Sunteți pe pagina 1din 219

Crimă pentru un loc de parcare Cristian Cocea

Un joc cu mărgeluşe de sticlă

Această carte de publicistică s-a născut, paradoxal, din îndemnul unui prinţ al bisericii şi al unui prinţ al industriei. Prinţul bisericii este PS Calinic, episcopul Argeşului şi

Muscelului, intelectual rafinat şi straşnic cititor

întîlneam, Prea Sfinţia Sa îmi cerea, invariabil, să-mi adun articolele în volum, “că e păcat să se piardă”. La început am încercat să rezist, replicînd că sînt om în toată firea, nu mai colecţionez mărgeluşe colorate… Apoi mi-am zis că episcopul este un vecin bine

intenţionat păi nu împărţisem ani la rînd aceeaşi pagină din cotidianul piteştean Societatea argeşeană”, Prea Sfinţia Sa cu o rubrică de spiritualitate, eu cu editorialul? O

fi ajuns şi Dînsul să tragă cu ochiul la vecin

(2006 – 2008)

lui Băsescu pînă la ascensiunea lui Becali! Ca să nu mai vorbim de evenimentele locale Prinţul industriei este domnul Nicolae Folea, distins om de afaceri, doctor în inginerie şi

amator de cele

Recunosc, aici şi acum, că spumoasa lui conversaţie mi-a fost sursă de inspiraţie şi lecţie

de stil

cititorule! După ce am dat Cezarilor ce e al Cezarilor, mai am de făcut o reverenţă – dedic

Pînă la urmă, iată cartea. Că am făcut bine sau nu, rămîne să judeci singur, dragă

de ziare! De fiecare dată cînd ne

Şi au fost ceva evenimente în aceşti ani

de la moţiuni de cenzură la alegerea noului patriarh, de la suspendarea

ezoterice, în compania căruia s-au născut multe dintre articolele de faţă.

acest volum tuturor jurnaliştilor de provincie, care lucrează în credinţă, fără să ajungă vreodată să-şi vadă numele pe-o carte. Ei sînt soldaţii anonimi din războiul modernizării

României

Editorialiştii, mai mari sau mai

locali, le datorează respect.

Operaţii estetice

La un an de la alegeri, cînd ai crede că e linişte în lumea politicii, partidele româneşti trec printr-o perioadă extrem de agitată, cu o miză imensă – schimbarea imaginii organizaţiei, din perspectiva integrării în Uniunea Europeană dar şi pentru a gestiona scăderi de popularitate.

Mare agitaţie la stînga şi la dreapta ! N-a trecut decît un an de la alegeri şi iată că principalele partide politice se agită, transmit mesaje, se pregătesc pentru decizii capitale. Privind spectacolul, românul se scarpină în creştet şi se întreabă: Ce-o fi cu ăştia? Nu dormeau bine prin Parlament ? Ce l-o fi apucat pe Emil Boc de fixează termene scurte pentru fuziunea cu liberalii ? Ce se întîmplă la PSD, care are Consiliu Naţional, iar Iliescu avertizează că există pericolul unei rupturi? De fapt, agitaţia politică este un semn că organizaţiile sînt în campanie nu una electorală ci una de reformulare a imaginii, poate la fel de importantă.

De ce era nevoie de această schimbare? E simplu – se apropie impactul cu Uniunea Europeană. Fie că vom adera în 2007, fie mai tîrziu, partidele româneşti se pregătesc să se integreze în mari familii politice europene. Din această perspectivă, Partidul Democrat are probleme – ideologia sa politică este una incertă (ca şi titulatura, s-o recunoaştem!). Cînd spui PD te gîndeşti la Băsescu, nu la valori politice sau ideologii! Pînă acum, a fost un avantaj – liderul a tras după el partidul. Totuşi, în 2008, avantajul se va transforma în dezavantaj – alegerile prezidenţiale sînt cu un an mai tîrziu ! Boc şi ai lui sînt conştienţi de asta şi le fac propuneri liberalilor să ne unim şi să ne plasăm sub umbrela Partidelor Populare din Europa, partide de dreapta

Din păcate, pentru liberali propunerea ascunde un miez otrăvit. Spre deosebire de PD, Partidul Naţional Liberal are un trecut extraordinar, are o identitate fără probleme, are valori. PNL este un brand puternic. De aceea, schimbarea de identitate organizaţională nu foloseşte, prea tare, oamenilor lui Tăriceanu. Sigur, în Europa, partidele liberale nu mai sînt ce-au fost odată, numărul membrilor lor e din ce în ce mai mic etc. Dar, la masa europeană, PNL n-are nevoie de invitaţia Partidului Popular. De aceea, pentru liberali s- ar putea să fie mai înţelept să temporizeze fuziunea, unii lideri pronunţîndu-se chiar împotriva ei.

Probleme şi în partea stîngă, unde PSD este hăituit de presă iar rezultatele se văd – 75% dintre români cred că social - democraţii sînt corupţii corupţilor! Anchetele privind averea cad la fel de prost pentru imaginea organizaţiei. Nici un mesaj de susţinere n-a

venit de la socialiştii europeni. Mai mult, unii parlamentari de la Strasbourg strîmbă din

nas

de curat în casă şi, poate, să renunţe la unii dintre ei, ca să se salveze partidul. Vor avea această putere?

Ca să poată intra cu fruntea sus în Hemiciclu, liderii PSD trebuie să-şi facă un pic

03 februarie 2006

Noi am dus un om pe Lună

Vreţi ca să se întindă cenzura din Orientul Mijlociu spre Bătrîna Europă, să ne interziceţi să rîdem, că altfel ne răpiţi şi ne tăiaţi capul, în direct, pe Internet ? Sau să ne puneţi nişte bombe la metrou? Vreţi ca Occidentul să nu mai rîdă ? Asta nu se poate

Mai ţineţi minte filmul Actorul şi sălbaticii”, de Manole Marcus, pelicula aceea cu Toma Caragiu în rolul lui Tănase? E acolo o scenă genială. Tănase este răpit de legionari, deranjaţi de cupletele din spectacolul său de la Cărăbuş”, şi dus în “Casa Verde”. Acolo, într-un decor auster, sub ochii unui Christ imens, răpitorii îl leagă cu mîinile la spate de un scaun, iar un inchizitor cu cămaşă verde îi recomandă să nu mai rîdă de cele sfinte. La

care Tomiţă are un monolog extraordinar – uitîndu-se pe sub sprîncene, cu vocea aceea aluzivă, el zice: Dar ce vreţi voi, măi băieţi? Să arate toţi ca voi, cu feţele astea lungi, de

îngeri impotenţi? Vreţi să nu mai rîdă poporul român ? Asta vreţi ? Nu se poate

trecut de atunci ? Treizeci de ani? Astăzi, cînd ambasadele occidentale din Liban sînt

atacate de sălbaticii Islamului, ce le-am putea spune ?

”. Cît a

Ce vreţi voi, măi băieţi? Să arate toţi ca voi, cu burka, dînd cu pietre, trăgînd în aer cu pistolul-mitralieră, arzînd steaguri? Sau ca femeile voastre, acoperite cu văluri, să nu vă ducă în ispită? Sau ca nevinovaţii voştri copii, pe care i-aţi învăţat să se încingă cu exploziv ? Fluturaţi Coranul în aer, ca să ne daţi cu el în cap? Vi s-a pus pata pe europenii care rîd cînd văd caricatura cu Profetul vostru, zicîndu-le teroriştilor sinucigaşi, ce dau să intre în Rai: “Nu mai primim pe nimeni, că nu mai avem virgine !”? Vreţi ca să se întindă cenzura din Orientul Mijlociu spre Bătrîna Europă, să ne interziceţi să rîdem, că altfel ne răpiţi şi ne tăiaţi capul, în direct, pe Internet ? Sau să ne puneţi nişte bombe la metrou? Vreţi ca Occidentul să nu mai rîdă, cît ar fi de proastă gluma ? Asta nu se poate

S-au grăbit deja oportuniştii să vă cînte în strună, cu gîndul să mai pună mîna pe ceva petrol de la voi. Pe fricoşi i-aţi făcut să tremure, să se teamă la ei acasă. Unii ziarişti se auto-cenzurează şi îi îndeamnă şi pe ceilalţi să facă la fel, ca să nu vă vexeze credinţa. După atentatele sîngeroase, în care omorîţi civili nevinovaţi, aţi ştirbit deja libera exprimare în Lumea Veche ! Oare sînteţi mîndri de voi? Oare credeţi că modelul occidental al statului laic, al libertăţii de expresie şi al democraţiei se va prăbuşi, în faţa unor fanatici care abuzează de Steagul Verde ? De cînd reprezentaţi voi Islamul, marea religie a Păcii, a Cărţii, credinţă soră cu creştinismul şi iudaismul ? De cînd nişte analfabeţi mustind de ură îndrăznesc să se creadă Califi, Imami sau Muftii ?

Ura şi tulburarea nu sînt esenţa Islamului, aşa cum nu sînt esenţa Creştinismului. Ştim asta, pentru că şi noi, creştinii, am avut fanaticii noştri. Numai că, în ultima mie de ani, noi am renunţat la Inchiziţie, am renunţat la Cruciade, am învăţat să rîdem fără fereală şi, de la oamenii unei singure cărţi, Biblia, am devenit oamenii bibliotecilor (în Spania apar mai multe cărţi într-un an decît la voi, în cinci sute!). Am devenit mai toleranţi. Sigur, am plătit pentru secularizare – bisericile Vestului sînt cam goale, poate Ortodoxia va aduce un nou suflu spiritual în Uniunea Europeană. Sigur, omul nu trăieşte numai cu pîine, prea multă în Occident, prea puţină la voi. Sigur, americanii încă răstoarnă guvernele voastre

ca pe jucării, în căutarea petrolului, justificîndu-se cu drepturile omului. Dar voi ce aţi făcut în ultima mie de ani ? Noi am dus un om pe Lună

Provocări pentru Piteştiul de mîine

6 februarie 2006

În perspectiva integrării în Uniunea Europeană, Primăria ar trebui să facă mai multă planificare, să gîndească în perspectivă şi să caute soluţii, dacă vrea ca Piteştiul să nu arate ca un sat fără cîini.

Iosif Cerbureanu, secretarul general al Primăriei Piteşti, mi-a demonstrat că este un om cu

scaun la cap ! Îl mai văzusem în şedinţe de consiliu, explicînd cu calm de ce o hotărîre a fost formulată aşa şi nu altfel, îi mai apreciasem stilul direct şi tăios de comunicare. În plus, am descoperit că omul gîndeşte şi în perspectivă nu e numai un bun jurist ci şi un

planificator. Şi nu se sfieşte să explice unde nu merge treaba la Primărie

despre viitorul Piteştiului, în perspectiva, apropiată, a integrării în Uniunea Europeană.

Că o fi, că o păţi

nici nu te-ai gîndi. Întîi, că nu avem o evidenţă clară a domeniului public, cu străzi, cu clădiri, cu parcuri. De ce e importantă ? Ca să nu păţim şi noi ca-n Bucureşti, unde felii întregi din parcuri şi din spaţiile verzi au fost trecute, mai mult sau mai puţin legal, în proprietate privată, transformîndu-se în curţi de viloace! Asta înseamnă să actualizăm Planul de Urbanism General, cel puţin o dată la zece ani ! De ce nu s-a făcut? Din lipsă de bani şi de personal. Apoi, dacă domeniul public nu e clar delimitat, nici cel privat nu se poate constitui ! Acţiunea de cadastrare merge greu, ceea ce diminuează entuziasmul unor potenţiali investitori, care vor ca vînzările şi cumpărările de terenuri şi imobile să se petreacă rapid.

Venise vorba

Şi numai ce-l aud spunînd că o să avem mari probleme, în locuri unde

Alt punct nevralgic al Piteştiului, în viitorul apropiat, e acela al locuirii în comun. Cîtă vreme nu există administratori profesionişti, care să elaboreze reguli şi statute unanim acceptate, asociaţiile de proprietari nu vor fi capabile să-şi repare acoperişurile şi să igienizeze subsolurile, ce să mai vorbim despre refacerea faţadelor de bloc! Administratorii, alături de oamenii Primăriei, ar trebuie să fie adevăraţi negociatori, pentru rezolvarea chestiunilor în litigiu. De comun acord, se pot stabili contribuţiile la cheltuielile comune, la reparaţii, la îmbunătăţiri. Altfel, nici măcar curăţenie nu vom avea în jurul blocurilor. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, preţul utilităţilor va creşte. Statul îşi va lua mîna de pe subvenţii, iar centralele de apartament pe gaze s-ar putea să devină nerentabile. Tot asociaţiile de proprietari, în colaborare cu Primăria, vor trebui să caute soluţii ! În fine, alt punct slab al oraşului nostru este lipsa de disciplină în construcţii. Nu numai că nu se respectă reguli estetice în proiectarea unor case dar se construieşte, de multe ori, altfel decît s-au dat autorizaţii. În aceste condiţii, municipalitatea va pierde timp şi bani ca să-i disciplineze pe rebeli şi nu va avea ce să le facă acelora care şi-au trîntit deja construcţia ! Cine să vină cu buldozerul ? Iar amenzile nu rezolvă mutilarea locurilor. Pentru toate aceste lucruri, Cerbureanu crede că Primăria ar trebui să facă mai multă planificare. Sîntem de aceeaşi părere!

Dacă nu intrăm în Uniune?

De mai multă vreme, un prieten tot încearcă să mă facă atent la ceea ce el numeşte “tendinţele dictatoriale ale preşedintelui Băsescu”. Este un om respectabil, care a văzut multe în viaţa lui şi, surprinzător!, nu face parte dintre pesediştii frustraţi, din contră, a sponsorizat semnificativ campania locală a Alianţei. A făcut-o din convingere, deoarece statutul său social îl plasează deasupra oricăror jocuri de interes. Şi atunci?

“Cum este posibil ca un industriaş de talia lui Patriciu să fie adus de nenumărate ori la Parchet, să fie ba arestat, ba eliberat?” – zice prietenul meu, industriaş şi el. Toată această tevatură, ba arestează-l, ba eliberează-l, afectează credibilitatea companiei Rompetrol şi, în acest fel, afectează mii de investitori, care joacă la Bursă. Procurorii puteau să se lămurească mai repede şi să înainteze dosarul în Justiţie, nu să se joace de-a arestările în toiul nopţii. Cum mai poate un om de afaceri să lucreze în companie, dacă e chemat mereu să dea cu subsemnatul? „. Îi dau dreptate dar îi atrag atenţia că nu Băsescu îl cheamă la Parchet pe Patriciu. “Băsescu le-a dat undă verde” – vine imperturbabil răspunsul.

Şi cum e posibil ca un înalt funcţionar al statului să adune atîta avere?” – continuă prietenul meu, referindu-se la Adrian Năstase. Îl blamăm de Patriciu, care şi-a declarat profitul ca scop al vieţii, dar îl compătimim pe preşedintele Camerei, plătit din bani publici? În plus, mai vedem că omul are posibilitatea să ridice tot felul de obiecţii de procedură, ca să întîrzie ancheta, în loc să accepte cursul Justiţiei”. Şi de ce e vinovat Băsescu ? – întreb eu. “Pentru că se pregăteşte să reducă puterea Parlamentului, într-un fel sau altul, folosindu-se de imagine proastă a politicienilor. Va fi tentat să-şi întărească puterea, construind şi un mega-partid prezidenţial, şi o să ajungă precum Lucaşenko!”. Hai că ăsta e curat proces de intenţie!

Ia gîndeşte-te mai bine! Nu simţi şi tu un vînt rece pe la spate, cînd vine vorba despre jurnaliştii aceia chemaţi la Parchet şi arestaţi, numai pentru că au deţinut materiale strict secrete? Degeaba au încercat ei să explice că nu au publicat, că au dat dovadă de discernămînt. Curat discernămînt dar umflaţi-i! Iar o să mă întrebi de ce e vinovat Băsescu ? E vinovat pentru că nu atacă o lege stupidă, precum e cea a secretului de stat, care te condamnă şi dacă ridici de jos o hîrtie pe care scrie STRICT SECRET, în loc să-i ardă pe cei vinovaţi că au pierdut-o, care prin Armată, care prin Servicii. Dar nu, pe agenţi îi mîngîie pe cap şi le asigură o pensie liniştită, de funcţionar public. Ascultă-mă pe mine, numai Uniunea Europeană îl reţine să nu se manifeste deplin ca un despot luminat. Dar dacă nu intrăm în Uniune?”.

Nu i-am dat dreptate prietenului meu. Prea pune patimă. Dar

dacă nu intrăm în Uniune?

20 februarie 2006

Ai noştri în UE. Un scenariu

Văzîndu-mă îngrijorat de perspectiva neintegrării noastre în Uniunea Europeană, un cititor mi-a trimis ieri pe e-mai următorul scenariu, amuzant dar şi pilduitor pentru anumite atitudini româneşti. Îi mulţumesc şi stau liniştit ce e mai rău abia urmează!

Calendarul integrării europene

2007.

Bulgaria intră în UE

2010.

România intră în UE

2015.

Croaţia, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina şi Turcia intră în UE.

2017.

Albania, Kosovo, Serbia şi Muntenegru intră în UE.

2018.

Administraţia UE angajează primul român. Acesta îşi angajează în administraţie

toată familia nevestei, a naşilor, ca şi membrii familiilor vecinilor şi prietenilor celor mai

buni.

2019.

Ai noştri reprezintă 10% din administraţie.

2022.

Ai noştri reprezintă 60% din administraţie.Administraţia UE măreşte salariile de 3

ori, are program de lucru flexibil şi limbile slave din sud ajung pe locul 3 ca şi "limbi folosite în administraţie". Din cauza stresului, 90% din membrii administraţiei europene sunt în concediu de boală. Cele mai multe îmbolnăviri se înregistrează în perioada 15.6. - 15.10. şi între 15.12. - 15.1.Bolnavii sunt văzuţi pe Mediterană, în Insula Bali şi în Alpi, în locurile cele mai cunoscute pentru tratamente contra stresului. Se dă legea cu privire la acoperirea cheltuielilor pentru tratarea acestor boli profesionale de către bugetul UE. Pînă la întoarcerea bolnavilor, se angajează noi lucrători, pe termen nedeterminat.

2025. Proporţia balcanicilor în administraţia UE este de 90%. Macedonenii refuză din

nou adoptarea EURO, prin referendum.

2026. Se ajunge la reducere de costuri şi se dau afară femeile de serviciu, bucătarii,

şoferii. Toţi - cetăţeni belgieni şi francezi pînă la unul. Proporţia balcanicilor în Administraţia UE e de 99.3%.

2027. Croatia primeşte noi credite UE, printre care şi unul pentru creşterea fluturilor de

mătase. Preşedinţia croată îşi termină mandatul de 6 luni. România sfîrşeşte cu succes

procesul de privatizare. Din ianuarie 2028, preşedenţia UE este preluată de Belgrad.

2028. Germania iese din UE în februarie. O lună mai tîrziu, fac acelaşi lucru Franţa şi

Finlanda şi, pînă la sfîrşitul anului, în timpul preşedinţiei albaneze, ies şi UK, Belgia, Danemarca, Suedia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, Grecia şi Slovenia.

Toate ţările introduc un regim drastic de acordare a vizelor pentru cetăţenii UE.

22 februarie 2006

Garcea va conduce România

Cel mai recent sondaj de opinie ne arată o schimbare semnificativă pe scena politică românească, încremenită după alegerile din 2004. Este pentru prima dată cînd un nou-venit reuşeşte să egaleze în popularitate “veteranii” topului.

Indiscutabil, cel mai recent sondaj de opinie are un recordmen – Gigi Becali l-a ajuns la capitolul “încredere” pe Corneliu Vadim Tudor iar PNG este la un procent de pragul parlamentar. Să fie vorba despre o chestiune de conjunctură sau procesul este mai profund, indicînd că se schimbă ceva pe scena politicii româneşti, că un outsider penetrează în cercul “greilor” Puterii ? Înclin să cred că a doua variantă e mai plauzibilă, scandalul Becali – Vadim fiind revelatorul unui proces subteran, pe care l-aş numi “ascensiunea politicianului fără ideologie”.

Mulţi jurnalişti au semnalat că, în campania electorală a lui 2004, Gigi Becali a folosit slogane, citate din ‘Cărticica şefului de cuib” – a lui Zelea Codreanu. Acestea, plus retorica sa agresivă, combinată cu o anumită carismă neguroasă, i-au făcut pe observatori să vorbească despre neo-legionarismul latifundiarului din Pipera, despre discursul său anti-sistem, asemănător cu al cămăşilor verzi”, despre similitudinile momentului politic actual cu criza parlamentară interbelică. Nimic mai fals! După părerea mea, comparaţia nu se susţine, iar Gigi Becali nu are nimic din ideologia Gărzii de Fier. De fapt, nu are nimic din nici o ideologie

Spuneţi şi dumneavoastră PNG e de stînga sau de dreapta ? Nu puteţi să spuneţi, pentru că partidul nu a lansat nici un fel de mesaje ideologice. Dar Gigi Becali ? Nici despre el nu puteţi spune nimic – comparîndu-se cu Mihai Viteazu, omul se plasează dintr-odată în altă paradigmă, una de Ev Mediu, nu una modernă ! S-ar vrea un fel de cuceritor, de condottier, care, paradoxal, nu mai dispune de o armată ca să cucerească Europa ci

plăteşte

“să scoată dracii” din adversarii politici, consideraţi “nebuni”. Fraze precum “să facem o

Românie ca soarele sfînt de pe cer” nu înseamnă, de fapt, nimic!

o echipă de fotbal, ca să atingă un scop “similar” ! S-ar vrea un exorcist, care

Fără ideologie, dar cu recurs la mit. Fără fond, dar cu formă. Ascensiunea lui Becali este un efect pervers al mass-media. Nu este el născut din uterul unei televiziuni, ca şi ceilalţi actori ai scenei politice româneşti ? Deosebirea e că Iliescu et comp s-au legitimat la Revoluţie, în studiourile TVR, iar Becali a fost inventat de un post comercial – în aceste

condiţii, noul-venit trebuie să fie mai accesibil, mai grosier, că altfel nu aduce rating. Este omul-spectacol, fără multe idei şi complicaţii ideologice, numai afect şi vorbă groasă, este produsul mediatic perfect – un fel de “Vacanţa Mare”. Spre deosebire de cel legionar, discursul lui Becali nu este anti-sistem, nu face recurs la valori metafizice. Pur

şi simplu, omul vrea în Parlament şi va ajunge. Un fel de Garcea, la condus

România!

24 februarie 2006

Joc în patru

Acum este limpede – fuziunea dintre liberali şi democraţi nu se va face, dar nu din cauza orgoliilor politice, aşa cum s-au grăbit să afirme observatorii superficiali. Nu, miza este mult mai mare – fuziunea nu este dorită în Parlamentul European de la Bruxelles.

“Iar se ceartă liberalii cu democraţii” – s-au grăbit să anunţe, la televizor, tot felul de “lideri de opinie”, care nu văd mai departe de lungul nasului. Alţii, adepţi ai conspiraţiilor de tot felul, au căutat explicaţii ale mariajului nereuşit prin budoarul unor doamne din PD sau prin birourile unor afacerişti liberali. Fiecare a sesizat o fărîmă de adevăr – de fapt, problema cea mai mare a acestei fuziuni era cea ideologică. Mai precis, la ce curent politic european ar fi aderat noul partid. Păi da! Nu v-aţi întrebat niciodată cum funcţionează Parlamentul European? Cum se agregă majoritatea dacă fiecare ţară trimite reprezentanţi ai partidelor sale ? O sută de partide, o sută de păreri, o sută de voturi falimentul deciziei ar fi gata! De fapt, în Parlamentul European există grupuri de partide, familii ideologice, care formează alianţe şi impun majorităţi, iar reprezentanţii României vor trebui să facă parte dintr-un astfel de grup, altfel voturile lor se pierd în mulţime. Ce grupuri parlamentare există la Bruxelles? Iată!

Grupul Popular EPP-ED de centru-dreapta este cel mai puternic grup din Parlamentul European 2004-2009, luînd 272 de locuri de parlamentar din 732. Are două “aripi”, una creştin-democrată, alta conservatoare. Delegaţia germana CDU/CSU este cel mai puternic partid din acest grup, cu 49 de locuri. Grupul EPP-ED este singurul cu membri din toate cele 25 de state membre. Social Democraţii (PES) au 201 locuri, iar socialiştii francezi (30) şi spanioli (25) au mai mulţi reprezentanţi decît Germania. Alături de ei merg verzii (ecologişti), cu 42 de parlamentari europeni, grupul de stînga GUE, cu 36 de parlamentari, cei mai mulţi venind din partea PDS din Germania. Împreuna, blocul de stînga al PES, Verzii/EFA şi GUE are 279 de membri.Grupul liberal ELDR, cu 66 de locuri, are o poziţie-cheie între cele două mari blocuri. Liberalii Democraţi din Marea Britanie au cea mai mare delegaţie (13) din acest grup. Uniunea Europei Naţiunilor (UEN) ocupă 28 de locuri, cea mai mare delegaţie fiind din partea Alleanza Nazionale din Italia.

Este o balanţă delicată a puterii, iar euro-parlamentarii români (cel mai numeros grup, după al Poloniei), riscă s-o încline într-o parte sau alta! Socialiştii europeni sînt bucuroşi, primindu-i pe PSD-işti cu braţele deschise. Dar ce se întîmplă la dreapta? După cum observaţi, cel mai puternic partid european (EPP – Partidul Popular) nu are corespondent în România! Aici e “bătaia peştelui”! La noi, pe dreapta, toţi vor să fie populari. PD vrea

să fie popular (că tot n-are doctrină PNŢCD este deja popular (aripa

la doctrină, căci le-ar bate obrazul liberalii europeni, ca să nu mai vorbim de alegătorii de-acasă. Aşa că mariajul cu PD nu se putea realiza prea se dezechilibra balanţa la

Bruxelles

), PNG vrea să fie popular (idem

cu Becali şef),

creştin-democrată). În schimb, PNL nu vrea să renunţe

În încheiere, putem să facem şi o profeţie – conform structurii Parlamentului European, în România integrată vom asista la o competiţie între patru mari actori politici – PSD, PNL, Partidul Popular şi Partidul România Mare. Probabil că PRM va rămîne mereu un partid de opoziţie, iar lupta se va da între PSD şi Partidul Popular al lui Băsescu, avîndu-i pe liberali ca arbitrii.

Ce a învăţat Valeriu Nicolescu la bătrîneţe

28 februarie 2006

Valeriu Nicolescu, decanul de vîrstă al consiliului local, şi-a anunţat demisia din funcţie, din considerente personale. Indiferent dacă acesta este adevăratul motiv sau nu, PSD scapă de un critic incomod la adresa intereselor de grup.

Despre Valeriu Nicolescu presa a scris “de bine”, înainte şi după Revoluţie. Este un caz fericit de persoană publică, reuşind să străbată cu fruntea sus bariera dintre Vechiul şi Noul Regim. Fost primar al Piteştiului, Nicolescu a revenit în administraţie, candidînd şi alegîndu-se consilier municipal, pe listele PSD. Ce s-a scris înainte, să zicem că era propagandă şi nu contează. Dar faptul că presa liberă i-a apreciat prestaţia de consilier asta spune mult! Sub privirile critice ale unor jurnalişti de vîrsta nepoţilor săi, omul s-a comportat demn şi a luptat pentru ideile sale, dovedind că se poate adapta şi procedurilor democratice.

Gazetarii au sesizat la unison ascendentul pe care Nicolescu îl avea în faţa colegilor de consiliu. El putea să spună oricînd cum s-a născut oraşul, cum a crescut, cum a fost gîndit. Chiar dacă legislaţia se schimbase între timp, cunoştiinţele sale nu erau perimate, pentru că ţineau de esenţe. Consilierul înţelegea şi că oraşul este un organism viu, nu se împotrivea din principiu schimbărilor. Dar nici nu se jena să declare sus şi tare că anumite hotărîri nu sînt bune. “Ce vreţi să faceţi cu oraşul meu?” – spunea nonverbalul lui Valeriu Nicolescu, în clipele de revoltă. Şi n-au fost puţine astfel de momente, cînd şi- a atras antipatii, atît din partea adversarilor politici cît şi din propriul partid.

Poate cel mai cunoscut moment de revoltă al bătrînului consilier a fost acela în care a protestat de principiu la introducerea transportului cu maxi-taxi în Piteşti. Spre deliciul presei, Nicolescu a tunat împotriva grupurilor de interese care doreau să transforme străzile în mine de aur pentru transportatori. Puţin i-a păsat (că nu-mi vine să cred că nu ştia) de legăturile acestor patroni cu PSD ! Puţin i-a păsat de liderul local Gh. Oprea sau de viceprimarul Ionică. El a spus ce avea de spus… Ce s-a întîmplat după aceea în consiliu nici nu mai contează. Venit dintr-un sistem care obliga omul să spună DA la orice dorinţă a Puterii, Valeriu Nicolescu a dovedit, în democraţie, că a învăţat să spună şi NU!

Acum, aflu că decanul de vîrstă al consiliului se retrage din motive personale. Vîrsta, dorinţa de a fi mai aproape de familie… Nu avem motive să punem la îndoială aceste motive. Remarcăm numai că miniparlamentul local pierde o voce de prestigiu, un om

respectabil, care şi-a apărat punctele de vedere. În spatele uşii închise de fostul primar al Piteştiului, grupurile de interese răsuflă uşurate.

Dar nu pe banii mei!

1 martie 2006

Vai, ce zgomot, vai, ce zbucium! Nici dacă se rupea barajul Vidraru nu era atîta gălăgie! Ne rupem cămaşa de pe noi, de disperare, mai ceva ca demonstranţii nespălaţi de pe străzile oraşelor arabe, iar dacă am avea kalaşnikoave am trage cu ele către ceruri, ca să se trezească Dumnezeu şi să ne vadă protestul! Sîntem indignaţi, sîntem jigniţi, ne e sete de sînge ! Şi avem motive întemeiate – FC Argeş rămîne fără bani de la contribuabili!

Cutremură-te, Trivaleo, învolbură-te, Argeşule! Duşmanii perfizi ne-au lovit unde-i mai greu voinicului – la echipa noastră de fotbal. Prin legea sportului şi printr-o ordonanţă de urgenţă, consiliile locale şi cele judeţene nu mai pot să cheltuiască banul public, la cluburi particulare. Mai mult, prefectul Cîrstoiu a blocat în contencios decizia Consiliului Judeţean de a majora capitalul cu care participa la firma finanţatoare a lui F.C. Argeş (nici nu mai ştiu cum se cheamă firma asta, că şi-a schimbat de mai multe ori pielea, ca să

se scuture prin instanţă de datorii

retragă din fotbal, că altfel încalcă legea

are o portiţă de scăpare, întrucît contribuţia Piteştiului e în natură”, ca să zic aşa, adică

pune la dispoziţia clubului stadionul şi suportă cheltuielile pe harnicii fotbalişti rămînînd fără banul public!

).

Constantin Nicolescu şi oamenii săi sînt somaţi să se

La fel - consiliul local, numai că, aici, Pendiuc

Cum să nu plîngi, văzîndu-i

Unde-i lege nu-i tocmeală, indiferent de comentarii. Împreună, consiliul local şi cel judeţean deţin 54% din acţiunile firmei ce gestionează pe FC Argeş. Ceilalţi acţionari au dat cîteva sute de milioane, mai puţin firma PIC, care a cotizat cu 4 miliarde. Spre comparaţie, consiliul judeţean pregătea o mărire de capital de 24 de miliarde. “Păi de ce, din buzunarul nostru, să finanţăm o echipă privată, iar cînd vine vorba de banii din transferuri să nu avem nici un control?” – se întreabă prefectul. “Oare asta nu e suficient pentru ca DNA să se sesizeze” ? O fi… Numai că, din acest punct, s-a declanşat corul bocitoarelor ! Cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, unii vor să conteste legea, pe motiv că se duce dracului fotbalul argeşean, că se va alege praful, ca la Craiova, că se urmăreşte o răzbunare politică, ştiind că PSD-ul domină Consiliul Judeţean iar tribuna oficială e plină de lideri social-democraţi, de zici că e plenară, nu miuţă pe maidan! Cum să rămînă oraşul lui Dobrin fără fotbal? Şi să vezi ce-o mai fi de acum înainte…

În ce mă priveşte, mărturisesc că dau dreptate legislatorului. De ce să finanţez din banii mei o adunătură de fotbalişti ? Sînt ei modele sociale ? Aş, sînt prietenii maneliştilor… A făcut FC Argeş nu ştiu ce mare performanţă în ultimii ani? Aş, sînt mediocrii mediocrilor, jucînd cu stadionul mai mult gol… O să plîngă lumea pe stradă, de dorul lui FC Argeş? Aş, s-au închis ele combinate, darămite o echipă de fotbal! Să vină un investitor privat, să bage fonduri, să scoată profit, că aşa e în toată lumea! Să vină Mutu cu Stroe, să vină Becali, să vină Neţoiu… Să vină miliardarii locali ! Să facă PSD Argeş o chetă şi, pe

banii organizaţiei, să le tatueze fotbaliştilor sigla cu trandafirii pe tricouri, că nu am nimic împotrivă! Să se facă o societate pe acţiuni şi să se listeze la bursă… Există soluţii, nu rămîne Argeşul fără fotbal! Dar nu pe banii mei.

13 martie 2006

Nişte zei cu băşti pe cap

Sub privirile perplexe ale preşedintelui socialiştilor europeni, Mircea Geoană şi-a tras pe sub costum un tricou roşu, ca să dreagă imaginea albastră a PSD. Nu a

reuşit

partidului a rămas troica Geoană-Mitrea-Năstase. Va urma mutarea lui Ion

Iliescu

Cu toate că toată lumea aştepta “sînge proaspăt” la conducere, în fruntea

La PSD, naştere în chinuri! I-aţi văzut pe liderii social-democraţi, încercînd să schimbe imaginea partidului? Nu ? Aţi pierdut un spectacol mai penibil decît “Vacanţa mare”… Sub privirile perplexe ale lui Paul Rasmussen, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Mircea Geoană şi Miron Mitrea s-au deghizat în muncitori, trăgîndu-şi pe ei nişte tricouri roşii, peste care au îmbrăcat haine de firmă! Înainte executaseră un periplu adecvat – o vizită la Ploieşti, cu reculegere la monumentul lui Dobrogeanu-Gherea şi baie de mulţime la cazanul nr. 5 de la CET Brazi! Apoi au urmat discursurile, pe iarba sediului din Kiseleff ! Care au dezamăgit pe cei ce aşteptau “sînge tînărîn partid, odată cu lansarea Generaţiei 2008 a rămas ca înainte, PSD urmînd a fi condus de troica Geoană- Mitrea-Năstase.

De ce spun că schimbarea de imagine a fost un dezastru? Pentru că n-a reuşit să convingă pe nimeni. Aşa cum Victor Ponta, îmbrăcat într-un tricou cu chipul revoluţionarului Che Guevara, este tot un băiat de bani gata, paraşutat din Touareg, tot aşa Mircea Geoană şi Adrian Năstase rămîn nişte miliardari mai obişnuiţi cu capitalele europene decît cu depoul Crîngaşi ! N-au fost de stînga nici sub comunişti, nici după. Au fost elitişti. Înainte au făcut parte din nomenklatură, cercul privilegiat al puterii comuniste, frecventînd şcolile închise ale sistemului, aprovizionîndu-se din casele de comenzi, călătorind peste hotare, căsătorindu-se cu alte odrasle de miniştri. După – au devenit ei înşişi miniştri şi demnitari, gustînd din toate fructele dulci ale democraţiei. Ce ştiu ei despre muncitori, în numele cărora vorbesc ? Pe cine reprezintă ei din electoratul de stînga?

O să-mi spuneţi că am ajuns să vorbesc precum bolşevicii, care cereau liderilor să aibă dosar sănătos, să se tragă din popor, să nu fi mîncat acasă icre negre ci numai borş de ştevie. Geoană şi Năstase sînt oameni educaţi, ştiu limbi străine, pot să susţină o conversaţie despre pictură sau muzică de operă. Ce e rău în asta? De ce n-ar putea ei conduce un partid de stînga? Răspuns pentru că nu mai pot să meargă cu autobuzul! Da,

da, aţi citit bine

După ce-au trăit o viaţă de privilegii, au ajuns să creadă că asta li se cuvine pînă la Judecata de Apoi! Vi-l închipuiţi pe Năstase locuind într-o garsonieră sau pe Geoană reparînd un robinet? Dar pe Mitrea ajungînd cu bicicleta la serviciu? Poate mă înşel, dar

Flori de seră, şefii social-democraţilor se ofilesc în aerul rece de-afară.

ei sînt percepuţi, într-un fel sau altul, ca nişte zei din Olimp. Pune-i pe zei să împingă la o

maşină rămasă în pană! Nu se poate

pun umărul la basculanta în pană a partidului. Dar efortul nu e credibil. Puteau să-şi tragă şi băşti pe cap, să se ungă cu ulei de motor şi să spargă seminţe printre dinţi, că tot nu-i lua nimeni în serios!

Or, tocmai asta încearcă acum să facă liderii PSD,

Şi atunci? Ce rămîne de făcut la PSD? Revenirea la Ion Iliescu, om de stînga, din Olteniţa, pe care toată lumea poate să şi-l închipuie mîncînd peşte la carton şi bînd bragă?

Ion Iliescu este un om sfîrşit în

politică, indiferent de sforţările legate de Polul Social. Generaţia 2008 ? Dacă din ea fac

parte prinţişori precum Ponta sau fete ale lui tăticu, precum Daciana Sîrbu, mai bine

lipsă

din Kiseleff au fost ieri sute de tineri, fete şi băieţi. Statistic, n-or fi toţi fripturişti şi yes- mani ! Poate, printre ei, s-or găsi şi nişte oameni generoşi, idealişti, inteligenţi! Unii care stau la bloc, unii care n-au nevoie de bodyguard şi de servietă din piele! Unii care să facă un pic de apostolat social, pînă să se înfigă la plăcinte! Ei ar putea să salveze stînga românească din ghearele zeilor cu bască!

Din păcate pentru el (şi din fericire pentru această ţară

),

Vanghelie ? Ne umflă rîsul, dacă nu ne-ar veni să plîngem! Totuşi, în faţa sediului

3 mai 2006

Omul care dă

De ce unul din trei români are încredere în Gigi Becali, aşa cum arată ultimul barometru de opinie? Pentru inteligenţa şi eleganţa sa? Pentru că a fost arătat pe la toate televiziunile? Pentru că este patronul Stelei ? Nu, principala cauză este în altă parte – Becali are imaginea omului care dă, luînd locul statului-providenţă

În topul încrederii românilor, Gigi Becali ocupă locul al treilea, după Băsescu şi Mona

Muscă, bătîndu-i detaşat pe politicieni precum Geoană, Tăriceanu sau Vadim. Ascensiunea fulminantă a personajului a plasat chiar şi obscurul PNG (Partidul lui Nenea

Gigi, vorba intimilor

e exclus ca evoluţia respectivă să continue. De altfel, Becali n-a ascuns niciodată că vrea să fie “cel mai puternic din ţara asta”, declaraţie însoţită de ridicarea pumnului drept către cer. Fără echivoc, latifundiarul din Pipera doreşte să ia în mîini frîiele – pentru el nimic

nu pare prea mult, e gata să fie prim-ministru sau să urce în dealul Cotrocenilor Patologica sa voinţă de putere abia apare învelită în formularea arhaică: “Pohta ce-am pohtit!”.

)

peste pragul electoral. Cum pînă la alegeri mai e ceva vreme, nu

Cum s-a ajuns aici? Ca să înţeleagă, analiştii au propus diverse ipoteze. Unii cred că Becali este un neo-legionar iar formaţiunea sa o altă Gardă de Fier. Alţii spun că avem de-a face cu voturile galeriei steliste din toată ţara. În fine, există şi voci care susţin că omul se dovedeşte creaţia perfidă a preşedintelui Băsescu, aşa cum Vadim a fost invenţia lui Ion Iliescu. În fiecare explicaţie există o fărîmă de adevăr. Becali a adoptat sloganuri legionare, pupă icoane şi se declară de dreapta, însă nu s-a manifestat xenofob (chestia cu “Cupa Campionilor interzisă ciorilor” e o mîrlănie, nu un program politic) şi nici nu pare un fanatic al ortodoxiei, în ciuda deselor sale “discuţii” cu Dumnezeu (simple şiretenii de

imagine, nu simptome psihiatrice). Becali contabilizează simpatiile microbiştilor Stelei, dar acest capital de simpatie este volatil şi nu garantează nimeni că se va transforma 100 la sută în voturi! În fine, Becali este creaţia preşedintelui Băsescu, cu care stă la şpriţ, dar mai există un naş, din partea cealaltă a baricadei să nu-l uităm pe Viorel Hrebenciuc

Să completăm tabloul lui Becali, cu o tuşă personală, propunîndu-vă o explicaţie din perspectiva omului de media. De doi ani, o televiziune comercială îl expune pe Becali cu obstinaţie, obţinînd audienţă şi cîştigînd bani e vorba, aţi ghicit!, despre PRO TV. Văzînd că produsul se vinde, celelalte posturi au intrat în horă, declanşîndu-se efectul de avalanşă nu mai e seară să nu deschizi televizorul şi să nu-l vezi pe Becali. Becali vorbind despre fotbal, Becali în lojă, Becali certîndu-se cu Vadim, Becali certîndu-se cu Bodu, Becali certîndu-se cu Tăriceanu, Becali luptîndu-se cu Diavolul, Becali aruncînd

cu bani în cerşetori, fotbalişti, manelişti şi popi, Becali făcînd case la sinistraţi, Becali,

Becali, Becali

comparaţie. Profesorii României, oamenii de ştiinţă, actorii, scriitorii sau ierarhii Bisericii nu mai au loc pe micul ecran de Becali! Iar rezultatul se vede

Personajul a ajuns ubicuu, la fel ca Dumnezeu, Doamne iartă-mă pentru

Profesorul italian Giovanni Sartori a analizat fără ipocrizie modul în care televiziunea

schilodeşte mintea. Nu e nici o exagerare cum să negi efectul imaginilor, cînd românii stau, în medie, trei ore pe zi în faţa micului ecran? Stau sub duşul imaginilor, nu mai pun mîna să citească o carte iar vocabularul li se atrofiază, ceea ce duce la abolirea gîndirii critice, imposibilă în afara cuvintelor abstracte, a ideilor care nu se văd ! Stau şi primesc emoţii prefabricate, senzaţii epidermice. Vă îndoiţi? Gîndiţi-vă că lumea spune: “V-am văzut la televizor!”, nu - “Am auzit ce-aţi spus la televizor!”. Ce spui nu e important, imaginea e totul. Or, imaginea construită de regizorii nevăzuţi în cazul Becali este aceea a unui om care dă. Care face pomeni. Care miluieşte. Care ajută. Imaginea unui om căruia îi pasă. De aici mai e un pas pînă la imaginea unui sufletist, a unui bun creştin. A unui om de încredere. A unui politician altfel decît ceilalţi, care iau. Aşa simte Homo Videns, telespectatorul român, rămas fără pomeni de la statul-providenţă şi sperînd acum să

primească ceva de la surogatul său, Becali. Omul care dă. Că aşa e filmul nimeni n-a primit vreodată nici un cap de aţă de la o imagine

Numai că

4 mai 2006

Nouă gînduri despre Europa

Astăzi este Ziua Europei. Este ultimul 9 mai pe care îl trăim în afara Uniunii Europene. Ocupaţi cu treburile zilnice, nici nu realizăm că trăim la o cumpănă de istorie. De la anul, dacă avem noroc, România va adera la prima construcţie politică trans-naţională, eveniment comparabil cu 1 decembrie 1918. Eveniment pe care îl vom trăi cu ochii închişi ?

1. Este limpede că politicienii din România nu sînt pregătiţi să explice maselor ce este Uniunea Europeană şi nici care sînt avantajele aderării ţării noastre la ea. Noroc că avem o tradiţie europeană încă din secolul al XIX-lea, cînd elitele noastre se simţeau bine la Paris şi la Berlin, tradiţie care s-a păstrat în rîndul

populaţiei educate. Noroc, de asemenea, că, încă din anii ’90, Occidentul a constituit un miraj pentru marea masă, care vrea să trăiască bine. Trei milioane de români lucrează în Occident şi 85% din ei fac munci umile, în speranţa că vor strînge bani pentru casă şi maşină. Asta n-ar fi fost posibil fără politica permisivă a Uniunii, în domeniul circulaţiei forţei de muncă. De la anul, frontierele se vor deschide şi mai larg

2. Este limpede că, de la anul, va trebui să ne comportăm europeneşte şi acasă la noi! Uniunea este un spaţiu economic în care preţurile dar şi veniturile tind să se uniformizeze, în condiţiile aceloraşi norme. Adică vom fi obligaţi să facem curăţenie occidentală la noi în hotel, dacă cerem un preţ occidental, plătindu-ne personalul la nivel occidental. Înălţînd ştacheta la fel de sus pentru toţi, e limpede că unii n-o vor putea trece! De aici spaima difuză printre firmele româneşti care n- au investit, nu s-au tehnologizat, nu sînt gata de competiţie. De aici un posibil val de falimente, o creştere a şomajului. S-a terminat cu subvenţiile la firmele de stat, s-a terminat şi cu politicile protecţioniste. Nu ştiu ce-au negociat cei ce au încheiat acordurile cu UE, dar alte state s-au luptat să-şi protejeze diverse ramuri economice

3. Nici consumatorii nu vor fi mai protejaţi. Prevăd că renunţarea la subvenţiile

pentru încălzire va crea mari probleme în spaţiul urban. Ce vor face pensionarii în faţa noilor scumpiri ale utilităţilor? Ce vor face şomerii, persoanele asistate, dar şi cele cu venituri medii ? Abia acum primăriile caută soluţii pentru a produce

energie mai ieftină. E tîrziu

ciuda investiţiilor în refacerea punctelor termice. Apoi, cei care nu-şi pun repartitoare, vor plăti şi pierderile ! O situaţie dificilă întrevăd şi la cei cu centrale pe gaz, al cărui preţ va creşte

Mă tem că şi Piteştiul va trece prin acest şoc, în

4. Cine va cîştiga şi cine va pierde din aderarea României la Uniunea Europeană? Răspunsul este dificil. Deschiderea pieţelor înseamnă intrarea unor noi jucători, cu tradiţie. Patronii români vor avea de-a face cu agresivitatea şi experienţa

companiilor multinaţionale. Unii dintre oamenii cu bani de astăzi s-ar putea să piardă tot. În schimb, clasa mijlocie s-ar putea să cîştige. Tinerii bine pregătiţi vor avea salarii mai motivante chiar în ţară. Vor pierde cei în vîrstă, incapabili să se mai adapteze, pentru că statul român va putea să plătească o pensie onorabilă abia peste 20 de ani.

5. În domeniul politic, partidele vor pierde anumite grade de libertate. Retorica naţionalistă nu este agreată în cancelariile Uniunii. Cu toate acestea, partidele xenofobe vor strînge o grămadă de voturi de la cei nemulţumiţi. Şi vor fi destui Orice partid responsabil din România, fie de stînga, fie de dreapta, va trebui să ia în calcul noile provocări europene şi să elaboreze deja seturi de politici publice pentru ele.

6. În domeniul administrativ, esenţială va fi capacitatea de a absorbi fondurile europene. Se va da o luptă disperată pentru banii comunitari iar cine va pierde va fi condamnat la subdezvoltare. Din păcate, aproape nimeni nu a gîndit un plan de dezvoltare al Argeşului, să zicem, în următorii zece ani. Pe ce mizăm? Ce proiecte avem? Eu cred că dacă nu mizăm pe turism, servicii, industrie auto, petrol şi cercetare sîntem pierduţi. Ce ne trebuie? Infrastructură (drumuri, comunicaţii, reţele de utilităţi) şi idei

7. Acum, pentru omul simplu. Indiferent de vîrstă, indiferent de profesie, nu strică să învăţăm ceva engleză va fi limba oficială a Uniunii. În plus, cred că nu ne-ar strica să ştim cum să deschidem computerul şi să trimitem un e-mail sau să navigăm pe Internet. Nu trebuie să ne transformăm în programatori dar unealta

asta devine indispensabilă

analfabet va fi cel ce nu ştie engleză şi computer

Normele educaţionale se schimbă – în 2010,

8. Încă un lucru despre şcoală. Profesorii români ar trebui să priceapă că, după intrarea în Uniune, orice şcolar cu bani va putea studia la Paris, Londra sau, mă

rog, Praga ! Concurenţă la nivelul şcolii ? Noi nu prea ne-am lovit de aşa ceva S-a terminat cu ormitul la ore, că fac meditaţie acasă!

9. Cele mai mari schimbări vor avea loc la ţară. De la sistematizarea gospodăriilor pînă la meseriile din acel spaţiu, totul va fi în mişcare. Este zona de Ev Mediu a României, care nu poate rămîne aşa. Probabil că economia de subzistenţă (aceea în care faci agricultură pe un hectar, cu munca familiei, ca să ai ce mînca) va dispărea. În satele franceze, toată lumea lucrează pentru doi-trei fermieri. Şi

trăieşte bine

seama ce transformări uluitoare vor fi aici?

În UE, 3-5 % din populaţie face agricultură. La noi - 53% ! Vă daţi

9 mai 2006

Barbari la porţile Europei

În timp ce oficialităţile sărbătoreau fără fast Ziua Europei, într-unul din amfiteatrele Universităţii Piteşti se auzeau proteste. Cîţiva studenţi turbulenţi au întrerupt discursurile palide ale tehnocraţilor pro Uniune, strigîndu-şi revolta. Sînt noii barbari, care bat la porţile Europei

Sigur, ieşirea acestor tineri s-a încadrat în normele bunului-simţ. Nimeni n-a huiduit,

nimeni n-a aruncat cu ouă sau cu roşii, nimeni n-a incendiat maşinile participanţilor la

simpozionul respectiv. Se putea şi mai rău

Istorie au sfîşiat discursul tehnicist al invitaţilor – consilieri pe probleme de integrare din ministere şi de la prefectură. “Mai lăsaţi-ne cu fondurile structurale, politicienii nu ştiu decît să profite de Europa, dar omul simplu ce are de cîştigat? Am ajuns să punem cipuri

la cai dar pensionarii mor de foame

pregătiţi

de la prezidiu… Din ultimele rînduri ale amfiteatrului, lumea părea împărţită în două – în

faţă tocilarii, în spate băieţaşii de cartier!

Totuşi, vocile răguşite ale cîtorva studenţi la

Noi nu vrem să intrăm în Europa. Nu sîntem

”,

au zis studenţii. Şi au rîs gros şi au mai făcut un pic de mişto de “papagalii”

Euro-sceptici? Asta ar presupune că studenţii ştiau cum funcţionează şi ce valori are

Uniunea Europeană, manifestîndu-şi dezacordul cu ele. Nici vorbă de aşa ceva

lor era pur visceral, pe principiul contestării autorităţii. Cu toate că retorica lor era de stînga, nici unul nu părea mort de foame! Cu blugi strîmţi şi tricouri negre, mulate peste muşchii lucraţi la sală, cu lanţul de aur cît mai gros la gît, păreau mai curînd nişte buticari prosperi, nişte schimbători de valută de succes, nişte suporteri din galeria unei echipe de fotbal în vogă. Nişte şmecheraşi, deranjaţi în activitate. Nişte barbari, cărora oamenii civilizaţi le-au sugerat să dea muzica mai încet ! Pentru că, de fapt, aici stă problema.

Protestul

Uniunea Europeană este locul oamenilor politicoşi, care respectă reguli, care nu aruncă gunoaie pe autostradă şi nici nu fumează la serviciu. Protestatarii noştri simt instinctiv că, dacă ne integrăm, li se vor cere diverse lucruri: să se spele pe dinţi, să înveţe, să nu întîrzie la slujbă, să salute, să nu mai înjure în trafic. Or, regulile enervează.

Dacă un simplu simpozion universitar începe să polarizeze astfel energiile, vă daţi seama ce se întîmplă în societate? România pare a se sparge în bucăţi, la impactul cu Uniunea Europenă. Dacă marginalii protestează, elitele se bucură vorbesc aceeaşi limbă cu tehnocraţii de la Strasbourg şi Bruxelles sau cel puţin au început s-o mimeze, dacă n-o înţeleg pe deplin. Discursul consilierului de la Integrare din Prefectură a fost presărat cu termeni tehnici, un jargon care mai mult legitimează decît comunică! Consiliera din minister fulgera cu ochelarii cu rame din aur şi zîmbea rece, profesional, fără să se implice empatic. Singurul normal din toată comedia mi s-a părut un profesor universitar, care a vorbit echilibrat şi simplu. Omul nu mima nimic, fusese educat în valorile culturale europene, se vedea asta. El nu era un tehnocrat, era un intelectual şi se simţea acasă în Europa.

Poate că aici este cheia problemei în educaţie. Integrarea în Uniunea Europeană ţine, înainte de creşterea PIB-ului, de şcoală. Dacă profesorii nu sînt capabili să le insufle noilor generaţii valorile europene (toleranţă, democraţie, drepturile omului, cultură şi umanism), partida e pierdută. O ţară poate creşte economic şi sub dictatură. În schimb, democraţia nu garantează automat prosperitatea. E nevoie de educaţie, de cunoaştere, de credinţă. Uniunea Europeană, proiect politic laic, mizează pe cultură şi pe toleranţă. Va trebui să o credem pe cuvînt şi să facem ca ea. Uniunea Europeană n-are încă armată proprie, n-are un ethos războinic, în schimb are cetăţeni inteligenţi şi bogaţi, capabili să finanţeze oricînd un corp militar de elită. Să ne alăturăm ei. În fine, Uniunea Europeană are şi o poliţie continentală, care nu acceptă mita, nu se pierde cu firea şi acţionează, uneori, în forţă, dacă barbarii au băut prea mult şi cîntă cu gura pînă la urechi. Chiar şi cîntece patriotice

Halal să-ţi fie, coane Nicule!

10 mai 2006

Topite de emoţie, toate ziarele locale au consemnat, sîmbătă, declaraţia-şoc a senatorului Nicolae Văcăroiu, care anunţa moartea cabinetului Tăriceanu. Şi nu aşa, vag, ci cu o dată precisă marţi, la votarea moţiunii de cenzură la legile sănătăţii. Văcăroiu ştie ceva ! - au jubilat jurnaliştii. Păi cum să vorbească gura fără el? Nu e al doilea om în stat ?

Şi uite aşa, toată lumea a început să calculeze. Deci Alianţa votează pachetul, PSD şi PRM – nu! Majoritatea e fragilă, cine ştie dacă parlamentarii Puterii or să vină ? S-ar putea să se întîmple ca la respingerea ordonanţei DNA. Apoi, dacă oamenii lui Guşă vor

vota cu Opoziţia, dacă rebelii lui Ciontu, dacă minoritarii

ceva decît cotele echipelor la pariuri sportive sau bilele la ruletă! Să vezi că are dreptate

Numerele se învîrteau, mai

Văcăroiu! Şi, dacă mai pică de două ori guvernul, ajungem la anticipate! PSD are deja guvernul pregătit

Pe fondul acestei surescitări, puţini politicieni au rămas ieri liniştiţi. Printre ei Constantin Nicolescu, om care nu se îmbată cu apă rece, declarînd că “nu e momentul” unei crize guvernamentale! Iar moţiunea a căzut, în ciuda huiduielilor grupurilor de presiune ale

Opoziţiei, care au transformat Parlamentul în circ

sute, ceea ce ne face să-l privim cu scepticism pe preşedintele Senatului ! Halal informare

! Halal profeţie ! Halal să-ţi fie, coane Nicule ! Cum i-ai ţinut pe jar pe fraieri ! După asta, credibilitatea o să-ţi urce pînă la cer

A căzut nu la un vot-două, ci la două

De fapt, de cînd a trecut în opoziţie, Văcăroiu este umbra palidă a lui Văcăroiu de la Putere. Pe cît de puternic a fost înainte, pe atît de stingher mi se pare acum, cînd partidul său e mai mult pe la Parchet decît prin Senat. Nici presa centrală nu-l răsfaţă. I-a rămas presa locală, singura care l-a tratat cu bun-simţ şi cu respect, pentru părul său alb, pentru pregătirea şi rangul său. Şi uite că tocmai presa locală a trebuit să înghită gogoaşa – ceea ce părea o declaraţie uluitoare, din empireul puterii, făcută în exclusivitate la Piteşti, a fost o aiureală. Cînd credea că a intrat în culisele politicii de categorie grea, uite-o privind, de fapt, în găleata femeii de serviciu! Măcar să ne fi făcut cu ochiul, nea Nicule, ca să ne prindem şi noi că vorbeşti la mişto

Sînt curios, astăzi, cum va fi tratat senatorul Văcăroiu în paginile presei locale. Căci dragostea înşelată se transformă, uneori, în gelozie şi ură, nu în indiferenţă

Condiţia găinii postmoderne

15 mai 2006

Voi alterna comentariile mai lungi cu fragmente de gînd, pe care le-am numit “manşete, în amintirea poeţilor care, prin cafenele, îşi notau ideile pe manşetele cămăşii! Ce pierd în coerenţă, cîştig în spontaneitate

# UN SONDAJ SF. Ziarul “Top” a publicat cel mai fantezist sondaj de opinie pe care l- am văzut vreodată. Un sondaj fără autor şi fără marjă de eroare, dar care, se spune, a fost comandat de PD! Rezultatele sînt halucinante. Cică, în Argeş, Alianţa PNL-PD are 52%, o creştere de circa 20 de procente faţă de votul din 2004 ! În teoria politică nu se consemnează nici un caz similar. Este prima dată cînd o coaliţie aflată la putere creşte, după doi ani de guvernare! Douăzeci de procente, după certuri nesfîrşite între aliaţi şi unsprezece valuri de inundaţii ! În schimb, PSD e cotat cu 15%, în Argeş, judeţ roşu”, în care social-democraţii n-au coborît niciodată sub 25% ! În aceste condiţii, ce să ne mai mire că PD Argeş (organizaţie cu rezultat mediocru la localele din 2004) are, în sondajul publicat de „Top”, circa 33% (unul din trei alegători votează cu Bica!!!), iar PNL-ul lui Miuţescu 19,3%, la egalitate cu PRM. Nu e fraier cine îi intoxică pe jurnalişti ci acela care publică

# RECUNOŞTIINŢA, FLOARE RARĂ. Am auzit că, într-un cadru privat, prefectul

Cîrstoiu a fost întrebat ce se întîmplă cu Tăriceanu. “Nu mai apucă 1 iunie!” – ar fi răspuns, rîzînd, vulpoiul de la Nucşoara. Ştie ceva cumătrul lui Băsescu sau doar bravează ? Indiferent de răspuns, chestiunea mi se pare imorală (dacă e adevărată) – chiar Tăriceanu şi guvernul său l-au transformat pe glumeţ în prefect pe viaţă. Dar recunoştiinţa e floare rară.

# ROMÂNIA PROFESORULUI TEODORESCU. Bogdan Teodorescu, profesor de

marketing politic la SNSPA, segmentează piaţa electorală din România în trei mari categorii. Prima şi cea mai consistentă (45%) este aceea sensibilă la mesajul de ajutor social, electorat sărac şi permanent asistat. Cea de-a doua, vibrînd la mesajul instituţional de combatere a corupţiei (25%), a votat cu dreapta. În fine, ultima categorie este cea anti- sistem, reacţionînd la mesaje protestatare şi anti-europene (electoratul României Mari). Teodorescu subliniază că, astăzi, prima categorie nu se mai simte reprezentată de nimeni, întrucît mesajul PSD-ului condus de Geoană (reforma internă) este unul instituţional ! Aşadar, în numele stîngii nu mai vorbeşte nimeni? Nimeni, în afară de Becali, omul care dă, omul-providenţă, cel ce ia locul statului-providenţă! În campanie, zice Teodorescu, Becali o să ia voturi de la Geoană, nu de la Vadim. Ultimul va începe să lanseze mesaje anti-sistem

# IANI ŞI AVIARA. Subprefectul Iani Popa, elegant, cu cravată pastel, stînd picior peste

picior, încerca să-i liniştească ieri pe jurnaliştii agitaţi (blugi, tricouri

în pericol să se infecteze cu boala găinilor. Desigur, pentru Iani, ca pentru orice orăşean, găina este o abstracţiune, o prezenţă obişnuită numai în farfurie. Din păcate, există şi

argeşeni care dorm în case de chirpici, cu păsările alături, ca să nu le fure vecinii. Pentru

ei, găina nu e un simulacru ci o realitate

gripa aviară loveşte şi fermele. Aici se potriveşte o vorbă a lui Jean Baudrillard, teoretician al postmodernismului: “În creşterea industrială, animalele încep să sufere:

iepurii devin sterili, puii de găină - isterici, porcii – canibali. Oamenii, ca şi animalele, se îmbolnăvesc de concentraţie industrială şi de organizare ştiinţifică a muncii”.

)

că populaţia nu e

Virusul H5N1 pe ei îi vînează

Am aflat că

# ULTIMUL TOXICOMAN AL ROMANULUI. Prietenii mei, indiferent de vîrstă, nu

mai citesc romane. Unii spun că nu s-a mai scris nimic esenţial de la Dostoievski încoace, alţii zic că n-au timp, în fine, cei mai subtili consideră că obţin mai multe idei din monografii şi non-fiction. Cu toţii se încadrează în cultura postmodernă, care priveşte cu suspiciune toate marile poveşti ale lumii, fie că sînt romane, fie că sînt ideologii, şi ridică monumente fragmentarului şi lipsei de sistem. În ciuda lor, rămîn un călător în spaţiile livreşti, un toxicoman al romanului, chit că nu-l mai tolerez în doze prea mari, adormind, seara, cu “seringa” deschisă, pe piept

16 mai 2006

Piteşti, oraş european

De mult nu mi-a fost atît de greu să scriu un comentariu. Ştiu decizia Europei, în ce priveşte aderarea ţării, aşa cum o ştiţi şi dumneavoastră. Problema este că nu pot să-mi imaginez ce va urma. Integrarea în Uniune a fost o poveste de succes pentru ţări sărace, precum Portugalia sau Irlanda, dar asta nu e o regulă. Vom fi capabili să gestionăm cu cap fondurile europene, ca să ne facem viaţa mai bună? Avem politicieni, administratori şi experţi, care să se bată pentru banii comunitari? Nu ştiu. Ştiu doar cum aş vrea să arate Piteştiul şi Argeşul peste zece ani

# Dacă se va păstra ritmul actual de motorizare a populaţiei, în doi ani nu se va mai putea

circula prin oraş, darămite să găseşti un loc de parcare. Şoseaua de ocolire a Piteştiului este vitală. În paralel cu ea, ar trebui modernizată centura, de la Podul Viilor la Bascov. Iar dacă, de acolo, vor pleca autostrăzi spre Transilvania (prin Vîlcea şi prin Cîmpulung), tare bine ar mai fi

# Municipalitatea ar trebui să mizeze pe transportul în comun cu autobuze. Soluţia maxi-

taxi este o ruşine, iar argumentul că rezolvă problema circulaţiei din Piteşti nu stă în picioare. Şi ricşele rezolvă problema circulaţiei în Calcutta dar asta nu înseamnă că indienii călătoresc civilizat. S-au scos prea mulţi bani din maxi-taxi, ajunge! Autobuzele înseamnă mai puţină poluare şi mai multă siguranţă pentru piteşteni.

# Să sperăm că Piteştiul anului 2015 va avea mai mult spaţiu pietonal şi că îşi va păstra

actualul spaţiu verde! Primăria ar putea analiza varianta de a închide circulaţiei auto anumite străduţe. Modernizarea centrului ar trebui continuată pînă la Teatru şi după Cartierele de vile dinspre Trivale, Găvana, Smeura vor trebui înglobate organic în oraş, cu canalizare cu tot! În fine, Piteştiul va înghiţi, probabil, Bascovul, Ştefăneştiul şi se va extinde spre Albota

# Judecînd după cererile de la Primărie, ar mai fi nevoie de cinci mii de case. Ele se pot

construi spre periferie, spre Albota, dacă se rezolvă problema gropii de gunoi. E nevoie de un nou cartier, modern, pentru tineret. Asta obligă la extinderea reţelelor de utilităţi. Va fi nevoie de noi centrale termice, poate neconvenţionale, poate mixte. Va fi nevoie de investiţii, de parteneriate, de inteligenţă.

# Activităţile industriale vor fi scoase din oraş. În loc să construieşti, înghesuit, un sediu de firmă pe o stradă cu sens unic, mai bine mergi la periferie, într-un parc industrial. În Piteşti vor rămîne birourile, reprezentanţele, agenţiile. Servicii, comerţ. Învăţămînt,

cercetare, design, media, publicitate. Mall-uri, industria divertismentului industrie se rezumă la cîrciumi şi baruri de noapte !

Astăzi, această

# Piteştiul va avea nevoie de edificii reprezentative, de cultură şi ştiinţă, de religie. O

biserică a tinerilor în actualul parc 1907, un centru de afaceri în Trivale, noi sedii pentru universităţi. Ce ziceţi de un zgîrie-nori în Găvana, de un nou spital municipal?

# Dar destul despre Piteşti. Judeţul este subdezvoltat în sud şi nepus în valoare, în nord.

În sud este nevoie de investiţii în agricultură, e nevoie de apă pe platforma Cotmeana şi la Uda. În nord, asfaltul ar trebui să urce pînă la poalele Făgăraşului, unde sute de cabane -şi aştepte turiştii. Curtea de Argeş trebuie integrată în marile circuite turistice europene iar Cîmpulungul – să redevină un paradis al comerţului şi al zootehniei ecologice.

# De ce să nu folosim banii europeni pentru dezvoltarea unor noi staţiuni turistice, pe

versantul sudic al Făgăraşului ? Pînă acum, există proiecte timide şi eforturi aşişderea. Pîrtii de schi, hoteluri, servicii. Drumuri bune, comunicaţii. Ca să-i convingă pe proprietarii de terenuri din Antalya să le dea pentru construcţia de hoteluri, Turcia i-a transformat pe oameni în acţionari. Oare moşnenii noştri n-or fi de acord să devină capitalişti?

Cîştig dublu pentru Adrian Miuţescu

17 mai 2006

Liberalii argeşeni intră în focuri. Dorind să marcheze 131 de ani de la înfiinţarea partidului, Adrian Miuţescu şi compania s-au angrenat într-o serie de evenimente cu răsunet naţional. Este proba de foc a maturităţii organizatorice a PNL Argeş dar, dacă totul iese bine, influenţa şi prestigiul liderilor locali vor creşte vertiginos

Nu este uşor să faci politică în Argeş! Dacă vrea să organizeze evenimente, orice partid care se respectă ştie că trebuie să ridice ştacheta calităţii cît mai sus. Cum ar putea fi altfel cînd Piteştiul a găzduit prima şedinţă de guvern din teritoriu, sub Adrian Năstase ? Conştienţi de acest lucru, dar fără complexe, ambiţioşi şi inventivi, uite că şi oamenii lui Adrian Miuţescu au pus pe roate o vastă acţiune de imagine, numită Zilele Liberalilor Argeşeni. Ocazia ? 131 de ani de la înfiinţarea partidului. Din ceea ce am aflat, calendarul evenimentelor este foarte bogat şi se suprapune, parţial, peste Zilele Oraşului, lucru inteligent. Vor fi dezbateri, concerte, întîlniri cu tinerii, spectacole şi premii. Vor fi conferinţe de presă şi dansuri populare. Seniorii Radu Cîmpeanu şi Constantin Bălăceanu-Stolnici sînt invitaţi să cuvînteze. Balul liberal va fi deschis chiar azi de Bogdan Olteanu, tînărul preşedinte al Camerei Deputaţilor, care va realiza un tur de forţă, vizitînd patru oraşe. În fine, pentru o încheiere în forţă, însuşi premierul Călin Popescu- Tăriceanu va veni la Piteşti, se va întîlni cu oamenii de afaceri şi va trece pe la Dacia- Renault. Iniţial, vizita premierului fusese programată pe 24 mai, însă, din cauza unor întîlniri cu sindicatele, se pare că va fi decalată cu o zi.

Angrenîndu-se în acest proiect, cel mai complex eveniment de imagine pe care l-am avut în ultimii ani în Argeş, PNL Argeş îşi dă proba de foc a maturităţii organizatorice. Dacă totul iese bine, cîştigul va fi dublu. În primul rînd, va fi un cîştig de piaţă. Plimbîndu-şi vedetele, strîngînd cît mai multe mîini, liberalii vor aminti publicului că Argeşul a fost casa marii familii a Brătienilor, vor aduna puncte electorale preţioase. În al doilea rînd, cîştigul va fi unul de legitimare. Acuzat de adversari că este un outsider, pentru că vine din provincia provinciei, de la Curtea de Argeş, Adrian Miuţescu arată acum tuturor că

poate aduce la Piteşti numele grele ale partidului, pînă la cel mai înalt nivel. În acest fel, influenţa şi prestigiul liderului argeşean vor creşte vertiginos

Pînă aici, toate bune şi frumoase. Dar rămîne o întrebare în afară de spectacolul mediatic, care ca cuprinde, cu siguranţă, paginile ziarelor locale, cu ce se alege argeşeanul? Este important să avem parlamentari (de la Putere sau din Opoziţie) cu uşi deschise la nivel central ? Cred că răspunsul este evident. Da, contează ca aleşii locali să fie bine văzuţi în partidele lor, să aibă acces la pîrghiile deciziilor administrative, să

“taie” o felie cît mai mare din tortul bugetului pentru Argeş! Judeţele României sînt într-o competiţie reală, dar niciodată mărturisită, atît între ele cît şi cu Capitala. Chiar şi după ce vom adera la Uniunea Europeană şi ne vom integra regional, jocul va continua, la scară mai mare. Se va numi lobby local. De aceea, este bine şi pentru cetăţean ca “Zilele

Liberalilor Argeşenisă aibă succes

pentru descongestionarea circulaţiei. Avem nevoie de extinderea reţelei de utilităţi. Avem

nevoie de o groapă de gunoi ecologică. Şi aşa mai departe

Avem de terminat şoseaua de centură a Piteştiului,

De fapt, nici nu se putea altfel. Argeşenii au avut mereu lideri puternici. Pînă şi pe

vremea comunismului

dinastie liberală, mulţi miniştri, un preşedinte de republică. Păstrăm tradiţia

Nu stă în firea oamenilor locului să cadă pe locul doi. Am dat o

18 mai 2006

Daciana, las-o aşa!

Vă era dor de Daciana? Cum care Daciana ? Daciana Sîrbu, blonda de la PSD, fata fostului ministru de la Agricultură, aleasa dumneavoastră în Parlament, pe care aţi

văzut-o la televizor, pe la emisiunile alea uşurele

Dacă vă era dor şi nu vă ajung zvonurile despre legătura cu Ponta, hai că am ceva

tare – fata a iniţiat un proiect de lege! Mi l-a trimis pe e-mail

Hai că v-aţi adus aminte ! Aşa

Citiţi şi vă cruciţi!

Daciana Sîrbu s-a supărat. Nu pe această ţară, că n-o merită, ci pe publicitari. Se ştie că toţi bărbaţii sînt nişte porci dar copywriterii şi art-directorii parcă întrec măsura. Altfel nu se explică toate reclamele alea sexiste. “Publicitatea din România promovează discriminarea femeii, clipurile publicitare arătînd mereu o femeie preocupată doar de baie, bucătărie şi podea, ca şi cum acestea ar fi - sau ar trebui să fie - ocupaţiile de bază ale femeii. Ba mai mult, în aceste producţii publicitare, ca femeia să spele cu succes are nevoie de un expert (de cele mai multe ori bărbat), care să îi indice cel mai bun detergent. Aceste clipuri arată, de asemenea, că mintea femeilor este copleşită de interes pentru hrănirea familiei şi, cel mai adesea, tot un bărbat - bucătar expert îi sugerează cea mai bună reţetă. Cu alte cuvinte, nu numai că se promovează ideea ca femeia să stea la cratiţă, dar se mai promovează şi altă idee stupidă: conform acestor producţii, femeia nu ar fi capabilă nici măcar să ştie care este cel mai bun produs sau reţetă”, declară iniţiatorul proiectului legislativ.

Doamne, cîtă dreptate ai, Daciana ! E fals, e total fals spună, iar dacă e deputat de Argeş, cu atît mai bine

Bine că s-a găsit cineva s-o (În paranteză fie spus, vezi ce

Deci femeia din România

nu este preocupată de baie, bucătărie şi podea ! Şi nici nu-şi pune problema care este cel

mai bun şi ieftin detergent

familiei ! Şi noi, tîmpiţii, care credeam că, dacă ne căsătorim, vom avea parte de o

mîncare caldă şi de un mic preşuleţ, curat, pe care să dormim, încovoiaţi, în faţa uşii ! Am luat de bună părerea taţilor noştri, nişte troglodiţi comunişti, care credeau că bărbatul

trebuie să repare maşina, în timp ce femeia face de mîncare

În fine, n-are nici cel mai mic interes pentru hrănirea

sexistă e şi limba română, că n-are femininul de la deputat

).

Dar nu! Asta a fost odată

Acum, femeia are alte preocupări de exemplu, face politică. Curăţenia în casă ? Asta e

În plus, se pot întîmpla şi accidente dacă-ţi rupi vreo

unghie ? Spălatul rufelor? S-au inventat maşinile automate, ia să le folosească bărbaţii, că

Dacă nu-i place,

pentru servitori şi menajere

tot sînt înnebuniţi după tehnică ! Masă caldă? Ha! Apă plată cu lămîie

domnul poate mînca la restaurant. Şi să ia şi plozii cu el

Ajunge cu sclavia femeilor!

Mai vreţi şi alte argumente? Zi-le, Daciana! “O dată în plus, discriminarea femeii este promovată prin clipurile în care bărbaţii sînt arătaţi privind la televizor, cu telecomanda în mînă, iar femeia dă cu aspiratorul sau îi serveşte domnului băutura. Dacă ar fi să dăm crezare acestor reclame, atunci ar trebui să acceptăm condiţia pe care ele o atribuie femeii, cu alte cuvinte, femeile iubesc mai mult detergenţii şi condimentele decît viaţa culturală sau munca intelectuala. S-a conturat deja, în publicitate, o mentalitate maliţioasă despre cultura şi inteligenţa femeii, iar această atitudine trebuie să înceteze”, scrie cu

litere de foc în proiectul legislativ al domnişoarei parlamentar, iar CNA-ul este chemat să se sesizeze şi să interzică spoturile obraznice. Păi n-a mai făcut-o şi în cazul reclamei alea la coniac, cu Dorel, pe motiv că promovează comportamente anti-sociale ? Dacă propunerea Dacianei trece, n-o să mai vedem decît clipuri cu doamne şi domniţe cîntînd

la flaut şi dezlegînd teoria

relativităţii

În acest moment, Daciana poate să spună, liniştită, că şi autorul acestor rînduri este un porc misogin, care nu apreciază valorile feminine şi nu se aliniază modernizării sociale.

De fapt, eu ştiu că lumea este mult mai complicată, că fiecare bărbat are partea sa feminină (şi fiecare femeie are partea ei masculină), că, în cuplu, sarcinile casnice se împart şi că feministele şi misoginii îmbătrînesc în singurătate. Ştiu care sînt limitele bărbaţilor şi ale femeilor şi mai ştiu că nu pot unii fără alţii. Viaţa nu e ca-n reclame. De aceea, pot să trag şi o concluzie: Daciana, lasă lumea publicităţii aşa cum este ! Lasă bărbaţii să creadă că femeile sînt obsedate de curăţenie şi de bucătăreală ! Este în

avantajul vostru

legea spulberării iluziilor ! Strîng semnături şi interzicem să mai apară în reclame, de

orice fel, numai “bunăciuni” pe al căror buletin scrie 90-60-90

Că ei mai cred şi altceva

Dacă interzici asta, mă jur că voi iniţia şi eu

24 mai 2006

Mass-media suferă de gripa aviară!

Din nou, bătrînul Walter Lippmann are dreptate. În urmă cu 80 de ani, Lippmann, Pontiful presei americane, avertiza că ştirile nu sînt totuna cu adevărul. Criza gripei aviare, din care parcă nu mai putem ieşi, îi confirmă, încă o dată, analiza

De cîteva luni, nu poţi să mai deschizi televizorul fără să găseşti ştiri şi comentarii despre gripa aviară. Pe agenda media, subiectul rămîne fierbinte, din cauza neobişnuitului său – nu vezi în fiecare zi “cosmonauţi” adunînd găini, nici cartiere în carantină. Iar dacă te gîndeşti că nu există tratament împotriva virusului H5N1, te scutură un fior de groază (cei care au citit “Apocalipsul” lui Stephen King ştiu de ce), te uiţi pieziş la orice pasăre şi parcă-ţi vine să dai fuga după Tamiflu”. Acum nu mai este vorba de cîteva lişiţe moarte, găsite prin cine ştie ce cătun din Deltă, acum molima a ajuns în combinatele avicole, îşi spun jurnaliştii. Iar insistenţa cu care media promovează subiectul începe să modifice agenda politicienilor, dar şi pe cea a publicului. Autorităţile par incapabile să controleze fenomenul. Preşedintele se scoală de la Elias, ca să-i mai tragă o scatoalcă premierului.

Primarii de sector vin în miez de noapte, să supravegheze carantina

românul simplu, care ştia de boala găinilor de la tata-mare, a început să se îngrijoreze şi a

şters puiul fript din meniu, dînd-o pe carne de porc. În ultima vreme, îngrijorarea românului simplu tinde să se transforme în furie, cînd veterinarii nu-l mai lasă să iasă din cartier! Urmarea? Un val de isterie tinde să ne sufoce pe toţi, iar pe producătorii de carne de pasăre îi împinge spre faliment

În fine, pînă şi

De fapt, despre ce e vorba aici? Despre o realitate mai complicată decît putem noi s-o înţelegem. Şi atunci folosim stereotipuri mentale, hărţi simplificate ale lumii, cu care ne ghidăm în acţiunea de zi cu zi. În urmă cu 80 de ani, Walter Lippmann, cel mai influent jurnalist american al secolului XX, descoperea cu stupoare că aceste hărţi mentale sînt furnizate publicului îndeosebi de mass-media. O situaţie de criză, precum un război sau o

epidemie, este înţeleasă de cititori conform ideilor editorialistului preferat. Astfel, mass- media modelează opinia publică, modificînd credinţele şi influenţînd acţiunile cetăţenilor.

Procesul nu se opreşte aici

Cum, în democraţie, guvernele trebuie să fie atente la opinia

publică (e inutil să explicăm de ce), iată că şi acţiunea guvernamentală e influenţată de pixul jurnalistului. Dar cît înţelege, de fapt, ziaristul din ceea ce vede? Este el cel mai bun judecător al unei situaţii complexe? Lippmann îndrăzneşte să spună răspicat: NU! Chiar

şi cel mai onest gazetar, cel care se mărgineşte a relata fapte, poate să greşească, întrucît nu cunoaşte toate faţetele realităţii. Ştirile nu sînt totuna cu adevărul. Ce să mai vorbim

despre comentarii

Teoria clasică a lui Lippmann se potriveşte de minune crizei aviare. Nimeni nu ştie cu

certitudine cum a apărut boala în România (dacă nu cumva exista de ani şi ani

nu poate anticipa momentul în care virusul va suferi o mutaţie, care să-l facă să se propage de la om la om. Nimeni nu a dezvoltat un vaccin eficient. În fine, nimeni nu poate spune dacă sîntem în pericol sau nu. Veterinarii cunosc însă lucruri semnificative cum să identifice prezenţa virusului într-un organism, ce proceduri să urmeze pentru decontaminarea unei zone, cum să prepare carnea de pasăre astfel încît, prin gătire, virusul aviar să fie distrus. Nu sîntem neajutoraţi. Gripa aviară nu este o fatalitate. Pînă acum, cazurile de deces la om sînt puţine şi nici unul n-a avut loc în România. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, agenţii guvernamentale şi oameni de ştiinţă din toată lumea îşi comunică date şi lucrează febril pentru a găsi un antidot. Şi, slavă Domnului, mutaţia virală nu pare a se fi produs. Nu o putem exclude, dar nici nu trebuie să credem că, gata!, omenirea e condamnată. Ca să ieşim din teamă şi isterie, mass-media ar trebui să adopte o atitudine responsabilă.

), nimeni

Cum s-o facă? Ne spune tot bătrînul Walter Lippmann. Televiziunile, ziarele, posturile de

radio ar trebui să dea cuvîntul experţilor! Da, da, experţilor

oamenilor de ştiinţă. Aşa e raţional. Ca să te aperi de ceva, trebuie să înţelegi natura acelui pericol. De ce am ajuns să ne uităm în gura nu ştiu cărui comentator, care apare seară de seară la o televiziune de ştiri ? Are el specializarea necesară? NU! Apoi, există aspectele sociale ale gestionării crizei, care ţin de decizia politică. Aici ar trebui să intre în scenă comunicatorii sociali, specialiştii în PR, din ministerele interesate, din direcţiile implicate. Ei vor transmite un mesaj responsabil, unitar, care să diminueze haosul din capul publicului. Or, pînă acum, nici una din aceste acţiuni nu s-a concretizat. Continuă spectacolul vocilor cacofonice, culminînd cu raportul SRI, care, conform propriilor stereotipuri, s-a uitat la microscop şi a văzut pe virus o mică tăbliţă pe care scrie “Made în Hungary” ! Ca să scape de aviară, România ar trebui să-şi trateze întîi sistemul mass- media

Medicilor, virusologilor,

25 mai 2006

Gura păcătosului

PSD a depus o moţiune simplă, privind gripa aviară. Citind-o, îţi dai seama uşor că social-democraţii, în cădere masivă de popularitate, se agaţă şi de un pai, încercînd să speculeze politic o criză reală. Totuşi, documentul nu trebuie aruncat la coş. Am

găsit în el şi cîteva puncte extrem de interesante, care ar trebui să-i pună pe gînduri

pe guvernanţi. Şi să-i îndemne să acţioneze

dar gura păcătosului adevăr grăieşte. Cîteodată

moţiune, la care Puterea ar trebui să răspundă ! Nouă ne aparţin doar subtitlurile

Nu că PSD ar fi cel mai cinstit critic

Iată cele mai precise acuze din

Cum stăm,

în comparaţie cu alţii

Situaţia, în România, este cea mai dramatică din Europa, întrecînd chiar situaţia unor ţări din Africa, unde răspîndirea gripei a fost mai bine controlată:

-Bulgaria - 4 păsări, la graniţa cu România, la 5 februarie; -Croaţia - din 8 februarie - 35 lebede moarte, nimic ulterior; -Grecia - 5 păsări sălbatice identificate, prohibite pe o zonă cu raza de 10 km; -Ucraina -140 păsări sacrificate; -România – 33 localităţi infectate pînă la ultimele cazuri din săptămâna trecută cu peste 150.000 păsări sacrificate. După 15 mai, ordinul de mărime va fi de peste 1 milion de păsări sacrificate, mai mult decât toată Europa la un loc.

Cine se bucură la importurile de carne?

Acţiunile de prevenire s-au făcut în mod haotic, fără o strategie corespunzătoare (…) Din declaraţiile conducerii Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale s-au folosit până acum aproape 1000 miliarde lei, fără rezultate vizibile. Unităţile de creştere a pasărilor în sistemul industrial cît şi gospodăriile populaţiei au suferit pierderi economice incomensurabile! Evaluarea făcută pînă la data de 20 mai, arată peste 1800 miliarde lei. Pe scurt, suntem foarte aproape de falimentarea şi distrugerea totală a sectorului avicol

din România. Probabil că cineva acolo sus, în Guvern, se bucură că vom face importuri masive de carne de pasare din alte ţări, iar pentru aprobările ce se vor da pentru import, se vor alege cu beneficii personale interesate.

Cine ia banii pentru dezinfectante ?

Fondurile alocate de Guvern pînă acum pentru despăgubiri şi pentru dezinfecţii depăşesc deja 30 milioane EURO :

- pentru dezinfecţii şi decontaminarea autovehiculelor s-au alocat peste 8 milioane EURO unei firme de apartament din Iaşi – firma Lumi SRL, probele de dezinfecţie prelevate demonstrînd ineficienţa acestora.

- cele mai sofisticate şi scumpe echipamente au fost achiziţionate ”din sursă unică

“ de la firma fiului directorului Institutului de Diagnostic si Sănătate Animală, Nicolae Ştefan, care a coordonat, permanent, din octombrie 2005 şi pînă astăzi, analiza probelor

de laborator în cazul gripei aviare.

Nicolaescu s-a îndrăgostit de Tamiflu?

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu s-a îndrăgostit brusc de antigripalul Tamiflu sau poate „Tamiflutur”, care deja se vinde pe bandă rulantă în farmacii cu 700.000 lei vechi doza. Isteria a fost atinsă atunci când Nicolăescu a declarat - nici mai mult, nici mai puţin - că „pandemia este inevitabilă” şi nu a făcut întîmplător acest lucru, adăugînd că „este necesară achiziţionarea a 500.000 de vaccinuri”, deşi în stoc se află 70.000 şi din ele s-a folosit o mică parte.

Ascultaţi vocea raţiunii!

30 mai 2006

Bătălia pentru primăria Mioveniului se arată interesantă. Guvernul a fixat data alegerilor pentru doi iulie, iar campania electorală va dura două săptămîni. Pînă acum, marile partide şi-au anunţat candidaţii. PSD mizează pe viceprimarul Ion Georgescu, PD – pe consilierul judeţean Constantin Iordan iar PNL – pe preşedintele de la echipa de fotbal Dacia Mioveni, Ion Ţuţală. Cu toate că s-au anunţat şi independenţi, cred că viitorul primar al Miovenilor va fi unul dintre aceştia trei

Acestea sînt datele problemei. Cu toate că n-a început campania electorală, cîteva lucruri tot pot fi spuse. Toate cele trei partide amintite mai sus sînt extrem de interesate să căştige Mioveniul, din motive diferite. Liberalii au, deja, trei oraşe importante – Curtea de Argeş, Cîmpulung şi Ştefăneşti. Dacă ar urma şi Mioveniul, ar fi o dovadă a forţei partidului în Argeş şi o pregătire pentru marele asalt din 2008, la primăria Piteştiului ! Democraţii nu se pot lăuda cu astfel de performanţe. Ca să nu mai fie în inferioritate în relaţia cu PNL, Bica şi ai lui au nevoie ca de aer de primăria Mioveniului. În fine, PSD Argeş nu-şi permite să piardă un fief tradiţional, un oraş deja cîştigat şi foarte important, în contextul declinului naţional al partidului. Aşa că

Aşa că fiecare şi-a ales cu grijă candidatul, cel puţin la prima vedere. Ion Georgescu este viceprimarul lui Costescu, om obişnuit cu administraţia şi preşedinte al PSD Mioveni. Omul are avantajul funcţiei, este rodat, are consiliul local de partea sa şi va şti să arate, în aceste zile, că e bun de primar, emuţînd titluri de proprietate, curăţind oraşul, începînd unele lucrări şi terminînd altele. Există şi puncte vulnerabile, vicele fiind arătat cu degetul în presă că nu şi-a luat bacalaureatul dar, cu siguranţă, are şcoala vieţii ! Constantin Iordan este un apropiat al prefectului Cîrstoiu, s-a familiarizat şi cu administraţia, în consiliul judeţean, e de familie bună şi are susţinere financiară de la oamenii de afaceri din zonă. Cel mai cunoscut, poate, este însă Ion Ţuţală, preşedintele de la “Dacia”, omul care l-a determinat pe primarul Costescu să investească în nocturnă, ştiind că fotbalul aduce voturi. Cu notorietate dar fără experienţă administrativă, Ţuţală se bucură însă de sprijin parlamentar, Miuţescu şi Gerea fiind trup şi suflet pentru el!

Aici apare însă o problemă. Liberalii şi democraţii au un protocol de colaborare! Guvernează împreună! Ar trebui să aibă un candidat unic la primăria Mioveni! Conştient de asta, Adrian Miuţescu a lansat ideea unui sondaj de opinie, care să identifice omul cel mai potrivit, fie că e liberal, fie că e democrat, iar acesta să se bucure de sprijinul ambelor partide. La rîndul său, Dănuţ Bica n-a refuzat propunerea, dar a obiectat că timpul este scurt, că alegerile se apropie. Ieri urma să aibă loc o şedinţă a şefilor Alianţei, care să bată în cuie procedura de urmat. La ora cînd scriu, nu ştiu încă rezultatul discuţiilor. Am auzit însă zvonuri care dau ca sigură o ceartă între parteneri, pentru că nimeni n-ar vrea să renunţe la omul său. Am mai auzit şi alte zvonuri, potrivit cărora fiecare dintre cei trei şi- au plătit deja campaniile electorale în media ! Nu mă grăbesc să cred. Procedura sondajului de opinie este cea mai raţională, se poate face repede iar învinsul, fie liberal, fie democrat, trebuie să accepte situaţia fără orgoliu. De ce? Pentru că, judecînd după ce s-a întîmplat în 2004, la Mioveni favorit pleacă omul PSD-ului, Ion Georgescu. Candidînd împreună, Iordan şi Ţuţală vor face ca Isărescu şi Stolojan, în 2000, cînd au împărţit voturile dreptei, de a intrat în turul doi Vadim!

Sigur, o să-mi spuneţi că, la locale, se votează omul, nu partidul! Cu atît mai necesar e un sondaj de opinie, care să identifice acest om! Celălalt, retrăgîndu-se cu eleganţă, poate da un mesaj de sprijin cîştigătorului, astfel încît să adune şi voturile sale. Ce e atît de greu de înţeles? Dar să avem puţină răbdare şi vom vedea dacă aliaţii ascultă vocea raţiunii… Jocurile abia acum încep!

Un sacrificiu necesar

2 iunie 2006

Alegerile de primar de la Mioveni sînt un test foarte important pentru marile partide argeşene. Dincolo de fotoliul vacant al lui Vasile Costescu, miza alegerilor este mult mai mare – ea va arăta cine este pe val şi cui i se bat clopotele. Avem de-a face cu un test pentru 2008. Uite însă că, printr-un sacrificiu ca la şah, PNL cîştigă deja, înainte de a băga vreun alegător buletinul în urnă

Sîmbătă, analizînd candidaţii PSD, PNL şi PD, avertizam Alianţa că riscă să pulverizeze voturile dreptei, dacă merg cu doi candidaţi. Spuneam aşa:

Apare însă o problemă. Liberalii şi democraţii au un protocol de colaborare! Guvernează împreună! Ar trebui să aibă un candidat unic la primăria Mioveni! Conştient de asta, Adrian Miuţescu a lansat ideea unui sondaj de opinie, care să identifice omul cel mai potrivit, fie că e liberal, fie că e democrat, iar acesta să se bucure de sprijinul ambelor partide. La rîndul său, Dănuţ Bica n-a refuzat propunerea, dar a obiectat că timpul este scurt, că alegerile se apropie. Ieri urma să aibă loc o şedinţă a şefilor Alianţei, care să bată în cuie procedura de urmat. La ora cînd scriu, nu ştiu încă rezultatul discuţiilor. Am auzit însă zvonuri care dau ca sigură o ceartă între parteneri, pentru că nimeni n-ar vrea să renunţe la omul său. Am mai auzit şi alte zvonuri, potrivit cărora fiecare dintre cei trei şi-au plătit deja campaniile electorale în media ! Nu mă grăbesc să cred. Procedura sondajului de opinie este cea mai raţională, se poate face repede iar învinsul, fie liberal, fie democrat, trebuie să accepte situaţia fără orgoliu. De ce? Pentru că, judecînd după ce s-a întîmplat în 2004, la Mioveni favorit pleacă omul PSD-ului, Ion Georgescu. Candidînd împreună, Iordan şi Ţuţală vor face ca Isărescu şi Stolojan, în 2000, cînd au împărţit voturile dreptei, de a intrat în turul doi Vadim! Sigur, o să-mi spuneţi că, la locale, se votează omul, nu partidul! Cu atît mai necesar e un sondaj de opinie, care să identifice acest om! Celălalt, retrăgîndu-se cu eleganţă, poate da un mesaj de sprijin cîştigătorului, astfel încît să adune şi voturile sale. Ce e atît de greu de înţeles? Dar să avem puţină răbdare şi vom vedea dacă aliaţii ascultă vocea raţiunii… Jocurile abia acum încep!

Bine că am avut răbdare. Ieri, liberalii au făcut un gest politic fără precedent şi au anunţat că-l susţin pe democratul Constantin Iordan, mai bine plasat în sondaj. Adrian Miuţescu, preşedintele PNL, i-a mulţumit public lui Ion Ţuţală şi l-a asigurat de tot sprijinul pe Iordan. Într-adevăr, vocea raţiunii a învins. Abia acum Ion Georgescu, omul PSD, are motive de îngrijorare – Iordan îi suflă în ceafă şi, dacă va aduna şi voturile lui Ţuţală, s-ar putea să nu se ştie… În plus, din sondajul făcut la Mioveni, rezultă că Alianţa D.A. este peste PSD. Vom avea parte aşadar de o campanie electorală politizată, o avancronică a bătăliei politice din 2008. Dar să nu anticipăm şi să rămînem la semnificaţiile retragerii lui Ţuţală. Fără îndoială, a fost pentru liberali un sacrificiu. Din informaţiile noastre, au existat şi voci care n-ar fi vrut să se ajungă la această soluţie. Totuşi, poziţia raţională a lui Adrian Miuţescu a cîştigat. Ca un şahist redutabil, liberalul a transformat sacrificiul unei piese importante în victorie. Să vedem de ce…

Întîi, există cîştigul de imagine. Liberalii demonstrează că sînt parteneri loiali şi că veşnicele certuri de la Bucureşti nu au rupt căruţa Alianţei în Argeş. Cînd plăteşti un sondaj de opinie, nu e greu să scoţi cîştigător omul tău… Uite însă că Miuţescu et comp. au ales să fie fair-play, să nu mintă ! Apoi, există cîştigul din plan electoral. Dacă Iordan era mai bine plasat, de ce să nu-i maximizezi şansele de cîştig? Este candidatul Alianţei şi, dacă învinge, succesul se va repercuta şi asupra liberalilor.

Un ultim cuvînt despre Ion Ţuţală. Retragerea sa din cursă poate fi un mare cîştig. Dacă va înţelege să-l susţină pe Iordan, aşa cum a declarat, va cîştiga o experienţă electorală

importantă, pentru următoarele alegeri. Cine ştie cum se învîrte roata? Participînd la bătălie, alături de Iordan, îşi va pune la punct baza de date, va căpăta mai mult curaj ca politician şi va fi “la zi” cu problemele Mioveniului. Retrăgîndu-se acum, Ţuţală poate

reveni, cîştigător, în 2008. Sacrificiul îi prieşte şi lui

oraşul constructorilor de maşini. Să vedem ce apărare va folosi PSD, după deschiderea cu sacrificiu a lui Adrian Miuţescu

Oricum, liberalii sînt în creştere în

8 iunie 2006

Un acrobat pe sîrmă

Poate aţi aflat din presa centrală Universitatea din Piteşti se află sub o presiune fără precedent, în urma unor controale comandate de la centru. Inspectorii au răscolit toate documentele contabile şi au ajuns la concluzia că unele investiţii s-au făcut în afara cadrului legal. Degeaba a încercat Gheorghe Barbu, preşedintele Consiliului de Administraţie, să le explice că s-a lucrat cu firmele care cereau cei mai puţini bani ! Raportul de audit recomandă stoparea investiţiilor la cea mai dinamică universitate din ţară.

Cu contabilii nu te joci! Un auditor nu-şi ridică ochii din hîrtii. Rolul său e să spună dacă

ai respectat toate chichiţele fiscale, dacă ai toate hîrtiile în ordine

revizorului cîtă diplomaţie ai depus, ca să obţii finanţări sub toate guvernările politice?

Această dilemă o are zilele acestea Gheorghe Barbu, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Universitatea Piteşti. Omul este vizat de un raport de audit, comandat

de la minister (unii zic că a fost comandat direct de la sediul PD din Bucureşti

prea clar ce se spune în aceste hîrtii. E vorba, totuşi, de lucrările angajate de Universitate.

Acolo unde Curtea de Conturi n-a găsit nici o neregulă, contabilul ministerului spune că nu s-au respectat procedurile de licitaţie. Adică de ce a primit Argecom SA, din 2000 în 2005, lucrări de aproape 400 de miliarde de lei? E simplu, răspunde fostul rector – pentru că firma practica cele mai mici tarife de pe piaţă ! Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, sună suspect în ţara noastă, obişnuită cu prăduirea banului public

Cum poţi să-i explici

). Nu e

Gheorghe Barbu a explicat celor ce vor să audă pentru respectivele lucrări s-au făcut comisii din care au făcut parte oameni din trei ministere, s-au luat aprobări, s-a făcut lobby. Argecom a acceptat chiar condiţii dure să nu primească toţi banii deodată (că

bugetul dă cu ţîrîita

primit lucrări şi alte firme, mai mici. Pentru toate acestea, în fiecare an, Curtea de Conturi

Argeş a dat descărcare de gestiune

rector – s-a aflat că, la Piteşti, vor mai veni, de la buget, circa 10 milioane de euro, bani pentru investiţii. O grămadă de bani, pe care îi putem pierde, dacă există suspiciunea unor fraude. Îi putem pierde, iar alte centre universitare, din alte oraşe, îi pot cîştiga! Centre universitare, ale căror conduceri sînt apropiate de actuala putere.

),

să nu perceapă penalizări, să execute service gratis! La fel au

Şi atunci, care-i problema? Ne lămureşte tot fostul

Este plauzibilă o astfel de explicaţie a misteriosului audit? Judecaţi şi dumneavoastră. Gheorghe Barbu aduce în sprijinul interpretării sale faptul că, de la Piteşti, furiosul

contabil ministerial a plecat la Universitatea din Capitală şi la Politehnică. Ambele centre universitare cu conduceri fără apartenenţă politică, deci vulnerabile. Şi la ei a fost

prăpăd

ministrului Hărdău, iar auditul zace pe undeva, pe la cancelarie. Gheorghe Barbu crede că iniţiativa a fost îngropată dar, ca unul păţit, suflă şi-n iaurt. Profesorul ştie că Argecom poartă ştampila de firmă agreată de PSD şi se întreabă ce va face dacă i se va

“recomanda”, mai elegant sau mai direct, să aleagă alte societăţi de construcţii, dacă mai vrea bani

Şi la ei există posibilitatea stopării finanţărilor. Indignaţi, rectorii au scris

Dilema preşedintelui Consiliului de Administraţie e simplă cît va mai putea să facă echilibristică, printre grupuri de interese, care se tot rotesc la putere ? Pe vremea guvernărilor PSD, a fost amabil cu preşedintele Senatului, a primit vizitele lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, a obţinut finanţări, a lucrat cu firme agreate de Putere. Pe vremea Convenţiei Democratice, a fost şi mai diplomat iar banii au continuat să curgă. Acum, cu Alianţa D.A. la putere, preşedintele Camerei Deputaţilor a vizitat campusul şi a vorbit studenţilor. Ce mai trebuie pentru ca robinetul investiţiilor să nu se închidă? Poate să se înscrie într-un partid? Poate să regîndească toate criteriile de licitaţie? Ca un acrobat care merge pe sîrmă, Gheorghe Barbu continuă să se legene între stîlpii intereselor de partid. Pentru cei 17 mii de studenţi care îi privesc performanţa, să-i ţinem pumnii

12 iunie 2006

Şedinţă de spiritism cu Iliescu

Din bloc-notes, file calde, calde

de presă cît un SMS, despre o punere la punct şfichiuind ca o floretă. Dar şi despre

şedinţa de spiritism cu Iliescu, ghiulurile lui Ţuţală şi mîndria de a fi pesedist

Despre augurii judecătoreşti, despre o conferinţă

# CU ZARURILE, LA PERETE. Azi, prin tragere la sorţi, se va alege magistratul care o

să conducă Biroul Electoral de la Mioveni. Parcă-i văd pe onorabili dînd cu zarurile, la

perete

hazardului este foarte veche şi foarte respectabilă. Se spune că Romulus şi-a învins fratele

şi a cîrmuit Roma deoarece deasupra sa au zburat 12 vulturi augurii puteau fi, deja aranjaţi

Lăsînd gluma la o parte, tradiţia desemnării conducătorilor prin acţiunea

Pe vremea lui Cezar,

# DĂ UN SMS

Prefectură a ţinut 12 minute şi l-a avut ca protagonist pe George Rizescu. Expeditiv, subprefectul a declarat că totul e în regulă, se lucrează la punerea în posesie, aşteptăm rezultatele testelor aviare de la Bucureşti şi organizăm alegeri la Mioveni. Pentru asta, mergea un e-mail, ce zic eu!, un SMS către redacţii!

Am

asistat ieri la cea mai scurtă conferinţă de presă susţinută vreodată la

# SCRIS SCRÎŞNIT. Ieri, într-un lung comentariu din “Viitorul”, Gheorghe Smeoreanu îl

pune la punct pe un oarecare Marius Donoiu, recomandîndu-i să nu mai scrie scrîşnind din dinţi, sfîşiind hîrtia şi făcînd pixurile ţăndări, doar-doar o primi vreun os de ros.

“Marius Donoiu iubeşte banii poate mai mult decît milionarii în dolari pe care-i acuză de corupţie, numai că nu poate să-i obţină, ceea ce-l face agresiv”. Articolul se încheie cu îndemnul “Trezeşte-te, omule!”. “M-a enervat că a scris despre cartea episcopului Calinic că e o batere de cîmpi. Pun pariu că nici n-a citit-o”, mi-a spus Smeoreanu.

# CIOCUL MIC…Daciana Sîrbu a început să-şi critice partidul. Unii zic că blondei

pesediste i s-a pus pata pe dinozaurii lui Iliescu, alţii că i se rupe, tot nu mai e interesată de un nou mandat în Argeş. Oricum, şi pentru a rămîne euro-parlamentar are nevoie de

PSD

aşa că îndrăznim un pariu – criticile nu vor continua!

# NU AGREEZ SPIRITISMUL. Apropo de PSD

întrebat de ce nu am venit la conferinţa de presă a lui Iliescu. Răspuns – nu agreez şedinţele de spiritism. Pentru România (şi chiar pentru social-democraţi), Iliescu e un simplu cadavru politic – ce-ar putea spune interesant? Mai spiritual şi mai cu miez este nea Radu Baltazar.

Vineri, toţi colegii din presă m-au

# ÎN ORDINE ALFABETICĂ. Ţărăniştii zic de Ţuţală, candidatul liberal la primăria

Mioveni, că a ajuns preşedinte la “Dacia” cu binecuvîntarea PSD. Astfel, omul le-a rămas

obligat… Interesantă strategie de campanie! Cu alte cuvinte, Ţuţală este adversarul cel mai de temut, cel pe care-l ataci primul… De fapt, pentru ţărănişti, partid mort şi îngropat, toţi candidaţii sînt de temut… Luaţi-i, frate, în ordine alfabetică!

#LORD OF THE RING. Să rămînem la Ţuţală. Vineri, la conferinţa de presă, purta două ghiuluri babane, unul de dreapta, altul pe stînga… Se vede că nu se ocupă nimeni de imaginea lui! Ziariştii şi-au dat cu părerea că unul din inele e pentru PNL şi ălălalt… pentru aliaţii de la PD! Sau o fi fan “Lord of the Rings” ?

# MÎNDIAR DE A FI PESEDIST. Sîmbătă, am văzut la “Naţional TV” reluarea

emisiunii “Mîndria de a fi român”, filmată la Muzeul Goleşti. A fost, de fapt, “Mîndria de a fi pesedist”, întrucît la masă n-au încăput decît subordonaţii, rudele şi oamenii domnului Nicolescu – Liviu Vasilică, Simona Bucura, Iustin Dejanu, Radu Baltazar etc. Mi se pare normal. Ce, există valori în alte partide?

Piteştiul va vota după calorifer!

14 iunie 2006

Săptămîna viitoare, la consiliul local al Piteştiului va exploda o bombă. Nu o vor pune teroriştii lui Bin Laden ci chiar funcţionarii Primăriei, care propun dublarea preţului de referinţă al energiei termice în oraşul nostru. Este un atentat la buzunarul cetăţeanului şi o dovadă a neputinţei administraţiei de a gestiona viitorul.

Printre cele cincizeci de hotărîri pe care trebuie să le adopte Consiliul local, săptămîna viitoare, este şi una care va avea efectul unei bombe. Funcţionarii primăriei, consultîndu- se cu oamenii de la Termoficare, propun ca preţul de referinţă al energiei termice să se dubleze! De ce? Pentru că s-a scumpit şi gazul, s-a scumpit şi păcura, s-a scumpit şi

curentul electric

Hotărîrea e plasată strategic, în toiul verii, ca să nu simţim imediat la buzunare. Dar la

iarnă va fi prăpăd

Aşa că trebuie să se scumpească şi căldura din caloriferele noastre.

Unii zic că aşa vrea Uniunea Europeană, care ne obligă să ne aliniem la preţurile ei, iar dacă aderăm la 1 ianuarie adio subvenţii pentru încălzire! Şi aşa bugetul Piteştiului gîfîie, sub greutatea sumelor compensatorii pe care le acordă Consiliul local. Alţii cred că piaţa va regla situaţia, întrucît societăţile nerentabile, cum e Termoficarea, vor da faliment şi vor veni altele, care vor vinde mai ieftin. Sau cetăţenii se vor debranşa în masă, trecînd pe centrale proprii, ca la Curtea de Argeş. Ambele abordări sînt aberante. De fapt, avem preţuri la combustibili şi la gaz mai mari decît cele din Uniunea Europeană! Avem firme particulare care căpuşează sistemul naţional de electricitate,

ridicînd artificial preţurile! Avem negociatori incompetenţi, ca să nu spun necinstiţi, care au reuşit să cumpere cel mai scump gaz de la ruşi! La aceste intrări, colac peste pupăză,

se mai adaugă şi pierderile din sistemul centralizat de încălzire! Cum să nu te iei cu mîinile de păr văzînd facturile?

A doua chestiune. Piaţa nu poate regla situaţia. Municipalitatea Piteştiului a ales de la

început să păstreze Termoficarea. S-au pompat la bani în conductele domnului Richiţeanu

de nu li se mai ştie numărul

considerabilă, ca să-şi pună la punct traseele şi punctele termice. Şi care e rezultatul? Să

Cică

s-au făcut analize peste analize şi nu mai se poate scădea preţul. Dar alţii cum fac? De ce

în alte părţi se poate mai ieftin? Aaa, acolo s-a investit în retehnologizare! S-a mers pe

ridicarea randamentului punctelor termice. S-au construit centrale cu co-generare, s-au

folosit surse ieftine de energie (geotermală, bio, eoliană

tot i-am descurajat pe piteşteni să se debranşeze? Sau, dacă am făcut-o şi nu ştiu eu, ce rost mai are creşterea preţului, care să ajungă pînă la populaţie?

dublăm costurile la populaţie ? Mi se pare cel mai mare afront pentru contribuabil

Chiar în prezent Guvernul le-a acordat o sumă

).

Noi de ce n-am făcut-o, dacă

O notă proastă şi pentru administraţie, în frunte cu primarul Pendiuc. Domnilor, eraţi

conştienţi că se apropie momentul eliminării subvenţiei

de investiţii pentru acest an, acordînd atenţie problemei? În loc de investiţii în Piaţa

Smîrdan, pentru care ne-am îndatorat cu toţii pentru un deceniu, de ce n-aţi propus un program de reabilitare termică a blocurilor din oraş? Nu putem să mai subvenţionăm

energia? Foarte bine

izolarea acoperişurilor, pentru casa scării ! Ia să scădem impozitele pentru toate firmele

Ia luaţi voi, piteşteni, subvenţii pentru geamuri termopan, pentru

De ce n-aţi schimbat priorităţile

care investesc în punctele termice din apropiere

dăm pomană, prin asociaţiile de proprietari, în următorii ani ! Se putea ? Se putea

asta însemna că vă pasă de cetăţean. Însemna că faceţi un management al viitorului

Şi ne rambursaţi voi banii ăştia, că nu

Dar

Să fim bine înţeleşi. Pînă acum, Piteştiul n-a suferit de frig, n-a avut apă caldă cu porţia. Apreciem eforturile primarului şi ale oamenilor săi. Dar suflăm şi-n iaurt. Iarna trecută au fost pensionari care abia-abia şi-au plătit facturile. Şi ţi se rupe sufletul cînd îi vezi

înfofoliţi şi îngheţaţi, că nu-şi permit să aprindă nici gazele de la aragaz

caloriferele au fost călîi, că şi-au pus repartitoare, cu bani strînşi din pensie! Ei nu mai au de unde să plătească mai mult. Şi nu vor plăti. Datoriile la Termoficare vor creşte. Unii,

La ei,

Doamne fereşte!, vor muri în case

vina pe Uniunea Europeană? Cred că trebuie intervenit măcar acum, în ceasul al 12-lea. Începînd chiar de la şedinţa de consiliu unde se va discuta hotărîrea cu mărirea preţului Închei cu o concluzie politică evidentă. În 2008, la locale, Piteştiul va vota după calorifer!

Cine-şi permite să-i aibă pe conştiinţă ? Or o să daţi

19 iunie 2006

Caragiale 2006

Sînteţi bătrînei, burtoşi şi cu chelie dar tot vă mai uitaţi după fete? Sînteţi lefteri, vă plîng copiii de foame dar tot vă mai îndeamnă Necuratul să călcaţi pe-alături? Nu

disperaţi

O emisiune TV vă ridică moralul!

Aseară, zappam spasmodic, plictisit de-atîţia Cristoi, Felicşi şi Băseşti, cînd peste ce credeţi că dau? Peste faţa lungă, de copil care mănîncă din tomberoane, a unuia numit Ernest, realizatorul programului TV “Trădaţi în dragoste”. Ernest ăsta tocmai vorbea cu o

femeie tristă, subţire ca o scîndură, care îi cerea, nici mai mult, nici mai puţin, să afle

dacă o înşeală bărbatul, că are ea o bănuială

sedus de vulgaritatea subiectului. Cum o mai arăta traducerea” la români, după 120 de ani de la “Noaptea furtunoasă” a lui Caragiale? Tot cu priviri languroase, aruncate peste umărul consortului, la “comedii” nemţeşti? Tot cu texte de agăţat de tip “Angel radios, de cînd te-am văzut întîiaşi dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul raţiunii” ? Ce a urmat mi-a depăşit şi cele mai optimiste aşteptări… Citiţi şi vă cruciţi!

Şi să dea la televizor! Hopa! mi-am zis,

Evident, tristul de Ernest acceptă misiunea. Şi numai ce se pun pe muncă nişte detectivi, cu “binoacle”, cu celulare, cu maşini bengoase, întocmesc hărţi ale deplasărilor “subiectului”, îi fac profilul psihologic, ca la criminalii în serie, se pregătesc urmăririle. La asemenea desfăşurare de forţe, mă aşteptam ca “filatul” să fie cine ştie ce macho, cel

puţin vedetă TV sau, hai!, instructor de fitness

dispozitivul de filare intră în poziţie şi

chel, în bermude, cu picioarele ca fusele, cu faţa protejată prin “blurarea” imaginii

(femeia înşelată nu merita un tratament similar deodată, îi sare de gît o tînără ! Dar ce tînără

zidarii de pe schele iar bărbaţii însuraţi înghit în sec

ţi dai seama, că şi asta are faţa blurată

măiculiţă-doamne!, să se îmbrăţişeze, să se sărute, să-şi şoptească în ureche, ca ăia din

„Titanic”! Şi pleacă amîndoi, ţinîndu-se de mînă, în timp ce vocea cavernoasă a lui Ernest, palid de emoţie, înregistrează data, locul, ora, întrebîndu-se, în gînd, ce-o fi văzut

asta la ăla

Maşinile urmăritorilor opresc,

să mor de inimă! Apare un bătrînel, burtoşel şi

),

muncitor pe platforma IOR! Şi,

O bucăţică” de-aia pe care o fluieră

)

Cam neagră, puştoaica, (cît poţi să-

dar indecent de bine dotată! Şi unde nu încep,

Şi noi sîntem curioşi!

Îi mai vedem pe „porumbei” la o terasă, pe la periferie, la 12 noaptea, pipăindu-se sub privirile intrigate ale unor taximetrişti, apoi berbantul face cinste cu două cafele, că, deh, clasa muncitoare n-are chenzina mare, îi mai surprindem intrînd într-un bloc, unde rămîn două ore, apoi îl descoperim pe infidel cum chiuleşte de la serviciu (de-aia merge

economia prost

sămînţă, mai o baie! Între timp, soţiei înşelate i se arată imaginile. Cu toate că n-ai crede

) ca să se ducă cu zuza la

ştrand! Plăceri simple şi epidermice, mai o

că e posibil, Ernest se depăşeşte pe sine e macabru cînd o întreabă pe tipă: “Vreţi să-l confruntaţi?” sau cam aşa ceva, forma elegantă a lui “Vrei să-l baţi pe porc cu poşeta şi să-i smulgi laţele paţachinei?”. “Vreau !”, răspunde alene femeia, cu poftă de sînge. “Mai

, bărbatu-meu!”. În timp ce mestecă la regrete, doamna decepţionată e dusă chiar la poarta ştrandului unde, vă amintiţi, îi lăsasem pe amorezi. Iar acţiunea se înnoadă, mai ceva ca la Tarantino, cei trei ajungînd faţă-n faţă!

a stat în gazdă la mine, am scos-o din foame şi ea s-a dat la

ales că o cunosc pe

biiiip

De aici înainte, îmi e greu să mai ţin ritmul cu desfăşurarea acţiunii! Soţia e ba cu mîinile

în părul amantei (frumos păr, ca pana corbului

Farfuza ripostează ca la cort, zice că “Da’ de ce dracu nu-ţîi, fhă, bhărbatul acasă? Şî mai spală-l, că pute, ‘ra-ţi ai dracu de familişti!”. Don Juan, în bermude, fuge de cameră, cu

ţîţele fluturînd, cerîndu-şi mereu scuze. Gărzile lui Ernest îl ţin, să mai ia nişte poşete ”

vede că au boală pe el. „Copiii plîng acasă şi tu te duci la ştrand, stai să vorbim

realizatorul, spectral, prinde momentul şi o întreabă pe “bunăciunea” colorată dacă e iresponsabilă, să se bage aşa în viaţa unei familii din România, celula de bază a societăţii. Acum, naraţiunea atinge punctul culminant, adevărat orgasm textual. Căci dama spune, risipind misterul acestei iubiri interzise: “Şî ce-hai vrea să fac, mînca-ţi-haş, că sînt şî eu fată tînără, am şi eu necesîtăţile mele…”. Asta e, fraţilor! Asta e… Katharsisul ! Replica pentru care am făcut atîta reclamă stupidului program… Sînteţi bătrînei, burtoşi şi cu chelie dar tot vă mai uitaţi după fete? Sînteţi lefteri, vă plîng copiii de foame dar tot vă

mai îndeamnă Necuratul să călcaţi pe-alături? Nu disperaţi poală o nebună de-asta, cu necesităţile ei… Caragiale 2006.

),

ba cu poşeta peste chelia soţului.

se

Iar

Oricînd vă poate cădea în

20 iunie 2006

Am luat la palme presa locală

Note scrise-n grabă, despre ce le cerem celor unsprezece candidaţi la primăria Mioveni, aşteptaţi azi la redacţie, despre părerea proastă a lui Băsescu privindu-i pe liderii de opinie, despre psihicul lui Dan Voiculescu, nevoia de a ajunge pe Lună şi despre cum “am luat la palme” presa locală…

# Azi, cei unsprezece candidaţi la primăria Mioveni sînt invitaţii ziarului nostru, într-o

confruntare electorală care se anunţă spectaculoasă şi va fi reflectată pe larg. Vrem să vedem dacă respectivii au exerciţiul dialogului, pentru că, pînă acum, campania lor din presă a fost extrem de plicticoasă. Replica, ideile, farmecul personal vor conta mai mult

decît susţinerea politică! Exerciţiul nu este gratuit, un primar de succes fiind acela care

comunică bine cu urbea

-i vedem la lucru !

# Rămînem la confruntarea de azi. Am aflat că unii candidaţi au fost sunaţi de la ziarele

concurente şi li s-a recomandat să nu participe. Mare greşeală! Aşa ceva nu se pierde Păi cine mai pune la dispoziţia voastră, domnilor, spaţiu tipografic gratuit, ca să vă puteţi exprima? În plus, “Societatea” vinde în Mioveni cîte 2500 de exemplare, în fiecare dimineaţă, pînă la ora 10.00 ! Asta e

# Că tot a venit vorba despre tiraje. Sînt apostrofat, într-o notiţă dintr-un ziar de ieri, că

am luat la palme presa argeşeană, cu “autosuficienţă şi agresivitate”, atunci cînd am scris despre certificatul BRAT, atestînd un tiraj al “Societăţii” de peste 11 mii de exemplare, în ultimile şase luni ale anului trecut. De fapt, se insinuează că, acum, tirajul nostru ar fi mai mic. Păi am zis eu că e mai mare? Pur şi simplu, am prezentat nişte date oficiale şi am sugerat concurenţei să recurgă la acelaşi audit, nu să mintă ! Dacă asta înseamnă să iei la palme presa argeşeană…

# Traian Băsescu, prezent la Bookfest, vorbind despre Traian Ungureanu, a spus că

jurnalistul este unul dintre puţinii lideri de opinie pe care îi simte alături şi asta, atenţie!, deoarece nu vrea “să se implice în exerciţiul puterii”. Adică? Nu dă telefoane la

Preşedinţie sau la Guvern, pentru a face trafic de influenţă? Sau nu critică în nici un fel Alianţa D.A., pentru a arăta neutralitate? Din cîte ştim noi, Traian Ungureanu, excelent comentator politic (şi sportiv), şi-a exersat de multe ori condeiul pe puternicii zilei Rămîne în picioare prima variantă ! Şi impresia proastă a lui Băsescu despre jurnalişti, la fel!

# În studiile de specialitate, există două abordări ale advertisingului. Interacţionismul simbolic, specific american, consideră că publicitatea este bună, întrucît optimizează

sinele social şi realizează consensul, pe dorinţe dezirabile. În schimb, Şcoala de la Frankfurt denunţă publicitatea, întrucît creează dorinţe nefireşti şi induce conformismul.

Mă gîndesc dacă dorinţa omului de a ajunge pe Lună a fost una firească Dar aşa se construieşte complexitatea socială, ca să nu zic progresul

Probabil că nu!

# Este uluitor tupeul cu care Dan Voiculescu interpretează activitatea sa, în relaţie cu Securitatea. Cînd, pentru orice om obişnuit, este evident că, sub Ceauşescu, nu puteai lucra în comerţul exterior, fără acceptul şi controlul Securităţii, numai liderul conservator

vrea să nuanţeze poliţie politică indivizii !

Ce naiba mai e de nuanţat? S-a pronunţat şi CNSAS-ul că a făcut Ce mecanisme psihologice redutabile de scotomizare au dezvoltat

# Se anunţă în ziare că uzina ARO a fost declarată în faliment şi că e numai bună să intre

în atenţia unor oameni de afaceri controversaţi precum Sorin Ovidiu Vîntu. Păi Perez şi al lui, cu binecuvîntarea lui Muşetescu, or fi fost niscaiva fete mari ? Sau directorii de la Cîmpulung, cu vile ce se întorc după soare, n-or merita cel puţin acelaşi calificativ? Cred

că, mai rău decît acum, n-are cum să fie la ARO

Spectacol total la Mioveni

23 iunie 2006

Reacţii la campaniile electorale de la Mioveni, cum a devenit prefectul maestru în aluzii, despre sărbătoarea ratată a drapelului, bancnota de zero lei şi un îndemn la îngrădirea proprietăţii particulare toate în notiţele următoare, pe care am

convenit să le numim manşete”, după obiceiul poeţilor de altădată, ce-şi mîzgăleau versurile pe manşeta cămăşii, ca să nu le uite

# Ieri, prefectul a dat o declaraţie la limita legii. Întrebat pe cine ar vedea primar la

Mioveni, Cîrstoiu a spus că trebuie să cîştige un om cu şcoală, nu oricine de pe stradă! Aluzia a fost transparentă pentru oricine ştie că vicele Georgescu nu şi-a dat

un punct slab pe care tot insistă principalul competitor, profesorul Iordan

de la Alianţă ! Ca să nu poată fi acuzat de părtinire, prefectul a argumentat – cele mai

multe probleme cu aplicarea legilor sînt în oraşele şi comunele argeşene unde primarii n- au şcoală. Şi cine e de vină ? Alegătorul care a votat un fost tractorist? Nicidecum

nuanţează prefectul. De vină sînt partidele care i-au pus pe liste. Aferim dintr-o bilă şi vicele şi PSD Mioveni

bacalaureatul

Două popice

# Şi tot ieri a fost Ziua Drapelului, sărbătoare inventată din timpul cabinetului Năstase

Evident, nimeni n-a sărbătorit nimic, iar la unele instituţii nici măcar steagul n-a fost ridicat. Nu le-a explicat nimeni politicienilor că, pentru a schimba comportamente sociale, este nevoie de comunicare politică, să nu spun propagandă? Cum îşi închipuie cineva că un popor se va bucura la comandă? Ca să nu mai intrăm în semnificaţiile profunde ale timpului sărbătorii refacere rituală a lumii, bornă a timpului, legătura cu strămoşii sau cu zeii.

# Ministerul Administraţiei şi Internelor desfăşoară o campanie de prevenire a corupţiei, împărţind în prefecturi şi primării broşuri împotriva şpăgii. Acţiunea a ajuns şi la Piteşti – într-adevăr, aici se vede un efort coerent de comunicare, materialele sînt bine realizate, au informaţii utile şi chiar expresii memorabile, de genul Nu sărăcia generează corupţie, ci corupţia generează sărăcie şi, odată cu ea, injustiţie, servicii publice de calitate proastă şi o democraţie fragilă”. Un singur lucru pare frivol, în acest context serios – o bancnotă de zero lei (!), pe care poţi s-o foloseşti în relaţia cu funcţionarii…

# Un nou caz de încălcare a proprietăţii private duce la vărsare de sînge. După ce opinia

publică a aflat cum a fost împuşcat un hoţ, în casa soţilor Iovan din Bucureşti, ieri am văzut un tîrgoviştean, venit la scaldă, împuşcat de proprietarul lacului! Dacă, în primul caz, legea l-a apărat pe soţul modistei Romaniţa, în cel de-al doilea nu cred că va mai fi aşa. De acord, proprietatea privată e sfîntă, dar viaţa unui om nu e? În America, curţile, moşiile, fermele private sînt bine îngrădite şi, din loc în loc, există indicatoare care te avertizează să nu treci mai departe. Lacul cu pricina nu era împrejmuit deloc…

# Partidul Conservator a decis să nu iasă de la guvernare. Manevra i-ar fi fost fatală acestui partid de buzunar, care oricum a ajuns în Parlament numai pentru că i-a deschis PSD uşa, propunînd liste comune, în 2004! După ce a fost dovedit ca turnător de CNSAS, Dan Voiculescu ştie că tot capitalul său politic tinde spre zero şi amînă, astfel, momentul despărţirii definitive de putere. Dacă nu-i ajung afacerile…

# Am început cu alegerile de la Mioveni, închei cu ele notiţele de azi. Este surprinzător cît de bine se mişcă independenţii în campanie! Au şi energie, au şi idei, au şi bani… Constantin Gorun merge prin pieţe, împarte pliante, stă de vorbă cu sindicatele de la

Uzină, lui Ion Glişcă i-a cîntat Nicu Paleru, Ion Predica a donat medicamente la spitalul Sf. Spiridon. Sigur, spectacolul este total şi la partide – PSD l-a adus pe Geoană să-l sprijine pe vice, Gheorghe Costache (PNG) a dat cu cîrnaţi şi bere în populaţie iar tinerii lui Iordan au ocupat centrul oraşului şi nu se dau duşi, pînă nu le promiţi că-l votezi pe candidatul Alianţei DA. Totuşi, staff-urile candidaţilor ar trebui să ştie că, în campanie, opţiunile de vot se schimbă surprinzător de puţin de fapt, se activează predispoziţiile politice, iar creşterile electorale nu pot fi mai mari de 5-8% faţă de intenţiile de vot de la început. În aceste condiţii, dacă ne luăm după sondajul Alianţei, în turul doi vor intra Georgescu şi Iordan…

Atenţie, proprietar rău !

26 iunie 2006

Cei care, pe vremea lui Ceauşescu, îşi burduşeau frigiderul cu carne cumpărată “pe sub mînă“, “descurcîndu-se”, sînt astăzi gata să te împuşte, dacă te-au prins că ai păşit pe proprietatea lor, că ai băut din apa lor, că ai respirat din aerul lor! Nici cîinele flămînd, căruia îi iei osul, nu rînjeşte mai abitir ca ei !

Aţi auzit ? Vorbeşte toată lumea… Un tînăr a fost împuşcat în cap de proprietarul unui lac din Văcăreşti, pentru că a îndrăznit să facă baie acolo deh, proprietate privată! Iar procurorii nici măcar nu l-au arestat pe vînătorul de oameni, motivînd că nu prezintă pericol social! Este culmea! Aici nu mai e vorba despre un hoţ care a intrat, noaptea, într-

o casă, forţînd geamul, ci despre un băiat ieşit la plajă cu familia, alături de alţii, pe malul unei bălţi neîngrădite, fără semne de “Proprietate privată” ! Omul a fost împuşcat de faţă cu zeci de martori, sub ochii familiei, pentru că speriase peştii !

L-am văzut la televizor pe proprietarul lacului. O faţă colţuroasă, cu buze subţiri,

sprîncene încruntate. Mi-a amintit de securiştii lui Ceauşescu, de activiştii aceia duri, care aveau frigiderul plin şi te urmăreau dacă nu înjuri, la coadă la carne! De privilegiaţii aceia care se mutau în casa ta… De nesimţiţii aceia care aveau sanatorii cu circuit închis, iar pensionarii mureau de frig, în case! Mi-a amintit de specia tovarăşilor orientaţi, care s-au transformat rapid în domni, trăgîndu-şi în proprietate privată hălci sîngerînde din averea statului. O haită de cîini turbaţi, înnebuniţi de schimbarea regimului şi obsedaţi că pierd puterea, care şi-au dat imediat seama că salvarea le stă în bani. Ei n-au vîndut rulmenţi în Turcia ci au furat fabrici întregi… Ei n-au deschis butice, au inaugurat Casa Poporului. Ei n-au importat televizoare ci au exportat petrol, arme, lemn şi carne vie. Ei n-au avut niciodată SRL-uri… ei au condus trusturi şi companii! Iar rezultatul se vede. Aici totul s-

a privatizat, pînă şi străzile, pînă şi parcurile, pînă şi minţile şi sufletele au fost

colonizate, aşa încît nu mai ai unde pune piciorul fără să te alerge pitbull-ul, să te împuşte

patronul, să te calce cu maşina proprietarul. Aici nu mai există spaţiu public, agora, forum… Este România S.A.

Acum, România S.A. vrea să intre în Uniunea Europeană. Ca să trăiască mai bine cetăţeanul? Ca să aibă pensionarul o pensie mai mare? Ca să domnească legea în sectorul economic şi decenţa în cel politic? Ca să avem parcuri curate, străzi bine întreţinute şi

case vopsite în culori vesele? Ca sistemul de învăţămînt să meargă bine, ca spitalele să aibă medicamente şi instrumentar? Aiurea… Mă tem că România S.A. vrea în Uniune pentru că specia proprietarilor are nevoie de conturi sigure, în bănci seculare, în care să îngrămădească banii, ăia mînjiţi cu sînge! Mă tem că foştii tovarăşi vor să-şi vîndă firmele de armament concernelor multinaţionale, pentru un fotoliu în consiliul acţionarilor ! Mă tem că domnii securişti vor să-şi cumpere nişte lacuri pe lîngă Geneva, că s-au săturat de nespălaţii de români care le tulbură apele! Altfel, de ce atîta vînzoleală?

Nu sînt împotriva proprietăţii private. Nu sînt împotriva proprietăţii de stat. Nu am nimic, de fapt, cu ideea de proprietate. Dar îi dispreţuiesc pînă la ură pe proprietarii care uită că proprietatea este instrument, nu scop în sine. Instrument pentru a face lumea mai frumoasă, pentru a aduce fericire, pentru a întoarce societăţii ceea ce îi datorezi. Proprietarul Bill Gates este implicat în acte caritabile de sute de milioane de dolari, proprietarul George Soros a investit sute de milioane de euro în democratizarea ţărilor din est. Mai avem şi noi proprietari decenţi şi responsabili, care dau burse, înalţă biserici, sprijină comunitatea. Dar sînt prea puţini. Sînt excepţia… În România S.A., regula e puşca scoasă pe geam, înjurătura de mamă, grosolănia cu jeep, mitocănia cu echipă de fotbal. Degeaba scriem noi, degeaba le batem obrazul. Justiţia, aceea care trebuie să pună ordine, a fost şi ea privatizată! Poliţia, aceea care trebuie să te apere, s-a transformat în

firmă de body-guarzi! În aceste condiţii, ai grijă, prietene cititor, pe unde calci

pe unde umbli

întinde-o! Că poate n-ai văzut tăbliţa cu “Atenţie, proprietar rău” !

Ai grijă

Ochii-n patru şi urechile ciulite! La cel mai mic mîrîit pe care-l auzi –

27 iunie 2006

Roluri şi măşti

La noapte se încheie, slavă Domnului!, campania electorală pentru primăria Mioveni. Au fost două săptămîni încinse, la propriu şi la figurat, în care unii candidaţi au sărit calul, exagerînd şi deranjînd, iar alţii nici nu s-au văzut. Una peste alta, a fost o campanie vie, pentru un oraş aşişderea.

Am urmărit cu interes campania electorală de la Mioveni, întîi pentru importanţa mizei (oraşul este dinamic, cu buget mare şi este gazda companiei Renault), apoi pentru spectacolul mijloacelor folosite de candidaţi. Este prima oară cînd campaniile electorale ATL (“above the line”), folosind mediile locale, s-au împletit excelent cu campaniile BTL („below the line”), constînd în evenimente şi efort de relaţii publice, consecinţă a peisajului mediatic dezolant al Mioveniului. Ca să fie siguri că au acoperire bună, strategii de campanie au recurs la presa din Piteşti şi la outdoor dar şi-au rezervat şi o parte consistentă de buget pentru BTL obiecte promoţionale, caravane cu difuzoare, spectacole, invitaţi!

N-a fost neglijat nici marketingul electoral direct. Candidaţii au luat-o la pas, din uşă în uşă, din cartier în cartier, strîngînd mîini, ascultînd păsurile oamenilor. Acţiunea în sine nu aduce neapărat voturi dar consolidează relaţia cu publicul. Alegătorii proprii sînt fidelizaţi, ceilalţi ajung să te cunoască şi chiar să te respecte. În definitiv, Mioveniul e un

oraş mic

popularitate. Cîntăreţi de muzică populară, actori din telenovele, politicieni de la Bucureşti, fete vesele care-şi mişcă fesele, toată lumea a pus umărul să sprijine pe unul sau pe altul !

Iar despre spectacole, ce să mai vorbim? S-a încercat la greu transferul de

Numai vrăjeală, numai show! – s-ar putea să spună cîrcotaşii. Unde sînt soluţiile la

problemele oraşului, unde sînt ideile, unde proiectele? Să nu fim nedrepţi

serioase n-au lipsit. Staff-urile de campanie au ales ziarele piteştene pentru a-şi populariza programele şi a spune ce nu merge, ce-ar trebui schimbat. Aici, pe pagina tipărită, s-au purtat marile bătălii pentru viitorul Mioveniului. Pentru cine a avut răbdarea să citească şi să compare, nu mai sînt necunoscute. Sigur, unii dintre candidaţi au căzut pe aceleaşi soluţii. Însă nimeni nu şi-a mai permis să ignore chestiuni grave, precum încălzirea, apa, dezvoltarea zonală, educaţia, sănătatea, cultura şi distracţia. E un pas înainte. De aici încolo, oricine vine la Primărie, ştie ce are de făcut

Lucrurile

Cîte ceva despre personalităţile candidaţilor şi rolurile politice asumate. În ce mă priveşte, dintre independenţi am rămas impresionat de prestaţia lui Constantin Gorun, care a înţeles să intre în rolul Tehnocratului, mizînd pe relaţia cu uzina Dacia. Ar fi contat mult pentru el dacă îi venea o recunoaştere din dealul Colibaşilor dar e de înţeles de

prudenţa francezilor

patronatului IMM-urilor, dar putea să aibă mai multe mesaje coerente către mediul de

afaceri din zonă

acolo vin voturile. La fel a gîndit şi Gheorghe Costache, accentuîndu-şi latura sa de Băiat bun, în detrimentul celei de patron. Nici nu se putea altfel, prin fumul grătarelor…

Ion Glişcă a mizat pe poziţia sa de Om de afaceri, preşedinte al

A preferat însă coarda populară a unui “Nea Popa” de la bloc, că de

Spectaculoasă a fost şi prestaţia candidatului Alianţei D.A., Constantin Iordan. Educat şi bine pregătit în administraţie, profesorul a fost surpriza plăcută a acestei campanii. A dovedit că ştie să comunice cu oricine, că poate să bată oraşul în lung şi-n lat, că are

vitalitate, în ciuda startului mai greoi. Clonţos, ironic, pe fază, Iordan s-a prezentat din prima clipă ca o alternativă serioasă la omul PSD, Ion Georgescu. În această campanie, Iordan a jucat rolul Challangerului, al celui care vine tare din urmă şi nu m-aş mira să-l văd în turul doi. În fine, cîteva cuvinte despre viceprimarul Georgescu. De departe cel mai atacat dintre toţi, omul a avut şi cîteva avantaje, ca jucător şi arbitru. Versat în relaţii umane, obişnuit cu exerciţiul administraţiei, depăşind handicapul studiilor cu o ştiinţă a purtării în lume (să nu uităm experienţa sa la Protocolul uzinei), Georgescu s-a depăşit pe sine în campanie. O singură greşeală de poziţionare a făcut staff-ul său, insistînd pe ideea

că e vice (“Să facem vicele primar”), adică încă nu e primar plin

-l aleg? – şi-au spus, desigur, unii. Georgescu trebuia să intre de la început în rolul Şefului. Oricum, vom vedea curînd dacă acest slogan insuficient judecat i-a făcut rău sau nu

Păi dacă nu e, de ce

29 iunie 2006

Becali a cîştigat alegerile din Mioveni!

Votul pentru primăria Colibaşilor aduce confirmări şi surprize. Confirmări – în sensul că principalii jucători politici (Georgescu şi Iordan) şi-au confirmat statutul, intrînd în turul doi. Surprize – deoarece poziţionează foarte sus candidatul PNG, Gheorghe Costache. În lipsa unor analize mai precise, putem crede că este o victorie de imagine a lui Gigi Becali, prezent în persoană să-şi susţină omul de la Mioveni.

Rezultatele alegerilor de la Mioveni permit să tragem cîteva concluzii preliminare, aratîndu-ne totuşi reţinuţi, pentru că avem numai procentele obţinute de cei 11, nu şi caracteristicile socio-demografice şi de stil de viaţă ale votanţilor respectivi. Totuşi:

1. Se verifică sondajul de opinie comandat de Alianţa D.A., care-l credita pe Constantin Iordan cu 26% (a luat 24, 61%) şi pe viceprimarul PSD Ion Georgescu cu 46% (a luat 46,54%). Remarcaţi, acestea au fost estimările dinaintea campaniei electorale, ceea ce înseamnă că tot efortul din cele două săptămîni n-a făcut să se căştige voturi ci a obligat electoratul celor doi să iasă la vot! Se confirmă ceea ce sociologii americani, de la Paul Lazarsfeld încoace, numesc “activarea Indexului Predispoziţiilor Politice”. Adică oamenii intră cu o intenţie de vot în campanie şi nu aleg de acolo decît ceea ce le convine, un candidat neputînd să crească spectaculos cu, ştiu eu?, 10-15 procente

2. În sondajul de mai sus, candidatul liberalilor, Ion Ţuţală, avea 19%. De ce n-au mers automat aceste procente spre Iordan? Pentru că partenerii din Alianţă n-au purtat o campanie politizată, aşa cum ar fi trebuit, bătînd monedă numai pe

problemele locale

disciplină a votului şi s-a împrăştiat. Probebil că şi frecuşurile de la Centru i-au făcut pe unii liberali să-l respingă pe Iordan şi să voteze cu Costache sau Glişcă.

Faptul că n-a fost vot politic la mioveni se vede şi din rezultatele omului PRM, Mircea Dogaru, care a luat un sec 1,37%, adică 170 de voturi.

Astfel, electoratul liberal n-a primit un semnal coerent de

3. Faţă de 2004, omul PSD primeşte cu circa 20% mai puţine voturi şi intră în turul doi. Georgescu nu este Costescu, evident, dar scăderea nu i se poate reproşa în totalitate. Probabil că mulţi votanţi ai PSD au preferat să nu vină la vot (56,02% dintre alegători au lipsit!), ceea ce este un semnal de alarmă privind satisfacţia electoratului din Mioveni. Oricum, în turul doi, Ion Georgescu porneşte ca favorit. Întrebarea este dacă şi-a epuizat el bazinul electoral

4. Cea mai mare surpriză a reprezentat-o, desigur, candidatul PNG, Gheorghe Costache, cu 19,61% din voturi! Fără să fie o stea a politicii locale, s-a clasat al treilea, dîndu-i mari emoţii lui Constantin Iordan, la începutul numărării voturilor. În lipsa unor calităţi personale deosebite, acest scor excelent poate fi pus pe seama campaniei sale electorale, cu cîrnaţi, bere şi “Vacanţa Mare”. Dar o astfel de campanie BTL a avut şi Ion Glişcă, om de afaceri cunoscut în zonă, care a luat numai 3,9%. Înseamnă că explicaţia e în altă parte – Costache a fost perceput drept omul lui Becali, politician în mare creştere de popularitate. Acum, Costache

poate să negocieze pe cine va declara că susţine – pe Georgescu sau pe Iordan. Şi, fără îndoială, mesajul lui către alegători va hotărî cine va ieşi primar!

5. În rest, numai de bine. S-a dovedit încă o dată că independenţii n-au nici o şansă în politică, chiar la alegerile dintr-un oraş mic. Constantin Gorun a luat 72 de voturi, chiar dacă merita mai mult, Ioan Predica-Semaca a obţinut 97 de voturi. Lasă că şi oamenii unor partide cu pretenţii n-au avut nici o şansă: Manole (PC) – 232 de voturi, Gh. Floarea (PNŢCD) 59 de voturi, Duruian (Forţa Democrată) – 24 de voturi. “Recordmen” la această categorie a fost Ion Popescu (PAS), pe care nu l-au ales nici toate rudele, omul obţinînd 7 (şapte) voturi!

Alungaţi din spaţiul public

3 iulie 2006

Seria notaţiilor fugare continuă azi. Subiecte? Cum coboară competenţa asupra directorilor, despre tîrtiţa lui Narcis Sofianu, şopîrla” lui Nicolescu, spaţiul public la români şi ce au mai scump moldovenii, transilvănenii şi oltenii…

# Nu am văzut de mult un director atît de timorat în faţa presei precum doctorul Adrian

Ca să nu greşească, obişnuieşte să citească de pe foi iar cînd e întrebat ceva

răspunde invariabil cu: “Da, bună întrebare!”, ca să mai tragă un pic de timp, în căutarea răspunsului. Altfel, omul este un specialist, merge la congrese internaţionale de cardiologie, e un fin intelectual etc. Sindromul inadecvării pe post se vede şi la alţi directori ai Alianţei. Deh, aşa se întîmplă cînd îţi pui oamenii în posturi de sus pînă jos (la fel făcea şi PSD-ul…), uitînd că ştiinţa conducerii se învaţă, nu se coboară asupra politicienilor ca Sfîntul Duh asupra apostolilor…

Tase

# Un liberal tînăr dă declaraţii presei, zicînd că Stolojan, Mona Muscă şi Valeriu Stoica

nu constituie o aripă a partidului ci tîrtiţa… Joc verbal ieftin, ca să cînte în strună lui Tăriceanu. Întîi să aibă notorietatea celor trei şi abia apoi să se exprime! Dar mă tem că aşa ceva e cam greu…

# Glume de campanie, la sediul din Mioveni al Alianţei pe pereţi, afişe cu sloganuri de

tipul “Mai bine îl lăsam repetent!“ (aluzie la studiile viceprimarului Georgescu şi la statutul didactic al lui Iordan) sau “Din ospătar n-oi vrea să ajungi primar!”. De uz intern, astfel de afişe acţionează asupra staff-ului, asigurînd o stare de complicitate şi amuzament, sudînd grupul, făcîndu-l să funcţioneze mai bine… Este o modalitate deşteaptă de comunicare politică!

# Ieri, Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului judeţean, a făcut mofturi de fată

mare, în faţa presei, declarînd că nu ştie dacă o să aibă timp să ajungă la Bucureşti, la Ambasada SUA, unde fusese invitat cu prilejul zilei de 4 iulie… “Poate ajung doar la focul de artificii !” – a glumit Nicolescu. Desigur, o astfel de invitaţie nu se refuză şi nici nu se întîrzie la petrecere…

# Şi tot Nicolescu a lansat o şopîrlă” cică Gheorghe Costache a plecat de la PNG, declarîndu-se independent, deci nu poate nimeni să-l oblige să-i dea voturile lui Iordan, chit că Becali se pupă cu Băsescu, la Golden Blitz. Acum, ţinînd cont de background-ul lui Costache, nu bag nici eu mîna în foc că va face o declaraţie tranşantă pentru omul Alianţei

# În România nu există nici un fel de respect faţă de spaţiul public, fie el scară de bloc

sau autobuz, parc sau pădure. Se vede că nu ne-am constituit ca popor în agora, precum grecii, sau în forum, ca romanii. La ţară, întrunirile nu se ţineau pe uliţă, ci tot în spaţiul privat – la crîşmă, de exemplu. Moromete şi Cocoşilă citesc ziarul şi-l interpretează tot în spaţiul privat, la fierăria lui Iocan. Orăşenii lui Caragiale pun ţara la cale în berărie, în

bufetul gării

capabilă să te ia la oaste, dacă te găseşte la joc, sau să trimită jandarmii peste

manifestaţiile din spaţiul public, spaţiul deschis?

Oare să exprime asta o frică atavică de intervenţia Puterii, oricare ar fi ea,

# Să rămînem la observaţiile antropologice. Aţi văzut ce deosebire există între provinciile româneşti, din punctul de vedere al felului în care te fereşti de duşmani? În Moldova,

Domnul şi Curtea sa se retrăgeau în cetate. În Transilvania, comunitatea se strîngea între zidurile fortificate ale bisericii. Iar în Oltenia, familia se închidea în culă ! Curtea,

Comunitatea, Familia

Fiecare apără ce are mai scump!

4 iulie 2006

Copii singuri în casă

În anii 70-80 ai secolului trecut, din Yugoslavia lui Tito, mii de sîrbi plecau la muncă în străinătate. Destinaţiile preferate erau Germania şi Italia dar unii ajungeau pînă

în Australia

văzut în ciuda nivelului economic ridicat, ţara s-a destrămat, în sîngeroase

războaie civile. Ne paşte şi pe noi o astfel de primejdie?

Acasă, copiii lor creşteau singuri, traumatizaţi, iar rezultatele s-au

“Western Australia”. Este numele unui roman scris de Bojin Pavlowski, în anii ’80 ai secolului trecut, care descrie suferinţele unei familii de sîrbi, ajunşi la muncă tocmai la antipozi. Cartea s-a tradus şi la noi, pe vremea lui Ceauşescu, întrucît cenzura a

considerat că descurajează un astfel de comportament

realitate – mii de vecini de peste Dunăre au plecat în bejenie, care prin Germania, care prin Italia, ca să-şi facă o viaţă mai bună, regimul comunist al lui Tito fiind destul de permisiv ca să accepte una ca asta. Era primul val masiv de emigranţi de după Cortina de Fier, cu care lua contact Occidentul. Sîrbii erau muncitori, strîngeau ban peste ban şi nu doreau altceva decît să se întoarcă acasă, cu un pic de cheag, să-şi ridice case, să-şi aducă maşini, să copieze modelul de consum al Vestului. Vi se pare ceva cunoscut? Apropierea cu situaţia României de azi nu e întîmplătoare. Dar să povestim mai departe

De fapt, romanul descria o

Tot mai mulţi copii rămîneau în Yugoslavia în grija bunicilor sau a unuia dintre părinţi. În aceste condiţii, regimul s-a pomenit că începe să crească rata abandonului şcolar

scăpaţi din chingile autorităţii, tinerii au început să-şi facă de cap. Aveau şi bani, părinţii începuseră să trimită acasă mărci germane şi dolari. A crescut dintrodată rata consumului şi s-au importat modele vestice. Au început să se ridice vile şi să se cumpere maşini. La modă erau formaţiile de muzică rock, precum “Ciorba de peşte” care, în ciuda numelui caraghios, suna ca “Whitesnake”, la modă erau echipele de baschet şi transmisiile din NBA, la modă era Lepa Brena! O frenezie violentă cuprinsese întreaga ţară, o febră a modernismului, o pasiune consumeristă. În zece ani, Yugoslavia se transformase complet. Era comunismul care priza cocaină, avea pistol şi închiria casete cu filme porno.

Ai crede că banii modelează societatea, făcînd-o paşnică şi tolerantă, transformîndu-i pe locuitorii ei în nişte burghezi liniştiţi, interesaţi de cotaţii la bursă şi să-şi schimbe la trei ani maşina. Uite că, în cazul sîrbilor, nu s-a întîmplat aşa. Se ştie ce au adus anii ’90, cu cortegiul lor de violenţe şi sînge. Se ştie cum a ajuns la putere un, pînă atunci, obscur secretar de partid, pe nume Slobodan Miloşevici, citindu-şi declaraţia naţionalistă pe Cîmpia Mierlei. Se ştie şi care a fost jocul marilor puteri occidentale, se cunoaşte şi implicarea fundamentaliştilor islamici în zonă. Dar nici una din aceste cauze nu poate explica pe deplin de ce au acceptat sîrbii să-şi treacă ţara prin dezastru, dacă nu luăm în considerare un factor psihologic – furia, frustrarea copiilor crescuţi fără părinţi. Numai o astfel de trăire abisală a putut să-i facă să ardă tot ceea ce strînseseră părinţii lor, 20 de

ani, prin străinătate, prin Western Australia

serioasă (cine s-o facă, printre ruinele fumegînde?), dar e suficient să ne amintim că Tigrii comandantului Tarcan, cel mai feroce warlord, erau băieţi de 18-20 de ani, fericiţi că găsiseră, în sfîrşit, un surogat de Tată

Sigur, nu s-a făcut o cercetare sociologică

În acest punct, poate că aţi căzut pe gînduri şi vă întrebaţi dacă este posibil ca să se întîmple aşa ceva şi la noi o generaţie întreagă, scăpată de sub control, avînd acces la resurse, să iasă cu furie pe scena socială şi să aprindă ruguri, în căutare de victime. Nu ştiu nici eu. Am aflat, însă, că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului a transmis recent un ordin către primării, prin care se cere ca funcţionarii locali să aibă în evidenţă copiii cu părinţi în străinătate, la muncă, şi să vegheze asupra situaţiei lor. Un gest care denotă îngrijorare. Un gest inutil, pentru că, în buna tradiţie românească, s-au trasat sarcini dar nu s-au alocat nici un fel de resurse pentru asta ! Estimări neoficiale vorbesc despre două milioane de români plecaţi afară. Poate jumătate dintre ei au copii

Închipuiţi-vă un milion de case, în care tatăl va lipsi ani de zile

Înfricoşător, nu?

5 iulie 2006

Doamne, poţi să-l mîntuieşti pe Călin Vlasie!

Despre Călin Vlasie nu se vorbeşte mult în tîrgul Piteştiului. Lumea nu prea-l ştie, omul nu s-a dat în stambă, n-a ţinut prima pagină a ziarelor şi nici nu are vicii spectaculoase. Unii parcă şi-ar aminti de numele său e poetul acela, nu? Aşa se confirmă încă o dată proverbul că nimeni nu e profet în ţara lui. Astăzi, Călin Vlasie este unul dintre cei mai importanţi editori din România, omul din voinţa căruia cultura română rămîne cu opere esenţiale.

Din cînd în cînd, un jurnalist trebuie să scrie şi despre oamenii pe care-i admiră, nu numai despre curve politice. Este un gest care, chiar dacă nu-ţi creşte tirajul, te menţine sănătos la cap. Altfel, văzînd numai viermele din măr, ai ajunge să crezi că lumea din jur nu merită decît distrugere şi ai fi gata să-i ceri lui Dumnezeu să procedeze în consecinţă Dar Domnul este înţelept şi te întreabă, ca-n Scripturi: “Oare nici un piteştean nu merită să scape de furia Mea?”. Aşa că eşti obligat să mai cugeţi. Astăzi, stînd bine şi gîndindu- mă, am găsit un nou nume – Călin Vlasie. Cine e Vlasie? Aşa-i că nu prea ştiţi? Păi dacă citiţi numai ziare… Despre el nu se prea scrie pe-aici (mai mult se scrie la Bucureşti sau la Paris), pentru că nu s-a dat în stambă, n-a ţinut prima pagină, nu are vicii spectaculoase. Unii vecini îl mai bîrfesc, pornind de la viaţa personală, dar nici aici nimic prea scandalos – cică pleca pe baltă, la pescuit, şi cam uita să se întoarcă acasă… Ei şi? Alţii, mai versaţi în ale “literelor”, cînd trec pe lîngă sediul Editurii “Paralela 45”, zic:

“Asta e a lui Vlasie, milionarul ăla în dolari…”. De fapt, cu toţii pierd esenţialul Călin Vlasie este, la ora asta, poate cel mai important editor din România, omul din voinţa căruia cultura română rămîne cu opere esenţiale.

Chiar aşa? – se vor mira scepticii. Dar Liiceanu, dar Polirom - ul, dar ăia de la Rao?

Sigur, sînt şi ei în top. Observaţi că am scris “Vlasie este…poate cel mai important editor

din România

din lume… Adică intră în segmentul PREMIUM, al celor din vîrf, unde e atît de greu să mai faci diferenţele! Ca să înşir aici toate cărţile majore pe care le-a publicat “Paralela

45” mi-ar trebui tot ziarul

doar la vîrfuri – Cervantes, Dante, Goethe, Shakespeare. Scriitori contemporani, de la Vişniec la Pavic, poezie (de la Stratan la Dimov), eseu. Şi totul se face cu sistem, după ştiinţa din mintea lui Călin Vlasie. Omul vînează traduceri rare, manuscrise inedite, aduce alături de el “monştri sacri” precum Mihail Şora şi Solomon Marcus (despre întîlnirea loc cu cititorii puteţi citi în ziarul de astăzi). Planurile lui editoriale sînt gata pentru doi-trei

ani înainte… A plătit scriitori pentru cărţi nescrise, i-a pus la muncă, i-a rugat, i-a strîns cu uşa! Spuneţi-mi şi mie ce alt editor mai face aşa în ţara asta? Dacă statul n-are o strategie culturală coerentă (şi n-are!), noroc cu Călin Vlasie… Să vă spulber şi ultima reticenţă – cînd Nicolae Manolescu îşi va termina monumentala “Istorie a literaturii”, piatră de hotar canonică, de la Călinescu încoace, unde o va publica? Aţi ghicit… La “Paralela 45”!

”,

aşa cum se spune şi despre berea Carlsberg că este, poate, cea mai bună

Închipuiţi-vă că editura scoate cam o carte pe zi ! Mă opresc

S-ar putea spune că Vlasie lucrează înainte de orice pentru sine, ca să facă bani! Este greşit… Dacă voia asta, publica în primul rînd cărţi uşoare, best-seller-uri găunoase, ca ale lui Dan Brown, nu publica Celine… Cărţi uşor vandabile, fără pretenţii, după care nu rămîne nici o urmă în cultura unei ţări. Nu, Călin Vlasie este un editor exigent şi avizat. El îşi respectă publicul şi merită respectul cititorilor. A diversificat oferta editorială uluitor de mult. Nu s-a oprit numai la Noica, Cioran, Ionescu, precum a făcut Liiceanu, ci a propus noutate şi valoare – Eco, Deleuze, Sorokin. Sigur, omul nu este nici un naiv, nu e nici un apostol al culturii! L-am văzut calculînd cu acribie pe un calculator de buzunar (că nu-i place să folosească computerul!) cît costă cartea cutare sau cutare, l-am văzut respingînd manuscrise, concediind autori, de le-au zburat fulgii! L-am văzut amuzîndu-se de ifosele cutărui poet sau de strîmbăturile nu ştiu cărui editorialist. Tăios ca Briciul lui

Occam, afişînd un dispreţ abia ascuns faţă de unul sau altul, Vlasie nu e un tip comod. Dar e un tip cu gust. În timp ce best-seller-urile tipărite de alţi editori se vor îngălbeni şi se vor prăfui, aruncate cine ştie pe unde, cărţile cu sigla editurii “Paralela 45” vor rămîne peste ani în bibliotecile publice, acasă la intelectuali, în universităţi, în şcoli. Acesta este gestul de cultură, aceasta e generozitatea piteşteanului faţă de generaţiile nenăscute, cititorii de mîine. Pentru el, tot respectul… Restul, vorbele, nu contează! Pentru asta, ca să reînnodăm firul rugăciunii de început, Doamne, poţi să-l mîntuieşti pe Călin Vlasie!

Vreau să fim conduşi de Loteria Naţională!

6 iulie 2006

Ieri, senatorul Teodor Meleşcanu a explicat presei locale, dacă mai era nevoie, de ce trebuie să ne retragem noi trupele din Irak. Mai interesant ar fi fost să explice de ce politicienii se închină, mereu, la idolul schimbător al opiniei publice!

Avem o bază statistică 56% dintre români nu vor să ne implicăm militar în străinătate. Avem un partid la putere – PNL – care a prins ideea din zbor şi vrea să le facă pe plac Avem cu alt partid la putere – PD – care se simte deranjat că aliatul său liberal a ales această opţiune şi face scandal. Avem nişte tratate militare, prin care ne-am obligat să intervenim şi noi cu trupe, în teatrele de operaţiuni, că am intrat în NATO. În fine, avem nişte soldaţi care s-au oferit voluntari în aceste misiuni, că se cîştigă bani buni. După cum vedeţi, datele problemei se bat cap în cap. Cum o rezolvăm? Ieri, senatorul liberal Teodor Meleşcanu, venit la Piteşti, ne-a dat soluţia în plic !

În esenţă, domnia-sa ne-a spus, cu eleganţă şi putere de convingere, că liberalii încep să strîngă semnături pentru retragerea din Irak. Iar atunci cînd vor fi destule, chiar se va

proceda în consecinţă. Astfel, majoritatea va fi mulţumită. Partenerii democraţi n-or să mai aibă ce face şi se vor resemna cu ideea, ca şi partenerii occidentali, că nu ne retragem

brusc şi de peste tot ci în etape

Voluntarii se vor mulţumi cu soldele cîştigate pînă acum, iar satisfacţia de a-şi strînge

familiile în braţe o să-i facă să uite de tot

în sondaje, că au făcut pe plac poporului! Sigur, domnul Meleşcanu n-a spus totul chiar

aşa dar asta e esenţa

Dar vom continua să sprijinim cauza vestică

Iar liberalii, cu voia dumneavoastră, vor creşte

Poţi să-l contrazici? Nu poţi

vor aşa, alţii vor invers şi cîştigă aceia care au convins mai multe persoane să-i voteze. Liberalii vor retragere, democraţii nu ! Fiecare tabără încearcă să-şi impună argumentele dar, inevitabil, politicienii sînt de acord cu un lucru - disputa nu poate fi tranşată decît de popor. Liberalii merg “pe val”, pentru că au sesizat de unde bate vîntul. Democraţii nu vor să piardă şi atunci califică iniţiativa drept “trădarea intereselor naţionale”, doar-doar or întoarce girueta opiniei publice. Şi unii şi ceilalţi se închină la idolul colectiv cu miloane de capete şi guri, făcînd piruete şi reverenţe, că de-aia sînt politicieni. Dar s-ar putea şi altfel?

în cadrul sistemului democratic. Este ca la alegeri – unii

S-ar putea. Trebuie numai să recunoaştem că opinia publică nu este calificată să decidă în actul de guvernare. Nu vorbim despre deciziile istorice, precum intrarea unei ţări în război (vă mai amintiţi cît s-a luptat F.D.Roosevelt cu poporul american, ca să intre SUA în cel de-al doilea război mondial?). Vorbim despre decizii banale, precum întocmirea bugetului de stat sau scrierea unei legi! Ce se pricepe nea Ion la contabilitate? Dar, cu toate astea, fiecare nea Ion se simte dator să-şi dea cu părerea despre res publica ! De ce? Pentru că e alimentat de mass-media. Vede ce-a zis deputatul ăla pe care l-a votat el, sau preşedintele, sau Ion Cristoiu şi gata! Hop, şi-a făcut o părere ! Bugetul e bun! Ba nu, e prost! Legea poate fi aplicată! Ba nu! Să ne retragem din Irak! Ba nu! Şi, cu elan şi abnegaţie, votează, de cîte ori i se oferă prilejul… Astfel că, de cele mai multe ori, în democraţii, deciziile se iau cu majoritatea voturilor ignoranţilor!

N-ar fi mai bine ca statul să fie condus de un Consiliu al Înţelepţilor, un Sfat al Bătrînilor, cum vreţi să-i ziceţi ? Nişte oameni calificaţi, cărora poporul să le delege puterea, pe o perioadă delimitată, şi să nu se mai amestece? Ei ar putea să decidă atunci pentru noi ce e mai bine de făcut. Am şti şi dacă trebuie retrase trupele din Irak, şi ce buget să facem, şi ce legi să dăm. Nu ne-am mai bate capul. Aşa procedau romanii, cînd numeau un dictator pe cinci ani, o persoană mai presus de orice îndoială. Numai că puterea corupe iar unii dictatori nu mai voiau să plece… Atunci, să alegem prin vot acest Consiliu! Îl alegem prin vot? Păi ne întoarcem tot la jocul democratic… Şi unde aţi văzut ignoranţi care să recunoască un expert? Ne învîrtim într-un cerc vicios. Dacă toţi sîntem la fel de ignoranţi (sau dacă nu-i putem recunoaşte pe experţi, ceea ce e acelaşi lucru), atunci vin cu o propunere. Să renunţăm la întregul sistem democratic şi să organizăm o Loterie Naţională, la care să se tragă la sorţi, din patru în patru ani, fotoliul de preşedinte, de premier, Puterea şi Opoziţia, ministerele şi ambasadele! Aşa, cel puţin reducem cheltuielile cu campania electorală şi avem parte, cu toţii, de distracţie!

Ultimul smardoi din Găvana doi

7 iulie 2006

Azi aflaţi cine-i înlocuieşte pe idioţii constipaţi, cum profesorul Iordan ar trebui să devină “primarul din umbră” al Mioveniului, de ce trebuie politicienii să-şi cumpere cîine, cum se manifestă noile elite ale lumii globalizate şi cine este ultimul smardoi din Găvana doi…

# În multe licee din ţară, jumătate dintre elevi n-au luat bacalaureatul iar în altele s-a copiat, cu voie de la stăpînire. Explicaţii sînt multe, de la criza de bani prin care trec profesorii pînă la programele de televiziune ce schilodesc mintea tinerelor generaţii. Aşa stînd lucrurile, nu-ţi mai rămîne decît să constaţi că idioţii constipaţi fabricaţi pe vremea lui Ceauşescu, ăia care au ieşit din şcoală cu limba de lemn deja învăţată, tind să dispară, în faţa idioţilor exuberanţi, copiii lui “super” şi “naşpa”. Primii erau rebuturi ideologice,

ceilalţi sînt rebuturi consumiste. Oricum, şcoala nu e pentru toţi neimportantă – a se vedea alegerile de primar de la Mioveni !

Şi, cîteodată, pare chiar

# Că tot a venit vorba

Chiar dacă profesorul Iordan a pierdut în turul doi, cred că ar fi o

greşeală din partea PD Argeş să-l marginalizeze. În campanie, Iordan a crescut foarte mult din punctul de vedere al notorietăţii, s-a transformat, practic, dintr-un consilier judeţean aproape necunoscut într-o personalitate politică. Şi-a intrat în rol foarte bine, a avut un discurs credibil, a căutat soluţii, a dat dovadă de energie. Acum, el trebuie să-i stea ca un ghimpe-n coaste lui Georgescu, să devină “primarul din umbră” al Mioveniului, pentru ceea ce se va întîmpla în 2008.

# Noile sondaje de opinie, date publicităţii, confirmă tendinţele descrescătoare ale

preşedintelui Băsescu şi premierului Tăriceanu. Ceea ce confirmă că lupta de imagine nu dă, totdeauna, rezultatele dorite. În coborîre este şi Geoană, cu PSD cu tot, ajungînd la 20% ! Cine se menţine pe podium? Mona Muscă şi Theodor Stolojan, apropiaţii lui

Băsescu

calcul, la un anumit moment, înlocuirea garniturii actuale de lideri cu o nouă echipă, care a stat “la cutie” ? Dar asta înseamnă şi retragerea sprijinului pentru cabinetul Tăriceanu, ceea ce nu se poate produce înainte de anunţul admiterii noastre în UE. Dar după?

Cum PNL a coborît la 13%, mă întreb dacă strategii liberali n-ar putea lua în

# Rămînînd la sondaj, mai aflăm că preferaţii publicului sînt Traian Băsescu şi Gigi

Becali

E o lecţie pentru toţi politicienii. Publicul este un animal capricios, a cărui iubire se poate

stinge la o pală de vînt. Aşa că, dacă doriţi afecţiune, mai bine luaţi-vă un cîine

Aşa repede ? Cu siguranţă că Năstase plînge-n pumni iar Iliescu îşi roade buzele.

# În continuare, francezii de la Renault ridică miza afacerilor imobiliare din Piteşti,

achiziţionînd terenuri şi închiriind vile, astfel încît un apartament cu două camere, în Popa Şapcă, a ajuns să coste, neverosimil, 45 de mii de euro! În continuare, italienii din Piteşti umplu restaurantele şi barurile, făcîndu-şi afacerile pe telefon, între două expresso şi o damă de companie. În continuare, comunitatea arabă îşi învîrte banii, discret, astfel că s-au albit de tot. De unde se vede cîtă dreptate are sociologul Zsigmund Bauman,

inventatorul sintagmei “modernitate lichidă”, atunci cînd, descriind lumea globalizată, zicea că noile elite sînt nomade, nefixate de loc, beneficiind de avantajele “satului global”, în timp ce sedentarii, băştinaşii, devin mînă de lucru ieftină penstru şefii lor de aiurea!

# Guvernul continuă să ne uimească! Ieri, la Prefectură, am aflat că există o structură

militară, sub conducerea lui Ion Cîrstoiu, gata să acţioneze în caz de dezastre sau agresiuni, folosind chiar resurse ale firmelor private – excavatoare, buldozere, basculante! Mi se pare aberant să ceri unei organizaţii particulare să-ţi pună la dispoziţie maşinile ei cînd tu, stat, ai la dispoziţie un buget infinit mai mare, cu care puteai să te pregăteşti de necaz!

# S-a terminat şi Campionatul Mondial de Fotbal! Acum pot să mărturisesc că, seară de

seară, am moţăit la meciuri, am citit cîte ceva, am schimbat canalul

au mai fost de mult

Ronaldinho s-a manierizat iar Zizou a dat cu capul, ca ultimul smardoi din Găvana doi

Aşa partide urîte n-

Şi, colac peste pupăză, ne-au murit şi titanii – Ronaldo s-a îngrăşat,

10 iulie 2006

Capitala mondială a nesimţirii

În timp ce Bucureştiul se bate pentru titlul de capitală mondială a nesimţirii, bucureştenii cumpără pe rupte “Ghidul manierelor elegante” ! Sublim paradox, dacă n-ai avea de-a face cu nesimţiţii pe stradă, în maşină, în instituţii! Din ce în ce mai mulţi, din ce în ce mai tineri, respectivii par o specie care prosperă în aerul

poluat al tranziţiei

oare, provincia să se împotrivească?

Sînt semne că nesimţirea se întinde şi spre Piteşti. Va putea,

Ştiu, ştiu

Dacă vă mînă vreo treabă prin Bucureşti, vă faceţi cruce înainte de a pleca şi

nu prididiţi să vă înapoiaţi mai repede! Capitala vă dă dureri de cap, vă enervează, vă

Parcă o perdea de energie negativă atîrnă de clădiri, flutură pe marile

bulevarde, pătrunde în case şi în sedii de firmă, făcîndu-te să te grăbeşti, să nu te uiţi în jur, să-l calci pe celălalt, cu nepăsare, în picioare. La Bucureşti, şoferii devin mai nervoşi,

pietonii – mai indisciplinaţi iar poliţiştii

mai repede, jocurile politice se fac şi se desfac, vorba e mai repezită, manierele lasă de

dorit. De la Bucureşti, televiziunile toarnă în capul poporului hîrdăul zilnic cu divertisment. Şi tot aici, aleşii neamului se ceartă ca chiorii, în monstruoasele saloane poleite cu aur ale casei lui Ceauşescu.

stoarce de energie

ce să mai vorbim! La Bucureşti, banii se învîrt

Mulţi au căutat cauzele acestui fenomen. Unii apelează la psihiatrie. Oraş de cîmpie, capitala ţării noastre are un procent ridicat de boli nervoase, comparativ cu orice aşezare

de deal şi de munte

cu el bacilii unei ciume mentale, aşa cum îi purta, odinioară, pe cei ai ciumei-ciume!

Parcă vîntul îngheţat al iernii îţi toarnă-n oase, scrîşnind, disperarea! Parcurile sînt puţine, spaţiile verzi au ajuns să găzduiască numai cîrciumi şi cluburi de fiţe, Dîmboviţa curge

într-o albie de beton

Parcă aerul putred al cîmpiei, care vălureşte şi joacă-n soare, poartă

Natura, alungată din Bucureşti, se răzbună şi ea cum poate

Alţii vorbesc despre rădăcinile istorice ale nesimţirii bucureştene, observînd că Evul nostru Mediu n-a avut decît boieri şi ţărani. Au lipsit cavalerii, care să respecte codul onoarei ! Ei, cavalerii, ar fi impus eticheta la Curte, din care s-ar fi născut codul bunelor obiceiuri! Că e aşa o dovedeşte întreg Occidentul dar şi o ţară extrem-orientală, precum Japonia, în care spiritul codului samurailor s-a transformat în etichetă socială. La noi, de unde samurai? Vodă se purta ca un bulibaşă, robii cîntau la scripcă, urcaţi prin pomi,

şalvarii n-au fost lepădaţi decît după 1848 întîmpină, vizitînd palatul, este cuhnia!

La Mogoşoaia, prima clădire care te

Există şi specialişti în economie care leagă lipsa manierelor din capitală de cursa pentru îmbogăţire. Bucureştiul, adunînd peste 70% din PIB, este un fel de El Dorado, care atrage tot felul de aventurieri, tipi duri, care-şi leagă calul pe Magheru şi intră în bar, trîntind, figurat, pistoalele pe tejghea. Pentru ei nu e timp de politeţe – întîi trag şi apoi dau bună- ziua. Aşa trebuie să fii, în jungla urbană, unde nimeni nu cunoaşte pe nimeni – zic unii. Carnasierele torc doar după ce-au mîncat. Înainte – rag! Jovialitatea aceasta aberantă cică

a fost importată direct din Statele Unite ale Americii şi ajută la biznis ! Aiurea

degrabă e adevărat că mulţi dintre miliardarii capitalei au adoptat un comportament de consum ostentativ, tocmai pentru a-şi sublinia poziţia

Mai

În provincie, la Piteşti, lucrurile stau oarecum altfel. Specificul local îşi spune mai apăsat cuvîntul, oamenii se mai cunosc între ei, natura e mai aproape. Totuşi, nesimţirea se întinde. Am surprins-o deja pe şosea, am găsit-o în parc, am recunoscut-o în şcoală. Un

semn grav al stricării obiceiurilor este că, anul acesta, doar jumătate dintre elevii argeşeni au promovat examenul de bacalaureat. Un alt semn e că s-au umplut terasele de tipi în

maiou, cu lanţuri de aur la gît şi blonde în dreapta

înjurături. Începe şi aici lupta cu nesimţirea. Va fi un război greu dar s-ar putea să-l

cîştigăm. Întîi, să cerem Primăriei să mărească amenzile pentru poluarea de tot felul. Apoi, să îi admonestăm cu toţii pe nesimţiţi, cînd ne deranjează – în definitiv, ei sînt mai

puţini decît noi

Altul că poţi auzi prea multe

Vă asigur că nu le place! La arme, cetăţeni, la arme!

P.S. Aceste rînduri s-au născut ca întîmpinare a lansării “Ghidului nesimţitului”, o carte excelentă a jurnalistului Radu Paraschivescu, eveniment ce se va produce azi, la Librăria Mea, de pe strada Crinului 51, la ora 18.30, în prezenţa autorului. Sînteţi aşteptaţi cu toţii

11 iulie 2006

Domn’ Ionică, domn’ Ionică, scapă-ne de Şoricică!

O fi titlul glumeţ dar problema este serioasă. În timp ce, în alţi ani, Primăria se îngrijea să se pună otravă încă din primăvară, împotriva şoblanilor, iar vara avioanele stropeau, să ne scape de ţînţari, iată că acum bunele obiceiuri au murit. Dar există o soluţie, pe care numai viceprimarul Ionică o poate aplica!

Iar a picat prost Cornel Ionică! Nu ştiu cum se face, dar, de cîte ori rămîne singur cu

presa, viceprimarul dă în gropi! Acum i se trage de la şobolănime

dumneavoastră că s-a umplut oraşul de rozătoare. Dimineaţa, cînd ies din scara blocului, femeile sar ca arse! Şi nu e chestia numai de sperietură. Şobolanii împrăştie gunoaiele, căutînd hrană, împrăştie chiar boala, dacă nu se aplică măsuri sanitare. Anii trecuţi, Primăria punea otravă încă din aprilie, avertizîndu-ne să avem grijă de animalele de companie. În schimb, anul acesta nu s-a făcut mai nimic. Întrebat cum s-a ajuns aici, viceprimarul a explicat că otrava costă scump, că municipalitatea va deratiza numai

locurile publice, că asociaţiile de proprietari trebuie să se ocupe şi aşa mai departe fost de ajuns ca întreaga presă locală să-l ia la ochi!

De ce? Aţi văzut şi

A

În principiu, Cornel Ionică are dreptate. El ştie că şobolanii stau prin subsolurile blocurilor, iar blocurile sînt proprietate particulară! Deci, locatarii să plătească deratizarea! Ce nu ştie Ionică e că oamenii deja fac deratizare ! Pe cale naturală, hrănind

pisicile comunitare, aruncînd o coajă de pîine cîinilor vagabonzi ! Animalele acestea, atît de urîte la Primăria Piteşti, pentru care se pregătesc crematorii şi gropi cu var, sînt sanitari înnăscuţi. Am văzut cîini care alungau şobolanii, am văzut pisici, luptîndu-se cu

guzgani mai mari decît ele

n-au ce căuta. O ştiu ţăranii noştri, o ştiu străinii (la Roma, pisicile trăiesc nestingherite în

Acolo unde trăieşte o pisică, acolo unde e un cîine, şobolanii

For, la Paris ţi se freacă de picioare

),

numai Ionică n-o ştie. Aşa că ar trebui să treacă

rapid la deratizarea locurilor publice, alea fără pisici!, pe lîngă tomberoane, pe lîngă punctele termice, şi să nu mai comenteze că nu-s bani!

Altfel, ne vedem obligaţi să ne întrebăm ce priorităţi are municipalitatea în cheltuirea banului public! Oare nu din impozitele şi taxele noastre se umflă bugetul? Crede domnul Ionică, în înţelepciunea sa, că sînt mai importante staţiile de maxi-taxi şi micile hoteluri care li se pregătesc decît stîrpirea şobolanilor? Crede Primăria că am uitat cît de controversat a fost planul de investiţii pe acest an ? Oare ne zgîrcim la cîteva sute de milioane de lei, pentru otrava de şobolani şi de ţînţari, dar ne împrumutăm la bancă, pe zeci de ani, ca să facem o piaţă ? De ce, domnule Ionică, nu învăţaţi puţin din diplomaţia şefului dumneavoastră, primarul Pendiuc, om suficient de abil şi de atent la micile detalii care, vorba reclamei, fac diferenţa? De ce vă arătaţi atît de raţional, cînd inconştientul colectiv al Primăriei, să zic aşa, e destul de încărcat?

Dar dracul nu e atît de negru. Există o soluţie de a răsturna totul, printr-o manevră de

Hai, domnule Ionică, vorbiţi un pic cu cei din jur şi veţi vedea că

se găsesc surse financiare

Publice, consorţiul transportatorilor să suporte din buzunarul privat otrava de şobolani, necesară pentru toate subsolurile blocurilor din Piteşti! E o lovitură de imagine, pe legea mea! Deschideţi un pic fereastra maşinii şi veţi auzi geamătul public: Domn’ Ionică, domn’ Ionică, scapă-ne de Şoricică!

geniu. V-o dau gratis

Chiar şi la maxi-taxi! Ar fi drăguţ ca, de dragul Relaţiilor

13 iulie 2006

Securistul şi Lolita

Seducţie şi perversiune cam aşa s-ar putea rezuma relaţiile între securişti şi turnătorii lor, recrutaţi dintre elevi, înainte de 1989. Sigur, primii sînt mai vinovaţi decît ceilalţi. Dar tinerii respectivi nu vor putea scăpa din acest coşmar decît recunoscînd, deschis, ce-au făcut

Ieri, purtătorul de cuvînt al CNSAS a prezentat fişe de recrutare şi angajamente ale unor elevi, care dovedesc fără dubiu că fosta Securitate avea o reţea de turnători în şcoli, în internate şi în familii. Aşadar, pe lîngă pensionarii de la bloc, care trăgeau cu ochiul cine venea la noi în casă, pe lîngă colegii de birou, gata să ne toarne că spuneam bancuri politice, ne-au mai spionat şi mucoşii ăia care se jucau în parc, pe lîngă picioarele noastre ! Este uluitor. Este monstruos.

Credeam că numai în Rusia sovietică este posibil ca un copil să-şi toarne părinţii ! L-am citit cu toţii pe Soljeniţîn şi ştim urmarea poveştii – pionierul a fost decorat de Stalin iar mama şi tata au murit în Gulag. Uite că abjecţia a fost posibilă şi în România şi nu în anii războiului, cînd inamicul bătea la porţi, ci taman în anii disco, în 1985 pînă în 1989 ! Ce să mai spui, cînd funcţionarii umbrelor recrutau sistematic informatori în şcoli, internate şi facultăţi ? Se presupune că un om în toată firea are discernămînt, cînd vine Diavolul să- i ofere Pactul. Dar un copil? Cum poate el rezista cînd a fost chemat în cancelarie,

diriginta i-a prezentat pe Tovarăşul de la Securitate iar acesta, părinteşte, i-a spus c-o să fie Erou?

Este un abuz împotriva inocenţei, de-asta ne revoltă atît de tare scena de mai sus

cînd abuzul a fost făcut cu metodă, aşa cum înţelegem de la CNSAS, el indică natura demonică a regimului care l-a făcut posibil ! Aşa cum copiii evrei arşi în cuptoare de nazişti au discreditat pe vecie pretenţiile de existenţă ale Celui de-al Treilea Reich, aşa ar trebui să se întîmple şi cu comunismul, care obliga şcolarii să-şi spioneze colegii ! Aşa cum sînt vînaţi teroriştii islamici, care-şi înfăşoară copiii în batoane de dinamită, învăţîndu-i să se arunce în aer în numele lui Allah, aşa ar trebui vînaţi şi foştii ofiţeri de Securitate, ăia cu batoanele de denunţuri, în numele lui Ceauşescu !

Iar

Pentru că, să ne înţelegem, aici vina aparţine, în principal, securistului. El perverteşte. El duce în ispită. Ca şi pedofilul. Ca să scape de linşaj, pedofilii au inventat-o pe Lolita, spunînd că au fost provocaţi de femeia ce se ascundea în creatura nubilă. Probabil că şi ofiţerii de informaţii îţi vor spune ceva asemănător, ca să le plîngi de milă că au fost

momiţi de copiii pîrîcioşi! Or avea şi securiştii Lolitele lor ? Să fim serioşi

folosea de egoismul unora, de vanitatea altora. Sau, mai simplu, de inconştienţa morală a majorităţii copiilor, şi îi transforma în unelte ale răului. Ce apărare a patriei? Ce datorie patriotică? În ghearele poliţiei politice nu picau nici spionii, nici sabotorii, ci nişte amărîţi, înfometaţi, care înjurau de disperare

Sistemul se

Un ultim gînd, pe această temă. Securiştii ăia or fi bine-mersi, care pensionaţi, care activi.

Dar timpul lucrează, lucrează

reprezintă viitorul. Dar ce-or simţi, ce-au simţit, de fapt, de 16 ani încoace, copiii racolaţi? Ei au acum maxim 35 de ani. Sînt în floarea vîrstei. Sînt la începutul carierei. Se pregătesc să pună mîna pe pîrghiile puterii. Fiecare, în domeniul său de activitate. Îi vedem, nu-i cunoaştem. Vă daţi seama că au trăit 16 ani cu vinovăţia ? Că sînt marcaţi? Că sînt şantajabili? Că, în ciuda aparenţelor, sînt la discreţia oricărei puteri ? Păcatul lor originar, acela de a fi semnat un astfel de document, îi va urmări mereu. Nu mai contează de ce au făcut-o. Pe dinafară sînt puternici, sînt zîmbitori, sînt tineri. Pe dinăuntru ascund un secret. Dacă nu vor recunoaşte ce-au făcut, dacă nu vor avea curajul să se declare victime, vor rămîne condamnaţi la duplicitate!

Sorocul lor se apropie, măcar biologic

Ei nu mai

18 iulie 2006

Piteştiul se sufocă

Cum toată lumea pleacă în concediu, ai zice este mult mai uşor să găseşti, zilele acestea, un loc de parcare. Impresie falsă Piteştiul fiind oraş de tranzit, traficul e mai nebun ca oricînd iar şoferii şi pietonii se sufocă, împreună, în timp ce municipalitatea ridică din umeri – de unde bani, de unde bani?

Fericiţi cei plecaţi de-acasă, că a lor sînt plaja, muntele sau cabana

pentru noi, păcătoşii rămaşi acasă, nu mai e nici o speranţă. La început am specat că lunile de vară or să descongestioneze traficul prin tîrgul nostru. Aş! Oraş de tranzit fiind,

Pentru noi, ceilalţi,

toţi bucureştenii peacă în Transilvania prin Piteşti, toţi ardelenii vin la mare tot prin Piteşti! “Cîrnaţii” de maşini se întind de la “L” –uri pînă în Gura Trivăii iar în Prundu de la Petrochimie la Lînăriei. Doamne, cîteodată mi-aş dori să locuiesc într-un sătuc şi să

merg la slujbă cu bicicleta

centura ocolitoare (probabil că nici la anul nu se va întîmpla minunea edilii Primăriei, să mai vină cu vreo idee bună

Dar asta este ! Stoici, strîngem din dinţi pînă cînd va fi gata

) şi ne uităm la

Pentru că, de ce să n-o recunoaştem?, au avut multe idei bune. Sensurile unice – o idee

bună. Zona pietonală din Centru, sistematizată o altă idee bună. Semafoarele cu cronometru – de asemenea o idee excelentă. Lărgirea Căii Bucureşti şi sensul giratoriu de pe Maternităţii lucrări foarte utile. Dar mai au şi idei nefericite – cum ar fi închiderea străduţelor din centru, pe unde te mai puteai strecura, sau blocarea parcării de la Finanţe ! Parcă am fi pe autobahn, dacă ai greşit ieşirea din sensul unic trebuie să mergi cinci kilometri, pînă la următoarea deviaţie ! Solicităm oficial Poliţiei să-şi exprime un punct

de vedere în chestiune, ca să înţelegem cu toţii raţiunea bizarelor măsuri

vorbeşte despre introducerea unor limitatoare de viteză, denivelările acelea ce le ştim prea bine, “poliţistul adormit”, cum îi spun englezii, în preajma grădiniţelor şi şcolilor. Este o prostie ! Se vor forma “dopuri” în trafic, cu nervi şi înjurături de mamă… Viitoarea centură a Piteştiului va aduce o gură de oxigen în trafic. Totuşi, nici nu vreau să mă gîndesc ce va fi la Podul Viilor, acolo unde va fi un punct de conectare. Înţeleg că municipalitatea a luat în calcul soluţia unor pasarele… Neapărat trebuie găsită o soluţie! În colaborare cu Poliţia şi cu o firmă de arhitectură (că noi parcă nu mai avem arhitect şef al oraşului…) să se concretizeze încă din această toamnă o soluţie, să se facă proiectul pentru a se putea introduce lucrarea în bugetul de anul viitor.

Apoi se mai

Despre fenomenul maxi-taxi este inutil să mai scriem. Ce contrast între modul civilizat de transport, ilustrat de cele cîteva autobuze mai noi ale Publitrans, şi cutiile zburătoare ale particularilor, în care biletul a urcat la 15 mii ! Bine măcar că s-au montat radarele fixe,

că s-au potolit bezmeticii, în goana după bani

stoicism supravegherea lui Big Brother

al Piteştiului, că se va numi Pendiuc sau nu, trebuie să-şi propună reabilitarea transportului în comun al oraşului, nu ca la ţară, ca acum, ci la standarde europene

mă număr printre cei care-l consideră pe actualul edil incapabil să scape din plasa grupului de interese al transportatorilor. Dacă Pendiuc se uită peste gard, în ograda altor

partide, ar putea să găsească susţinere

dat cîteva în folosinţă, în Trivale, s-a pus beton în altele, în Popa Şapcă. Hai, în cartiere

mai e cum mai e, dar ce facem în centru? În zona financiară a Piteştiului s-ar putea realiza o parcare subterană? Poate în zona parcului din faţa Finanţelor? Ştiu că se doreşte

amplasarea acolo a unei catedrale

degrabă o biserică a tinerilor în Parcul 1907

au bani. Sînt datorii mari la Termoficare

greu

de cînd nu s-a mai consultat cu comunitatea de afaceri? Că s-ar putea să găsească şi bani, şi idei

19 iulie 2006

Este singurul motiv pentru care îndur cu

Nu mă pot opri însă a repeta că viitorul primar

Nu

Problema parcărilor rămîne dureroasă. S-au mai

concurenţa e mare! Dar de ce n-am ridica mai

Edilii ridică însă din umeri, spunînd că nu

Impozitele şi taxele locale se colectează cam

Chiar aşa, Primăria

Totuşi, Piteştiul se sufocă, în ciuda dinamicii sale economice

Copos, Copos, Copos – lasă-ne!

Cine este cel mai incolor, inodor şi insipid parlamentar argeşean? Cine este politicianul cel mai absent din judeţ ? Dar demnitarul care n-a fost aproape deloc la audienţe? Aţi ghicit! Este George Copos!

Nu cred să ne fi păcălit mai tare, vreodată, cu vreun politician! I-am văzut în acţiune pe ţărăniştii Romeo Nanu şi Aurel Teodorescu, îmi amintesc de alocuţiunile suspecte ale parlamentarului Leonăchescu, n-am uitat contra-performanţa politică a cuplului Cioara-

Breslaşu

miliardarul George Copos. Paraşutat pe listele alianţei PSD-PUR în 2004, intrat în parlament pe capitalul politic al lui Nicolescu şi Compania, omul a sărit apoi în barca Puterii, ajungînd chiar vice-prim-ministru, de unde numai anchetele DNA l-au forţat să-şi dea demisia. În rest – nimic! Nici o activitate în teritoriu (cu excepţia Crăciunului şi Paştelui, cînd împarte pomeni…), nici o iniţiativă legislativă (tot declara că vrea să sprijine IMM-urile – cu declaraţiile am rămas!), nimic! Omul invizibil, nu alta!

Dar parcă nici unul dintre ei nu-l poate concura la capitolul “absenţă” pe

La Prefectură, biroul lui Copos stă ferecat de doi ani. Mă tem de păianjenii ăia mari cît o minge de fotbal, care stau şi pîndesc din spatele uşii ! La FC Argeş, dacă întrebi de sprijinul lui Copos, primeşti ca răspuns cîntarea aia care rimează cu U.E. La partid, a uitat de Copos pînă şi Cătălin Teodorescu, e nevoie să-i arate jurnaliştii poze cu magnatul savarinelor, ca să-şi amintească! Iar în stradă… sau în piaţă… George Copos e un ilustru necunoscut – cum să-şi frece el costumul Armani cu tîrgoveţii din Ceair ? Probabil că şi pătrunjelul îl cumpără de la Milano… Dar asta n-ar fi nimic – mai ştim pe unii care se dau de-ai locului şi plătesc rezervări la hotelurile din Saint Tropez. Dar ăia mai au grijă să mai vină pe la Piteşti, măcar la televiziunea prin cablu, să-i mai vadă lumea. Copos – nici atît!

Ce-o crede domnul Copos? Că activitatea parlamentară înseamnă să apari la “Ştirile PRO TV”, strîngînd din pumni şi dansînd ca găina cu capul tăiat ? Că argeşenii care i-au dat votul sînt interesaţi de “aricii” pe care-i are la buzunar, cînd să transfere nu ştiu ce colorat în Giuleşti? Că prăpădiţii cu jalbele în proţap, care-l caută pe la Prefectură, înţeleg cît de ocupat e dumnealui, să majoreze capitalul social al clubului şi să-i tragă scaunul de sub fund lui Valvis? Noroc că s-au prins şi ăia cu cine au de-a face şi s-au mutat la alte

mese

poate fi compensată de declaraţiile televizate ale lui Mitică Dragomir, care bulbucă ochii

şi-l declară diabolic? După doi ani de mandat, nu ne mai îndoim – Copos n-are nimic de-

a face cu Argeşul

interesat de păstrarea unei relaţii normale cu societatea civilă a locului. Pur şi simplu, o ignoră!

În fine, ce-o crede domnul Copos? Că lipsa lui de la întîlnirile cu presa locală

În postura sa de parlamentar, omul este nul ! În plus, nici măcar nu e

În aceste condiţii, cred că ne facem o datorie cetăţenească dacă-i adresăm domnului

George Copos un îndemn civilizat să ne lase. Să demisioneze din Parlament, că locul tot

nu-i asigură imunitate, şi să se ducă la afacerile sale

la o parte, ca să vină altcineva, interesat măcar să mai treacă, din cînd în cînd, prin Piteşti.

George Copos să dispară în insulele Bahamas

la hotelurile din staţiuni. Să se dea

cu Rapidul în Cupa

la Poiana Braşov

Campionilor

sînt interesaţi de parlamentari activi, apoi presei locale – care n-ar mai consuma atîta

hîrtie pentru omul invizibil! Copos, Copos, Copos – lasă-ne!

unde vrea domnia sa! Astfel, va face un dublu bine – întîi argeşenilor, care

31 iulie 2007

Doamnă profesoară, e de belea!

Cunoaşteţi, deja, scandalul care a lovit Liceul Ion Barbu”. Luni, săptămînalul “Impact” a prezentat imagini cu o profesoară de la acest liceu, care-l pălmuieşte pe un elev. Autorii susţin că e vorba despre Camelia Avramescu, şefa catedrei de limba română, iar imaginile provin dintr-o înregistrare video, făcută pe ascuns, cu un telefon mobil. Ieri am avut ocazia să văd şi eu faimoasa probă ! Şi vă asigur că e de belea!

Înainte de orice, să precizez un lucru – eu n-o cunosc pe doamna profesoară Avramescu.

Dar colegii şi Inspectoratul Şcolar par a crede că, într-adevăr, de dumneaei e vorba

ce mă priveşte, mă voi mărgini să comentez înregistrarea. E făcută într-o clasă, dintr-o

bancă din spate. Copiii sînt îmbrăcaţi gros, deci a trecut ceva timp de-atunci. “Operatorii”

de ocazie sînt doi băieţi, care folosesc un telefon mobil şi înjură gros

o dăm pe internet!” grohăie unul dintre ei, iar celălalt o atenţionează pe fata din banca

din faţă să nu se mai mişte. Din cînd în cînd, imaginile dispar, semn că telefonul mobil e

ascuns…

“Să-ţi bagi…, asta

În

Dar ce înregistrează cei doi? În faţa clasei, un elev stă pleoştit, ca pămpălăul, în timp ce profesoara (grăsuţă, cu breton şi păr lung, cu ochelari) se mişcă în jurul lui, citindu-i

lucrarea. E un comentariu al piesei “O scrisoare pierdută” şi, după toate probabilităţile, n-

o

mulţumeşte pe doamna profesoară. Elevul a luat poziţia ghiocelului, în timp ce doamna

e

din ce în ce mai nervoasă. “Cum, mă, e reprezentantul politicianului bătrîn?” – se

îneacă de indignare profesoara şi harşt!, îi trage o palmă! Clasa e în culmea entuziasmului, izbucnesc hohote de rîs şi strigăte de pretutindeni. “Operatorii” sînt, şi ei, în culmea fericirii. Încurajată, doamna mai citeşte ceva, iar dă de-o prostie, iar – harşt!,

nişte palme, însoţite, parcă, şi de-un “…al dracului să fii tu!”. “Ghiocelul” stă şi-o ia, nu

zice nimic! Parcă şi el rînjeşte

ar putea să-l salveze de o notă proastă!

Corecţia corporală, făcută mai în glumă, mai în serios, s-

Cam atît se vede pe înregistrare dar, Doamne!, e de ajuns, pentru a descrie o anumită atmosferă din şcoala românească. Ce tortură psihică, ce abuz împotriva elevilor? E vorba

de

Atunci, îl

scoate la tablă pe Oşloban şi, pentru că ironia i s-a tocit, îi mai scapă cîte una peste spate! Dascălul ştie că ăsta nu se supără iar clasa îl aprobă! În faţa golanilor, începe şi el să se comporte golăneşte, că nu s-o face gaură în cer! Ce nu ştie bietul prof e că, în spate, doi rînjiţi l-au şi înregistrat pe mobil şi se pregătesc să-l “bage” pe Internet, de unde va ajunge, negreşit, în media!

să mai facă. A ţipat şi nu i-a ajutat la nimic! A dat note proaste şi tot degeaba

golănie! E starea aceea în care profesorul, exasperat de loazele din bănci, nu ştie ce

A greşit profesoara din imagini? Evident, a greşit

nesimţirii generale ! A uitat cîteva momente să mai fie un model de comportament, în

faţa unor copii cu altfel de modele Becali, Moni şi Iri

tot valul de ură care i s-a adunat în ani, împotriva ignoranţei, prostiei, aberaţiilor de tot

felul. E o formă de disperare a omului cu carte, în faţa inculturii victorioase. Este ceea ce simte orice dascăl, cînd vede neantul în ochii elevilor lui. Neantul, care se uită, la rîndul lui, la tine! A greşit profesoara ? Evident! Nu trebuia să pactizeze cu neantul, nu trebuia

să coboare la mintea “ghioceilor”

într-un personaj caragialian, violent şi ridicol!

Trăgîndu-i palme loazei, s-a transformat şi dumneaei

S-a lăsat purtată pe valul călduţ al

Şi-a descărcat, cu nişte palme,

Ştiu că e uşor să faci comentarii de pe margini. Puţinele mele ore de predare de la universitate nu se compară cu experienţa didactică a unui dascăl care stă opt ore în şcoală, zi de zi. Eu nu îmi mănînc nervii cu elevi obraznici, indolenţi, agresivi. Studenţii mei

plătesc ca să înveţe şi muncesc ca să aibă bani pentru cursuri

exprimată mai sus. Doamnă profesoară, e de belea! Nu se face educaţie cu palme şi cu şuturi în fund! Păi unde ajungem? Mai bine concediem profesorii şi angajăm nişte rackeţi din Moldova! Ca-n “Filantropica” lui Nae Caranfil

Totuşi, rămîn la părerea

Cînd vorbeşte Caracatiţa

1 august 2006

După ce s-a dovedit că, în campania electorală, Dinu Patriciu a sponsorizat şi-n dreapta şi-n stînga, omul de afaceri vine acum cu o propunere şi mai aberantă – o guvernare PNL-PSD. Propunerea este aberantă din cel puţin trei motive – cel doctrinar, cel de imagine şi cel moral

Am trăit s-o aud şi pe-asta

recunoscut că a sponsorizat “la greu” PSD-ul, în campania electorală. De ce a făcut-o? Cică “din nevoia de a echilibra balanţa politică a României” ! Răspunsul este năucitor adică partidul de guvernămînt, în 2004, gestionînd donaţiile unei cohorte de firme cu contracte de stat, cu acces la puşculiţa bugetului de stat, avea nevoie şi de miliardele lui Patriciu, ca să nu fie copleşit de firavul PNL… Dar seria declaraţiilor lui Patriciu nu se opreşte aici mai deunăzi l-am văzut pledînd pentru o guvernare PNL-PSD, necesară pentru stabilitatea ţării”. Haida de! Propunerea este aberantă din cel puţin trei motive cel doctrinar, cel de imagine şi cel moral.

Dinu Patriciu, pe care-l consideram un liberal autentic, a