin faptul ca
acesta a prezentat oferta cea mai avantajoasa economic si a indeplinit
criteriile enuntate in caietul de sarcini.

Contractul a fost atribuit catre firma Genicom din Pitesti.

22 octombrie 2010: Genicom mai castiga un contract de 200 de mii de
euro. Este vorba de un supliment acordat prin incredintare directa
la contractul de mai sus.

Firma lui Nusica, acum in insolventa

Potrivit datelor de la Registrul Comertului, firma este acum in insolventa si
apartine unui om de afaceri din Arges, Mihail Marian - zis Nusica.

CJ Dambovita, sanctionat in urma acestui contract

Potrivit actualului sef al CJ Dambovita, Adrian Tutuianu (PSD), contractul
cu firma Genicom din Pitesti a fost verificat de Autoritatea Naional pentru
Reglementare i Monitorizare Achiziii Publice (ANRMAP). Autoritatea a
descoperit nereguli la atribuirea contractului si a sanctionat contraventional
CJ Dambovita cu 240 de mii de lei. Vezi mai jos declaratia presedintelui CJ
Dambovita, Adrian Tutuianu din 10 septembrie 2012:

Sunt cel puin 10 contravenii constatate n modul de atribuire al
lucrrilor publice, acte adiionale fcute netransparent, condiii puse
n caietele de sarcini care au mpiedicat libera concuren .a.m.d.
S-au aplicat 10 sanciuni contravenionale Consiliului Judeean
Dmbovia. Valoarea acestor sanciuni 2.400.000.000 lei pe un singur
contract.

Detalii aici:http://www.cjd.ro/default.aspx?id=2279

In decembrie 2013, hangarul a fost inaugurat de actualul ministru al
Apararii Nationale, Mircea Dusa si de actualul presedinte al CJ Dambovita,
Adrian Tutuianu, care au laudat investitia si au prezentat-o drept cel mai
modern hangar al Armatei Romane. Vezi prezentarea inaugurarii
hangarului aici:

http://genicom.ro/inaugurare.swf

Cum a ajuns CJ Dambovita condus de Florin Popescu sa finanteze o
lucrare a Armatei in Otopeni, Ilfov vezi aici:

http://www.gandul.info/stiri/afacerea-hercules-contra-renault-cum-au-ajuns-
autoritatile-din-dambovita-sa-ridice-hangarul-avioanelor-hercules-ale-
armatei-11738719
Legaturile lui Nusica cu PDL. I-a vandut o masina scumpa prim-
vicepresedintelui PDL Arges
Omul de afaceri Mihail Marian detine si firma Mihai Constructii AG. In 2011,
el i-a vandut o masina scumpa, la mana a doua - un Volkswagen Phaeton
lui Gabriel Ion Bratu, sef al Inspectoratului scolar judetean Arges si prim-
vicepresedinte al PDL Arges la acea vreme. La inceputul acestui an, Bratu
a fost exclus din PDL si este in tatonari cu UNPR.
Presa locala a scris atunci ca veniturile inspectorului sef nu ii permiteau sa
cumpere o astfel de masina, chiar la mana a doua si a pus in legatura
achizitionarea limuzinei de la constructorul Mihail Marian cu atribuirea catre
firma acestuia a mai multor contracte de reabilitare a scolilor din judet.
Detalii aici:
http://www.jurnaluldearges.ro/index.php/ancheta-2/1303-ca-orice-faraon-
bratu-are-volkswagen-phaeton
A revandut masina cu 20 de mii de euro
Potrivit declaratiei de avere din iunie 2013, Bratu a vandut masina luata de
la Mihail Marian pe 18 ianuarie 2013 catre Andrei Marinescu pentru 20 de
mii de euro.
Bratu, sponsor PDL
Potrivit listei donatorilor partidelor politice publicate pe site-ul Autoritatii
electorale permanente, Gabriel Bratu a donat la PDL in anul electoral 2012
peste 18 mii de lei.
---
12.
Aproape 2 milioane de euro - banii de la Udrea pentru cabane in
Bucegi ajung la firme pedeliste

decembrie 2009: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit 3 contracte in
valoare totala de peste 315 mii de euro pentru lucrari de constructii trasee
turistice, platforma eliport si baza salvamont Zanoaga in cadrul investitiei
Dezvoltarea infrastructurii din zona montana nalta a judetului
Dmbovita.

Banii au venit de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului condus
de Elena Udrea. Detalii aici:

http://adevarul.ro/locale/targoviste/investitie-opt-milioane-lei-cabane-trasee-
turistice-bucegi-1_50ad9f207c42d5a66398465c/index.html

Diferenta mare intre valoarea estimata si cea finala

Valoarea estimata a contractului a fost de aproape 550 de mii de
euro.Diferenta intre valoarea estimata si cea finala e de peste 230 de mii
de euro.

Atribuirea contractelor s-a facut prin licitatie deschisa.CJ Dambovita a
justificat alegerea castigatorului dintre ofertele primite prin faptul ca acesta
a prezentat oferta cea mai avantajoasa economic si a indeplinit criteriile
enuntate in caietul de sarcini.

Firmele care si-au adjudecat contractele sunt: Confort Dambovita din
localitatea Aninoasa, Inframont Serv si U.V. Service, ambele din
Targoviste.

Licitatie cu un singur participant pentru cabana Dichiu

9 noiembrie 2009: Confort Dambovita din Aninoasa castiga contractul
de aproape 420 mii de euro pentru constructia cabanei turistice Dichiu
din muntii Bucegi.

Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa.CJ Dambovita a
justificat alegerea castigatorului cu textul standard: a prezentat oferta cea
mai avantajoasa economic si a indeplinit criteriile enuntate in caietul de
sarcini, desi a fost un singur ofertant.

Castiga si contractul pentru cabana Dudele

7 iunie 2010: Confort Dambovita castiga si contractul de peste 330 de
mii de euro pentru constructia cabanei turistice Dudele.

Valoarea initiala estimata a contractului a fost de peste 370 de mii de
eurofara TVA. Diferenta intre valoarea estimata si cea finalaeste de
aproape 40 de mii de euro.

Cabana Podul cu Florile

In aceeasi zi - 7 iunie 2010 - firma U.V. Service din Targoviste castiga
contractul de peste 290 de mii de euro pentru constructia cabanei
turistice Podu cu Florile.
20 septembrie 2011: UV Service a primit de la Consiliul Judetean
Dambovita condus de Florin Popescu 46 de mii de euro pentru constructia
unui zid de aparare pentru cabana montana de la Podul cu Florile.
Contractul a fost atribuit direct, fara licitatie.
20 septembrie 2010: UV Service a castigat un contract de 14 mii de euro.
Este vorba de un nou act aditional pentru lucrari edilitare. CJ Dambovita a
acordat contractul prin negociere directa.
In aceeasi zi, celalata firma de partid, Confort Dambovita a castigat un
contract de lucrari suplimentare in valoare de 20 de mii de euro. Este
vorba de un aditional la contractul pentru constructia unui post salvamont.
Contractul a fost dat prin negociere directa.
23 septembrie 2010: UV Service mai primeste un contract. Este vorba de
un supliment de 60 de mii de euro la contractul din data 7 iunie 2010. Si
acest contract a fost dat prin negociere directa, fara licitatie.
Campingul Zanoaga
27 octombrie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit prin licitatie un
contract de 250 de mii de euro pentru lucrari de contructie la campingul
Zanoaga. La licitatie s-au inscris trei companii. Contractul a fost atribuit
companiei U.V. Service din Targoviste.
In aceeasi zi, Consiliul judetean Dambovita atribuie un contract de 1300
de euro in favoarea Inframont Serv SRL. Potrivit anuntului de atribuire
este vorba de marcaje sportive si se mentioneaza ca este un supliment la
un contract din 2008.
17 iunie 2011: Confort Dambovita a mai castigat un contract de 30 de mii
de euro. Este vorba de suplimentarea unor lucrari de regularizare a
cursurilor apelor in zona comunei Moroeni.Contractul a fost dat prin
incredintare directa.
Potrivit jurnaldedambovita.ro,

http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_print_articol--milioane-de-euro-
impartite-frateste-in-familia-pdl,12305.html

http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_articol--distrugerea-bucegilor-a-bagat-
peste-95-miliarde-in-trei-srl-uri-pdl-iste,12290.html

firmele Inframont Serv (a finului PDL Geo Badea), U.V. Service (a
consilierului municipal PDL Vasile Blu) i Confort Dambovita
(donator oficial la PDL n 2009), au participat mpreun, n diverse
formule, la licitaiile pentru lucrrile din munii Bucegi, finanate cu milioane
de euro de echipa PDL Florin Popescu - Elena Udrea.

Firma finului finului PDL, acum PMP

Potrivit presei locale, Geo Badea de la firma Inframont Serv este finul
primarului Trgovitei Gabriel Boriga, la rndul su finul fostului
preedinte al CJD, Florin Popescu.
Consilieri, oameni de afaceri si sponsori PDL
Proprietarul firmei U.V. Service este Vasila Baluta. La data atribuirii
contractului, Baluta era consilier local din partea PDL in Consiliul Local
Targoviste. Vasile Baluta se regaseste in 2009 pe lista celor care au
sponsorizat PDL cu suma de 10 mii de lei.
Potrivit jurnaldedambovita.ro, firma Confort Dambovita - reprezentata de
Florian Galmeanu - a donat oficial la PDL 20 de mii de lei pe 29 septembrie
2009.
---
13.
Bani pentru un afacerist de partid
12 decembrie 2008: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract in
valoare de peste 830 de mii de euro pentru reabilitarea podului de la
Potlogi, peste rul Arges.
Diferenta mare intre valoarea estimata si cea finala
Valoarea initiala estimata a contractului a fost de peste 1,2 milioane de
euro fara TVA. Diferenta intre valoarea estimata si cea finala este de peste
370 de mii de euro.
Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa. Criteriul de selectie
din cele 7 oferte primite ar fi fost - potrivit Consiliului judetean Dambovita -
pretul cel mai scazut.
Contractul a fost atribuit catre firma Style Construct din Bucuresti.
Suplimentarea sumei prin acte aditionale
30 iunie 2009: Jumatate de an mai tarziu, Consiliul judetean Dambovita i-a
mai atribuit un contract de peste 290 de mii de euro firmei Style Construct
pentru lucrari de constructii suplimentare pentru reabilitarea podului de la
Potlogi. De aceasta data, atribuirea s-a facut prin negociere fara anunt de
participare.CJ Dambovita a justificat incredintarea directa prin faptul ca e
vorba de noi lucrari, constituind o repetare a lucrarilor existente. Criteriul
de atribuire a fost pretul cel mai scazut, desi a fost un singur ofertant.
6 decembrie 2011: Consiliul Judetean Dambovita a investit 350 de mii de
euro pentru lucrari suplimentare la proiectul de "reabilitare a podului de la
Potlogi". Contractul suplimentar a fost dat prin negociere directa. Banii au
ajuns la aceeasi companie Style Construct.
Firma apartine omului de afaceri Ion Duculeci si sotiei sale, Mariana
Duculeci.
Asociat cu un lider PDL
Potrivit Jurnalului national din 19 august 2009,
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/licitatii-de-ochii-comisiei-europene-pentru-
inundatii-518275.html
'Societatea Style Construct este proprietatea lui Ion Duculeci, un mic
ntreprinzator care a cptat "culoare n obraji" dup ce s-a asociat cu un
important om politic, Mircea Cristian Raicu, preedinte al filialei Ilfov a
Partidului Democrat-Liberal (PD-L), viceprimar (la acea data n.n.) al
Bucuretiului. Raicu s-a asociat cu Duculeci n februarie 2007 n
societatea Agrematco. n aceeai societate, n 2004 a figurat pentru scurt
timp, ca i asociat, Alina Socobeanu, fost ef Serviciu Patrimoniu i
Administrare Drumuri Judeene n cadrul CJ Ilfov.ntre timp, Socobeanu a
devenit director n cadrul Primriei Sectorului 3 Bucureti, n fruntea creia
se afl un coleg de partid, Liviu Negoi.'
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comertului, in 2008, actionarii firmei
Agrematco Gradinari, judetul Giurgiu erau Ion Duculeci cu 30 %, Mircea
Cristian Raicu cu 30 %, Elena Andreea Istodor cu 10 % si Mihalea-
Carmen Oglakci cu 30 %. Firma Agrematco a fost radiata in 2009.
Acum, Mircea Raicu este consilier general al PDL in Bucuresti si
secretar executiv al PDL responsabil pe regiunea Bucuresti-Ilfov. El
este fratele vicepresedintelui PDL, Romeo Raicu.
---
14.
Cornuri si lapte de la firma liderului PNL Prahova, ajuns prefect in
Guvernul Ungureanu

11 septembrie 2009: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract
de peste 800 de mii de euro pentru furnizare de cornuri si lapte pentru
anul scolar 2009-2010.

Incredintare directa

Atribuirea contractului s-a facut prin negociere fara anunt de paricipare.
CJ Dambovita a justificat alegerea procedurii de achizitie prin faptul ca a
survenit o situatie de urgenta extrema in urma unor evenimente care
nu puteau fi prevazute de autoritatea contractanta. Potrivit CJ
Dambovita, criteriul de atribuire ar fi fost pretul cel mai scazut, desi a fost
un singur ofertant.

Contractul a fost atribuit catre firma Senax Prod din comuna Gornet-
Cricov, sat Dobrota, Prahova. Firma apartine familiei lui Adrian Semcu,
fost deputat PNLintre 2000-2008, fost presedinte al PNL Prahova, fost
vicepresedinte al Consiliului judetean Prahova 2008-2012, fost prefect
in Guvernul Ungureanu si actual sef al filialei Prahova a partidului lui
MRU, Forta Civica.

Potrivit hotnews.ro,

http://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1706336-afaceri-pnl-
psd-bani-publici.htm

Pe hartie, Senax Prod este controlata de Alexandrina Nitu care este
soacra fostului parlamentar Semcu. In declaratia de avere a fostului
deputat apare aceasta societate la rubrica veniturile rudelor langa numele
sotiei acestuia, Zenovia Semcu, care conduce efectiv firma din pozitia de
director al firmei.

Vezi declaratia de avere a lui Adrian Semcu din iunie 2005 in care apare
firma Senax Prod la rubrica veniturile sotiei:

http://declaratii.integritate.eu/UserFiles/PDFfiles/RP394_6915-C74-I620_5-
ANI-L014-00001[00001072]ready//DA_2005-05-
05_SEMCU%20ADRIAN%20EMANUIL_20090490.pdf
---
15.
Informatizarea judetului - si pe mana lui Verestoy
18 martie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract de
peste 750 de mii de euro pentru furnizarea unui sistem informatic integrat
la nivelul judetului Dmbovita.

Valoarea estimata a contractului a fost de peste 860 de mii de
euro.Diferenta intre valoarea estimata si cea finala este de peste 100 de
mii de euro. Contractul a fost finantat cu fonduri europene.

Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie la care au participat 4
companii. Contractul a fost atribuit catre Siveco Romania.

In detalii se ascunde

Un procent de 32 la suta din contract a fost subcontractat catre:

Digisign - 8.72%, Crescendo International - 20.94 % si
BRD Group Societe Generale - 2.46%

Cine e compania Digisign

Potrivit unui articol EVZ din iulie 2008, semnat de jurnalistul Mihai
Munteanu (acum la Rise Project), firma Digisign a fost infiintata in aprilie
2005 de generalii (r) Victor Marcu i Constantin Grigoriu Dan. Ulterior,
generalul Marcu ar fi vandut compania unor societati off-shore din Cipru
apartinand unor oameni apropiati senatorului UDMR Verestoy Attila.

Vezi investigatia EVZ aici:

http://www.evz.ro/secretul-lui-verestoy-813091.html

sau aici:

http://www.universulromanesc.org/biblio/dezvaluiri-documente/3-asc-03-
dezvaluiri-documente/17-secretul-lui-verestoy-cupola-10-mihai-
munteanu.pdf

Senatorul Verestoy Attila este secretarul Comisiei comune a Camerei
Deputailor i Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra
activitii SRI.

Vezi aici cine detine compania IT Crescendo International:

http://www.zf.ro/mediafax-biz-exclusiv/o-firma-necunoscuta-din-cipru-a-
preluat-70-din-integratorul-it-q-net-8605478
---
16.
Aproape 600 de mii de euro pentru firma unui deputat PDL, actual PC
21 august 2009: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract de
peste 570 de mii de euro pentru reabilitarea Bibliotecii Judetene Ion
Heliade Radulescu.
Diferenta mare intre valoarea estimata si cea finala a contractului
Valoarea estimata a contractului a fost de peste 810 mii de euro.
Diferenta intre valoarea estimata si cea finala este de peste 240 de mii de
euro.
Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa. Au fost 3 oferte
primite si - potrivit CJD - oferta castigatoare a fost cea mai avantajoasa din
punct de vedere economic.
Firma unui deputat PDL, actual PC
Contractul a fost atribuit catre firma Potential Cons din Targoviste. La
data atribuirii contractului, august 2009, firma apartinea deputatului PDL
la acea vreme, Dumitru Georgica. Deputatul Dumitru Georgica este
deputat si in legislatura actuala, insa din partea PC.
Vezi declaratia de avere a deputatului din 14 iunie 2011:
http://declaratii.integritate.eu/UserFiles/PDFfiles/RP1086_34706-C81-
I620_5-ANI-L057-00001[005988]ready//DA_2011-06-
14_DUMITRU%20GEORGICA_40465954.pdf
Deputatul Dumitru Georgica a cumparat firma Potential Cons la inceputul
anului 2009 de la vicepresedintele PDL Dambovita si consilier
judetean, Ioan Folescu, dupa ce acesta din urma a fost numit in functia de
director general al Electrica SA. In 2008, firma apartinea lui Folescu. Vezi
declaratia de interese a lui Folescu din 15 iunie 2008:
http://declaratii.integritate.eu/UserFiles/PDFfiles/RP373_5931-C73-I780_3-
ANI-L013-00001[00000905]ready//DI_2008-06-
15_FOLESCU%20IOAN_10078555.pdf
Potrivit propriei declaratii de avere din iunie 2011, pe 30 septembrie 2010,
deputatul Dumitru Georgica si-a cesionat pachetul de actiuni de 99,5 la
suta catre Badea Gabriela Nicoleta.
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=120&cam=2&leg=2012
---
17.
Jumatate de million de euro pentru firma consilierului Robertei
16 noiembrie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a cumparat servicii de
consultanta in valoare de 500 de mii de euro pentru lucrari de
modernizare a infrastructurii la Moreni Parc Industrial, proiect in valoare de
11 milioane de euro.
Au fost depuse doua oferte fiind desemnata castigatoare firma RomActiv
Business Consulting.
10 octombrie 2011: firma RomActiv Business Consulting a mai primit un
contract de 26 de mii de euro pentru "servicii de consultanta", prin
negociere directa, pentru parcul industrial Moreni.
Consilierul Robertei Anastase
Potrivit unor inregistrari la Monitorul Oficial, la momentul acordarii
contractului, actionariatul companiei arata in felul urmator: Radu Mihai
Onofrei, Narcis Ion Munteanu, Lorelai Violeta Jantea, Iosif Bogdan
Sacal. Detalii aici:
http://www.esimplu.ro/stiri/3712-contract-de-480000-lei-pentru-
supervizarea-unor-contracte-finantate-prin-phare-atribuit-de-mdrt
Presa a relatat ca Narcis Ion Munteanu a fost consilierul Robertei
Anastase, sefa Camerei Deputatilor de la acea data si colega de partid
cu Florin Popescu. Presa locala din Dambovita a mai relatat si ca, pentru
un alt contract castigat de aceeasi companie, statul a platit penalizari la
Comisia Europeana deoarece expertii de la Bruxelles au depistat o serie de
nereguli si au dispus corectii financiare.
---
18.
Bani pentru un fost ofiter, consultant pentru rusi si acuzat de presa de
legaturi cu tripleta Petrache-Bittner-Cocos

27 iunie 2008: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract de 250
de mii de euro pentru elaborarea documentatiei tehnico-economice pentru
proiectul Lucrari de modernizare a infrastructurii la Moreni Parc Industrial."

Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa, iar criteriul de
selectie din cele 5 oferte primite a fost - potrivit CJ Dambovita - pretul cel
mai scazut.

Contractul a fost atribuit catre firma Romair Consulting din Bucuresti.
Compania apartine omului de afaceri Gheorghe Boeru.

22 septembrie 2009: Firma Romair Consulting a primit un alt contract de la
Consiliul Judetean Dambovita de peste 84 de mii de euro pentru servicii
de supraveghere a lucrarilor (dirigentie de santier) pentru proiectul
Ranforsarea si modernizarea drumurilor judetene pe traseul Dobra
Cornatelu Branistea Titu Salcuta Odobesti Potlogi - Corbii Mari.

Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa. CJ Dambovita a
justificat alegerea castigatorului din cele 3 oferte primite prin faptul ca
acesta a prezentat oferta cea mai avantajoasa economic si a indeplinit
criteriile enuntate in caietul de sarcini.

Contracte cu toata lumea

Presa il plaseaza pe omul de afaceri Gheorghe Boeru fie ca apropiat al
PDL, fie apropiat al PSD. Detalii aici:

http://www.gherilaurbana.ro/index.php/investigatii-politice/285-pdl-ne-a-
vandut-la-pachet-.html

si aici: http://www.bzi.ro/o-firma-cu-puternice-ramificatii-politice-a-pus-
mana-pe-banii-cj-364896

Presa: apropiat de Bittner, Videanu, Mazare

Presa l-a descris pe Gheorghe Boeru ca fiind atat un apropiat al omului
de afaceri Alexandru Bittner - cunoscut din tripleta Cocos-Petrache-
Bittner despre care presedintele Traian Basescu spunea in campania din
2004 ca reprezinta mafia personala a lui Adrian Nastase - cat si al fostului
ministru PDL Adrian Videanu, dar si al gruparii Mazare-Nicusor
Constantinescu de la Constanta.

Bittner, veriga catre Elena Udrea

Potrivit unui articol semnat de jurnalistul Daniel Befu in Romania Libera pe
28 octombrie 2012,

http://www.romanialibera.ro/special/investigatii/fratie-politica-pentru-banii-
ue--unde-ajung-fondurile-europene-pentru-instruirea-fermierilor-282245

'Boeru lucreaz att cu Mazre, ct i cu Videanu. Gheorghe Boeru este
un personaj cunoscut pentru abilitatea de a ctiga licitaii de la ambele
tabere politice. Acesta a fost acuzat de pres c a fost propulsat de Radu
Mazre i c este un apropiat al lui Nicuor Constantinescu, care i-a i dat
contracte, dar i c este protejatul lui Adriean Videanu, care n mandatul de
la Primria Capitalei i-a atribuit mai multe contracte lui Gheorghe Boeru.
() RL a descoperit c Boeru a fost asociat n firma Agroindustriala
Fntnele cu un anume Petre Ion, partener de afaceri de-a lungul
vremii att cu Dorin Coco i Elena Udrea, ct i cu Dana Nstase.'

Consultanta pentru rusi

Intr-o ancheta de presa publicata pe 2 aprilie 2007 de evz.ro pe care o
puteti vedea aici:

http://www.evz.ro/miliardar-rus-cumpar-fabrica-de-megawati-la-giurgiu-
437002.html

se arata ca firma Romair a lui Gheorghe Boeru a oferit consultanta
companiei miliardarului rus Igor Ziuzin atunci cand acesta a cumparat
Combinatul de Oteluri Speciale (COS) Targoviste si Combinatul 'Industria
Sarmei', actualul Mechel Campia Turzii.

"Consultantii oligarhului, legaturi cu Bittner

Perioada 2002-2003. In cadrul proceselor de privatizare a combinatelor
COS Targoviste si Industria Sarmei Campia Turzii SA, beneficiarul
Conares Trading (actuala Mechel Trading - casa de comert a lui Ziuzin)
a beneficiat de serviciile de consultanta, oferite de o firma autohtona:
Romair Consulting, patronata de un anume Gheorghe Boeru.

Fost militar

Acesta a fost, timp de 15 ani, ofiter in Armata Romana, dupa care s-a
reprofilat, in 1995, pe afaceri.

Contracte cu omul lui Bittner

Firma lui a castigat numeroase licitatii pe bani publici. Presa a aratat ca, in
2005, Romair Consulting a obtinut de la Administratia Lacuri, Parcuri si
Agrement Bucuresti (ALPAB) contracte de efectuare a studiilor de
fezabilitate pentru reecologizarea celor mai mari parcuri bucurestene.
Directorul general al ALPAB, Virgil Carstea, este un apropiat al gruparii de
afaceri conduse de Alexandru Bittner numite de Basescu Mafia de
Baneasa. Si Boeru are legaturi cu gruparea Bittner. El este administratorul
fostei firme de stat Piscicola Arad, cumparata pe nimic sub guvernarea
Nastase, de Petre Ion, omul lui Bittner.

Legaturile lui Bittner cu rusii

Pentru Conares Trading a prestat si societatea de avocatura
Anastasescu, care a reprezentat juridic in Romania firma lui Igor Ziuzin.
Patroana, Marieta Anastasescu, este avocata firmelor infiintate de
Alexandru Bittner si este vecina in blocul de pe Zambaccian cu insusi
Adrian Nastase. Ea a fost avocata celebrei matusi Tamara, pe care
Bittner o consilia in afaceri. CRJI a dezvaluit cum conexiunile lui Alexandru
Bittner conduc tot spre oligarhii rusi. Primul indiciu se reflecta in
Mastertrade Ltd., o firma din Marea Britanie care detine actiuni in
societatile infiintate de Bittner la noi. Mastertrade este administrata de
avocatul englez Matthew Cunningham, judecat la New York, alaturi de
oligarhul Mikhail Fridman, in procesul Norex. Acuzatiile: spalare de bani si
mituirea unor oficiali guvernamentali din Moscova. In acelasi proces sunt
judecate Gillian Norah Caine si Susan Christine Cubbon, directoarele
suveicii off-shore din Insula Man (Marea Britanie), care controleaza
compania Heavy Industry din Anglia reprezentata de Bittner. Heavy
Industry detine 65% din firma Piscicola Tour, careia guvernul Nastase i-a
concesionat jumatate din Delta Dunarii."

Nota: Intertitlurile din textul EVZ citat apartin redactiei noastre.
---
19.
Bani dati prin incredintare directa unei firme acuzate de Curtea de
conturi
15 decembrie 2008: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract de
peste 240 de mii de euro pentru refacerea unui sector avariat de drum
judetean in satul Potocelu, comuna Ludesti.
Incredintare directa
Valoarea estimata a contractului a fost de peste 330 de mii de euro.
Diferenta intre valoarea estimata si cea finala este de peste 90 de mii de
euro.
Atribuirea contractului s-a facut prin negociere fara anunt de participare. CJ
Dambovita a justificat alegerea acestei proceduri de achizitie publica prin
faptul ca e vorba de o 'situatie de urgenta extrema survenita in urma
unor evenimente care nu puteau fi prevazute'. Potrivit CJ Dambovita,
criteriul de atribuire a fost pretul cel mai scazut, desi a fost un singur
ofertant.
Contractul a fost atribuit catre firma Corel Impex din Targoviste.
16 septembrie 2010: Corel Impex castiga inca un contract de 36 de mii de
euro pentru lucrri la malurile rului Alb, tot prin negociere directa.
27 septembrie 2010: Alt contract pentru Corel Impex de 63 de miide euro
de la Consiliul judetean Dambovita condus de Florin Popescu tot pentru
lucrari de regularizare a paraului Alb. Si acest contract a fost atribuit fara
licitatie, prin negociere directa.
Potrivit datelor de la Registrul Comertului, firma apartine familiei omului de
afaceri Cornel Dinca.
Afaceri si cu Primaria Targoviste. Curtea de conturi a gasit nereguli.
Potrivit unui raport al Curtii de Conturi din 2010, citat
de jurnaldedambovita.ro din data de 26 februarie 2012,
http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_articol--cobadi-537-i-corel-da-539-i-
miliardele-inapoi,9106.html
inspectorii au constatat nereguli la un contract privind asfaltarea unor strazi
incheiat intre primaria Trgovite si asocierea Cobadi Impex - Corel Impex
- Specialist Consulting.
Lipsa unor proceduri de achizitie
"Lucrrile de reabilitare i ranforsare B-dul Independenei i oseaua
Geti nu au fost atribuite prin procedura legal de negociere fr
publicarea prealabil a unui anun de participare."
Incredintari directe dupa achitarea lucrarilor
"Aplicarea procedurii a fost formal deoarece a fost utilizat tardiv dup ce
60% din valoarea lucrrilor suplimentare ce urmau a fi contractate
fusese deja achitat ctre asocierea Cobadi Impex - Corel Impex cu
aproape 2 luni de zile nainte de semnarea actului adiional la contractul
iniial."
Au acceptat preturi mari
"Autoritatea contractant (...) a acceptat preul cel mai mare, respectiv
8,72 lei/ mp, contrar criteriului de atribuire al contractului de achiziie
stabilit, respectiv preul cel mai sczut."
Plati nelegale
"Primaria Trgovite a ordonanat cheltuieli de capital cu nerespectarea
dispoziiilor legale, iar directorul executiv al Direciei Economice (...) a pltit
nelegal cheltuieli, suma acestora fiind estimat la aproape 240 de mii de
lei, pentru care au fost calculate beneficii nerealizate de peste 11 mii de
lei."
Nota: Intertitlurile apartin redactiei noastre
Cine e primarul Targovistei
Primarul Targovistei, Gabriel Boriga, aflat la al doilea mandat, a castigat
alegerile din partea PDL, insa la inceputul lui 2014 a semnat o adeziune la
Fundatia Miscarea Populara. Detalii aici:
http://www.gazetadambovitei.ro/actual/elena-udrea-gabriel-boriga-a-
semnat-adeziune-la-fundatia-miscarea-populara/.
Boriga a fost seful organizatiei municipale Targoviste a PDL, insa in vara
anului trecut a fost schimbat din functie, ca si seful PDL Dambovita, Florin
Popescu. De altfel, potrivit presei locale, Boriga este finul de cununie al
lui Florin Popescu.
Primarul Targovistei, condamnat defintiv intr-un dosar de achizitii
Pe 22 mai, primarul Gabriel Boriga a fost condamnat definitiv la 3 ani de
inchisoare cu suspendare pentru ca a prejudiciat bugetul local cu
aproape 100 de mii de euro prin achizitia supraevaluata de
echipamente pentru amenajarea locurilor de joaca. Alaturi de Boriga a
mai fost condamnat, tot cu suspendare, si finul sau, Gheorghe Simoiu.
---
20.
Bani pentru firma unui fost baron PSD trecut la PDL
21 octombrie 2008: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit prin 2 acte
aditionale peste 150 de mii de euro pentru lucrari de imbracaminte
asfaltica usoara pe drumurile judetene.
CJ Dambovita a justificat incredintarea directa cu textul standard: 'lucrarile
pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice'. Criteriul
de atribuire ar fi fost pretul cel mai scazut, desi a fost un singur
ofertant.
Contractele au fost atribuit catre firma Constructii Muntenia din
Targoviste, aflata acum in insolventa.
18 august 2009: Un an mai tarziu, Constructii Muntenia a primit prin
incredintare directa de la Consiliul Judetean Dambovita un alt contract in
valoare de peste 24 de mii de euro pentru asfaltarea unei portiuni de
drum judetean la Ocnita.
28 decembrie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a mai cheltuit 55 de mii
de euro pentru lucrari de asfaltare. Contractul a fost acordat tot companiei
Constructii Muntenia.
Firma unui fost baron PSD trecut la PDL. Acum e in insolventa.
Potrivit datelor de la Registrul Comertului, actionarii firmei Constructii
Muntenia sunt firma Nimb Dambovita cu 99 la suta si persoanele fizice
Nicoleta Gruianu, Lidia Radu, Alexandru Nedelcu, Aurel Cucu si
Aurelia Mihai cu cate 0.196%. Printre actionarii firmei Nimb Dambovita
il regasim pe Aurel Cucu cu 49 %.
Director general si presedinte al CA este Aurel Cucu, fost deputat PDSR
intre 2000-2001,
Detalii aici:
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=84&cam=2&leg=2000&p
ag=1&idl=1
presedinte al CJ Dambovita din partea PSD pana in 2004, iar din iunie
2004, consilier judetean PD.
Detalii aici:
http://portal2.cjd.ro/fisiere/declaratii/declaratie.php?tip=interes&functie=arhi
va/311206&nume=Cucu Gh Aurel&tabel=cjd&denumire=CONSILIUL
JUDETEAN DMBOVITA
Acum, Aurel Cucu este vicepresedinte al PDL Dambovita si presedinte
al Comisiei Economie, Finante, Mediu de afaceri a BPJ al PDL
Dambovita.
Exclus din PSD si reclamat la PNA
In aprilie 2004, Corpul de control al Guvernului Nastase l-a reclamat la
PNA pe seful CJ Dambovita de la acea vreme, Aurel Cucu. Acuzatiile:
firmele lui, Constructii Muntenia si Nimb Dambovita, au avut contacte
cu institutii din subordinea CJ Dambovita condus chiar de el. Pe 3
aprilie 2004, Cucu a fost exclus din PSD si, la alegerile din iunie 2004, a
candidat pentru pozitia de consilier judetean din partea PD.
Detalii aici:
http://adevarul.ro/news/societate/baronul-psd-dambovita-aurel-cucu-dat-
mana-politiei-pna-1_50ac0ac37c42d5a663843076/index.html
http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/pd-l-a-recuperat-pe-baronul-
psd-cucu-si-il-alimenteaza-cu-bani-publici--57523

Sponsor PD
Potrivit listei donatorilor partidelor politice pentru campania din 2004
publicata in Monitorul oficial in martie 2005, firmele lui Aurel Cucu, Nimb
Dambovita si Constructii Muntenia, au sponsorizat PD cu 200 de
milioane de lei vechi.
http://www.grupul.ro/wp-
content/uploads/2005/08/19_Lista_sponsori_PD_Monitorul_Oficial.htm
---
21.
Contracte pe linie de partid unei firme aflate acum in insolventa
12 iulie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract de
aproape 230 de mii de euro pentru lucrari de regularizare a albiei raului
Arges la podul de la Ungureni - Corbii Mari.

Valoarea estimata a contractului a fost de peste 410 mii de euro.
Diferenta intre valoarea estimata si cea finala este de peste 180 de mii de
euro.

Atribuirea contractului s-a facut prin incredintare directa.CJ Dambovita a
justificat alegerea acestei procedurii de achizitie prin faptul ca a survenit o
situatie de urgenta extrema in urma unor evenimente care nu puteau fi
prevazute de autoritatea contractanta. Criteriul de atribuire dintre cele 2
oferte primite ar fi fost pretul cel mai scazut.

Contractul a fost atribuit catre firma Zavoianu SRL din localitatea
Potlogi, administrate de Marius Augustin Zavoianu. Firma este acum in
insolventa.
Candidat PDL, trecut la PNL
n 2012, acesta a candidat din partea PDL la primaria comunei Potlogi.
Acum, Marius Zavoianu este presedinte al PNL Potlogi.
---
22.
Contracte unei firme asociate cu un inculpat din dosarul baronului
rosu Constantin Nicolescu de la Arges
17 noiembrie 2008: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract de
peste 30 de mii de euro pentru refacerea unui sector de drum judetean la
Raul alb pe o lungime de 2 km.
Atribuirea contractului s-a facut prin negociere fara anunt de participare.
'In urma precipitatiilor abundente din luna septembrie 2008 si prima parte a
lunii octombrie, un sector pietruit in lungime de 2 km de drum judetean in
comuna Raul Alb a fost avariat, acest lucru a determinat imposibilitatea
accesului, drumul devenint impraticabil auto si cu dificultate pietonal',
justifica CJ Dambovita alegerea procedurii de achizitie prin incredintare
directa. Criteriul de atribuire ar fi fost pretul cel mai scazut, desi a fost un
singur ofertant.
Valoarea initiala estimata a contractului a fost de aproape 20 de mii de
euro, pana la urma suplimentandu-se cu inca 10 mii de euro.
Contractul a fost atribuit catre firma Ratelen Club din comuna Cetateni,
Arges.
27 septembrie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a mai acordat prin
negociere directa un contract in valoare de 63 de mii de euro catre firma
Ratelen Club. Contractul prevedea executarea de lucrari de aparare mal
raul Alb in zona Valea Glodului, comuna Pietrari.
13 octombrie 2010: Tot Ratelen Club a castigat prin negociere directa
contractul de 45 de mii de euro pentru lucrari de regularizare a unui rau
din judet. Din nou, Consiliul Judetean Dambovita a invocate"situatia de
urgenta extrema" pentru a justifica incredintarea directa.
Firma apartine familiei Elena si George Rautoiu.
Asociata cu firma unui inculpat din dosarul baronului PSD Nicolescu
de la Arges
Potrivit gandul.info din 7 februarie 2014,
http://www.gandul.info/stiri/miss-deszapezirea-cine-scoate-milioane-de-
euro-din-codul-rosu-miss-world-romania-da-zapada-alaturi-de-urmariti-
penal-si-prieteni-de-partid-11994171
familia Rautoiu detine si firma Ratelen Construct. Aceasta firma a fost
asociat cu Proiect Infra 2005 si au ctigat impreuna un contract de
intretinere drumuri in judetul Arges de peste 400 de mii de euro.
"Proiect Infra 2005 este deinut de Ecaterina Pletoiu, care a fost
trimis n judecat alturi de preedintele CJ Arge, Constantin
Nicolescu, n dosarul privind fraudarea fondurilor PHARE, fiind acuzat de
fals n nscrisuri private."
---
23.

Contracte unei firme cu legaturi cu PDL

27 octombrie 2009: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract
de peste 110 mii de euro pentru proiectarea unui tronson de aductiune de
8 km intre localitatile Sapte Izvoare si Moroeni.

Licitatie cu un singur ofertant

Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa. CJ Dambovita a
motivat alegerea castigatorului prin faptul ca acesta a prezentat oferta cea
mai avantajoasa economic si a indeplinit criteriile enuntate in caietul de
sarcini, desi a fost un singur ofertant!

Contractul a fost atribuit catre firma Unix din Targoviste.

23 aprilie 2010: Cateva luni mai tarziu, Consiliul Judetean Dambovita a
mai atribuit, dea aceasta data prin incredintare directa, un contract de
peste 37 de mii de euro catre firma Unix din Targoviste
pentru proiectare tehnica n vederea automatizarii microhidrocentralelor din
cadrul investitiei Aductiune Sapte Izvoare Moroeni.

Firma apartine lui Laurentiu Vama. Aceste este administrator si la
firma Elnet.

Legaturi de afaceri cu lideri PDL

Firma Unix din Targoviste a realizat impreuna cu firma KVB Economic
studiul de impact asupra mediului a constructiei autostrazii Sibiu Orastie.

Vezi aici:

http://www.cnadnr.ro/Orastie-
Sibiu/Doc%20atrib%20Vo2_Vol%203_Vol4/Volumul%204%20-
%20Anexe+Completari/Documente%20informative/Sectiunea%202.%20Ev
aluarea%20impactului%20asupra%20Mediului/Evaluarea%20impactului%2
0asupra%20Mediului%20Orastie-Sibiu.pdf

Actionari la compania KVB Economic au fost pana in 2009 Silvian
Ionescu, fostul sef al Garzii de mediu si fost lider al PDL sector 3 si
Sulfina Barbu, fost ministru PDL al Mediului. Vezi aici declaratia de
avere a lui Silvian Ionescu din iunie 2009:

http://declaratii.integritate.eu/UserFiles/PDFfiles/RP949_645-C75-I780_2-
ANI-L002-00001[00000350]ready//DA_2009-06-
10_SILVIAN%20IONESCU_10035175.pdf

si declaratia de interese a Sulfinei Barbu din ianuarie 2009:

http://declaratii.integritate.eu/UserFiles/PDFfiles/RP414_16161-C57-
I780_2-ANI-L016-00001[00002972]ready//DI_2009-01-
30_BARBU%20SULFINA_40293126.pdf
---
24.
Bani dati lui SOV in timp ce presedintele Basescu se lupta cu mogulul
Agende, calendare, felicitari cumparate fara licitatie de la o firma a
mogulului SOV
22 decembrie 2008: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract
de aproape 44 de mii de euro pentru furnizare de produse promotionale:
2 mii de agende, 2 mii de calendare si o mie de felicitari personalizate.
Fara licitatie din motive artistice
Atribuirea contractului s-a facut prin negociere fara anunt de participare. CJ
Dambovita a justificat alegerea procedurii de negociere fara publicarea
prealabila a unui anunt de participare prin faptul ca 'produsele pot fi
furnizate numai de un anumit ofertant, din motive artistice'. Criteriul de
atribuire ar fi fost pretul cel mai scazut, desi a fost un singur ofertant.
Contractul a fost atribuit catre The Money Channel Consulting din
Bucuresti. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, firma a apartinut lui
Sorin Freciu (20%) si trustului Realitatea Media (80%) patronat de
Sorin Ovidiu Vintu pana in iulie 2011 cand a fost cumparata in intregime
de Sorin Freciu, unul dintre locotenentii lui SOV.
Presa locala: bani dati lui SOV pentru promovare nationala
Cotidianul local Jurnal de Dmbovia sustine ca institutia condusa de Florin
Popescu a acordat contracte firmei The Money Channel pentru promovare
n presa naional. Banii s-ar fi ntors ilegal n conturile televiziunilor i
ziarelor din Dmbovia aservite PDL-ului: TTV, Dmbovia TV, Universul
Dmboviean, ziarul Dmbovia. Detalii aici:
http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_print_articol--cj-dambovita-dator-20-
de-miliarde-pentru-8220-impaduririle-8221-marca-money-
channel,14231.html
Contracte de reconstructie forestiera
Potrivit ziarului local, firma trustului Realitatea Media a lui SOV, The Money
Channel Consulting, nfiinat n vara anului 2008, a primit n 2008, 2009 i
2010 contracte de peste 1,3 milioane de euro de la CJ Dmbovia i
Primria Trgovite. n februarie 2010, Consiliul judetean condus de Florin
Popescu a ncheiat 3 contracte de reconstrucie forestier cu The Money
Channel Consulting n valoare de peste 1 milion de euro.
---
25.
Contractul pentru care Florin Popescu a ajuns la parchet
20 octombrie 2010: Consiliul judetean Dambovita a cheltuit 43 de mii de
euro pentru lucrari de aparare mal si "prag de fund rau Cricov, strada
Prahovei la Moreni".
Contractul a fost atribuit prin incredintare directa firmei Procor, adica
firma la care Florin Popescu a fost asociat pana in iulie 2008.
Ar fi castigat ilegal 200 de mii de euro
In 2013, ANI a constatat existenta unui conflict de interese penal in cazul
lui Florin Popescu si a sesizat Parchetul general. Firma controlata de
familia lui Florin Popescu ar fi castigat ilegal peste 200 de mii de euro.
Iata ce au notat raportul ANI:
"S-a constatat existenta indiciilor referitoare la svrsirea infractiunilor de
conflict de interese de ctre Florin Popescu, ntruct, n calitate de
Presedinte al Consiliului Judetean Dmbovita, a semnat contractul de
proiectare si executie lucrri nr. 436/20.10.2010, precum si sapte acte
aditionale la contractul de lucrri nr. 134/19.06.2008, ncheiate ntre
Consiliul Judetean Dmbovita si Procor SA, societate unde acesta a
detinut calitatea de asociat pn n luna iunie 2008, beneficiul patrimonial
obtinut fiind n cuantum de 228.070 euro. Florin Popescu a fost validat n
functia de Presedinte al Consiliului Judetean Dmbovita la data de 18 iunie
2008 pentru mandatul 2008 - 2012. De asemenea, Florin Popescu a
detinut n cadrul Procor SA calitatea de asociat (n perioada 17 iunie 1991 -
14 iulie 2008) si functia de administrator, membru n consiliul de
administratie (n perioada 28 iunie 1999 - 8 iulie 2003)."
---
Alte contracte
26.
iulie 2008: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract de aproape
83 de mii de euro pentru furnizarea unui sistem de monitorizare pentru
statiile de alimentare cu apa potabila din 8 comune din Dambovita:
Cndesti, Comisani, Crnguri, Nucet, Dobra, Dragodana, Ocnita si Selaru.
Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa, iar criteriul de
selectie din cele 4 oferte primite a fost - potrivit CJ Dambovita - pretul cel
mai scazut.

Contractul a fost atribuit catre firma Interactive Tehnical Services din
Bucuresti.

Potrivit datelor de la Monitorul oficial, la acea data, firma ii avea ca actionari
pe Iulian Herscovici, Radu Lupu, Mihai Pompiliu-Constantin, Dan Ioan
Pojoga si S.C. Interactive Communications Tehnologies & Industries,
reprezentata tot de catre Iulian Herscovici.

---
27.

1 august 2008: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit prin incredintare
directa un contract de peste 11 mii de euro pentru revizuirea
documentatiei tehnico - economice privind investitia "Ranforsarea si
modernizarea drumurilor judetene pe traseul Dobra - Cornatelul - Branistea
- Titu - Salcuta - Odobesti - Potlogi - Corbii Mari."
Contractul a fost atribuit catre subsidiara din Romania a companiei de
consultanta tehnica Halcrow.

---
28.
Alte fonduri europene de la Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii si
Turismului
27 august 2009: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract de
peste 460 de mii de euro pentru realizarea documentatiilor tehnico-
economice necesare pentru "Restaurarea si modernizarea infrastructurilor
din zona Ansamblul Brncovenesc Potlogi
In anuntul de atribuire publicat pe www.e-licitatie.ro, CJ Dambovita
precizeaza ca 'preconizeaza obtinerea finantarii proiectului prin Programul
Operational Regional Dezvoltarea durabila si promovarea turismului
Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural'.
Atribuirea contractului s-a facut prin negociere fara anunt de participare.
Castigatorul a fost desemnat prin concurs - a justificat CJ Dambovita
alegerea procedurii de achizitie prin incredintare directa. Criteriul de
atribuire ar fi fost pretul cel mai scazut, desi a fost un singur ofertant.
Contractul a fost atribuit catre firma Synergetics Corporation din
Bucuresti. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, firma este detinuta
de Claudiu Nicolae Bajenaru si Adrian-Dumitru Ilie.
Firma face parte din consoriul ASUB, format din 14 companii si birouri de
arhitectura, care a castigat in 2012 concursul de solutii pentru realizarea
Planului Integrat de Dezvoltare Urban (PIDU) a Capitalei.
---

29.

Contracte de publicitate

25 noiembrie 2009: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract
de peste 4400 de euro pentru servicii suplimentare de promovare
(informare si publicitate) pentru proiectul Ranforsarea si modernizarea
drumurilor judetene pe traseul Dobra Cornatelu Branistea Titu
Salcuta Odobesti Potlogi - Corbii Mari.

Contractul a fost atribuit catre firma de publicitate Sign 4 You din
Targoviste.

7 iulie 2010: firmaSign 4 You din Targoviste castiga inca un contract
de peste 10 mii de euro pentru servicii de informare si publicitate pentru
proiectul finantat cu fonduri europene Lucrari de modernizare a
infrastructurii la Moreni Parc Industrial S.A.

---

30.

31 august 2009: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit prin incredintare
directa un contract de aproape 19 mii de euro pentru suplimentarea fizica
si valorica a contractului de executie avnd ca obiect "Conservare si
restaurare a componentelor artistice la Muzeul de Arta Targoviste."

Contractul a fost atribuit catre firma Olimpic Art Creativ din Bucuresti.
---
31.

Proiectare pentru drumul Babelor

19 martie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract de
peste 180 de mii de euro pentru servicii de proiectare tehnica pentru
reabilitarea a 16 km de drum judetean intre Sinaia-Cuibul Dorului-Saua
Dichiului-Cabana Babele.

Diferenta mare intre valoarea finala si cea initiala a contractului

Valoarea initiala estimata a contractului a fost de peste 376 de mii de euro
fara TVA.Diferenta intre valoarea estimata si cea finala este de peste 192
de mii de euro.

Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie la care au participat 6
companii. Contractul a fost atribuit catre firma Expert Proiect 2002 din
Bucuresti.

Potrivit site-ului propriu,

http://www.expertproiect.ro/index.php?option=com_content&view=article&i
d=52&Itemid=61

firma este detinuta de Cristian Borbeli si Cristian Vilcu.

---
32.
Consultanta pentru reabilitarea spitalului judetean
18 martie 2010: Consiliul Judetean Dambovita a atribuit un contract de
peste 430 mii de euro pentru servicii de proiectare tehnica, detalii de
executie si asistenta tehnica pe durata implementarii proiectului
"Reabilitarea si modernizarea Spitalului Judetean Dmbovita.

Priectul este finantat cu fonduri europene. Valoarea estimata a
contractului a fost de peste 480 de mii de euro. Diferenta intre valoarea
estimata si cea finala este de aproape 50 de mii de euro.

Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie.CJ Dambovita sustine ca a ales
oferta cea mai avantajoasa dintre cele doua primite. Contractul a fost
atribuit catre firma Proiect Bucuresti Grup Consultanta Imobiliare,
controlat de Zoe-Adina Simion (98%) i Dinesa Ionescu (2%).

Corectie financiara

Potrivit jurnaldedambovita.ro,

http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_print_articol--spitalul-judetean-bagat-
in-boala-de-corectiile-financiare-uriase,12859.html

contractul a suferit o corectie financiar de 10% din valoare printr-o nota
de constatare din 22 februarie 2012, emis de MDRT - Directia Control i
Verificare Utilizare Fonduri Comunitare.
---
33.
Facturarea colectarii deseurilor
27 ianuarie 2011: Consiliul Judetean Dambovita condus de Florin Popescu
a contract serviciile de facturare a colectarii deseurilor menajere.
Pentru acest serviciu, Consiliul a pus la bataie un contract de 2 milioane
de euro. Procedura a fost cea de negociere directa.Contractul a fost
castigat de Electrica Furnizare Muntenia Nord, companie de stat.
----
34.
Alta licitatie cu un singur participant: jumatate de million de euro
18 martie 2011: Consiliul judetean Dambovita a investit 500 de mii de
euro in reabilitarea unui pasaj peste autostrada Bucuresti - Pitesti.
Contractul a fost atribuit prin licitatie la care, din nou, s-a inscris o
singura firma.
Contractul a fost castigat de Dara Constructii, o companie din Bucuresti
administrata de Mihai Popa. Compania a mai castigat o serie de contracte
atribuite de Compania Nationala de Autostrazi.

S-ar putea să vă placă și