Universitatea Bucureti

Facultatea de Istorie

Relatia lui Carol I cu elita politica

Profesor coordonator:Cristina Gudin

Student:Ene Claudia

Bucureti,2012

Relatia principelui Carol I cu elita politica

Inceputirile domniei- o situatie politica confuza

Domnia Principelul Carol I a ramas in istoria romanilor drept cea mai lunga domnie
din viata politica romaneasca, element ce poate indica o situatie de stabilitate politica,
echilibru guvernamental, insa, analizat in amanunt, se poate observa fapul ca acest lucru nu
este adevarat. Inca de la inceputul domniei sale, Carol I s-a confruntat cu grave destabilizari
politice, cu lupte interne intre principali actori politici. Este evident faptul ca din 1866 pana in
1871, principele a intampinat probleme mari in ceea ce priveste politica interna , deoarece
schimbarile guvernamentale pareau a fi o normalitate, iar situatia aceasta tensionanta a a dus,
in 1871, chiar la incercarea sa de a abdica.
Dupa inalaturarea lui Cuza tara se afla intr-o situatie politica dezastruoasa care nu mai
putea fi tinuta sub control. Astfel, singura solutie viabila parea aducerea unui principe strain
pe tron, un principe care ar fi schimbat in bine atat situatia interna cat si pe cea externa a tarii,
plasand-o sub protectia marilor puteri europene. Initial, cel ales in urma intalnirii dintre
trimisii romani si Napoleon III pentru a conduce tara a fost Filip de Flandra, fiind considerat
un mare beneficiu pentru Romania, prin infleunta pe care ar fi avut-o contitutia belgiana
asupra tarii noastre. Insa, Filip al Belgiei nu a acceptat propunerea din cauza situatiei grele in
care se afla tara- stat supus Imperiului Otoman. S-a ajuns astfel la alegerea lui Carol I pe
tronul Romaniei.
Carol Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen s-a dovedit,
in cele din urma peroana cea mai potrivita pentru rscoaterea tarii din situatia grea in care se
afla, acest lucru fiind posibil prin abilitatea sa politica si prin sprijinul oamenilor politici ai
epocii.
Avand in jurul sau oameni politici experimentati, Carol I a reusit sa duce la indeplinire
visul romanilor, destinul national al tarii : a reusit sa duca Romania pe cale modernizari si a
obtinut indepedenta.
Oamenii politici au incercat sa pastreze o buna relatie cu suveranul, deoarece el
detinea puterea de a-i aduce la guvernare. Din acest punct de vedere, liberalii au cautat o
apropiere fata de regele Carol I, in timp ce conservatorii au fost mai moderati in incercarile lor
de obtinere a spijinului suveranului. Cu clasa politica conservatoare nu a avut o relatie
apropiata deoarece, acestia ii spuneau verde in fata ceea ce gandeau, fapt ce ducea, uneori, la
indignarea principelui.
Carol I domina clasa politica, desi nu detinea o inteligenta extraordinara. Reusea acest
fapt prin intermediul capacitatii sale de a intelege atat politica, cat si omul politic. Se poate
afirma faptul ca suveranul domina temperamental elita politica, elita care, din multe puncet de
vedere ii era superioara.
Carol I a jucat rolul arbitrului pe scena politica, iar in aceasta postura, relatia lui cu
clasa politica a fost una distanta. In moementul venirii sale, viata politica era marcata de lupta
dintre principalele partide politice : partidul conservator si partidul liberal. Dupa ce formasera

o coalitie pentru a-si indeplini cele doua obictive, anume inlaturarea lui Cuza si aducerea unui
principe strain, lupta dintre cele doua partide politice a devenit din ce in ce mai puternica.
Partidul conservator era format din reprezentanti ai vechilor famili nobiliare si isi vedeau
interesele amenintate de venirea unui principe strain, in timp ce partidul liberalilor era format
din oameni tineri, formati in afara tarii , tinerii invatati care vedeau in aducerea principelui
strain o sansa de salvare a situatiei dificile in care tara se afla. Carol I a incercat, in diverse
randuri, sa rezolve situatia politica interna, indemnand principalele forte politice sa uite de
interesele personale, pentru a conduce statul spre o prosperitate politica si economica la un
nivel mult mai ridicat.

Carol I, o persoana rezervata

Carol I nu a avut prieteni printre oamenii politici, adoptand aceasta atitudine ca o

strategie pentru a evita formarea unor grupari, pentru a nu da nastere luptelor politice. A tinut
liderii politici la o distanta convenabila, pentru a avea propriul sau spatiu, pentru libertatea sa
de miscare. Pe cei mai apropiati dintre oamenii politici romani ai lui Carol I nu ii putem numi
prieteni, ci doar colaboratori. Dintre acestia, cel mai apropiat a fost I. C. Bratianu, pe care l-a
tinut 12 ani la guvernare. Momentele de neintelegere intre cei doi aveau ca baza faptul ca I. C.
Bratianu era un cunoscut sustinator al Frantei, in timp ce Carol I se pronunta in favoarea
Prusiei. Un alt bun colaborator de-al lui Carol I a fost D.A. Sturdza. Caracteristica sa
principala- capacitatea sa extraordinara de munca- a reprezentat principalul element ce l-a
impus ca un apropiat colaborator al regelui.
Oamenii politici ai epocii, alaturi de care Carol a condus tara si a dus-o pe drumul
modernizarii au fost : I.C. Bratianu, Ion Ghica, P.P. Carp, Mihail Kogalniceanu, Lascar
Catargiu, Ion I. C. Bratianu, Take Ionescu si Nicolae Filipescu.
Relatia buna dintre Carol si I. C. Bratianu a atras opozitia celorlati oameni politic, care
au ajuns sa il acuze pe domnitor de faptul ca le ofera liberalilor radicali avantaje si ca va
ajunge, intr-un final, sa suspende Constitutia, pentru a guverna dupa propriile reguli. Acesta
opinie a opozitiei nu reflecta realitatea, deoarece Carol il admira pe I. C. Bratinau ,,pentru
energia si sarguinta lui, si doar datorita acestui fapt nu dorea sa-l inlature de la guvernare.
O dovada clara a fost momentul in care l-a exclus din guvern, atunci cand a considerat ca
I.C.Bratianu a pierdut definitiv eficienta cat si sprijinul clasei, atunci cand a crezut de cuviinta
ca nu mai este potrivit pentru a conduce guvernul.
Noul domnitor era ingrijorat de situatia politica dificila gasita in interiorul tarii in urma
domniei lui Cuza,dar nu privea cu ochi buni criticile aduse la adresa acestuia. Insa, desi era
privit de unii oameni politici ca un salvator, reprosurile nu l-au ocolit nici pe el, unii dintre

creatorii acestor critici fiind chiar autori ai loviturii de la 11 februarie si sustinatori ai aducerii
principelui strain la conducerea statului. Liderii politici erau ocupati cu propriile lor opinii, isi
puneau interesele pe primul loc, in timp ce interesele tarii ocupau un loc secund. In acest
context, un exemplu elocvent este situatia liberalilor, care promovau idei revolutionare
(mazziniste), erau adeptii comploturilor si ai rasturnarilor situatiilor din cadrul politicii
interne a tarii.
Carol I avea o strategie bine planificata in ceea ce priveste relatia sa cu oamenii
politici din jurul sau. Suveranul incerca sa si-i apropie pe cei din opozitie pentru a evita
pericolul unui complot. Din acestpunct de vedere, eu exemplu elocvent este cel al lui Candido
poescu, liderul republicii de la Ploiesti. Astfel, dupa un deceniu, acesta ajunge sa faca parte
din persoanele din jurul lui Carol I.
Evolutia vietii politice
Situtia politica a tarii devenea din ce in ce mai problematica, Carol avea de infruntat o
intreaga clasa politica cu apiratii total diferite. In 1868, se pare ca a existat un complot care ar
fi avut drept scop inlaturarea lui Carol I de la tron. Acest lucru, care demonstreaza opozitia
crancena a principalilor lideri politice fata de Carol I, rezulta dintr-o scrisoare confidentiala a
lui Titu Maiorescu, in care se specifa urmatorul fapt ,,principele Carol ar urma sa fie alungat
din tara printr-o lovitura de stat , iar Bibescu, fiul unui fost principe , pare a fi patronat de
franat pentru acest post1. In realitate nu s-a ajuns la o actiune directa, insa s-a constituit o
baza pentru o lovitura antidinastica.
Anul 1869 a adus agitatii din ce in ce mai puternice din parte liberarilor radicali, care
s-au concretizat in dorintele lor de a-l detrona pe Carol I si de a-l readucea pe Cuza in fruntea
statului sau de a-l introna pe Voda Bibescu. Unii dintre ei, in realitate cei mai multi, in frunte
cu I. C. Bratianu si Rosetti doreau instaurarea unui regim republican2. Au folosit ca
instrumente presa- cotidianle Traian, Ghimpele, Democratia, intrunirile publice si tribuna
parlamentara.
Anul urmator nu a fost unul mai linistit in ceea ce priveste opozitia fata de principele
Carol I al Romaniei. Dupa demisia lui Dimitrie Ghica, s-a format un nou guvern condus de
Alexandru C. Golescu, insa Mihail Kogalniceanu i s-a adresat pe un ton violent,
amenintandu-l ca fa fi ultimul ministru al principelui Carol I. Cei care actionau contra lui
Carol I au folosit drept instrument de lupta ziarul Romanul, cotidian prin intermediul caruia,
Carol I era acuzat de tendinte autocratice, de faptul ca doreste sa impuna tarii propriile sale
opinii, fara sa tina cont de clasa politica.
Un moment de cumpana in viata politica interna a Romaniei a fost reprezentat de
Razboiul franco-prusian. In acest context, liberalii radicali isi afirmau opinia favorabila
1 Ioan scurtu, Romania in timpul celor patru regi, volumul II, Carol I, Editura
Enciclopedica, Bucuresti 2004, p 58
2Apostol Stan, Grupari si curente politice in Romania intre Unire si Independenta, Editura
stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1979, p 289

Frantei, in timp ce Carol era de partea Prusiei. Acest lucru a dus la existenta unui curent cu
caracter antomonarhic si republican din parte liberalilor. S-a ajuns chiar la organizarea unor
conspiratii in mai multe orase ale tarii, printre care pot fi amintite Bucuresti, Ploiesti, Craiova,
in fruntea carora se afla Eugen Caradea. Un alt membru marcant al acestor conspiratii
antimonarhice a fost Alexandru Candido Popescu, care a citit o telegrama, sustinand ca este
semnata de Bratianu, prin intermediul careia anunta faptul ca regele a fost detronat.
Bineinteles, acest lucru nu era adevarat. Evenimentele cele mai puternice s-au petrecut la
Ploiesti si au reprezentat o adevarata reactie a liberarilor contra domnitorului, sperand ca il
vor putea convinge sa accepte si sa implementeze ideile lor politice.
Slabit de luptele poltice interne, Carol I a trimis cate o scrisoare Imparatului Austro
Ungariei, Tarului Rusiei, Reginei Marii Britanii, Regelui Prusiei si Regelui Italiei, prin care
spunea ca se teme,, de a nu mai putea stapani partidele politice ce domensc in Romania. A
vrut sa abdice, dar si-a amanat decizia cand a aparut problema platii lui Strousberg.3
In anul 1871, dupa incidentele petrecute in urma sarbatoririi lui Wilhem 1, Carol I
parea hotarat sa abdice. In acest moment, elita politica a realizat faptul ca tara nu putea
cunoaste o dezvoltare si o evolutie asa cum preconizau ei, decat cu ajutorului lui Carol, in
lipsa carui, totul s-ar fi transformat intr-un dezastru. In acest moment, Lascar Catargiu, lider
conservator i-a replicat "Aiasta nu se poate, Maria Ta", si pentru a-l mentine la tron, a format
un guvern stabil, care sa poata rezolva situatia dificila a tarii. Clasa politica romaneasca a
realizat faptul ca in Carol I se afla singura lor speranta si ca un regim republican ar fi atras
opozitia puterilor vecine, fapt care ar fi agravat situatiastatului pe plan international.
Doi dintre oamenii politici care, cu putin timp in urma aduceau critici la adresa lui
Carol, I.C. Bratianu si Mihail Kogalniceau afirmau ca detronarea domnitorului ar fi fatala
pentru tara, ca acest lucru ar duce la o criza, atat interna cat si externa. Aveau in vedere,
bineinteles, si atitudinea ostila a Germaniei in cazul detronarii lui Carol I.
I.C. Bratianu afirma : ,,capul statului, domnilor, este o individualitate, are o cugetare
proprie, are parerile sale, vointa sa, de care trebuie sa tinem cont. Este clar faptul ca elita
politica romaneasca isi schimbase parerea, ca de acum inainte erau dispusi sa se supana
doleantelor regelui.
Evenimentele din martie 1871 au avut drept rezultat faptul ca atat partidul conservator
cat si partidul liberal au acceptat existenta monarhiei, principala lor preocupare fiind ca
domnitorul sa respecte Constitutia in ceea ce priveste exercitatrea prerogativelor sale.
Titu maioresu ajunsese la concluzia ca ,, adevarata greutate a situatiei interne era lipsa
oricarui simtamant dinastic in poporul roman, deprins de atatea generatii cu domnii efemere,
indiferent la desele schimbari ale indivizilor la tron, mai indiferent acum in urma schimarii lui
cuza voda.4
In ceea ce priveste politica interna, Carol I a urmarit trei mari obiective : stabilitate
politica prin intermediul unui regim constitutional, modernizare- pentru a putea prelua
modelul Occidentului- si continuitate dinastica. Carol I aducea un nou spirit tarii, dorea sa
puna in aplicare cunostintele, obiceiurile sale pentru a-si duce la indeplinire obictivele. La
3 Ioan Scurtu, op.cit.
4 Iona Scurtu, op.cit., p 49

venirea sa in tara acesta a declarat ,,Romani ! La chemarea voastra mi-am parasit patria si
familia si am facut acest lucru pentru ca va cunosc istoria, dorintele si suferintele. Am venit,
deoarece pentru mine vocea unei natiuni este sfanta ;.nimic fara dumnezeu. Acesta este
deviza familiei mele. Dumnezeu a spus : ajuta-te singur, si eu te voi ajuta. Sa ne ajutam deci
singuri, Romania, si cu siguranta dumnezeu ne va fi si el alaturi -Carol 1.5 Pentru dezvoltarea
tarii, Carol I dorea, in primul rand, crearea unei infrastructuri eficiente. Astfel, pe primul plan
a pus construirea de cai ferate, insa acest lucru nu a fost acceptat cu usurinta de clasa politica,
deoarece cei angajati pentru a desfasura lucrarile erau prusaci si nu romani. Opozitia politica
il invinovatea pe principe de situatia economica dezastruoasa si, mai ales, de problema cailor
ferate in ceea ce priveste intreprinderea Strousberg.
La venirea sa in tara au existat si alte probleme care i-au ingreunat situatia : criza
economica si holera, care pusesera stapanire pe intreaga tara. In ceea ce priveste acesasta
criza, Carol I se sfatuia cu oamenii politici, sondandu-le opinile si modul de a gandi. De
fiecare data asculta cu rabdare, punea intrebari pentru a le vedea modul de a gandi. In acelasi
timp, pentr a veni in contact cu elita politica, domnitorul participa la viata mondena.6
Abilitate politica a regelui a adus, dupa numai 5 ani de la venirea sa la tron stabilitatea
mult asteptata a politicii interne. Carol I a stiu cum sa manevreze situatia poltica grea, a
controlat sistemul electoral astefl incat alegerile erau castigate mereu de partidul care le
organiza.

I.C. Bratianu- un colaborator, nu un prieten

Carol I nu s-a apropiat prea mult de liderii partidelor politice, acest lucru fiind evident
in relatia sa cu I. C. Bratianu. Desi era unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai sai, la
dineul de la ora 18.00, principele invita doar minsitrii si deputatii, liderii partidelor politice
fiind exclusi.
Desi I. C Bratianu s-a bucurat cel mai mult de increderea suveranului Carol I, existau
momente in care relatia era tensionanta tocmai din cauza faptului ca acest din urma se afla in
fruntea Partidului National Liberal. Desi il considera un ministru extrem de priceput, in
moemntul in care si-a dat seama ca nu ma mai putea face fata situatiilor viitoare, Carol I l-a
indepartat de la conducerea guveruului, aducand pe scena politica conservatorii.
Liderul Partidului National Liberal, I. C. Bratianu nu ii consedera pe membrii
propriului partid sau pe cei din opozitia din interiorul parlamentului un pericol, deoarece
acesta avea de partea sa intregul sprijin al lui Carol I.
O relatie de simpatie promitatoare se stabilise intre I. C. Bratianu si principele Carol I,
bazata pe similitudinea de idei cu privire la chestiunile majore de politica interna si de
politica externa. Liderul liberal acceptase orientarea pregermana a principelui in materie de
politica externa si reorganizarea armatei dupa modelul prusac, in timp ce Carol I ii daduse
5 Paul Lindemberg, Regele Carol I al Romaniei, Editura Humanitas, Bucuresti,
2008, p52
6 Ioan Scurtu, op.cit., p 52

prim-ministrului sau mana relativ libera in aplicarea politicii interne, atata vreme cat respecta
prerogativele coroanei. Intr-un anumit sens, Bratianu beneficia de lipsa de concurenta. Cu
exceptia junimistilor, care sprijineau intr-adevar orientarea progermana in politica externa ,
dar nu se bucurau de niciun fel de popularitate si, ca atare nu puteau forma majoritatea
parlamentara si aparatul administrativ necesar sa-i mentina la putere, nu exista nicio alta
grupare in stare de performante superioare liberarilor lui Bratianu. Totusi, relatia dintre cei
doi nu se putea numi prietenie. Carol I isi aprecia prim minsitrii doar in functie de utilitatea
lor. Pentru el, acesta functie era de importanta cruciala :majoritatea in camera nu insemna
nimic. Omul de la ,,carma era totul.7
In Decembrie 1870, Carol I ii trimite o scrisoare tatalui sau spre a fi publicata intr-un
ziar german, scisoare in care expune greutatile pe care le-a intalnit in interiorul principatelor,
cauzate in principal de ,,acei oameni care, cu pregatirea lor socciala si politica facuta de cele
mai multe ori in strainatate si din cauza aceasta uitand de cele de acasa, nu tind decat sa
extinda necontrolat asupra patrie lor conceptele valabile acolo, absorbite de ei, inghesuite sub
forme utopice8.In Romania, aceasta scrisoare a dus la afirmatia partidelor de opozitie,
potrivit careia principele vrea sa incalce Constitutia. Acelasi lucru s-a intamplat si in Camera,
unde problema invinovatirii regelui a ocupat un loc primar.
Intre 1881-1914, viata politica a Romaniei pare a fi mai linistita. La guvernare s-au
aflat tot cele doua partide, conservator (inclusiv junimistii) si liberal, practica rotatiei
guvernamentale parand a fi o regula. Regelui( titulatura pe care a preluat-o din 1881, cand
Romania a devenit regat) i s-a parut cea mai buna metoda de a tine in echilibru cele doua
partide si pentru a le pune in concurenta pentru favorurile sale.
Liberalii au dominat viata politica timp de zece ani, fapt fara precedent -1878-1888.
Prim-ministrul si politicianul de frunte al epocii sale a fost I. C. Bratianu. Posedand o enorma
experienta politica, incepand cu anul 1848 rezolvase cu mare iscusinta probleme complexe
decurgand din lupta pentru independenta si proclamarea regatului. In felul acesta a devenit
indispesabil atat regelui, cat si propriului sau partid. Dar, dupa proclamarea regatului si mai
ales in urma controversei cu privire la modificarea Constitutiei din 1884 , Bratianu a devenit
din ce in ce mai autoritar in dubla sa calitate de prim ministru si sef de partid. A instituit un soi
de conducere personala atat in guvern cat si in partid. In calitate de prim-minsitru, Bratianu a
continuat centralizarea aparatului adinistrativ , concentrand din ce in ce mai multa putere in
prorpiile sale maini. Toate directivele importante proveneau de la el si nicio decizie
ministeriala, parlamentara sau locala nu putea fi luata fara aprobarea lui. A ajuns sa se
indeparteze de colegii sai din partid.9
Relatia dintre Bratianu si rege, care fusese productiva si reciproc avantajoasa, a fost
supusa, dupa 1884, unui atac public crescand. Opozitia unita continua sa denunte
practicile
,, dictatoriale ale prim ministrului si abuzurile administrative la care acesta
inchidea ochii. Actiunile monarhului au fost supuse unei cercetari ample. Presa se afla in
7 Keith Hitchins-Romanii 1866-1947, Editura Humanitas, 2004
8 Ibidem, p122
9 Ibidem, p

fruntea acestei campanii. In cotidianul Lupta, Gheorghe Panu, liderul unei factiuni radicale ,
il acuza pe rege ca face abuz de prerogativele sale , ca permite ministrilor sa ignore
Constitutia si sugera ca acesta sa abdice. Criticile tinerilor conservatori din epoca, -il acuzau
pe rege ca nu tine seama de Constitutie si ca pastreaza in functie guvernul Bratianu mult timp
dupa ce incetase sa mai reprezinte vointa populatiei. In ciuda presiunilor insistente de a-l
inlocui pe prim-ministru, Carol ezita sa actioneze in acest sens, pentru ca avea putina
incredere in capacitatea conservatorilor si a altor membri ai opozitiei de a guverna in mod
eficient .In acelasi timp, ezita sa-i informeze despre alianta cu Austro-Ungaria si cu Germania,
pe care o incheiase in 1883, impreuna cu Bratianu si pe care o tinuse secreta.10
I.G. Duca a surprins cel mai bine spiritul nou adus de Carol I Romaniei intr-o
caracterizare directa : El avea tocmai insusirile care ne lipseau noua, romanilor.(...) Intr-o
tara care n-avea notiunea timpului, regele Carol aducea simtul exactitatii matematice(...). Intro tara de aproximatie in toate, el a adus constiinciozitatea impusa pana la meticulozitatea
germana. Intr-o tara de zvacnituri, de entuziasm violent si de descurajare pripita sau cel putin
de rapida plictiseala, el a adus o staruinta dezdruncinata, linistita si regulata ca bataile
numeroaselor orologii ce umpleau apartamentele sale. Intr-o tara plina de nerabdare si de
neastampar, el a adus rabdarea care stie sa pregateasca si astamparul care stie sa-i mentina
seninatatea (...), intr-o tara cu mentalitate orientala, el a adus un spirit occidental in vremea
tocmai cand acea tara se straduia sa se avante in marea valtoare a civilatiunii occidentale(...),
intr-o tara care, din cauza vicisitudinilor ei istorice, nu era obisnuita cu planuri dinainte facute
si bine definitivate, el a venit urmarind un scop precis, a facut un program si l-a indeplinit
intocmai.11
Tot I. G. Duca caracterizeaza cel mai bine schimbarile petrecute in Romania odata cu
venirea principelul strain Carol I : insusirile care en ;ipseau noua romanilor exactitate
matematic, constiinciozitatea impusa pana la meticulozitat, staruinta nezdruncinata, linistita si
regulat, rabdarea, spiritul occidental in vremea cand tocmai acea tara se straduia sa se avante
in marea valtoare a civilizatiilor occidentale". Iata un sistem de valori extrem de complex
care, peste ani, vor constituit liantul dintre Orient si Occident asa incat Romania sa poata fi
considerata pe buna dreptate "Belgia Orientului" sau "Elvetia Balcanilor".12

10 Ibidem,
11 O istorie sincera a poporului roman Florin Constantiniu Editura Univers
Enciclopedic, Bucuresti, 1997, p 238
12 Portrete i amintiri, Bucureti, Humanitas, 1990

Bibliografie
Anastasie Iordache, Insitutirea Monarhiei COnstitutionale si regimul parlamentar in
Romania,editura Majadahonda, Bucuresti 1997
Ioan Scurtu, Romania in timpul celor patru regi, volumul II, Carol I, Editura Enciclopedica,
Volumul 1, Bucuresti 2004
Apostol Stan,Grupari si curente politice in Romania intre Unire si Independenta, Editura
stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1979
Paul Lindenberg,Regele Carol I al Romaniei, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008
Keith Hitchins-Romanii 1866-1947, Editura Humanitas, 2004
Portrete i amintiri, Bucureti, Humanitas, 1990