Reproducerea la țestoase

Broastele testoase

Broastele testoase reprezinta un grup de reptile pe cale de disparitie, numite chelonieni, si

care se caracterizeaza prin carcasa lor osoasa sau, in unele cazuri, din piele.
Ca toate reptilele, chelonienii sunt animale cu sange rece si de aceea sunt limitate la
regiunile mai calde ale lumi. Fosilele gasite ne arata ca primii chelonieni au aparut pe Pamant cu
aproximativ 180 de milioane de ani in urma. Ei existau cand au aparut pentru prima data
dinozaurii si mai existau inca si dupa ce “rudele” mai mari disparusera.
Exista chelonieni care traiesc pe uscat, chelonieni care traiesc in mari si oceane si
chelnoieni care traiesc in si in jurul apelor dulci. In total exista aproximativ 240 de specii in viata
cunoscute azi. Dintre acestea 41 de uscat, 7 de apa sarata si 192 de apa dulce.
Trasatura cea mai caracteristica a acestui grup de reptile este carcasa lor, care la cele mai
multe specii este facuta din os,desi broastele testoase cu cuirasa moale acest os este in cea mai
mare parte inlocuit de piele.
Carcasa este impartita in doua jumatati: jumatatea superioara, carapacea, si jumatatea
inferioara, numita plastron. Capul si picoarele anterioare ies in afara printr-o deschizatura din
capatul anterior. Chelonienii fiind reptile au o pielea solzoasa si cuirasa lor osoasa este acoperita
cu placi mari care-i dau infatisare simetrica. Aceste placi cresc din marginile lor, formand creste
dreptunghiulare (care nu pot fi folosite pentru determinarea varstei animalului), si sunt deosebit
de evidente la broastele testoase de uscat.
 Membrele chelonienilor au evoluat pentru scopul pe care il servesc. Broastele testoase de
uscat au membre groase, ca niste piloni, cu ghiare rotunjite, pentru a sustine si a purta animalul la
o anumita distanta deasupra solului. Broastele testoase de apa dulce au degetele membranate
pentru inot si gheare ascutite pentru sfartecarea hranei. Broastele testoase de apa sarata au
membrele modificate formand adevarate vasle pentru viata in mare. Numai femela se
aventureaza pe uscat in fiecare an pentru a-si depune ouale. Masculul nu ieste niciodata la mal.
Capul celor mai multe specii de chelonieni se poate retrage in carapacea sigura, dar unele
specii, ca broasca testoasa chineza, cu capul mare, au capul deosebit de mare, aproape cat
jumatatea carcasei. La aceste specii si capul este blindat, ca o protectie impotriva pradatorilor.
Nici o specie de broasca testoasa nu are dinti; in schimb, ele au un “cioc” osos acoperit cu un
strat cornos, destul de ascutit pentru a taia cele mai dure materiale vegetale sau carnea animaelor.
Desi multi chelonieni au o vedere buna, cel putin pe distante mici, ei se bazeaza pe simtul
mirosului pentru a detecta cea mai mare parte a hranei lor. Narile speciilor acvatice sunt dispuse
chiar in varful capului animalului. Acest fapt le permite sa respire cand sunt aproape complet
cufundate in apa si ascunse vederii.
Desi in principiu toti au forme similare, chelonienii variza foarte mult ca marime. Unul
dintre cei mai mici este broasca testoasa nord americana de mlastina, avand lungimea carapacei
de mai putin de 12 cm. La cealalta extrema se afla broasca testoasa aligator, cu o lungime de 70
de cm si o greutate de 90 de kg, broasca testoasa gigant, cu o lungime de 1,4 m si cu o greutate
de 250 de kg si broasca testoasa sau lutul cu impresionanta lungime de 1,8 m si o greutate de 680
de kg. Desi acesta este cel mai mare chelonian din lume in prezent, exista fosile care arata ca au
existat specii cu mult mai mari cu multe milioane de ani in urma.
Unii dintre chelonieni cu infatisarea cea mai ciudata sunt broastele testoase cu carcasa
moale din America de Nord, Africa si Asia. Ele au o forma aproape rotunda si labe membranate,
bine dezvoltate, prevazute cu gheare puternice. Isi petrec aproape tot timpul in apa, desi trebuie
sa iasa la mal pentru a-si depune ouale. Au capete ascutite si boturi lungi, tubulare, cu narile
dispuse in varf, astfel incat sa poata ramane cufundate in timp ce respira. Broasca testoasa cu
carcasa moale nu este acoperita cu placi. Ea are carcasa osoasa, dar mica, si acoperita cu o piele
dura care protejeaza animalul de majoritatea pradatorilor acvatici.
Broastele testoase marine mature sunt in principal ierbivori si se hranesc cu planata
numita sarmulita si alte plante maritime precum algele. Unele mananca materia animala – le plac
deosebit de mult meduzele. Pui sunt mai mult carnivori si se hranesc cu crustacee, moluste si
chiar pesti.
Broastele testoase de apa dulce raman carnivore pe toata durata vietii lor. Ele mananca
aproape tot ce pot prinde – insecte acvatice, moluste, crustacee, viermi, pesti, broaste, mormoloci
si chiar serpi si puii pasarilor de balta. De asemenea, le plac foarte mult mortaciunile si pot
depista repede mirosul unui animal mort sau in descompunere aflat in apa.
Broastele testoase de uscat mananca aproape orice forma de materie vegetala, de la
tulpini uscate de iarba si cactusi, la plante verzi, flori si fructe. Unor specii par sa le placa in mod
deosebit florile galbene.
Chelonienii prezinta foarte putine aspecte de comportament nuptial. Masculul are de
obicei coada mai lunga decat femela si trebuie s-o introduca pe sub partea ventrala a carcasei
acesteia pentru a-si transfera sperma in corpul ei. Masculii de broasca testoasa marina au o
singura gheara mare in capatul fiecarie dintre cele doua labe anterioare pe care o folosesc pentru
a-si apuca carcasa perechii lor.
 Masculul de broasca testoasa de uscat, cand intalneste o femela, o urmareste cu indarjire,
izbidnu-si partea ventrala a carcasei de partea dorsala a carcasei femelei, producand bufnituri
care se pot auzi de la distante considerabile. La unele broaste testoase de apa dulce, precum
broasca testoasa cu urechi rosii, masculul are ghiare foarte lungi la labele anterioare pe care le
foloseste pentru a gadila capul si picioarele anterioare ale potentialei sale perechi ca un preludiu
la imperechere.
Toti chelonienii depun oua. In functie de specie si de marime, pot fi depuse intre doua si
o suta de oua deodata. Ouale reptilelor seamana cu ouale pasarilor prin faptul ca sunt acoperite
cu o coaja dura, calcaroasa, dar spre deosebire de ale pasarilor, ouale chelonienilor nu trebuie sa
fie rostogolite sau miscate dupa ce sunt depuse, deoarece aceasta ar vatama membranele delicate
din interior.
In mod normal ouale sunt depuse intr-o groapa sapata de femela si apoi acoperita cu grija,
si netezite pentru a ascunde orice urma. Apoi femela isi lasa ouale sa fie clocite de caldura
soarelui si nu va mai avea nimic de a face cu ouale sau cu puii ei.
Broastele testoase de apa dulce isi depun de obicei ouale pe malul raului sau lacului la o
distanta destul de mica de apa, pentru ca puii sa nu trebuiasca sa parcurga un drum lung, dar si
destul de mare, pentru a evita riscul inundarii. Broastele testoase de uscat isi depun adesea ouale
intr-un loc insorit, unde drenajul previne riscul umplerii cu apa. La unele specii, ecloziunea
puilor este sincronizata cu sosirea ploilor, astfel incat puilor sa le fie mai usor sa-si croiasca drum
prin cuib.
Broastele testoase de mare ies la mal pentru a-si depune ouale pe plajele de nisip. Femela
de broasca testoasa se intoarce la aceeasi plaja on fiecare an (sau uneori in fiecare al doilea an),
adesea in acelasi loc unde ea insasi a iesit dintr-un ou cu vreo 20 sau 30 de ani inainte. Broastele
testoase de apa sarata pot sa parcurga 1000 km sau mai mult pentru a ajunge la aceasta plaja. Ele
se orienteaza probabil dupa stele in timpul noptii, si cu siguranta recunosc mirosul plajei de la o
distanta de multe sute de km. Femela sapa o groapa cu pereti netezi, aproximativ de marimea
unei galeti, si apoi depune ouale, fiecare cam de marimea unei mingi de ping-pong.
Dupa ecloziune, puiul de chelonian arata putin mototolit, dar curand devine o replica
perfecta in miniatura a parintilor sai, desi adestea este mai viu colorat. La inceput, el are o teapa
mica, numita dinte de ou, pe varful botului, pe care o foloseste pentru a sparge coaja dura a oului.
Aceasta ii va cadea dupa cateva saptamani.
Exista unele dovezi care sugereaza faptul ca broasca testoasa gigant birmaneza isi
protejeaza cuibul ramanand in apropierea sa in timp ce sunt clocite ouale. Se spune ca ar incerca
chiar sa alunge pradatorii care cauta sa-I fure ouale. In Africa, broastele testoase de Nil cu
carcasa moale ies pe malurile de nisip ale fluviului pentr a-si depunde ouale. Ele se tarasc cu
grija pe langa crocodili, sapa un cuib, isi depun ouale, le acopera si apoi se intorc in fluviu.
Chelonienii cresc de obicei repede la inceput si apoi viteza de crestere scade cu varsta. In
conditii naturale, broastele testoase de uscat pot sa creasca de la 3 cm la 12 cm in primul an al
vietii, la fel si broastele testoase de apa dulce. Broastele testoase marine, care la inceputul vietii
au o lungime de 10-12 cm, pot sa atinga adesea 20-30 cm dupa 12 luni. Aceste cifre pot fi mult
mai mari in conditii de captivitate unde hrana este disponibila in cantitati nelimitate.
Ajunse la maturitate, broastele testoase de uscat si de apa dulce incep sa-si piarda crestele
de pe placile carapacei. Chelonienii cei mai batrani au carcasele cele mai netede.
Broastele testoase nu hiberneaza niciodata; ele sunt limitate la oceanele mai calde unde
apa niciodata nu devine prea rece. Uneori apele aduc cate o broasca testoasa pe malurile Europei
de nord, unde, daca nu este salvata la timp, poate sa moara de frig.
 Broastele testoase de uscat si de apa dulce care traiesc in regiuni temperate mai reco
hiberneaza mai multe luni in fiecare an. Broastele testoase de uscat se ingroapa, de obicei, in
pamant pana la o adnacime de 30-60 cm. Acolo unde iernile nu sunt prea reci, ele pot sa se
ingroape numai in frunze la baza unei tufe si pot chiar sa-si paraseasca adapostul in zilele
insorite.
Broastele testoase de apa dulce pot sa se ingroape in pamant pe malul unui rau sau al unui
lac sau chiar sa hiberneze in noroiul de pe fundul apei. Ele pot sa supravietuiasca aici pentru ca
temperaturile scazute le incetinesc bataile inimii si fluxul sangelui si astfel nu au nevoie sa
inspire oxigen pentru a supravietui. Oxigenul de care au nevoie pentru a supravietui il pot
absorbi prin piele, in special in jurul regiunii cloacale.
Multe broaste testoase care traiesc in deserturi pot sa estiveze (sa doarma pe timpul verii)
in timpul lunilor celor mai fierbinti cand temperaturile urca foarte mult si hrana si apa se gasesc
in cantitai foarte mici. Broasca testoasa nord americana de desert poate sa ramana in adapostul
sau timp de mai multe saptamani, sau chiar luni, in perioada cea mai fierbinte a verii, iulie si
august.
Majoritatea chelonienilor se bazeaza pe blindajul lor pentru a se apara de pradatori.
Chelonienii maturi par sa aiba putini dusmani (afara de oameni, care ii vaneaza pentru hrana).
Ouale de chelonieni sunt consumate de o mare varietate de animale, de la soparle la manguste,
alte mamifere si pasari. O data ce s-a dezgropat un cuib, ouale care nu sunt mancate se vor
prapadi repede. Puii de broaste testoase marine sunt mancati de mai multe specii de animale in
timp ce coboara spre mare din cuiburile lor. Pasarile de mare, ciorile, pisicile, cainii, alte
mamifere , soprle mari si bravii mananca toti pui de testoase. Choar si dupa ce ajung in apa,
multi vor fi mancati de pesti.
Puii de broaste testoase de uscat si de apa dulce sunt consumati si ei de pasari si
mamifere. In deserturile Americii de Nord, corbii mananca un numar imens de pui de broase
testoase de desert.
Unei broaste testoase marine mature un rechin poate sa-i smulga o laba, si o broasca
testoasa de apa dulce poate fi inghitita de un aligator. Vulturii-pescari mananca uneori broaste
testoase de apa dulce, la fel si ursuletii spalatori si vidrele.
Reproducerea testoaselor

La broastele testoase nu se poate vorbi de o anumita varsta de reproducere, deoarece aceasta este
foarte variabila, de la o specie la alta, dar si in cadrul aceleiasi specii, de la un individ la altul, in functie
de conditiile de care a beneficiat si ea se deruleaza pe o perioada foarte lunga de timp. Trebuie sa
retinem ca masculii sunt in general mai precoce comparativ cu femelele, diferenta care poate fi de unul
sau chiar mai multi ani.

Dupa unii cercetatori, atingerea maturitatii reproductive este in stransa interdependenta cu talia
animalului si cu conditiile de viata asigurate si mai putin cu varsta animalelor. Apreciind varsta relativ
optima de imperechere la unele specii crescute in captivitate, putem constata ca cele mai precoce sunt
broastele testoase cu tample rosii (6-20 ani; 90-120mm la amsculi, 200mm la femele). Testudo hermanni
atinge maturitate sexuala la 8-12 ani la masculi si la 10-14 ani la femele. Emys orbicularis ajunge la
maturitate sexuala la 5-7 ani la masculii din populatiile sudice, la 10-12 din populatiile nordice, iar
femele mai tarziu.

In mediul natural, broastele testoase, in perioada de reproducere, au un comportament teritorial foarte

bine marcat, pe care il pastreaza cu strictete toata viata, aspect pe care trebuie sa il avem in vedere si
atunci cand le crestem in captivitate. Astfel, broastele testoase nu se vor reproduce daca nu le vom crea
conditii care sa copieze cat de cat pe cele din zonele cadrului natural.

O data cu apropierea momentului imperecherii, daca se cresc mai multi indivizii la un loc, masculii incep
sa se bata pentru castigarea partenerei. In acest sens, masculii executa adevarate parade nuptiale in fata
femelelor, deplasandu-se in forta, atingandu-se de nenumarate ori de carapacea partenerei, facand-o sa
vibreze, scarpinand usor barbia femelei cu ajutorul membrelor anterioare, musca uneori femela, se
invart in cerc in jurul sau in fata acesteia etc. De asemenea, la unele specii, masculul emite niste sunete
care seamana mai degraba cu un scancet prin care implora acceptul femelei sau executa miscari de
lateralitate a capului, pana la acordul partenerei.

La broasca testoase de apa, imperecherea are loc dupa urmariri frenetice in bazinele acvatice, ciocniri
numeroase si nu de putine ori chiar muscaturi destul de brutale. La alte specii de testoase de apa,
masculul executa o serie de miscari acrobatice, inotand in fata femelei in toate pozitiile, inclusiv pe
spate, in cerc, in paralel, sub ea etc.

Imperecherea broastelor testoase in conditiile de la noi din tara are loc de primavara pana la finele verii,
in functie de temperatura exterioara, cu toate ca in captivitate s-a constatat ca ele se pot reproduce pe
tot parcursul anului, insa cu frecventa cea mai mare la inceputul verii.

La broastele testoase acvatice, imperecherea are loc in apa, unde masculul inoata pe spatele femelei si
ramane in aceasta pozitie mai bine de o ora, agatandu-se de carapacea acesteia. Actul copulator se
deruleaza in mai multe zile, avand o durata ce se intinde de la cateva minute, la peste o ora. Mai rar, se
poate realiza cuplarea si pe uscat, caz in care exista riscul ranirii organelor genitale.

Broastele de uscat, care au forme mai convexe, intampina o serie de dificultati in actul reproductiv, ceea
ce face ca masculul sa depuna eforturi considerabile pana sa poata fecunda femela. Convexitatea
pronuntata a plastronului masculilor si testului femelelor, aduce adesea masculul in pozitii acrobatice,
care atinge o verticalitate aproape perfecta. In aceasta situatie femela vine in intampinarea masculului,
sprijinindu-l cu ajutorul membrelor posterioare sa nu cada pe spate si sa poata executa actul
imperecherii. Masculul, cu gatul intins, ridicat pe membrele posterioare, repliaza penisul inspre inainte si
il introduce in cloaca femelei. La anumite specii, daca conditiile de viata nu sunt corespunzatoare,
femelele au posibilitatea de a-si stoca materialul seminal si deci de a fecunda mai multe serii de oua,
particularitate care ofera una din posibilitatile de protejare si perpetuare a speciei.
Dupa imperechere, la circa 8-10 saptamani, in functie de temperatura mediului ambiant si de specie, are
loc depunerea oualor. Trebuie sa mentionam ca unele specii de testoase au posibilitatea de depunere a
oualor in mai multe reprize, pe durata aceluiasi sezon, ceea ce reprezinta tot adaptabilitatea la mediu si
un coeficient de siguranta pentru obtinerea de noi generatii. Testoasele pot depune astfel mai multe
ponte (mai des doua, vara si toamna). Trachemys poate depune pana la 5 ponte intr-un singur sezon,
depunand intre 2 si 23 de oua.

Inainte de depunerea oualor, broastele testoase femele aleg locurile cele mai corespunzatoare, specifice
zonelor in care traiesc sau a celor in care se reproduc. Astfel, broastele testoase de uscat cauta zone cu
pamant relativ afanat, unde sapa gropi pana la adancimi variabile, ce depind de specie.
Dupa depunerea oualor, broasca le acopera cu pamant, pentru mascarea teritoriului.

Foarte interesanta este actiunea temperaturii asupra ecloziunii, care poate totodata influenta intr-o
oarecare masura si diferentierea sexelor. Astfel, daca temperatura este ridicata (peste media
temperaturii din zona, in care au fost depuse ouale), se vor dezvolta un numar mai mare de femele, in
timp ce la temperaturi mai scazute, se vor obtine mai multi masculi.
Contrar legilor geneticii referitoare la determinarea sexelor, a caror baze se pun in timpul procesului de
fecundatie, la broasca testoasa, acest rol revine, conform cercetarilor intreprinse de Claude Piean,
influentei pe care o exercita temperatura. Potrivit acestor cercetari, dirijand temperatura de incubatie,
exista posibilitatea de obtinere numai de femele sau numai de masculi. La temperaturi intermediare, se
obtin atat masculi, cat si femele, in proportii relativ egale, iar, in functie de specie, se mai pot intalni si
indivizi intersex.

La broasca testoasa de apa europeana Emys orbicularis, temperatura optima pentru obtinerea ambelor
sexe in proportii relativ egale, este de 29°C, iar daca aceasta este mai mica, se vor obtine mai multi
masculi; in schimb, peste acesta temperatura, vor fi mai multe femele.

Ouale depuse de broastele testoase au marimi si forme diferite, in functie de specie, dar cu structura
relativ asemanatoare cu cea a oualor de pasare. Se deosebesc de acestea in primul rand prin aspectul
pergamentos al cojii si o suplete mai mare a acesteia. Din punct de vedere structural, oul este constituit
din doua componente distincte, un asa-zis galbenus (ovula sau vitelusul) si un albus (albumina), secreta
de-a lungul traiectului parcurs de ovula prin oviduct. O particularitate a albusului este de a absorbi apa,
el asigurand rezerva de proteina si umiditate pentru embrionul ce se dezvolta.
Evolutia embrionului este relativ lenta si se face pe seama componentelor viteline care sunt consumate
aproape in totalitate, insa, nu de putine ori, la ecloziune, sacul vitelin este inca prezent, el nefiind
resorbit total. Puii nascuti au capacea relativ moale, dar se intareste o data cu inaintarea in varsta. Odata
terminata dezvoltarea viitorului produs, acesta beneficiind de un dinte cornos, situat la extremitata
botului, are posibilitatea de a taia coaja si a iesi din ou. Dintele dispare nu la mult timp dupa eclozare.
 

Reproducerea broastelor testoase crescute in captivitate

De multe ori, crescatorii experimentati sau amatorii de broaste testoase, isi pun problema inmultirii
acestei specii si in captivitate, operatiune care nu este atat de usoara cum pare la prima vedere. Cu toate
acestea, fenomenul este posibil si de multe ori realizabil.
Daca aprecierea capacitatii reproductive este mai greu de realizat, deoarece nu exista inca metode de a
controla fecunditatea reproducatorilor, exista posibilitatea ca din totalul oualor depuse, o parte sa poata
fi incubate artificial. Tehnica incubarii artificiale este in prezent pusa la punct si numai o documentare
corespunzatoare in acest sens mai trebuie facuta, de cei care doresc sa inmulteasca artificial mai repede
broastele testoase.

Pentru obtinerea unor oua corespunzatoare incubatiei este nevoie, in primul rand, de o pregatire
adecvata a reproducatorilor. In acest sens, se impune aplicarea unui regim alimentar foarte bine
controlat, care sa nu favorizeze stari de obezitate, deoarece acestea pot conduce la o sterilitate partiala
sau chiar totala. Hrana administrata reproducatorilor va trebui sa fie de volum mic, insa sa cuprinda
toate elementele necesare organismului, dintre care vitaminele si componentele minerale au un rol
determinant in ovogeneza si spermatogeneza.
Un alt element pe care trebuie sa-l avem in vedere este calitatea hranei administrate, directie in care se
va tine cont ca acesta sa cuprinda in special proteine de calitate superioara, asigurate prin hrana pe cat
posibil vie si proaspata pentru cele carnivore si respectiv proaspata si diversificata pentru cele omnivore.

O importanta deosebita pentru reusita activitatii reproductive o constituie asigurarea si respectarea

regimului alimentar, precum si a conditiilor de confort, in stransa corespondenta cu cerintele ritmului
biologic, caracteristic fiecarui tip de broasca testoasa. De asemenea, se va tine cont totodata de
alternanta fazelor de activitate si respectiv de odihna specifica acestora.

O alta particularitate ce trebuie sa ne fie in atentie in activitatea broastelor testoase, este fluctuatia de
temperatura la care sunt supuse in mediul natural testoasele si pe care trebuie sa o asiguram si in
captivitate. In acest sens, in terariile pe care le amenajam pentru testoase, trebuie sa avem atat zone cu
temperaturi mai ridicate, cat si zone mai racoroase, astfel ca animalele sa-si poata alege in orice
moment locul de odihna sau de incalzire, in functie de cerintele biologice la un moment dat, precum si
zone perfect uscate sau zone umede, pentru imbaiat.
De asemenea, se impune ca, pe durata noptii, temperatura sa scada asemanator cu cea pe care o
suporta animalele in mediul natural (cu 5-8°C mai redusa fata de cea peste zi).

Activitatea de reproductie la broasca testoasa europeana debuteaza in mod obisnuit, la putin timp dupa
ce iese din somnul de hibernare, considerent pentru care in acest caz nu este nevoie de interventia
omului, decat in cazuri speciale. Un element important in reusita declansarii activitatii reproductive il
constituie alternanta perioadelor de lumina-intuneric (fotoperiodism), respectiv durata celor doua faze.
O situatie mai delicata o intalnim in cazul broastelor testoase tropicale si subtropicale, la care asigurarea
unui regim de lumina cat mai corespunzator poate fi obtinut prin reducerea timpului de lumina de la 8-
12 ore pe zi la 6 ore si o scadere a temperaturii cu (4-5°C) incepand cu circa 30 de zile inainte de
declansarea sezonului obisnuit de reproducere care are loc in cadrul natural.
In etapa a doua se vor reduce in mod progresiv cei doi parametri la valorile obisnuite, program ce se va
derula pe parcursul urmatoarei perioade. Scaderea sau cresterea temperaturii, precum si modificerea
regimului de lumina se face treptat, pentru a permite animalului o adaptare usoara si pentru a nu-l
stresa.

Experienta unor vechi crescatori de broaste testoase a confirmat ca o separare pe sexe a partenerilor
inainte de actul reproductiv a avut efecte benefice asupra comportamentului sexual si a rezultatelor de
reproductie. Acest aspect a fost demonstrat si de experientele efectuate pe broaste testoase marine, la
care o crestere prelungita impreuna a celor doua sexe a diminuat apetitul sexual si o scadere a
fecunditatii, pe cand o crestere individuala pana la imperechere este mult mai corespunzatoare.
O imbunatatire a indicilor de fecunditate s-a putut constata si in cazul in care in doua spatii ingradite
paralele s-au format loturi de 4-5 indivizi din cele doua sexe, situatie care a declansat cresterea spiritului
de competitie sau chiar o emulare a apetitului sexual si sporire a fecunditatii.
La broasca testoasa carbonifera s-au obtinut rezultate foarte bune daca indivizii, odata pregatiti pentru
reproducere, au fost supusi unor pulverizari fine de apa, asemanatoare cu ploile ce cad in sezonul de
reproducere in mediul natural si care declanseaza foarte rapid cuplarea celor doi parteneri.
Asa cum mentionam cea mai devreme, pentru depunerea oualor sunt necesare conditii care sa
favorizeze incubatia si care sa asigure locuri destinate special acestui scop.
Daca crestem broastele testoase in sezonul cald in gradina, problema se simplifica deoarece broasca
testoasa isi alege ea singura locul de depunere a oualor. In acvariu insa, este nevoie sa amenajam un loc
special de nisip sau alta structura de pamant usor afanat si pe cat posibil aranjat intr-o usoara panta cu o
inclinatie de 20-30°. Aceasta panta este necesara si pentru a crea conditii favorabile actului imperecherii,
care altfel se desfasoara destul de dificil. Nisipul sau pamantul care este destinat pentru depunerea
oualor trebuie sa fie uscat, iar dupa depunerea pontei se va folosi fie un bec pentru incalzirea zonei, fie
se va acoperii acest cuib cu frunze, paie, rumegus, asigurand astfel o temperatura mai constanta.

Daca incubatia se face in mod artificial, dupa ce femela a depus ouale, acestea se vor recolta si se vor
introduce in incubatoare destinate acestui scop. La manipularea oualor de broasca testoasa se va avea
in vedere particularitatile structurale ale acestora, deoarece, in caza contrar, se poate compromite
intreaga operatiune. Dupa cum este cunoscut, ouale de broasca testoasa sunt lipsite de salaze
(cordoane de albumina care sustin galbenusul si embrionul). In cazul unor miscari necontrolate, se
produce moartea embrionului, deoarece are loc scurgerea aerului embrionar si ruperea vaselor
sangvine.

Pentru incubatia artificiala se pot face simple amenajari care sa permita obtinerea de noi produsi.
Materialul necesar pentru construirea unui incubator este reprezentat de un mic recipient din plastic
sau sticla, care sa fie dotat si cu un capac sau chiar un acvariu de dimensiuni mai mici. Se mai poate
folosi o cutie din plastic in care se vor amplasa ouale, nisip bine sterilizat, un bec de 40 W sau un
incalzitor electric cu termostat pentru incalzirea apei si un termometru si higrometru de control.
Temperatura de incubatie asigurata prin intermediul becului este de 28-30°C, care arde circa 8-9 ore pe
zi, sau se poate monta un incalzitor electric care sa asigure temperatura necesara. Placa de sticla care
acopera acvariul asigura mentinerea unei umiditati relativ constante. Capacul/placa trebuie sa acopere
doar ¾ din recipient sau sa contina gauri care sa permita o aerisire buna a mediului, ouale absorbind
oxigenul prin coaja.
Daca se utilizeaza incubatoare cu apa, pentru broastele testoase de tipul Emys orbicularis (Cistuda) sau
Hermanni, aceasta trebuie sa fie incalzita la 30-32°C, pentru ca nisipul sa asigure temperatura de 26-
28°C.
Termometrele plasate in apa si nisip ne permit sa avem permanent date precise de control pentru cele
doua medii. Capacul care acopera recipientul asigura o mentinere a unei umiditati optime de 80-90% in
interiorul incubatorului. Este de asemenea necesara asigurarea unor orificii in capacul sau pereii
incubatorului, pentru o aerare corespunzatoare bunei dezvoltari embrionare. La testoasele de uscat,
umiditatea trebuie sa fie mai scazuta. De asemenea, trebuie avute in vedere variatiile de temperatura
din natura in urma alternantei zi/noapte; prin urmare, incalzitorul poate fi stins cateva ore, eventual
noaptea, pentru a permite o fluctuatie gradata a temperaturii de 5-10°C.

Durata timpului de incubatie este variabila si dependenta atat de specie, cat si de conditiile asigurate in
incubator, variind in general intre 60 si 100 zile.

Din momentul inceperii ecloziunii si pana la parasirea oului, trece o durata ce poate fi cuprinsa intre
cateva ore si chiar 2-3 zile. Aceasta durata depinde de gradul de dezvoltare al viitorului produs, vigoarea
acestuia si eficacitatea ciocului cornificat de care beneficiaza in acesta etapa.

La eclozare, micutele broaste mai pot prezenta inca resturi ale sacului vitelin, situatie in care ele vor fi
introduse in cutii sau incubatoare, pana cand acesta va fi absorbit in totalitate: sacul vitelin trebuie sa se
afle in apa, iar restul corpului in afara. Dupa depasirea acestei faze, broscutele testoase se pot transfera
in acvariu - sau in alte spatii amenajate, in care se vor creste in continuare.
Pentru a ne familiariza mai bine cu unele insusiri reproductive, prezentam in continuare cativa
indici de reproducere la cele mai raspandite broaste testoase crescute in tara noastra.
 Bibliografie

Ioan Bud, A.Vlaic, I.Cornoiu-Broaștele țestoase și alte animale de companie

Reiner Praschag-Broaștele țestoase de apă
*** https://testoase.com/forum/viewtopic.php?f=1&t=3656