Sunteți pe pagina 1din 8

Periculozitatea Perceputa a Copiilor

cu Probleme de Sanatate Mintala


si Sprijinul pentru Tratament Fortat
Obiectiv: Acest studiu a examinat convingerile publicului cu privire la potentialul de
auto vatamare si vatamarea altora si disponibilitatea publicului de a invoca mijloace
coercitive sau juridice pentru a asigura tratamentul copiilor. Metode: Folosind
informatii de la Studiul National pentru Copii Stigmatizati (NSS-C), care prezenta
viniete pentru 1152 de indivizi, anchetatorii au comparat perceptiile publice cu privinta
la gradul periculozitate la copiii cu tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie
(ADHD), depresie majora, astm, si probleme zilnice. Analize multivariate au fost
utilizate pentru a examina prezicerea perceptiei gradului de pericol si disponibiliatea de
a sustine in mod legal tratamentul fortat al acestor boli. Rezultate: Copiii cu ADHD si
copiii cu depresie majora au fost perceputi (de 33% si 81% respectiv, din mostra) ca
fiind oarecum probabili sau foarte probabili sa fie periculosi pentru sine si pentru altii,
comparativ cu copiii cu astm (15%) sau cei cu probleme zilnice (13%). Peste o treime
din mostra (35%) erau dispusi sa foloseasca mijloace legale pentru a forta copiii cu
depresie sa vada un clinician. Totusi, chiar mai multi (42%) au aprobat tratamentul
fortat pentru un copil cu astm. In plus, indivizii ce au etichetat copilul ca fiind bolnav
mintal erau aproape de doua ori mai probabil sa raporteze un potential pentru violenta
si de cinci ori mai probabil sa sustina tratamentul fortat. Concluzii: Un numar mare de
oameni din Statele Unite coreleaza problemele de santate mintala ale copiilor, in special
depresia, cu potentialul pentru violenta si ar sustine un tratament mandatat legal. Aceste
evaluari par sa reflecte stigma asociata cu bolile mintale si ingrijorarea publica pentru
reponsabilitatea parentala.
Evenimente recente ce au implicat violenta initiate de copii de varsta scolara au ridicat semne
de ingrijorare in legatura cu modul cum problemele mintale pot fi implicate. De exemplu,
analiza Consiliului de Cercetare Nationala a opt cazuri de violenta letala in scoli a notat ca
Probleme serioase de sanatate mintala, incluzand schizofrenia, depresia clinica si tulburarile
de personalitate au iesit la suprafata dupa impuscaturi la sase din cei opt baieti. Cercetatorii
au mentinut de asemenea ca un important factor de risc pentru violenta e tulburarea de
comportament netratata, precum a fost reflectat in nivelul inalt de probleme de sanatate
mintala netratate la detinutii juvenili. In sfarsit, informatiile asupra deciziei de a spitaliza
copiii arata o asociere clara cu perceptia de periculozitate.
Prin lege si din obicei, parintii sunt ingrijitorii primari sau identificatori cheie ale
problemelor mintale ale copiilor, cel putin pana la acel punct in adolescenta cand
responsabilitatea ar putea fi impartita cu copilul. Totusi, problemele de sanatate mintala
deseori ajung la lumina doar prin scoala copilului sau asistenta sociala sau sistemele de
justitie penala. Parintii pot raspunde mai degraba decat sa initieze actiune cand apar
problemele. Din nefericire, cercetarile arata ca expertii in aceste sisteme, precum si cei din
sistemul de asistenta medicala primara nu sunt bine echipati pentru a diagnostica problemele
de sanatate mintala. In plus, parintii se confrunta cu o dilema unica pentru sistemul se sanatate
mintala, care ar putea sa fie nevoiti sa renunte la drepturile parentale ca sa le ofere copiilor
serviciile nevoite. Aceasta constelatie unica de probleme cu care se confrunta copiii, parintii si
altii sugereaza ca climatul cultural poate forma caile copiilor catre ingrijire si intelegeera
contextului socio-cultural si ar putea oferi informatii importante pentru confruntarilor clinice
si politele acestora.

Argumente precum acestea deseori duc la o mai mare anxietate in societate si stigma in ceea
ce priveste periculozitatea presupusa a copiilor cu probleme mintale. Desi incidentele de
violenta extrema in scoli (precum impuscaturile din 1999 de la Liceul Columbine) sunt rare,
cercetari existente indica faptul ca boala mintala nu e o cauza primara de violenta printre
tinerii din Statele Unite, sunt afirmatii facute de catre unii experti in dezvoltarea copilului.
Dupa Gabarino, precum citat in McFarling, Practic fiecare scoala din America are baieti cu
probleme, destul de violenti si destul de cinstiti ca aceste impuscaturi sa fie destinate sa
devina parte din materialul adolescentei americane.
Aceste nelinisti sociale ridica cel putin patru intrebari. Intai, cat de periculosi ii percepe
publicul a fi pe copiii si adolescentii cu probleme de sanatate mintala? Desi violenta este
legata de criteriile pentru tulburari de sanatate mintala din copilarie, precum tulburari
comporamentale sau tulburarea opozitionala de sfidare - a fost dificil sa se verifice o legatura
intre violenta si problemele mintale, chiar si la adulti. Dovezi sugereaza doar o relatie
modesta intre probleme de sanatate mintala si violenta , o relatie care in mare parte poate fi
atribuita consumului simultan de substante. Din nefericire, perceptia publica ca bolile mentale
si violenta merg mana in mana poate fi mai importanta decat dovezile. Nedumerit in ceea ce
priveste descoperirile ca stigmatizarea asociata cu bolile mintale a crescut, Surgeon General
si-a pus intrebarea de ce stigmatizarea e atat de extinsa, in ciuda unei intelegeri publice mai
informate asupra bolilor mintale. Raspunsul, a fost concluzionat, se pare ca e inradacinat in
teama de violenta. Ne intrebam, Cum vede publicul general potentialul de auto-vatamare sau
vatamare a altora la copiii si adolescentii cu probleme de sanatate mintala?
O a doua intrebare tinteste masura in care masurile legale si presiunile sociale aproba
tratamentul pentru copiii si adolescentii cu probleme mintale. Din nou, cercetarile in ceea ce
priveste copiii sunt practic absente. Un studiu recent a gasit ca 51% din adultii care primeau
tratament pentru tulburari mintale grave experimentau o forma sau alte de parghii/manevre
in ingrijiri. In mod nesurprinzator, atunci, constrangerea ramanea un minimum in legile de
sanatate mintala. Totusi, ceea ce stim despre acest subiect este limitat. Discutiile in legatura cu
legalitatea si etica constrangerii sunt discutabile si reprezinta una din cele mai indelungate
controverse dintre profesionistii din domeniul sanatatii mintale si grupurile de libertati civile.
Justificarile pentru constrangeri include asigurarea sigurantei publice si livrarea de servicii de
sanatate mintala catre indivizii reticenti sau noncomplianti despre are se crede ca au nevoie de
tratament. Des majoritatea legilor publice legate de sanatate afirma dreptul oamenilor cu
tulburari mintale de a nu-si da acordul pentru tratament, toate tarile vestice, motivate de
preocupari pentru societate (eventualele prejudicii altora) si pentru individ (auto-vatamare), au
legislatii ce permit tratamentul involuntar.
Situatia pentru copii si adolescenti e mai complicata si mai putin discutata. O ciocnire intre
drepturi exista, compatimind drepturile parintilor de a-si creste copiii asa cum cred de cuviinta
contra drepturilor copiilor de a primi tratament si contra drepturilor comunitatii de a fi
protejata. A forta un copil sa ia tratament e vazut de unii ca un rol legitim pentru parinti si
tutori in special in cazul scolarilor, care rareori cer ajutor. Copiii si adolescentii rareori cer
tratament; ei tind sa utilizeze serviciile prin eforturile ingrijitorilor, precum parinti,
profesori sau autoritatile din sistemul de delincventa juvenila. Indiferent, intrebarile lui
Costello si ale colegilor sai raman, si anume Sub ce conditii e dovada unui bun parinte de a
consulta un profesionist si o cauza de ingrijorare daca familia nu va face asta? Raspunsul nu
este simplu si se centreaza pe normele culturale atat in comunitatile neprofesioniste cat si cele
specializate. Simplu spus, la ce se asteapta publicul, atunci cand apar problemele de sanatate
mintala?
Trei, in ce masura sub-grupuri diferite din comunitate stigmatizeaza persoane cu probleme de
sanatate mintala? De exemplu e bine stiut ca gradul de toleranta al indivizilor diferiti
variaza in functie de caracteristicile evaluatorului de exemplu, evaluatorii mai bine educati

tind sa arate o toleranta mai mare cu privire la unele probleme, sau in functie de regiune
( adica, rezidentii din statele sud-estice sunt in general mai putin toleranti cu rezidentii din alte
parti) si marimea locului de provenienta (adica locuitorii urbelor sunt in general mai toleranti
decat cei de la sat)
Patru si ultim, eticheta boala mintala contribuie la perceptia de periculozitate sau la o
disponibilitate de a invoca masuri de constrangere? Am emis ipoteza ca copiii descrisi ca
avand probleme de sanatate mintala (in mod specific ADHD sau depresie majora) si cei ai
caror reclamanti considera ca a avea o boala mintala face mai probabil ca acestia sa fie
perceputi ca fiind periculosi pentru ei insisi sau pentru ceilalti, au sanse mai mari de a fi
vazuti ca fiind candidati pentru tratamente legale prin constrangere comparativ cu copiii care
au astm sau probleme obisnuite.
Folosind informatiile de la Studiul National pentru Copii Stigmatizati (NSS-C), am examinat
aceste intrebari concurente prin evaluarea respunsurilor la doua viniete ce descriau copiii
indeplineau criteriile de diagnostic din DSM-IV pentru ADHD si cei ce indeplineau criteriile
pentru depresie majora. Ca masura de control, doua viniete descriau copiii care aveau
probleme obisnuite si pe cei ce aveau astm. Am examinat convingerile comunitare asupra
periculozitatii, normele comunitatii in ceea ce priveste disponibiliatea catre tratament
coercitiv, legatura dintre cele doua, si legatura dintre sub-grupurile culturale. Aceasta
modalitate de cercetare a permis lui Costello si colegilor un test ce pretindea ca pragul pentru
initierea tratamentului pentru sanatatea mintala e pus mai sus deact cel pentru probleme de
sanatate fizica.
Metode
Mostra
Datele au venit de la 1152 persoane ce au raspuns la Sondajul Social General cu date
complete in ceea ce priveste constrangerea si periculozitatea elementelor din modulul NSS-C.
Din aceasta sub-mostra, 899 (78%) erau albi, 172 (15%) erau afro-americani, si 81 (7%) erau
de alta rasa (asiatici-americani). Persoanele ce au raspuns aveau o varsta medie de 44, plus
sau minus 16,4 ani si 12, plus sau minus 2,8 ani de educatie si un venit familial de 50.000$,
plus sau minus 39.490$. In analizele raportate aici, am folosit date de la raspunsuri din circa
doua viniete ce descriau tineri ce indeplineau criteriile pentru ADHD si depresie sau aveau
astm sau alte probleme zilnice. Mostra folosita in aceasta analiza a fost aleasa prin metoda
de selectare cu probabilitate egala. Aprobarea comitetului institutional de recenzie pentru
Sondajul Social General a fost oferita de catre Universitatea din Chicago si aprobarea pentru
analiza secundara de date de catre Universitatea din Indiana. Conform protocolului standard
pentur persoane anchetate, consimtamantul informat si pe cale orala era asigura la momentul
interviurilor.
Tabel 1. Elemente prezicatoare in ceea ce priveste perceptia publica asupra periculozitatii
copiilor de la Studiul National pentru Copii Stigmatizati din 2002.
Violent catre altii
Element (grup de referinta)
Caracteristicile vinietei
ADHD (probleme zilnice)
Depresie (probleme zilnice)
Astm (probleme zilnice)
Femeie (barbat)
Afro-american (alb)
14 ani (8ani)

Violent catre sine

Eticheta bolii
Boala mintala (nu)
Boala fizica (nu)
Caracteristica persoanei ce a raspuns
Femeie (barbat)
Afro-american (alb)
Alta rasa (alb)
Varsta
Educatie
Venit
Variabile dependente
Persoanele ce au raspuns au fost intrebati cat de probabil ca copilul-vinieta sa fie periculos
pentru sine sau altii. Specific, Cat de probabil e, dupa parerea ta ca [Nume] ar face ceva
violent fata de alti oameni foarte probabil, oarecum probabil, nu foarte probabil, sau deloc
probabil? si Cat de probabil e, dupa parerea ta ca [Nume] ar face ceva violent fata de
sine? Categoriile de raspuns au fost notate de la 4 respectiv la 1. In toate analizele
multivariate (Tabelele 1 si 2), foarte probabilsi oarecum probabil au fost combinate si
codate cu 1. Nu foarte probabil si deloc probabil au fost de asemenea combinate si
codate cu 0.
Indivizii ce au raspuns au fost de asemenea intrebati: Crezi ca parintii copiilor precum
[Nume] ar trebui sa fie fortati prin lege ca [Nume] sa fie tratat intr-o clinica sau de un
doctor?, sa ia medicamentele prescrise pentru controlul comportamentului lui
[Nume]?, si sa trimita pe [Nume] la un spital pentru tratament? Categoriile de raspuns
au fost da (codate 1) si nu (codate 0).
Variabile independente
Tipurile de vinieta au fost codate intr-un set de variabile binare false (ADHD, depresie si
astm) cu problemele zilnice servind ca si categorie de referinta. Aceste caracteristici ale
copilului in vinieta au fost codate: sex (feminin 1; masculin 0), rasa (afro-american 1; alb 0),
si varsta (14 ani, 1; 8 ani 0). Persoanele ce au raspuns au fost de asemenea intrebati problema
copilului-vinieta reprezenta o problema mintata, fizica, sau ambele (etichetele de boala au fost
codate cu 1 pentru da si 0 pentru nu).
Cinci variabile sociodemografice ce s-au dovedit a fi relevante pentru evaluarile de
periculozitate sau constrangere, dupa cercetarile anterioare, au fost incluse pentru a descrie
persoanele ce au raspuns: varsta (in ani), genul (masculin 1, feminin 0), rasa (afro-american,
unde afro-americanii si persoanele ce au raspun de alta rasa au fost codata cu 1 si albii cu 0),
venitul familial (totalul anual pe familie sau gospodarie in zeci de mii de dolari) si educatia
(in ani).
Analize
Analizele bivariate si multivariate au evaluat raspunsurile asupra periculozitatii percepute si
consimtamantului de a folosi constrangerea. Tehnicile bivariate (analize chi al patratului) au
fost folosite pentru a determina daca periculozitatea si constrangerea au variat in functie de
tipul de problema a copilului-vinieta. Estimarile de la modelele logistice ordonate de regresie
au fost folosite pentru a examina daca caracteristicile copilului sau ale persoanei ce a raspuns
au modelat perceptia de potential pentru violenta. Regresia bivariata a estimat efectele acestor
elemente prezicatoare asupra constrangerii. Analize aditionale (nu sunt aratate aici) au fost
conduse cu modele logistice multinominale si rezultatele au fost consistente. Cota de

probabilitate si 95% intervale de incredere sunt raportate, si toate testele de semnificatie aveau
doua parti.
Rezultate
Examinarea datelor bivariate indica faptul ca perceptia publica a periculozitatii si
disponibilitatea de a folosi constrangerea au diferit semnificativ in functie de tipul de vinieta
(Tabel 3). Pentru periculozitatea perceputa, mult mai multe persoane ce au raspuns au vazut
copilul cu ADHD sau depresie (comparativ cu ceilalti copii) la fel de probabil sa fie violent
fata de altii (x2=231.5, df=9, p<.001). Un tipar chiar si mai puternic a aparut in ceea ce
priveste violenta catre sine, unde 33% au perceput copilul cu ADHD si un procent coplesitor
de 81% au vazut copilul cu depresie ca cel putin probabil sa fie expusi riscului de a se autovatama. (x2=481.14, df=9, p<.001).
Tabel 2 Factorii prezicatori in ceea ce priveste disponibilitatea publicului pentru a constrage
copiii la tratament, de la Studiul National pentru Copii Stigmatizati (N=1152)*
Vizita fortata pacient neinternat

Medicatie fortata

Spitalizare fortata

Element (grup de referinta)


Caracteristica vinietei
ADHD(probleme
zilnice)
Depresie(probleme
zilnice)
Astm (probleme
zilnice)
Feminin (masculin)
Afro-american (alb)
14 ani (8 ani)
Eticheta bolii
Boala mintala (nu)
Boala fizica (nu)
Caracteristica persoanelor ce au raspuns
Feminin (masculin)
Afro-american (alb)
Alta rasa (alba)
Varsta
Educatie
Venit
Periculozitate perceputa
Violenta fata de altii
Violenta fata de sine
* Nivelurile de semnificatie sunt bazate pe coeficientii de regresie si asociati cu increderea ca rata
probabilitatii e intr-un interval de 95%.

Un tipar oarecum diferit a aparut in ceea ce priveste tipurile de constrangere. Simplu spus,
indiferent de tipul de tratament (vizite la clinician, medicamentatie sau spitalizare), persoanele
ce au raspuns, au fost semnificativ mai probabile sa aprobe tratamentul fortat pentru copiii ce
indeplineau criteriile pentru depresie sau astm. Acest tipar era in mod distinctiv de clar pentru

vizitele clinice, unde mai mult de o treime din persoanele ce au raspuns ar forta o vizita
clinica pentru un copil deprimat si mai mult de 40% ar forta o vizita pentru un copil astmatic
(x2=114.22, df=3, p<.001). Un tipar similar a fost demonstrat pentru disponibilitatea de a
aproba tratament medicamentos fortat (x2=39.92, df=3, p<.001) si spitalizare (x2=72.40,
df=3, p<.001), unde persoanele ce au raspuns de asemenea au fost semnificativ mai probabile
sa invoce mijloace fortate pentru copilul cu astm si cel cu depresie.
Predictori de periculozitate
Regresia logistica a periculozitatiipercepute fata de altii (model 1) si fata de sine (model 2),
indica faptul ca comportamentele descrise in viniete erau o corelatie semnificativa a
raspunsurilor publicului (Tabel 1). Cei ce au raspuns erau cel mai preocupati cu probabilitatea
de violenta printre copiii cu depresie. Intr-adevar, comparativ cu copilul cu probleme
zilnice, copilul-vinieta cu depresie era de doua ori mai probabil sa fie evaluat ca fiind
periculos pentru altii si de zece ori mai probabil sa fie evaluat ca fiind periculos pentru sine.
Un tipar similar a aparut in ceea ce priveste copiii cu ADHD. Comparativ cu copilul cu
probleme zilnice, copilul cu ADHD a fost perceput ca fiind aproape de doua ori mai
probabil sa fie periculos pentru altii si pentru sine. Totusi, persoanele ce au raspuns, I-au vazut
pe copiii cu astm ca si probabilitate de a fi violenti la jumatate. La fel de notabil, indiferent de
referent (periculozitate pentru sine, altii sau ambele), indivizii ce au etichetat copilul ca avand
o boala mintala erau de cinci ori mai probabil sa perceapa un potential pentru violenta.
Doar cativa alti factori au contat, desi efectele au tins sa fie inconsistente. Persoanele ce au
raspuns au evaluat fetele ca fiind mai putin periculoase pentru sine sau altii. Subiectul de 14
ani a fost de asemenea ca fiind seminificativ mai putin probabil decat cel de 8 ani sa fie
periculos pentru ceilalti. In sfarsit, persoanele ce au raspuns si aveau venituri mai mari erau
mai mult probabil sa vada potential pentru ambele tipuri de violenta.
Predictori de coercitie
In raport cu tipurile te tulburari, persoanele ce au raspuns de asemenea au variat in
disponibilitatea de a folosi mijloace coercitive pentru a asigura tratamentul (tabel 2). Cele mai
mari efecte au fost observate pentru copilul cu astm, unde, comparativ cu copilul cu
probleme zilnice, persoanele ce au raspuns erau de la opt la zece ori mai probabile sa
sustina constrangerea. Ele erau de asemenea mai probabile sa sustina constragerea pentru
medicatie la un copil astmatic.
Persoanele ce au raspuns erau de asemenea mai probabile sa sustina constrangerea pentru
copilul cu depresie decat penru cel cu probleme zilnice. Un tipar oarecum diferit a reiesit
pentru copilul cu ADHD. Aici, cu exceptia vizitelor medicale fortate, persoanele raspuns nu
erau dispuse sa foloseasca mijloace legale pentru a forta copilul cu ADHD sa ia tratament
medicamentos sau sa fie admis intr-un spital.
In cazul vizitelor clinice, persoanele ce au raspuns, erau mai dispuse sa foloseasca
constragerea pentru fete sau pentru persoanele etichetate ca avand o boala mintala. Intradevar, eticheta de boala mintala a crescut in mod semnificativ probabilitatea ca persoanele ce
au raspuns sa sustina constragerea pentru vizite clinice, medicatie, si spitalizare.
In final, persoanele ce au raspuns sustineau mai putin optiunile de tratament clinice sau cele
spitalicesti pentru subiectul de 14 ani decat pentru cel de 8. Afro-americanii si indivizii de alte
rase sustineau mai mult vizitele medicale prin constrangere, grupul din urma sustinand mai
mult tratamentul medicamentos si spitalizarea. Persoanele ce au raspuns si aveau o varsta mai
mare, de asemenea erau mai probabile sa sustina tratamentul fortat de catre clinicieni,
medicamentatie prescrisa sau spitalizare. Finalmente, persoanele ce au evaluat copilul ca mai
probabil sa fie periculos pentru altii erau de aproape doua ori mai probabile sa sustina
tratamentul fortat.

Discutie
Informati de catre climatul contemporand de ingrijorare in legatura cu violenta in scoli si o
ipotetica legatura cu problemele de sanatate mintala la copii si adolescenti, am tintit parerea
publica asupra periculozitatii copiilor si disponibilitatea concomitenta de a folosi mijloace
legale pentru a forta copiii sa faca tratament. Rezultatele noastra indica faptul ca publicul
percepe baietii si copiii cu depresie sau ADHD ca grupurile cele mai probabile sa fie
periculoase pentru sine sau altii.
Desi descoperirile legate de periculozitate sunt clare si consistente, descoperirile leagate de
constrangere au avut unele elemente surprinzatoare in ceea ce priveste modul cum publicul
American gandeste despre ingrijirile medicale pentru copiii cu tulburari fizice si mintale.
Peste o treime din persoanele ce au raspuns erau dispusi sa foloseasca mijloace legale pentru a
forta copiii cu depresie sa viziteze un clinician si chiar mai multi erau dispusi sa faca asa ceva
pentru copilul astmatic. Aceste descoperiri sugereaza ca in spatele atitudinilor din aceasta tara
in ceea ce priveste tratamentul involuntar se afla mai mult decat controlul social si teama.
Intr-adevar, in cazul unei boli fizice precum astmul, unde tratamentele standard sunt usor
accesibile, persoanele ce au raspuns erau cele mai disponibile sa se asigure prin mijloace
legale ca acesti copii vor primi ingrijiri medicale, aparent ignorand faptul ca regimuri
standardizate si bine documentate similare sunt disponibile pentru a trata depresia si ADHD.
Aceasta descoperire sustine afirmatia lui Costello si a colegilor ca pragul pentru probleme de
sanatate mintala e pus mai sus decat pentru probleme fizice.
Descoperirile noastre ilustreaza in mod clar ca stigmatul atasat de problemele mintale ale
copiilor si adolescentilor e asociat cu eticheta de boala mintala. E o conditie care poate fi cel
mai potent declansator pentru initierea tratamentului. Indivizii care au etichetat situatia ca
si boala mintala dupa analiza controlata pentru comportamentele descrise , erau de cinci ori
mai probabili sa raporteze probabilitatea violentei. Aceasta eticheta, impreuna cu evaluarea
copilului-vinieta ca si periculos pentru altii (dar nu pentru sine), a dublat probabilitatea ca
publicul sa sustina utilizarea constrangerilor. Consistente cu informatiile stranse de la adultii
cu probleme mintale, aceste rezultate continua sa reflecte atitudini negative catre persoanele
presupuse a avea probleme mintale. Altceva ce a reiesit in mod clar din aceste analize era
faptul ca caracteristicile sociodemografice nu ofereau substitute puternice pentru credintele,
valorile culturale sau normele publice.
In ceea ce priveste limitarile, acest studiu a intrebat doar de constrangerea legala si nu a
explorat ceea ce e denumit constrangere informala, in afara legii sau ascunsa. De
asemenea, nu s-a adresat reactiilor agentilor posibili de constrangere (familie, profesori sau
alti educatori si politia).
Concluzii
Analizele de la NSS-C sugereaza ca publicul din Statele Unite stigmatizeaza copiii cu
probleme mintale. In mod particular in ceea ce priveste depresia, publicul e probabil sa
atribuie periculozitate tinerilor si sa aprobe folosirea constragerii pentru tratament. Totusi, mai
mult decat stigmatizarea e evident. Mai mult din public sustine folosirea medicilor, chiar si
prin mijloace legale, pentru a se asigura ca copiii cu astm primesc ingrijiri. Aceste descoperiri
subliniaza ingrijorarea publica cu privire la parinti si responsabilitatea lor.
Hannigan si Cutcliffe sustine ca politicile si cadrele legale ce tine de acordarea ingrijirilor
medicale pentru bolile mintale au un grad crescator de aprobare a constrangerii al nivel
golbal. In plus, Anthony a fost de acord ca sistemul de ingrijire al bolilor mintale nu se poate
indrepta catre un model de recuperare sub un climat de constrangere. Daca acesta e cazul,
nevoia de a intelege viziunea publicului ingrijitorilor si clientilor in ceea ce priveste
constrangerea si legatura ei cu perceptia periculozitatii e o problema presanta. Precum nota

Solomon, conscintele valorilor concurente intre a conserva autonomia individuala si a


proteja indivizi vulnerabili devine tot mai vizibila. Niciunde nu poate fi asta mai
importanta decat in cazul copiilor si adolescentilor cu probleme de sanatate mintala.
Tabel 3 Viziunea publica asupra periculozitatii si nevoii de constrangere, dupa tipul de
problema al copilului, de la Studiul National pentru Copii Stigmatizati, 2002
Problema copilului
ADHD
Depresie
(N=289)
(N=314)
Element si raspuns
Periculozitate
Violent fata de altii
Deloc probabil
Putin probabil
Oarecum probabil
Foarte probabil
Violent fata de sine
Deloc probabil
Putin probabil
Oarecum probabil
Foarte probabil
Constrangere
Vizita fortata la clinician
Nu
Da
Tratament medicamentos
fortat
Nu
Da
Spitalizare fortata
Nu
Da

Astm
(N=256)

Probleme zilnice
(N=293)