Oamenii primitivi nu erau feriti de boli.

Ei
duceau o batalie zilnica impotriva microbilor si
bacteriilor care le invadau apa, hrana si mediul.
Cu toate acestea, in acele vremuri indepartate o
izbucnire epidemica nu avea repercusiuni decat
la nivel local, manifestandu-se in focare
marunte care se ofileau rapid. Din fericire
pentru stramosii nostri, ei nu au fost nevoiti sa
infrunte nimic asemanator cu ceea ce urma sa
vina in timpurile ce i-au urmat. Abia cand
oamenii au inceput sa se stranga in comunitati
rurale si apoi urbane, formand populatii
numeroase, raspandirea bolilor contagioase au
atins proportii epidemice
O epidemie se declanseaza atunci cand boala
afecteaza un numar foarte mare de oameni
care formeaza o populatie dintr-o zona
geografica restransa. Atunci cand numarul
persoanelor afectate creste proportional cu marirea
ariei de actiune, vorbim despre o pandemie.
Inainte ca exploratorii europeni, cuceritorii si
colonizatorii sa invadeze Lumea Noua, la inceputul
anilor 1500, Americile gazduiau o populatie
estimata la 100 de milioane de nativi indieni .
In timpul secolelor ce au urmat, bolile epidemice
au miscorat drastic numarul acestora, reducandu-l
la un numar cuprins intre 5 si 10 milioane.
Incasii sau aztecii au construit orase impunatoare,
insa nu au avut la dispozitie indeajuns de mult
timp pentru a locui pe o perioada indelungata in
comunitati, astfel incat sistemul lor imunitar nu
era la fel de pregatit atacurilor
bacteriologice precum cel al europenilor.
Printre cele mai groaznice maladii dezlantuite in
Lumea Noua s-a numarat si variola.

Virusul variolei a inceput sa afecteze oamenii cu mii
de ani in urma, iar cea mai comuna forma a acestuia
se traducea in mortalitate in proportie de 30%.
Simptomele variolei sunt febra ridicata, mancarimi si
eruptii la nivelul corpului. Boala se raspandeste
prin contactul direct cu persoana infectata sau
pe calea aerului, in cazul unui spatiu inchis si
ingust.
In ciuda descoperirii vaccinului, in 1796, epidemiile de
variola au continuat sa ameninte populatia
globului. In 1967, virusul a ucis doua milioane de
oameni si a afectat mai multe milioane in
intreaga lume. In acelasi an, Organizatia de Sanatate
Mondiala a pornit o campanie de eradicare a virusului,
prin vaccinarea maselor. In consecinta, 1977 a fost
ultimul an in care au mai fost semnalizate cazuri
de variola. Eliminat din lumea naturala, virusul exista,
in prezent, numai in laborator.
In 1918, intregul mapamond isi concentra atentia asupra
finalului Primului Razboi Mondial. Pana la sfarsitul
anului, numarul de vieti pierdute in razboi ajungea
la 37 de milioane. Soldatii supravietuitori nu isi doreau
decat sa ajunga mai repede in mijlocul familiilor lor. Insa
fericirea revederii avea sa fie de scurta durata. O noua
maladie isi face simtita prezenta. Unii i-au zis gripa
spaniola, in vreme ce altii au intiparit-o in memorie
drept "Gripa din 1918". Oricare i-ar fi denumirea,
rezultatele pot fi traduse intr-un singur mod: 20 de
milioane de victime in numai cateva luni. Timp de
un an, gripa si-a urmat cursul, transformandu-se intr-o
unealta mondiala a mortii. La nivel global, numarul
victimelor s-a ridicat la o cifra astronomica: intre
50 si 100 de milioane de oameni.
Din cauza numarului mare de persoane decedate si a
ariei intinse afectate, multi considera

gripa din 1918 ca fiind cea mai mare pandemie
din istoria omenirii.
A fost denumita ulterior gripa spaniola dupa
ce boala a facut in Spania nu mai putin de 8
milioane de victime. La nivel global, sistemul
imunitar uman nu era pregatit pentru a face fata
acestei amenintari. Miscarile masive de trupe de la
sfarsitul primului razboi mondial au permis virusului
sa se raspandesca pana la atingerea unor proportii
pandemice.
Desi aceasta forma a bolii era cu mult mai
periculoasa decat o gripa obisnuita, simptomele
erau asemanatoare: febra, greata, dureri si
diaree. Unii pacienti prezentau si pete negre pe
obraji. Pe masura ce plamanii se umpleau cu
lichid, victimele se confruntau cu riscul de a
ramane fara oxigen.
In decursul unui an, virusul a suferit o mutatie,
transformandu-se intr-o forma mai putin
periculoasa.
Multi dintre oamenii de astazi au dezvoltat o
anumita imunitate, o mostenire de la cei care
au supravietuit virusului.

Care pline cu cadavre, familii intregi aflate pe patul de
moarte, inchise in propria casa, regi si tarani pusi pe
acelasi loc in fata mortii implacabile Atunci cand vine
vorba despre epidemii, putine inspira mai multa groaza
decat Moartea Neagra.
Considerata a fi prima pandemie adevarata,
moartea neagra a ucis jumatate din populatia
Europei din anul 1348, ajungand pana in China
si India
Pentru multa vreme s-a crezut ca moartea neagra este o
plaga epidemica, care se manifesta intr-o forma
bubonica prin intermediul sobolanilor purtatori de
paraziti, si intr-o forma pneumonica, pe calea aerului.
Studiile recente par sa conteste acest lucru. Unii
cercetatori sustin ca infricosatoarea moarte neagra
nu era altceva decat manifestarea unui virus
hemoragic, similar cu ebola, care se manifesta prin
pierderi masive de sange. In prezent, cercetarile asupra
ramasitelor umane posibilelor victime ale "ciumei"
continua in speranta ca vor fi descoperite dovezi
genetice care sa sustina aceste noi teorii.
Simptomele includ glande inflamate, febra, tuse,
respiratie anevoioasa si, in majoritatea cazurilor,
eliminarea sangelui pe cale orala.

Mentiuni ale impactului devastator pe care l-a avut
asupra omenirii dateaza de mai bine de 4.000 de ani, iar
meritul apartine invatatilor greci care au lasat marturii
scrise despre aceasta maladie. Istorii in care tantarul
este indicat ca fiind responsabil de cauzarea si
raspandirea acestei boli rasar des in textele medicale
indiene si chinezesti. Inca de pe atunci, oamenii invatati
au facut conexiuni importante intre malarie si apele
statute in care se inmulteau tantarii.
Malaria este cauzata de patru specii de microbi
Plasmodium, prezenti la alte doua specii: tantari
si oameni. Atunci cand tantarii infectati se hranesc cu
sange uman, acestia transmit microbii.
Odata aflati in sange, acestia cresc in interiorul celulelor
rosii, distrugandu-le pe parcursul procesului.
Simptomele includ febra, frisoane, transpiratie excesiva,
dureri musculare si de cap.
Manifestarile bolii pot fi medii sau pot conduce catre
deces.
Soldatii au fost printre cei mai afectati de aceasta boala.
In timpul razboiului civil american, peste 1.316.000 de
barbati au contactat virusul, dintre care 10.000 au murit.
In timpul primului razboi mondial, malaria a imobilizat
fortele britanice, franceze si germane timp de trei ani.
Aproape 60.000 de soldati au murit de malarie in Africa
si Sudul Pacificului in timpul celui de-al doilea razboi
mondial.
Anual, intre 350 si 500 de milioane de cazuri
au loc in regiunea sub-sahariana. Dintre acestea,
un milion se sfarsesc prin deces.
Ea nu s-a manifestat intr-un episod singular sau sub
forma unei epidemii. Radacinile tuberculozei sunt atat de
bine infipte in istoria sanitara a omenirii, incat marturii
ale ravagiilor pe care le-a provocat se afla atat in
stravechi documente scrise, cat si in ADN-ul mumiilor
egiptene. Cauzata de catre bacteria Mycobacterium
tuberculosis, boala devine extrem de periculoasa,
deoarece se transmite pe calea aerului. Tintele
bacteriei sunt plamanii, iar boala se manifesta
prin dureri in piept, slabiciune, pierdere in
greutate, febra, transpiratie nocturna si tuse cu
sange. In anumite cazuri, bacteria poate afecta creierul
si rinichii.
Incepand cu anii 1600, epidemia de tuberculoza,
cunoscuta sub denumirea de Marea Ciuma Alba, a
devastat populatia europeana timp de aproximativ 200
de ani, ucigand fiecare al saptelea purtator. Mai tarziu,
tuberculoza a devenit o problema constanta in cadrul
coloniilor din America. Chiar si spre sfarsitul
secolului XIX, 10% din totalul deceselor erau
cauzate de tuberculoza.
In 1944, medicii au dezvoltat un antibiotic impotriva
microbului, denumit streptomicina. Rezultatele nu au
intarziat sa apara si dupa mii de ani de suferinta,
umanitatea a obtinut victoria asupra bolii pe care
grecii o numeau Phthisis, boala epuizarii. Victoria nu
este insa finala. In ciuda descoperirii leacului,
tuberculoza continua sa infecteze 8 milioane
de oameni, dintre care 2 milioane ii cad
victime anual.
Locuitorii Indiei sunt veterani in ceea ce priveste lupta
cu holera, insa abia in secolul XIX restul lumii a avut
ocazia sa vada cu ce monstru se lupta populatia indiana.
In aceasta perioada, cand comertul si turismul au
cunoscut o inflorire fara precedent, virusul a avut ocazia
unica de a calatori fara pasaport peste granite, catre
China, Japonia, Africa de Nord, Estul Mijlociu si Europa.
Din secolul XIX pana in prezent au avut loc sase
epidemii de holera care au rapus milioane de vieti
omenesti.
Holera este cauzata de catre o bacterie intestinala
denumita Vibrio cholerae. De regula, manifestarea bolii
nu este foarte violenta. Doar cinci procente dintre
cei care contracteaza boala manifesta simptome
severe de voma, diaree si crampe musculare la
nivelul picioarelor, stari care duc catre o
deshidratare rapida ce se incheie cu intrarea intr-
o stare de soc. Majoritatea sistemelor imunitare sunt in
stare sa faca fata infectiei cu holera, insa numai daca
pacientii raman hidratati indeajuns de mult pentru a
infrange boala. Bacteria se poate transmite prin contact
fizic apropiat, insa forma uzuala de transmitere a
bacteriei este prin intermediul hranei si al apei.
Comerciantii au fost cei care au adus holera in
majoritatea oarselor europene in timpul
revolutiei industriale de la inceputul anilor 1800.
Initial, s-a crezut ca aerul poluat este cauza acestei
boli, insa cand sistemele sanitare si de canalizare s-au
imbunatatit, s-a observat aproape instant o scadere
insemnata a numarului de imbolnaviri. In decadele
urmatoare, holera a devenit o amintire, un tribut pe
care omenirea l-a platit in schimbul civilizatiei si
modernizarii. Cu toate acestea, in anul 1961 un nou tip
de holera isi facea aparitia in Indonezia, pentru a se
raspandi in cele din urma in intreaga lume.
Tacuta pandemie continua si in prezent. In 1991,
300.000 de oameni s-au imbolnavit de holera, iar
dintre acestia 4 000 au decedat in urma
contractarii bacteriei.
Aparitia SIDEI in anii '80 a dus la izbucnirea unei
pandemii care a facut peste 25 de milioane de
victime din 1981 pana in prezent.
Virusul se raspandeste prin contactul cu sangele
infectat, sperma sau alte fluide corporale si ataca
direct sistemul imunitar uman. Odata afectat, acesta
nu mai poate face fata unor infectii banale, care nu
ar constitui o problema pentru un organism sanatos.
Virusul HIV devine SIDA atunci cand sistemul
imunitar este sever afectat.
Odata cu descoperirea si cucerirea noilor teritorii, au
inceput si marile schimburi. De la cele demografice sau
comerciale pana la schimburile de microbi. S-a
dovedit ca oamenii sunt dotati cu sisteme
imunitare inteligente, adaptate la propriul
mediu. Astfel incat, oamenii inzestrati sa reziste
unor boli serioase intr-o parte, odata stramutati
puteau fi ucisi de o bacterie banala. Este si cazul
comertului cu sclavi africani adusi in America, care nu
au venit cu mana goala, ci cu un intreg "bagaj"
bacteriologic.
Printre bolile care au "navigat" din Africa in America
se numara si febra galbena. Manifestarea bolii a
fost atat de severa incat a decimat colonii si
orase intregi. Cand imparatul Napoleon a trimis o
armata de 33.000 de soldati in America de Nord,
29.000 dintre acestia au fost rapusi de febra galbena.
Napoleon a fost atat de socat de pierderile suferite,
incat a decis ca nu merita sa isi asume un risc atat de
mare pentru acest teritoriu, prin urmare Franta a
vandut teritoriul Statelor Unite.
Febra galbena, ca si malaria, se transmite prin
intermediul muscaturilor de tantari. Simptomele
tipice includ febra, frisoane, dureri de cap, dureri
musculare si stari de voma. Intensitatea acestora
poate varia de la mediu pana la a cauza decesul.
Infectiile severe pot duce la sangerari, stare de soc,
cedarea rinichilor si ficatului. Degradarea ficatului
este cea care cauzeaza ingalbenirea pielii, de unde
numele afectiunii. In ciuda tratamentului si
masurilor luate, epidemia persista inca in
America de Sud si Africa.
Marile epidemii au mici retete de succes: aduna laolalta
multi oameni care traiesc in conditii mizere si mediul
pentru dezvoltarea celor mai violente si periculoase boli a
fost deja creat. Dintre acestia, micutul microb Rickettsia
prowazekii se remarca ostentativ, find cel care duce la
aparitia uneia dintre cele mai devastatoare boli pe
care omenirea a cunoscut-o: tifosul epidemic.
Avand in vedere frecventa sa in cadrul armatelor, a fost
numita "febra razboiului". In timpul razboiului de
treizeci de ani din Europa (1618 - 1648), tifosul,
ciuma si foamea au facut impreuna un numar
aproximativ de 10 milioane de victime.

In timpul primului razboi mondial, boala a cauzat
milioane de decese in Rusia, Polonia si Romania.
Simptomele tifosului epidemic includ migrene,
pierderea apetitului si cresterea temperaturii. Febra se
instaleaza rapid si este acompaniata de frisoane si
greata. Netratata, boala afecteaza circulatia
sangvina care se manifesta prin cangrene locale,
pneumonie si afectiuni ale rinichilor.
Epuizarea provocata de temperatura ridicata poate
duce in cele din urma la delir, coma si atac de cord.
Tratamentele imbunatatite si conditiile sanitare
moderne au incetinit considerabil raspandirea bolii, insa
scurte izbucniri mai exista inca in America de Sud,
Africa si Asia.
Cercetatorii moderni sunt de parere ca poliomielita a
provocat epidemii pentru o perioada foarte lunga
de timp, paralizand si omorand sute de mii de
copii. In 1952, in Statele Unite erau inregistrate 58.000
de cazuri de poliomielita. Dintre acestea, o treime s-au
sfarsit prin instalarea paraliziei la copii, dintre care 3.000
au decedat.
Vinovatul pentru acesta maladie este un virus care ataca
sistemul nervos uman. Se transmite prin materiile fecale,
iar in mediile nesanitare circulatia virusului se face prin
mancare si apa. Primele simptome se manifesta sub
forma febrei, oboselii, dureri de cap, stari de voma,
dureri ale membrelor si rigiditate. Pornind de aici, in
unul din 200 de cazuri se instaleaza paralizia. In
general, aceasta afecteaza muschii, dar nu este exclus
ca afectiunea sa se raspandeasca catre muschii care
faciliteaza respiratia, avand de cele mai multe ori,
rezultate letale.