Creveti Amano - Caridina multidentata,

se numara printre cei mai populari creveti pentru acvariu, fiind depasiti

ca si popularitate doar de crevetii Red Cherry. Denumirea de Amano Shrimp provine de la renumitul acvarist
Takashi Amano care ii foloseste frecvent pe post de mancatori de alge in acvariile sale.

Totusi putina lume stie ca aceasta specie este foarte greu de reprodus si de fapt marea majoritate a crevetilor
Amano care sunt comercializati provin din salbaticie. Unii acvaristi mai experimentati au reusit sa reproduca aceasta
specie in captivitate, insa cazurile sunt destul de rare.
Cauzele mortii acestor creveti sunt multiple. Cel mai adesea acesti creveti mor din cauza stresului cauzat de
conditiile de transport din salbaticie pana in acvariul dumneavoastra si de lipsa unei perioade de acomodare cu
conditiile in care sunt pastrati. O alta cauza este lipsa hranei. Multi necunoscatori cred ca acesti creveti se descurca
cu algele gasite prin acvariu si nu au nevoie de alta sursa de hrana. Acesti creveti trebuie hraniti (mai multe detalii la
sectiunea Hranire).

Hranirea: puteti sa hraniti crevetii Amano ca si orice alta specie de creveti. Fiind creveti de dimensiuni mari acestia
au nevoie de o sursa suplimentara de hrana pe langa algele din acvariu. Puteti sa ii hraniti cu orice: de la hrana
speciala pentru creveti cu continut ridicat de alge si vegetale pana la spanac fiert, felii foarte subtiri de zucchini,
dovleac sau castraveti. Este foarte important ca in cazul in care ii hraniti cu legumele mai sus amintite, feliile sa fie
foarte subtiri si sa fie indepartate resturile in cel mult 24 de ore deoarece acestea vor incepe sa se mureze.
Reproducerea: Dificultatea reproducerii acestei specii este datorata faptului ca in stadiul larvar aceasta specie are
nevoie de apa salmastra (apa cu o salinitate redusa). Multi acvaristi nestiind acest detaliu important, se mira de ce
nu apar pui in acvariu in conditiile in care femela are burta plina de icre o perioada buna de timp. Din icrele
crevetilor Amano ies larve care plutesc libere prin acvariu. Acest lucru ii deosebeste de alte specii de creveti care
nasc pui in miniatura.
Am sa va prezint in cateva randuri etapele si conditiile care trebuie respectate pentru a putea reproduce aceasta
specie. In primul rand aveti nevoie de un acvariu de 150l in care sa puneti crevetii maturi la reprodus. Ca si metoda
de filtrare este recomandat buretele bolborositor. In privinta parametrilor apei este de dorit ca pH-ul sa fie cat mai
aproape de neutru, iar temperatura sa fie de 24-25 C. Ca si hrana este recomandat sa folositi pelete si ocazional

hrana cu un continut ridicat de alge. O alta sursa de hrana proaspata care trebuie asigurata sunt algele paroase
care trebuie sa fie intr-o cantitate mai mare decat cea pe care pot sa o consume locatarii acvariului.

In scurt timp masculul se va urca pe ceafa femelei si procesul de reproducere incepe. In cateva zile se vor putea
observa icrele in burta femelei. Unele carti de specialitate afirma ca la o singura depunere femela care 2000 de icre,
dar unii acvaristi care au reusit sa reproduca aceasta specie afirma ca nu cara de obicei mai mult de 4-500 de icre.
Acestea au o culoare asemanatoare cu cea a muschilor din acvariu, dar treptat se transforma intr-un crem aproape
de alb. Timp de 5 saptamani femela va cara icrele pe care le va misca cat mai mult pentru a le oxigena si pentru a
le proteja de ciuperci. Dupa aceste 5 saptamani, din icre vor iesi larvele care sunt phototactice (trag spre lumina).
Astfel veti putea folosi o sursa de lumina spre care se vor indrepta toate larvele pentru a va inlesni operatia de
mutare a larvelor in apa sarata.
ATENTIE!!!NU mutati femela in apa sarata inainte de a iesi larvele din icre. Chiar daca aceasta supravietuieste in
ape cu o salinitate ridicata, icrele nu vor mai ecloza in apa sarata si din acestea nu vor mai iesi larvele.

Larvele nu au nevoie de un acvariu foarte mare, 10l fiind suficienti pentru o perioada indelungata de timp. In acest
acvariu in care veti introduce larvele trebuie sa aveti o salinitate apropiata de 35ppm, orice valoare mai mica de
30ppm fiind periculoasa chiar daca unele carti recomanda cresterea larvelor intr-o apa cu salinitate de 17ppm.
Temperatura este bine sa fie apropiata de 25C, temperaturi mai mari incetinind procesul de dezvoltare al larvelor.
Totodata lumina trebuie lasata aprinsa non stop, fiind recomandata si aplicarea unui autocolant negru pe laterala
mare din spate si pe fundul acvariului pentru a stimula larvele sa inoate. Un alt lucru important este aerarea
acvariului care nu trebuie sa fie nici prea mare pentru ca va agita prea mult apa din acvariu, dar nici prea scazuta

pentru ca se va forma acel biofilm la suprafata apei, iar larvele care nu au mai mult de 2mm se vor lipi de acel
biofilm si vor muri.
Hranirea larvelor: cea mai dificila perioada este prima saptamana cand trebuie sa le asigurati o hrana cat mai fina
ca sa o poata consuma. Se pare ca o solutie foarte eficienta este drojdia de bere. Adaugata in cantitati mici de 4-5
ori pe zi aceasta nu doar ca ofera o sursa de hrana ci si incurajeaza aparitia apei verzi care va va scapa de o parte
din grijile hranirii acestor larve. Dupa cateva saptamani puteti sa incepeti sa ii hraniti chiar cu hrana speciala pentru
crevetii si animalele marine pe care sa o maruntiti cat mai bine.
Nu este recomandat insa sa ii hraniti cu artemia care se dezvolta si ea in apa sarata. Desi crevetii vor consuma
aceasta hrana, in scurt timp artemia va deveni prea mare pentru a putea fi consumata de acestia si va incepe sa se
reproduca, larvele de artemia fiind intr-o permanenta concurenta cu crevetii pentru hrana.
Mutarea puilor in apa dulce: dupa 30-40 de zile, o mare parte din creveti au trecut de stadiul larvar si au o lungime
de 6-7 mm. In mod normal la 50 de zile dupa eclozare se poate incepe mutarea lor in apa dulce. Incepeti doar cu
cativa creveti de proba pentru a va asigura ca ii puteti muta pe toti in siguranta in acvariul cu apa dulce. Pentru o
rata cat mai mare de succes este recomandat sa scadeti treptat salinitatea pana la valoarea de 17 ppm, iar apoi ii
puteti muta in acvariul cu apa dulce. Doresc insa sa va atrag atentia ca aceste durate pot diferi de la caz la caz,
cresterea crevetilor in conditii nepotrivite (salinitate prea scazuta, hrana insuficienta sau de proasta calitate,
temperatura prea ridicata) marind aceste durate, chiar dublandu-le.

Esenta de orient foarte tare

Din solzii obletilor se trage asa-numita esenta de Orient. Cum se scot din balta, obletii se curata de solzi
si snt expediati la fabricile din Paris si Viena. Fabricile din Germania, nainte de razboi, trimeteau la noi
lucratori n Delta ca sa pregateasca pe loc esenta. Solzii se pun 24 de ceasuri n apa sarata, dupa care
se spala cu alcool, apoi se trateaza cu amoniac. Pe fundul vaselor se depun niste fluturasi subtiri argintii,
neatacati de amoniac, ca un soi de clei; aceasta este esenta de orient, care se poate ntinde pe sticla. Cu
ea se fabrica margelele care imita margaritarele . La nceput, n Franta, se ungea pe dinafara cu acest
clei de peste, bobite de gips, capatndu-se-spre bucuria femeilor care voiau sa para bogate - minunate
imitatii de margaritare. Nu e vorba ca de multe ori dorinta de lux se sfrsea cu scene comice, caci n
caldura dansului cleiul se muia, iar margaritarele false ramneau lipite de piele. Abia mai trziu i-a venit n
minte unui fabricant de matanii din Paris, sa unga pe dinauntru margelele de sticla. si astfel s-a ajuns la
fabricatia de azi, din care se capata asa de bune imitatii, nct numai un cunoscator le poate deosebi de
margaritarele adevarate. Nu e vorba ca nici aceste imitatii nu snt prea ieftine, caci pentru a capata un
gram de esenta, trebuie cel putin 40 - 50 de obleti.

PEsTII DIN BLI sI IAZURI

Nu e ochi de apa statuta, cu o viata mai ndelungata, care sa nu aiba n el un soi-doua de
pesti. Baltile din calea apelor curgatoare mari, cu apa mereu primenita ca si iezusoarele din calea

priaselor lenese din regiunea dealurilor, asa cum snt n nordul Moldovei de o parte si alta a
Prutului, formeaza orasele, satele si catunele n lumea pestilor. n baltile mari, legate de Dunare
sau de rurile mai late, pe lnga plebea, aceea care se gaseste oriunde, traiesc pesti de soi, cum e
suducul sau chiar pastruga; n iazurile mai mari si duc viata crapii si stiucile, specii iarasi
privilegiate, nobile;n ochiurile de apa miloase, mici, calcate de vite, traiesc pestii fara pretentie,
care se multumesc cu orice mediu, cum e carasul, linul, chiscarul. Din toate nu lipsesc pestisorii
mici: plevustele, porcusorii, obletii, victimele celor mari, speciile de osnda; foiesc oriunde, caci
se nmultesc ca mustele, ducndu-si viata ntre grija zilnica de trai si paza sa nu cada n gura altui
peste mai mare. Nu e nici o deosebire ntre lumea din ntunerecul apelor si acea de pe pajistile
care le nconjoara, din cetatea papuristei ori acea zidita din piatra. Carnivori snt pretutindeni;
egoisti, multumiti ca au ce mnca fara sa faca nici rau, nici bine, de asemenea, ca si multimea
fiintelor marunte, hranindu-se cu ce ramne de la ceilalti, furisndu-se sa nu vie n calea lor,
urmariti, dispretuiti si care nu se razbuna dect prin puzderia puilor ce scot n fiecare an. Se
ntmpla cteodata ca prin numar mare nving, sorbind picatura cu picatura, pe nesimtite, hrana
celor mari, a caror dominare se restrnge din ce n ce.
Unul din cei mai mici pesti de la noi, mai mult al nostru dect al oricui, caci nu se gaseste
dect n baltile din bazinul Dunarii, este pietroselul[1] (Umbra krameri). ncolo, n Europa,
nicaieri nu traieste. Rar cnd ajunge ct un decimetru; acestia snt uriasi; de regula snt cu mult
mai mici. si duc viata oriunde este un ochi de apa cu buruieni multe.
n schimb e unul din cei mai frumosi pestisori, caci peste solzii sai cafenii, aproape negri
pe spate si galbii pe burta, se asterne o promoroaca din pricina careia solzii capata ape variate,
stralucitori, mai mult batnd n violet, asemenea colorilor de pe o besica de cafea. Pete mascate,
neregulat azvrlite pe trup, ca si un rnd de pete pe notatoarea de la coada si cea de pe spate i
maresc farmecul mbracamintii. Mai are un obicei deosebit. Se misca, ai putea zice, mergnd.
Aripioarele parechi, corespunzatoare membrelor de la celelalte animale, le misca pe rnd.
Nici plevusca (Leiicaspius dehtneaius)[2] nu e mai mare; peste universal, se afla oriunde
e un ochi de apa, cu cteva buruieni.
Fig. 163. Plevusca-de-balta (d.C. Molas, refacut de M.s.).
Cu solzii mascati argintii, cu o dunga negrie n lungul trupului, mica, a fost socotita multa
vreme drept pui de peste. Pe ct e de mica, pe att nsa si ngrijeste bine de oua. Femeia le
depune n jurul buruienilor din balta, iar barbatul sta si mereu le loveste cu trupul, cu coada, ca
nu curmva sa se prinda pe oua vreun spor de ciuperca. Se ncumeta sa le apere chiar de alti pesti,
daca i merge si daca musafirul nepoftit nu lasa gndul de a m 858f55i nca icrele, apucnd de
coada pe pazitor. La fel si palamida-de-balta (Pungitius platygnsirr )[3], un drac nici ct degetul
cel mic de la mna, dar care nu se teme nici de stiuca. Are ac de cojoc pentru oricare s-ar ncerca
sa-i guste carnea; tine minte ndraznetul cte zile va trai, ba spune si celorlalti usturimea ce a
simtit-o n gura, cnd a apucat plevusca de mijloc.
Are o nfatisare nu tocmai blnda; pare ca-i ninge si-i ploua mereu, pare ca n orice
notator vede un dusman. Strns la coada, terminat cu o aripioara ca o frunza de palmier-evantai,
ncolo are forma unei sageti. Dupa cum uneori sageata are crestaturi n afara de vrf, ca sa rupa

carnea cnd va fi trasa din rana, tot asa si pestisorul acesta are de-a lungul spinarii vreo 9 spini
zdraveni, rari, neuniti, adevarati dinti, de ntepatura carora se teme oricine. Alti doi spini snt si
pe burta; unul aproape de gt, altul naintea aripioarei dindarat. L-ar prinde n gura bucuros un
biban, ori o stiuca dar si teme pielea, caci stie patarania vreunui stramos ori prieten de ai lor. si
orict de proasta ar fi socotita stiuca, de se zice n rs: Cap de stiuca, casa boiereasca tot cu
atta pricepere a nzestrat-o natura, ca sa nu se faca de rs, murind cu o palamida n gura. Caci
pestisorul acesta mic are obiceiul ca se anina de cerul gurii, cu spinii de pe spate, de nu o mai
poate scoate nimeni, nu se lasa cu una cu doua sa fie nghitita.
Dar nu are numai spini, ci si un scut; pe pntece, de la gusa n jos are cteva oase, asa
unite nct apara partea moale; scutul este n legatura cu cei doi spini, ventrali, arme teribile. Cnd
e linistita, spinii de pe spate, snt culcati ndarat n lungul spinarii; ceilalti de pe burta snt si ei
lipiti de corp. Cum e mta cu ghearele ascunse, cnd toarce lnga vatra, asa e si plevusca. Este
zadarita sau vede dusmanul? spinii snt ridicati, gata sa intre n slujba. si nu snt numai niste spini
luciosi, ca si cei de holera bunaoara, ci zimtuiti pe margine, adevarate fierastraie taioase.
Starea ei sufleteasca se tradeaza dupa spini si dupa coloratia trupului, caci e lucru stabilit
ca la mnie si schimba culoarea, de nici nu se recunoaste.
Dupa nfatisare este si caracterul. E peste bataios, hartagos, lucru mare, nu numai cu altii
care se tem de dnsul, asa mic cum este, ci chiar ei ntre ei. E o placere sa-i vezi n acvariu, cum
se urmaresc, cum si ndreapta sulitele unul spre altul, cum cel nvins fuge de se ascunde ntr-un
colt, iar cel nvingator, ca un buhaies, nu-si gaseste loc pna ce-i trece mnia.
Traieste n toate apele noastre statatoare; nu-i place marile adncuri, ci cauta tot marginea
apelor cu buruieni, cu stufaris, unde si duce viata n crduri numeroase.
O ruda a lui apropiata (Gastcrosteus aculealus)[4], foarte obisnuit n apele din restul
Europei, la noi nu traieste dect n apa salcie din lacurile de pe lnga Mare. n Razelm se afla n
mare numar. Are un obicei pasaresc; si face cuib. Cei ce l-au vazut si urmarit n lucrarile sale de
zidarie au ramas uimiti nu numai la rabdarea si ndaratnicia la lucra, dar de simtul lui
arhitectural, care ntrece chiar pe al multor pasari. si sa se gndeasca oricine la greutatea acestui
peste, pentru ca sa lucreze numai cu gura.
Fig. 164. Cuib de Gasterosteits aculeatus (d. refacut de M.s.).
Pasarea poate sa se mai ajute si cu degetele de la picioare, pestisorii nu are nimic dect
botul lui. Pasarea, unde a pus paiul, unde ramne, caci si cauta un loc adapostit, chiar de vnt;
pestele are de luptat si cu apa, care nu e linistita. Cu truda, si face mai nti loc n mlul de pe
fund, o gropita cam ct o jumatate de ou. Apoi, harnic aduna fire de alge si cu botul vine si le
ntepeneste n ml. Alt fir si alt fir, mereu aduna, le pune unul peste altul, le ncheie cu un soi de
suc ce se scurge din niste ghinduri2 de pe pntece, pna cnd face dusumeaua. Mereu cara fire, le
mpleteste, de face paretii si apoi acoperisul. Lasa loc pentru o deschidere prin care trebuie sa
intre femeia; de cele mai multe ori snt doua deschideri, nct cuibul seamana cu un mic manson.
Nu se multumeste numai sa aduca si sa lipeasca algele, frunzele, paiele, tot ce gaseste prin apa.
Are si gust. Vede ca un fir e mai lung, ca astupa intrarea. l scoate, l asaza sa stea bine. si n

vremea aceasta de 2 - 3 zile e nervos lucru mare. Nu sufera sa se apropie alt barbat de cuib;
duelul e gata, caci spre deosebire de unele pasari, barbatul este zidarul. Femeia nici macar nu da
pe ia locul unde va pune icrele, ci-si cauta de hrana, linistita. Dupa ce a terminat casa, se
schimba. Din bataios ce era, devine mielusel. Hainele de lucru le leapada, mbracndu-si haina de
nunta, cu colori mai vii, mai pe placul femeii. Pe cnd mai nainte chiar daca femeia ar fi vrut sa
traga cu coada ochiului la ncaperea ce i se pregateste, un pinten n coasta ar fi convins-o repede
sa nu se amestece unde nu-i fierbe oala. Dupa ce s-a terminat cuibul, dimpotriva, ea face pe
suparata. Barbatul o pofteste frumos, si arata mestesugul de a nota, da trcoale facnd fel de fel
de figuri n jurul ei, ca ntr-un cadril, pna ce o ademeneste. De ndata ce se apropie de cuib,
politicos, o pofteste sa se vre n odaia de iarba. Cum si-a vrt botisorul, a devenit barbatul iarasi
hursuz. Daca cumva femeia se razgndeste, ori nu-i place ncaperea, nu mai are ncotro. O
lovitura de spin n coasta, i arata ca s-a trecut cu gluma. Trebuie sa-si lase icrele n cuib. Nu
pune multe, ci numai 60 - 80, ct un fir de mac. Daca ar fi sa le lepede n apa, ar da dintr-nsa mii
si mii. Asa, avnd un cuib, ouale snt ferite de alti pesti; ea n-are nevoie sa poarte un sac plin de
icre.
Dupa ce femeia a lepadat ouale, e lasata sa-si caute de treaba. Paza oualor cade tot n
grija barbatului. El e closca. Se pune pe straja si vai de pestele care ar avea pofta sa guste oua de
plevusca. Nu lasa sa se apropie nici chiar mama, daca ar pali-o dorul sa vada icrele ce le-a pus n
cuib. Sta asa barbatul de straja 2 - 3 zile, nu e numai politist, ci totodata bun parinte, caci ct
pazeste la gura cuibului nu sta degeaba, ci mereu da din notatoare ca sa mprospateze apa si sa
treaca necontenit oxigen peste oua. n sfrsit, din fiecare ou iese cte un pestisor. Alta grija pe
capul tatalui; sa nu cumva sa-i scape din cuib vreun pui ca sa cada n gura dusmanilor, caci
atunci degeaba toata cazna.
Fig. 165. Obletul (10-15 cm) (A., refacut de M.s.)
si nu e lucru usor sa pazesti attia copii zburdalnici, dornici sa iasa mai degraba n lume.
Chiar cnd unul mai zglobiu nu vrea sa stie de frica parinteasca si-si ia talpasita, repede e apucat
de dupa ceafa si adus ndarat acasa. n sfrsit, cnd socoate parintele ca spinii snt destul de tari,
ca sa se apere singuri, i lasa sa se zburataceasca. Cu aceasta s-a terminat grija lui. Poate acum,
linistit ca si-a facut datoria de parinte, sa-si caute odihna.
Scopul si l-a ajuns. Neamul ghidrinilor nu piere. Dimpotriva, copiii snt asa de bine
paziti, nct umplu iazul si uneori nu mai au ce mnca. Natura ngrijeste singura ca un neam de
fiinte, ntr-un spatiu restrns, sa nu se nmulteasca n dauna altora. Snt ani si locuri unde
ghidrinii, nmultiti din cale afara, pier cu miile.
n lumea celor mici si numerosi gasesti de multe ori lucruri mai interesante si mai
curioase dect ntre cei mari. Obiceiurile lor snt mai variate; nici nu stii la ce folos ti pot fi la
urma toate. Iata, asa este cu obletul (Alburnus alburnus)[5], un pestisor obisnuit din apele
noastre. Se ntlneste pretutindeni: n Dunare cu lacurile sale, n limanurile de linga mare, n
lacurile din interiorul tarii, mai n toate rurile unde este apa mai din belsug. E cunoscut de toata
lumea fiind bun, prajit, cnd e dat la restaurante sub numele de tritori. E un peste caruia nu-i
place sa traiasca singur; unde-i vezi, trece n crduri, mai ales ca se tine tot spre fata apei si

straluceste pare ca este de argint. Are pna si ochii argintii. E usor de curatit, caci solzii mari se
desprind lesne. Are niste aripioare asa de stravezii, pare ca snt o abureala.
E elegant ca forma, vioi n miscari si nu are drept arma de aparare contra numerosilor sai
dusmani - dintre pesti e poate cel mai urmarit - dect tocmai vioiciunea. Cteodata ca sa scape de
vreo stiuca, sare deasupra apei, pierzndu-si urma.
Snt mai nervosi, mai zglobii, n vremea cnd si leapada icrele, prin luna lui Mai, purced
la drum n crduri numeroase spre marginea iazului cu apa mai calda si cu multe buruieni;
femeile snt -asa de grabite sa-si lase icrele, nct chiar cnd snt prinse n crsnic, nu mor pna ce
nu-si desarta sacii cu oua.
Pe ct snt de putin cautati pentru mncare, fiind marunti - rar ajung ct 2 decimetri - si
ososi, pe atta snt de importanti pentru ca au dat nastere la o industrie foarte rentabila. Multe
femei poarta pe ele ceva din obleti, cu mngierea ca poarta margaritare.
Din solzii obletilor se trage asa-numita esenta de Orient. Cum se scot din balta, obletii se
curata de solzi si snt expediati la fabricile din Paris si Viena. Fabricile din Germania, nainte de
razboi[6], trimeteau la noi lucratori n Delta ca sa pregateasca pe loc esenta.
Solzii se pun 24 de ceasuri n apa sarata, dupa care se spala cu alcool, apoi se trateaza cu
amoniac. Pe fundul vaselor se depun niste fluturasi subtiri argintii, neatacati de amoniac, ca un
soi de clei; aceasta este esenta de orient, care se poate ntinde pe sticla. Cu ea se fabrica
margelele care imita margaritarele.
Se zice ca Chinezii, acesti maestri n multe mestesuguri, cunosteau de multa vreme
ntrebuintarea solzilor de obleti. La Venetieni s-a facut o lege care oprea imitarea margaritarelor,
caci se nsela lumea.
La nceput, n Franta, se ungea pe dinafara cu acest clei de peste, bobite de gips,
capatndu-se-spre bucuria femeilor care voiau sa para bogate - minunate imitatii de margaritare.
Nu e vorba ca de multe ori dorinta de lux se sfrsea cu scene comice, caci n caldura dansului
cleiul se muia, iar margaritarele false ramneau lipite de piele. Abia mai trziu i-a venit n minte
unui fabricant de matanii din Paris, sa unga pe dinauntru margelele de sticla. si astfel s-a ajuns la
fabricatia de azi, din care se capata asa de bune imitatii, nct numai un cunoscator le poate
deosebi de margaritarele adevarate. Nu e vorba ca nici aceste imitatii nu snt prea ieftine, caci
pentru a capata un gram de esenta, trebuie cel putin 40 - 50 de obleti.
Cnd pescuieste cu crsnicul, prinzi porcusori, obleti, dar nu se poate sa nu fie amestecata
printre ei si vreo b1ehnita[7] (Rhodeus sericeus amarus). Nu-i vorba ca pescarul nu e prea
bucuros de ea; are o carne amarie si de aceea nu e cautata. Ai luat-o drept un pui de crap sau mai
degraba un carasel, neajungnd nici macar un decimetru n lungime. Ca si carasul, acest pestisor
este turtit lateral, dar nu asa de disproportionat nct sa semene cu un romb. E mai zvelt ceva, iar
aripioara de pe spate e mai ngusta mult dect a unui carasel. Pe spinare este ca mai toti pestii,
cenusiu-verzui; pe de laturi nsa e ca poleit cu argint, iar dinspre coada e trasa pe mijlocul
trupului o dunga verde ca de smalt. Aceasta e haina lui obisnuita.

Fig 166- Blehnita (6-8 cm) refacut de M.s.).

Haina de nunta - prin luna lui Mai - este mult mai bogata. Pare ca e acoperit atunci cu o
zale cu solzi de otel, asa nct pe trupul lui e o irizatie bogata.
Dunga dinspre coada pare ca e de smaragd, iar pe piept si pe burta devine portocalie. Are
haina cea mai frumoasa din toti pestii apelor noastre, din care cauza este cautat pentru acvariul
din odaie.
Dar nici femeia nu se lasa mai prejos, desi mbracamintea ei, e drept, ramne mai stearsa.
n schimb are un obicei curios. Pe vremea cnd leapada ouale, i creste un tub lung ntre
notatoarea dindarat si parechea cea de pe urma de aripioare[8]. Prin ajutorul lui ea pune ouale n
trupul unei scoici de ru, care sta nfundata n ml si numai cu capul dindarat al trupului mai
cascat.
n ncaperea scoicii, pestisorii iesiti din oua gasesc nu numai adapost, dar prin curentul de
apa pe care-l trage scoica pentru dnsa, le vine si pestisorilor aer si mncare. Se ntelege ca nu e
placut pentru scoica, de a avea n camera ei respiratorie asemenea musafiri suparaciosi, caci
oricum, copiii snt copii si nu stau linistiti. Chiar cnd ncearca scoica sa scape de ei, nu poate,
pentru ca mama natura le-a facut un guleras la gt si doi negei, cu care se proptesc printre
branhiile scoicii si nu pot fi cu una cu doua dati afara. Cnd le-a venit sorocul si au crescut ct
trebuie, ies ei singuri, de buna voie. De altfel rasplatesc serviciul ce le-a facut scoica, caci si puii
acesteia, cnd snt mici, se anina de pntecele unei blehnite, stnd n pielea ei ctava vreme, pna
ce se dezvolta si o parasesc de buna voie. E unul din numeroasele servicii reciproce ce-si fac
animalele ntre ele chiar apartinnd la neamuri diferite.
Dupa ce se ndeplineste rostul de mama, tubul prin care a pus ouale se nchirceste,
barbatul si ia si el din noua haina obisnuita de dinainte de nunta. Prin blehnita latita, dar micuta,
se poate trece la pestii cei mari, cu forma tot latita. Asa e platica (Abramis brama)[9] care nu
lipseste... de pe masa [...] cnd tot romnul mannca peste, caci se gaseste n mare cantitate n
orice balta, ca si spre gura rurilor mai mari.
Numele i arata forma; are trupul turtit dintr-o parte n alta, desi e ceva mai lung dect
carasul. Pe cnd carasul, bunaoara, este cel mult de doua ori mai lung dect lat, platica este
aproape de 3 ori mai lunga. Din cauza aceasta pare ceva gheboasa, nu cum e crapul, caci si linia
pntecului e tot una de curbata ca si a spatelui. Are capul mic, cu buza de jos mai rasfrnta.
E mbracata ntr-o zale de solzi, care se schimba la culoare nu numai dupa locul n care
traieste, dar si dupa vreme. Uneori e negrie pare ca e afumata, cnd lacul e mai mlos; de regula e
argintie pe de laturi si verde cenusiu pe spate. Se gasesc, ca si la crapi, exemplare cu totul
rosietice.
n vremea nuntii, ca mai toti pestii, si schimba haina, devin cu colori mai intense si
capata un soi de cosuri galbui peste tot corpul, dar mai ales pe bot; uneori asa snt de multi nct
pare ca are rapan[10].

Ceea ce se vede bine la acest peste este asa-numita linie laterala; plecnd de deasupra
urechii, cam de la ceafa, ea formeaza ca o dunga de creion trasa pe mijlocul trupului, cu ndoitura
spre burta. Nu e o podoaba de mbracaminte,, o dunga mai neagra ca la soprle ori salamzdre. E
un organ de simt. Nervii snt mai dezvoltati de-a lungul ei, sfrsindu-se ntr-un soi de paharele
pline cu un suc cleios si n legatura cu exteriorul prin pori. Ce simt anume reprezinta nu e nca
hotart, n orice caz e un al 6-lea simt, care, foarte cu putinta, i da de stire pestelui de apasarea
apei, deci de adncime, de puterea curentului;: poate sti cnd trece din iaz n ru. Ca e asa, e faptul
ca la pestii din adncimea marilor linia laterala e mai dezvoltata, dupa cum si mormolocii de
broasca, ct stau n apa, capata un soi de linie laterala. Acest simt este, deci, n legatura cu
mediul[11].
si platica face drum de nunta. Ea cauta locurile cu buruieni, spre marginea apelor. n
frunte noata o femeie mai batrna, mai plina, apoi altele mai tinere, urmate de barbatii cu
cosurile pe piele. Se tin n crduri si asa de a-proape de fata apei nct cu spinarea lor fac valurele.
n vremea aceasta pestii snt sensibili, si speriosi. Fug la cel mai slab zgomot, n Suedia era odata
obiceiul ca pe vremea cnd platica nunteste sa nu se sune clopotele la bisericile de pe lnga tarm,
ca le sperie si nu mai leapada icrele.
Femeia depune 2 - 300 000 de oua, din care ies repede puisori. Cu toti dusmanii care i
au, se nmultesc din cale afara; avnd carnea gustoasa, macar ca e cu multi spini, fiind si
numeroase, avnd uneori si o greutate de 4 kg, se prind n mare cantitate. Numai din baltile
Dunarii s-au scos ntr-un an peste 150 000 kg.
Fig. 167. Sabioara (30-40 cm) (A., refacut de M.s.).
De altfel ca si crapul, platica poate sa aiba variatii multe, ca forma si coloare, dupa cum
pot exista si corcituri de platica si ocheana. Cu greu deosebita de platica este batca (Blicca
bjorkna)[12], cuprinsa la un loc de popor sub numele de albitura, mai ales cnd e sarata. Traieste
n baltile Dunarii, la un loc cu platica, putndu-se recunoaste mai mult dupa capul scurt ca un
triunghi adaugat trupului latit. Se prinde lesne la undita, fiind lacoma din cale afara, iar n
perioada fierbintelii, cnd leapada icrele, o poti prinde cu mna, asa e de nepasatoare de pericolele
ce o nconjoara.
Daca batca e greu de recunoscut, sabioara (Pelecus cultratus)[13], dupa cum o arata
numele, se cunoaste ndata, prin forma ei de scrumbie, prin spatele n linie dreapta, asa nct
capul pare dat ndarat. Se mai recunoaste
lesne si prin linia laterala, care pare ca e o jucarie de copil trasa cu carbunele pe Aceasta
linie nu la toti pestii, n linie dreapta, de-a lungul mijlocului. ncepnd de la ureche se lasa n jos
pe subsuoara aripioarei de dina-nte, n forma aripii de rndunica, apoi trece, facnd coturi, de-a
lungul pntecului, pna la coada. si la mbracaminte e mai oachesa; pare ca e mbracata cu solzi
de otel oxidat, albastrii.
E raspndita n apele Dunarii si a baltilor sale si nu mai traieste n Europa dect n apele
care dau n Marea Baltica. Nu e un peste prea cautat, desi poate sa aiba si 1 kg greutate; n

schimb fiind uneori mult din cale-afara se prinde cu navoadele si se sareaza n butoaie, la un loc
cu platica, batca si ceilalti pesti pentru nevoiasi.
Dintre toti pestii din balti, cel mai cunoscut, desigur, este carasul sau caracuda (Carassius
carassius)[14]. E asa de mult n apele noastre, nct se pescuieste n cantitati mari si e mai ieftin.
Nu are o carne neplacuta la gust. Dimpotriva, cnd nu miroase prea tare a ml e tot asa de
gustoasa ca si a crapului, numai ca e cu prea multe oase, si trebuie mncata mai cu bagare de
seama.
Nu e pretentios; traieste oriunde. Toate iazurile, ca si lacurile mai mari snt pline de
carasi. E tovarasul crapului, cu care se aseamana ceva la coloare, fiind verde-cafeniu pe spate, cu
un luciu metalic, cnd e scos din apele prea miloase este chiar aproape negriu. Nu poate fi nsa
confundat cu crapul nu numai pentru ca are gura mica si buze subtiri, ca nu are musteti, dar mai
nainte de toate are trupul prea lataret, numai bun sa fie prajit la tava. Nu ajunge niciodata
dimensiunile crapului; rar, cnd i merge bine, poate fi lung de 30 cm. De regula e ca un romb,
cam pe ct de lat pe atta de lung.
Se hraneste cu ce poate, ca si crapul; de aceea nu e prea bun tovaras, caci cnd se
nmulteste din cale-afara, i devine un concurent periculos. E, nsa, si mai putin pretentios dect
crapul, mai ales n privinta curateniei. Poate sa stea ziulica ntreaga ntins n namol. Hrana are, de
dusmani nu se teme, caci l apara coloarea. i e bine ca si porcului n baltoace. Fiind ruda de
aproape cu crapul, lepadnd icrele cam prin aceleasi locuri, nu rar se ntmpla corcituri, iesind
pesti care au mici mustati, dar gura tot mica, iar la trup ceva mai nalt dect crapul si, deci, parnd
mai lung dect carasul.
Chinezii, mesteri n arta de a domestici animalele si a crea rase variate, dupa cum
Japonezii snt mesteri n nchircirea copacilor, au ajuns sa capete carasi rosii[15], pestii aceia care
se tin prin borcane de sticla prin case si care fac placerea copiilor n apele Cismigiului. Cu
rabdarea caracteristica lor, Chinezii au capatat fel de fel de forme de pesti rosii, dupa cum de
altfel si europenii au capatat fel de fel de hulubi ori de vaci. Prin anumita alegere a prasliei, prin
supunerea la anumite conditiuni, se zice ca pot scoate forme dupa comanda, iar exemplarele cele
mai rare ori mai frumoase se platesc scump, cum se plateste vreun orhideu ori vreo lalea cu o
coloare mai neobisnuita.
Ceva mai deosebit la nfatisare, dar tot asa de raspndit este linul (Tinea tinea)[16].
Cnd se trage cu navodul n orice iaz, stiuca poate sa lipseasca, dar lin si caras numai cnd
s-a strpit samnta pestilor. E mai putin pretentios dect carasul, fiind cel de pe urma care moare,
cnd iazul s-a prea mlit. La nfatisare mai degraba se apropie de stiuca, avnd trupul prea putin
turtit lateral si acoperit cu solzi marunti, netezi nvaliti peste tot cu o pielita subtire, baloasa. De
aceea e greu de grijit; nu se rade cu cutitul ca ceilalti pesti, ci se prleste cu clestele nfierbntat.
Numai asa se jupoaie pielita de deasupra si se pot lua solzisorii care stralucesc sub ea, ca niste
fluturasi. E n coloarea mlului, cenusiu-verziu, uneori chiar negriu. Coada e lata, iar notatoarea
de la capatul ei pare ca o matura. O ngusta aripioara, destul de lunga pe spate, o alta pe pntece
aproape de coada, n afara de celelalte doua parechi, departate una de alta, i formeaza podoaba
trupului.

Se hraneste cu tot ce gaseste n cale: moluste, buruieni. Cnd nu le are, nghite, ca si rima,
mlul de pe fundul apelor, bogat n substante organice putrezite. Ca urmare, se prinde lesne la
cosurile de rachita n care se pune o bucata de mamaliga.
Fig. 168 Guvide-de-balta (15-20 cm) (A., refacut de M.s.).
Ducndu-si viata n mlul n care sta ascuns mai toata ziua capata la urma un miros
neplacut de namol, ceea ce strica gustul carnii sale moi, altfel gustoasa. De aceea trebuie tinut,
daca e viu, cteva zile n apa mereu mprospatata, nainte de a fi gatit, ca sa-i mai iasa mirosul de
balta bhlita.
Numai cnd e sa-si lepede icrele, n vremea cnd apa s-a mai ncalzit, trage la tarm, n
crduri numeroase, spre buruienile pe care lasa ouale.
si mai deosebita la nfatisare este guvidia-de-balta (Gobius kessleri)[17], numeroasa mai
cu seama n toate baltile din lungul Dunarii sau n
Brates. Cu capul latit, cu ochii aproape de crestetul capului, cu gura mare, cu trupul
numai spre coada turtit, dintr-o parte n alta, ai lua-o drept un zglavoc. Pna si asezarea
aripioarelor mari, spinoase, este la fel. Singura deosebire dupa care se poate usor recunoaste este
mai nti ca e acoperita cu solzi, apoi ca aripioarele parechi, ventrale, snt unite ntr-una singura
asezata sub gt ca o plnie sau ca o ventuza. Neamurile ei numeroase traiesc n mare, pe lnga
tarm, unde se prind de pietre cu aripioara ventrala, ca si cu o ventuza, de nu le pot lua usor
valurile mai zbuciumate la coasta.
Unul dintre cei mai frumosi pesti de la noi este de curnd introdus n apele
noastre (Lepomis gibbossus). Aiurea este cautat ca peste de ornament n acvarii n locul pestilor
rosii de origine chineza. Pe fondul verde-galbui are pete rosii pe spate si aramii pe coaste. Pe
partile laterale ale capului are cinci dungi albastre de azur. Inotatoarea dorsala este galbuie cu
dungi ncrucisate mai nchise. Pestele a fost adus din America, unde este comun. I se zice pestesoare (Sunfisk), iar la noi, Peste-auriu, biban-american[18].
Fig. 169. Peste-auriu (I. Borcea, refacut de M.s.)
E frumos la coloare, dar carnea nu e tocmai buna, fiind atoasa. Dimpotriva, este un lacom
dupa icrele si puisorii altor pesti. Face parte, deci, dintre pestii stricatori. La noi a fost gasit pna
acum n unele lacuri dintre Calarasi si Galati (Cochirleni)[19].
Domneste pace peste mparatia apelor.
Neteda pnza de apa se ncreteste ntr-un loc. Cteva cerculete se formeaza la fata, care se
pierd iarasi.
Dedesubt s-a nfaptuit o crima, stiuca (Esox lucius)[20] a nghitit, aproape de fata apei, un
carasel. De cnd l pndeste tlharul baltilor. Nemiscat, ca o pisica, sta ntins pe mlul de pe fund.
Pare ca doarme, toropit si el de naduseala de afara. De unde sa-l zareasca prada? A avut n grija

vnatorul sa-si azvrle pe spete o haina cenusie-verzuie, cam ca mlul plin de alge. Numai ochii
snt de dnsul, cu privirea de hraparet, ndraznet si ntreprinzator, caruia nu-i scapa cea mai slaba
umbra. n cautatura nu e mai prejos de tovarasii de prada de pe uscat. Nu degeaba cei vechi l-au
botezat Lupus piscis.
Cine n-a vazut o pisica la pnda? Ochii i sclipesc, trupul e ntins, numai vrful cozii, ca
un sfichiu de bici, se misca ntr-o parte si alta. Toata emotia pndei numai asa si-o tradeaza. La
fel e si stiuca. notatoarea de pe spinare, asezata aproape de coada, arata ca animalul pndeste.
Cnd a zarit prada, notatoarea se ridica, se resfira ct poate ca un evantai. E semnul multumirii
pentru animal. Se traste, lin, se ridica si mai lin, ca o sageata se repede asupra pestelui ochit. l
apuca de mijloc, nfigndu-i n trup numerosii dinti mai mari si ncrligati de pe falca de jos, mai
marunti, ntinsi si pe cerul gurii, ca o ragila, la falca de sus. Ce a ncaput n gura lui larga, taiata
pna la ochi adevarata gura de crocodil, nu mai iese ca din gura de sarpe. Se citeaza cazul unui
vitel, care bnd apa, a fost prins de bot de o stiuca. Asa de adnc si bine s-a nfipt n buza, nct,
de spaima, vitelul a nceput sa alerge cu stiuca prinsa, ducnd-o plocon stapnului mirat.
stiuca, precum snt mai toti hraparetii, este nesatioasa. S-a socotit ca pentru a creste n
greutate cu un kg are nevoie de 25 kg de peste, n trei saptamni, trei stiuci, cntarind fiecare 5
kilograme, au mncat peste 800 de zglavoace, nghite orice i iese nainte; pesti, serpi, broaste,
soareci, apuca ratele de picior si le neaca; n lacomia si furia de nesatios, se repde sa muste si
din carnea unui om care se scalda.[21]
Se ntelege atunci ce pustiiri poate aduce n baltile n care se nmulteste[22]. Tot trupul ei
e facut pentru prada. De altfel nfatisarea stiucii este de toti cunoscuta, deoarece nu e apa la noi,
unde sa nu se gaseasca. Chiar n ruri se urca, oprindu-se n coturile mai linistite. E asa de multa,
nct se prind pna la 400 000 kg pe an, numai din Delta Dunarii. La noi poate sa ajunga si pna la
16 kg una, mai spre Nord se face si mai grea. Se vorbeste de stiuci lungi de un metru si un metru
jumatate, cu o greutate de 50 - 75 kg, desi e bine de pus n aceste cifre si partea exagerarilor,
spune Blanchard.
Trupul ei e lungaret, plin, prea putin turtit lateral. Capul e ca de crocodil. Cnd s-au
descris pentru ntia oara caimanii din India, cu botul ratezat, li s-a dat numele deAlligator
lucius, asa de mare asemanare au la cap cu stiuca, notatoarea dorsala este lnga coada, fata n
fata cu cea de pe pntece, iar trupul n dreptul lor este gtuit. notatoarea de la coada, lata, este
mpartita n doua, prin o scobitura adnca.
Cum se dezgheata baltile, nici n-a apucat sa se topeasca sloiurile si partea femeiasca,
nsotita de 2 - 3 barbati, cauta loc cu apa mai putintica, unde depune ouale, iarasi de toti
cunoscute, galbii, n numar macar de 150 000.
De multe ori n fierbinteala lor - caci se poate vorbi de fierbinteala dragostei chiar la pesti
cu temperatura corpului scazuta - ies din balta, de-si depun ouale ntr-un ochisor de apa ramas
din topirea omatului. Deseori nsa si lasa icrele n drum.
Noroc ca icrele de stiuca snt bune si pentru alti pesti, altfel s-ar umple iazurile cu stiuci.
Din icre ies repede-repede puii, iar instinctul de fiara se iveste ndata si la ei.

Fiind narmata cu attea arme bune - not iute, cam 25 km pe ceas, coloarea aparatoare,
dinti ascutiti, agerime la vedere - nu poate avea nici un alt dusman dect pe om. De aceea, odata
ajunsa n stare de a insufla respect ntregii lumi din balta, traieste nesuparata; numai mncare
ndeajuns sa aiba, iar n lacomie, sa nu se anine ntr-o undita. ncolo hoata de stiuca, cum i
spun pescarii nostri, poate ajunge la batrnete. Se aduce ntotdeauna ca exemplu acel Matusalem
al pestilor prins n 1497, lnga Manheim, care n-ar fi avut, nici mai mult, nici mai putin, dect
vreo 3 secole; de el era aninat un inel aurit cu o inscriptie n greceste Eu snt pestele care am
fost azvrlit cel dinti n acest lac de mnile stapnitorului lumii Frederic Barbarosa n 5
Octombrie 1230[23].
Desi putin cam seaca, carnea stiucii nu e rea la gust, din care cauza pestele e prins n
mare cantitate, se mai ntrebuinteaza ca politist al baltilor sistematice, punnd-o anume ca sa mai
rareasca lumea pestilor celorlalti. Trebuie tinut din scurt nsa, caci o rareste asa de bine nct
ramne singura cu fratii si surorile ei, n balta, cum s-a ntmplat deseori.
si icrele de stiuca snt mult cautate la noi; gustoase, snt nsa cam periculoase, caci cu ele
se nghit si unii viermi paraziti, cum e cordeaua[24], care trec n om nesuparati, icrele nefiind
fierte nainte de a fi pregatite.
Era n dimineata unei zile de vara. Abia se ridicase cortina de ceata de pe ape, cnd am
plecat de la Sarichioi cu lotca, spre Popina Razelmului. Am lasat n urma zgomotul pescarilor
sositi la cherhana, cu luntrele pline de chefali; am trecut de zona stufului din care ieseau ratele
salbatice. ncetul cu ncetul tarmul se departa, iar luciul apei nvalurat numai de loviturile
lopetilor, se ntindea n jur. Insula Popina, cu nfatisarea unei sirene culcata pe apa, era nca
nvaluita n naframa subtire de ceata.
Deodata se produc cercuri pe valuri; unul ici, altul la dreapta, din ce n ce mai desi, fara
ca de sus din aer sa cada ceva. E jocul de dimineata al crapilor, mi spune vslasul. Nu se
multumesc cu hrjoana de sub apa. ncep, n sariturile lor zglobii sa se arate si deasupra apei.
Sclipeau solzii lor la bataia oblica a razelor de soare, pare ca ar fi fost de pietre scumpe, iar
ncretiturile apei, marunte si dese, pare ca erau presarate cu fluturasi de aur. Se jucau ca niste
copii, si unii erau n adevar mari ca si copilasii. Atunci, pentru ntia oara, mi-am dat seama de
bogatia extraordinara a apelor noastre.
Neglijndu-se curatirea Dunavatului, ctiva ani Razelmul devenise sarat; pierise samnta
pestilor de seama din el. Dupa ce s-a taiat canalul "Carol I"[25] si intra apa proaspata din Dunare,
ajunse raiul crapilor si al chefalilor. Altadata la Filipoi asistnd la un pescuit din leasa[26], am
putut iarasi vedea cantitatea enorma de peste prins, dupa cum tot acolo am avut prilejul sa
apreciez gustul dulce, delicios, al crapului fript la protap.
Crapul (Cyprinus carpio)[27] e una din marile noastre bogatii. El se gaseste pretutindeni,
n iazuri, n ruri, n delta si n mare, la gurile Dunarii. n batrnul si latul fluviu, cu baltile de pe
lnga el si osicele din delta, crapii gasesc conditiile cele mai favorabile, pentru ca sa traiasca;
hrana din belsug, adapost sigur n vreme de iarna. Din Dunare apoi intra n toate rurile, ca si n
baltile ce le ntovarasesc. Ajunge la noi la dimensiuni necunoscute n apele Europei centrale si
occidentale. Indivizii grei de 30 kg nu snt raritati; se citeaza si crapi, prinsi la gurile Dunarii,

tragnd 36 ocale vechi. Lungimea lor nu e n proportie cu greutatea, caci cu ct mbatrnesc se

ncaleaza, cresc n grosime mai mult. Exemplare peste 1 m lungime nca nu snt rare.
n lumea pestilor, crapul e tipul bursucului, gras, gros, pasnic, cu miscari domoale,
placndu-i sa stea ct mai linistit, si sa aiba ct mai multa mncare. De aceea creste n voia lui n
apele Dunarii, unde gaseste de toate; viermi, larve, infuzorii, radacini de plante. Cnd insule
plutitoare se rup din plaur, sub ele foiesc ca viermii crapii, caci snt adapostiti de caldura si au
hrana la nas. si nfatisarea lui este aceea a unui animal, caruia i place viata tihnita; e tipul
burghezului burtos, multumit de toate.
Are trupul lungaret, turtit dintr-o parte n alta, dar nu asa de tare cum e la caras. Linia
spatelui e regulat trasa, cu o nghebosare aproape de cap. Ochii linistiti ca de bou, gura potrivita
si foarte sensibila, pentru ca sa poata gasi hrana ce-i trebuie; n coltul gurii spnzura cte un fir de
musteata, cam groasa. O notatoare lunga pe spate, alte doua perechi apropiate ntre ele, o
notatoare mai scurta, unde ncepe coada si alta lata la vrful cozii, i mpodobesc trupul. E
acoperit cu solzi, mari, cu niste dungi concentrice dupa care ct snt tineri, se poate determina
vrsta ca si la arbori.
Coloarea crapului variaza foarte mult, potrivit locului unde traieste; cel de balta e mai
nchis la coloare, cel din apele curgatoare are solzii aurii.
Dupa schimbarea colorii, pescarii stiu cu cine au de-a face, cu crap de balta ori cu crap de
Dunare, care a calatorit n balta. Caci crapul, chiar daca i place sa ierneze si sa se ngrase n
apele gazduitoare ale Dunarii, de cum bate vntul de primavara l apuca dor de iarba verde si se
calatoreste n balti. Au si crapii fierbinteli. Snt ca ametiti si noata n crduri, spre apele putin
adnci de lnga maluri, de le vezi spinarea. Crapoaica si leapada puzderia de icre - se zice pna la
800 000 - pe firele de buruieni inundate, pe buturugile de salcii cazute n apa. Le pun si le lasa n
plata Domnului; peste cel mult o saptamna ies puisorii marunti; de ar trai toti s-ar umple baltile
de crapi. Asa, cad n gura altor pesti cu nemiluita. Care scapa cu zile, cresc repede, devin
ciortanei, repede, repede ciortani, iar spre toamna au devenit ciorto-crapi numai buni de mncat,
cntarind pna la 3 kg. Au scapat de griji, dar abia n al treilea an devin crapi, barbati care umbla
dupa bataie, a caror lapti pot sa fecundeze icrele. si ei au regulile lor, ca si toate dobitoacele.
Ducnd o viata linistita, tihnita, neavnd nici o grija dect hrana, scapnd si de coltii
stiucii, crapul poate sa traiasca pna la adnci batrnete. Se povesteste de crapi batrni de un veac
si chiar mai bine. n 1873, n Anglia, s-a prins unul, care purta n nas o veriga cu nsemnarea
anului 1674. Se spune ca crapii de la Fontainebleau au fost hraniti de Francisc I, eroul de la
Marignano, persecutorul protestantilor, deci ar avea peste patru veacuri. Se spune: dar cte nu se
spun despre animalele pe care nu le poti urmari si nu le poti nsemna, ca sa stii daca snt aceleasi,
mai ales cnd crap de crap nu se prea poate deosebi. Ceea ce e sigur nsa este ca au o viata
lunga. Ceea ce iarasi se stie e ca mor mai cu greu dect alti pesti: tin la viata. Un crap poate sa
ramna viu mai multe zile, chiar cnd se pastreaza n umezeala muschilor udati. Nu e vorba ca
aceasta este tocmai spre pieirea lor. Carnea de crap fiind gustoasa, snt pestii cei mai cautati
pentru hrana omului. Daca se pot mai lesne tinea proaspeti, cu att mai rau pentru ei, caci e cu att
mai bine pentru oameni. Numai din Delta Dunarii se prind pna la 5 milioane de kilograme ntrun an, iar din lesele de la Filipoi, ori Crapina se pot capata n 2 - 3 ceasuri pna la 10 000 kg.

De altfel crapul e un peste care se poate domestici. Dupa cum snt crescatorii de pasari,
de porci, de boi, snt si crescatorii de crapi.
La noi macar ca se gasesc puzderie, snt metodic crescuti, mai ales varietatea cu un singur
rnd de solzi mari, n iazurile de la Banloc lnga Deta (Banat).
S-a ajuns la crearea de rase, cum snt si printre vite, cu anumite nsusiri. S-a ncercat chiar
sa se castreze, cum se fac din tauri boi, capatndu-se crapi cu o carne mai gustoasa, crescnd mai
usor si ngrasndu-se. Cte nu ncearca omul, pentru ca foloasele trase din munca lui sa fie mai
mari.
Nu e vorba ca si n stare salbatica, crapii au varietati diferite si monstruozitati fel si
chipuri. n apele noastre, traiesc crapi ghebosi, dulci la carne, buni de crescut n helesteie, crapi
saritori, zvelti care dnd de gardurile asezate n cale, ncearca a le sari, caznd nsa de-a dreptul n
sacii pusi anume de pescari; crapi cu capul ce de box, scurt, retezat, altii dimpotriva cu capul ca
de delfin etc, etc. Snt crapi cu piele moale, fara solzi cautati pentru crescatorii, ori crapi cu
putini solzi mari numai de-a lungul trupului n mijloc; nemtii le zic crapi cu oglinda; ntlninduse n Brates. La noi, din vreme n vreme, se gasesc crapi aurii, mparatul crapilor, cu solzi, ca n
poveste: pare ca ar fi turnati din aur. Pescarii nici nu vor sa se anine de un asemenea exemplar,
ci-l azvrl ndarat n apa, caci se tem ca altfel le vor muri copiii.
iparul[28] (Misgurnus fossilis) e pe ct de raspndit n apele noastre, pe att de interesant
prin obiceiurile lui.
Unde-l cauti, l gasesti; nu are cerinti, caci nici apa nu-i este totdeauna de nevoie, putnd
trai ctva timp si n namolul numai umed. Oriunde este un iaz ct de mic, o baltoaca mai mare,
sau chiar n partile mai linistite de ruri, cu greu e sa lipseasca tiparul.
Cine nu-l cunoaste? E ca un sarpe scurt.
Fig. 170. Tiparul (20-30 cm) (A., refacut de M.s.)
Trupul cilindric nspre cap e turtit lateral numai spre coada. N-are solzimari, ci numai
niste solzisori marunti si razleti. Are o gura maricica, iar de jur mprejurul ei 10 fire de musteti
destul de lungi. O notatoare pe spate, mica, alte 2 perechi pe burta, departate una de alta, una
scurta mai spre vrful cozii, unde se afla o notatoare latita, i snt podoabele trupului. Miscarile
lui iuti - abia l poti tinea n mna-le datoreste cozii numai muschi.
si duce viata pe fundul apelor miloase. Coloarea e la fel cu a mlului, asa nct cnd sta
ntins nici nu-l poti zari. Pe spate este mai mult cafeniu, pe burta mai galben, chiar portocaliu.
Doua dungi mai nchise, una lata alta mai ngusta, snt trase regulat de-a lungul trupului. Peste tot
nsa este stropit cu punctisoare negre, pare ca ar fi firele de ml lasate pe fundul unui vas.
Din vreme n vreme vine la suprafata, nghite o gura de aer si apoi iar se baga n ml,
unde gaseste hrana lui favorita: melci mici, viermisori sau pui de alti pesti. Cnd balta seaca ori

apa ngheata, n-are habar. Se nfunda n ml si asteapta vremuri mai bune. E rabdator din fire si
mai ales ndura foamea ndelunga vreme.
Cnd unele balti de prin Delta sau de pe lnga Dunare se usuca asa de tare, nct poti trece
cu caruta pe fundul lor ntarit, dedesubt, la oarecare adncime tiparul sta ascuns si-l poti scoate
taind nti cu cazmaua si pe urma sapnd cu hrletul. Cnd s-a sapat canalul ce leaga Razelmul cu
lacul Babadag, foiau tiparii n rogojinile de trestie pe jumatate putrezite, la adncime chiar de
jumatate de metru.
De el nu se poate spune a se zbate ca pestele pe uscat, caci ca si un neam al lui din
departari, din Australia, numit Neoceratodus, el poate respira si aerul din atmosfera. N-are
plamni, dar pentru aceasta i serveste o parte din intestinul subtire.
Ctiva cercetatori romni (D. Calugareanu, Th. Busnita) au lamurit respiratia aeriana a
tiparului. n special, nsa, d-na Elena Lupu de la Universitatea din Iasi, s-a ocupat mai ndelung
de aceasta chestiune, iar lucrarile ei au gasit unanima buna primire n strainatate.
O parte din intestin are structura unui plamn, fiind foarte bogata n vase cu snge.
Animalul nghite aerul; ajungnd n dreptul intestinului subtire, oxigenul e luat de snge; iar
acidul carbonic este dat afara pe anus. Ca sa nu se mpiedice actul respiratiei si sa nu sufere
peretii asa de bogati n vase, d-na Lupu a aratat ca restul alimentelor mistuite, nainte de a trece
prin portiunea respiratorie a intestinului, este nvelit ntr-un sac alunecos si astfel e dat usor afara.
Se ntelege cum tiparul poate trai fara de apa, respirnd aerul dinafara. Ct despre
mncare, econom cum este, si aduna n jurul intestinului ntotdeauna o cantitate de grasime,
bani albi, pentru zile negre.
Dar tiparul mai este vestit si prin altceva. Lui iarasi nu i se mai poate spune vorba: mut
ca un peste. Cnd l scoti din apa tipa; are un glas ca de soarece, dar scurt. E aerul cuprins n
intestin si care prin strngerea brusca a tubului este dat afara.
Mai are o nsusire, facnd concurenta buratecului. E nervos din cale-afara, simtind cu
mult naintea omului schimbarile atmosferice. Cnd e vremea a ploaie, dar mai ales cu trasnete si
fulgere, tiparul e nelinistit, chiar cu 24 de ceasuri nainte, nu-si afla loc, ridicndu-se mereu n
fata apei sa se racoreasca, sa nghita aer. E un barometru viu.
Prin multe parti e tinut n fereastra, cum e tinut si brotacelul. Nu trebuie sa ne mire, caci
este stiut ca multe animale snt mai sensibile dect omul nu numai la schimbarile vremii, dar
chiar si la alte fenomene naturale.
Dupa coloarea mbracamintii lui, tiparul, acest peste asa de curios, se vede ca este un
animal de noapte. Cum nsereaza, e stapn, caci greu e sa fie vazut trndu-se pe ml sau notnd
aproape de fund. Dar pentru fiecare este ac de cojoc. Cade si el n gura unui peste mai mare, iar
trupul lui este lesne nghitit. Pentru aceea, ca sa nvinga dusmanii si conditiile neprielnice,
femeia depune n locuri adapostite 100 - 150 000 de oua, din care nsa prea putine ajung sa deie
pui, iar din pui iarasi prea putini ajung sa creasca mari.

iparul e hrana saracului. Nu e prea cautat pentru stomacurile delicate, macar ca borsul
de tipari si tiparii prajiti nu au gust rau.
Fig. 171. Vasele bogate din peretele intestinal unde se face respiratia (dupa Elena Lupu).
Cta rezistenta contra mortii are acest animal, poate si gospodina sa se convinga. Dupa ce
i se taie capul - credinta n popor e ca nu e bun fiind otravitor, semannd cu capul de sarpe - i
scoate matele si-l pune n tigaie la foc, nca mai da semne de viata, zvrcolindu-se de cteva ori.
nainte de a fi pregatit, e bine sa fie tinut n apa curata, proaspata, mereu schimbata, ca sa
i se scoata gustul de ml.
Asemanatoare cu tiparul este anghila[29] (Anguilla anguilla)2 mult mai mare, ajungnd
uneori ct un sarpe lung si cntarind peste 15 kg. Mai nainte vreme se credea ca nu intra n
Marea Neagra. Putini, dar tot se gasesc n Dunare.
E unul din pestii cei mai curiosi, asupra vietii carora s-a scris mai mult dect asupra
tuturor. Legendele cele mai bizare se gasesc despre el, n cartile mai vechi. Ba ca nasc pui, ca
vipera, ba ca ies pe lume, asa, din nimica, dintr-o data (generatie spontana). Chiar
marele Aristolel era de aceasta parere. Totul se tragea din faptul ca desi se prind pretutindeni cu
sutele de mii, rar s-a dat peste un individ cu icre.
n realitate, anghila duce o viata zbuciumata, nelamurita n totul dect dupa razboi, prin
rabdarea si perseverenta danezului O. Schmidt[30] ajutat si de guvernul sau.
La noi se ntlnesc rar, rar de tot, poate si din pricina ca avnd prea multi pesti de ceilalti,
mai usor de prins, ei nu snt bagati n seama. Se pescuiesc putini la Galati; s-au gasit n lacul
Tatlageac ntre Agigea si Mangalia. Acestia se urca probabil din Marea Mediterana si ramn
izolati.
Aiurea nsa, n Italia, Spania, Anglia si Germania, o ntreaga categorie de pescari se
ocupa cu prinderea acestui peste, cu carne albicioasa, dulce si grasa, desi cam grea de mistuit.
Afumatorii sistematice, industrii mari costisitoare se bizuie mai mult pe prinderea tiparului. n
Italia, la gura Padu-lui, snt instalatii uriase pentru a prepara cele 2 500 000 kg anghile prinse mai
n fiecare an.
Anghila este un peste calator. Spre deosebire de morunul nostru, ea traieste, creste, se
ngrasa n apele dulci, de unde pornesc crduri nenumarate spre adncul marii, spre a lepada
icrele. Atta se stia pna n anii trecuti. Unde se gasea cuibul lor, n ce conditii depuneau ouale,
ramasese o taina din largul Oceanului. Acum nsa s-a dezvaluit adevarul, rupndu-se pnza
necunoscutului de attea veacuri.
Dupa cum rndunica ori cocostrcul fac drum lung din tarile calde, unde ierneaza, pna la
noi, unde clocesc, tot asa anghila calatoreste din Europa, unde creste, pna n dreptul Mexicului,
la radacina Curentului Golfului din mijlocul Oceanului Atlantic. Acolo, n adncurile dintre
Antile si I. Bermude, n padurea algelor mpleticite care ies, la fata apei, formnd Marea

cu Sargassuns - spaima corabierilor - anghilele adunate din toate partile joaca hora nuntii.
Miliarde de icre snt lepadate, caci din fiecare femeie de anghila ies macar un milion de oua.
Batrnii pier puii iesiti nu se aseamana cu parintii, cum nu se aseamana mormolocul cu broasca.
Fig. 172. Anghila (pna la 1,20 m).
Anghila batrna e ca un sarpe, lunga, cilindrica, putin turtita pe de laturi, cu capul ca de
stiuca. O notatoare subtire ncepe de la jumatatea spinarii pna la coada, ntinzndu-se pe burta
pna pe la mijlocul ei. Doua aripioare, lnga cap, i servesc drept lopeti. Se misca serpuind.
Trupul [ei], de coloarea mlului, este balos, solzisorii marunti fiind unsi cu un soi de suc moale,
ceea ce-i usureaza sa se strecoare prin crapaturile cele mai mici dintre pietre.
Puii snt deodata ca o frunza de salcie si asa de stravezii, nct ai putea ceti printr-nsii, ca
printr-un cristal.
De cum s-au nascut, ncep drumul departat al pribegiei, de-a lungul curentului cald al
Golfului, care se rasfira cnd ajunge n dreptul Europei. Vin n crduri att de mari, nct se
turbura apa; pare laptoasa. Pescarii i pndesc, prinzndu-i cu niste mari polonice, cum se scot
chefalii din cotetele din Razelm. Ca sa-si poata face cineva o idee de puzderia acestor pesti, un
exemplu ajunge.
Fig. 173. Puiul de anghila cum e cnd iese din ou.
Fig. 174. Drumul pe care-l fac larvele de anghila (R.).
La gura rului Sedern, din Anglia, care se varsa n canalul Bristol, unde puhoiul lor e n
toi, fiecare pescar prinde ntr-o singura noapte 250 kg de peste, n fiecare kilogram intrnd vreo 2
000 de pui.
Cti scapa din mna omului se vra n ruri, dar nu toti, caci se aleg. Cei ce vor deveni
barbati ramn mai spre gura fluviilor, unde apa dulce se amesteca cu cea a marii. Femeia se urca
n susul fluviului, despartindu-se n crduri mici, la fiecare afluent mai de seama. Nici o piedica
nu le opreste n drum. Chiar pragurile pe care nu le trec pastravii snt trecute de anghile. Ajung
astfel n uscat, pna la lacul Constantei, pe valea Rinului, pna n lacurile nalte norvegiene, care
si varsa apele n cascade, spre nivelul marii.
Pescarii din tinuturile favorizate le usureaza urcarea pragurilor mari, punndu-le anume
scari facute din crengi. Prin partile Balticii, unde ajung mai putintei, se aduc, n vase mari, puii
pescuiti n canalul Bristolului, spre a fi apoi aruncati n rurile din Prusia occidentala. n acest
chip puii de anghila, ct o rma de mari, stravezii, ncep sa prinda carne n apele dulci, unde
traiesc 5-20 ani, hranindu-se cu pestisori, cu racusori. Noaptea ies din apa, apuca razna peste
cmpiile cultivate, adapostindu-se n orice mlastina. n acest chip trec dintr-un ru n altul. Pot
ajunge si n conductele de apa; cad n fntni de unde nu mai scapa.
Fapt sigur e ca anghilele se ngrasa n apele din Europa, iar ntr-o buna zi, asa netamnesam, mpinse de instinctul procrearii, iau drumul ndarat spre mare, ntorcndu-se de unde au

venit. La gura rurilor, barbatii asteapta. n crduri tot mai numeroase, adunndu-se ca apa din
ruri, formeaza alaiul nuntii. n vremea aceasta de drum lung, n largul marii, tot pe la adnc, se
dezvolta si organele reproducatoare, nchircite ct animalele au trait n apele dulci.
Se aduna anghilele care au pornit n lumea larga pentru hrana. Nunta lor o savrsesc n
taina adncurilor de apa sarata. Acolo leapada icrele, dar acolo si gasesc si mormntul, caci
napoi nu se mai ntorc dect puisorii.
E o tragedie n soarta lor; ziua fericirii e aceeasi ca si a mortii.
Noua-ochi (Eudontomyzon) este printre pesti ceea ce este sarpele-orb printre soprle. Nare nici o asemanare cu celelalte rude ale sale[31]. E ca un tipar, dar mai cilindric, mai iute, mai
mult s-ar asemana cu un vierme ori cu un sarpe fara solzi. Traieste prin rurile de la munte, prin
ape curgatoare, dar si prin baltile miloase. Unul e mai mare (Lampetra fluviatilis), lung de 3-4
decimetri, altul (L. planeri) mai mic, cam pe jumatatea celui dinti. Totul la ei este deosebit de
pesti. Gura e ca o ventuza, la capatul trupului si nzestrata cu dinti ascutiti, rari. Se prinde lesne
ca o lipitoare de trupul altor pesti si nu se lasa fara sa le strapunga pielea pna la carne. Cnd are
de facut un drum mai lung, ca sa-si economiseasca puterile, se anina de trupul unui bun notator
si cutreiera mparatia apelor, pna unde-i place. El singur cnd noata, mai mult serpuieste. Nu are
notatoarele perechi, ci de la mijlocul spinarii, de-a lungul cozii si pna pe fata de jos, se ntinde o
notatoare ca o pielita subtire, cum e la mormolocul de broasca. Ceea ce mai are neobisnuit si
dupa care lesne se recunoaste snt sapte gauri pe laturile gtului, pe unde iese apa care a udat
branhiile; capacelul osos, numit pe nedrept urechi, de la ceilalti pesti, i lipseste. Numirea de
noua-ochi de acolo i vine, caci poporul - la noi numirea probabil este mprumutata - ia cele 7
deschideri drept ochi si tot ca ochi socoate si deschiderea nasului de la capatul trupului, asa nct
cu ochii adevarati, fac 9 pete pe laturile capului.
Mai minunat este ca puiul nu se aseamana cu parintii si sufera o schimbare - o
metamorfoza - pna ce ajung batrni. Operatia lepadarii oualor da mult de grija animalului. Are
obiceiul sa adune ceva prundis la un loc, pentru ca sa cladeasca un ascunzis puilor, carora le
place taina umbrei, mai bine dect lumina care strabate n apa. Cu ce sa care pietrele? Se prinde
cu ventuza de lespegioara aleasa si cu sfortari mari pentru trupul lui ct o sfoara ceva mai groasa,
ncet, ncet o duce pna la locul ales. si asa si face un cuib din pietre, dupa ce pune ouale lui
numeroase, s-a sfrsit cu viata lui. Din oua ies puii ca niste viermisori. La nceput gura lor nu este
rotunda, ci buza de sus e ca o potcoava. N-au dinti, iar ochii abia se zaresc. Cele sapte deschideri
ale branhiilor, la nceput ca niste puncte, mai pe urma snt ca niste cheutori.
Pas cu pas, zi cu zi, trupul
devine mai cilindric, gura mai rotunda; ies dintii la
nceput marunti si puiul abia n al treilea an seamana cu parintii si poate lepada oua. S-ar putea
spune ca viata acestor animale e mai mult faza copilariei; cum au ajuns n stare sa lepede icrele,
ca prin farmec, dispar, ca si efemerele de pe fata apelor.
Fig. 176. Serumbie-de-Dunare (20-30 crn) (A., refacut de M.s.).
Fig. 175- Cicarul (30-40 cm) (d. refacut de M.s.).

Scrumbiile-de-Dunare. Un val nca necomplet ridicat dainuieste asupra vietii acestor

pesti, ca si asupra multora la fel, calatori din Mare n ruri. Ce fac ele de cnd parasesc coastele
noastre[32], prin Octombrie ori Noiembrie si pna cnd cele dinti se arata din nou, chiar prin
ianuarie ? Taina completa. Dispar dintr-odata, tragndu-se spre adnc, n necontenita lor cautare
de hrana. Cum da caldura, nspre primavara, se ivesc ncepnd dinspre Balcic[33], tot urcndu-se
de-a lungul coastei, pna ce vin n dreptul gurilor Dunarii. n vremea aceasta snt slabe si nu snt
prea prinse. Cum au dat de curentul apei dulci, asteapta o bucata de vreme, ca sa se mai deprinda,
ca sa nu fie trecerea prea brusca de la apa Marii la apa Dunarii.
Pe la nceputul lui Martie ncep sa intre. Le atrage nu numai hrana mbelsugata ce o
gasesc n Delta, dar mai ales grija ca puii iesiti din oua sa aiba ce mnca. Nu se urca dect rar mai
n sus de Braila. Dupa ce si-ai depus icrele, la adnc, mai stau cteva luni sa se ngrase bine si
apoi apuca iarasi calea Marii. n acest timp snt pescuite. Prin Iunie rar se mai gasesc din cele
ntrziate. Se trag tot ncet, ncet, de-a lungul coastelor unde curentul de apa dulce e mai puternic;
se scobor, fiind urmarite de pescari, pna spre Vama, si apoi se duc la culcusul lor de iarna.
Asa fac scrumbiile-de-Dunare-cu-capul-alb (Alosa pontica pontica var. Danubii)[34] cele
mai mult prinse, acelea care se trimit n gheata n toata tara sau peste an, ndulcite ori afumate.
Pe lnga ele vin scrumbiile-cu-capul-negru (A. pontica pontica var. nigrescens), care dau
n Dunare mai trziu ceva si totdeauna n crduri asa de dese, nct pescarii trebuie sa fie foarte
atenti, gata la pescuit ndata ce prind de veste. Nu e timp de pierdut, aceste scrumbii nu stau mult
n Dunare, ci dispar repede fara sa li se dea de urma, caci nici de-a lungul coastelor nu mai
zabovesc.
Pe lnga cele doua scrumbii mari, ceva mai trziu dect ele intra n Dunare si
rizeafca (Alosa caspica nordmani), o scrumbie mai marunta, ceva ceva mai mascata dect o
sardea. Ea zaboveste mai multa vreme n Dunare, se urca si pna la Turnu Severin, trece si n
balti, ceea ce nu fac altele ba. unele din ele se deprind asa de bine, nct le apuca si primavara tot
n apele noastre dulci.
Fig. 177. Rizeafca (A., refacut de M.s.)
Scrumbiile-de-Dunare snt un mare dar firesc pentru bogatia noastra. Carnea lor gustoasa,
grasa, desi cu multi spini, este cautata. Proaspete, fripte n hrtie ca sa nu se scurga prea mult
grasimea, snt pe placul celor mai alesi gastronomi. Se pastreaza nsa mai mult sarate si afumate,
carnea lor fiind foarte delicata, usor stricndu-se daca nu e pestele mncat scurt timp dupa ce s-a
prins. Erau ani cnd numai din cea dinti vietate, cea mai buna, se prindeau cte 4-5 milioane de
bucati. Rizeafca de asemenea se prinde cu sutele de mii de kg pe an, sarndu-se de regula la
butoi, deoarece e prea mica spre a se mnca proaspata.
Chefalii (Mugii cephalus)[35] si ei snt musafiri marini; fac parte, deci, din neamul
pestilor calatori. Nu intra nsa n Dunare ca rudele morunului, ci se afunda n lacurile cu apa
salcie aflate de-a lungul tarmului Marii Negre. De cum prinde a se nteti caldura, ncep sa se
apropie de tarmul nostru n crduri mari, notnd la fata apei. Cnd Marea este linistita se poate

urmari armata lor, n siruri strnse, nu numai dupa pescarii ce-i ntovarasesc n zbor, dar si dupa
ncretiturile-marunte ale Marii; pare ca ar curge la fata ei un curent.
Snt pesti prea simtitori, pentru ca sa dea buzna n lacuri dintr-o data, ncearca apa. Daca
nca e prea rece, se retrag din nou n Mare; iar ncearca, iar se retrag, pna ce simt ca e calduta,
asa cum vor ei. Mai nerabdatori snt puii. Ei dau nti. Prea le e dor dupa hrana buna, ca sa mai
rabde n apropierea ei. Snt hamesiti. n Mare ct stau, cresc prea putin. Asa cum au iesit toamna
din Sinoe ori Razelm[36], cam tot att de lungi se ntorc n vara viitoare. n schimb pna-n
toamna, avnd prielnice conditii, cresc repede. Cei batrni mai pot rabda; ei nu se vra n lac dect
n toiul verii, prin Iulie si snt asa de sensibili, nct daca o ploaie rece racoreste apa lacului, dau
fuga napoi la Mare. n lac se hranesc, se ngrasa; si lasa unii si icrele.
Fig. 17 8. Chefal (30-50 cm) \A., refacut de M.s.).
Spre toamna ies din nou si se duc n lumea lor, spre tarmurile asiatice ale Marii Negre.
Atunci se prind cu nemiluita. Ca sa-i ademeneasca, sa le deschida mai multe porti de intrare,
primavara pescarii sapa santuri de-a curmezisul n limbile de nisip, care despart lacurile de Mare.
Spre toamna nsa, cnd pestii dau navala sa iasa, dupa cele dinti vnturi reci, n calea lor snt
piedici. Garduri lungi, mpletite des, i opresc n loc. Din distanta n distanta snt ochiuri
nselatoare, caci dnd n ele ramn tarcuiti ca si oile la strunga. Dau deodata ntr-un cotet mic,
pentru ca apoi sa aiba o nselatorie de libertate n oborul larg, unde se aduna puzderii. Snt scosi
de acolo cu un linguroi mare ca un crsnic. Un adevarat sistem complicat de capcane, n care se
prinde mai tot pestele intrat n lacuri, nescapnd printre mpletiturile nuielilor de la garduri dect
puii marunti.
Lupta e grea, pentru ca chefalul e un peste vioi, foarte simtitor si banuitor. De prinde de
veste cum se zbat cei intrati n cotet, pe aici i e drumul; si schimba cararea apucnd pe aiurea.
De aceea si oborul de lnga cotet e ct mai lung.
La nfatisare e cam ca o scrumbie-de-Dunare, dect ca e mai mare, mai gras, iar solzii
mascati se ntind pe cap pna la marginea botului. La trup este ceva mai rotund, iar pe spate are
doua notatoare n loc de una. Aripioarele perechi snt strnse gramada aproape de urechi, pe cnd
la scrumbie snt departate unele de altele. Mai are o particularitate: cele doua pleoape snt
verticale, una nainte alta ndaratul ochiului. Chefalii se mai deosebesc si la coloare, cenusiialbastrii pe spete, argintii pe de laturi; fiecare solz de pe coaste are cte o pata pe el, asa nct n
lungul trupului pare ca snt trase cteva dungi mai nchise.
Au o carne grasa, gustoasa. Din aceasta cauza se prind n mari cantitati, n anul 1898 nu
mai putin de 680 000 kg. La noi nsa nu se prea obisnuieste a fi mncat; n schimb e un articol de
export. Se prepara sarat, dar mai ales afumat. Icrele de chefal snt si ele cautate. E pestele care da
valoare baltilor noastre.
Neamurile morunului[37]. n afara de scrumbiile-de-Dunare, vremelnici oaspeti n apele
noastre dulci, mai este o categorie ntreaga de pesti, care se urca pe Dunare ca sa-si lepede icrele.
Snt neamurile morunului, pesti de soi, cu zgrciuri n loc de oase, cu o carne dulce, grasa, macra,
care i face cautati, deci de pret. Pe aiurea nu se gasesc n asa de mare numar, ci numai n Marea

Caspica si Marea Neagra. De aceea noi si U.R.S.S. sntem tarile caviarului, icrele negre ale
morunului si nisetrului. n celelalte mari se afla numai cte o specie. Asa, n Marea Mediterana,
Marea Nordului ca si n Oceanul Atlantic, traieste sipul (Acipenser sturio); atta tot. La noi si
duc viata vreo 6 specii, de la morunul care poate sa cntareasca, rar, si 1 000 kg (900 de ocale
vechi), pna la cega, ce poate trage cel mult 10 kg bucata.
Snt pesti curiosi la nfatisare. Nu seamana cu ceilalti, ci mai degraba aduc aminte de
temutii rechini, care au nghitit pe Ionatan. Corpul e lungaret, mai umflat n partea de dinainte, cu
botul ascutit, cu coada despicata n doua parti neegale. N-au solzi pe trup, ca stiuca bunaoara.
Solzii lor snt mai mult ca niste ace nfipte n piele, asa nct pielea lor e aspra ca si hrtia cu
sticla. n schimb au scuturi tari, osoase, nsirate de-a lungul trupului, pe spinare, pe laturi si pe
burta, cu spini pe mijlocul fiecarui scut, ndreptati ndarat. si capul este acoperit cu un coif de
placi osoase, ncheiate slab unele cu altele. Gura este sub botul ascutit, lung, si e ca o gura ovala
ncercuita de buzele umflate.
Cel mai mare din apele noastre este morunul (Huso huso), care ajunge la mari
dimensiuni. Obisnuit trage de la 100-250 kg; n 1932 s-a prins un morun de 820 kg, altul de 600
kg. si nchipuie oricine, mai ales daca animalul prins e parte femeiasca, ce pret are un asemenea
peste, cnd cuprinde peste 100 kg de icre. Se socoate ca o moruna cu icre, dupa preturile dinainte
de razboi, facea cam ct 5 boi.
Este un peste care se tine mai aproape de tarmul nostru. Morunul intra n apele Dunarii
primavara, pentru ca sa lepede icrele n apa dulce, curgatoare, bogata n hrana. Se poate urca si
dincolo de Portile de Fier pna la Budapesta. Cauta tot gropile adnci din Dunare si nu iese la fata
dect ca sa se spele de namolul ce s-a prins pe el, cnd apele marilor viituri s-au mai retras si
limpezit. Nu are numai o perioada de calatoria; iese din Dunare cnd apa se prea ncalzeste,
retragndu-se la o mica departare de coaste, spre a se nturna ndarat toamna, nendurndu-se
pare-se sa lese locurile acestea bogate n hrana, care-i priesc asa de bine. Numai catre toiul iernii
fuge la adnc, se ascunde mai la caldura, unde nsa slabeste, iar carnea lui pierde din gustul cel
bun. Nu e un animal pasnic; hrana lui nu consta numai din ierburi sau animale mici; nghite chiar
si crapi, platici, ba uneori si pasari de apa. si leapada icrele la nceputul primaverii si apoi se
retrage ndarat n Mare, desi uneori ierneaza n gropile adnci din fluviu.
Fig. 179. Morunul (A, refacut de M.s.).
Pentru prinderea lui e o adevarata expeditie. Instrumentul obisnuit este o undita fara nada,
un crlig cu vrful ascutit, pus n calea pestelui. n preumblarile lui prin apa, atingndu-se numai
de crlig, fiind fara solzi, i se vira n carne. Cu ct se zbate, cu att se nfige mai adnc. Aceste
crlige se azvrle n apa la o anumita adncime si nu razlete, ci se pun n calea pestelui garduri de
crlige, carmace, ancorate sau prinse de pari batuti pe fundul apelor; cnd s-a prins pestele,
batndu-se, da de veste paznicilor, caci de-a lungul carmacelor snt plute la fata apei. Carmacele
se ntind perpendiculare pe coasta Marii sau n Dunare, pe distante mari [...]. E o expeditie
ntreaga, cu o gospodarie anumita, care se nfaptuieste pe malul pustiu al Marii. Pestele se
prinde, dar trebuie scos. Pericolele nu snt nlaturate. O namila care cntareste 500 kg. lung de 2
m. nu se lasa usor, cu una cu doua, pusa n lotca, pentru ca sa i se scoata icrele la cherhanea. Se
anina mai mult de coada. Daca nu a intrat adnc Crligul, poate sa se aleaga cu o rana si se face

nevazut. Alteori, cnd e mai mare, atta ce se zbate, nct rupe carmacele si pleaca cu Crligul n
el, trnd cu dnsul odgoanele rupte, spre mirarea celorlalti pesti. Daca la vizita de fiecare
dimineata a carmacelor se baga n seama ca un morun s-a prins n capcana, operatia grea ncepe.
ncet, ncet se trage portiunea din carmace, unde se simt zvcniturile. Coada pestelui se arata; e
bucuria mare ori mica, dupa cum vataful din lotca cunoaste ca e femeie cu icre sau un barbat.
Pestele nu se lasa lesne scos din apa. Atunci se ntrebuinteaza sistemul har-poanelor de la balene.
Un crlig mai mare, prins de o bucata de lemn, legata de un odgon trecut lat la mna stnga a unui
om, este instrumentul ntrebuintat. Cnd se trage pestele la fata, se azvrle timleacul - asa se
numeste har-ponul - prinznd pertele de spinare, cam de dupa ceafa, si se arunca ct mai aproape
de lotca, ca sa i se poata da cu un mai n cap spre a-l ameti. Apoi i se da drumul din nou n apa,
ct tine odgonul timleacului. Dupa doua, trei lovituri de maciuca, pestele este ametit, daca nu
omort si e tras n lotca. Operatia nu e asa de usoara, caci o zvcnitura mai puternica a pestelui
poate rasturna lotca, iar dezmeticindu-se cu o lovitura de coada poate rupe salele unui pescar.
Cel prins este imediat dus la cherhaneaua cea mai apropiata unde l asteapta operatorii.
Cnd e plin cu icre, cea dinti grija asupra lor cade. Asistnd la o asemenea operatiune, la marea
cherhanea de la Jurilofca, am admirat ndemnarea cu care operatorul specialist de seama, tot
mestesugul fiind mai ales potriveala de sare trece n cteva minute boabele strnse n ovar, n
cutiute [...]. Dar din morun nimic nu se leapada; pna si branhiile snt mncate de pescar, macar
ca are icrele la ndemna. De cnd e lumea cizmarul n-are cizme si croitorul umbla cu coatele
goale. Carnea de morun se mannca proaspata, ndulcita, sarata, afumata (batogul); din besica
notatoare se prepara cleiul vndut n foite albe sau rosii. De aceea e un peste cautat, iar pescuitul
lui rentabil. Productia anuala este n mijlociu de 6-700 000 kg; au fost ani (1898) cnd s-au prins
si peste 1 milion kg. Productia anuala de icre negre e cuprinsa ntre 8-13 000 kg.
Tovarasul morunului este nisetrul (A. guldenstaedi) care e mai mic. Rar ajunge peste 120
kg n greutate, de obicei cntareste ntre 20-30 kg. Are carne mult mai gustoasa, mai grasa si mai
galbie. si el e calator. Se aduna n fata gurilor Dunarii primavara si intra n fluviu, cautnd tot
locurile adnci <ie pe fund. Se urca mai sus dect morunul, ajungnd pna-n dreptul Vienei,
trecnd si n rurile mai mari. Cnd se ntorc ndarat spre Mare, noata la fata si asa de iute, nct
rupe uneori carmacele ce i se pun n cale. Unii din ei, ca si morunii, ramn de ierneaza n Dunare.
Productia de nisetru a scazut simtitor, aproape la jumatate din ce era mai nainte (500 000 kg).
Pastruga (A. stellatus), cu botul lung si ascutit ca o spada, cu trupul mai zvelt, mai
subtire, asa nct macar ca nu trece de 20 kg greutate, poate fi lung si de 2 m. Intra mai lesne la
apa dulce, suindu-se n Tisa pna departe spre Nord. Cu ea s-a facut o experienta foarte
importanta; azvrlindu-se pui de pastruga n lacurile cu apa adnca si limpede, cum e Siutghiol de
lnga Constanta, pot trai si creste. Ar putea, deci, da loc la o cultura de peste att de cautati, cu
carnea aproape tot asa de gustoasa ca si a nisetrului, cu icre nsa mai putin bune dect ale
celorlalti doi. Productia anuala este n mijlociu de la 120-150 000 kg. pe an, pesti prinsi n lungul
tarmului Marii, dar si pe Dunare de la Braila n jos.
Morunul, nisetrul si pastruga traiesc o buna bucata de vreme din an n Mare. sipul (A.
sturio)[38] si depune icrele pe bancurile de nisip de lnga coasta, neparasind deloc Marea sau
intrnd mimai n bratele Dunarii. Viza (A. nudiventris), mai mare, rar ajungnd 2 m lungime si o
greutate de 50 kg, a devenit aproape peste de apa dulce, ramnnd viata ntreaga n Dunare.

Cega (Arulhenus), ct o stiuca, rar trecnd de jumatate de metru, mai mult dect viza trece si n
afluentii Dunarii, pe Prut, Siret, Jiu, ajungnd si pna n Mures ori Somes. Din cauza carnii sale
foarte gustoase, cega se pescuieste n tot lungul Dunarii, n locurile cu apa adnca sau acolo unde
se gasesc larve de rusalii. Cega se hraneste aproape numai cu aceste larve, cnd ele ies, n
August. Altfel mannca racusori mici, iar iarna ct e frig se aduna la gropi, locuri adnci si
pietroase, unde stau gramada, ntr-un soi de amortire[39][40][41].

[1] Numele popular al speciei Umbra krameri (fam. Umbridae, ord. CLUPEIFORMES) este tiganus; numele de pietrosel este preluul
de la pescarii amatori (M. Bacescu, 1947) Nu traieste n zonele cu piatra. Adesea se face o confuzie de nume: cu pietrarul (Aspre
streber) si pietroselul sau porcusul-de-nisip (Gobio kessleri) (N.G.).
[2] Plevusca face parte din fam. Ciprinidae, ord. CYPRINIFORMES. Popular i se mai spune pleava, fufa (C.D.).
[3] Palamida-de-balta faceparle din fam. Gasterostnidae, ord. GASTEROSTEIFORMES. Popular i se mai spune peste-tiganesc sau mos-cughimpe (N.G.).
[4] Numit popular ghidrin, face parte din fam. Gasterostcidae (CD.).
[5] Obletul face parte din fam. Cyprinidae, ord. CYPRIMFORMES. Popular i se mai spune sorean, soreata, ticlean (CD.).
[6] I. Simionescu se refera la primul razboi mondial (C.D.).
[7] Numele de blehnita i se da numai ntr-o zona restrnsa din Moldova; specia este binecunoscuta sub numele de boarta. Face
parte din fam. Cyprinidae, ord. CYPRIMFORMES (N.G.).
[8] Acest tub este papila genitala, alungita sub forma unui ovipozitor (N.G.)
[9] Platica face parte din Cam. Cyprinidae, ord. CYPRINIFORMES. Popular, puilor de platica li se mai spun albitura sau foaiaplopului, iar exemplarelor mijlocii - crjanca (C.D.).
[10] Aceste cosuri snt niste tuberculi cornosi si apar numai la masculi; fenomenul este frecvent la ciprinide (familia crapului) (N.G.).
[11] Linia laterala este alcatuita dintr-un canal nchis, situat sub piele, avnd comunicare cu exteriorul prin niste mici canale ce
strapung solzii. n canal se gasesc celule senzoriale, celule de sustinere si celule care secreta mucus (N.G.).
[12] Btca face parte din fam. Cyprinidae, ord. CYPRIMFORMES. Popular i se mai. spune cosac (C.D.).
[13] Sabioara, sau sabita, face parte din fam. Cyprinidae (CD.).
[14] I. Simionescu se refera, de fapt, la 2 specii diferite: carasul (Carassius auratus) si la caracuda (Carassius carassius), ambele
facnd parle din fam. Cyprinidae, ord. CYPRINIFORMES. Caracuda - despre care se vorbeste n continuare - mai este numita
popular si caras (n Moldova), iar carasul - crap caras (C.D.).
[15] Carassius auratus auratus (N.G.).
[16] Linul face parte din fam. Cyprinidae (CD.).
[17] Guvidia-de-balta, sau guvidul-de-balta, face parte din fam. Golidae, ord. PERCIFORMES. Vezi si nota 1 de la pag 232 (CD.).
[18] Popular i se mai spune biban-soare, sorete, regina-pestelui, mna-diavolului. n fauna de pesti a Romniei s-au aclimatizat cu
succes 5 specii de ciprinide originare din Asia: 4 dintre acestea ("crapi chinezesti" ) snt specii importante din punctul de vedere al

economiei piscicole, iar Pseudorasbora parva (adusa accidental) este o specie daunatoare (concureaza la hrana speciilor utile)
(CD.).
[19] n prezent aria de raspndire a acestui peste este mult mai ntinsa putnd fi ntlnit n toate baltile luncii inundabile a Dunarii, pe
cursurile rurilor interioare, dar mai ales n iazurile populate artificial (CD.).
[20] stiuca face parte din fam. Esocidae, ord. CLUPEIFORMES. Popular i se mai spune mrlita (CD.).
[21] stiuca este n primul rnd un peste ihtiofag; numai ntmplator mannca alte vertebrate, neatacnd nsa omul (N.G.).
[22] Este un peste rapitor si poate aduce daune; aduce nsa si foloase fiind un peste cautat pentru carne. De asemenea, n baltile
mici "valorifica" speciile mai putin importante, de talie redusa (N.G.).
[23] Desigur, este vorba de o legenda (N.G.).
[24] Cordeaua este un vierme plat, din neamul cestodelor: Diphyllobothrium latum; traieste n intestinul subtire al omului, al animalelor carnivore
salbatice si domestice si are doua stadii larvare. n al doilea stadiu larvar ajunge si n organismul stiucii (n muschi si icre).
[25] Azi, canalul Dranov. Prin canalele Dranov (27 km) si Dunavat (28,5 km), apele Dunarii snt dirijate spre complexul lacustru
Razelm (CD.).
[26] Leasa - dispozitiv complex de pescuit din vechime sub forma de cos (C.D.).
[27] Crapul face parte din fam. Cyprinidae, ord. CYPRESIFORMES. n baltile Dunarii, n functie de greutate, i se mai spune crap
(peste 4 kg), ciortocrap (2 - 4 kg), ciortan (sub 2 kg), ciortonica sau crapeean (daca este mai mic) (CD.).
[28] I. Simionescu foloseste pentru tipar (Misgurnus fossilis) (fam. Cobitidae. ord CYPRINIFORMES) numele de
chiscar (Eudontomyzon) (acesta trebuie sa fie atribuit corect ciclostomilor). De asemenea, foloseste pentru anghila termenul de
txipar, probatul datorita asemanarii morfologice; anghila nu este ruda cu txiparul. Acolo unde a fost cazul, n textul original s-a operat
aceasta modificare (N.G.).
[29] n textul original era numit "txiparul" (C.D.).
[30] Danezul Johannes Schmidt, ntre 1904-1920, a studiat si lamurit ciclul vital si migratia anghilelor (CD.).
[31] "Noua-ochi" este numele tradus din limba germana; numele popular este chiscar sau cicar. Chiscani nu snt pesti; fac parte din
grupul agnatelor, vertebrate primitive, lipsite de falci, cl. CYCLOSTOMA, ord. PETROMIZONES (N.G.).
[32] Scrumbia-de-Dunare este o specie marina migratoare. Ierneaza n mare si se reproduce n fluvii. Primavara apare n fata gurilor
Dunarii si urca n susul fluviului. Dupa reproducere se ntoarce n mare: adultii se retrag la adncime, iar puii mai ramn un timp n
fata gurilor Dunarii (C.D.).
[33] Localitate n R. P. Bulgaria (CD.)
[34] Scrumbiile-de-Dunare fac parte din fam. Clupeidae, ord. CLUPEIFORMES (C.D.)
[35] Chefalul face parte din fam. Mugilidae, ord. MUGHIFORMES. Popular i se mai spune loban (C.D.).
[36] Astazi se ntlnesc mai rar n lacurile litorale (N.G.).
[37] Fac parte din cl. ACTINOPTERYGII, ord. ACIREVSERIFORMES, fam. Acipensridae. Asadar Acipenseridele fac parte din clasa
pestilor ososi, dar cu schelet cartilaginus (nu trebuie confundati cu cei din clasa rechinilor) (CD.).
[38] Popular i se mai spune si viza-galbena (CD.).
[39] Figurile de peste nsemnate cu (A) snt reproduse, parte micsorate, din lucrarea: C.S. Antonescu, "Pestii apelor din Romnia"
1934, snt desenate dupa Dr. Gr. Antipa de d-ra V. Luca. Multumesc autorului pentru nvoire (I.S.).

[40] Pentru completarea cunostintelor privind fauna ihtiologica a Marii Negre recomandam cititorului lucrarea "Viata n Marea
Neagra", de D. Manoleli si T. Nalbant, Edit-stiintifica si enciclopedica, Bucuresti.
[41] n afara speciilor citate exista 5 hibrizi ntre speciile de Acipenser si 4 hibrizi ntre Huso hunso si specii de Acipenser (G.D.).