Sunteți pe pagina 1din 8

BARBU, Ion (pseudonim al lui Dan Barbilian; 19.III.

1895,
campulung - 1l.YIII.1961, Bucure9ti), poet, eseist 9i traduca-
tor. A facut cariera 9i ca matemaJ ician, cu numele de stare
civila. Estefiul Smarandei (n.$oiculescu) 9iallui Constantin 1.
Barbilian, magistrat. Incadin adolescenta, aproape tot ceeace
intreprinde B. seconstituie fieca0provocare intentionata, fie
ca0reactie (uneori intemeiata, alteori umorala) ceintrece cu
mult, ill intensitate 9i "anvergura", stimulul initial. In liceu,
fiindcatanarul Tudor Vianu, "mai aparent genial", compune 9i
traduce poeme, B.incearca sa-I imite9i segande9te sainceapa
traducand din Baudelaire. Efectul nu e, din nefericire, cel
scontat, dimpotriva, Vianu 11"mortifica" prin ironii; 9i atunci
novicelesevaillcapatana sa-i demonstreze capoate"larigoare
simula poezia" atat de bine, incat sa-l oblige pe ironicul
prieten sascrie0cartedespre el. (Astfel ca, pesteani, pedeplin
consacrat 9i in poezie, 9i in matematici, B. va marturisi:
,,~ariera mea poetic~sfarge9telogiclacartea lui Vianu despre
mme. Once vers mal mult e0pierdere devreme.") "Stimulul"
din tinerete e poate mai putin cunoscut; dar reactia, adica
operapoeticaalui B. (9iadouareacpe, ceacritica, laea: studiul
lui Tudor Vianu din 1935)intra ill canonulliteraturii romane.
Liceanul excepponal dotat pentru matematici elaun pas de
repetentie, pentru canu 11intereseaza deloc anumite materii.
Ca militar, risca la un moment dat, din cauza atitudinilor
nonconformiste, safietrimis ill fataCurtii Marpale. Nu seva
ajunge chiar aici, illsa la sfar9it, cand toti colegii sai devin
ofiteri, tanarul insurgent sealegecugradul deplutonier. Dupa
razboi, ill toamna lui 1919,11viziteaza peE.Lovinescu exactill
ziua lnmormantarii lui AI. Vlahuta, provocand 9i aici 0scena
suculenta, relatata ulterior ill Memorii de marele critic. Isi ia
pseudonimul Ion Barbu, pentru ca nu are curajul "de a
amesteca pe geometru in poezie"; 9i, oricum, numele
matematicianului i se pare ca "are ceva lautaresc in sunet".
Barbuedealtfel numele defamilieinitial al tatalui sau, pecare
un profesor de liceu avusese placerea sa-I modifice, in urma
unei ,mangaieri meditative abarbiei ("barbilia", pelatine9te).
ModlfIcand, acum, mai vecheamodificare, B. ajungea9adar in
punctul initial - mai ales cabunicul peliniepaterna, me9ter
zidar tragandu-se dinmahalaua bucuresteana Omul dePiatra
fiu de roman macedonean, se numis~ el insu9i Ion Barbu:
Luandu-i numele, scriitorul vaconsidera caededatoria Iui sa-i
lase glasul "sa se faca auzit" ill poemele sale de atmosfera
balc~nica. Aflat la doctorat in Germania, la Gottingen,
senhmental-aprigul matematician-poet duce 0viata de boem
exuberant, insapabil. Evolueaza "ca un vultur" ill domeniul
cuceririlor erotice 9i Ieinventariaza apoi scrupulos, nu U90r
(datorita numarului lor), dar cu 0 vizibila satisfactie in
scrisorile catre bunul sau prieten, seriosu19i cumintele T~dor
~ian~. ?e,dragul acestuia, semuta delaGottingenlaTiibingen,
91aICI0mtame9tepeGerdaHossenfelder. DonJ uanul balcanic0
cere imediat in casatorie, astfel ca rasa teutona va fi
transplantata pesol romanesc: mai illtai laGiurgiu 9i apoi la
Bucure9ti, u~de freneticul B. este profesor suplinitor de
ma~ematica. I~timpul orelor predate, profesorul, indignat de
"evldenta ne9hmta matematica" aelevilor, i
9
i regase9teuneori
seninatatea pierduta citindu-le dinpoemelelui Poe, Mallarme,
Rimbaud, Rilke. Lasfar9it de an, nu Iestrica acestora saIi se
predea, doua-trei ore, filosofiematematica. Originalul profesor
su~linit.or ajunge asistent, conferentiar 9i apoi profesor
uruversltar. Pentru el, "geometria elementara nu e numai 0
categorie seaca, didactica, ori paradisul arhaic 9i naiv al
gandirii matematice; dar, dimpotriva, unmodel al esentialitatii
9i elegantei formularii, un clasicism". Se considera ~n
reprezentant al Programului de IaErlangen, conform caruia
cercetareamatematicamajora" prime9te0organizare 9i0orien-
ta~einvecinate cu aceea afunctiunii poetice, care, apropiind
prmmetaforaelementedisjuncte, desfa90arastructura identica
a universului sensibil". Elementele disjuncte vor fi in conti-
nuare apropiate, prin metaforele poetice, prin organizarea
matematica, dar 9i prin illse9i activitatea 9i viata lui B.: non-
conformist inepuizabil, sergent ill toate razboaiele, mereu cu
cate0provocare proaspata ill ranita. Unafiind 9i colaborarea,
dupa 6septembrie 1940,ill presalegionara, "accident" regretat
ulterior, insanu suficient deconvingator. Temperamentul sau
co.leric,"rea~tiv", orgolios 9i susceptibiI, ebine fixat ill pole-
ffilcaantologIca- nunumai deidei,ci 9ideafecte- cuArghezi.
La. capatul rasunatorului schimb de focuri publicistice 9i
eplstolare, turbulentul poet al Ideii descopera uninduio
9
ator
element comun: "Mi-ar parea rau sa ma cert cu dumneata,
fiindca tii oarecum la caini." Sarcasticul polemist s-a conta-
minat, a9adar, de marea slabiciune aomului pentru animale,
pentru caini in primul rand. Plangand cu lacrimi amare la
moartea fiecaruia dintre numero9ii sai patrupezi, eseistul
necrutator va scrie pe un biletel, cu putin timp inainte de
propria lui moarte, urmatoarele randuri: "Dacaatunci cand ma
voi prezenta acolonu-mi vor ie9i inainte toti diinii mei, Iti neg,
Dumnezeule, existenta". Grav bolnav, B . moare In august
1961 - 9i,caunfel deermetismInsfar9it"dezlegat", adoua zi
dupa Inmormantare, salciadincurtea casei sale, Incarepoetul
vedea un copac sacru, s-a prabu9it deodata, din cauza unei
furtuni, peste mormintele mult-iubitilor 9i credincio
9
ilor sai
caini. 0 reactie fireasca a naturii, la moartea unui poet de 0
originalitate stranie, intens expresiva 9iprovocatoare: 0sinteza
deapolinic 9i dionisiac.
In numai doisprezece ani, poetul care debutase In"Lite-
ratorul" lui Macedonski (1918, cu poezia Fiintil) ajunge la 0
deplina consacrare. Frecventeaza asiduu cenaclul Sburatorul,
publica versuri in revista cu acela9i nume, ca 9i In "Umani-
tatea", "Cuvantulliber", "Romania noua", "Contimporanul",
"Viata romaneasca", "Cugetul romanesc", "Cetatea literara",
"Hiena", publicain1921 Dupil melci (plachetailustrata complet
inadecvat, ca0cartepentru copii), intra InAntologia poetilor de
azi a lui Ion Pillat 9i Perpessicius cu poemele Pilunul 9i
Uvedenrode (1925), iar Inistoria literaturii romane cuvolumul
Joe secund (1930) - ce marcheaza, Intr-un mod simbolic, 9i
sfar9itul carierei salepoetice. Eseurile 9i articolele salecritice
pot fi grupate, din punctul devedere al (vehemen~ei) ideatiei,
intr-o prima perioada relativ mai "cuminte", Intre1920 (anul
dind debuteaza caeseist In"Umanitatea", cu0recenzie laun
volum de versuri al lui Nichifor Crainic), 9i 1921 (dind
matematicianul pleaca In Germania pentru doctorat) 9i 0 a
doua, efectiv"incendiara", Intre1927 9i1930. Articolelepubli-
cate acum, in "Ideea europeana" (Poetica domnului Arghezi 9i
Evolutia poeziei lirice, dupil E.Lovinescu), "Viataliterara" (Poezia
lene$il), "Ultima ora" (Rilsilritul crailor, Legenda $i somnul fn
poezia lui Blaga) 9i "Vremea" (Salut fn Novalis) evidentiaza,
spectaculos ca un foc de artificii al spiritului, un crez (9i un
program) estetic: cel al poeziei pure, fixat mai alespolemic, In
contradictie. Poezia "trista de Insa9i tristetea materiei" a lui
Tudor Arghezi ("taramesagiu, respins deidee"), sincronismul
lovinescian "ca0verzuie pasta", cuasa"durata curenta" cese
cere concurata printr-o poezie ridicata la total a deperso-
nalizare, poemeleinstil "pasti
9
saupestrit" alegandiri
9
tilor, de
lacare B . seIntoarce "cu un dezgust ilimitat", noile curente
poetice, avangardiste, Incare, sub0"obraznica insurectie", se
ascund defapt procedee zoliste, 9ideci 0"iremediabila ratare";
In fine, ca 0 apoteoza (sau, poate, ca0 apocalipsa), Intreaga
"poezie lene9a" (fieeaconstructivista ori folclorica, simbolista
ori verista) aepocii sale, carenu poate saiasadin"acest tabiet
al romantei 9i al elegiei" 9i saajunga la"experien~a 9i trans-
figurare", fiindsalvata de"inanitatea totala" numai prin Blaga
9i Philippide - toate acestea constituie un veritabil cligeu, 0
esentializata imagine fotografica negativa, cetrebuie develo-
patapentru aseobtinedistributia specificbarbiana aluminii 9i
umbrei: un joc secund, mai pur. Cu un caracter cvasicircum-
stan~ial dupa 1930, produc~ia literara a lui B. (aparuta In
"Falanga", "Pan", "Revista Fundatiilor Regale", "Revista
literara") starne9te interesul mai ales prin acelepiese (Cuviint
ciitre poeti, 1941, Protocol al unui club Mateiu Caragiale, 1947) in
care - dedata aceastaprin elogiu, iar nu prin ocara - poetul
sedefine9te. Prefatascrisa, in1931, pentru volumul dedebut al
lui Dan Botta (Eulalii), intitulata Veghea lui Roderick Usher 9i
conceputa ca0 "parafraza" dupa Edgar Allan Poe, are 0 in-
tensaexpresivitate rasucita-n sine, dar 9i0valoarefunctionala,
caci ea caracterizeaza 9i lumineaza, indirect, dintr-un unghi
perfect, sistemul poetic 9i valoric barbian.
Extremdecriticfa~ademajoritatea formulelor poetice ale
epocii, B. nu a manifestat mai multa ingaduin~a nici fata de
propria saproduc~ielirica, pecare0cerneprintr-o sitafoarte
fina, astfellncat ceeaceramane, laurma, Involurn, sa-l repre-
zinte cu adevarat. Luciditatea maxima a poetului solicita 0
exegezacriticapemasura 9i ridicaun semn deintrebare: daca
B . trebuie analizat in evolu~iasa, a9adar dintr-o perspectiva
diacronica, fixand etapele devenirii sale (cum a procedat
Tudor Vianu), ori, dimpotriva, secereinterpretat exclusivprin
prisma volumului Joe secund, mai exact, a ordinii celor trei
cicluri deaici (calaOv. S. Crohmalniceanu). Inprimul caz nu
setinecont devoin~apoetului insu9i, extremdeatent lafelulln
care 19ialcatuie9te volumul (9i chiar la prezentarea grafica:
dezamagitoare InDupil melci, concordanta cuspiritul car~iiin
Joe secund) 9icomunicand prin ordinea ciclurilor 9iapoemelor
un anumit mesaj. In al doilea caz, raman in afara discu~iei
numeroasele poeme pecareautorul nu le-amai publicat, din
Barbu Dicfianarul general alliteraturii ramane 368
Histerie"); sufletul universal vorbe(ite- ~iseexprima - prin
glasul "muntilor" (solidi tate, "suprema incordare degranit"),
al "lavei" (fluid solidificat), al "banchizelor" (solidi tate apa-
renta, ascunzand de fapt "verzi ~i statatoare pustietati li-
chide"), al "raului" (lichid"gigant c1ocotitor",devenit" u~oara
spuma"), iar izbucnirea colosala spre inalt ~i coborarea spre
"calda, impudica Cybela" nuconstituie doua optiuni extreme,
aflate laceledoua capete alec1aviaturii; dimpotriva, intr-un
mod doar aparent paradoxal, elesunt stranse ~i rasucite, me-
morabil, intr-un singur fir - transformat infilonliric.Poetul se
dovede~tede0marematuritate incadelaprimele saleversuri,
acesteaexploatand, cuefectemai mereu remarcabile, captarea
~i "fixarea" energetismului fluid ~i arzator in pIasa rece,
"indiferenta", strict instrumentala, a unei prozodii regulate.
"Spasmincremenit", a(iadar, inc1usivcuajutorul dat deforma
fixa,perfect cizelata, astrofelor. Elementelenusunt decorative,
cala adevaratii parnasieni: materialul folosit de poet este el
insu~i 0 lava care s-a racit (ii a devenit materie verbala,
dobandind formelereliefului pecareil "umple" ("Te-nabu(iai
inpac1aincinsei atmosfere, / 0, tu, noian delavace-aveai safii
pamantul!"), tanjind cu toate acestea (sau, poate, tocmai de
aceea) dupa ,,0 aHalume", dupa "slava-ntrevazuta". Celedoua
extreme, cautand, invirtutea unui principiu supraordonator,
apropierea ~i identificarea, sunt in prima faza a creatiei
barbiene oarecum "epurate", abstractizate, prezentate, cvasi-
didactic, in felul unor imagini purificate de orice element
strain, carele-ar putea altera coerenta (iideturna semnificatia.
Desen de Marcellancu Dintr-un alt unghi (ii intr-o alta maniera poetica vor fi ele
privite ~i "tratate" inDupa melci, poemcareinchide, practic, 0
varii motive (cel mai important: canu-l exprimaintru totul), in etapaincreatialui B., deschizand 0alta. Poeziacapatacarnatie
volum. Pe de alta parte, 0 poezie atat de dificila nu poate fi epica, povestea devine un inveli(i (placut laatingere) sub care
inteleasa deplin (inmasura incareacest lucru eposibil) daca pot fi descoperite, pe cont propriu, sensuri mai adanci, un
este "cercetata" numai in punctul ei cel mai inalt, (iitotodata substrat simbolic bogat. "Conc1uziile" nu sunt a(iadar date de
terminus. Astfel caceledouavariante deanaliza~iinterpretare labun inceput, ci desprinse cu efort (~icu con(itiintaneepui-
trebuie creditate alternativ, urmarind mai intai evolutia liricii zarii lor), printr-o atenta hermeneutica. Descantecul ceanunta
lui B. pana lapunctul culminant reprezentat deJoe secund, (ii melcului sosirea primaverii (iibocetul cucaremicavietate, cu
reproiectand apoi, prin interpretarea acestuia, lumini asupra pantecul "mu~cat" de iarna, eapoi petrecuta, acopera cu un
traseului parcurs. Formal parnasiene, primele poeme strat popular, deintelepciune condensata ~i accesibilaoricui,
(considerate, retrospectiv, simple"exercitii dedigitatie pentru diferenta de "statut" (ii nivel dintre doua fiinte. Fragilitatea
poeziile demai tarziu") acopera defapt cuperfectiunea rece, copilului eundat, unsemnfirescal varstei sale, 0caracteristica
austera (iiconventionala amodelului 0energie - uneori chiar printre altele(~i"compensata" dealtele) aomului, "fiarabatra-
oinflacarare - aproape romantica. Cultul formei epastrat, ca na"; inschimb, fragilitatea melcului eun rezultat, eaaparand
la Heredia, Leconte de Lisle ori Macedonski in ultima sa atunci cand el estescos, prin "cant (iiimbieri", dedupa al sau
perioada de creatie, lirismul insa nu mai poate sa-~i pastreze "obIon de var", pus protector "intre trup ~i ce-i afar". Mica
maxima obiectivare impusa de estetica parnasiana. Helada vietate hermafrodita, melcul e 0 faptura perfecta, cenu are
"academica" ~i "decorativa" e inlocuita prin Helada lui nevoie decat de sine insu(ii; in somnullui hibernal (tulburat
Nietzsche, a elanului "cutreierand dinamic fiintele" (ii printr-un act de magie, dar unul necugetat), el simbolizeaza
"ridicand extaticuncerplatonician". Distantarea insa(iilasaloc increatul, virtualitatea pura, latenta neprimejduita de vreo
apropierii, pana la limita contopirii contrariilor, altfel spus, "concretizare" inordinea fenomenala. Inexistentul, odata ie(iit
pana la sinteza, pe spirala spiritului, dintre teza ~i antiteza. din conditia lui, suporta capriciile (ii rigorile ceapasa lumea
Sinteza de apolinic (ii dionisiac, aspiratia catre absolut ~i viului; spiritu!, deschis imprudent catre materie, intra ~i se
experienta intensa, orgiaca, atrairii, tensiunea dintre un acoIa, transforma inea, devenind" perisabil". Sintezanue, deaceasta
sus ~iunaici, jos sevor dovedi extremdefecunde pentru lirica data, dintre celemai fericite - poate pentru caeaestecomplet
barbiana. Un poem se intituleaza chiar Nietzsche, un altu!, inutila, "superflua": melcul insu(ii,eroul acestei mici,induio(ia-
Panteism, seincheiecudouaversuri definitorii ("Cutremurand toare drame, reprezinta 0 sinteza, 0 sfera in care principiul
vertebre de silex ori granit, / Va hohoti, imensa, Vitala masculin (ii cel feminin s-au imbinat. A-i tulbura armonia
paradisiaca etotuna cua-I incredinta mortii. Tot 0tulburare a
armoniei segase;;te;;i in Riga Crypto $i lapona Enigel, ;;i ea se
dovede;;telafel defunesta. Crypto, "regeleciupearca", visand
launirea cu0fiintaomeneasca, careinsaeinsetata delumina,
incearca s-o aduca pe lapona Enigel in spatiul securizant,
inchis, al propriei conditii, "in somn fraged ;;i racoare".
Prelungita imprudent, tentativa expune din nou increatul
logicii aspre, implacabile aviului - carenu ealta deeat con-
sumul, alterarea, altfel spus, moartea: "Dar timpul, vezi, nu
adasta,/ Iar soarele acuma stal Zvarlit in sus, ca un inel".
Parasirea paradisului inexistentei, chiar ;;i dintr-o aspiratie
superioara, sedovede;;te tragica. Deschizandu-;;i micileporti
ale sufletului sau mare catre 0 faptura omeneasca, "regele
ciupearca" devine el insu;;i uman, ie;;ind astfel din propria
perfectiune, de faptura - ca ;;i melcul cel "natang" - sufi-
cienta sie;;i. "Sfant trup ;;i hrana sie;;i, hagi rupea din el":
exceptionalul vers dinspre finalul poemului Nastratin Hogea la
Isarlilk condenseaza 0 intreaga filosofie. "Cu mainile ;;i gura
aduse la genunchi", incovoiat, incovrigat, Nastratin Hogea
deseneaza, prin chiar trupul sau, decarne ;;isange, un cerc -
adiea unsimbol al perfeetiunii; iar Isarlakul ce-l asista, cetatea
"la mijloc de Rau ;;i Bun", e implorata sa nu se schimbe, sa
nU-;;i dea perfectiunea de "targ temut, hilar I $i bal-
can-peninsular" pe 0 metamorfoza cat de promitatoare: ,,-
Raiul meu, ramai a;;a!" (Isarlilk). "A;;a", adica "intr-o slava
statatoare". Acest Levant ideal, gasindu-;;i multumirea ;;i
justificarea inpropria placiditate;;i stagnare, e, poate, "ultima
Grecie", aceaGrecieimpersonala ;;iinafara istoriei, capabila,
dupa B., a face concurenta "duratei curente". Pitorescul
anecdotic nu exclude a;;adar, in poemele narative barbiene,
Ideea: dimpotriva, seconstituieeaunexcelent "intermediar" al
ei, un intermediar cenu trebuie subestimat, caci, in celemai
reu;;itepiese, valoarea plastica, extraordinara, ajunge chiar sa
o umbreasca pe cea ideatica. Drumul catre "tinta" este ;;i el
important, uneori mai important decat insu;;i telul propus. Se
ajunge astfel, cateodata, la "extremala" autoreferentialitate:
intr-un poem ca In memoriam, textul pare ca se imbata cu
propriile sonoritati, inventand un joc cu reguli stranii,
inaccesibile, mareate grafic prin caractere italice: "Cir-li-Iai,
cir-li-Iai/Precum stropi de apa recel Incopaie cand telai; I
Vir-o-con-go-eo-lig,l Oase-inchise-afara-n frigl Lir-liu-gean,
lir-liu-gean./ Ca trei pietre date dural Pe dulci lespezi de
margean." Una dintre cele mai frumoase strofe din poezia
romaneasea nu "comunica", practic, nimie ;;i nu poate fi
nieicum analizata, rationalizata. E, acesta, un pas (indraznet)
catre gratuitatea aproape pura din poemul Uvedenrode, ce
incheieciclul cuacela;;itiUuprintr-o programatica indepartare
de tot ceea ce poate sa para sens constituit, fixat, inchegat.
Poetul da senzatia caasculta de un "singur instinct, al Can-
tului": versurile salesunt perfect ermetice, deschizandu-se cu
greu intelegerii, dar, prin extraordinara lor eufonie, solicitand
simtul auditiv: "Gasteropozi!1 Mult-limpezi rapsozi,1 Moduri
de odel Ceruri e;;arfal Antene in harfa: II Uvendemodel
Pestemode;;i timpl Olimp!" B . seapropie aiei foarte mult de
natura orfica a poeziei; poemul sau nu mai nareaza un act
necugetat de magie (precum Dupii melci), ci, prin materia sa
verbala, efectueaza el insu;;i unul - dedata aceasta, in urma
unei intense coneentrari. Ca un ;;arpe schimband piei dupa
piei, liricabarbiana sedispenseaza deinveli;;ul anecdotic, de
pitoresc, defilonul popular, deAnton Pann; nusepoateajunge
altfella "rarefierea lirismului absolut", enevoiede0eliminare
atuturor elementelor eeamintesc - ;;i sunt "imbibate" - de
contingent. "Fiind 0 atitudine de vis ;;i extaz, poezia trecepe
deasupra oricarui accident": iata 0 definitie barbiana cetre-
buie, deocamdata, parcursa insens invers. Pentru afi 0atitu-
dinedevis9iextaz, poeziatrebuiesaabandoneze accidentalul;
casafieuniversala, impersonala, absoluta, eatrebuiesa-9iarda
specificul, personalizarea ;;i relativul din ea. Spre acest tel
estetictindeeiclul Joe secund, eeineepeprin cunoseutul poem9i
se incheie printr-o strofa nu mai putin antologica, de9i mai
putin citata: "Dogoarea, podoaba: rasfetel Un secol cefal ;;i
apter.1 - $tiu drumul Slabitelor Fete.1 $tiu plansul apos din
eter" (Edict). "Dogoarea" mult prea omeneasea;;i "podoaba"
mult prea pamanteasca sa"rasfete", ineontinuare, "un secol
cefal9i apter", rationalist 9i pozitivist: aceasta nu vafi;;i calea
urmata de poet, ci caleade lacareel seconsidera dator sase
abata, pentru aatinge astfel veritabila aseeza, atitudinea "de
vis 9i extaz". Puritatea ce nu trebuie alterata a increatului
(Qui dogmatic, Riga Crypto $i lapona Enigel, Dupii melci) ;;ipuri-
tatea ce nu trebuie alterata a poeziei se "sustin" a;;adar re-
ciproc, ca doua fete, asemanatoare dar nu identice, ale unei
monede. Universullirie barbian seconfigureaza caun sistem,
cuanalogii;;i corespondente mai u;;orsaumai greuvizibile, eu
mart i e, 19 Se na~te la Campulung Dan Barbilian, fiul
Smarandei (n. $oiculescu) ~i al lui Constantin I. Barbilian,
magistral.
incepe ~coala primara la Campulung ~i 0 termina la Stalpeni
Uudelul Muscel), din cauza mutarilor la care e obligattatal sau,
numitin diferite funclii.
Urmeaza Iiceul la Pite~ti ~i Campulung, iar cursul superior, la
Bucure~ti, primele doua clase la "Gheorghe Lazar", urmatoarele
doua la "Mihai Viteazul".
Se imprietene~te cu Tudor Vianu ~i cu Simon Bayer; influenlat
de Vianu, i~i incearca forjele artistice, pentru prima oara, intr-o
traducere de poezie.
Este salvat de la repetenlie de profesorul sau de matematica,
Ion Banciu.
Exceptional dotat pentru matematici, ca~tiga concursul pe tara
al "Gazetei matematice" (Gh. Titeica - pre~edinte al juriului).
i~i ia bacalaureatul.
Urmeaza cursu rile sectiei de matematica de la Facultatea de
$tiinte, Universitatea din Bucure~ti, avandu-i printre profesori pe
Gh. Titeica, D. Pompeiu, Tr. Lalescu.
E obligat, din cauza razboiului, sa-~i intrerupa studiile ~i sa-~i
satisfaca stagiul militar, urmand $coala de Geniu din Hu~i.
Pedepsit pentru nonconformismul sau, va absolvi $coala de
Geniu doar cu gradul de plutonier. Revine in Bucure~ti ~i
frecventeaza din nou cursurile secliei de matematica.
sept embri e, 28 Debuteaza in "Literatorul" lui AI. Macedonski cu
poezia Fiinta.
il viziteaza, exact in ziua inmormantarii lui AI. Vlahula, pe
E. Lovinescu.
Va publica, sub pseudonimul Ion Barbu, un grupaj de poeme in
numarul 34 al "Sburatorului", cu a recomandare calduroasa a
criticului (Un poet nou).
Frecventeaza cenaclul Sburatorul ~i colaboreaza cu versuri la
revista cu acela~i nume, precum ~i la "Umanitatea", "Cuvantul
liber", "Romania noua", "Hiena" ~.a. Printre poemele publicate:
Lava, Mun!ii, Copacul, Banchizele, Panteism, Nietzsche,
Umanizare.
Debuteaza ca eseist in "Umanitatea", cu a recenzie (Opera de
arta conceputa ca un efort de integrare) la volumul de versuri al
lui Nichifor Crainic Oarurile pamantului.
l:;;i ia Iicenla in matematica.
La recomandarea lui Gh. Tileica, obline 0bursa pentru doctorat
in Germania, la Gbttingen, sub indrumarea profesorului Landau.
Dupa numai doua luni bursa ii este suspendata, doctorandul
fiind nevoit sa reziste doar cu sprijin financiar de acasa.
Duce 0 viala de boem la Gbttingen, Tubingen :;;i Berlin,
neglijandu-:;;i doctoratul.
Corespondeaza febril cu Tudor Vianu, venit la Tubingen tot
pentru doctoral.
a intalne:;;te pe Gerda Hossenfelder :;;i0cere imediat in casa-
torie.
Funclioneaza ca profesor suplinitor de matematica, la Giurgiu,
apoi la Bucure:;;ti, la Iiceele "Spiru Hare!":;;i "Dimitrie Cantemir".
Devine asistent la Facultatea de $tiinle din Bucure:;;ti, Catedra
de geometrie analitica a lui Gh. Titeica.
Sub conducerea lui Gh. Tileica, i:;;i ia doctoratul, cu teza
Reprezentarea canonica aadunarii functiunilor ipereliptice.
Devine, prin concurs, conferenliar la Catedra de matematici
elementare :;;i geometrie descriptiva la Universitatea din
Bucure:;;ti.
Participa la Congresullnternalional de Matematica de la Praga.
Spre sfar:;;itul anului, poemul Oupa melci i se publica intr-o
placheta, ilustrata insa inadecvat, ca 0carte pentru copii.
Publica, mai intii.i in "Revista romana":;;i "Viala romaneasca", apoi
in "Contimporanul" lui Ion Vinea, poeme de factura narativa, ale
unei noi varste poetice. Printre ele: Riga Crypto $i lapona Enigel,
Selim, In memoriam, Oomni$oara Hus, Isarlak, Nastratin Hogea
la Isarlak, Cantec de rU$ine, Rasturnica.
Intra, cu poemele Paunul:;;i Uvedenrode, in Antologia poetilor de
azi a lui Ion Pillat :;;iPerpessicius.
Ii apar, in "Cetatea Iiterara":;;i (mai ales) in "Contimporanul" :;;iin
"Sburatorul", poeme care ulterior vor intra in ciclul Uvedenrode
din volumul Joc secund: Oul dogmatic, Ritmuri pentru nuntile
necesare, Falduri, Uvedenrode, Joc secund, Timbru, Grup,
Mod, Statura.
Publica in "Ideea europeana" :;;i in "Viala Iiterara" articole :;;i da
interviuri extrem de polemice la adresa lui Tudor Arghezi :;;i
E. Lovinescu :;;i a mai tuturor formulelor poetice din epoca,
elogiindu-I in schimb pe Mateiu I. Caragiale :;;i aratandu-:;;i, in
"Ultima ora" :;;i "Vremea", preluirea pentru Lucian Blaga :;;i
AI. A. Philippide.
Ii apare volumul de versuri Joc secund, ce marcheaza, intr-un
mod simbolic, :;;isfar:;;itul carierei sale poetice.
Prefaleaza volumul de debut al poetului Dan Botta, Eulalii, cu
Veghea lui Roderick Usher, 0"parafraza" dupa E. A. Poe.
1935 Polemica indelungata cu Tudor Arghezi, "Iatenta" inca din 1920,
dar inceputa in 1927, cunoa:;;te ultimele acorduri, in "Adevarul
Iiterar :;;iartistic" :;;iin "Facia".
Este cooptat intr-un colectiv format in vederea traducerii in limba
romana a operei lui Shakespeare.
lncheie traducerea prime lor doua acte din piesa Viata $i moartea
regelui Richard al III-lea de Shakespeare, aparuta postum, in
1964.
1956 Publica in "Viala romaneasca" poemul Balcescu traind, instrunat
dupa linia ideologica a epocii.
1936 Este invitat sa lina prelegeri la Universitatea din Hamburg:;;i la
cea din MOnster-Westfalia.
1938
1940-1947
Devine profesor titular la Catedra de algebra a Facultalii de
$tiinle, Universitatea din Bucure:;;ti.
I se decerneaza Premiul "Gheorghe Lazar" al Academiei,
pentru matematica.
1961 august , 11 Ion Barbu moare la spitalul "Vasile Roaita" din
Bucure:;;ti.
Publica in .Falanga", "Pan", .Revista Fundaliilor Regale",
.Revista Iiterara" poeme $i texte cvasicircumstanliale, exceplie
facand arta poetica implicata in Cuvant catre poeti (1941) $i
elogiul adus, inca 0data, lui Mateiu I. Caragiale (1947).
repetitii ~i reluari de motive, cu trepte cetrebuie parcurse ~i
ritmuri diverse. Cele trei moduri de cunoa~tere din Ritmuri
pentru nuntile necesare: cunoa~terea erotica (roata "Veneriij
Inimii"), cunoa~terea intelectuala (roata"capuluijMercur") ~i
cunoa~terea extatica (roata "SoareluijMarelui"), sugereaza,
prin succesiunea lor, ~i drumul pecarepoezia barbiana insa~i
pa~e~te- metamorfozandu-se nelncetat, pentru a ajunge la
tinta. Tinta fiind nunta suprema, sinteza dintre materie ~i
spirit, In"camara Soarelui j Marelui j Nun ~istea". Lirismul
absolut e atins prin succesive renuntari ~i rarefieri, prin
sublimare ~i purificare, prin anevoioasa descojireaesentelor.
Realitatea sespiritualizeaza ~i devine "mantuit azur", elibe-
randu-se depovara timpului (masurat prin "ceas"); Inaltimea
"acestei calmecreste" emasurata prin "adancul" ei; ,,lnecarea
cirezilor agreste", adica indepartarea trudnica de teluric, e0
condi(ie sinequa non pentru ob(inerea unui "jocsecund, mai
pur": 0lumeparadisiaca, dearhetipuri, eternul cer platonician
Incaresala~luiescdoar ideilelucrurilor. Poetul ecatalizatorul
acestei uluitoare, unicelevitatii catrerealitate, Incursul careia
sede-realizeaza, seelibereaza depovara propriei consistente,
tinzand spreidee: "Poetul ridicainsumareajDe harferesfirate
ce-n zbor invers Iepierzi ..." Altfel spus: "Punctul ideal de
unde ridicam aceasta harta apoeziei argheziene sea~azasub
constelatia ~i Inrarefierea lirismului absolut, departat cumai
multe poduri deraze dezodia celeilaltepoezii [...J unde sub
pretext de confidentii, sinceritate, disociatie, naivitate, poti ridica
(s.n.)oriceproza lamasura deaur alirei." Egreu despus daca
e posibila 0 poezie cu adevarat pura, daca limbajul care 0
construie~tepoatefi complet de-realizat. Dear fi a~a,strofelear
trebui inlocuitedeversuri, versurile - decuvinte, cuvintele -
de silabe, silabele - de litere, iar literele - de neant; caci in
oricesecventa, oricii!deindepartata denorma logicii comune,
exista0coagulare, 0inchegare, 0realizaresemantica. Dadai~tii
In~i~inu selasau - de~i pretindeau, superb, ca0fac - Invoia
hazardului pur: cuvintele extrase de ei )a Intamplare",
primind "cum secuvine" articolul hotarat ~i nehotarii!, fiind
coreet precedate de prepozitii ~i inlantuite prin conjunctii,
dovedeau caexistaun"aranjament" allor, cmar dacaminimal,
intr-o secventa. Spredeosebire dematematica, poezianu este,
nu poatefi ununivers "decuratii ~isemne", caci eaefacutadin
cuvinte, iar cuvintele, oridt s-ar Incercavidarea lor, continua
sa pastreze 0 legatura "impura" cu cei ce Iefolosesc ~i cei
carora, vrand-nevrand, Ii seadreseaza. Poate caaceasta este
explicatia succesiunii "intoarse" in care se prezinta cele trei
cicluri alevolumului Joe secund: nu Inordinea cronologica, nu
In acord cu traseul dificil al unei evolutii, ci Intr-un "zbor
invers", delapunctul cel mai Inalt catrecontingentul "fatal",
delaconcluzie catrepremisele ei, vazute ~i interpretate acum
intr-o alta lumina, mai calda, mai omeneasca, mai artistica.
Indicand sensul pecareliricamoderna edatoare sa-l urmeze,
exceptionalul volum barbian arata, totodata, ca poezia nu
poate respira, mereu, lanesfar~it, un aer cu oxigenul atii! de
rarefiat. Eatrebuie, pentru asupravietui, sasedeschida catre
tot ceeaceB. aincercat salaseinurma: In tinerete, amaruncat
discutiei cuvantul de Iirism absolut. Multi I-auintampinat cu
potrivnicie. Astazi pare sigur ca dreptatea a stat de partea
acelora, nu a mea. Poezia einca valoare relativa. E valul de
aparente :;;iincantare, falfaitor deasupra lucrurilor, cum se
definea din vechi" (Cuvant catre poeti, 1941).lncheiere, ultimul
poemdinJoe secund, aduce inacela:;;ispatiu Isarlakul pitoresc,
targ hilar :;;ibalcan peninsular (:;;ide-acum familiar), :;;iun
"Eptagon cu varfuri stelelor la fel", schitat de-a dreptul pe
hartie, dupa ultimul versoJ ocul "secund, mai pur" nu poate
exista (:;;inu poate avea 0 semnificatie) decM precedat de 0
realitate "prima" :;;iimpura - 0realitate de care poetul sa11
desparta mereu, saincercemereu sa-I desparta.
Aspirand catre marea lumina necreata a spiritului pur, poetul s-a
oprit de cateva ori pe granita care desparte creatul de increat. Nu
cunoa~tem fn fntreaga literatura un aU poet care sa fi fndraznit a-~i
propune dificila tema a trecerii de la nefiintala viata, vraja magica a
desfacerii din adancurile mobile ale posibilului.
SCRIERI: Dupa melci, cuilustratii deM. Tei~anu, Bucure~ti, 1921;Joe
seeund, cu portretul autorului desenat ~i gravat in lemn de Marcel
Iancu, Bucure~ti, 1930; ingr. ~i preL AI. Rosetti ~i Liviu C'\lin,
Bucure~ti, 1966; Oehean, ed. ingr. ~i preL AI. Rosetti ~i Liviu Cilin,
Bucure~ti, 1964;Pagini de proza, ingr. ~i introd. Dinu PilIat, Bucure~ti,
1970;ed. 2,Bucure~ti, 1984;Poezii, ingr. Romulus Vulpescu, Bucure~ti,
1970; Baleeseu traind, coperta ~i ilustratii deVal Munteanu, Bucure~ti,
1971; Poezii, ingr. ~i postfata Dinu Flamand, Bucure~ti, 1975; Poezii,
ingr. ~i pref. Marin Mincu, Bucure~ti, 1975;Pagini inedite, ingr. Gerda
Barbilian, V. Protopopescu ~i V. Gh. Voda, pref. Gheorghe Mihoc,
Bucure~ti, 1981; Joe seeund - Juego segundo, ed. bilingva, tr. Victor
Ivanovici ~i Omar Lara, pref. Victor Ivanovici, Bucure~ti, 1981; Ion
Barbu fncorespondenta, I,ingr. Gerda Barbilian~iN. Scurtu, Bucure~ti,
1982; Nadir latent - Nadir latent, ed. bilingva, tr. ~i pref. Paul Miclau,
Bucure~ti, 1985;Joe seeund, ingr. Romulus Vulpescu, Bucure~ti, 1986;
Poezii. Proza. Publieistiea, ingr. Dinu PilIat, Mihai Dascal ~i Maria
Rafaila, Bucure~ti, 1987;Joe seeund, ingr. Sande Varjoghe, Bucure~ti,
1995; Caliitoriile lui don Miguel. Corespondenta Ion Barbu-AI. Rosetti, ingr.
Simona Cioculescu, Bucure~ti, 1995; Opere, I-II, ingr. ~i pref. Mircea
Colo~enco,Cluj-Napoca, 1997-1999;Opere, I-II, ingr. MirceaColo~enco,
introd. Eugen Simion, Bucure~ti, 2000. Traduceri : W. Shakespeare,
Viata ~i moartea regelui Richard al III-lea, ingr. Romulus Vulpescu,
Bucure~ti, 1964.
Repere bi bl i ograf i ce: E Lovinescu, Un poet nou, SBR, 1919, 34;
Lovinescu, Critiee, VI, 165-169, IX, 174-186; Aderca, Contributii, I,
19-24, II, 42-48, 573-590; AI. A. Philippi de, Ion Barbu, "Joe seeund",
ALA,1930,474;$erban Cioculescu, Ion Barbu, "Joe seeund", ADV, 1930,
14122; Perpessicius, Ion Barbu, "Joe seeund", CU, 1930, 1732;G. Cili-
nescu, Sub zodia altei poezii, VRA, 1930, 118-119; Constantinescu,
Serieri, I, 180-187; Sebastian, Jurnal, 192-194;E.Lovinescu, Memorii, II,
Bucure~ti, 1932, 118-127; Eugen Ionescu, Nu, Bucure~ti, 1934,58-72;
Tudor Arghezi, Serisori, ALA, 1935, 761; Tudor Vianu, Ion Barbu,
Bucure~ti, 1935; $erban Cioculescu, 0eereetare asupra poeziei noastre
ennetiee, RFR, 1937, 12; G. Calinescu, 1st. lit. (1941), 892-896;
Ov. S. Crohmalniceanu, Ion Barbu, VR, 1963, 6-7; Adrian Marino,
Retrospeetiva Ion Barbu, ST, 1965,3; Manolescu, Leeturi, 1966, 87-113;
Mircea Tomu~, Ion Barbu ~i"Jocul seeund", ST, 1966, 9; Iva~cu,
Confruntari, 1,385-392,III, 75-78;AI.Rosetti, Barbiana. I-III, LCF,1967,
36, 37, 39; Ciopraga, Portrete, 300-304; AI. Paleologu, Introdueere fn
poezia lui Ion Barbu, VR, 1967, 1; Cezar Baltag, Simultan literal', AFT,
1967, 17; Martin, Poeti, I, 53-61; Calinescu, Eseuri, 21-52; Basarab
Nicolescu, Cosmologia "Joeului seeund", Bucure~ti, 1968; Solomon
Marcus, Ion Barbu, matematieian ~i profesor, GL, 1968, 12; Constantin
FlorinPavlovici, "Isarliik" - eomentarii la eiclul baleanie al poeziei lui Ion
Barbu, VR,1968,7;EugenSimion, Ion Barbu ~iE.Lovineseu, RL,1969,47;
DinuPillat, Ion Barbu, Bucure~ti,1969;Mincu, Critiee, I, 17-38;Cristea,
Interpretari, 222-223; IonPop, In perspeetiva "Joeului seeund", RL,1970,
41; Nitescu, Scylla, 9, 24, 31-54; Romulus Vulpescu, Ion Barbu -
Literatura este eireumstanta, MS, 1971,3;Manolescu, Teme, I,35-40, IV,
89-93, V, 137-143; George, Semne, 263-283; Ulici, Recurs, 45-58;
Cioculescu, Itinerar, I,256-270; Crohmalniceanu, Literatura, II,441-477;
Nitescu, Repere, 165-173;Oarcasu, Destine, 76-83;Gerda Berbilian, Ion
Barbu. Amintiri, Bucure~ti, 1975; Zaciu, Leeturi, 129-133; Ta~cu,
Ineidente, 104-108; Negoitescu, Analize, 243-250; Papahagi, Exereitii,
48-86; Caraion, Palarierul, 95-108; Ion Barbu interpretat de ... , ingr. ~i
preL George Gibescu, Bucure~ti, 1976; Pop, Transerieri, 165-173;
Baltag, Polemos, 50-75; Dorin Teodorescu, Poetien lui Ion Barbu,
Craiova, 1978;Sorescu, Interpretari, 6-32; $erban Foarta, Eseu asupra
poeziei lui Ion Barbu, Timi~oara, 1980;Papahagi, Eros, 77-109; Petrescu,
Configuratii, 189-209; Mircea Scarlat, Ion Barbu. Poezie ~i deziderat,
Bucure~ti,1981;Alexandru Cioranescu, Ion Barbu, NewYork,1981;ed.
Bucure~ti, 1996; Piru, 1st. lit., 409-413; Marin Mincu, Ion Barbu. Eseu
despre textualizarea poetiea, Bucure~ti, 1981; Bucur, Poezie, 81-95;
Cheie-Pantea, Palingeneza, 158-169; Papahagi, Critica, 58-153;
Cioculescu, Itinerar, IV, 308-314; Scarlat, 1st. poeziei, II, 190-192, III,
63-66,94-97,114-117,188-243, IV, 131-134; Dobrescu, Foiletoane, III,
216-226; Mandics Gyorgy, Ion Barbu, "Cest fnehis". 0analiza a uni-
versului semantic al volumului "Joe seeund", tr. BtichSchiff, pref. Dan
Grigorescu, Bucure~ti, 1984; Pop, Jocul, 117-174; Mihailescu,
Intrebarile, 179-200; Tupan, Seenarii, 78-134;Grigurcu, Emineseu-Labi~,
132-140; Mircea Colo~enco, Ion Barbu-Dan Barbilian. Biografie doeu-
men tara, Bucure~ti,1989;MirceaMuthu, Alehimia mileniului, Bucure~ti,
1989,91-102; IoanaEm.Petrescu, Emineseu ~i mutatiile poeziei romiine~ti,
Cluj-Napoca, 1989,passim; Marin Mincu, Opera literara a lui Ion Barbu,
Bucure~ti,1990; Lovinescu, Unde scurte, I,346-348; Negoitescu, 1st. lit.,
I, 283-284; Cezar Baltag, Eseuri, Bucure?ti, 1992, 65-76; Alex.
$tefanescu, Ion Barbu, RL, 1993,28; Ierunca, Subieet, 54-56; Ioana Em.
Petrescu, Ion Barbu ~i poetica postmodernismului, Bucure~ti, 1993;
Geo$erban, Ion Barbu - eeuatia anului 1940, RL, 1994, 38; Ovid S.
Crohmalniceanu, Amintiri deghizate, Bucure?ti, 1994,32-43; Caraion,
Tristete, 73-81; Cezar Baltag, Ion Barbu fntre dinamiea alternativei ~i
solutia plotiniana, VR, 1995, 3-4; Papahagi, Interpretari, 35-39; Pop,
Reeapitulari, 87-133; Eugen Simion, Putina epistologie, CC, 1995, 3-4;
Micu, Scurtti ist., II, 302-305, 399-405; Marian Barbu, Simona Barbu,
Simholistiea poeziei lui Ion Barbu, Bucure~ti, 1997; Marin Sorescu,
Biblioteea de poezie romiineasea, Bucure~ti, 1997, 329-334; Dumitru
Chioaru, Poetiea temporalitatii, Cluj-Napoca, 2000, 167-187; Diet.
analitie., I, 316-318, II, 184-186, 282-284, III, 111-113, 257-259, IV,
39-41, 331-335; Mihai Botez, In oglinzi paralele. Insemnari despre Ion
Barbu, Bucure?ti, 1999; Simion, Fragmente, III, 163-176; Cartarescu,
Postmodernismul, 276-279; Hrimiuc-Topora~, Atelier, 11-24; Eugen
Simion, Introdueere laIon Barbu, Opere, I-II, ingr. Mircea Colo?enco,
Bucure~ti, 2000;Diet. esential, 62-67. D.C.-E.
BARBU, Mari an (29.IX.1939, Mile:;;ti,j. Dolj), critic literar :;;i
prozator. Este fiul Elenei :;;ial lui Constantin Barbu, tarani.
A absolvit Liceul "Fratii Buze:;;ti"din Craiova :;;iFacultatea de

S-ar putea să vă placă și