UNIVERSITATEA BABE-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

Modificri adaptative ale organismului la efort

Capacitatea de efort fizic

NUMELE : tefnescu
PRENUMELE : Silviu-tefan
SECIA : Romn
SPECIALIZARE: APS I
FORMA DE NVMNT : ZI

Cluj Napoca 2014

Capacitatea de efort fizic este activitatea de eliberare prin glicoliza anaeroba sau
fosforilare oxidativa a energiei necesare pentru producerea unui lucru mecanic cat mai inalt
posibil si mentinerea lui un timp cat mai indelungat.
Aceasta capacitate creste prin antrenament de tip sportiv sau la efort dozat in functie de
persoana careia i se adreseaza (sportiv de performanta, persoana neantrenata, bolnav cardiac).
Antrenamentul amelioreaza calitatile motrice de baza (viteza, acceleratie, forta,
rezistenta, indemanare), iar la bolnavi functiile respiratorii si cardiovasculare. Orice tip de efort
presupune acte motorii, contractii musculare, ce rezulta din transformarea energiei chimice in
energie mecanica la nivelul musculaturii active. Rezervele energetice sunt stocate la nivel
muscular in legaturi macroergice ale ATP-ului.
Aceste rezerve din ATP pot asigura energie pentru 4-6 contractii musculare ce dureaza
aproximativ 6 secunde (toate). Pentru refacerea moleculei de ATP este folosita energia rezultata
din scindarea creatinfosfatului la nivel muscular, putandu-se asigura energie pentru alte 15-20 de
contractii musculare (aproximativ 15-20 de secunde).
Daca efortul continua, energia necesara este eliberata din scindarea glicogenului
muscular, care va fi folosit si pentru refacerea fosfatilor macroergici. Glicogenul poate acoperi
efortul energetic pentru aproximativ 45-60 de secunde in lipsa O2 (glicoliza anaeroba).
Ca o consecinta a glicolizei anaerobe rezulta cantitati relativ mari de acid lactic a carui
crestere exagerata duce la scaderea Ph-ului muscular si sangvin si consecutiv o inhibitie a
glicolizei. In prezenta O2, acidul lactic este mobilizat si folosit chiar ca sursa de energie, nu de
muschi scheletic, ci de miocard, ficat, rinichi, rezultand faptul ca in prezenta unei cantitati
suficiente de O2 substratul energetic se reface in stransa corelatie cu consumul (glicoliza aeroba).
Astfel, efortul fizic poate continua.
In functie de necesitatile si posibilitatile de aprovizionare cu O 2, efortul fizic devine
predominant aerob sau anaerob.
a).Eforturile aerobe sunt de intensitate mica, medie sau submaximala si se deruleaza in
conditii de echilibru real sau aparent intre cerinte si aportul de O2. Aceste tipuri de efort dureaza

de la 3 minute la mai multe ore in cazul persoanei sanatoase, cu mentiunea ca peste o ora de efort
continuu pot intra in joc ca sursa de energie acizii grasi liberi.
b).Eforturile anaerobe sunt de intensitate foarte mare, de durata scurta (eforturi alactacide
pana la 10-15 secunde; eforturi lactacide pana la 45-60 de secunde). Se desfasoara in datorie de
O2, care este platita dupa incetarea efortului, rezultand perfectionarea abilitatii organismului de a
suporta fara mari repercusiuni o datorie de O2, reprezentand un criteriu de apreciere a unei bune
capacitati anaerobe. Eficienta eforturilor anaerobe este net mai scazuta decat a eforturilor aerobe
(16% eforturi anaerobe; 23-35% eforturi aerobe).
Modificari circulatorii sub influenta efortului:
q

Modificari imediate: cresterea valorica a principalilor indicatori functionali ce se afla in

stransa legatura cu gradul de antrenament, cu intensitatea si durata efortului.

Frecventa cardiaca va creste de la cifra medie de repaus (66-74 de batai/minut la adult
sanatos neantrenat) pana la 110-130 batai/minut in cazul unui efort moderat. Limitele superioare
pentru persoanele neantrenate variaza cu varsta, de la 190 batai/minut la 20-25 de ani pana la 155
batai/minut la 65-70 de ani (maxime absolute). La sportivi, valorile maxime ale frecventei
cardiace sunt 190-214 batai/minut. La eforturi foarte scurte si intense, frecventa cardiaca va
creste imediat dupa terminarea efortului.
Consumul maxim de O2 reprezinta una din valorile fiziologice cele mai importante ce
deosebeste un antrenat de un neantrenat. In conditii de repaus la neantrenat si la antrenat,
cosnumul de O2 este de 200-250 ml/minut (pentru intretinerea metabolismului) sau de 3,5 ml/kg
corp/minut.
Valoarea creste in efort la persoane neantrenate pana la 1500-1800 ml/minut si la
sportivi in functie de tipul de sport si de vechime aceste valori ajungand pana la 4000-5000
ml/minut. Consumul maxim de O2 se raporteaza la greutatea sportivuluiputerea maxima aeroba.
La persoanele neantrenate, valorile medii ale consumului de O2 sunt 42-45 ml/kg corp/minut; la
sportivi 70-80 ml/kg corp/minut.
In mod direct, consumul maxim de O2 se poate calcula raportand debitul cardiac la
debitul sistolic, cunoscand saturatia in O2 a sangelui arterial. In conditii de aerobioza (peste 1

minut) se considera ca organsimul s-a adaptat la efort si valoarea frecventei cardiace este direct
proportionala cu consumul de O2.
In cazul sportivilor si a persoanelor neantrenate cu corectie, frecventa cardiaca nu
poate fi folosita ca indicator daca este situata sub 120 batai/minut sau peste 180 batai/minut
(scade diastola si randamentul cardiac).
Daca subiectul poate fi monitorizat in timpul testarii vom observa ca in prima parte a
efortului frecventa cardiaca creste uniform, dupa care se mentine in platou. La terminarea testarii,
frecventa cardiaca scade in panta. Perioada de platou se numeste stare stabila ("steady state").
Cresterea treptata a frecventei cardiace (sau scaderea treptata) este legata de
mioglobina musculara-proteina similara hemoglobinei, care este capabila sa lege O2 formand
oximioglobina. Primele molecule de O2 provin din desfacerea oxihemoglobinei, astfel incat nu se
ajunge la un Ph acid imediat.
Tensiunea arteriala in timpul efortului: valoarea sistolica a tensiunii arteriale va creste,
deoarece se modifica forta de contractie a inimii nu prin reactie adaptativa Frank Starling, ci prin
mecanisme simpatoadrenergetice.
Tesniunea arteriala diastolica poate ramane nemodificata sau scade in cazul persoanei
hiperkinetice. In efortul cu vechime apreciabila mai exista explicatii:
-se realizeaza o mai buna deschidere a capilarelor din fibrele musculare, dar si
inmultirea numarului de capilare aflate in jurul miofibrilelor pentru ca O2 sa parcurga distante
foarte scurte pana la locul de utilizare;
-in eforturi de lunga durata realizate de un sportiv se va produce o mai buna
extractie a O2 din sangele arterial.
Electrocardiograma de efort (ECG) este necesara pentru a pune in evidenta
modificarile patologice ce nu apar in repaus si pentru urmarirea pe tot parcursul testului de efort
a unui bolnav cardiac supus testarii in vederea stabilirii capacitatii maxime de efort pentru a
doza efortul aplicat in timpul antrenamentului la efort dozat, dar si al kinetoterapiei.

Testul de efort este executat de medic in prezenta kinetoterapeutului. Testul de efort

pozitiv este ilustrat prin modificari la nivelul segmentului ST si a unei T de pe ECG astfel:
-denivelarea segmentului ST deasupra sau sub linia izoelectrica cu 1 mm sau mai
mult;
-negativarea undei T;
-aparitia tulburarilor de ritm de tip ventricular (extrasistolele ventriculare).
Extrasistola arteriala de regula dispare in efort. ECG de efort poate pune diagnostic de
boala coronariana in functie de traseul ECG, testarea de efort poate fi oprita cand:
a).apare o denivelare a segmentului ST cu negativarea undei T la eforturi de intensitate relativ
mica (pana la 60 W). Aceasta denivelare impune oprirea testarii si contraindica total
kinetoterapia. Ea este expresia obstructiei pe 2-3 trunchiuri coronare si are indicatie de
interventie chirurgicala pentru by-pass coronarian.
b).apare extrasistola ventriculara in conditii de efort, peste 5 extrasistole ventriculare la 100
complexe QRS. Necesita oprirea efortului, deoarece peste aceste valori scade debitul cardiac. In
general, la un bolnav cu accident coronarian acut (infarct miocardic) extrasistola ventriculara
pleaca din focarul de necroza sau din imediata lui apropiere. Se contraindica antrenamentul,
deoarece acest focar cu excitabilitate crescuta poate genera tulburari severe de ritm in timpul
efortului de tip: tahicardie ventriculara, fibrilatie ventriculara, flutter ventricular.
c).anumiti bolnavi ce pot fi supusi unui test de efort si suporta apoi antrenament fizic, desi
prezinta pe ECG tulburari de ritm mai putin severe, necesita inregistrarea continua a traseului
ECG in timpul programului de kinetoterapie pentru ca tulburarile de ritm sa nu degenereze. Se
recomanda antrenament la cicloergometru, ce mentine toracele relativ imobil.

Efortul fizic aerob si anaerob

1. Efortul fizic
Efortul fizic este mijlocul prin care se poate trata o deficienta fizica sau o afectiune cum ar fi de
exemplu, diabetul (9). Poate fi un mijloc de mentinere a sanatatii chiar si la varste inaintate (6).
Practicarea alergrarii, a culturismului, sau ma rog a unui program de ridicare a greutati poate fi
inceputa la orice varsta (8). Nu in ultimul rand efortul fizic este mijlocul de baza pentru
obtinerea de inalte performante in toate ramurile sportive. Sa stiti ca si sahistii alearga. Specificul
ramurii de sport este insa cel care determina natura efortului fizic la care sunt supusi sportivii de
performanta
2. Contractia musculara Exista multe moduri de a clasifica sau defini contractia musculara. Eu
personal nu ma dau in vant dupa invatarea si apoi reproducerea unor definitii stricte si nu de
putine ori destul de lungi. Am considerat potrivit a vorbi putin de spre contractia musculara
inainte de a discuta despre capacitatea de efort.
2.1 Clasificarea contractiilor musculare
2.1.1 In functie de modificarea dimensiunilor muschiului in timpul contractiei, aceasta poate
izotonica(dinamica) pentru ca muschiul se scurteaza, isi modifica dimensiunea in actiune de
invingere a fortei externe. Acest tip de contractie este considerata a fi formata din 2 faze: faza
concentrica, de scurtare a muschiului in care greutatea, suportul sau orice alt obiect care
reprezinta forta externa este miscat si faza excentrica in care obiectul inainte mutat, este adus la
loc. Trebuie precizat ca in ambele faze muschiul este in stare de contractie, doar ca in faza
concentrica el invinge forta externa iar in faza excentrica el readuce segmentul sau partea de corp
in pozitie initiala prin cedare. Aceasta este si partea contractiei musculare care se crede ca
produce durerea de a doua zi din muschi dupa un antrenament cu greutati, pentru ca determina
mici rupturi pe suprafata filamentelor de actina si miozina, unitatea contractila a muschiului. Al
doilea tip de contractie determinat de modul de invingere a resistentei externe este contractia
izometrica (statica). In aceasta contractie muschiul nu isi modifica lungimea ci numai stare de
tensiune. Adica el se contracta impotriva unui obstacol fix. Totusi se crede ca si in aceasta stare
exista un anumit grad de scurtare a muschiului, mic totusi, permis de elasticitatea tendonului.

2.1.2 In functie de intensitatea de contractie, muschiul se poate contracta la capacitatea sa

maxima 1 RM (o singura repetare maximala) sau la o intensitate submaximala care, pentru a
putea fi precis cantificata va fi raportata la cea maximala. Atunci ea devina relativa. De exemplu
70 % RM. Astfel forta de contractie a muschiului poate fi bine definita si mai ales dozata.
2.1.3 Cand in definirea fortei de contractie a unui muschi intra si factorul timp, atunci puterea de
contractie este un alt parametru in functie de care poate fi definita contractia musculara.
Puterea de contractie reprezinta lucru mecanic efectuat impartit la timpul necesar pentru
efectuarea lui. In functie de timpul contractiei si rezistenta externa impotriva careia muschiul se
contracta, puterea de contractie poate fi exploziva, timp scurt greutate relativ redusa sau medie
sau subaximala in care cresterea greutatii determina si lungirea duratei de contractiei.
3. Capacitatea de efort si intensitatea efortuluiDeterminata de prezenta oxigenului in producerea
energiei necesara contractiei, capacitatea de efort poate fi considerata a fi aeroba si anaeroba.
3.1

Capacitatea

aeroba

de

efort

Masurarea capacitatii aerobe de efort in principiu este usor de facut. Dupa conectarea sportivului
la sistemul on-line de masurare a schimbului de gaze la nivelul plamanilor, acesta este supus la
un

efort

carui

intensitate

este

marita

treptat.

Sistemul computerizat de masurare a consumului de O2 si eliminarilor de CO2 este foarte practic

dar din pacate, datorita costului, aproape inaccesibil fiecarui cabinet de medicina sportiva sau
chiar spital. Nivelul consumului de O2 in punctul in care sportivul inceteaza efectuarea
exercitiului este considerat capacitatea maxima de consum a oxigenului. Totusi se impune
precizarea ca, factorul motivational poate influenta foarte mult aparitia momentului in care
sportivul

cedeaza.

Ca o varianta la sistemul computerizat poate folosirea sacilor Douglas inventati de fiziologul

britanic Claude G. Douglas. Si aceasta metoda insa presupune un oarecare cost, fiind necesara
aparatura pentru masurarea volumului de aer colectat de la sportiv, in timpul testului si apoi
analizarea acestuia in vederea stabilirii concetratiilor de O2 si CO2. In cadrul ambelor metode

aerul este colectat prin intermediul

unui

dispozitiv introdus in

gura sportivului.

Foarte important este alegerea exercitiului folosit in estimarea consumului maxim de O2. Si
anume, alergatorii vor alerga (banda rulanada este cea mai des folosita), inotatorii vor inota si asa
mai departe. Rationametul care sta la baza acestei afirmatii este acela ca, nivelul consumului de
O2 in timpul efortului fizic este determinat de marimea si numarul grupelor musculare angajate
in efort cat si de coordonarea contractiei acestora in timpul efortului (8). O coordonare buna
obtinuta in timp, va creste eficienta cu care muschii se contracta, eficienta care se reflecta intr-un
consum mai scazut al oxigenului pentru aceeasi intensitate de efort.
3.2 Capacitatea anaeroba de efort
Aceasta este mai dificil de realizat. Pe scurt, este vorba de posibilitatea de a determina consumul
de ATP, PCr si glicogen din muschi. Aceasta se realizeaza prin analizarea biopsiilor musculare,
care sunt bucati mici de tesut muscuar extrase din muschi cu ajutorul unui ac special. In acelasi
timp insa, trebuie determinata si cantitatea de acid lactic care a fost eliberata in sange si care
bazat doar pe biopsiile musculare, nu ar fi luata in calcul si contributia anaeroba in producerea
ATP-ului ar fi subapreciata. Mai mult Bangsbo et al (2001) alaturi de lactat au masurat si
cantitatea de piruvat eliberata in sange. Acidul piruvic (care este un intermediar in metabolizarea
glucozei sau a glicogenului) prin acceptarea a doi H+ devine acid lactic.
O alta problema in masurarea capacitatii anaerobe este faptul ca localizarea recoltarii produsilor
de metaboliti (lactatul si piruvatul) doar din muschii angajati in efort este imposibila, ca sa nu
mai mentionez obtinerea biopsiilor in timpul exercitiului.
O varianta mai accesibila de determinare a productiei anaerobe de ATP poate fi apreciererea
consumului total de energie din timpul efortului din care se extrage consumul total de oxigen.
Ceea ce ramane poate fi considerat contributia sistemelor anaerobe de producere a ATP-ului,
hidrolizarea ATP-ului si recuperarea lui pe seama PCr si respectiv consumul glicogenului
muscular.

Studierea deficitului de oxigen si a debitului acestuia dintr-un grafic al consumului de oxigen

poate de asemenea sa furnizeze informatii despre productia anaeroba a energiei in cadrul unui
efort fizic.
3.3 Intensitatea efortului si consumul de oxigen
In fig 1. este prezentat consumul de O2 la diferite intensitati ale extensiei piciorului. Pentru ca
efortul in cazul experimentului este foarte bine limitat doar la actiune muschilor coapsei, prin
masurarea schimbului de gaze de la nivelul plamanilori, poate fi determinat cu destul de mare
exactitate consumul de O2 din muschii angajati in efort. Astfel consumul de O2 masurat la nivelul
plamanilor corespunde cu cel consumat in mitocondrii pentru producerea ATP-ului in cazul
eforturilor moderate de pana la 50% din consumul maxim (VO2max). La o privire mai atenta a
figurii se poate observa cum, in cadrul intensitatilor mai mari curba care reprezinta consumul de
oxigen nu atinge un platou. La aceste mari intensitati ( 30W,43W, 50W si 66W) ea tinde sa
creasca mai departe (vezi diferenta dintre curba consum de O2 si linia visine intrerupta). Din
experimentele efectuate am constatat ca o medie de 50-60W reprezinta intensitatea maxima la
care s-a ajuns in efectuarea acestui exercitiu. Prin urmare de la 30W in sus (peste 50% VO 2max)
se poate observa ca, consumul de O2 continua sa creasca. Desi exista inca multe pareri impartite,
unul dintre motivele pentru care in eforturile intense consumul de O2creste in continuare fara sa
se stabilizeze, este recrutarea de noi fibre musculare, mai ales a celor de tipul II, care au o
eficienta scazuta in producerea ATP-ului pe baza consumului de O2 (Krustrup et al., 2004;
Barstow

et

al.,

1991;

Jones

2004a

).

Fig 1. Cresterea intensitatii efortului duce la cresterea proportionala a consumului de oxigen.

in aceasta figura este prezentat consumul de O2 ce are loc in muschii coapsei (quadriceps) ca
raspuns la diferite intensitati in efectoarea de extensii ale piciorului din pozitia asezat.

In acest caz are loc si o crestere a producerii ATP-lui pe seama glicolizei si prin urmare o
crestere

in

producerea

si

eliminarea

acidului

lactic.

Acesta ajuns in sange disociaza imediat in lactatat, care este sarea acidului lactic (lactatul de
sodiu) si care reactioneaza cu bicarbonatul de sodiu si formeaza acidul carbonic. Acesta imediat
disociaza in CO2 si H2O si mai departe CO2 urmeaza a fi eliminat la nivelul plamanilor.
Deci este foarte important ca in evaluarea intensitatii efortului aerob sa se tina seama de acest
aspect, pentru ca, aparitia lactatului in sange face mai precisa precizarea intensitatii efortului. S-a
stabilit ca o concentratie de 1 mM L-1 semnifica pragul de acumulare a lactatului. Daca vreti

nivelul minim al lactatului in sange la care se considera ca acesta incepe sa se acumuleze

determinat de intensitatea efortului. Valoarea lactatului in sange in stare de repaus este de ~ 0.7
mM L -1 (3). Asa cum se poate vedea in fig 2 un nivel de 4 mM L-1 al lactatului in sange, poate fi
cauzat de o viteza de alergare de aproximativ 13 km h-1. Multi antrenori considera eficienta
intensitatea fortului care determina acest nivel de lactat in sange si considera ca au lucrat
suficient de intens pentru a dezvolta capacitatea aeroba a sportivului. Ramane de stabilit daca
acesta

este

adevarul

complet.

Fig 2. Acumularea lactatului in sange poate fi un bun indicator in dozarea intensitatii

efortului in timpul antrenamentului. (datele prezentate in fig provin din Ex Phys. 2001)

Desi aceasta metoda este foarte eficienta in determinarea intensitati efortului, din nou problema
costului materialelor necesare folosirii ei, o face dificil de folosit pe scara larga in Romania si nu

numai. Aceasta consta in recoltarea unei picaturi de sange de la sportiv si introducerea acesteia
intr-un mic dispozitiv care indica imediat nivelul lactatului.
Metoda care este cel mai la indemana antrenorilor in stabilirea si urmarirea intensitatii efortului
in in timpul antrenamentelor este insa, masurarea frecventei cardiace si stabilirea relatiei acesteia
cu

consumul

de

oxigen.

Bibliografie
1. Bangsbo J. Krustrup P. Gonzales A. J. And Saltin B. ATP production and efficiency of human
skeletal muscle during intense exercise: effect of previous exercise. Am J Physiol Endocrinol
Metab 280: E956-E964, 2001
2. Barstow T.J. & Mole P. Linear and non-linear characteristics of oxygen uptake kinetics
during heavy exercise. J Appl Physiol 71 (6): 2099-2106, 1991
3. Berne R.M. Levy M. N. Koeppen M.B. and Stanton A.B. Physiology Fifth Edition. Copyright
Elsevier,Inc. 2004
4. Ferguson R.A. Krustrup P. Kjaer M, Mohr M. Ball D & Bangsbo J. Effect of temperature on
skeletal muscle energy turnover during dynamic knee extensor exercise in humnas. J Physiol, in
press, 2004
5. Jones A.M. Campbell I.T. and Pringle J.S. Influence of muscle fibre type and pedal rate on the
VO2 work rate slope during ramp exercise. Eur J Appl Physiol 91 (2-3): 238-245. 2004a
6. Hakkinen K. Kallinen M. Izquierdo M Jokelainen K. Lassila H. Malkia E. Kraemer W.J.
Newton R.U. and Alen M.Changes in agonist-antagonist EMG, muscle CSA, and force during
strength training in middle-aged and older people. Am Physil Soc. 8750-7587. 1998
7. Krustrup P. Sonderlund K. Mohr M. Bangsbo J. The slow component of oxygen uptake during
intense, submaximal exercise in man is associated with additional fibre recruitment.
8. McArdle W.D. Katch. F.I. and Katch V.L. Exercise Physiology: energy, nutrition and human
performance/ Fifth edition. 2001
9. Wojtaszewski J.P. Hansen B.F. Kiens B. Markuns J.F. Goodyear L.J. and Richter E.A. Insulin
Signaling and Insulin Sensitivity After Exercise in Human Muscle. Diabetets. Vol 49, march
2000 Pflugers Arch-Eur J Physiol 447;855-866. 2004