Televiziunea de tranziţie a creat o categorie interesantă de personaje - cea a analiştilor.

Analiştii -
contrar a ceea ce ne spune numele lor - nu analizează. Ei ştiu. Ştiu şi ne luminează şi pe noi, muritorii
de rînd, cu ştiinţa lor. Au în general un aer suficient şi par că ne fac o favoare că ne spun adevărurile
acestei lumi. Analiştii sînt de mai multe feluri: generalişti (buni la orice şi care se simt la fel de bine şi
cînd vorbesc despre politică, şi despre încălzirea globală, şi despre secretele creşterii viermilor de
mătase) sau specializaţi pe un anumit domeniu. Şi în cazul unora, şi în al altora, e un mister cum au
ajuns la performanţa de a fi consideraţi nişte guru ai naţiei. În cazul domeniilor de nişă însă, lucrurile
par ceva mai simple: este de ajuns să te pronunţi de cîteva ori în domeniul respectiv (nu contează ce
şi cum spui) şi vreo televiziune să te bage în seamă, cînd e în pană de subiecte. După aceea, lucrurile
merg de la sine. De fiecare dată cînd se va mai ivi vreun subiect legat de domeniul în care tocmai ai
fost uns analist, toate televiziunile - care acţionează în turmă - se vor înghesui să-ţi ceară părerea. Şi
astfel vei intra în galeria puţinelor feţe care se perindă pe la toate posturile şi te vei crede vedetă. Şi,
desigur, o minte luminată.Să luăm un exemplu. Cînd îl vezi pe Dan Ciachir la televizor, numai minte
luminată nu te gîndeşti că e. El şi-a construit după Revoluţie o identitate de analist ortodox şi, ori de
cîte ori există vreun subiect legat de creştinism, "hop şi el, de la Durău, berbecul lui Dumnezeu" (cum,
frumos, zicea Creangă). Cel mai recent l-am văzut la Realitatea TV, dîndu-şi cu părerea despre
documentarul cu aşa-zisul mormînt al lui Iisus, şi la Parte de carte pe PRO TV, unde era recomandat
drept scriitor şi prieten al emisiunii.După cum spuneam, nu lumina minţii lui e cea care te orbeşte
cînd apare pe micul ecran, ba te gîndeşti, după felul cum vorbeşte, că omul trebuie că face mişto şi că
e vreun umorist, ceva. Are nişte grimase şi nişte incoerenţe de tot hazul, de zici că joacă tot timpul un
personaj de-al băieţilor de la Divertis. Faţa lui veşnic îngrijorată sporeşte efectul comic. Nu mai
vorbesc de cîmpii pe care-i bate, cu aerul că spune lucruri fundamentale. Ei bine, umorul involuntar al
acestui personaj este luat de televiziunile care se uită în gura lui drept har, iar el este creditat ca mare
specialist în lucruri sfinte.Cine este Dan Ciachir? Pun această întrebare, pentru că trăim într-o lume a
amneziilor, în care ceea ce contează sînt numai clipa prezentă şi suprafaţa. Lumea uită că, de
exemplu, Vadim Tudor, înainte de a fi "omul drept, care luptă cu mafiile şi îngrijeşte căţeii", a fost un
individ care s-a prostituat la greu pentru regimul comunist. Tot aşa şi cu analistul nostru ortodox.
Înainte de ’89, el scria la Săptămîna lui Eugen Barbu & C.V. Tudor, revista imundă a Securităţii,
care se îndeletnicea cu denunţarea "duşmanilor comunismului" şi bălăcărirea persoanelor
indezirabile (care puteau fi de la Marin Preda, pînă la Monica Lovinescu - după umorile celor care
scriau acolo). În acea vreme, ortodoxul nostru de serviciu, pe lîngă textele pe care le semna la vedere
în revista sus-amintită, mai umplea pagini şi pe ascuns, la Securitate. Cînd i s-a descoperit, anul
trecut, dosarul de turnător, Dan Ciachir n-a găsit de cuviinţă să spună decît că nu o făcea pe bani, ci
pe ţigări străine. Asta da scuză! După ’90, Ciachir a schimbat macazul şi a găsit un loc safe:
jurnalismul ortodox. După cum ştim, capii Bisericii Ortodoxe, ei înşişi pătaţi, nu agreează povestea cu
dosarele Securităţii. Odată ce-ai intrat în această ogradă, eşti automat sfînt, indiferent ce-ai făcut şi
ce faci. Desigur, ni se vorbeşte de cazul lui Saul, care s-a transformat fundamental după revelaţia pe
drumul Damascului. Numai că Sfîntul Apostol Pavel nu a trecut sub tăcere povestea lui de dinainte de
convertire şi s-a căit.Pe de altă parte, a-l invoca pe Sfîntul Apostol Pavel cînd vine vorba de Dan
Ciachir este curată blasfemie.

Nu e o practică nouă în Biserica Ortodoxă. La mînăstiri, în zilele de sărbătoare, cînd vin şi domnii de la
oraş cu maşinile, poţi vedea ritualuri de "curăţire de păcate" făcute de preoţi autoturismelor:
maşinile stau cuminţi cu uşile deschise şi cu capota de la motor ridicată, iar preoţii citesc rugăciuni,
cădelniţează şi stropesc cu aghiasmă pe la motor, să fugă Necuratul. De curînd, preoţii au făcut la fel
şi cu televizorul. Cum răul a fost identificat nu în tuburile catodice, ci în televiziunea în ansamblu,
aparatele au scăpat de aghesmuire. Televiziunea, în schimb, a fost pusă la zid: ea strică sufletele
drept-credincioşilor, perverteşte tot ce atinge, iar în această perioadă e bine să te ţii departe de o
asemenea necurăţie şi să "posteşti de televizor".La aceste concluzii au ajuns participanţii la
conferinţa "Efectele televizorului asupra minţii umane", organizată în Aula Palatului Patriarhiei de
către Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi, Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, alături
de Biserica Ortodoxă Română şi cu binecuvîntarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist. Recomandarea
"postului de televizor" a fost făcută de - nimeni altul - Ilie Bădescu, ideologul-şef în ale sociologiei din
vremea Epocii de Aur, autor al mai multor cărţi de propagandă, naţionaliste şi protocroniste.
"Recomand postul de televizor ca un bun mijloc de eliberare. Televiziunea afectează raportul
mărturiei lui Dumnezeu" - i-a învăţat tovarăşul profesor pe cei prezenţi şi s-a lansat într-o teorie
conform căreia televiziunea afectează sinapsele care fac legătura între cele două emisfere cerebrale
şi că "activitatea creierului este astfel rănită". "Televiziunea creează un conflict între cultura credinţei
şi cultura audiovizuală" - a mai spus Ilie Bădescu şi a acuzat promovarea erotismului şi a relaţiilor
extraconjugale prin intermediul televiziunii, arătîndu-se revoltat că aceasta face prea puţine referiri
la virginitate şi abstinenţă.Cum a aflat Ilie Bădescu că tocmai sinapsele dintre emisfera stîngă şi cea
dreaptă se deteriorează nu ştim şi nici cum televiziunea ar afecta "raportul mărturiei lui Dumnezeu".
Nu mai vorbim de cultul pe care-l are, mai nou, pentru virginitate şi abstinenţă. Ceea ce deja nu ne
mai surprinde este prezenţa domniei sale la o asemenea cinstită adunare. Nu este pentru prima dată
cînd capii Bisericii şi credincioşii puri şi duri, legionaroizi, îşi dau mîna cu tovarăşii comunişti.Nici
anatema aruncată de Biserică asupra unei activităţi umane în ansamblul ei nu este o noutate. A
spune că televiziunea perverteşte, că e de la Diavol e acelaşi lucru cu a crede că tipăriturile şi cărţile
în general sînt bune doar de pus pe foc, în piaţa publică. E adevărat, s-au tipărit, de-a lungul istoriei,
şi lucruri rele, care smintesc, dar şi altele ziditoare. Au apărut şi Mein Kampf sau Cărticica roşie a lui
Mao, dar şi expresii de excepţie ale spiritului uman. Inclusiv cărţi sfinte. Tot aşa şi cu televiziunea.
Aceasta, ca tipăritura sau, mai nou, ca Internetul, este un mediu şi nimic mai mult. Depinde de om
dacă prin aceste canale se transmit lucruri rele sau bune. De altfel, reprezentanţii Bisericii nu s-au
ţinut niciodată departe de camerele de luat vederi. Există şi emisiuni religioase, aşa cum au apărut şi
site-uri sau chiar bloguri cu orientare religioasă. Trebuie să înţelegem deci că dreapta credinţă se
foloseşte de nişte unelte ale Diavolului? Oricum, putem observa că reprezentanţii Ortodoxiei nu fac
nici un efort în a vedea realitatea altfel decît "colorată" în alb-negru. Cum pot ei, prin urmare, să
ofere soluţii pentru problemele actuale ale oamenilor?

Singurul lucru la care par că se pricep politicienii noştri este să vorbească la televizor. Nu să
construiască strategii de dezvoltare, să rezolve problemele cetăţeanului sau să facă legi care să
funcţioneze bine. Cine-l mai ia în seamă în ţara asta pe cel care se ocupă de treaba lui neştiut de
nimeni şi este eficient? Nu mai bine părăseşti definitiv idealul eficienţei şi te apuci să dai din gură sub
lumina reflectoarelor? Apoi, nu asta ştiau cel mai bine să facă şi activiştii comunişti? Vorbăria rămîne,
fără îndoială, activitatea emblematică a politicianului român din toate timpurile.Îi vedem în
studiourile televiziunilor cum se strîng vreo doi-trei, atunci cînd nu sînt invitaţi ca one man show, şi se
toacă mărunt unul pe altul. Din vorbe, desigur. Se împung cu ironii, se răţoiesc, se acuză reciproc,
demască matrapazlîcurile adversarului, tună şi fulgeră pentru binele naţiei, îşi admiră look-ul în
"oglinzile" monitoarelor de pe platou şi cad în extaz în faţa propriilor ziceri. Ce deştepţi sînt şi ce
noroc pe popor că-i are! Cum doar asta ştiu să producă politicienii, politica dragei noastre ţărişoare
se face din vorbele zise pe post. Şi nu numai politica. Economia, justiţia sau legislaţia - toate
funcţionează în primul rînd sub ochii noştri de telespectatori. La fel şi comunicarea între instituţiile
statului. În fine, "funcţionează" e un fel de-a spune...Cînd vezi acest spectacol al vorbelor pe micile
ecrane, nu poţi decît să constaţi iresponsabilitatea crasă a celor care ne conduc. Nu contează că
lumea s-a săturat să-i tot audă sau că situaţia devine din ce în ce mai dramatică la adăpostul
inspiratelor lor tirade. Ei continuă să pălăvrăgească şi să se zgîndăre unii pe alţii prin gard, ca nişte
puşti rîzgîiaţi.Astfel stînd lucrurile, o emisiune cum e Vedere de pe bloc, cu Gabi Jugaru şi Alex Dima,
nu te poate decît răcori. Dacă tot nu avem ce le face, măcar să rîdem de politicieni. (Chestia cu votul,
cînd cetăţeanul se zice că poate să sancţioneze oamenii care-l conduc, e de fapt o iluzie.) Rîsul e
singurul lucru care ne mai rămîne - chiar dacă e unul cu fălcile încleştate.În fine, Gabi Jugaru şi Alex
Dima le arată aleşilor neamului cît de stupizi şi de ridicoli sînt. (Spre deosebire de moderatorii de talk-
show-uri serioase, care se uită respectuoşi în gura invitaţilor, chiar şi atunci cînd îi contrazic.) Asta ar
trebui să le mai scadă din euforia în care se bălăcesc reprezentanţii partidelor - deşi, la inconştienţa
cu care sînt înarmaţi, slabe speranţe... Cel puţin, avem şi noi ocazia să facem ceea ce ştim, la rîndul
nostru, cel mai bine: haz de necaz.Haz de penibilul lor, haz de prostia noastră, că, totuşi, i-am votat.
Pe cine am ales să ne conducă? Iată-l, de exemplu, pe Dan Iosif, etern parlamentar după 1990, distins
cu ordinul "Serviciu credincios în grad de cavaler". L-am putut vedea în emisiunea de pe PRO TV
vorbind despre ocupaţia lui de dinainte de ’89 - adică jucător de barbut, bişniţar şi şmenar. Omul
povestea fără nici o problemă cum măsluia zarurile, cum palma bancnotele cînd schimba valută şi
cum "pe vremea lui Ceauşescu cîştigam lejer 1000 de lei pe zi şi nu făceam nimic". Sau pe Leonida
Lari (care a prins pînă acum în Parlamentul României cinci legislaturi), cum explica faptul că ea vede
diavolii şi extratereştrii din oameni şi că, deşi are cinci pisici, este convinsă că fiecare pisică ascunde în
ea un extraterestru. "Vă rog frumos, luaţi formă de oameni, ca să pot comunica cu voi!", le spune ea
entităţilor din alte dimensiuni care o vizitează. Nici Leonidei Lari, nici lui Dan Iosif nu li se părea
anormal să vorbească despre aşa ceva. Una e dusă iremediabil în lumea ei, celuilalt "i se rupe" şi nu-l
mai poate atinge nimeni.Ce-ar mai fi de zis? Doar că oamenii aceştia ne conduc, votează legi şi ne
hotărăsc viaţa. Se spune că fiecare popor îşi merită conducătorii. Sîntem oare şi noi ca ei? Dacă hazul
nostru de necaz este echivalentul vorbăriei lor?

Trăim într-o adevărată inflaţie a talk-show-ului politic. Sau, în fine, a ceea ce unii cred că e talk-show
politic. Marea dragoste a unor televiziuni faţă de acest tip de emisiune se explică în primul rînd prin
faptul că este o producţie cu costuri minime şi care se face "din mers", aproape de la sine, fără să
ceară prea mare efort sau creativitate. În afară de salariile celor din echipa tehnică, mai plăteşti doar
salariul unui moderator (hai, doi moderatori) şi-atît. Invitaţii vin, în general, pe gratis (există, e-
adevărat, şi cazuri de analişti de serviciu care au semnate contracte cu televiziunea unde sînt invitaţi
de obicei, dar cazurile acestea sînt puţine). Iar invitaţii îţi fac toată treaba, pentru că sînt ahtiaţi să se
audă vorbind - în special la televizor - şi sînt dispuşi, prin urmare, să-şi dea cu părerea despre orice.
Cel mai la-ndemînă le este, desigur, politica, unde - nu-i aşa? - se pricepe toată lumea. Astfel eşti pus,
ca telespectator, să asişti la interminabile "dezbateri" prilejuite de nu ştiu ce gest sau cuvînt aruncat
într-o doară de cîte un personaj de pe scena publică. Dacă politica în general se bazează pe vorbe, la
noi este făcută aproape numai din vorbe. Prin urmare, analizele politice de pe micile noastre ecrane
nu fac altceva decît să întoarcă pe toate părţile nimicul vorbelor şi să se învîrtă în jurul cozii. Iarăşi şi
iarăşi.Ca şi cum n-am avea destule astfel de emisiuni despre nimic, iată că PDG interimar al TVR,
Alexandru Sassu, ia decizia să înlocuiască, în grila de toamnă a postului public, cîteva emisiuni
culturale cu talk-show-uri politice. Astfel, vor dispărea din programul canalului TVR 1 emisiuni ca
Lumea citeşte a lui Ioan T. Morar sau Nocturne a Marinei Constantinescu. În mod sigur, politicianul
Alexandru Sassu nu prea înţelege care-i treaba cu "prostiile ăstea" legate de cultură - asta dacă nu-l
apucă şi pe el cheful să scoată mitraliera cînd aude de aşa ceva... El ştie un singur lucru: politica ne dă
ăstora ca noi de mîncare, aşa că ea e Dumnezeul nostru. Apoi, el a fost pus acolo de PSD şi, cum PSD-
ul stă cam prost în sondaje, trebuie să facă şi el ceva ca partidul să se mai redreseze pînă la alegeri. Şi
cum s-ar putea redresa cu amărîtele de emisiuni culturale? Amărîtele de emisiuni culturale acoperă,
totuşi, una dintre obligaţiile de care trebuie să se achite postul public - aceea de a educa. Dar cine
mai ţine cont la noi de acest lucru? TVR a început de mult să se comporte ca un canal comercial, să
fie interesat de rating şi să concureze televiziunile comerciale cu armele lor. Într-o discuţie cu şefii de
la TVR, lui Ioan T. Morar i-a fost invocat rating-ul, ca ultim argument pentru renunţarea la emisiune.
În paranteză fie spus, Lumea citeşte nici nu stătea chiar prost la acest capitol - avea în jur de două
puncte, ceea ce nu e rău deloc, luînd în considerţie toate "manevrele" contraproductive de care avea
parte (şi de care au parte la TVR toate emisiunile culturale): programarea la ore imposibile,
schimbarea zilei de difuzare fără ca acest lucru să fie anunţat, lipsa promovării. Dar o emisiune
culturală nu trebuie judecată după ratingul pe care-l face, că nu acesta e rolul ei. După cum am mai
scris şi altă dată, Lumea citeşte era eficientă în a atrage publicul larg către lectură (îi ambala cartea în
sclipiciul unei vedete populare) - şi prin asta îşi atingea scopul. Vom mai aminti, pentru a nu ştiu cîta
oară, că TVR nu e feuda nimănui - nici a Guvernului, nici a Preşedinţiei, nici a partidului din rîndul
căruia e numit Preşedintele Director General. Este un post public, plătit din banii noştri. Ştiu că toate
aceste lucruri le par celor care au în mîini frîiele puterii nişte bla-bla-uri bune de adormit copiii. Ei fac
tot ce ştiu ei... Asta nu înseamnă însă că noi, simplii plătitori de taxe, trebuie să ne resemnăm şi să
acceptăm această situaţie ca pe-o fatalitate.

După ce a luat decizia de a scoate două emisiuni culturale din grila de toamnă a TVR (decizie care a
stîrnit primul protest civilizat de la poarta televiziunii publice, în care oamenii au venit cu cîte o carte
în mînă şi au citit), preşedintele director general interimar Alexandru Sassu a ieşit în public şi s-a plîns
de situaţia din instituţia pe care o conduce. În fine, la ora la care scriu acest text, Alexandru Sassu e
doar PDG interimar; după ziua de miercuri însă, are toate şansele să fie numit de Parlament PDG
"plin".În primul rînd, Alexandru Sassu a vorbit de deficitul bugetar al TVR, care este, pînă în prezent,
de 9 milioane de euro şi va ajunge, pînă la sfîrşitul anului, la 15-18 milioane de euro. În paranteză fie
spus, deficitul instituţiei reprezintă principalul motiv pentru care Tudor Giurgiu a plecat de la
conducerea postului public. Iată că cel care l-a înlocuit nu a rezolvat problema şi ne anunţă că nici nu
o va rezolva pe viitor, iar suma în cauză se va şi dubla. Alexandru Sassu indică şi cine e răspunzătoare
pentru această situaţie. Nu, nu e vorba de o persoană (persoanele sînt deasupra oricăror suspiciuni!),
ci de taxa radio-TV, care a scăzut în 2005 de la 4,5 lei la 4 lei. Din cauza acestei scăderi - ne spune
domnul Sassu - TVR pierde anual 8-9 milioane de euro. Aşa o fi. Numai că parcă era vorba de o sumă
dublă pe an. Putem şti, oare, cui i se datorează pierderea restului de bani? Cumva, unor persoane din
conducere şi unor greşeli de management?În al doilea rînd, PDG interimar al TVR s-a plîns de
calitatea proastă a ştirilor de la televiziunea pe care o conduce, de tabloidizarea lor şi, paradoxal, de
ratingul mic pe care-l fac. Este surprinzătoare o astfel de "plîngere" venită din partea şefului
(Alexandru Sassu: "Ştirile TVR sînt fabricate, neobiective şi necredibile"). De data aceasta, problema
nu mai ţine de soarta potrivnică sau de taxe, ci este una din interiorul ogrăzii pe care o gestionează.
Dacă el consideră că ştirile sînt de proastă calitate, stă în puterea lui să remedieze situaţia aducînd
persoane care să facă treaba cum trebuie. În fond, (şi) acesta este rolul unui manager. Cît despre
"tabloidizarea ştirilor", mai multă lume a remarcat tocmai faptul că cele de la TVR sînt cel mai puţin
atinse de acest microb (concluzie la care au ajuns şi cîteva studii realizate de Agenţia de Monitorizare
a Presei şi Centrul pentru Jurnalism Independent). Ca să nu mai vorbim că emisiunea informativă de
la ora 21 de pe TVR 2 este chiar cea mai serioasă şi mai ne-tabloidă emisiune de ştiri de pe
televiziunile noastre. Dar poate că PDG interimar n-o urmăreşte - şi atunci este explicabil că a scăpat-
o din vedere...Pe de altă parte, a vorbi de "tabloidizarea ştirilor", dar a fi nemulţumit de ratingul pe
care-l fac acestea reprezintă o contradicţie în termeni, care ne spune multe despre cum gîndeşte
Alexandru Sassu şi despre cît de potrivit este să ocupe funcţia pe care se află. De altfel, TVR nici nu
stă rău la capitolul audienţe. Conform datelor TNS-AGB International, furnizate de Autoritatea
Română pentru Măsurarea Audienţei, TVR 1 se află, în luna august, pe locul 2 la nivel naţional, după
PRO TV, şi pe locul 4 la nivel urban, după PRO TV, Antena 1 şi Acasă TV. În luna iulie, TVR 1 se afla pe
locul 3 în clasamentul audienţelor la nivel naţional, deci situaţia s-a îmbunătăţit în august.Oricum,
după cum am mai spus şi altă dată, nu ratingul este principala măsură după care să fie judecate
producţiile televiziunii publice. Contrar a ceea ce crede dl Sassu, TVR nu trebuie să intre în cursa
audienţelor cu celelalte televiziuni comerciale. Altul este rolul televiziunii publice - şi nu putem decît
spera că, pînă la urmă, acesta va fi descoperit şi de cel care se află acum la conducerea instituţiei din
Pangratti.

Am urmărit şi anul acesta, pe 1 Decembrie, cum au transmis televiziunile parada militară de la Arcul
de Triumf. Schimbam canalele şi parcă urmăream un singur post. Aceleaşi cadre luate de pe margine,
de pe Arcul de Triumf sau de pe macara, aceleaşi imagini - cînd cu cei care defilau, cînd cu politicienii
care asistau solemni la eveniment -, aceleaşi comentarii din off, emise de jurnalişti şi de invitaţii din
studiouri. Pe ecran vedeam tancuri sau tab-uri şi mi se vorbea despre extraordinara putere de foc a
acestora (cum puţine alte tancuri din lume au), cînd defilau trupele de la SRI mi se atrăgea atenţia
asupra frumuseţii sereistelor, cînd trecea unitatea de gardă îmi erau lăudate superbele uniforme,
rămase neschimbate de pe vremea lui Cuza. Totul pe un ton festivist şi cu subtextul "iată ce buni şi
tari sîntem noi, ce armată performantă avem". Din cînd în cînd, camera de luat vederi prindea în
cadru o înaltă faţă bisericească amestecată printre politicieni, pentru a sublinia legătura (istorică,
desigur) dintre Armată şi Biserică, cele două instituţii aflate în topul încrederii populaţiei.Nimeni nu-şi
mai amintea de starea deplorabilă a tehnicii militare cu care e dotată armata noastră, de avioanele
de luptă care cad cînd ţi-e lumea mai dragă, de scandalurile în care e implicat SRI-ul. De data aceasta,
aveam cele mai performante arme din lume, iar despre SRI se putea spune doar că are nişte angajate
foarte frumoase (dacă uniforma are, în general, calităţi afrodiziace pentru publicul feminin, iată că
oferim ceva pe măsură şi publicului masculin...).În asemenea ocazii (şi nu numai), ne îmbătăm cu apă
rece şi facem tot posibilul să uităm cît de amărîţi sîntem de fapt. Obţinem acelaşi lucru şi cînd privim
obsesiv imaginea cosmetizată a trecutului. Prezentul e frustrant, prin urmare încercăm să ne
compensăm complexele de inferioritate făurind un trecut glorios. Şi oferindu-ne, din cînd în cînd, circ
festivisto-naţional, bun să ne facă să uităm de realele probleme cu care ne confruntăm.Uneori se
întîmplă ca acest circ să fie evident ridicol - aşa cum s-a întîmplat cu defilarea de la Alba Iulia, pe care
am putut-o vedea la toate emisiunile de ştiri. Acolo au mărşăluit cîţiva militari buimaci, urmaţi de
indivizi călare, îmbrăcaţi în costume naţionale. La un moment dat, unul din aceşti bărbaţi făloşi, scoşi
parcă din cutiile de plastic transparent de la Artizanat, a căzut, foarte comic, de pe cal. În difuzoare se
cînta, desigur, "Noi sîntem români!". Singurul post care a oferit o alternativă la discursul festivist
generalizat a fost TVR Cultural. Sîmbătă, la ora 10, pe cînd toate celelalte posturi dădeau imagini de la
parada militară, Culturalul difuza o emisiune care punea în discuţie tocmai apetitul pentru festivisme
cu ocazia Zilei Naţionale. Erau acolo diferiţi oameni de cultură care spuneau lucruri de bun-simţ (cel
mai mult mi-a plăcut intervenţia Speranţei Rădulescu). Din păcate, personajul central al emisiunii a
fost Mădălin Voicu - iată că Mădălin Voicu nu este numai invitatul ideal pentru şuşele de televiziune
care au nevoie de cineva slobod la gură şi cu cămaşa descheiată pe piept, ci e perfect şi pentru postul
cultural... Revenind la parada militară, mă întrebam, în timp ce vedeam la televizor tancurile,
blindatele sau lansatoarele de rachete, ce rost mai are astăzi o astfel de desfăşurare de forţe. Parada
militară îşi avea menirea ei - la Moscova sau la Bucureşti - în timpul războiului rece, cînd trebuia să le
demonstrezi celorlalţi ce tare eşti tu. Acum, faţă de cine mai vrem să ne încordăm muşchii, pe cine
mai vrem să impresionăm? Răspunsul este simplu: pe noi înşine. Dacă tot nu mai putem face paradă
pentru ceilalţi cu muşchii noştri, măcar să ni-i admirăm în oglindă. Şi aşa putem şi noi să ne
autosugestionăm că bicepşii noştri flasci aduc, întrucîtva, cu cei cu care sînt dotaţi băieţii duri din
filmele americane.

Este duminică seara, iar eu butonez conştiincios telecomanda, în speranţa că voi găsi ceva demn de
interes pentru această rubrică.Mai întîi nimeresc pe Antena 2, unde perorează Vadim Tudor, iar în
baza ecranului scrie "Starea naţiunii - Corneliu Vadim Tudor SPUNE TOT". "SPUNE TOT" scris cu
majuscule, ca să înţeleagă tot prostul că omul chiar spune tot, nu ca altă dată, cînd acelaşi lucru era
scris doar cu litere mici. Oricum, tribunul pare decis să dea totul din el - şi poţi realiza asta şi din felul
cum se ambalează, după cît de năvalnic vorbeşte şi după cît de cumplit asudă. Din cînd în cînd, îşi
şterge faţa congestionată cu o batistă albă. Despre ce ne spune tot C.V. Tudor? Desigur, despre
Băsescu: "Traian Băsescu va intra în puşcărie în două săptămîni! Să vedeţi dacă nu se va întîmpla aşa!
Bineînţeles, dacă nu va cădea la pat între timp - că e foarte bolnav..." A mai spus acest tot de
nenumărate ori, dar nu mai contează. Moderatorul - un nene pe nume Condurăţeanu - este în platou
doar ca să-i facă ochi dulci invitatului. O idilă curată se consumă chiar sub ochii noştri.Trec pe
Realitatea TV, unde este una din multele emisiuni pe care le are Adrian Ursu la acest post (cred că la
fel de multe ca Stelian Tănase). În baza ecranului scrie "Oamenii realităţii - Justiţia, dezlegată la ochi".
Cine sînt invitaţi să dezbată un asemenea subiect important? Cum cine? Fostul ministru al Justiţiei
Tudor Chiuariu, deputata PRM Daniela Buruiană şi directorul ziarului Ziua, Sorin Roşca Stănescu. De
ce tocmai aceştia vorbesc despre dezlegarea la ochi a Justiţiei? Nu ştim şi se pare că nici Adrian Ursu
nu ştie. Oricum, Tudor Chiuariu vorbeşte cu dezinvoltură despre - cine altcineva? - Traian Băsescu:
"Noi am ştiut de cînd l-am propus pentru preşedinţie că e scandalagiu, că are dosare penale, că nu se
pricepe la politică externă..."Nu-l mai ascult pe Chiuariu şi astfel nu mai aflu de ce l-au mai propus
pentru preşedinţie, dacă tot ştiau că are atîtea defecte. Trec, în continuare, pe B1, unde bineînţeles e
Best of M by Monica Columbeanu. Tînăra doamnă este filmată din spate, cum urcă mai multe trepte
din somptuoasa vilă a soţului ei şi astfel îi vedem pentru mai mult timp posteriorul. Cu ocazia aceasta,
îmi amintesc de o replică a ei, pe care am cules-o acum ceva vreme tot în timpul unei şedinţe de
zapping. La Euforia TV, Dana Săvuică o întreabă pe tînăra Columbeanu: "Unde ai făcut ultima dată
sex?" (aşteptîndu-se, desigur, să i se răspundă "în dormitor", "în bucătărie", "în piscină" etc.). Ei bine,
răspunsul doamnei Monica a fost de o candoare inimaginabilă: "În funduleţ". Aşa că i-am lăsat
funduleţul să urce în continuare scările şi am trecut pe Antena 3.Acolo despre cine credeţi că se
vorbea? Aţi ghicit: despre Băsescu. De data aceasta, la aparat era Mircea Badea: "Mie mi se pare că
în Băsescu s-a defectat ceva. Adică le pune detractorilor săi pistolul în mînă, iar el se pune cu spatele
la zid. Eu cred că se întîmplă ceva grav cu Traian Băsescu. Şi o spun foarte serios!... Dacă nu vorbeam
serios, îi spuneam ŤBăselu»". Mircea Badea e un băiat interesant şi e de admirat la el că are resurse
pentru o emisiune de vorbărie în fiecare seară; uneori are şi umor - de autobază, sau ceva mai
spălăţel, dar are. Partea proastă la el e că masca de justiţiar şi de om care spune lucrurilor pe nume
nu se potriveşte deloc cu serviciile pe care e nevoit să i le aducă patronului Voiculescu, atacîndu-i cu
program adversarii. Mă întorc pe Realitatea TV, să mai văd cum este dezlegată la ochi Justiţia, şi-l aud
pe Sorin Roşca Stănescu spunînd: "Dacă aducem în Procuratură numai ofiţeri acoperiţi, cum e
domnul Ciprian Nastasiu, vom avea numai dosare curate". Mi s-a părut cam prea mult ca tocmai
Roşca Stănescu să-mi vorbească despre ofiţeri acoperiţi, aşa că am închis, fără nici o remuşcare,
televizorul.

În ultima vreme, programul postului Realitatea TV s-a îmbogăţit cu tot felul de emisiuni care merită
aplauzele noastre. În primul rînd, sînt de apreciat documentarele din seria "Pe viaţă şi pe moarte"
(duminica trecută a fost difuzat Fidel Castro: un om uriaş într-o insulă mică; duminica viitoare va fi
Moartea unui preşedinte, un film care pune în discuţie un posibil asasinat la adresa preşedintelui
George W. Bush). Apoi, am constatat cu satisfacţie apariţia mai multor emisiuni pe teme culturale:
Cartea bate filmul (unde este prezentată cîte o carte ecranizată, discursul fiind unul care încurajează
lectura), Arte & Fapte, Cooltura (o emisiune foarte dinamică, cu Dalia Tăbăcaru, cea care prezenta
Greşelile noastre) sau Ghid de supravieţuire urbană (un breviar de termeni ce aparţin culturii urbane,
marca Ana Maria Caia, pus în pagină inteligent şi cu umor). O altă emisiune care trebuie remarcată
este şi Reporterii Realităţii - şi asta cu atît mai mult cu cît, de o bună bucată de vreme, reportajul este
în mare suferinţă pe televiziunile noastre comerciale. Nu în ultimul rînd, trebuie lăudate campaniile
de responsabilizare socială iniţiate de Realitatea TV: Fără şpagă sau noua serie de emisiuni
prezentate de Mona Nicolici, intitulate Respect pentru viitor.Cu toate acestea, sînt încă destule
producţii de la Realitatea TV care par pur şi simplu încropite pe genunchi.De exemplu, o emisiune
cum a fost cea a lui Robert Turcescu de pe 15 ianuarie, care i-a avut ca invitaţi pe Adrian Păunescu şi
pe Costi Rogozanu. Discuţia s-a purtat în jurul numărului din Dilema dedicat lui Eminescu. Din păcate,
moderatorul nu era deloc pregătit: documentare făcută superficial, textele din Dilema citite neatent
(dacă au fost citite...) - aşa încît Turcescu era total nesigur pe el şi nu a reuşit deloc să ţină în mînă
discuţia. Ca să nu mai vorbim de gafa de a-i pune în gură lui Mircea Cărtărescu nişte afirmaţii despre
Eminescu, care în textul cărtărescian nu erau decît nişte citate preluate din mărturiile vremii. În fine,
prost pregătit pentru un asemenea subiect, Robert Turcescu a fost o pradă mult prea uşoară pentru
Adrian Păunescu. Acesta s-a desfăşurat în toată splendoarea lui populistă şi şi-a făcut numărul, în faţa
unui moderator absolut neputincios.Un alt exemplu de emisiune făcută din ce avem, aşa, ca să fie, a
fost cea moderată de Corina Drăgotescu duminica trecută. La tema războiului dosarelor dintre
preşedintele Băsescu şi ministrul interimar Meleşcanu, jurnalista i-a avut invitaţi pe Bogdan Olteanu,
pe Vasile Blaga şi pe Dragoş Bucurenci. Ce expertiză avea în acest subiect prezentabilul - e adevărat -
realizator de emisiuni ecologiste, proaspăt întors dintr-un concediu în Argentina (cum a ţinut el însuşi
să specifice de la bun început) - nu ştim. Dar poate că era şi el pe-acolo şi producătorii şi-au zis să
profite de preţioasa şi decorativa lui prezenţă. În emisiune, Bucurenci a dat bine pe sticlă, dar doar
atît. Cînd deschidea gura, era jale - aşa cum s-a întîmplat, de exemplu, cînd a fost întrebat ce părere
are despre politicianul Vasile Blaga, iar el nu a găsit de cuviinţă să spună altceva decît că el şi
generaţia lui nu suportă ideea de ministru de Interne (?).La toate acestea se mai pot adăuga tot felul
de formate aberante, cum ar fi Jurnalul de mare audienţă (unde nişte gemene care fac în zadar
eforturi să fie amuzante preiau ştiri răsuflate, la a nu ştiu cîta mînă) sau formatul ştirilor meteo, cînd
prezentatoarea se întrerupe să-ţi spună că, atunci cînd eşti răcit, trebuie să te îmbraci gros şi să bei
multe lichide (să recunoaştem totuşi că e mai bine decît vara trecută, cînd, tot la Meteo, ni se făcea
capul calendar cu peştii care pot fi pescuiţi în Deltă...).Ştim din şcoala generală că plusul, înmulţit cu
minus, face minus. Sper, pentru Realitatea TV, ca plusul să aibă pînă la urmă cîştig de cauză.

Nimic nu anunţa că în ediţia aceea a emisiunii Fabrica de la Realitatea TV urma să se întîmple

ceea ce a urmat. În după-amiaza aceea însorită de sîmbătă, se adunaseră în studio, la invitaţia
moderatoarei Cristina Şincai, Valeriu Stoica, Ion M. Ioniţă, Iosif Boda şi Cătălin Avramescu.Emisiunea
a început calm şi banal, şi aşa părea că se va şi sfîrşi - ca mai toate emisiunile de la Realitatea, în care
invitaţii trag o porţie de vorbărie în faţa telespectatorilor, pentru a se duce apoi liniştiţi acasă, să-şi
vadă de ale lor. Asta, pînă cînd vorba a ajuns la Cătălin Avramescu - acum, în calitate de consilier
prezidenţial. Moderatoarea îi pune întrebarea: "Joacă sau nu un joc periculos şeful statului?" (era,
într-adevăr, o după-amiază însorită de sîmbătă, dar departe de a fi liniştită, pentru că ne aflam la o zi
după atacul lui Traian Băsescu la adresa presei). Nici nu termină bine Cristina Şincai întrebarea, că
Avramescu se dezlănţuie într-un circ care a ocupat mai mult de jumătate din emisiune.În primul rînd,
cum de şi-au permis cei de la Realitatea TV să titreze pe burtieră "Băsescu atacă din nou"? E indecent
să te referi aşa la preşedintele ţării - ne spune Cătălin Avramescu. (Oare ce e atît de indecent în
această formulare - în afară că e vorba de un clişeu de presă destul de jalnic?) Apoi, omul îşi exprimă
vehement indignarea că nu a fost anunţat că în studio va mai fi şi Iosif Boda: "Tot respectul pentru
domnul Boda, dar eu nu accept să apar cu persoane al căror nivel de onorabilitate este zero". Apoi,
de ce i s-a spus la telefon că tema emisiunii va fi votul uninominal, şi se discută despre cu totul
altceva? "Asta faceţi dumneavoastră: puneţi titluri bulevardiere şi nu vă ţineţi de cuvînt", acuză
consilierul prezidenţial. Aceasta este de altfel o practică obişnuită la Realitatea TV - mai spune
Avramescu - şi de aceea, de exemplu, el nu mai acceptă să mai apară în emisiunea lui Răzvan
Dumitrescu. Oamenii se inflamează, Cristina Şincai, calmă la început, îşi pierde şi ea cumpătul, se
schimbă replici de genul "minţiţi!", moderatoarea îl invită pe Avramescu să părăsească platoul dacă
nu-i convine, el ameninţă de mai multe ori că pleacă din emisiune, dar rămîne pînă la sfîrşit.
(Important era să-şi facă numărul...)Show-ul nu se termină aici. După un moment publicitar, cei de la
Realitatea îl sună pe Răzvan Dumitrescu. Acesta spune că emisiunea lui reflectă configuraţia politică a
Parlamentului: "Invit toate partidele reprezentate în acest Parlament. Nu în trecutul Parlament, nici
în cel viitor". Este momentul în care Cătălin Avramescu îi pune întrebarea încuietoare: "Pe Pavelescu,
de exemplu, care apare tot timpul în emisiune la dumneavoastră, pe-ăsta de la ce partid l-aţi luat?".
Răzvan Dumitrescu nu are răspuns, dar contraatacă: "Dar în ce ţară aţi mai văzut ca un consilier
prezidenţial să dea lecţii despre cum trebuie făcute emisiunile de la televizor?".În fine, schimbul de
înţepături şi bălăcăreala au continuat - şi nu cred că e cazul să reproduc tot. Consider că este de ajuns
această mostră. Ce vreau eu să arăt este că, din păcate, discursul public s-a coborît foarte mult. Pe
anumite porţiuni, putem spune că fiecare avea dreptate: nu e o crimă de lez-majestate să titrezi
"Băsescu atacă din nou", aşa cum e cel puţin curios că un personaj ca Pavelescu e nelipsit pe micile
noastre ecrane. (De fapt, nu e curios deloc: ca în cazul lui Păunescu, cei de la Realitatea TV consideră
că Pavelescu face audienţă, pentru că de fiecare dată cînd vine el e rost de scandal.)Aveau dreptate,
dar faptul că, susţinîndu-şi opiniile, puţin a lipsit ca oamenii să nu se păruiască mi se pare semnificativ
pentru degradarea la care a ajuns discursul public la noi.În plus, trebuie să recunosc că nu mă
aşteptam din partea unui intelectual fin cum e Cătălin Avramescu la aşa ceva. Dar se pare că, atunci
cînd se amorezează de Băsescu, intelectualii noştri îşi pierd cu totul uzul raţiunii. Şi încep să-l imite.
Prezentatoarea Alina Sorescu face emisiunea pe plaja de la Costineşti şi este foarte guralivă şi
euforică. În jurul ei se află, strînşi în cerc, mulţi gură-cască. Prezentatoarea, în culmea excitaţiunii, se
apropie de o tanti de pe margine şi o întreabă: "Cum e la mare?". Tanti se gîndeşte puţin, apoi dă
răspunsul: "E foarte frumos, ne distrăm!". "Bravo, s-o aplaudăm!" - strigă Alina Sorescu. Deşi publicul
e cam blazat, se aud - nu ştii de unde - nişte aplauze frenetice. Apoi prezentatoarea trece la un alt
capitol al emisiunii sale - premiile: "Am dat premii, celor prezenţi, reviste de integrame. Ia să le
ridicăm, să le arătăm. Bravo! Aveţi ce să completaţi astăzi la plajă! Vă mai dăm şi alte premii!". Cîţiva
flutură fericiţi deasupra capului revistele cu integrame. Apoi prezentatoarea se retrage într-un loc
unde-o aşteaptă membrii unei formaţii. Are un dialog cu aceştia, din care nu afli nimic, pentru ca,
după cîteva minute, artiştii să se ridice de pe scaune şi să interpreteze, în playback, o piesă cu versuri
foarte inteligente şi potrivite momentului: "Sînt 40 de grade, pielea ta mă arde / Sînt 40 de grade,
sutienul cade".Este vorba de Tonomatul de vacanţă cu Alina Sorescu, o emisiune atît de importantă
pentru grila de programe a Televiziunii Române, încît îi poţi găsi şi înregistrarea, pe site-ul tvr.ro.
Emisiunea se transmite de luni pînă vineri şi nici o ediţie nu se pierde, totul rămîne înregistrat, pentru
posteritate. La fel se întîmplă şi cu o altă emisiune, Vara la mare, realizată zilnic tot pe plajă, la
Costineşti, şi care oferă acelaşi lucru. Ce e diferit - are doi prezentatori, un băiat şi o fată. Iată, de
exemplu, înregistrările pe care le putem găsi pe site-ul tvr.ro într-o zi ca toate celelalte (vineri, 8
august 2008 - să zicem): Vara la mare, Medalion folcloric, Trezirea la apel (I), Jurnal, Trezirea la apel
(II), Jurnal, Trezirea la apel (III), Jurnal, Trezirea la apel (IV) (Trezirea la apel este o emisiune matinală,
cu multă vorbărie şi informaţii de utilitate imediată - meteo, date din trafic etc.), O vedetă, un tablou,
Tonomatul de vacanţă, Bucureştiul de buzunar, Jurnal, Liber pe contrasens, Jurnal regional - TVR
Bucureşti, Hai să bucătărim!, Descoperă românii, Jurnal, Revista presei, Jurnal, Vara la mare. Acestea
sînt producţiile pe care cei de la TVR le selectează din oferta de programe a celor trei posturi - TVR 1,
TVR 2 şi TVR Cultural - şi consideră că trebuie să rămînă pentru posteritate.Scriam săptămîna trecută
că TVR 2 se află în derivă şi se scufundă vertiginos. Din nefericire, deriva nu este numai a acestui
canal, ci a întregii Televiziuni Române. E o întreagă brambureală în această instituţie condusă de
Alexandru Sassu. În fine, aici nu ne interesează haosul instituţional, ci ceea ce i se oferă publicului. Iar
oferta este în mare măsură jalnică.Acest lucru se contabilizează şi din punctul de vedere al
audienţelor. Cel mai bine plasat dintre cele trei canale, TVR 1, se află pe locul 6, după PRO TV, Antena
1, Acasă, OTV şi Realitatea TV (conform datelor pe all urban, furnizate de GfK România ARMA, pentru
iulie 2008). Ceea ce este destul de grav, avînd în vedere brand-ul pe care-l reprezintă TVR 1. În
năuceala lor, cei de la TVR vor să recupereze handicapul pe care-l au la capitolul audienţe cu emisiuni
de divertisment cretine. Adică au naivitatea să creadă că pot bate posturile comerciale pe terenul lor
şi cu armele lor. Lasă că "armele lor" sînt cu totul depăşite, sînt unele pe care televiziunile comerciale
nu le mai folosesc de mult. Pentru PRO TV sau Antena 1, emisiunile de tipul "La mare, la soare", în
care nişte prezentatori logoreici şi excitaţi pe degeaba se vîntură pe plajă printre gură-cască şi
figurante în bikini, ţin de epoca de piatră. Între timp, s-a descoperit praful de puşcă.

Arta loveşte din nou! Artiştii îi scandalizează din nou cetăţenii onorabili!Fapta: Într-o expoziţie de la
Galeria Atelier 35, artistul timişorean Benedek Levente a expus nişte tablouri cu harta României
combinată cu ceva sex (printre altele). Sau Casa Poporului pe care scrie "Hotel". Sau Traian Băsescu,
în postura de J.R. Ewing. Sau Corneliu Zelea Codreanu cu o puţă în gură.Mai întîi, s-au scandalizat cei
de la Noua Dreaptă. Legionarii, cînd şi-au văzut guru-ul într-o asemenea ipostază, au făcut o sesizare
penală la poliţie.Apoi a venit rîndul televiziunilor să se scandalizeze. Realitatea TV, CNN-ul românesc,
a organizat o dezbatere-înfierare sub bagheta Andreei Creţulescu. Ideea era că simbolurile naţionale
sînt terfelite şi că, iată, o organizaţie onorabilă, cum e Noua Dreaptă, s-a simţit atît de lezată de
tablourile cu pricina, încît a sesizat organele în drept. Cine este în măsură să dezbată un asemenea
subiect? Cum cine? Silviu Prigoană, jurnalistul Val Vâlcu de la Gardianul şi publicitarul Bogdan
Naumovici. Aceasta era lista de invitaţi publicată pe site-ul televiziunii. În emisiune, în afară de cei
trei, a mai apărut şi criticul de artă Erwin Kessler (invitat, probabil, în ultimul moment, atunci cînd cei
de la Realitatea şi-au dat seama că ar fi chiar prea de tot să discute despre artă în absenţa unui
specialist în domeniu). Bun. Bogdan Naumovici are legătură cu lucruri legate de imagine, dar poate vă
întrebaţi ce caută Silviu Prigoană sau Val Vâlcu la acestă dezbatere.Ca să înţelegeţi care este
mentalitatea celor de la Realitatea TV, am să vă spun, în paranteză, o mică poveste. Acum un an şi
ceva, în timpul Tîrgului de carte "Bookfest", Realitatea s-a gîndit să facă o emisiune-dezbatere pe
marginea evenimentului, în parteneriat cu ziarul la care lucram pe atunci, iar eu să fiu moderator.
Ideea de la care s-a pornit era să aducem, în faţa publicului telespectator, tineri scriitori de succes,
care, eventual, să ilustreze o nouă generaţie a literaturii de la noi. Emisiunea urma să fie filmată într-
un studio Realitatea TV amenajat chiar în incinta tîrgului.Am făcut o listă cu scriitori, de la Filip Florian
la Radu Pavel Gheo, şi le-am dat-o celor de la Realitatea. A fost momentul în care ei mi-au spus că nu
se poate aşa ceva, că o emisiune doar cu scriitori nu va interesa pe nici un telespectator şi că trebuie
să invităm la discuţie şi cîţiva politicieni, pentru asigurarea audienţei. Tineri politicieni - ca să ne
păstrăm în tematica emisiunii. Prin urmare, la dezbatere au participat scriitorii, pe de o parte, şi
politicienii nelipsiţi de pe micile ecrane, pe de altă parte (Cozmin Guşă, Cristian Boureanu şi alţii ca
ei). Inutil să mai adaug că politicienii au acaparat discuţia, că nu s-a vorbit deloc despre literatură şi că
emisiunea a fost o prostie de la un capăt la altul.Revenind la dezbaterea prilejuită de expoziţia lui
Benedek Levente, iată de ce la ea trebuie să participe, în concepţia celor de la Realitatea, şi o
"vedetă" ca Silviu Prigoană. De fapt, în primul rînd o "vedetă" ca Silviu Prigoană şi în ultimul rînd,
dacă se mai poate, şi cineva care chiar se pricepe. Este de la sine înţeles că Prigoană a vorbit cel mai
mult şi că a bătut cîmpii. Este mai puţin de la sine înţeles însă că, la nivelul lăutăresc al lui Prigoană,
erau şi realizatorii emisiunii şi moderatoarea. Andreea Creţulescu nu numai că era complet pe
dinafară în ceea ce priveşte subiectul în discuţie, dar era la fel de pe dinafară şi în ceea ce priveşte
meseria ei, cea pe care o face zi de zi. (La un moment dat, am aflat din gura ei că Traian Ungureanu
este de fapt "Traian Mihai Ungureanu, fostul ministru de Externe".)Cît despre "expertul" Silviu
Prigoană, bun la toate, seara următoare l-am văzut la B1 şi apoi în cealaltă seară la Antena 2. Peste
tot ne împărtăşea din înţelepciunea lui. Am înţeles că televiziunile au nevoie de vedete, indiferent
dacă sînt de mucava, dar de ce inflaţia asta de Prigoană?

Emisiunea de la Realitatea TV despre care am scris săptămîna trecută, în care oamenii simpli
erau creditaţi drept critici de artă (de la gunoieri pînă la patronul lor, Silviu Prigoană) a fost, după cum
era de aşteptat, doar începutul isteriei televizuale. Încă nu-şi spuseseră cuvîntul cei de la Antena 3.
Cum puteau să-şi facă din nou numărul în care să şteargă pe jos cu Patapievici, "omul lui Băsescu",
aceştia şi-au suflecat bucuroşi mînecile şi s-au pus pe treabă. Expoziţia lui Benedek Levente nu mai
prezenta mare interes, pentru că ICR-ul nu avea nici o legătură cu ea, aşa că toate tunurile s-au
îndreptat înspre cea de la Bochum, unde au expus Alexandru Rădvan şi Sorin Tara. Mai întîi, l-au
invitat pe H.-R. Patapievici în emisiunea La ordinea zilei unde, pe lîngă Dana Grecu şi analistul militar
Radu Tudor, mai era şi Andrei Bădin. Acesta din urmă fusese, desigur, recomandat pentru prezenţa în
emisiune de zelul pe care l-a depus pentru a desfiinţa expoziţia de la New York, de faptul că a scris pe
blogul lui despre "penisul lui Patapievici" sau că l-a reprezentat pe preşedintele ICR sub formă de
falus.Cît despre Dana Grecu, ea este cea care a afirmat în vară, în emisiunea ei în care se înfiera
activitatea ICR, că Patapievici nu a fost găsit pentru a i se lua şi lui o declaraţie. În afară de aceasta, ea
e persoana perfectă - şi a dovedit asta şi în alte emisiuni - pentru a juca rolul de procuroare-activistă,
în ceva care să imite un tribunal al poporului din anii ’50. Este combinaţia ideală între isterie,
demagogie şi agresivitate.Pe scurt, Antena 3 şi-a ales pe sprînceană comandoul pentru linşarea în
direct a lui H.-R. Patapievici. Iar emisiunea a fost, de la un capăt la altul, un atac furibund al celor trei
împotriva invitatului, căruia îi administrau lovituri cu nemiluita, de cele mai multe ori sub
centură.Asta s-a întîmplat după-amiază, la ora 17. Seara, la emisiunea lui Mihai Gâdea, bătălia a fost
reluată (de data asta, în lipsa celui pus la zid, aşa încît să nu se mai poată apăra deloc). Au urmat
tiradele lui Stan, cu "Bă, Patapievici, bă, băiatule, eşti un zero!", zîmbetele fariseice ale lui Gâdea şi
ofuscările "maestrului" Cristoiu. În paranteză fie spus, apropo de "preşedintele ICR nu a fost găsit
pentru a da o declaraţie", Alexandru Rădvan a contactat Antena 3, pentru o intervenţie în emisiune.
A fost refuzat şi i s-a spus că Antena 3 nu este interesată de ceea ce au de declarat artiştii.După ce s-a
terminat Sinteza zilei de la Antena 3, la Realitatea TV a început emisiunea Andreei Creţulescu,
Realitatea te priveşte, care punea pe tapet acelaşi scandal - expoziţia de la Bochum. Aici, invitaţii
erau Dan Popescu, managerul galeriei H’Art, şi Adrian Păunescu, care urma să judece, în comisia
parlamentară, activitatea ICR. Dan Popescu s-a dovedit un interlocutor excelent pentru Adrian
Păunescu, pentru că a ştiut să-i ţină piept cu calm şi bun-simţ. Problema era cu Andreea Creţulescu,
care, din moderatoare, se transformase în combatantă şi se raliase unei tabere. Desigur, taberei celor
indignaţi de activitatea ICR.A doua zi, Dana Grecu strikes back. "Ne-am propus să vorbim cu
specialişti în domeniu, să nu spună lumea despre noi că avem ceva de împărţit cu ICR-ul" - ne anunţă
ea de la începutul emisiunii. Apoi îl prezintă pe unul dintre specialiştii invitaţi, Răzvan Theodorescu,
care, de îndată ce ia cuvîntul, se lansează într-un atac violent împotriva lui Patapievici ("pentru mine
este un caz patologic", "personajul nu există din punct de vedere cultural", "un mare romancier, cum
este Augustin Buzura, a fost înlocuit cu un nimeni cultural", "drogaţii din ICR" etc.).S-a observat deja
că, în toată afacerea aceasta, televiziunile nu sînt interesate de expoziţii sau de artă, ci numai de
scandalul stîrnit. Măcar de-ar fi doar atît! Pînă la urmă, ar fi de preferat o presă tabloidă - cu toate
păcatele ei - uneia care acţionează la comandă politică.

La întrebarea aceasta, primul răspuns care ne vine în minte este, desigur: "Cum a cui? A poporului!
TVR este televiziunea noastră publică, plătită de noi toţi prin acea taxă de timbru sau prin banii care
vin de la buget. Prin urmare, e a tuturor şi trebuie să reflecte interesul public!".Întotdeauna ne-a
plăcut să ne minţim frumos! Am fost minţiţi de alţii mult timp şi ne-a plăcut atît de mult cum au
făcut-o, încît am continuat şi noi treaba. În realitate, toate lucrurile despre care ni s-a spus că sînt ale
poporului erau de fapt numai ale unora. Iar poporul nu vedea nici un beneficiu de pe urma acestui tip
de proprietate colectivă.Înainte de 1989, România întreagă era "a poporului": de la străzi, instituţii şi
uzine, pînă la faimoasa Casă a Poporului. După cum ştim, aceasta din urmă era de fapt un palat
închinat gloriei lui Ceauşescu, iar ale poporului erau numai sacrificiile (multe dintre ele chiar şi de
vieţi omeneşti). Astăzi, construcţia megalomanică este luxosul loc unde parlamentarii se hîrjonesc
amical sau îşi fac somnul de frumuseţe. Aleşii poporului, şi ei.Cam acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu
Televiziunea Română. În ultimii ani ai comunismului, era "palatul" mediatic al lui Ceauşescu, instituţia
al cărei unic scop era ridicarea de osanale conducătorului iubit. După decembrie ’89, ni s-a spus
că Televiziunea a devenit liberă. Liberă era şi cînd manipula masele în zilele Revoluţiei, la fel şi cînd nu
putea să filmeze în Piaţa Universităţii din cauza ceţii, la fel şi cînd transmitea mesajele către popor ale
unui preşedinte pentru liniştea noastră, iubitul Ion Iliescu. Toate guvernele post-revoluţionare s-au
folosit de TVR, iar aceasta a stat cuminte să fie folosită. Cum să fi stat altfel, cînd la conducerea ei s-
au aflat de fiecare dată clienţi politici ai partidelor aflate la putere? Cum să fie liberă, cînd e la mîna
Parlamentului, care-i votează bugetul şi ale cărui comisii de cultură şi mass-media îi pot chema
oricînd la raport pe şefii TVR care ies din rînd? Cum să servească exclusiv interesul public, cînd
oamenii care lucrează acolo s-au învăţat să fie obedienţi faţă de Putere, iar conducătorii să aibă nişte
slugi la Televiziunea Română?Această mentalitate a celor care ne conduc s-a văzut şi de curînd, cînd
în Parlament s-a discutat înfiinţarea unui post de televiziune al acestei instituţii, ocazie cu care
deputatul PD-L Cezar Preda a scos porumbelul pe gură, adresîndu-se preşedintei Camerei, Roberta
Anastase: "Haideţi, doamnă preşedinte, să îndreptăm strategia noastră ca această televiziune publică
să intre şi să facă treabă aici, pentru aleşi, şi să facă studioul pe banii lor, să prezinte activitatea din
Parlament aşa cum dorim noi, pentru că pînă la urmă este o televiziune publică şi ea face ce-i spunem
noi, nu ce vor alţii". Prin urmare, dacă "este o televiziune publică", ea trebuie să facă "ce-i spunem
noi" şi "să prezinte activitatea din Parlament aşa cum dorim noi". De fapt, nu e televiziunea
publicului, ci a noastră, a parlamentarilor.În ianuarie 2005, cîteva organizaţii neguvernamentale au
avut iniţiativa modificării legii de funcţionare a TVR şi SRR. Preşedintele Băsescu şi liderii fostei alianţe
DA făceau caz de dorinţa lor de a depolitiza cele două instituţii, iar Raluca Turcan (colega de partid a
lui Cezar Preda) a şi iniţiat un proiect de lege în sensul acesta. Lucrurile s-au calmat în 2006, cînd
acest proiect de lege, votat de Camera Deputaţilor, a fost îngropat în sertarele Comisiei de Cultură,
Arte şi Mass-media a Senatului, pentru ca, în mai 2008, membrii Comisiei să-l respingă. De fapt, nici
un partid nu-şi doreşte o Televiziune Română independentă şi cu adevărat publică.Mi se va spune că
TVR s-a schimbat mult faţă de anii ’90-’91 şi chiar faţă de vremea domniei lui Nicolau, cînd
orice vizită de lucru sau tăiere de panglică a premierului Năstase era dată pe post. E adevărat, s-a
schimbat: manipulările şi propaganda politică sînt făcute acum mai cu mănuşi. Asta trebuie să ne
bucure?

Scriam, săptămîna trecută, despre situaţia dezastruoasă de la TVR Cultural. M-am oprit asupra
acestui canal pentru că multe dintre emisiunile lui pot fi date ca exemplu pentru cum nu trebuie să
fie făcută televiziunea şi pentru că îmi oferă tot timpul mostre de limbă de lemn, de incultură crasă şi
de gafe (acestea din urmă par a fi de nesecat; cea mai recentă pe care am văzut-o: Jurnalul cultural
transmite o ştire despre montarea unor piese scrise de actorul Mimi Brănescu, dar îl numeşte pe
autor Mimi Georgescu...). De fapt, situaţia de la TVR Cultural nu e o excepţie în TVR. Cum, în cadrul
acestei rubrici, sîntem interesaţi în principal de cultură, este normal ca atenţia să-mi fie îndreptată în
special înspre un post care spune că face cultură. Altfel, TVR 2, de exemplu, stă la fel de rău: un post
care şi-a schimbat de atîtea ori identitatea, încît nu mai ştii deloc ce vrea de la viaţă. Într-o vreme, era
un canal destinat tinerilor, în alta pe TVR 2 puteai să urmăreşti integrala filmelor lui
Almodóvar.Acum, pe acest canal sînt aruncate toate competiţiile sportive mai puţin importante,
care nu intră la TVR 1, dar poţi vedea şi Tonomatul DP2 sau Liber pe contrasens (rămase de pe
vremea cînd postul se adresa tinerilor), şi emisiunile de business Arena Leilor sau Bugetul meu, şi
emisiunile de travel&living stil Discovery (plus producţia autohtonă Bazar), şi Jurnalul Euronews
pentru România, şi emisiunea de reportaje din lumea satului D’ale lu’ Mitică sau cea cu problemele
agricultorilor (Ferma), şi multe seriale fără sare şi piper, care nu interesează pe nimeni. După cum se
vede, grila de programe a TVR 2 este una de umplutură şi e compusă din rămăşiţele de emisiuni din
diferitele etape ale postului.Încă şi mai rău stau lucrurile cu TVR Internaţional " care a ajuns un fel de
groapă de gunoi a tuturor celorlalte canale, unde se deversează resturile pentru românii din afara
graniţelor ţării. Cît despre nou înfiinţatele TVR 3 şi TVR Info, nici nu mai este cazul să mai vorbim " ele
sînt o glumă proastă, pentru care se cheltuiesc pe degeaba banii contribuabilului, în situaţia în care
oricum bugetul instituţiei este la grea suferinţă.TVR în ansablu agonizează şi ea, la fel ca posturile ei.
Peste tot se simt efectele managementului dezastruos, ale lipsei de perspectivă, ale gestionării
defectuoase a fondurilor, la acestea adăugîndu-se lunga tradiţie a nepotismelor care guvernează în
TVR sau a intereselor politice care continuă să facă jocurile.Din păcate, intervenţia politicului în actul
jurnalistic nu a încetat şi nu va înceta niciodată, atîta timp cît preşedintele " director general şi
membrii Consiliului de Administraţie vor fi numiţi conform algoritmului politic. De curînd, mai mulţi
jurnalişti din TVR au semnat a nu ştiu cîta petiţie pentru depolitizarea instituţiei. E un gest de
conştiinţă, dar, în opinia mea, unul inutil. Televiziunea publică nu va fi depolitizată niciodată, oricîte
voci ar susţine acest lucru, pentru că absolut nici un partid nu e interesat de asta. Bineînţeles, la
nivelul declaraţiilor, mai toţi politicienii se arată dornici ca acest serviciu public să fie într-adevăr
public, în slujba cetăţenilor, nu al grupurilor politice. Numai că, după cum ştim, oamenii politici una
spun pe gură şi alta fac. De ce ar da din mînă o aşa vacă bună de muls? Nu contează că acum se află
în ograda vecinului, va veni ea, vremea, cînd va ajunge şi în ograda proprie " şi astfel fiecare poate să
profite de ea din plin.Aud că Alexandru Sassu şi-a exprimat disponibilitatea ca instituţia pe care-o
conduce să se pună la dispoziţia Parlamentului pentru postul de televiziune al Camerelor. La
jumătatea lunii acesteia urmează să prezinte raportul de activitate în Parlament, iar Sassu speră
desigur să cîştige bunăvoinţă din partea aleşilor neamului. Cum a fost soldat disciplinat, bunăvoinţa e
deja cîştigată, nu are de ce să-şi facă griji.

În ziua de 7 aprilie, cînd în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău erau strînse zeci de mii de
demonstranţi şi aveau loc confruntări între protestatari şi forţele de ordine, TVRM, unica televiziune
care mai transmite acum în Republica Moldova (după ce posturilor de la Bucureşti le-au fost retrase
pe rînd licenţele), dădea imagini cu dansuri din buric. Apoi, cînd clădirea Parlamentului era luată cu
asalt de manifestanţi, se difuzau şlagăre de muzică uşoară cîntate de copii şi desene animate cu
veveriţa şi bursucul. Dacă, într-un prim moment, televiziunea de stat şi de partid a "fraţilor de peste
Prut" voia să distragă atenţia publicului înfierbîntînd minţile bărbaţilor trecuţi de o anumită vîrstă,
apoi s-a repliat şi a mers direct la ţintă, fără mofturi şi ocolişuri: de fapt, se adresa unui public
infantilizat, căruia îi arăta fetiţe cu fundiţe şi fuste mini, varianta Britney Spears de Chişinău ("uite,
mamă, aşa poţi să ajungi şi tu!"), după aceea nişte desenuţe drăgălaşe cu veveriţa cea cuminte.
Pentru ca, în cele din urmă, să meargă toţi la nani. Copiii cuminţi nu se duc în Piaţa Marii Adunări
Naţionale, să se înhăiteze cu golanii care vor să dea jos comunismul şi să-l supere pe tăticul Voronin.
Noapte bună, copii! Pentru cei care, totuşi, nu pot să se culce aşa devreme, avem mesajul tăticului,
care vorbeşte despre cît de neascultători sînt copiii care s-au strîns în piaţă şi despre cum au fost ei
învăţaţi la prostii de către oamenii aceia răi de la Bucureşti. Apoi, un filmuleţ făcut în Parlamentul
devastat, să vadă tot poporul la ce s-au dedat vandalii şi să se umple de indignare.Cunoaştem foarte
bine astfel de scenarii de televiziune, pentru că am avut şi noi parte de aşa ceva. Am auzit şi noi
pretexte că nu se poate filma în Piaţa Universităţii pentru că e ceaţă (cînd soarele strălucea pe cer),
am ascultat şi noi mesajele calde ale tăticului nostru Iliescu şi am văzut grija lui de a nu ne înhăita cu
golanii şi drogaţii din piaţă, ni s-au arătat şi nouă imagini cu ce sînt în stare să facă elementele
duşmănoase şi reacţionare. Am privit programul televiziunii de la Chişinău din timpul protestelor de
stradă şi mulţi dintre noi au zîmbit cu superioritate: "Ehei, săracii, păţesc şi ei ce am păţit noi acum 20
de ani! Noi am trecut de mult de etapa asta, ne putem uita de sus la ei! Noi sîntem stat european,
civilizat şi democratic, iar la noi nu mai e posibil aşa ceva..."E adevărat? Oare să nu mai fie posibil să
fim manipulaţi atît de grosier? Păi, să luăm un exemplu recent: cazul arestării lui Gigi Becali şi
discuţiile de la toate televiziunile noastre pe marginea acestui fapt. În mod sistematic, peste tot s-a
construit imaginea unui om care nu este decît o victimă a maşinaţiunilor politice, a unui sistem
judiciar corupt. "Adică ce mare lucru a făcut el? Le-a aplicat o binemeritată corecţie unor hoţi
nemernici, iar acum el se află la puşcărie, iar hoţii sînt liberi. Astfel, el, un om drept şi credincios, îşi va
petrece Sfintele Paşti în închisoare. Săracu’! Cît de rea a ajuns lumea asta, în care drepţii sînt arestaţi
de către ticăloşi, manevraţi de Băsescu!" Aceasta a fost concluzia tuturor dezbaterilor de la televizor,
unde erau invitaţi aceiaşi susţinători ai "latifundiarului din Pipera", care făceau neobosit naveta de la
Antenă la Realitatea sau de la o emisiune la alta a aceluiaşi post: avocaţii lui (în număr de 14),
Nicoleta Savin (recomandată ca jurnalistă, fără să se specifice că e angajata lui Becali, pe postul de
director pentru o viitoare televiziune), omniprezentul Mugur Ciuvică sau reşapaţii Paula Iacob şi
Victor Ciorbea. Aceştia, dirijaţi de cuplurile Radu Tudor & Dana Grecu (Antena 3) şi Cosmin
Prelipceanu & Laura Chiriac (Realitatea TV) " care de fapt nu moderau, ci conduceau ostilităţile.E
adevărat, ne despart aproape 20 de ani de "aţi minţit poporul cu televizorul" şi de Piaţa Universităţii,
dar asta nu înseamnă că nu sîntem manipulaţi, cu sîrg, în continuare.

Evenimentul cel mai important din Vinerea Mare, cel căruia televiziunile de ştiri i-au acordat toată
atenţia, a fost eliberarea din arest a lui Gigi Becali. Pînă atunci, Barabas fusese liber, iar Iisus
crucificat, cum strigase dumnezeul din Pipera, cu cătuşe la mîini, în faţa camerelor de luat vederi. Iată
însă că, în Vinerea Mare, cînd Biserica Ortodoxă rememorează patimile şi moartea Mîntuitorului, s-a
săvîrşit o minune: cel care se identifica mediatic cu Iisus nu a fost supus la cazne, ci eliberat. O
minune pentru care s-au rugat " ni se spune " maicile şi preoţii din toată ţara. Şi, deopotrivă cu ei,
televiziunile dreptcredincioase Realitatea TV şi Antena 3, care au dus o susţinută campanie pro-
Becali, transformîndu-l într-un martir prins în gheara forţelor oculte, diavoleşti, care nu vrea altceva
decît "să ia şi el lumină de la copiii săi" (lumina nu se ia, după cum ştim, de la copii, ci de la preot, dar
trebuiau combinate cumva cele două elemente, "a lua lumină" şi "copiii săi", pentru sporirea
efectului). Prin urmare, Gigi Becali nu a mai fost deloc "latifundiarul din Pipera" care a făcut schimbul
de terenuri cu MApN-ul, individul care e deasupra oricărei legi a ţării acesteia pentru că el face legea,
cel care îi indica lui Voiculescu şi familiei lui ce parte anatomică să-i sugă şi alte lucruri de genul
acesta, ci mielul neprihănit, pregătit pentru sacrificiu. Şi care " iată " scapă într-un mod miraculos de
la tăiere (prin grija celor 14 avocaţi plătiţi regeşte, care au găsit, în ultimă instanţă, o portiţă prin care
să-şi facă scăpat clientul).Din declaraţiile pe care le-a dat Becali, imediat ce a ieşit pe poarta arestului,
se dovedeşte fără putinţă de tăgadă că televiziunile nu s-au înşelat: finanţatorul echipei Steaua e un
om bun, blînd, plin de credinţă, dacă nu de-a dreptul sfînt, care chiar şi duşmanilor le doreşte numai
bine. (A doua zi, într-un interviu acordat Antenei 3, a promis şi ceva răzbunare, dar asta nu se pune,
că doar şi Iisus a intrat cu ciomagul în Templu şi a dărîmat tarabele negustorilor nemernici!) Omul
acesta blînd a avut grijă, desigur, să mulţumească preoţilor şi călugăriţelor care s-au rugat pentru el,
dar şi trusturilor care l-au susţinut, în special "trusturilor lui Voiculescu şi lui Vîntu". Împreună-
lucrarea lor a fost ziditoare!...Seara, tot în Vinerea Mare, după ce iureşul cu eliberarea omului sfînt s-
a mai potolit, TVR 1 ne-a oferit un spectacol de mare trăire şi simţire, conceput de omul providenţial
al tradiţiilor româneşti, Grigore Leşe. Acesta i-a adus pe scenă pe actorul Dorel Vişan, care a recitat
cîţiva psalmi arghezieni creaţie proprie; pe nişte doamne îmbrobodite cu un fel de năvod de prins
peşte (tradiţional, fără îndoială), care cîntau melodii din negura istoriei; pe Liliana Iorgulescu care
dansa lasciv şi, desigur, tradiţional, în spatele unei pînze; şi pe el însuşi, marele rapsod, omul-
orchestră, cu nelipsita lui pălărie pe cap, bundă albă şi cu un tradiţional fir care îi pornea din ureche
ca lui Data din Star Trek, pe post de microfon. Scena era invadată periodic de un la fel de tradiţional
fum, iar în intermezzo-urile dintre momentele artistice de pe scenă se auzea în difuzoare o melodie
sacră, cu fluiere şi percuţie electronică, cam în genul celor care apăreau acum cîţiva ani sub marca
Enigma.Gigi Becali e considerat de un popor întreg un om plin de credinţă, iar Grigore Leşe " ultimul
păstrător al tradiţiilor adevărate ale neamului acestuia. În realitate, "tradiţia" lui Leşe e din aceeaşi
plămadă cu "religiozitatea" lui Becali. Nişte lucruri de paradă, nişte butaforii de operetă de pe urma
cărora cei doi indivizi nu au decît de profitat.Oamenii nu văd ipocrizia, calculul pragmatic şi kitsch-ul
din cele două personaje, pentru că preferă să se lase îmbătaţi de vorbele lor. Sîntem un popor plin de
frustrări identitare, iar această îmbătare " chit că e cu tot felul de poşirci " are calitatea că ne face să
ne simţim ceva mai bine.

Duminica trecută, voiam să urmăresc emisiunea După bloguri de la Realitatea TV (prezentată de Teo
din trupa Deko şi realizată de Ana Maria Caia) şi, cînd colo, peste ce dau? Exact la ora la care era
anunţată După bloguri, începe o Ediţie specială, cu Bogdan Chirieac, specialistul nostru în
telecomunicaţii speciale, pe post de invitat. Oare ce lucru extraordinar se întîmplase, să dea peste
cap programul anunţat dinainte, afişat chiar şi pe site-ul Realităţii? Grozăvie mare!! Politicienii din
coaliţia de guvernare, aflaţi de două zile în campanie electorală pentru europarlamentare, începuseră
să-şi trimită săgeţi. Mircea Geoană spusese: "Tot noi sîntem chemaţi să ctitorim România. Ceilalţi sînt
nişte mici, pitici". Europarlamentarul PSD Adrian Severin atacase preşedintele: "Discursul demagogic
băsescian de tip schizofren. În faţa lui, o minte raţională şi suficient de sănătoasă rămîne în stare de
şoc". Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, zornăia şi ea armele: "Sîntem obligaţi să
cîştigăm pentru a nu lăsa această ţară pe mîna şmecherilor şi profitorilor, pe mîna agramaţilor şi
prostănacilor". În timp ce erau date imagini cu discursurile celor de mai sus, cei de la Realitatea TV
scriau pe tot ecranul cuvintele belicoase: "mici, pitici", "schizofren", "agramaţi şi prostănaci".Lume,
lume, vezi şi te minunează! Politicienii noştri se zgîndăresc unii pe alţii cu băţul, printre ulucile
gardului! (De parcă nu fac asta tot timpul, spre deliciul presei, pentru ca apoi să se bată pe burţi în
culise!...) Deci e rost de scandal! Iar televiziunea, cum adulmecă miros de încăierare, îşi freacă fericită
mîinile şi simte că începe din nou să trăiască. Emisiunile care se construiesc din scandal au prioritate
zero, dau tot traficul obişnuit peste cap, ca un tren cu încărcătură nucleară. Sau, mă rog, chimică.
Bogdan Chirieac " după ce a ascultat discursurile războinice: "În campania electorală pentru
prezidenţiale, se vor folosi toate armele, inclusiv cele chimice!". Chiar că e groasă, vai şi-amar de noi!
(În paranteză fie spus, în privinţa afirmaţiilor lui Adrian Severin, a avut un comentariu la fel de
interesant: "De obicei, Adrian Severin ştie ce spune". Nu că le grăieşte adînc domnul cu
transmisiunile?)În timp ce moderatoarea tot încerca să obţină de la invitat concluzia că partidele din
coaliţia de la guvernare stau pe un butoi cu pulbere, care iată că explodează sub ochii noştri, invitatul
s-a lansat într-o analiză a cuvintelor "mici, pitici" şi în hermeneutica "clanţei" (termenul lui Bogdan
Chirieac, preluat apoi, cu voioşie, şi de moderatoare). Pe tot parcursul emisiunii, s-au perindat pe
ecran mai multe titluri, la fel de mobilizatoare: mai întîi "Coaliţia ciocnirilor", apoi "Îmbrînceli în
coaliţie", apoi "Tensiuni în coaliţie", apoi "Faulturi de campanie". În fine, variaţiuni pe temă dată,
dovedind o inventivitate ieşită din comun.Pe site-ul Realităţii TV (acolo unde înregistrarea acestei
Ediţii speciale a fost pusă la emisiunea După bloguri), putem citi la secţiunea "Despre noi":
"Realitatea TV s-a născut dintr-o necesitate a publicului românesc: aceea de informaţie proaspătă,
corectă, obiectivă şi documentată. Misiunea postului Realitatea TV este aceea de a respecta nevoia
de informaţie a publicului său. Sîntem sursa de ştiri cea mai credibilă şi mai demnă de încredere din
piaţa media din România, formator de opinie în termeni de obiectivitate şi acurateţe a relatării
jurnalistice".Ce frumos spus, aproape că-mi dau lacrimile! Numai că Realitatea TV o fi fiind "formator
de opinie în termeni de obiectivitate şi acurateţe bla-bla", dar iată că transformă emisiunea După
bloguri în "După blocuri". De ce face asta? Păi, simplu: pentru că "după blocuri sîntem noi care te
facem pe tine!". Te-ai prins?

A început revoluţia morală a societăţii româneşti. La 20 de ani după ieşirea din comunism, iată că
apar voci care clamează nevoia de civilitate în spaţiul public şi cer o corectă aşezare a valorilor. Se
întrevăd zorii unei noi Românii, cum nu am mai avut de mult. O Românie guvernată de respect, în
care nonvaloarea este pusă la colţ şi sînt promovate modelele culturale.Am putea continua cu astfel
de fraze înălţătoare pe mai multe pagini, mai ales că sînt în măsură să ne îmbărbăteze, să ne facă să
ne simţim mai bine. Am găsit ceva asemănător în două manifeste, numite ca atare şi apărute "
întîmplător sau nu " simultan pe piaţă. Unul susţine o aşa-numită "Mişcare de rezistenţă" a Jurnalului
Naţional, altul " campania "Noi vrem respect" a Realităţii TV. Unul e format din propoziţii scurte, cu
subiectul "noi": "Noi trebuie să rupem tăcerea. Noi trebuie să ducem România înainte. Noi nu vrem
funcţii şi nici putere. Noi nu cerem nimic" etc. Altul e stufos şi semnat de Marius Tucă: "Jurnalul
Naţional devine, azi mai mult ca ieri şi mîine mai mult ca azi, promotorul modelelor culturale. (...)
Sîntem mai mult ca oricînd copleşiţi de nefiresc, de fenomene dăunătoare, care tind să devină
normă: manele, playback şi cîntăreţi la laptop, piţipoance, cocalari, kitsch, corupţie, şpagă, politicieni
şmenari sau curve politice, opţiuni electorale doar între rău şi mai rău, pseudovedete sau
pseudomodele, mitocănie, tupeu, ipocrizie, ignoranţă (...) În faţa acestei ofensive, manifestul nostru
pare prea puţin. Este nevoie de mai mult. E nevoie să fim mai mulţi" etc.În esenţă, cele două
demersuri sînt lăudabile şi putem să ne facem că nu vedem raţiunile de marketing care stau în
spatele lor. Iar Victor Rebengiuc, din clipul Realităţii TV este, ca întotdeauna, extraordinar.Dar...Nu
ştim ce înseamnă "modele culturale" pentru Jurnalul Naţional, din moment ce Marius Tucă ne recita
la televizor în fiecare seară, cîndva, cîte o poezie a marelui bard Adrian Păunescu.Nu prea vedem ce
caută campania de regăsire a respectului la Realitatea TV, de asanare a discursului public, cînd tocmai
această televiziune a contribuit, de ani de zile, la degradarea dezbaterilor prin aducerea pe platouri a
tot felul de personaje numai bune să facă din politică circ. Cînd această televiziune i-a făcut analişti-
vedetă pe unii ca Aurelian Pavelescu, Lavinia Şandru, Silviu Prigoană, Mădălin Voicu sau Adrian
Păunescu (iată, ne întîlnim din nou cu acest personaj). Cînd această televiziune a instituit moda
despicării firului în patru pe marginea unei declaraţii în doi peri spuse de un politician, a unei ziceri de
tarabă care cerea în mod imperios un răspuns pe măsură din partea altui politician, din tabăra
adversă, răspuns care trebuia la rîndul lui analizat şi tot aşa.Astăzi, Realitatea TV continuă să ne
prezinte non-ştiri, cu nu ştiu ce personaj politic care s-a dus la Festivalul Sarmalelor, a îmbrăcat
bundiţă şi a zis ceva "memorabil" de-acolo, dar din cînd în cînd spectacolul este întrerupt de un fade
to black, pe care apare scris: "Noi vrem respect". În acest timp, vocea comentatorului ne spune în
continuare ce fapte de vitejie a mai făcut personajul politic respectiv. Ai zice că la Realitatea TV se
luptă două forţe şi că una, reprezentantă a binelui, încearcă să o bruieze pe cea rea, întunecîndu-i
ecranul (sunetul, în schimb, nu i-l poate lua). Sau că avem de-a face cu o nouă formulă tip Dr. Jekyll
and Mr. Hyde.Nu sînt un intransigent care crede că faptele din trecut te caracterizează orice ai face.
Consider că pot exista momente de cotitură, de revelaţie pe drumul Damascului, care să te
transforme radical. Dar cum ar fi fost ca personajul care a trăit celebra experienţă pe acel drum al
Damascului să fi rămas în continuare Saul prigonitorul, dar să se recomande şi drept Apostolul Pavel?

Înţeleg, situaţia prin care trecem este extrem de gravă, dar – credeţi-mă! – nu mai suport să-i aud pe
specialiştii lui peşte tocînd mărunt aceleaşi şi aceleaşi lucruri, de dimineaţă pînă seara, în talk-show-
urile de la televizor. Parcă sînt babele care stau pe marginea drumului comunal şi, cînd văd că se-
mpiedică unul şi cade, se animă dintr-odată că au ce discuta mult timp de-atunci încolo. (Bineînţeles,
nici una nu se ridică să dea o mînă de ajutor omului căzut.) Tot aşa şi „analiştii“ noştri: chibiţează
steril pe marginea problemelor pe care le avem, fără a veni cu vreo soluţie viabilă. Altfel, se umflă-n
pene de cît de deştepţi sînt şi le place la nebunie să se audă vorbind. Situaţia ţărişoarei le oferă ocazia
să se dea în stambă la televizor şi asta-i face fericiţi. Jurnalişti, politicieni şi băgători de seamă, pe
care-i vezi pe la mai multe posturi, fără să ştii în ce calitate îşi dau cu părerea. Cu toţii emit şuvoaie de
platitudini, repetă aceleaşi fraze şi-şi fac numerele pe care le-au repetat în faţa oglinzii. E adevărat,
problemele se cer discutate, iar autorităţile merită cu prisosinţă puse la zid pentru incompetenţa de
care au dat dovadă şi pentru că ne-au adus în situaţia aceasta. Dar parcă ar mai trebui schimbată
placa, măcar din cînd în cînd, că asta de acum merge-n gol. Sau, dacă nu cerem prea mult, să se
încerce să se facă şi ceva concret.

Din fericire, mai există şi unii care-şi propun un asemenea lucru.

Dincolo de vorbăria de la televizor, este o ţară unde oamenii trăiesc din ce în ce mai greu. Iar unii
dintre ei au dus-o rău dintotdeauna, fără legătură cu criza. Este vorba, printre alţii, de oamenii care
locuiesc în Delta Dunării şi care trăiesc, pur şi simplu, ca-n Evul Mediu. Nu au apă curentă,
dispensarele şi şcolile sînt la kilometri distanţă, iar iarna, cînd îngheaţă Dunărea, sînt total izolaţi.
Pentru aceştia, Televiziunea Română, la iniţiativa Asociaţiei Casiana (o asociaţie caritabilă ortodoxă),
s-a implicat într-o campanie de sensibilizare a opiniei publice şi de strîngere de fonduri. În urma
campaniei „Oamenii Deltei“ de anul trecut, au fost renovate două săli de clasă şi un dispensar. E o
picătură într-un ocean, e-adevărat, dar e ceva! În plus, poate văd şi mai marii noştri care e viaţa
supuşilor lor şi, măcar de gura lumii, vor mişca vreun deget...

Duminica trecută, la TVR 1 a fost o emisiune-teledon, organizată la capătul unei luni de minireportaje
zilnice despre locuitorii Deltei. Am văzut cîteva astfel de reportaje şi pot să spun că am rămas de-a
dreptul impresionat. Sînt mai convingătoare decît zile întregi de discuţii nesfîrşite, la talk-show-uri,
despre situaţia grea a ţării. De exemplu, extraordinarul film realizat de Irina Luca despre o mamă
care-şi creşte singură trei copii. Cu fasole, cartofi şi, atunci cînd are, peşte. Iarna trecută, mîncarea de
bază a fost ceai cu pîine, iar casa a fost cîrpită cu pămînt, în încercarea de a astupa găurile prin care
sufla vîntul. Mama – o femeie cu o faţă suptă şi pe care se văd urmele vieţii grele – povesteşte cum i
s-a îmbolnăvit băiatul de plămîni pentru că-l ploua în drum spre şcoală, iar la doctor au mers cu
măruntul de cîte o mie de lei din puşculiţa copiilor. „Pe-ăia i-am dat lu’ dom’ doctor şi s-a speriat cînd
a văzut atîta mărunt.“ Cel mai mult îşi doreşte pentru copiii ei să-i ajute să meargă la şcoală, ca măcar
ei să reuşească să plece de-acolo. Una dintre fetiţe, întrebată de reportera TVR ce-i place să mănînce,
spune că fructele îi plac cel mai mult. Şi începe să le enumere: „Mere, pere (aici înghite în sec),
banane“.Mult mai important decît toată vorbăria domnilor ferchezuiţi de la televizor, de jocurile de
ping-pong dintre politicienii dolofani şi de toată hărmălaia animată de tot felul de interese este faptul
că în ţara asta există copii care înghit în sec cînd sînt puşi să enumere nişte banale fructe. Mere, pere
şi banane.

Săptămîna trecută, cînd televiziunile noastre au vorbit numai despre sinucidere şi ne-au oferit un
nesfîrşit priveghi televizat, mi-am amintit de nenea Anghelache. Care Anghelache? Personajul lui
Caragiale din schiţa Inspecţiune, un funcţionar care se sinucide după ce aude mai multe poveşti cu
colegi de-ai lui găsiţi cu lipsă în gestiune, în urma controalelor. După moartea lui Anghelache,
inspectorii descoperă că registrele lui contabile erau ireproşabile şi că nu-i lipsea nimic din casa de
bani. Spre sfîrşitul schiţei, avem o întrebare celebră: „De ce?… De ce, nene Anghelache? a întrebat
plîngînd ca un prost cel mai tînăr“.

Exact ca tînărul care întreabă prosteşte „de ce?“ au procedat şi televiziunile – au organizat dezbateri
peste dezbateri, cu psihologi, cunoscuţi de-ai cîntăreţei sau băgători de seamă, care să găsească
răspunsul la teribila întrebare. (Şi cu tot felul de indivizi care vorbeau despre „noi, artiştii“ – aşa cum
făcea, printre alţii, şi un Romică Ţociu.) Toţi îşi dădeau doct cu presupusul şi se afundau în penibil.
Cum altfel, cînd chibiţezi pe marginea unui astfel de gest dramatic?

Discutam deunăzi cu nişte jurnalişti care recunoşteau, cinic, că un asemenea eveniment este, pentru
presă, o adevărată binecuvîntare într-o perioadă de secetă, cum e vara. Poţi să te înfrupţi mult timp
din el! Prin urmare, televiziunile, alături de restul presei, au tocat tot ce s-a putut din toată povestea.
Aici îl invocăm din nou pe nenea Iancu: „Îndată după apelul ce l-am făcut către sf. nostru patron şi
după intervenţia acestuia în favoarea noastră, Dumnezeu ne trimise oribila dramă din strada Uranus,
dramă menită să rămînă în analele criminologiei universale, după ce va fi înviorat leşinata presă
română, măcar pentru o lună de zile. O lună! O lună întreagă salvată! Ascultaţi ţigănuşii pe stradă:
«Drama din strada Uranus! Noi destăinuiri asupra dramei din strada Uranus! Adevărul asupra dramei
din strada Uranus! Portretele eroilor dramei din strada Uranus! Epilogul dramei din strada Uranus!
Mama dramei din strada Uranus! Fratele dramei din strada Uranus! Fidanţatul dramei din strada
Uranus! Justiţia în faţa dramei din strada Uranus! Societatea în faţa dramei din strada Uranus!
Adevărul adevărat în privinţa dramei dm strada Uranus!» Sfinte Karkaleki! patron al presei române,
roagă-te la bunul creator să ne trimită curînd altceva, ca să isprăvim odată cu: Toate mofturile în
privinţa înfiorătoarei şi îngrozitoarei şi oribilei drame din strada Uranus!“

Aşadar, toate-s vechi şi nouă toate. Stilul de presă tabloidă, care stoarce ca pe o lămîie orice tragedie
umană, nu s-a inventat ieri. În plus, se pare că cei implicaţi în tragedie nu sînt nici pe departe aşa de
deranjaţi de această tabloidizare, precum am crede: vinerea trecută, înainte de înmormîntare,
Mediafaxul anunţa că familia Mădălinei Manole a solicitat ca numai OTV să aibă acces la funeralii.
Pînă la urmă, au participat toate televiziunile – şi asta poate pentru că s-au pliat pe stilistica OTV.

Apoi, tevatura mediatică din jurul unei morţi nu e nici măcar ceva specific românesc. Presa din
Statele Unite a întors şi ea pe toate părţile moartea lui Michael Jackson.

E adevărat, nu a avut nici un post de peste Ocean breaking news cu sicriul deschis, dar asta pentru că
la americani coşciugul rămîne închis pe toată perioada ceremoniei. E, iarăşi, adevărat că la noi se
vorbea despre o sinucidere şi că, prezentînd în detaliu „modul de operare“ şi produsul folosit,
televiziunile au făcut o incredibilă reclamă. Amatorii au beneficiat, astfel, de idei preţioase. Dar, în
fond, nu acesta e rolul televiziunii – să se pună în slujba publicului ei?

 Pînă una-alta, să ne mai întoarcem puţin la schiţa Inspecţiune. Textul nu se încheie cu întrebarea

tînărului funcţionar. După „De ce?… De ce, nene Anghelache?“, Caragiale adaugă: „Dar nenea
Anghelache, cuminte, n-a vrut să răspunză.“

În primăvara aceasta, am auzit pentru prima dată de Bilbor. A apărut, din senin, printre localităţile
despre care îmi vorbea fata de la Meteo, la Realitatea TV. Zicea care vor fi temperaturile la Craiova, la
Timişoara, la Iaşi, la Cluj-Napoca etc. şi la Bilbor. Prima dată am crezut că nu am auzit bine, dar dăţile
următoare, cînd mi se spunea cum va fi vremea în oraşele importante ale ţării şi, neapărat, şi la
Bilbor, am început să intru la idei. Poate că, peste noapte, a apărut un nou judeţ cu reşedinţa la
Bilbor şi nu am auzit eu de mişcarea asta. Am căutat pe Internet şi am văzut că Bilborul este o
comună din Harghita cu pînă în 3000 de locuitori. De ce ar fi interesantă o astfel de localitate pentru
emisiunea Meteo a unei televiziuni cu acoperire naţională? 

Misterul interesului subit, vreme de cîteva săptămîni, al celor de la Realitatea TV pentru comuna
harghiteană s-a elucidat ceva mai tîrziu, cînd am văzut, tot la televizor, reclama pentru o nouă apă
minerală, izvorîtă dintr-un „loc pe care natura l-a protejat cum a ştiut mai bine“. Este vorba – ne
spune vocea cavernoasă din off – despre „ţinutul neatins al Bilborului“. (E adevărat, la o populaţie de
3000 de locuitori, chiar putem să considerăm că e „neatins“!...) 

Prin urmare, cei de la Realitatea TV mi-au servit un teaser. Unul eficient, nimic de zis, din moment ce,
iată, acum ştiu numele unei localităţi de care înainte n-aveam habar. Şi, după cum urmăreau, mi-au
atras atenţia asupra noului produs cu acelaşi nume. Problema e că acest teaser a fost reclamă
mascată – de aici şi eficienţa ei. Nu s-a aflat în calupul publicitar, nu a fost marcat în nici un fel ca
publicitate şi mi-a fost vîndut ca informaţie de interes public. 

Exemplul acesta este grăitor pentru felul în care sînt păcălit, ca telespectator, de către televiziuni.
Ceea ce pare că deserveşte interesul public este de multe ori animat de calcule comerciale sau
politice, de aranjamente de culise, impure, manipulatorii. 

În altă ordine de idei, am aşteptat cu interes, sîmbăta trecută, noua emisiune a lui Florin Iaru de la
Realitatea TV, Cubul lu’ Iaru. Voiam s-o văd pentru că mi-e simpatic Iaru şi mă amuză amestecul lui de
inteligenţă, talent literar şi spirit adolescentin. Difuzarea emisiunii a fost întîrziată faţă de ora
anunţată iniţial, dar eu n-am schimbat canalul şi am aşteptat, cuminte, să înceapă. Cînd, în sfîrşit, a
început, am avut neplăcuta surpriză să aflu şi care sînt invitaţii: pe lîngă Remus Cernea, eternii Mugur
Ciuvică şi Monica Tatoiu. Astfel, în ciuda moderatorului, emisiunea aceasta nouă a fost ca toate
celelalte pe care le putem vedea pe micile noastre ecrane. 

Nu înţeleg de ce trebuie să-i văd tot timpul şi la toate talk-show-urile pe Mugur Ciuvică şi pe Monica
Tatoiu, pe post de oameni ultracompetenţi şi gata să-şi dea cu părerea despre absolut orice. Mugur
Ciuvică este un fost consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, care acum şi-a inventat o asociaţie,
numită Grupul de Investigaţii Politice. De ce l-ar recomanda asta să ne împărtăşească zilnic din
înţelepciunea lui – şi la Realitatea TV, şi la Antena 3? S-au terminat foştii consilieri prezidenţiali şi el a
rămas singurul la care se poate apela? Monica Tatoiu este şefa Oriflame România. Bun, şi ce-i cu
asta? De ce nu-l văd niciodată la televizor şi pe şeful (sau şefa) de la Avon România – ca să rămînem
în aria aceluiaşi tip de business? 

Sînt oamenii aceştia aşa de sclipitori şi nu-mi dau eu seama? Sînt aşa de competenţi, încît orice
emisiune ar suferi profund dacă nu i-ar avea invitaţi pe platou? 

Ca telespectator, te gîndeşti că producătorii de televiziune îşi aleg invitaţii în funcţie de competenţa

lor şi de legătura pe care-o au cu tema de discuţie. Eşti naiv! Peste ceva timp, vei afla că indivizii pe
care-i vezi seară de seară pe micul ecran sînt de fapt o marcă de apă minerală.

Vineri au ieşit în stradă poliţiştii. După unii – 5000 de persoane, după cei mai optimişti – 8000. Cele
două televiziuni de ştiri s-au ambalat, au trimis care de reportaj la faţa locului, au improvizat
studiouri în Piaţa Victoriei şi au transmis pas cu pas manifestaţia. Apoi au aşteptat, frîngîndu-şi
pumnii, să iasă cu încăierare, dar aceasta n-a avut loc. Nici măcar îmbrîncelile din zilele precedente,
dintre sindicalişti şi jandarmi. Îmi închipui că trebuie să fie foarte frustrant pentru un om de
televiziune!...

La un moment dat, poliţiştii au dat cu caschetele de pămînt. În lipsă de altceva, merge şi asta! Prin
urmare, Breaking News: manifestanţii şi-au aruncat caschetele. Lume, lume! Află teribilul adevăr:
chipie la pămînt! Şocant, nemaiauzit, terifiant! Nici o victimă? De data asta nu, dar se putea întîmpla
ceva groaznic! Oricum, nu uitaţi: noi am fost primii care v-am arătat cum a muşcat cozorocul din
praful străzii... 

A urmat o zi întreagă de dezbateri televizate, în care înţelepţii neamului ne-au lămurit cum e cu
uniforma de poliţai şi cît de mult a suferit cascheta la impactul cu asfaltul. Aceasta a fost ziua de
vineri. Sîmbătă, dumnezeul jurnaliştilor de televiziune i-a binecuvîntat cu un alt Breaking News. În
fine, dumnezeul a fost de data asta însuşi Zeus. Lume, lume! Află şi te minunează: preşedintele Traian
Băsescu a declarat că renunţă la ajutorul poliţiei cînd se deplasează cu coloana oficială. Vai, ce
scandal! Cum se poate una ca asta? E de-a dreptul strigător la cer, dragă! 

A urmat o altă pleiadă formată din aceiaşi înţelepţi ai neamului, care a întors pe toate feţele spinoasa
problemă. E ceva de importanţă majoră, ceva care atentează la însăşi integritatea naţională! Oare de
ce nu se întruneşte într-o şedinţă de urgenţă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării?... Şi astfel a trecut
şi ziua de sîmbătă. 

Duminică, o altă surpriză, un alt Breaking News: şi premierul Emil Boc a declarat că nu mai vrea
poliţie în coloana sa oficială. Vai de mine şi de mine, s-a pornit bulgărele de zăpadă care va distruge
totul în cale! Ieri – preşedintele, azi – prim-ministrul! Unde va ajunge săraca ţara aceasta? Prin
urmare, dă-i şi luptă, puicusorule, în studiourile de televiziune, cu această nouă provocare! 

Grea e viaţa de jurnalist TV cînd ai neşansa să-ţi faci meseria într-o ţară liliputană şi unde totul se
întîmplă la scară mică. Patria ciorbiţei, a sărmăluţelor, a bericii şi a micii înţelegeri. Şi, desigur, a
mititeilor. 

În Franţa au ieşit în stradă cîteva milioane de oameni nemulţumiţi că li se taie puţin din pensii; numai
la Paris au fost 250.000 de manifestanţi. În Grecia, oamenii s-au revoltat că li s-a tăiat cel de-al 14-lea
salariu – şi nici acolo n-au fost puţini pe străzi. La noi se strîng 15.000 din toată ţara, şi sindicaliştii văd
în asta o izbîndă a luptei sindicale. Apoi, dacă ai 5000 (sau, hai, 8000) de poliţişti în stradă, poţi
considera că se întîmplă cu adevărat ceva! Şi atunci faci Breaking News. Gîndind lucrurile la o
asemenea scară, gestul preşedintelui – şi apoi al premierului – de copil îmbufnat care nu te mai lasă
să te joci cu jucăriile lui nu poate fi decît unul de proporţii homerice. E ceva colosal, care depăşeşte
orice închipuire, de sfîrşit de lume de-a dreptul! 

Ceea ce vedem pe micile noastre ecrane seamănă din ce în ce mai mult cu filmul A fost sau n-a
fost? al lui Corneliu Porumboiu. Vajnicul om de televiziune Jderescu i-a chemat în studio pe amicul
Mănescu şi pe nea Pişcoci, să dezbată cestiunea arzătoare la ordinea zilei – dacă a fost sau n-a fost
Revoluţie în Vasluiul lor liniştit. Dintre toţi, cel mai inspirat şi la obiect era nea Pişcoci. El făcea
bărcuţe de hîrtie. Nu asta fac şi inspiraţii comentatori de astăzi? Oricum, acestea sînt numai bune
pentru agitatele ape din ligheanul nostru românesc.

Vă mai amintiţi de Aleodor? Nu, nu de „Aleodor împărat“ de Petre Ispirescu, ci de Aleodor Manolea,
acel parapsiholog din echipa de campanie a lui Traian Băsescu, la alegerile trecute. Nici un cuvînt
despre acest personaj controversat, în reportajul din cadrul emisiunii Ochiul magic de la TVR 1, în
care ni s-a promis  „adevărata poveste a flăcării violete“. 

Reportajul, realizat de Vali Ştirbu, ne-a amintit ce a zis în cestiune Viorel Hrebenciuc, ba chiar şi soţia
lui Mircea Geoană, pentru ca apoi să aducă pe ecran o practicantă a flăcării violete, care să ne asigure
că toate acestea sînt prostii şi să ne spună că „meditaţia cu flacăra violetă este strict pentru
sănătate“. 

A urmat un întreg material publicitar pentru această practică. O voce din off, gravă, care amintea de
cea de la emisiunea Reflector, ne povestea despre Carmen, o asistentă medicală care, după o zi de
lucru, se grăbeşte la Teatrul „Bulandra“, să nu piardă meditaţia cu flacăra violetă. Sau despre Aura,
care „a dat uitării obositoarea zi de lucru la bancă şi se pregăteşte şi ea pentru întîlnirea de la ora 19
cu flacăra violetă“. Arhitecţii Oana şi Andrei practică şi ei meditaţia cu flacăra violetă. Numai lume
bună – şi toţi cu flacăra violetă în braţe! 

În fine, ne este arătată şi întrunirea de la Teatrul „Bulandra“. Sala este plină de pensionari, care stau
prăvăliţi pe scaune cu ochii închişi şi cu palmele în sus. Unii par – aşa,  cu capul dat pe spate şi cu gura
deschisă – că au trecut în lumea celor drepţi. În timpul acesta, de pe scenă le vorbeşte la microfon un
nene în costum, cu alură de evanghelist american: „Lucrarea mea se-ndreaptă asupra creierului, pe
care-l curăţ cu această lumină violetă“. 

Apoi – schimbare de cadru. Ne aflăm într-un birou luminos. „Pe doctorul Teodor Vasile, autorul
flăcării violete, l-am găsit la cabinetul său din zona Domenii. Pereţii tapetaţi cu diplome ne dezvăluie
un CV de invidiat“ – ne spune vocea din off. Cuvîntul „doctor“ e foarte bine plasat, deşi omul nu a
făcut Facultatea de Medicină, căci este vorba despre vindecări. Şi nu de orice fel, ci despre vindecări
miraculoase. Ca-n orice astfel de hagiografie, totul porneşte de la povestea miracolului propriu: „Cînd
am fost copil, am fost foarte bolnav. Mă învineţeam şi-mi pierdeam cunoştinţa şi cădeam“ – ne
mărturiseşte „dom’ doctor Vasile“. Apoi, vocea din off ne zice despre succesul cărţii lui Teodor Vasile,
Flacăra violetă, care s-a vîndut în 10.000 de exemplare. Ne este prezentată în detaliu şi coperta, să o
identificăm mai bine pe tarabă. 

Desigur, nu lipsesc mărturiile oamenilor simpli, care povestesc, pe rînd, ce mari beneficii le-a adus lor
în viaţă flacăra violet. Exact ca în emisiunile de teleshopping, în care o gospodină oarecare din statul
Nevada ne spune că petele nu ieşeau de pe covor cu produsele de pe piaţă şi nu scăpa nici de
durerile de picioare din cauza varicelor şi că, iată, cu revoluţionarul Super-X, petele dispar ca prin
minune, iar varicele dau înapoi în mod miraculos. 

În reportajul de la TVR, asistenta Carmen povesteşte cum a scăpat de epilepsie, Aura spune că avea o
hemoragie care nu se putea opri cu medicamente, dar pe care i-a rezolvat-o „domnul doctor Teodor
Vasile“ etc. 

Pentru a mima obiectivitatea, realizatorul reportajului dă de vreo două-trei ori şi vocea psihiatrului
Florin Tudose, care vorbeşte despre puterea autosugestiei. „O afirmaţie că meditaţia flăcării violet
poate trata epilepsia este extrem de dăunătoare“ – mai apucă să spună psihiatrul, înainte de a fi
aduse pe ecran alte şi alte cazuri de oameni care mărturisesc minunea trăită cu flacăra violetă.  La
finalul reportajului, vocea de  Reflector conchide dramatic: „Într-un sistem sanitar tot mai precar,
flacăra violetă reprezintă poate pentru mulţi o ultimă speranţă.“ 

Soluţia? Desigur: cumpăraţi acum! Primele zece apeluri beneficiază de levitaţie gratuită!

Deschid televizorul, duminică seara, şi dau peste Cristian Adomniţei, invitat în studioul Realitatea,
care-i pune la zid pe guvernanţi şi ne zice cu suficienţă ce ar trebui făcut. Bineînţeles că guvernanţii
trebuie amendaţi, dar a-l chema pe Adomniţei pentru asta, unul dintre cei mai incapabili miniştri ai
Educaţiei pe care i-a avut România după ’89, este o jignire adusă mie, ca telespectator. Realitatea TV
însă, în lupta declarată pe care-o duce împotriva lui Băsescu şi a găştii lui, nu se sinchiseşte nici măcar
de lucruri care ar ţine de bun-simţ, cu atît mai puţin de servirea interesului public. Oricine e bun,
oricine e iertat de tîmpeniile pe care le-a făcut şi devine dintr-odată competent, dacă-i înjură pe
Băsescu & Co. Inclusiv Corneliu Vadim Tudor, omul care şi-a pierdut de mult orice urmă de
credibilitate şi de onoare. 

Schimb pe celălalt canal de ştiri, Antena 3. Acolo, moderatorul Radu Tudor îşi întreabă invitatul, pe
Bogdan Teodorescu, de ce crede că e pornit preşedintele împotriva Antenei 3. Teodorescu face apel
la istorie. Lenin, după ce a ajuns la putere, a pus mîna pe toate tipografiile; Hitler – la fel: şi-a
subordonat, prin înfiinţarea unui organism condus de Goebbels, întreaga presă. Aşa se întîmplă şi
astăzi, cînd dictatura încearcă să pună căluşul presei alternative... Nu, nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi
de aparenţe: Bogdan Teodorescu e un ascet (care în curînd va fi martirizat de către crudul tiran). 

Cu o zi înainte, la o emisiune de mondenităţi de la TVR 1 peste care am nimerit, un comentator

vorbea despre faptul că am ajuns imuni la grotescul întruchipat de un cuplu ca Irinel şi Monica
Columbeanu şi că, încet-încet, prin apariţii televizate repetate, cei doi au căpătat statutul de
normalitate, ba chiar au devenit modele. Nu mă interesează cazul „Iri & Moni“, dar observaţia mi se
pare valabilă pentru felul în care ajungem să considerăm fireşti tot felul de anomalii, ca urmare a
bombardamentului la care ne supun televiziunile. 
De exemplu, nu ni se mai pare deloc inacceptabil faptul că nişte oameni care se recomandă drept
jurnalişti au părăsit total spiritul critic şi obiectivitatea, pentru a se transforma în mercenari, aflaţi
într-o tabără politică sau în alta. Ce servirea interesului public? Ce respect pentru meseria de jurnalist
sau pentru telespectatori? Lucrurile acestea nu mai sînt nici măcar mimate la ora actuală. Cei de la
Realitatea şi de la Antene au un unic scop în a-l ataca pe Băsescu, cu guvernul lui, cei de la postul B1,
în a-l ridica în slăvi pe Băsescu, cu guvernul lui. În nici o tabără nu există nuanţe şi nici măcar un
minim simţ al ridicolului pentru argumentele de multe ori aberante de care se folosesc în a-şi atinge
scopul. 

Într-o societate normală, mercenariatul acesta vădit, cu nesocotirea oricăror norme de deontologie
jurnalistică şi chiar morale, ar fi prompt sancţionat de către public. La noi însă nu mai impresionează
pe nimeni că Radu Moraru găseşte cele mai penibile justificări pentru a lăuda greşelile guvernanţilor,
nici că oamenii de la Antene sau de la Realitatea servesc – neabătut, prin orice mijloace şi fără măcar
să disimuleze asta – interesele impure ale patronilor lor, care vor să scape de cel care le-a încurcat
jocurile. În funcţie de tabăra în care ne aflăm, ne uităm cu toţii la prestaţiile aşa-zişilor jurnalişti de pe
micile ecrane şi-i aplaudăm entuziaşti orice ar face pentru a servi cauza. 

Cum de s-a ajuns la aşa ceva? Cum de Iri şi Moni fac parte din firescul nostru cotidian şi au devenit
chiar personaje admirate? Singura explicaţie ar fi că noi înşine sîntem, în esenţă, nişte Iri şi Moni. Şi,
lăsînd cuplul tabloid la o parte, că nu sîntem altceva decît nişte roboţei care acţionează după cum
apasă unul sau altul pe buton. Nu ne putem numi mercenari pentru că pe noi nu ne plăteşte nimeni
pentru asta.

Duminica trecută, la TVR 1, în a doua parte a Jurnalului de la ora 20,00 – o secţiune de reportaje. Mai
întîi, mi se dă un reportaj absolut OK, făcut de Adelin Petrişor, despre situaţia dramatică a refugiaţilor
din Libia. Jurnalism pur şi dur, care poate fi pus fără nici un complex lîngă orice alt material realizat de
vreun post prestigios occidental într-o zonă fierbinte a planetei. Se termină reportajul lui Adelin
Petrişor şi începe un altul, care-mi vorbeşte despre turismul românesc. Schimbare totală de
paradigmă. Dacă înainte puteam să cred că urmăresc CNN, de data aceasta nu mai era nici un dubiu
că mă uitam la TVR. Şi nu orice fel de TVR, ci unul din vremea lui Adrian Năstase, transformat, subtil,
în oficina Guvernului. Subtil, pentru că oamenii nu mai dau de mult cu barda, ci lucrează finuţ. Ehei,
apuse sînt vremurile în care Cornelius Roşianu ne vorbea despre persoana providenţială a lui Ion
Iliescu sau despre bravii mineri veniţi să cureţe în sfîrşit Piaţa Universităţii de gunoaie!... Acum
propagandiştii noştri s-au rafinat, operează elegant, ca nişte băieţi deştepţi ce sînt. 

Dar să revenim la aşa-zisul reportaj de la TVR 1. La început am putut vedea mai mulţi proprietari de
pensiuni care ne povesteau cum au accesat ei fonduri SAPARD, s-au mai şi împrumutat pe lîngă şi iată
ce afacere înfloritoare şi-au construit! Totul asezonat cu imagini care ne arătau ce frumoasă patrie
avem. Numai bună de vizitat, ca turist. Drept să spun, într-un prim moment, n-am înţeles deloc rostul
unui asemenea material. Care era clou-ul jurnalistic? Eram cu atît mai nelămurit cu cît, mai înainte,
tot în Jurnal, văzusem ceva despre situaţia jalnică în care au ajuns Băile Herculane, cîndva prima
staţiune balneoclimaterică a ţării. Care să fie adevărata faţă a turismului românesc? Cea hîdă, în care
ni se arată cum a fost distrusă în mod ruşinos o extraordinară resursă turistică, apreciată de pe
vremea romanilor şi pe care alţii n-ar pregeta să o prezerve şi să o exploateze mai bine? Sau cea în
care ne sînt prezentate poveşti de succes ale proprietarilor de pensiuni? Spre sfîrşitul „reportajului“,
ni s-a dezvăluit şi rostul unui asemenea material. Mai întîi ne-a fost arătată celebra frunză, cu
„Explore the Carpathian garden“, apoi a apărut Elena Udrea care ne-a povestit, competent şi cu
frunza pe fundal, cum e treaba cu turismul. Că nu mai trebuie să mizăm pe Dracula sau pe Litoral, ci
pe alte resurse. Şi, oricum, să privim în viitor. Aşa da! Ce ne trebuie nouă terme romane sau
arhitectură austro-ungară, cum e în staţiunea aceea de tristă amintire, cînd putem împînzi patria de
cabane din lemn făcute cu fonduri SAPARD? TVR 1 a evoluat foarte mult, fără îndoială. Este singurul
post generalist ce dă în continuare filme valoroase (pe care, din păcate, nu le mai regăsim şi în grila
TVR Cultural – canal confruntat cu o acută lipsă de fonduri). Are emisiuni care chiar fac cultură. La
cele deja existente (Garantat 100%, Nocturne, Profesioniştii), s-au adăugat altele, cum ar fi 50 de
minute cu Pleşu şi Liiceanu, De ce-aş citi?, prezentată de Tudor Călin Zarojanu, sau Ca la carte,
moderată de Cristian Tabără. În plus, o emisiune ca ÎnTrecerea anilor face şi un divertisment de
calitate, lipsit de vulgarităţi, dar şi educaţie. Jurnalul de la TVR 1 este decent şi frecventabil tocmai
pentru că nu e plin de accidente şi de crime, ca emisiunile de ştiri de la PRO TV sau Antena 1. (Aşa
stînd lucrurile, am putea fi indulgenţi chiar şi cu secţiunea aceea din cadrul Jurnalului intitulată
„Interviuri neconvenţionale“, care ne livrează însă interviuri cît se poate de convenţionale...) 

Dar nu e păcat, pentru toate aceste lucruri bune, să te compromiţi cu materiale propagandistice?
Apoi, cînd apelezi la astfel de practici de publicitate mascată, nu le dai apă la moară celor care solicită
desfiinţarea taxei TV?

De mai mulţi ani, Roşia Montană Gold Corporation investeşte o groază de bani în campanii insistente
care să facă publicul să creadă că această companie e cel puţin Maica Tereza venită să ajute această
ţară năpăstuită. (Banii investiţi în publicitate, oricît de mulţi, la fel ca şi cei promişi pentru
prezervarea mediului sau a patrimoniului vor fi un mizilic pe lîngă cîştigurile companiei, dacă va pune
mîna pe aurul Apusenilor...) 

Cel mai scandalos clip mi s-a părut unul de acum cîţiva ani, în care cei de la RMGC se foloseau de
copii pentru a înmuia inima publicului: o fetiţă tristă, într-un decor dezolant, zicea „vreau să-nvăţ
într-o şcoală nouă“, un băieţel lîngă un rîu poluat spunea „vreau să pescuiesc în ape curate“, o altă
fetiţă la fel de tristă ne zicea că vrea o slujbă nouă pentru tatăl său etc. Desigur, arhanghelul Gabriel
de la RMGC era cel despre care ni se spunea că va îndeplini dorinţele acestor sărmani copii. Acum, cei
de la Roşia Montană Gold Corporation au revenit cu o campanie în forţă la televiziunile noastre.
Probabil îşi dau seama că obiectivul lor e aproape şi trag tare pe ultima sută de metri. Acum, cînd
aurul se scumpeşte vertiginos din cauza crizei, autorităţile se grăbesc subit să le facă mult aşteptatul
cadou celor de la RMGC. Cel mai recent gest „filantropic“ către ei este al ministrului Culturii Kelemen
Hunor, care a acordat certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cîrnic şi s-a transformat
peste noapte în susţinător al firmei canadiene de exploatare a aurului şi adversar al intrării Roşiei
Montane pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. 

Clipurile TV din campania de acum ne vorbesc iarăşi despre lăudabilul demers RMGC, care nu este
altul decît de ecologizare a zonei, de conservare a patrimoniului, ba chiar de salvare a lui. Ni se spune
că proiectul minier va crea peste 2300 de locuri de muncă sau că vor fi investite 70 de milioane de
dolari pentru patrimoniul de la Roşia Montană. Numai intenţii bune şi nimic altceva. Roşia Montană
are nevoie de salvatoarea RMGC pentru a ieşi din dezastrul în care se află. Şi România, odată cu ea.
Mai trebuie să ni se mai spună doar că cianurile sînt numai bune de întins pe pîine şi că aşa se vor
rezolva problemele alimentare ale acestui popor. Pentru a se vedea cu sacii (de aur) în căruţă, cei de
la Roşia Montană Gold Corporation au ştiut dintotdeauna „să fie atenţi“ cu diferite categorii care i-ar
putea ajuta. Anul trecut, făcea valuri în presă o excursie de lux în Noua Zeelandă, cu care RMGC îi
cadorisea pe nişte jurnalişti plini de deontologie profesională – printre care Robert Turcescu, Mihai
Tatulici, Doru Buşcu sau Vlad Macovei. Lideri de opinie şi de publicaţii care trebuiau unşi şi frăgeziţi. 

La fel, compania canadiană îi are în vedere, de cîtva timp, şi pe intelectuali. Munceşte din greu şi la
acest capitol şi încearcă pe toate părţile. Inclusiv eu, un neica-nimeni, am primit în vreo două rînduri
propuneri să particip la tot felul de proiecte puse la cale de RMGC (proiecte împachetate în intenţii
nobile, ca tot ce face această companie cu care ne-a binecuvîntat Dumnezeu). Mă gîndesc că alţi
intelectuali, cu adevărat cunoscuţi, au avut parte de mult mai multe propuneri. Tentaţia de a face
pactul cu diavolul e mare, pentru că diavolul are mulţi bani. Şi, în plus, poţi să-ţi acorzi şi circumstanţe
atenuante: cum el pozează în măicuţă de caritate, te poţi iluziona că eşti de partea cea bună.
Deunăzi, l-am văzut într-un spot publicitar al RMGC pe Răzvan Theodorescu. În privinţa lui, n-am avut
nici o surpriză – îi ştiam faptele de bravură încă de pe vremea Băncii Religiilor. Numai că, pe lîngă el,
în grupul de intelectuali susţinători ai companiei canadiene, mai sînt şi alţii. Iată că cianurile au şi un
benefic rol de turnesol. Ce pot să mai spun?... Sper, pentru ei, măcar să le fie ruşine.

O ediţie a emisiunii umoristice de la Canal+, Les Guignols de l’Info, care, folosindu-se de marionete, îi
ridiculizează pe Jacques Chirac, Dominique Strauss-Kahn, Michel Rocard sau Johnny Hallyday. La un
moment dat, cei luaţi în tărbacă sînt doi cunoscuţi (în Franţa) comentatori sportivi – Thierry Roland şi
Jean-Michel Larqué. Se fac trimiteri la nişte remarci antisemite ale lui Thierry Roland, apoi cei doi îşi
spun, chipurile, părerea despre evenimentul sportiv din actualitate, meciul România-Franţa. Este pus
la colţ mai întîi arbitrul, că e englez, apoi marioneta care-l înfăţişează pe Thierry Roland se lansează în
nişte glume xenofobe, la adresa românilor („Nu sînt sigur că meciul va începe, pentru că, atunci cînd
arbitrul va arunca moneda în aer pentru a stabili împărţirea terenului, nu e sigur că o să cadă pe
pămînt, cu toţi românii ăia acolo“; „se ştie că sportul naţional în România nu este fotbalul, ci
cerşitul“; „trebuie să ne temem de contactul direct cu românii pentru că au păduchi“). Marioneta
care-l joacă pe Jean-Michel Larqué are o singură intervenţie, la final: „Am o glumă savuroasă… Ştii
cum se zice la coş de gunoi la români? Bucureşti“. 

Urmarea? Desigur, ziarele şi televiziunile din România sar ca arse. Francezii ne atacă din nou! Un atac
murdar la adresa României! Francezii despre români: sînt păduchioşi, nespălaţi şi cerşetori. 

Scandalul e, deci, cît casa. În faţa acestei inflamări, ministrul de Externe Teodor Baconschi dă o
declaraţie de bun-simţ: „A replica la ironiile Guignolilor ar fi ridicol. Este ca şi cum cineva ar da
comunicate de condamnare a imaginilor retuşate ale Caţavencilor. Satira îşi are rostul ei într-o
societate liberă şi o practicăm şi noi cu destulă voluptate“. Şi apoi pune punctul pe i, în privinţa
cazului particular al ediţiei respectivei emisiuni: „Nu românii erau obiectul satirei, ci doi comentatori
sportivi francezi, cunoscuţi pentru accente xenofobe şi care cu ceva vreme în urmă se făcuseră
vinovaţi de remarci antisemite. Păpuşile care reduceau, fictiv, imaginea românilor la nişte clişee
jenante nu proferau o batjocură la adresa României, ci caricaturizau xenofobia“. 

Credeţi că această lămurire a potolit indignarea jurnalistului român? Da’, de unde? Nu lasă el din
mînă, cu una-cu două, un aşa subiect! Cele două televiziuni de ştiri, Realitatea TV şi Antena 3,
organizează dezbateri despre jignirea de care a avut parte poporul român din partea francezilor şi
despre blamabilul gest de non-combat al ministrului de Externe. Adică aşa ne apără ministrul nostru
de agresiunile duşmanului? În emisiunea sa de la Realitatea TV, Cătălin Striblea are mai mulţi invitaţi:
Răzvan Theodorescu, Ion M. Ioniţă, Ilie Năstase, Andrei Marga, Nelu Ploieşteanu, regele Cioabă şi
alţii. Deşi unii invitaţi (Ion M. Ioniţă, Ilie Năstase, Andrei Marga) au intervenţii raţionale şi spun că nu
are rost o atîta tevatură pe marginea unei emisiuni de satiră, Striblea o ţine în continuare pe-a lui, de
parcă nici nu-şi aude invitaţii. Aşa că-şi incită următorul interlocutor cu întrebarea „cînd vă zic băieţii
aceia «păduchioşii din pubelă», vă simţiţi jignit?“ sau arată, în revanşă, filmuleţul cu Sarkozy care a
luat stiloul, după semnarea unui acord cu Traian Băsescu. Corina Drăgotescu, colega lui de emisiune,
aduce şi ea în discuţie un aspect important al problemei: „Dacă ne supărăm prea tare, odată pleacă
Dacia de la Piteşti!“. Deh, femeia – mai raţională: „Tache, Tache, fii cuminte!...“ Dar Tache, desigur,
nu se potoleşte şi cheamă poporul la arme. Replica românilor trebuie să fie dură, pe măsura
afrontului francez. Chiar aşa: cînd vă zic băieţii aceia „păduchioşii din pubelă“, chiar nu vă simţiţi
jigniţi? Simţiţi-vă jigniţi şi urmăriţi Realitatea TV!

E duminică după-amiaza. După cîteva zile de absenţă din ţară, vreau şi eu să ştiu ce se mai întîmplă
pe-aici şi deschid televizorul pe Realitatea TV. E televiziune de ştiri şi ar trebui să mă lumineze, nu? 

Postul dă un material cu un domn îmbrăcat elegant (costum negru, cămaşă albă, pantofi negri
lustruiţi la marele fix), plimbîndu-se printr-un sat de oameni amărîţi. Îl vedem cum stă pe capra unei
căruţe şi ţine frîiele în mîini, cum dă boabe la găini, cum ia o furcă şi dă fîn la vaci, cum taie lemne cu
toporul – totul la costum. Camera de filmat şi o reporteră îl urmăresc în toate aceste activităţi.
Reportera e căzută în admiraţie pentru domnul în negru şi nu poate să articuleze decît constatări de
tipul „Dar ce vă iubesc oamenii aici!“ (cînd vede că ţăranii pe lîngă care trece îl salută respectuoşi).
Auzind asta, bărbatul în costum de pe capra căruţei se umflă şi mai tare în pene. Cine să fie omul
providenţial, care şi-a coborît eleganţa în praful satului sau în grajdul vitelor? Reportera admirativă îl
numeşte „parlamentarul Moldovan“. Dacă dai căutare pe net, găseşti că singurul „parlamentar
Moldovan“ e Emil Radu Moldovan, deputat PSD. Dar nu afli că ar fi făcut nu ştiu ce fapte de bravură
sau că ar fi un fel de binefăcător al satelor din România. 

Pe scurt, televiziunea de ştiri Realitatea TV a ţinut să mă „informeze“ cu un material de pură şi

deşănţată propagandă electorală. De obicei, materialele electorale sînt, ca şi cele publicitare, plătite.
Aş fi curios cine a plătit în cazul acesta şi dacă banii au trecut prin contabilitatea postului. Oricum, nu
exista nici un „P“ în colţul ecranului, care să indice publicitatea. Cum n-am aflat mare lucru din ce s-a
mai întîmplat în ţară, rămîn pe Realitatea TV, în speranţa că pînă la urmă vor da ceva care să mă şi
informeze. Începe emisiunea de reportaje Megastory, difuzată în reluare. Un reportaj e oricînd
binevenit – îmi zic –, şi continui să mă uit. Apar nişte imagini cu funduri în tanga care se unduiesc pe
ecran, iar vocea din off îmi spune: „Pornografia rămîne o afacere de succes chiar şi pe timp de criză.
Iar cei care au ales să lucreze în industria plăcerii sînt satisfăcuţi financiar. Pornografia a ţinut pasul cu
timpul şi s-a adaptat în permanenţă noilor tehnologii. În Statele Unite se investesc anual 5 miliarde
de dolari în producţii XXX, iar pornografia online aduce venituri de 3000 de dolari pe secundă. Nici în
România cei care lucrează în domeniu nu o duc prea rău.“ Şi urmează exemplificările, cu doi „actori“
porno, filmaţi în vila lor luxoasă, sau cu prestatoare de la videochat-urile erotice, despre care ni se
spune că ajung să cîştige şi pînă la 4000 de euro pe lună (asta, în timp ce nu fac deloc o meserie
solicitantă – după cum sîntem înştiinţaţi). Totul pare un material de promovare a meseriilor care te
pot ajuta să depăşeşti cu bine criza. În fond, e şi acesta un serviciu util pe care-l aduci publicului... 

Pe trustul Realitatea se bat de mai mult timp cîţiva inşi, care-şi aplică unul altuia inclusiv lovituri sub
centură. În urmă cu cîteva luni, asistam la războiul Vîntu-Ghiţă. Acum, Sorin Ovidiu Vîntu i-a predat
ştafeta ostilităţilor lui Elan Schwartzenberg, care a preluat afacerea. Desigur, acum avem războiul
dintre managerul Sebastian Ghiţă şi patronul Elan Schwartzenberg, iar situaţia din Realitatea TV este
– cum se zice la emisiunile de ştiri – „incendiară“. Se aruncă în luptă toate mijloacele, angajaţii sînt
ademeniţi să se ralieze într-o tabără sau alta, iar cei doi beligeranţi se duelează în avocaţi şi-n acuzaţii
grave. 

Mă întreb: Dacă Realitatea TV ar fi o televiziune care ar servi corect interesul public şi s-ar ţine
departe de mişmaşuri, oare ar mai fi cineva din România interesat să pună mîna pe ea?

În ultima vreme, Consiliul Naţional al Audiovizualului a devenit, poate mai mult ca oricînd, un cîmp de
luptă unde au loc confruntări teribile.

Unele par desprinse din Caragiale, din seria „eu, domn’ judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care
m-a-njurat“. Adică Crin Antonescu a spus despre membrul CNA Dan Grigore că nu are onoare, într-o
emisiune a lui Mihai Gâdea, după care cel atacat a ameninţat: „Dacă pînă la şedinţa următoare nu
proliferează scuzele de rigoare sau ceva echivalent, eu, joi, la şedinţa următoare, îmi voi da demisia
din CNA“. Antonescu i-a rîs în nas, nu a proliferat, aşa că Dan Grigore s-a ţinut de cuvînt.

Altele par ceva mai grave. Într-o conferinţă de presă, membra CNA Narcisa Iorga a declarat că a fost
ameninţată cu moartea şi că a primit 3400 de e-mail-uri cu jigniri.

Aceasta este urmarea războiului pe care-l duce Antena 3 cu CNA. În cazul Narcisei Iorga, e-mail-urile
cu jigniri şi ameninţări trebuie că sînt primite de la fanii lui Mircea Badea, care şi-a îndemnat
telespectatorii să-i hărţuiască pe membrii Consiliului şi în special pe Narcisa Iorga, cea care revine cu
regularitate în discursurile omului de televiziune.

De altfel, într-o scrisoare trimisă Parlamentului de cîţiva membri ai Consiliului Naţional al

Audiovizualului, sînt arătate cu degetul, ca exemple de presiuni politice, tot acţiuni legate de Antena
3. („La data de 1 martie, într-o emisiune moderată de directorul postului aflat în discuţia CNA, dl
senator Crin Antonescu a făcut declaraţii cu privire la doi dintre membrii CNA şi a modului în care
aceştia îşi exercită funcţia publică; la data de 3 martie, dl deputat Mircia Giurgiu a organizat, în
această calitate, un miting de protest faţă de CNA şi a făcut apel ca autoritatea aflată sub control
parlamentar să nu sancţioneze postul Antena 3; la data de 6 martie, dl deputat Mircea Duşa a afirmat
că CNA acţionează în sensul cenzurării presei.“) Da, şi cei de la Antena 3 spun că sînt victime ale
presiunii politice şi ale cenzurii.

Este, fără îndoială, regretabil că se ajunge la insulte sau la ameninţări cu moartea. Dar... à la guerre
comme à la guerre! E o confruntare între două tabere militare şi nu avem de ce să ne aşteptăm la o
bătaie cu flori.
Cei de la Antenă sînt soldaţii lui Voiculescu, antrenaţi să rupă din duşman – asta e singura lor raţiune
de a exista. Nici cei de la CNA nu sînt nişte domnişoare de pension: ei au fost trimişi acolo de partide
pentru a-şi face datoria de soldaţi credincioşi faţă de formaţiunile care i-au mandatat. Nu au fost aleşi
pe criterii profesionale, de competenţă în domeniul audiovizualului, ci pe criterii politice.

De altfel, acţiunea deputatului PSD Mircea Duşa, semnalată şi în scrisoarea adresată Parlamentului,
are legătură chiar cu aceste manevre politice în numirea membrilor CNA. Iată şi declaraţia lui Duşa:
„Conform algoritmului, la 1 februarie ar trebui să fie la CNA doi membri PDL, doi membri PSD, unul
PNL şi un membru de la alte partide. În momentul de faţă s-a luat un loc de la PSD, modificîndu-se
majoritatea de la CNA, scopul este acela de cenzurare a presei“. Deci problema e că adversarii au
trişat şi şi-au aruncat în luptă mai mulţi pioni decît aveau dreptul (e vorba în principal de pedelistul
Valentin Alexandru Jucan, adus în locul lui Grigore Zanc, propus cîndva de PSD).

Prin urmare, totul este o luptă, şi nu e cazul ca soldaţii care participă la ea să se smiorcăie.

De curînd, preşedintele CNA Răsvan Popescu a propus, la consultările din Parlament, ca instituţia pe
care o conduce să primească, începînd de anul viitor, oameni din societatea civilă şi profesionişti –
acest lucru ar duce la consolidarea CNA-ului ca instituţie independentă şi neutră. Vise. Frumoase şi
nobile, dar vise. Cum să lase partidele din mînă aşa ceva, cînd se bat cu atîta îndîrjire pentru fiecare
palmă de pămînt?

În a doua zi de Paşti, televiziunile nu mai dau ştiri cum că românii iau lumină sau ciocnesc ouă roşii, că
sînt deja informaţii vechi, dar ţin să ne spună că vremea frumoasă a scos românii în parcuri şi la
grătare sau că aceiaşi români au revenit în supermarketuri să-şi refacă proviziile.

O non-ştire se pare că e salvată întotdeauna de acest personaj colectiv. Dacă spui „românii“, poţi să
continui cu orice. Orice prostie va deveni de interes general, dacă nu chiar profundă. Aşa cum mulţi
intelectuali ai neamului s-au îndeletnicit cu adăugarea unui termen în sintagma „românul este...“ (şi
oricum ai completa punctele de suspensie eşti socotit de la interesant în sus), televiziunile se salvează
informîndu-ne ce fac românii. Desigur, şi asta se poate considera că spune ceva despre fiinţa
neamului. Cînd afirmi că un întreg popor face un anumit lucru, mergi direct la esenţe. Pe de altă
parte, impui şi o disciplină de neam. O afirmaţie de genul „vremea frumoasă a scos românii în parcuri
şi la grătare“ are ca subtext şi „cine nu a ieşit nu prea e român“. Iar cum aici lucrurile încă mai pot fi
discutate, e clar că dacă nu ciocneşti ouă roşii, nu faci parte din acest neam binecuvîntat.

Din acest neam face însă parte Gigi Becali, pe care România TV ni l-a arătat la palatul lui, unde Corina
Drăgotescu şi Cătălin Striblea au avut onoarea să fie invitaţi. Cei doi îl ascultau cu evlavie pe patronul
echipei Steaua cum povestea că e iubit de călugării şi de preoţii patriei şi se hlizeau încetişor, ca să nu
deranjeze, la glumele lui.

Fii de frunte ai acestei naţii sînt şi Marius Marinescu, senatorul PRM, şi cîntăreţul de muzică populară
Gheorghe Turda (şi numai trădătorii de ţară lipesc de numele primului porecla „Bideu“, iar de numele
celuilalt calitatea de informator). Pe cei doi i-am văzut la Realitatea TV, împreună cu soţiile lor, cum
stăteau la masă cu Gheorghe Zamfir şi, într-adevăr, ciocneau ouă roşii. Din cînd în cînd luau cuvîntul
şi spuneau lucruri de adîncă simţire românească, aşa cum a făcut-o de exemplu Marius Marinescu,
care ne-a împărtăşit marele adevăr că Gheorghe Zamfir e un fel de Eminescu.
Din acelaşi popor genial şi iubit de Dumnezeu face parte şi Cristian Ţînţăreanu,
căruia Observatorul Antenei 1 i-a dedicat un amplu material despre cum a petrecut Sfintele Sărbători.
Adică cu „numai 200 de invitaţi“ şi cu lăutarii de rigoare. De data aceasta, despre sex şi dansatoare de
striptease nu s-a pomenit nimic. Vocea din off a ştirilor ne-a informat doar că „Ţînţăreanu are reţeta
unei petreceri reuşite de Paşti, ca în fiecare an“.

La Antena 3, la emisiunea Subiectiv, am putut vedea un alt român de seamă, reprezentativ pentru
acest brav popor (din moment ce nu există zi în care să nu se afle la televizor şi să nu împărtăşească
semenilor din vasta şi ziditoarea lui experienţă de viaţă). Este vorba de Bogdan Chirieac. El se referea
la nu ştiu ce disfuncţionalităţi care au apărut în distribuirea luminii sfinte aduse de la Ierusalim şi s-a
transformat într-un adevărat profet: „Asta arată că nici Dumnezeu nu-i mai rabdă. Dumnezeu spune
«gata, nu vă mai dau vouă lumina, să schimbăm candela!»“. Adînc grăit-a Bogdan Chirieac la Antena
3 şi se dovedeşte încă o dată că fiii acestui popor sînt multilateral talentaţi. De exemplu, Chirieac se
pricepe de minune şi să facă afaceri cu serviciile secrete, dar şi să transmită inspirat cuvîntul
Domnului.

Cuvînt al Domnului care, de altfel, a fost împărtăşit poporului de mai toţi cei care s-au perindat pe la
televizor în zilele acestea de sărbătoare. Viorel Ilişoi se întreba într-un articol din Jurnalul Naţional:
„De ce toţi reporterii vorbesc, de Paşte, ca Marioara Murărescu?“. Răspunsul este simplu: pentru că
toţi reporterii sînt buni români.

Săptămîna trecută, două episoade, care dau seamă de nivelul foarte jos al televiziunilor noastre, au
fost semnalate şi puse în discuţie pe bloguri sau în presa scrisă. Este vorba de transmisiunea în direct
din timpul unei aşa-zise furtuni de nisip de pe Litoral, la Realitatea TV, şi de noi mostre de
mahalagism, la emisiunea lui Dan Capatos de la Antena 1.

La Realitatea TV, într-o corespondenţă în direct de la Constanţa, reporterul vorbea despre un

fenomen meteo extrem – o furtună de nisip pe plajă. Omul se afla la faţa locului şi descria grozăvia:
„Sînt momente în care este imposibil să stai aici, pe malul mării, din cauza faptului că vîntul suflă cu
peste 60 de km/oră. Colegul meu vă arată acum, în imagini, cît de bine suflă vîntul şi cît de repede
este scos, ridicat, nisipul de pe plajă spre strada din apropierea staţiunii Mamaia“. Toate bune, numai
că acel coleg al lui, operatorul, a deschis prea mult cadrul şi aşa s-a văzut că nisipul suflat de vînt era
de fapt rezultatul unui „efect special“: un nene arunca harnic nisipul cu piciorul.

Nu e nici prima, nici ultima dată cînd o contrafacere grosolană a televiziunilor este dată în vileag.
Anul trecut, Realitatea TV se remarca printr-o altă făcătură: în mijlocul unor protestatari, o bătrînă
leşina exact la ţanc, în timp ce reporteriţa transmitea în direct. În martie anul acesta,
la Observatorul Antenei 1 ne era arătată o bugetară amărîtă, Mirela, care se plîngea că nu are bani şi
e nevoită să cumpere doar două roşii. Cîteva cadre mai încolo, o vedeam pe femeie cum vinde la
tarabă. S-a aflat ulterior că o chema nu Mirela, ci Mirabela, şi vindea ea însăşi roşii în piaţa Crîngaşi.

Toate aceste lucruri nu ar trebui să ne surprindă deloc. Nu e vorba de cazuri izolate, ci doar de izolate
dări în vileag. Au ieşit la suprafaţă din cauza prostiei sau a neatenţiei unor reporteri şi cameramani,
dar nu toţi oamenii de televiziune sînt la fel de proşti şi de neatenţi. Sînt profesionişti, adică stăpînesc
perfect arta contrafacerii. De obicei, realitatea e mult prea banală, deci nu aduce audienţă. Prin
urmare, omul de televiziune trebuie s-o facă interesantă. Acesta e primul lucru pe care-l învaţă cînd
intră în branşă. Restul sînt detalii.

Celălalt episod pus în discuţie este din emisiunea Un show păcătos de la Antena 1. „Cît de jos se
poate ajunge pe micul ecran? O ceartă ca la uşa cortului, presărată cu invective, acuzaţii, ţipete şi
ameninţări s-a derulat zilele trecute, undeva după miezul nopţii.“ – scrie blogul paginademedia.ro. În
fine, nici de data aceasta nu e vreo surpriză. Cît de jos se poate ajunge? Se pare că nu există limită. Cu
cîteva luni în urmă, aceeaşi emisiune ne arăta un filmuleţ cu Emil Boc dezbrăcîndu-se într-un vestiar.
Deci se poate orice şi nu ştiu dacă mai are rost să ne pierdem timpul să punem în discuţie aşa ceva.

Mult mai interesante sînt comentariile din coada materialului de pe paginademedia.ro. Unii se
întreabă de ce nu face nimic Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru a stopa o asemenea mizerie
şi sînt de părere că instituţia respectivă e sensibilă cu precădere la latura politică, pentru că membrii
CNA sînt ei înşişi oameni politici. Alţii vin cu celebra replică: „Nu-ţi place, schimbă canalul!“. Şi,
desigur: „Asta se cere, asta se difuzează. Nu poţi învinovăţi televiziunea pentru gradul de degradare
al oamenilor“. La care cineva răspunde: „Asta este scuza celor care lucrează în televiziune pentru a
nu-şi asuma responsabilităţi. E o tîmpenie să acuzi un adolescent că vrea să mănînce numai junk
food, dacă asta i-au dat părinţii de cînd era mic“. Unul spune: „Mass-media este oglinda
telespectatorului“. Altul îi replică: „Nu. Mass-media este oglinda celor care o fac“. Interesant ping-
pong, nu?

Derapajele televiziunilor nu trec, prin urmare, neobservate. Nu că asta ar conta. Lor le place
derapajul controlat şi-i dau cu voioşie înainte. 

Zi mare pentru naţiune! Televiziunile de ştiri sînt pătrunse de momentul istoric pe care în sfîrşit l-au
prins şi ne transmit, încă de la primele ore ale dimineţii, lucruri de importanţă capitală. Reporterii sînt
cuprinşi de un soi de excitaţiune şi totul are un aer de festivism agitat. Cei din studiouri dau legătura
în diferite „locaţii“, iar corespondenţii de acolo (chiriaşi, de bună seamă) ne relatează cu febrilitate
cum vin la vot politicienii, „însoţiţi de soţii“, desigur.

Cei de la Realitatea TV scriu pe ecran „Tu decizi!“ şi ne anunţă de la bun început că „astăzi vor vorbi
oamenii simpli, nu politicienii“. Nu contează că întreaga zi tot politicienii vor fi urmăriţi pas cu pas –
cum îşi iau buletinele de vot de la comisii, cum merg în cabinele de vot, cum împăturesc foile, cum le
bagă prin fantă în urne (poporul trebuie să vadă de fiecare dată acest ritual incitant!). Şi, în cele din
urmă, cum fac declaraţii în faţa microfoanelor care se înghesuie harnice spre gurile lor.

La Antena 3 sîntem informaţi că – senzaţional! – „primarul Capitalei a stat două minute în cabina de
vot“ şi că „premierul Victor Ponta a avut ceva emoţii la vot: a crezut că a confundat urna pentru
preşedintele Consiliului Judeţean cu cea pentru consilieri“. Lucruri importante, dar urmează altele şi
mai şi! „Breaking News: Udrea, cu telefonul în cabină.“ Oamenii din studio comentează despre
această încălcare gravă a legii, iar imaginile ne-o arată pe Elena Udrea cu buletinele de vot într-o
mînă şi cu mobilul în alta. Subiectul este părăsit doar atunci cînd vine vorba de Traian Băsescu. Ni se
spune că preşedintele a anunţat că vine la ora 11 la vot. Pe la 10,20, cei de la Antena 3 încep să bîţîie
de nerăbdare, iar Niels Schnecker nu poate să nu remarce faptul că „preşedintele se cam lasă
aşteptat“. Pînă una, alta, corespondenta de la Colegiul „A.D. Xenopol“, unde trebuie să voteze
Băsescu, ne vorbeşte despre pregătirile pe care le-au făcut cei de acolo în cinstea preşedintelui. Adică
nişte ficuşi la intrare şi un bonsai pe masa comisiei.

Problema bonsaiului este analizată şi la Realitatea TV. Apoi, aşa cum ni s-a promis, li se dă cuvîntul
oamenilor normali. Îl auzim pe Piedone care ne spune: „Mă simt cum se simte un om normal care îşi
exercită dreptul la vot“. Oprescu, în schimb, mărturiseşte că, în ciuda a ceea ce-i spune raţiunea,
continuă să se iubească pe sine: „A fost un vot mai puţin raţional, mai mult sentimental“. Apoi îl
urmărim în direct pe Ion Iliescu, cum îşi ia buletinele de vot, intră în cabină şi îndeplineşte ritualul mai
sus amintit. După ce iese din secţie, declară senin: „Am votat pentru candidaţii USL“. Deh, el îşi
permite să încalce legea electorală şi nimeni nu bagă de seamă astfel de amănunte nesemnificative...

Cei de la Antena 3 îl ratează pe Iliescu, pentru că au publicitate. Cînd termină cu reclamele, fostul
preşedinte plecase deja acasă, dar ei îşi scot pîrleala imediat: „Breaking News: Ion Iliescu a votat“.
Apoi mai bagă un Breaking News: „Echipa Antena 3, atacată“. Corespondenta din comuna Curcani
relatează ce s-a întîmplat acolo, că procesul electoral a fost stopat, dar nici vorbă să fi fost atacată.
Nici de data aceasta nu este luat în seamă un astfel de detaliu. Apoi, o jurnalistă a Antenei 3 ne zice
ce ni se pregăteşte la ora 21 şi ne arată cu mîndrie un „video all de 10 m lăţime şi 4 m înălţime pe
care va fi proiectat exit poll-ul“. „Nici un alt post de televiziune nu va avea la ora 21 atît de multe date
cîte vom avea noi.“ Pe de altă parte, Realitatea ne anunţă că va fi „singura televiziune care va
prezenta la ora 21 rezultatele fierbinţi“.

La ora 9 seara, aflu de la ambele canale de ştiri că, în sectorul 3 al Capitalei, unde locuiesc, nu a
cîştigat Negoiţă, ci Negoiţă. La Antena 3 e mare sărbătoare. Mugur Ciuvică declară cu satisfacţie:
„Iată că oamenii, doar mergînd la urne, pot schimba ceva“. Curat pot schimba ceva! Muzica, muzica!

Un redactor-şef din Televiziunea Română realizează după o vreme că vede la lucru, în redacţia sa, mai
puţini oameni decît apar pe ştatele de plată. Cere organigrama şi face o listă cu cei despre care nu
ştie nimic. Apoi se apucă să-i sune. Primul număr pe care-l formează e al unei doamne. Cînd aceasta îi
răspunde, el se prezintă şi îi spune că, dacă tot lucrează în redacţia respectivă, ar fi bine măcar să se
cunoască. Dama dă din colţ în colţ. La scurt timp după ce termină convorbirea, omul nostru primeşte
un telefon de la unul dintre şefii mari de la TVR, care-l muştruluieşte că şi-a permis să o deranjeze pe
distinsa doamnă. Apoi află că e amanta unuia care a fost ministru acum vreo zece ani şi care nici
măcar nu mai are vreo poziţie importantă în momentul de faţă. Dar miniştrii trec, amantlîcurile
rămîn. Desigur, lista de „fantome“ care-şi iau salariile de la TVR a rămas şi ea neatinsă.

Unul dintre atuurile Televiziunii Române e că are o arhivă impresionantă, cu exclusivităţi şi

înregistrări rare, pentru că mult timp a fost singura televiziune de la noi. La un moment dat, unele
înregistrări din arhivă au început să apară pe DVD-uri şi să fie comercializate. Fapt lăudabil din
punctul de vedere al consumatorilor, numai că de acest lucru nu s-a ocupat instituţia publică din
Pangratti, ci o firmă privată. Care, desigur, a încasat şi bani din comercializarea produselor TVR.
Faptul acesta e însă nimic, pe lîngă acela că televiziunea publică nu mai poate să difuzeze după pofta
inimii ce a apărut pe DVD-uri din arhiva proprie, deoarece copyright-ul se află acum la firma
respectivă.
În timpul unei înregistrări a unei emisiuni pentru TVR Cultural, prezentatorul vorbeşte ce vorbeşte,
dar la un moment dat trebuie să se oprească, să-i roage pe cei din staff-ul tehnic să fie mai puţin
gălăgioşi. Nu numai că nu se putea concentra, dar se şi auzea pe înregistrare. Ce se întîmpla? Oamenii
încinseseră o mică partidă de table şi se simţeau în sfîrşit bine la serviciu!...

Problema e că, la TVR, practic nu te poţi atinge de vreun angajat care-şi face treaba în bătaie de joc
sau pur şi simplu nu şi-o face. În sindicat, la putere sînt cei din staff-ul tehnic şi să te ferească
Dumnezeu să formulezi vreo nemulţumire faţă de această categorie de oameni ai muncii. Apoi, dacă
un material făcut de un redactor TVR este foarte slab şi plin de clişee, un şef editorial nu poate să-l
respingă, pentru că riscă să fie băgat în Comisia de arbitraj, cu acuzaţia de cenzură. Pe scurt, un
angajat al Televiziunii Române ar putea păţi ceva numai dacă ar da foc instituţiei sau ar arunca-o în
aer. Dacă o scufundă încetul cu încetul, nu pare să deranjeze pe nimeni.

Acestea sînt doar cîteva fapte diverse din TVR, povestite de oameni care le-au trăit. Din nefericire, nu
sînt deloc izolate.

Da, Televiziunea Română e un fel de grajd al lui Augias, care se cerea curăţat cam de multişor.
Grajdurile lui Augias aveau şi ele peste 3000 de capete... Şi totuşi: printre aceşti mulţi locatari, nu sînt
numai cei care produc mizerie, ci şi unii care fac destule lucruri bune. Sau cel puţin au făcut, pînă cînd
au depus armele, în faţa valurilor de gunoi care au venit peste ei.

Într-un asemenea loc, ar fi nevoie de un Hercule care să rînească, dar nu se întrevede nici unul la
orizont. Apoi, tare mă tem că stăpînii acestei ţări, de ieri sau de astăzi, nici nu-şi doresc curăţarea
locului. Le este mult mai de folos dacă acolo e murdăria cît casa, decît dacă ar avea o instituţie
aerisită şi eficientă. Le este mult mai de folos fiindcă, într-un astfel de mediu, îşi pot face inclusiv ei
treburile murdare. De-abia după ce li se ia jucăria, arată cu degetul halul de degradare în care a ajuns
şi spun că singura soluţie ar fi ca instituţia să fie rasă de pe faţa pămîntului. Sigur, decît să se joace şi
alţii cu ea cum s-au jucat ei, preferă să fie distrusă.

Evenimentele de pe scena politică din ultima vreme au transformat populaţia României în două
armate de activişti politici. Ambele clamează că luptă pentru binele ţării şi pentru apărarea
democraţiei. Pentru unii, duşmanul este „tiranul Traian Băsescu“ şi ţopăie de bucurie că, iată,
poporul îl dă jos prin reprezentanţii săi din Parlament, alţii văd în Victor Ponta dictatorul împotriva
căruia trebuie luptat şi-l aseamănă cu Hitler. Unii vorbesc despre mafiile unuia, care au parazitat pînă
acum această ţară, alţii – despre mafiile celuilalt, care sînt înfometate şi nerăbdătoare să devoreze
tot. Unii sînt convinşi că retrăim vremurile Revoluţiei, cînd Ceauşescu încă se mai ţinea de putere,
alţii – că ne-am întors în anii ’50, cînd comunismul punea mîna în gîtul societăţii şi trimitea elitele la
Canal. Cu toţii sînt înflăcăraţi, nervoşi, dornici să-şi anihileze adversarul. Acum ori niciodată, ţara o
cere! Fiecare se crede de partea bună a baricadei şi este convins că cei din tabăra cealaltă sînt nişte
mercenari plătiţi din greu pentru a se afla în slujba răului.

Această stare de beligeranţă se reflectă şi-n audienţele televiziunilor. Pe telespectatori nu-i mai
interesează simplele informaţii, ci îşi doresc să asculte portavocea care-i îndeamnă la luptă, care-i
ţine în priză şi le alimentează dorinţa de răzbunare. De exemplu, în ziua suspendării preşedintelui
Traian Băsescu, liderul de audienţă a fost Antena 3, cu 465.000 de telespectatori pe minut, în medie,
la nivel naţional. În timpul şedinţei din Parlament în care a fost suspendat preşedintele, adică între
orele 17,00 şi 23,00, postul de ştiri al lui Dan Voiculescu s-a aflat tot pe primul loc, cu o medie de
831.000 de telespectatori pe minut, la nivel naţional. Inclusiv discursul final al preşedintelui, ţinut de
la Palatul Cotroceni, între 23,00 şi 23,15, a fost cel mai urmărit tot la Antena 3 – 524.000 de persoane
pe minut. PRO TV, în ciuda brandului său aducător de audienţă şi în ciuda faptului că a acordat un
generos spaţiu acestui subiect, s-a plasat pe locul 2, la o diferenţă de peste 150.000 de telespectatori
pe minut.

De altfel, în toată luna iunie, Antena 3 a condus detaşat în clasamentul audienţelor talk-show-urilor,
emisiunile acestui post ocupînd primele zece poziţii. Pe primul loc al topului se află, desigur,
emisiunea-vedetă a canalului, Sinteza zilei, realizată de Mihai Gâdea, cu o medie de 416.000 de
telespectatori pe minut, în mediul urban. Urmează, în ordine, Subiectiv, Vorbe grele, La ordinea zilei,
Q & A, Punctul de întîlnire, Exces de putere, Secvenţial, Esenţial şi 100 de minute.

Abia pe locul 11 al topului, dar şi aici datorită puterii brandului PRO TV, se află rătăcită o emisiune
echilibrată şi de reală dezbatere, După 20 de ani. Apoi, pe locul 12, vine un alt talk-show de
propagandă, dar al taberei pro-Băsescu: Sub semnul întrebării (B1 TV). Şi, după aceea, iarăşi o
emisiune a Antenei 3, Previziunile zilei.

Cum spuneam, cei mai mulţi telespectatori nu mai sînt interesaţi să fie informaţi, ci au nevoie doar să
fie îmbărbătaţi de îndemnurile la luptă. Iar cei pasivi vor măcar să se răcorească, privind cum şterg pe
jos domnii de la televizor cu cel care le-a tăiat pensiile sau salariile. Aşa stînd lucrurile, e normal ca
postul Antena 3 să fie cel mai urmărit. Şi iată că acest canal de ştiri a ajuns să îmbine propaganda,
singura lui raţiune de a exista, cu succesul comercial: lupta lui Voiculescu cu Băsescu, pusă în practică
sistematic de soldaţii postului, aduce, pe lîngă capital politic, şi capital propriu-zis. Poporul se
înflăcărează şi e convins să pornească la „lupta cea dreaptă“, iar cîţiva beneficiază, pe toate planurile,
de pe urma acestui lucru.

De altfel, aşa se întîmplă cu ambele tabere. Şi aşa s-a întîmplat întotdeauna în istoria partinică a
României: oamenii au ieşit în stradă, au urlat, s-au încăierat cu cei din tabăra adversă, pentru ca, la
final, ei să rămînă cu viaţa lor umilă, iar politicienii – unii sau alţii – să se instaleze confortabil în
fruntea bucatelor.

Evenimentul televizual al săptămînii trecute a fost unul trist: încetarea emisiei postului TVR Cultural,
pe 15 septembrie, la ora 23,59. Cum era şi normal într-o rubrică numită „Cultura pe sticlă“, despre
acest canal am scris cel mai mult aici. L-am criticat deseori, pentru că mă interesa ca lucrurile să se
îndrepte şi meargă bine la TVR Cultural, dar am şi lăudat destule producţii ale postului. Oricum, chiar
cu minusurile pe care le avea, era o bună alternativă la invazia de prost-gust şi de nonvaloare de la
televiziunile noastre.

În momentul în care s-a anunţat desfiinţarea acestui canal, conducerea televiziunii publice ne-a
liniştit spunîndu-ne că „misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 Cultural“. Deocamdată, TVR
Cultural nu mai există, iar TVR 2 are aceleaşi programe ca înainte şi nu a preluat nimic de la postul
desfiinţat. Deci cultura a fost, pur şi simplu, concediată. (Poate că ni se va spune să avem puţintică
răbdare, pînă ce TVR 2 se va aşeza pe noul făgaş. OK, dar în cazul acesta, de ce nu s-a avut aceeaşi
puţintică răbdare cu desfiinţarea TVR Cultural? Ar fi fost un bun semnal ca dispariţia acestui canal să
coincidă cu lansarea celuilalt. Oare cei aflaţi astăzi în posturi de decizie nu mai sînt deloc interesaţi să
ofere publicului şi semnale bune? Sînt chiar atît de siguri de capitalul de imagine pe care-l au?)

În altă ordine de idei, ştiţi care este cel dintîi analist al ţării, chemat să lumineze poporul ca un bun
învăţător? Vă gîndiţi la vreo minte enciclopedică, la cineva în stare să descurce problemele cu care ne
confruntăm sau măcar la un personaj inteligent şi charismatic? Nicidecum! Conform unei
monitorizări realizate de mediaTRUST şi dată publicităţii de blogul Pagina de media, „analistul“ cu
cele mai multe apariţii la TV în luna august a fost Mugur Ciuvică. El a avut nici mai mult, nici mai puţin
decît 32 de apariţii pe micul ecran (într-o lună cu 31 de zile), pe posturile Antena 3 şi România TV. Nu
ştim ce studii are, ce a făcut în viaţa lui, ca să poată da lecţii, nu ştim nici măcar ce e cu acel
fantomatic Grup de Investigaţii Politice, al cărui director se laudă că este. Cine îl recomandă, totuşi?
Desigur, vocea şi talentul lui. El este omul care ştie să interpreteze cel mai bine „Două rîndunici“,
chiar dacă sînt patru – două mari, şi două mici.

Pe locul 2, în topul realizat de mediaTRUST, cu cei mai mediatizaţi analişti din luna august, se află
Bogdan Chirieac, care a fost invitat de 27 de ori să-şi dea cu părerea în studiourile televiziunilor. Cel
mai des a apărut la România TV. Acum ceva vreme, Bogdan Chirieac a fost implicat în cîteva
scandaluri, după ce au ieşit la lumină afacerile pe care le făcea cu serviciile speciale şi cazurile de
şantaj la care se preta. În urma acestor episoade, Clubul Român de Presă recomanda ca Bogdan
Chirieac să nu mai fie considerat jurnalist. Iată însă că jurnaliştii de la România TV nu se sinchisesc de
astfel de fleacuri şi-i dau posibilitatea omului să ne împărtăşească sistematic din ştiinţa lui. Poate
astfel va învăţa şi „prostimea“ ce înseamnă să faci afaceri de succes. Ce ne-am mai putea dori? Poate
un reality show, cum e cel intitulat „Prodanca şi Reghe“? N-ar fi o idee rea! S-ar putea numi „Chirieac
şi Roşca Stănescu“.

Ce educaţie, ce cultură, ce post de televiziune care să se ocupe cu aşa ceva? Prostii, nu avem nevoie!
În România de astăzi numai loserii se ţin de învăţătură şi se îndeletnicesc cu treburi culturale. Cei care
au cu adevărat succes sînt şmecherii şi oportuniştii, iar aceştia trebuie daţi de exemplu poporului.
Seară de seară. Cu asemenea faruri călăuzitoare, cu siguranţă vom găsi drumul cel bun. 

Felul în care a decurs licitaţia pentru privatizarea Oltchim şi faptul că ea a fost cîştigată de un individ
care a venit cu aceleaşi strategii de prostire ca în cazul Elodia dovedesc încă o dată că monştrii creaţi
de televiziune nu rămîn în televizor, ci, după o vreme, ies de acolo şi ne invadează realitatea.

Mai întîi am rîs de Dan Diaconescu şi de „televiziunea lui de garsonieră“. Unii dintre noi se amuzau,
alţii se uitau la emisiunile lui din curiozitate, să vadă pînă unde se poate merge cu aberaţia. În timpul
acesta, Dan Diaconescu cîştiga puncte: reuşea să-i îmbrobodească pe cît mai mulţi să creadă în ce
spune, să-i devină adepţi, să-i dea bănuţul pe SMS-uri cu răspunsuri la întrebări stupide şi să-i acorde
votul. Astfel, omul a strîns, încet-încet, o avere impresionantă şi un capital electoral ce-l transformă la
ora actuală într-o voce care contează pe scena politică românească. Ne distrăm pe seama
promisiunilor lui gogonate, sîntem convinşi că nu vor exista prea mulţi care să creadă că, dacă va
deveni el preşedinte, tuturor românilor li se vor şterge datoriile, ba chiar că fiecare va primi cîte
20.000 de euro? Ne putem distra, dar, în timpul acesta, tot mai mulţi îl iau în serios şi-i dau în cele din
urmă votul.

La fel s-a întîmplat şi cu privatizarea Oltchim. Cînd şi-a anunţat participarea la licitaţie, mulţi au zis că
trebuie să fie o glumă proastă, o cacealma în stilul lui caracteristic. Numai că, dacă ne uităm mai
atent la cacealmalele lui Dan Diaconescu, observăm că mai toate îi aduc un profit gras şi, prin urmare,
sînt cîştigătoare. Nimeni nu-şi imagina că un caz de dispariţie al unei nefericite poate fi construit
mediatic în aşa fel încît să stîrnească o întreagă isterie naţională. Că n-o să mai poată dormi liniştit un
popor întreg de grija Elodiei şi că efective întregi de anchetatori vor scotoci tufişurile patriei. Că
oamenii simpli vor urmări cu sufletul la gură întreaga telenovelă şi că-şi vor rupe din puţinul lor să-i
dea lui Dan Diaconescu, prin SMS-uri suprataxate. Că Ministerul de Interne va disloca fonduri
importante pentru toată această poveste cu iz de manea.

Acum, la privatizarea Oltchim, vi s-a părut fantasmagorică promisiunea lui Dan Diaconescu că „va
reda fabrica poporului“? Că va putea să preia el colosul industrial din Vîlcea, cu ajutorul subscripţiei
prin SMS-uri venite din partea telespectatorilor OTV, invitaţi să dea cîte 5-10 lei? Că are în spate un
misterios investitor care va rezolva toate problemele companiei? Iată că, pe baza incompetenţei
statului român, care a organizat o licitaţie parcă în bătaie de joc, Dan Diaconescu este la ora actuală
marele cîştigător. (În paranteză fie spus, prestaţia televizată cu iz de OTV a şefului privatizării
Oltchim, Remus Vulpescu, a dovedit cu prisosinţă că reprezentanţii statului sînt de fapt din acelaşi
film cu Dan Diaconescu.)

De multe ori sîntem convinşi că aberaţiile cultivate pe micul ecran rămîn acolo, doar pentru a le privi
noi, că sticla ecranului e un geam securizat ca acela de la grădina zoologică, dincolo de care se află
şerpii sau tarantulele. Sîntem, desigur, naivi. Acestea ne invadează vieţile nu numai subtil,
parazitîndu-ne minţile, dar iată că şi în modul cel mai concret.

Conform unei monitorizări realizate de mediaTRUST, românul cu cele mai multe apariţii în mass-
media, în perioada 15 august-14 septembrie, a fost Gigi Becali (396 de apariţii). El este un alt produs
al televiziunii, a cărui prezenţă am ajuns s-o simţim cu asupra de măsură în viaţa reală. Ieşit de mult
din televizor, Becali ne reprezintă strălucit în Parlamentul Europei.

De ce ne-am mai mira că treaba merge cum merge în ţara asta, cînd circul ieftin şi maneaua sînt
singurele lucruri cu care se definesc cei care ies în faţă şi singurele care le conferă succesul? 

Vinerea trecută, între 19,00 şi 19,10, trei dintre canalele de televiziune – PRO TV, Antena 1 şi Kanal D
– au avut cea mai bună emisiune difuzată pe un post românesc. Este vorba de cele zece minute în
care pe ecran a fost afişat textul sancţiunii date de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru
limbajul suburban folosit în studiouri, în scandalul dintre Corneliu Vadim Tudor, Mărioara Zăvoranu şi
Mariana Moculescu. În faţa frecventelor derapaje ale televiziunilor şi a tabloidizării lor tot mai
accentuate, măsura CNA nu poate fi decît de aplaudat. Mai ales că textul de pe ecran explica foarte
clar – şi pentru cei din televiziuni, dar mai ales pentru public – în ce au constat abuzurile şi cît de
periculoase sînt ele pentru societate. Am vrea să revedem cît mai des o astfel de „emisiune“. Care, de
altfel, a şi fost apreciată de public, avînd o audienţă foarte bună. Cele zece minute de sancţiune au
fost urmărite, în total, de 3,2 milioane de români în fiecare minut (1.494.000 s-au uitat la PRO TV,
1.168.000 la Antena 1 şi 594.000 la Kanal D). Dincolo de cartonaşul galben arătat televiziunilor,
măsura CNA a avut deci şi un rol educativ pentru o bună parte din public. Acesta e de fapt lucrul cel
mai important.

Dacă, în cazul derapajelor nonpolitice, Consiliul Naţional al Audiovizualului acţionează – iată –

eficient, nu acelaşi lucru se întîmplă cînd în ecuaţie intră interesele partidelor. Şi este normal să fie
aşa, din moment ce membrii CNA sînt propuşi, conform algoritmului, de către formaţiunile politice.
Trimişi în Consiliu de către partide, ei vor fi soldaţi disciplinaţi care vor apăra interesele de partid, iar
nu judecători imparţiali, aşa cum ar trebui. Un exemplu al blocării CNA în faţa abaterilor ce implică
politicul a fost tot săptămîna trecută, joi, cînd s-au luat în discuţie, în şedinţa Consiliului, manipulările
Antenei 3, în campaniile duse împotriva unor instituţii publice, cum sînt Curtea Constituţională,
Consiliul Superior al Magistraturii sau ICR. Cum la şedinţa respectivă s-a hotărît ca Antena 3 să nu
primească nici o sancţiune, cinci membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului au comunicat public
„o opinie separată faţă de atitudinea CNA cu privire la nesancţionarea unor abateri grave de la
legislaţia audiovizualului, înregistrate pe parcursul mai multor campanii difuzate de către Antena 3“.
Iată ce incriminează cei cinci membri ai CNA: „Libertatea de expresie şi demersurile jurnalistice în
interes public justificat nu au nici o legătură cu felul în care au fost purtate aceste campanii, fără
respectarea legii, a eticii şi a codurilor profesionale. Nu au fost respectate prevederile legale privind
principiul «audiatur et altera pars», principiul informării corecte a publicului, care presupun
confruntarea şi echilibrul unor puncte de vedere aflate în opoziţie, distincţia între fapte şi opinii.
Astfel, au fost aduse prejudicii grave de imagine unor persoane şi instituţii fundamentale ale statului
care nu puteau fi reparate din punctul nostru de vedere prin dreptul la replică“.

„Noi, membrii CNA semnatari ai acestei opinii separate, considerăm că prin atitudinea sa pasivă, prin
lipsa de decizie în cazurile de abatere gravă de la lege, CNA riscă să-şi piardă statutul de garant al
interesului public şi să devină garant al intereselor Antenei 3“, se spune spre sfîrşitul comunicatului.

Guvernul are în momentul acesta un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care vrea să schimbe
Legea Audiovizualului. În acest proiect, este prevăzut ca membrii titulari ai CNA să fie propuşi în
continuare de partide, dar este introdusă cerinţa ca ei să aibă „o vechime de cel puţin 5 ani de
activitate în domeniul audiovizual“. Prin urmare, ei vor fi nu numai garanţii intereselor partidelor care
i-au trimis în Consiliu, ca pînă acum, dar şi ai intereselor televiziunilor la care au lucrat înainte. Sub o
asemenea încrengătură, interesul public va risca să nu se mai vadă chiar deloc

Sîmbăta trecută, la emisiunea Km 0 de la Digi 24, Crin Antonescu i-a reproşat moderatoarei Elena
Vijulie că „otevizează“. Aceasta îl întrebase despre disensiunile şi excluderile din PNL (cazul Andrei
Chiliman şi celelalte). Desigur, nu se găsea nici un ingredient otevistic în întrebarea moderatoarei: era
o chestiune de interes public şi, în plus, formulată foarte civilizat. Nostim este că acuzaţia de
otevizare a ajuns în gura politicienilor – iată – un fel de pavăză cu ajutorul căreia încearcă să evite
întrebările incomode. Altfel, dacă „interesele partidului o cer“, nu se dau în lături să se bălăcească în
populismele cele mai ieftine, în mahalagisme şi în manipulări. Iar posturile cu adevărat otevizate sînt
chiar iubite de ei, pentru că ştiu să le facă de minune jocurile.
Şi-a şi găsit Crin Antonescu pe cine să acuze de otevizare! Digi 24 este, de departe, cel mai serios, cel
mai quality post comercial de ştiri de la noi. În timp ce toate celelalte televiziuni „analizau“, în zilele
de după moartea lui Sergiu Nicolaescu, problema copilului din flori, a sicriului închis sau a fumului
nesatisfăcător care a ieşit pe coşul crematoriului, pe Digi 24 se dezbătea chestiunea bugetului.
Desigur, telespectatorii erau strînşi buluc pe posturile care disecau mortul, pe nimeni nu interesa la
ora aceea bugetul. Asta, deşi funerariile lui Nicolaescu nu ne afectează viaţa de zi cu zi, pe cînd
bugetul, da. Înainte ca Antonescu să rostească acuza de otevizare, am văzut la Digi 24 un excelent
interviu, de aproape o oră, cu Mircea Cărtărescu. Ce televiziune de ştiri de la noi mai e dispusă să
aloce un asemenea timp valorii şi discuţiilor despre literatură, cînd există atîtea cestiuni arzătoare la
ordinea zilei, enunţate de toţi ignarii şi agramaţii României?

Crin Antonescu, în schimb, nu are nici o problemă cu RTV, post pe care-l frecventează chiar cu
bucurie. Cum altfel, cînd merge, de fapt, la el acasă, în fieful USL? (Patronul acestui post, Sebastian
Ghiţă, devenit parlamentar PSD, a fost pus pe un loc eligibil şi ca urmare a serviciilor electorale asidue
pe care RTV i le-a adus lui Victor Ponta.) Apropo de otevizare, RTV a întrecut în tabloidizare şi
cacealma chiar şi televiziunea lui Dan Diaconescu. Acesta nu a avut tupeul să-i inventeze lui Sergiu
Nicolaescu un fiu din flori, cum au făcut cei de la RTV. Iar astăzi Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor nu
mai sînt obişnuiţii casei la OTV (postul lui Dan Diaconescu era într-o vreme singurul care-l mai primea
în studiouri pe Vadim), ci la RTV.

Ştiţi care a fost televiziunea de ştiri cu cea mai mare audienţă în zilele imediat următoare morţii
regizorului român? Aţi ghicit: RTV. Asta spune multe despre publicul nostru. Pe de altă parte, asta
spune că, dacă încalci toate normele profesionale şi de bun-simţ, ba mai mult, dacă încalci chiar şi
legea, ai numai de cîştigat în România.

Desigur, Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a sesizat, pentru că televiziunile chiar au sărit calul în
cazul morţii lui Sergiu Nicolaescu, dar şi-a dovedit încă o dată neputinţa. Cea mai mare amendă a
primit-o RTV – 100.000 de lei. Vi se pare mult? Pentru noi, oamenii de rînd, da, dar pentru o
televiziune e un mizilic. 100.000 de lei înseamnă vreo 22.000 de euro. Este salariul pe o lună al unui
şef de la RTV, recompensa pentru ca el să producă dejecţii. (Pentru o sumă bunicică, oamenii care
altfel par serioşi sînt gata oricînd să-şi dea poalele în cap; sobrul Cătălin Striblea sau profesionista
Corina Drăgotescu sînt dispuşi, dacă le bagi teancul de bancnote în bikini, să-ţi evolueze şi cu un mic
striptease la bară.) Putem deci considera că, luna aceasta, RTV a plătit un şef în plus, dar astfel a
investit într-o afacere care i-a adus un profit excelent. Aşa stînd lucrurile, de ce n-ar mai repeta
manevra? De ce să nu ne otevizăm cu spor, cînd în România toţi şi toate ne încurajează să facem
asta?

Am semnat multe petiţii online de-a lungul timpului, destule pentru a-mi da seama cît de inutile sînt.
Nu a existat absolut nici una care să rezolve lucrul pe care şi l-a propus, indiferent de numărul de
semnături strînse sau de prestigiul numelor de pe listă.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a lansat o petiţie online şi astfel şi-a dovedit, pentru a nu ştiu cîta
oară, impotenţa cînd e vorba de adevăratele probleme ale audiovizualului. Petiţia, intitulată
„Interesul public mai presus de gustul publicului“, are un text de-a dreptul înălţător: „Valul din ce în
ce mai mare de mizerie propagat prin televiziuni poate zdrobi valorile naţiunii. Încurajarea
promiscuităţii, a alcoolismului şi infidelităţii, a violenţei şi vulgarităţii, promovarea caracterelor
murdare şi a lipsei de încredere în oameni trebuie să fie oprite dacă vrem ca viitorul copiilor noştri să
nu fie stigmatizat irecuperabil de aceste vicii.“ Toate bune şi frumoase, numai că vorbim de o
instituţie a statului care are de partea ei legea şi puterea de a judeca şi de a amenda derapajele
audiovizualului, nu de un simplu ONG. Petiţiile sînt iniţiate de obicei de organizaţii
nonguvernamentale sau de persoane particulare, care nu au instrumentele necesare să schimbe
ceva, şi sînt adresate tocmai instituţiilor statului. Aceasta e şi definiţia de dicţionar a petiţiei:
„expunere scrisă adresată de o persoană sau de un grup de persoane unei instituţii, unei organizaţii,
unei autorităţi, în care se formulează o cerere, o revendicare, un punct de vedere etc.“ (DEX 1998);
„cerere scrisă, de obicei colectivă, adresată unui organ al puterii de stat, în care se formulează o
revendicare.“ (NODEX 2002) De data aceasta, un „organ al puterii de stat“ adresează el o petiţie. Cui?
Persoanelor particulare. Care ce să facă? Desigur, să semneze. Şi mai departe? Nimic, că doar asta e
soarta petiţiilor.

Titlul petiţiei iniţiate de CNA conţine şi un paradox. Se afirmă că gustul publicului nu se ridică la
nivelul interesului său, dar se apelează taman la public. Speranţa nedeclarată a Consiliului este
probabil ca numărul de semnături să-i probeze că se înşală şi că mulţi pun mai presus interesul
public, chiar dacă plăcerile lor sînt altele. Şi, totodată, să demonstreze asta şi televiziunilor. La sfîrşitul
săptămînii trecute, se strînseseră aproximativ 2500 de semnături. Nici dacă s-ar aduna 25.000 sau
250.000 nu ar impresiona televiziunile. Ele pun pe celălalt taler al balanţei cifre de audienţă de
ordinul a milioane de telespectatori.

E ca şi cînd un judecător i-ar întreba pe cetăţenii, printr-o petiţie, dacă prostituţia e rea. În primul
rînd, nu are de ce să-i întrebe, pentru că judecătorul are legea de partea lui şi puterea să condamne
cazurile de prostituţie. Rostul lui e să aplice legea, nu să-i întrebe pe oameni dacă sînt de acord s-o
aplice. În al doilea rînd, să presupunem că va strînge un număr de semnături cu petiţia lui. Proxeneţii
îi vor rîde-n nas, pentru că doritorii de servicii sexuale vor fi întotdeauna mult mai numeroşi.

În textul petiţiei, CNA scrie: „De la an la an, spaţiul audiovizual românesc devine din ce în ce mai
viciat.“ E o constatare de comentator de pe margine, nu de arbitru care e pus să vegheze tocmai ca
acest lucru să nu se întîmple. Faptul că spaţiul audiovizual românesc e viciat se datorează şi
Consiliului Naţional al Audiovizualului, care a permis să se ajungă aici. Săptămîna trecută, CNA a
suspendat licenţa OTV, motivînd că de mai mulţi ani televiziunea lui Dan Diaconescu nu şi-a plătit
deloc amenzile. Oare de ce a trebuit să treacă atîţia ani? Dacă decizia ar fi fost luată la timp, nu după
ce Diaconescu l-a înfruntat în alegeri pe Victor Ponta, audiovizualul românesc de grija căruia plînge
acum CNA nu ar fi apucat să fie infestat de otevism.

Organism cu membri numiţi politic, pentru a apăra interesele partidelor care-i trimit acolo, CNA vrea
să-şi spele imaginea printr-o petiţie populistă. Inutilitatea acestei petiţii spune însă foarte multe
despre capacitatea şi voinţa acestei instituţii de a însănătoşi cu adevărat spaţiul audiovizual de la noi.

De oarecare vreme, un personaj s-a apucat să ciugulească din cadavrul lui Constantin Brâncuşi. A
descoperit că activitatea asta îl face cunoscut şi, astfel, şi-a găsit un ţel în viaţă: să militeze pentru
aducerea rămăşiţelor pămînteşti ale lui Brâncuşi din cimitirul parizian Montparnasse în cel sătesc din
Hobiţa. Adică dintr-un cimitir-muzeu vizitat de o lume întreagă, unde se mai află, printre alţii, şi Emil
Cioran, Tristan Tzara sau Eugen Ionescu, în fundul lumii, la marginea unui cătun românesc cu drumuri
desfundate.

Ideea, oricît de contraproductivă, a început să prindă cheag – desigur, cu ajutorul nepreţuit al presei.
Iar promotorul ei a obţinut ce şi-a dorit, şi a devenit cunoscut. Înainte nu auzise nimeni de aşa-zisul
scriitor Laurian Stănchescu. Acum, este urcat de tot felul de inşi pe un piedestal şi inclusiv ministrul
Culturii sau premierul României îl iau în consideraţie.Cum s-a ajuns aici? Cum spuneam, cu ajutorul
presei, dispusă să bage în seamă pe oricine, cu condiţia să fie îndeajuns de bufon.

Am auzit de acest Laurian Stănchescu în urmă cu cîţiva ani, de la el însuşi. M-am trezit, la un moment
dat, că mă sună să mă informeze de dorinţa lui de a-l aduce pe Brâncuşi în România (nu-l cunoşteam
şi nu ştiu de unde făcuse rost de numărul meu). Apoi a revenit la telefon de cîteva ori – o dată să mă
anunţe că începe greva foamei, altă dată că-şi va da foc în faţa Guvernului… şi tot aşa. Desigur, spera
să scriu la gazetă despre faptele lui glorioase. Cum nu am făcut-o, a încetat să mă mai sune. Apoi, am
început să văd ştiri despre el la jurnalele TV sau pe fluxurile agenţiilor. Ba că protestează în nu ştiu ce
fel că nu e băgat în seamă, ba că porneşte desculţ pînă la Paris, ba că a anunţat că va candida pentru
Primăria oraşului Tîrgu Jiu, ba că, la nu ştiu ce vizite în teritoriu ale ministrului Culturii sau ale
premierului, i-a interpelat şi a obţinut din partea acestora promisiunea că se vor ocupa de problemă.
Nu ni s-a spus niciodată cine e acest personaj, ce cărţi a scris de zice că e scriitor (şi este recomandat
astfel şi de televiziuni), ci îl vedem, din cînd în cînd, la ştiri – desculţ, cu tricolorul purtat bandană pe
frunte sau pe post de fular, cu tricouri pe care scrie ceva legat de Brâncuşi şi făcînd tot felul de lucruri
ciudate. Este exact ce vrea televiziunea, care se înnebuneşte după indivizi ciudaţi, după bufoni, după
nebuni. Aşa au ajuns celebri şi Gigi Becali, Mitică Dragomir sau Radu Mazăre. E de ajuns să ai o
ciupeală – sau să o joci – şi televiziunea înghite hapul, fără să stea pe gînduri, şi te promovează apoi
cu osîrdie.

De curînd, am văzut la TVR 2 un documentar care face, însă, notă discordantă în corul de behăituri al
turmei televiziunilor: filmul Blestemul lui Brâncuşi, realizat de Cornel Mihalache, unde sînt trecute în
revistă mai multe momente în care românii şi-au bătut joc de sculptor. Documentarul vorbeşte
despre refuzul Academiei RPR din 1951 de a primi donaţia sculptorului, despre cel care a încercat să
pună la pămînt Coloana fără sfîrşit cu un tractor, în 1953 (subiect reluat dintr-un alt excelent
documentar al lui Cornel Mihalache – Hobiţa, coloana şi tractorul), despre încercările de restaurare a
Coloanei sau despre apariţia pe piaţă, în anii 2000, a cîtorva sute de falsuri, date ca lucrări inedite.
Documentarul se referă, desigur, şi la cea mai recentă năzbîtie de care are parte Brâncuşi, iar Cornel
Mihalache este singurul care arată la televizor întregul ridicol al personajului Laurian Stănchescu şi al
acţiunilor lui. Una dintre acestea a fost drumul pînă la Paris, în picioarele goale. S-a alăturat
„scriitorului“ şi un sculptor, desculţ şi el, Constantin Sinescu, autorul unor falusuri prezentate cu
cîţiva ani înainte drept opere brâncuşiene. Falsuri falusuri. Şi nu, nu au mers la Paris pe jos, ca
Brâncuşi, ci cu maşina. Singurul lucru demn de luat în seamă a fost că s-au suit în maşină desculţi...

„Quand je serai mort, les vautours me déchireront“ – sînt vorbele lui Constantin Brâncuşi, pe care le
citează Cornel Mihalache la începutul documentarului său. Păsările de pradă au bandane tricolore,
sînt desculţe, dar se deplasează confortabil cu maşina.
Două cazuri de manipulare la televizor, de care am aflat săptămîna trecută. Unul a fost semnalat de
Liviu Avram, în textul său „O mizerie televizată. În apărarea lui Sorin Ioniţă”, publicat în Adevărul.
Avram scrie despre o emisiune de la Realitatea TV, moderată de Andreea Creţulescu și de Rareş
Bogdan, cu Mircea Geoană şi Corneliu Dobriţoiu drept invitați. Talk-show-ul a pornit de la un editorial
scris de Sorin Ioniţă în revista 22, despre adolescenta din secuime, cu bentiță tricoloră, dar s-a
transformat rapid într-o emisiune de înfierare a autorului articolului. Desigur, în absența celui acuzat,
că doar așa se execută cel mai elegant!... Sorin Ioniță nu numai că nu era în studio, dar nu i s-a permis
nici măcar să-și spună punctul de vedere prin telefon. Iată cum povestește Liviu Avram toată
tărășenia: „Moderatorii n-au suflat o vorbuliţă dacă intenţionează sau nu să vorbească şi cu
împricinatul. Abia după vreo jumătate de oră, Xena (Andreea Creţulescu – n.red.) a spus că Sorin
Ioniţă a fost la un moment dat pe telefon, dar a refuzat în cele din urmă să intervină în emisiune. I-
am trimis un SMS şi l-am întrebat de ce a refuzat. Mi-a telefonat înapoi şi mi-a explicat cum şi-au
bătut joc de el. «M-au sunat şi m-au uitat la telefon vreo 20 de minute. Eu tot spuneam „Alo!”, în
timp ce-l auzeam pe Geoană vorbind, de nu mai ştia fata aia care m-a sunat, producătoarea sau ce-o
fi fost, cum să-şi ceară scuze. Pînă la urmă, am închis, dar nu m-au mai sunat înapoi.» E mai
familiarizat decît mine cu studiourile de televiziune, aşa că are şi explicaţia: «Aşa fac ăştia cînd vor să
te execute. Te sună doar ca să aibă un alibi în caz că sînt reclamaţi la CNA, după care îşi bat joc de
tine.»”  

Nu vorbim, prin urmare, despre mesajele de adeziune ale oamenilor muncii de la orașe și sate, pe
care Realitatea TV le afișează din cînd în cînd, pentru a-i fi de folos în lupta pe care-o duce cu firma de
măsurare a audiențelor, Kantar Media, ci de o manipulare grosieră. Adică de o minciună cu subiect și
predicat: Sorin Ioniță nu a refuzat să intervină prin telefon în emisiune. Acesta este un fapt palpabil,
dincolo de celelalte dedesubturi ale poveștii, mai dificil de scos la lumină.

Al doilea caz a fost relatat chiar la televizor, în partea a doua a filmului Blestemul lui Brâncuși, realizat
de Cornel Mihalache. Este, de fapt, continuarea documentarului despre care am scris săptămîna
trecută, care, de data asta, prezenta o conferință de presă organizată de Laurian Stănchescu pe 18
martie. Conferința era prilejuită chiar de documentarul lui Cornel Mihalache, difuzat cu o zi înainte la
TVR 2. Printre altele, Laurian Stănchescu își exprima uimirea că a fost atacat „purulent, virulent” la
Televiziunea Română, unde, chiar cu o lună înainte, fusese difuzat un documentar care-l „sprijinea
total”. Cornel Mihalache a dat, fără nici un comentariu însoțitor, cîteva bucăți bune din documentarul
favorabil la care se referea Laurian Stănchescu. Era vorba despre un material din seria „Reportajele
telejurnalului”, în care prezentatoarea, Ruxandra Gheorghe-Negrea, ne-a spus de la bun început că
„dorința testamentară a marelui sculptor a fost clară: atelierul să revină statului român, iar trupul să-i
fie înmormîntat în Gorj, în cimitirul din Hobița natală, alături de mama sa.” Apoi am putut vedea un
film promoțional dedicat „poetului Laurian Stănchescu” și patrioatei sale inițiative. Avem și aici niște
minciuni clare: nu există nici un rînd în testamentul lui Brâncuși în care să se spună că atelierul
trebuie să revină statului român, și nici că sculptorul voia să fie înmormîntat în Gorj. Lucru pe care-l
recunoaște inclusiv Stănchescu. Atunci de ce afirmă așa ceva prezentatoarea TVR?

Pe scurt, iată două fețe ale manipulării, în care nici nu știi pînă unde e vorba de neprofesionalism și
începînd de unde avem rea-credință și ticăloșie. Dar ce mai contează astfel de distincții?
Avem, mai întîi, o doamnă învăţătoare din Caracal, care a devenit celebră acum cîţiva ani printr-o
grevă a foamei de 70 de zile. O cheamă Cristiana Anghel. În 2010, o vedeam încercănată, pe patul
spitalului, cum lupta pentru drepturile cadrelor didactice, cărora Guvernul Boc le tăiase salariile. S-a
terminat greva şi, apoi, cei de la Antena 3 au adus-o în studiourile lor, să lupte şi acolo pe baricade.
Apoi, a fost preluată de Partidul Conservator, care a şi pus-o pe listele USL la alegerile parlamentare.
Acum, Cristiana Anghel este senatoare. 

Între timp, am aflat că luptele ei de pe baricade nu erau aşa de dezinteresate, şi că doamna

învăţătoare a încasat de la Antena 3, în anul 2011, în jur de 3000 de euro (conform declaraţiei de
avere pe care şi-a depus-o ca senatoare). Cînd lupţi contra cost, te numeşti mercenar. Şi am mai aflat
şi că fiica doamnei senatoare a fost plasată într-un loc bun, la Ministerul Educaţiei, după victoria în
alegeri a USL.

 Aceste lucruri mai puţin glorioase ne-au fost aduse la cunoştinţă şi de Robert Turcescu, în emisiunea
Sub semnul întrebării de la postul B1 TV. Informaţii pentru care Turcescu a fost tras de urechi de
către Consiliul Naţional al Audiovizualului. Şi acum, intră în scenă al doilea personaj: Monica
Gubernat, membră a CNA. Mai întîi, Cristiana Anghel l-a pîrît pe jurnalist la Consiliu că a vorbit despre
ea, „aia care a făcut greva foamei şi s-a dovedit apoi că a fost plătită de Antena 3”. Apoi, în şedinţa
CNA în care s-a pus în discuţie cazul, Monica Gubernat s-a arătat revoltată că „i-au fost aduse acuzaţii
senatoarei Cristiana Anghel, fără să i se ceară şi acesteia punctul de vedere”, şi a cerut o amendă de
5000 de lei. Amendă care s-a şi dat. Monica Gubernat este fostă directoare de cabinet a lui Dan
Matei Agaton – pe cînd acesta era ministru –, apoi consilier la grupul parlamentar PSD, calităţi care
au recomandat-o pentru CNA, unde a fost numită membru în octombrie anul trecut. E unul dintre nu
puţinii membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului care habar n-au cu ce se mănîncă presa, dar
sînt puşi s-o judece.

 Şi aşa, ajungem la ziua de miercuri, 9 aprilie 2013, cînd Turcescu îşi face şi el adevărata intrare în
scenă. Tocmai a aflat că i s-a dat amenda şi se vede că asta l-a enervat peste poate. În emisiunea Sub
semnul întrebării, le adresează inclusiv studenţilor săi de la Facultatea de Jurnalism invitaţia să-i
urmărească prestaţia, pentru a vedea pe viu încă o lecţie despre cum se face meseria asta. Şi
vorbeşte despre „stafia” Gubernat de la CNA, pentru că respectiva nu există nici pe site-ul instituţiei,
sau o preia, prin telefon, pe Cristiana Anghel, şi o face să mărturisească, pînă la urmă, că a fost plătită
de Antena 3 ca să vină în emisiuni. Turcescu are dreptate – problema e că nervii îl fac să-şi piardă
controlul şi sfîrşeşte prin a oferi un spectacol jalnic: urlă, dă cu tifla, îi adresează Cristianei Anghel tot
felul de semne care vor să-i facă în ciudă şi-i zice „ciuciu”. (Oare ştie că „ciuciu” înseamnă de fapt
sexul masculin?) Pe scurt, n-am mai văzut aşa ceva la televizor de pe vremea lui Stan Păţitu’, cel cu
laptop.

 Acum, să-i punem laolaltă pe cei trei actori. Pe învăţătoarea luptătoare pentru drepturile semenilor,
dar care se dovedeşte luptătoare pentru beneficiile proprii, pe arbitra din CNA care nu ştie ce
arbitrează, şi pe jurnalistul cîndva remarcabil, dar care eşuează lamentabil cînd vede roşu în faţa
ochilor. Din această alăturare, obţinem un reuşit tablou ce ilustrează o felie din viaţa publică
românească.

 
Unii ar spune că invitarea lui Mihai Gâdea în emisiunea ”Nocturne” nu ar trebui să surprindă pe
nimeni, după ce pe-acolo trecuse cu vreo două săptămîni în urmă Marius Tucă și după ce, cu cîteva
zile înainte, TVR 1 ne oferea un interviu amplu cu Dan Voiculescu. Cîrcotașii ar putea vedea în această
serie o dovadă a încolonării TVR în urma trustului Intact.

Pentru mine însă, prezența în emisiune a lui Mihai Gâdea alături de Marina Constantinescu are o altă
semnificație. Rostul acestei alăturări a fost, cu siguranță, pentru a ne arăta tuturor că ei se aseamănă
de fapt foarte mult.

Atunci cînd nu e lătrător și nu are de desființat vreun personaj care l-a deranjat pe patronul său,
Mihai Gâdea e prolix. L-am văzut astfel cînd a avut în studiou invitați ca Pascal Bruckner sau diverși
artiști și, în general, cînd ia interviuri unor oameni la beregata cărora nu trebuie să sară. Atunci,
Gâdea bîjbîie, e anacolutic și pare că nu și-a făcut deloc lecția.

Aceeași impresie a lăsat și emisiunea Marinei Constantinescu – de improvizație nereușită, în lipsa

oricărei pregătiri. 

”Încercăm să radiografiem puterea verbului. Mă interesează în ce măsură degradarea verbului în

societatea în care trăim implică o degradare a verbului în ceea ce scriem, în ceea ce spunem la radio
sau la televiziune. În ce măsură societatea noastră e într-un picaj și mai există o șansă, și mai există
șanse să mergem frumos și luminos mai departe.” a spus Marina Constantinescu la începutul
emisiunii. N-a fost deloc despre așa ceva. Am putut vedea două monologuri, în care gazda se bătea
cu pumnul în piept cum a luptat ea pe baricade înainte de 89 și la începutul anilor 90, împotriva lui
Iliescu, iar invitatul – cum este el campionul luptei împotriva Puterii de astăzi, adică a lui Băsescu,
desigur. ”Am criticat derapaje majore”, spunea Gâdea. ”Eu am un trecut aventuros în luptele pentru
democrație, încă dinainte de 89”, zicea la rîndul ei Marina Constantinescu. ”Am fost întotdeauna
preocupat de libertățile individuale și colective”, adăuga directorul Antenei 3. ”Am trăit cenzura chiar
și pe propria piele, în care manifestam într-o universitate înghețată împotriva ridicării dreptului la
semnătură al Anei Blandiana și al lui Mircea Dinescu”, se fălea Marina Constantinescu. Și așa mai
departe.

De fapt, Marina Constantinescu nu punea întrebări, ci avea intervenții. Discursuri dezlînate, în care
bătea cîmpii, trecînd de la una la alta, de fapt de la o banalitate la alta, dar totul făcut cu un aer
sfătos, cu pauze pline de înțeles și oftaturi. Este exact stilul lui Mihai Gâdea, atunci cînd vrea să pară
inteligent și cult.

Iată doar o mostră din această emisiune: finalul unui lung și incoerent monolog al Marinei
Constatinescu, încheiat cu plecăciuni reciproce.

Marina Constantinescu: În 1990, mi s-a părut că eram deși extrem de intoleranți față de Iliescu, față
de limbajul lui, față de puterea lui. Față de intelectualii care erau în jurul lui Ion Iliescu făceam un pas
înapoi. Atunci a fost și Cărtărescu, și Eugen Simion, și Breban, și Buzura. Dar cumva mi s-a părut că,
așa cum Adam Michnik va rămîne un rebel pînă la capăt, indiferent ce se va întîmpla, așa cum
probabil că una din cărțile fundamentale o să rămînă «Toba de tinichea» a lui Günter Grass, deși lui
Günter Grass i s-au adus după cum știi mari acuze că la o vîrsta fragedă a fost fidel trupelor SS. Cred
că trebuie să avem puterea să fim mai relativi față de o putere și față de capricioșii oameni de cultură
care au altfel de umori decît noi. Este singurul amendament pe care l-am făcut, pentru că tu ai deschis
discuția despre pluralitate.

Mihai Gâdea: A fost un reproș pe care mi l-ai făcut?

Marina Constantinescu: Doamne ferește! Dimpotrivă, cred că mi-era și foarte dor de Octavian Paler și
cred că... cred că aș vrea să-mi spui cum ați ajuns împreună.

Mihai Gâdea: Ăsta este un lucru despre care-mi place să vorbesc.

 Plecăciuni, după care se înfiripă desigur un mic cadril.

Cînd avea invitați valoroși, emisiunea ”Nocturne” era salvată de aceștia și de lucrurile cu miez pe care
le spuneau ei. Acum, am putut vedea toată goliciunea. 

E simplu: două personaje sumare s-au întîlnit și au tras o beție. De cuvinte. Ei s-au simțit bine pe-
ntuneric și se vor simți la fel de bine și în continuare, noi mai puțin.

Sînt unii duhovnici care-i sfătuiesc pe enoriași ca, în timpul postului, ”să postească și de televizor”.
Adică să facă o pauză, să nu se mai uite la el. Așa cum își purifică organismul renunțînd la alimente de
origine animală, să-și purifice și privirea și mintea, ținîndu-se departe de televizor în această
perioadă.

Acum, e adevărat, nu toate lucrurile pe care le vezi la TV sînt de frupt. Pe lîngă cărnurile revărsate, ți
se mai oferă din cînd în cînd și ceva prescură și agheasmă.

Așa cum face, de exemplu, TVR 2, care difuzează săptămîna aceasta o pastilă de 10 minute intitulată
”E vremea Deniilor”. La prima ediție a acestei emisiuni, ieri, am putut vedea un fel de montaj artistic,
așa cum știe să facă TVR-ul dintotdeauna. Adică o cîntare bisericească cu filmări pline de simțire, un
moment poetic și un cuvînt de înțelepciune.

De stilistica momentelor poetice de la TVR, de dinainte de 1989, mi-a amintit o lectură din Evanghelia
după Ioan: actorul Constantin Codrescu stătea pe un tron și spunea cuvintele pe un ton adînc, de
parcă ar fi recitat din ”Luceafărul”. (În plus, avea și barbă albă, de ziceai că e însuși Demiurgul.)
Problema e că Evanghelia se cere citită celorlalți în niște condiții speciale. În timpul slujbei, o citește
preotul și nimeni nu stă așezat în momentul acela.

Cît despre cuvîntul de învățătură, acesta era rostit de Teodosie Tomitanul. E cel care, pe cînd se
numea Teodosie Snagoveanul, obișnuia să umble prin București cu un SUV cu girofar, iar în 2009 a
fost cercetat pentru corupție și fals, într-un scandal cu înscrieri frauduloase și diplome de la
Facultatea de Teologie. Sfinția Sa este, deci, un exemplu pentru enoriași și un bun învățător totodată.

 
Așa cum un alt exemplu pentru enoriași a fost și armata de 700 de preoți prezenți zilele trecute la
prima slujbă a Casei Poporului în variantă bisericească. O demonstrație de fast și de forță a BOR,
numai bună pentru perioada aceasta specială de dinaintea Paștelui, de post, reculegere și rugăciune.

 Îmi amintesc imaginea unui călugăr tînăr, dintr-un excelent documentar difuzat acum cîțiva ani la
Realitatea TV și intitulat „Ambasadori fără ţară – Patimile călugărilor români din Athos”. Fratele
Gabriel avea o smerenie blîndă și-şi pusese în chilie, deasupra crucii, un bileţel pe care scrisese „Voi
răbda!”. Din fericire, există și astfel de oameni ai Bisericii, nu numai episcopi cu girofar și armate de
700 de preoți, ce mărșăluiesc voios pe și întru Victoria Socialismului. 

Nu, nu e o filmare cu camera ascunsă din casa omului, unde el poate să stea şi descheiat la prohab, ci
o emisiune în direct, în spaţiul public, unde personajul era conştient că e văzut de toată lumea. Era
conştient de asta, dar puţin îi păsa. Ţara întreagă e sufrageria lui personală, unde se poate purta cum
pofteşte, fără nici o constrîngere dictată de vreo lege sau măcar de bun simţ.

Spectatorii emisiunii „Un show păcătos” de la Antena 1 au putut să-l revadă de curînd pe Corneliu
Vadim Tudor în toată splendoarea sa. În mod sigur, ei i-au apreciat prestaţia. Au zis că aşa-i trebuie
ăleia şi, eventual, au contribuit şi ei în gînd sau cu voce tare la măscărirea individei.

 Cît despre cei care nu urmăresc această emisiune - ei au avut posibilitatea, graţie înregistrărilor de
pe Internet, să-şi amintească, pentru a nu ştiu cîta oară, cu cine au de-a face. Şi în ce ţară trăiesc.

Nu e vorba despre vreun individ cules de prin şanţurile societăţii de cei de la „Un show păcătos”, ci
despre un personaj important al vieţii publice din România. Dacă vă mai amintiţi, Corneliu Vadim
Tudor a ajuns cîndva în turul doi la prezidenţiale. Era deci cît pe-aci să fie preşedintele României. Şi,
oricum, în momentul acesta ne reprezintă ţara la Bruxelles, ca europarlamentar. Oamenii l-au ales să
ne reprezinte în lume. Şi nu numai pe el. I-au ales să ne facă de rîs în faţa străinilor şi pe alde Gigi
Becali sau pe Elena Băsescu. Prin urmare, Corneliu Vadim Tudor nu este o întîmplare.

 Veţi spune cu siguranţă că Vadim Tudor nu este reprezentativ pentru poporul român, că există
destule valori care ne reprezintă în mod strălucit. Or exista, dar asta în ciuda voinţei populare. Dacă
ar candida, un mare scriitor sau un mare artist ar strînge doar o mînă de voturi. Ba, mai mult, minţile
luminate ale ţării sînt de multe ori puse la stîlpul infamiei de către mase. Poporul nu se vrea
reprezentat de ele, ci de oameni ca Vadim Tudor. Ei sînt adevăraţii exponenţi ai naţiei.

 Prin urmare, dragi români, să ne privim în oglindă!