STUDIU - CARIATIDE SI ATLASI

In plin centrul capitalei Romaniei, la intersectia a doua principale artere de circulatii Calea
Victoriei (altadata Podul Mogosoaiei) si Bulevardul Regina Elisabeta nu este de neobservat
frumoasa fatada a Palatului Cercului Militar National.

Monumentalul edificiu a fost ridicat pe locul fostei Manastiri Sarindar, pe teren mlastinos,
avandu-l ca proiectant principal pe arhitectul roman Dimitrie Maimarolu, in colaborare cu V.
Stefanescu si E. Doneaud.
Palatul Cercului Militar National, monument istoric si de arhitectura, este realizat in stil
eclectic, cu o monumentalitate specifica academismului francez, facand parte din seria
importanta de monumente de arhitectura care s-au ridicat in Bucuresti in a doua jumatate a
secolului XIX si inceput de secol XX si care, prin eleganta si frumusetea lor au dat capitalei
numele de Micul Paris. Palatul gazduieste Cercul Militar National institutia centrala de
cultura a armatei, de interes national, cu profil cultural-educativ si artistic, de imagine,
reprezentare si protocol.
Somptuoasele interioare, incepand cu salile de la demisol (Bizantina, Norvegiana si Gotica) si
continuand cu eleganta Holului de Onoare (azi Salonul Fondatorilor) spre impunatoarea Sala de
Marmura si prelungirea acesteia Sala Maura, sunt innobilate cu lucrari de arta, mobilier,
candelabra si stucaturi ce alcatuiesc un ambient de o desavarsita unitate stilistica.

Sala Bizantina isi trage numele de la conceptia in stil bizantin, la care se adauga elemente
specific artei traditionale romanesti. Sala este dominate de un sir de arcade care sustin un plafon
casetat, arcade care sprijina la randul lor pe un sir de coloane innobilate cu frize din stucatura
aurita. In interiorul arcadelor romane, la ultima renovare au fost adaugate fresce murale
reprezentand imaginile unor conducatori ai Romaniei independente si unele momente de
referinta din istoria poporului roman.

Sala Norvegiana este inspirata din atmosfera specifica Nordului Europei, cu candelabre in
forma unor corabii ale vikingilor, plafon din lemn cu grinzi terminate in console, reprezentand
chipuri de animale fantastice, inspirate tot din mitologia scandinava, dand impresia de vechi
interioare nordice.

Sala Gotica reprezinta o ambianta arhitecturala gotica, caracterizata prin arcuri frante in ogive si
prin candelabre simple. Pardoseala este in desen gotic bavarez.

Holul de onoare prezinta o impresionanta scara din marmura, in dubla panta, care conduce
oaspetii la etajul al doilea si catre salile de receptie.
Sala de Marmura ar putea fi considerata cea mai importanta dintre toate, atat din punct de
vedere functional (gazduieste diverse evenimente culturale) cat si din punct de vedere ahitectual
o capodopera in stil eclectic. A fost destinata de la inceput celor mai importante evenimente si
poate fi socotita si astazi ca una dintre cele mai reusite realizari ale arhitecturii romanesti.
Ferestrele inalte arcadate de pe latura dinspre Bulevardul Elisabeta isi gasesc echilibrul in sirul
de coloane inalte care se alfa pe partea opusa. Motivele decorative sunt de evidenta inspiratie
antica, cu stilizari si prelucrari in stilul epocii. Sabii, stilete, scuturi, lanci, coifuri, sageti, Victorii
inripate, zeitati ale razboiului fac aluzie, toate, la mediul militar. Doua cariatide si doi atlanti
sustin in capetele salii cele doua balcoane de orchestra, elementele decorative (si cu rol
structural) devenind astfel piese de interes ale spatiului ce le cuprinde.

Termenul de cariatida femeie in straie de preoteasa a templului provine de la denumirea

fecioarelor din Karyai (Peloponez), care dansau in fata templului lui Artemis cu un cos de tulpini
de plante pe cap, astfel incat ele insele sa para a fi niste plante miscatoare Karyatis. Ca element
architectural, Cariatida inlocuieste coloana suport a arhitravelor, dand ansablului un farmec
aparte. Primele exemple se intorc in secolul VI i.d. H. la Delphi.

Femeile-coloane ale Erechteoinului au fost reinventate de la Renastere si Baroc si au reaparut si

in ornamentele arhitecturale moderne de exterior si interior. Poate ca adevarata poveste a
Cariatidelor este cea a lui Vitruviu (sec. I i. d. H.), care spunea ca povara femeilor-coloane este
pedeapsa pentru faptul ca i-au tradat pe atenieni in favoare persilor. Corespondentul masculine al
Cariatidelor sunt Atlasii sau Telamonii.
Atlasul este reprezentat printr-un barbat intr-o atitudine de efort, care sustine pe umeri, pe spate
sau pe cap antablamentul unei cladiri, inlocuind un stalp sau pilastru, ca element portant.
Telamonul este echivalentul latin al termenului atlant. Denumirea de telamon apare pentru
prima data in limba latina la Vitruviu, pentru a denumi motivul sculptural reprezentant variant
masculina a cariatidei. Un telamon poate fi figurat fie cu bratele ridicate, fie sprijinite in solduri,
intr-un gest indicand un effort de sustinere. In realitate, legatura dintre Telamon si Atlas nu este
foarte clara. Potrivit anticilor, cele doua nume aveau in comun radacine ti-, care inseamna a
purta, a sustine.

In Bucuresti, cariatidele si atlasii se releva amplasate la colturi, de cele mai multe ori pe strazi
mici secundare, sau la partea superioara a fatadei unora dintre edificiile de epoca sau marca a

orasului. Sunt parte a decoratiei cladirilor ridicate intr-o perioada ce se intinde de la mijlocul
secolului XIX, pana in anii 30, in stiluri de Mic Paris, neo-renastere, neo-rococo, la Beaux
Arts sau Art Deco clasicizat. Evident, cum in aceasta perioada arhitectura romanesca se scalda in
eclectism, simbolica decoratiunilor folosite care definesc fiecare dintre aceste stiluri se pierde
pe drum, ele devenind stilizate dupa gustul mesterilor sau al beneficiarilor.

Acest aspect se poate regasi si la cariatidele si atlasii din Sala de Marmura a Palatului Cercului
Militar National. Aici, acestia sunt reprezentati in straie de raboinici, cu armuri si arme fapt ce
subliniaza inca o data caracterul cu specific militar spatiului.

Un alt exemplu din Bucuresti unde conceptul de cariatida a fost reinterpretat este Aleea
Cariatidelor din Parcul Herastrau, de Constantinc Baraschi si consta din doua siruri a cate zece
statui pe fiecare parte a aleii. Statuile reprezinta taranci romance imbracate in port popular si
purtand pe cap un ulcior, diferentiandu-se intre ele prin pozitia mainilor. Lucrarea a fost
amplasata in Herastrau in 1936 dar ceea ce vedem astazi nu este originalul, distrus in anii 50

pentru a face loc statuii lui Stalin, ci o reconstituire realizata de sculptorul Ionel Stoicescu, in
anul 2006, pe baza fotografiilor de epoca si a unei cariatide originale gasite in cimitirul Bellu.

Bibliografie:

Wikipedia.com
Cmn.ro
Adevarul.ro
Sonoro.ro
Casedeepoca.wordpress.com